Editura Evenimentul si Capital

Povestea unui film care i-a îngrozit până și pe realizatori

Foto : ”Experimentul Pitesti-Filmul”, pagina oficială de pe Facebook a proiectului.
Autor: | | 3 Comentarii | 3620 Vizualizari

Povestea filmului „Experimentul Piteşti”, începută în 2011, cu speranțe de reușită abia în acest an, ne arată realitatea noastră. Cu frici, prejudecăţi, laşităţi. În tot acest areal niște tineri, în special regizoarea Victoria Baltag, inițiatoarea proiectului, vor să realizeze o peliculă artistică unde apar ororile stalinismului din România, aplicate din 1949. Dar li s-au pus atâtea piedici! Mulți le-au întors spatele. Ba chiar li s-a reproşat că își fac ţara de ruşine. Cum, spunând adevărul?!

Pe Victoria Baltag o cunosc de mulţi ani. Este întruchiparea perfectă a expresiei aceleia despre sufletul mare într-un trup micuţ, aparent plăpând. Numai că e genul care se ţine cu dinţii de o idee şi nu se lasă până n-o duce la final. Din fericire, pot spune, fata asta zugravește prin caracterul ei noua generație. Cei care nu mai stau cu capul în jos şi nici nu se opresc în faţa primei bariere.

În 2011, îşi aminteşte, a fost la o şcoală de vară, la Piteşti, organizată de Institutul de Cercetare a Crimelor Comunismului şi pentru Memoria Exilului Românesc. A fost atunci, ca temă a dezbatere, tocmai „Fenomenul Piteşti”.

FOTO: Victoria Baltag este regizorul și totodată promotorul întregului proiect al filmului

Puțină istorie

Pentru cei care nu ştiu, încă, ce înseamnă „Fenomenul Piteşti”, să spunem că în fosta închisoare din acest oraş se aplică o aşa-zisă metodă de reeducare a studenţilor, în special, arestaţi pentru convingerile lor politice, potrivnice regimului roşu. O parte dintre deţinuţi se transformă, încurajaţi de autorităţi cu tot felul de promisiuni otrăvite, în călăi pentru colegii lor de celulă.

S-a ajuns la nişte orori pe care cei care au scăpat din iad, adică victimele dezumanizării animalice, nu le povestesc. Am cunoscut asemenea oameni şi le-am înţeles tăcerea. E un plânset al sufletului lor cu care nu te mai întâlneşti în nicio altă situaţie. Metodele din fosta închisoare din Piteşti sunt extinse şi în alte penitenciare din România, în rândul deţinuţilor politici.

Conceptul reeducării a fost inventat în perioada interbelică de un pedagog sovietic, Anton Makarenko. El considera că tinerii, chiar și copiii, tocmai pentru că sunt încă la începutul vieții, pot fi tranformaţi, printr-un regim de teroare, în alţi oameni, și în gândire, și în caracter, în tot.

Reporșuri – îți faci țara de rușine!

Victoria Baltag mai spune două lucruri, importante, la începutul conversaţiei noastre de acum. În primul rând, ea însăşi, în 2011, deşi trecuse prin şcoli de nivel universitar, în România, la Jurnalism şi la Sociologie, și prin două Mastere, nu ştia nimic despre „Experimentul Piteşti”. Nici nu e de mirare, la câtă istorie se mai face azi în sistemul nostru educativ.

În al doilea rând, a ieşit pe stradă, în Piteşti, şi a întrebat lumea despre ce știa că se întâmplase în fosta închisoare a oraşului cu zeci de ani în urmă. O femeie se uită la ea, cruciş, şi îi răspunde că nu e decât o fantasmagorie a celor care vor să-şi denigreze propria ţară. Nu a fost prima oară când s-a întâlnit cu asemenea opinii, remarcă interlocutoarea mea. Şi mai târziu, când a mers pe la diverse companii private, căutând sprijin financiar pentru filmul pe care vrea să-l facă despre „Experimentul Piteşti”, care chiar aşa se şi intitulează, „Experimentul Piteşti”, fie i s-a dat de înţeles, fie i s-a spus direct, din spatele uşilor închise, că vrea să-şi facă ţara de ruşine.

