FILMELE EVZ: Recomandări

EVZ vă recomandă pentru azi filmele:

B.D. în acţiune - 20.00, PRO CINEMA

COMEDIE. Brigada Diverse, o echipă de miliţieni conştiincioşi "dirijaţi" de căpitanul Panait (Toma Caragiu), trebuie să facă faţă traficului de căţei furaţi. În vizorul lor intră trei infractori mărunţi. Astfel, trebuie să-i prindă pe Patraulea (Jean Constantin), pe Trandafir (Puiu Călinescu) şi pe Gogu Steriade (Dem Rădulescu). Filmul a apărut în cine matografe în 1970.

Adâncul albastru (Into the Blue) - 20.15, NAŢIONAL TV

ACŢIUNE. Patru scafandri descoperă pe fundul oceanului o epavă despre care se spune că ar conţine milioane de dolari în aur. Dar în apropierea epavei zac rămăşiţele unui avion în care se află un transport ilegal eşuat. Prietenii fac un pact pentru a ţine secrete descoperirea. Numai că planul lor este deviat atunci când îşi dau seama că nişte traficanţi periculoşi se apropie de locul naufragiilor.

Afaceri dubioase (City of Ghosts) - 23.00, PRIMA TV

THRILLER. Inteligent şi dedicat lui Marvin, cel care l-a învăţat arta maşinaţiunilor în afaceri, Jimmy (Matt Dillon), angajat la o companie de asigurări, visează să-şi schimbe viaţa cu o alta mai liniştită. Totul ia o turnură dramatică după ce o schemă de asigurare "orchestrată" de Marvin merge prost, iar acesta fuge în Estul îndepărtat cu toţi banii, dar este urmărit de FBI.