„Nu facem acest film ca să judecăm”

Da, atunci, în 2011, după acea şcoală de vară, domnișoara Baltag s-a decis să facă filmul. Nu ştia cât de greu o să fie. La vremea aceea era studentă la Cinematografie în Universitatea din Birmingham. Actualmente îşi pregăteşte Doctoratul în Istoria Filmului Interbelic, tot în Marea Britanie.

În prima fază începe să sape cât mai mult după urmele trecutului, ajutată şi de cei de la IICCMER, şi de istorici. Citind cărţi amplu documentate. Dar mai ales se întâlneşte cu o parte dintre foştii deţinuţi politici care au trecut prin chinurile reeducării.

Poartă discuţii şi cu copiii foştilor deţinuţi, în acele cazuri în care părinţii lor se stinseseră. Urmaşii cunoşteau măcar o parte din sângeroasele amintiri.

„Nu facem acest film ca să judecăm. Arătăm ce s-a întâmplat în istoria noastră. Nu avem dreptul să judecăm, ci numai să cunoaştem, ca să nu se mai repete”, spune Victoria.

Vine imediat şi concepţia regizorului. „Un film trebuie să îţi ofere o experienţă, trăită sau gândită. Cred că un film trebuie să te provoace să gândeşti. Să îţi pună semne de întrebare”, vocea ei, fermă, opiniile clare, toate astea îți dau senzația de stâncă, dacă e să te gândești la caracterul de neclintit.

Cei 600 de oameni care au acceptat să lucreze benevol

Avea nevoie de finanţare pentru proiectul ei. De-a lungul acestor ani a trimis scrisori către toate instituţiile statului, începând cu Preşedinţia și Guvernul, Răspunsurile au fost de genul „s-au terminat fondurile” ori „nu există bază legală”.

Dacă a văzut că nu se poate în acest fel, apelează la propriul buzunar, în prima fază. Pe parcursul anului 2010 lucrase, ca stagiar, la Comisia Europeană. „Pusesem ceva bănuți de-o parte”.

Apelează şi la varianta strângerii de fonduri prin intermediul platformelor internaţionale de profil. Fără succes. „Pentru că filmul acesta are un subiect din România, cu actori români, prea puţin interesant pentru străini”. Plus de asta, platformele impozitează substanţial orice sumă adunată. Procentul de impozitare ajunge și la 19%.

„Am avut bani doar să asigurăm mâncarea pentru întreaga echipă, cazarea şi transportul”. O echipă totuşi vastă, compusă din 600 de oameni. Actorii, în frunte cu Ion Caramitru, despre care Victoria spune că s-a implicat fără rezerve. Apoi multitudinea figuranţilor. Şi, nu în ultimul rând, cei care au asigurat partea tehnică a filmărilor.

Regizoarea apasă pe un punct sensibil. Toţi cei 600 au acceptat să lucreze benevol, în prima fază, lucru care în mod normal nu se întâmplă în nicio producţie cinematografică. Cu promisiunea din partea inițiatoarei, şi ea chiar vrea să se ţină de cuvânt, că la un moment dat, nu ştie încă anume când, toţi cei care au muncit vor fi remuneraţi. Asta se va întâmpla după ce filmul va fi lansat şi vor începe să vină preconizatele încasări. Dar să ne ținem, până atunci, de firul poveștii noastre.

Filmările din vara lui 2015

După toată documentarea pe care a făcut-o, Victoria are conceptul filmului. E bazat pe adevărate poveşti de viaţă. Petrecute atunci, în anii , 50. „Tot ce veţi vedea în film se bazează pe informaţii autentice”.

Mai spune un lucru. E totuşi un film artistic. Are şi partea sa de stilizare. „Sper ca, după ce vor vedea acest film, românii să meargă spre cărţile de istorie”. În 2014 o întâlneşte pe Lexa Axinte. Ea scrie scenariul.

Codruta Kovesi, lovitura de GRATIE! Va fi procuror european. Antunul facut de STRAINI. ULTIMA ORA

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Cultură

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI