Pe 25 ianuarie s-au născut Somerset Maugham, Virginia Woolf, Antonio Carlos Jobim, Eusebio, Eduard Şevarnadze, Ion Dolănescu, Ion Hobana, Rodica Mănăilă, Pius Brânzeu, Alexandru Bârlădeanu, Ion Bălăceanu, Catul Bogdan, Șerban Stati.
În calendarul creştin-ortodox, pe 25 ianuarie este Sf. Grigore Teologul. În folclor, în ”Kalendar” se spune că Sf. Grigore păzeşte împotriva ologelii. Şi că Sfântul este şi el şchiop. Este evidentă referirea la Lupul Şchiop, care în această perioadă îşi exercită latura punitivă, după cum i-a poruncit Sf. Petre.
De astăzi şi până pe 2 februarie, după unii autori chiar şi până pe 7 februarie, se întinde o veche, o foarte veche sărbătoare, care vine de la începutul începuturilor. Savantul german Julius Lips spunea că astfel de perioade dedicate lupilor sunt marca mitologiei europene primordiale, de influență nordică, însă. Filipii de iarnă, poate cea mai importantă sărbătoare de iarnă a dacilor, după Anul Nou – consacrată lupilor, adică lor, geto-dacilor. Nu se mai ştie cum se numea la început, pentru că s-au suprapus sărbătorile creştine Filipii, care sunt “nişte apostoli”. Prin unele locuri se spune că sunt şase Filipi, care pedepsesc poporul pentru păcatele şi relele făcute. Poate mai scapi de ei, dar nu scapi de cel de al şaptelea apostol care vine mai la urmă, încetinel, fiind şchiop!
Al şaptelea apostol are puteri foarte mari, date de bunul Dumnezeu. Lupul Şchiop, Magistratul, cum îi spuneau romanii, înzestrat cu puteri supranaturale, avatarul Sf.Andrei şi sfătuitorul Sf.Petru – se spune că această fiară fabuloasă, care a ucis dintr-o singură muşcătură pe Marele Zimbru din stepele de la răsărit (referire la lupta dintre localnici şi popoarele migratoare de la răsărit) ei bine, această maşină teribilă de luptă ascultă doar de Maica Domnului, pentru că ea l-a pus pe lup să-i păzească Grădina.
”Acu', spune tradiţia, pentru că poporul a fost ticăloşit de conducători nedemni, de străini şi de lăcomie, au mai apărut trei Filipi, trei Lupi de Foc”. În prezent sunt nouă Filipi de Foc şi cu şeful haitei, Lupul Şchiop - zece! Iar când vor fi 12 Filipi şi cu Lupul Şchiop, 13, Maica Domnului îşi va aşterne voalul ei de obraz peste Grădina, ținându-l cu ambele măini, ca o pavăză, ei şi mari minuni se vor întâmpla cu ţara şi cu oamenii. Iară dacă oamenii de aici nu se vor potoli şi nu vor înceta cu ticăloşiile, Maica Domnului îşi va întoarce obrazul de la ei şi își va lăsa să cadă voalul pe pământ - sfârşitul lumii! Frumoasă legendă, de influenţă, evident, nordică!
Sunt o mulţime da tabu-uri de respectat în această perioadă, în care se sfârşeşte lunga perioadă de nuntă a lupilor. Să nu coşi, să nu împungi ceva. Să nu foloseşti obiecte ascuţite cu vârf, săgeată, ac, suliţă.
“Acu’ văd că oamenii lucrează şi nu se întâmplă nimic, dar las că nici lupi nu mai sunt!” spunea Th. Speranţia.
Lupi, sigur nu nu mai sunt aşa de mulţi dar Filipii, Lupii de Foc, slavă domnului, îşi fac treaba! Pentru că ei sunt nemuritori, fiare magice sub protecție sfântă - atâta timp cât în Europa sau în lume va mai exista un om cinstit, un singur om onorabil şi cu credinţă în Sf. Treime!
Dragi lupi, padawani și hobiți, ieri fiind zi de sărbătoare, au mai trecut pe la mine unul și altul. În pustnicia mea orice vizită este un eveniment. O vizită m-a impresionat neplăcut. Copiii unor foști studenți. Bărbatul, Vlad, avea piciorul stâng în ghips, de fapt într-o chestie de plastic foarte tehnică spațială. Soția lui nu prea putea să stea pe scaun, o durea tare, pardon, dosul. Copiii erau veseli ca orice viețuitoare iresponsabilă. Nici o deosebire între ei și cățelușele mele, cu care au făcut imediat un rostogol care dărâma totul în cale. Răniții nu veneau de la vreun război, demonstrație, nici măcar nu fuseseră într-un club. Veneau de la sporturile de iarnă. Care sunt foarte la modă, so social!
Sporturile de iarnă nu existau până la sfârșitul secolului XIX și nu au fost populare până la mijlocul secolului XX. S-a declanșat o conspirație a patronilor de hoteluri și resorturi turistice din munți, în special din Elveția și Franța, dar și din Italia, care își vedeau afacerile pe zero în timpul iernii. Așa că au inventat sporturile de iarnă! S-a făcut multă reclamă iar inventivitatea lor merita un scop mai bun, în folosul umanității. Astfel, au inventat Jocurile Olimpice de Iarnă, în 1923, în Franța.
Schiurile erau rare și din... lemn. Exista și o ceară specială care se încălzea și se dădea pe talpă - ei, o întreagă tehnologie inițiatică. Am avut și eu, în anii 60, perechea mea de schiuri finlandeze, din lemn, vopsite în alb, scurte dar late, cu kandahar și două canale pe talpă. Probabil că fuseseră folosite în timpul Războiului de Iarnă. Și patine de viteză, norvegiene, lungi, ascuțite și drepte. Da, am făcut sporturi de iarnă, cum să nu! Rezultat: mai multe luxații și o fractură de claviculă. Eram un copil prost, m-am lăsat dus de nas de propaganda profitorilor!
Am în față o statistică, publicată în ”Medical Bulletin” într-un articol care tratează statistica accidentelor de la sporturile de iarnă. Rezultă că sporturile de iarnă sunt de departe, activitatea, distracția umană, cum vreți să-i spuneți, cea mai periculoasă, în timp de pace. Schiorii sunt în pericol de cinci ori mai mare ca să-și piardă viața, decât piloții de curse. De fapt ce vorbesc, săracul Schumacher a devenit o legumă dintr-un accident la schi, nu pe pista de curse! Există de 11 ori mai multe șansă la o fractură decât muncitorii care lucrează, ancorați, la mare înălțime. Luxațiile și entorsele sunt de 27 de ori mai multe decât în orice alt sport.
Colectivul de medici care semnează articolul arată că oricine, adică toți, care practică sporturi de iarnă, cad cel puțin odată! Este prilej de haz, dar și de posibile microcheaguri care pot migra în capilarele creierului, la mulți ani după. Medicii sunt foarte cinstiți, spun clar că nu pot face o legătură directă între practicanții sporturilor de iarnă și accidente cerebrale, anevrisme suspecte, morți subite. Așa cum, mulți ani nu s-a putut face o legătură între fumat și cancerul pulmonar. Dar, statistica sune că aceste morți suspecte sunt de 19 ori mai multe la practicanții sporturilor de iarnă, decât la... ceilalți!
Este o curiozitate, dar profesioniștii sporturilor de iarnă, campionii pe care-i vedem la televizor, nu au, procentual, așa de multe accidente ca civilii, schiorii de weekend. De 11 ori mai puține! Normal, profesioniștii cunosc riscurile meseriei, se protejează cât pot, cum altfel să mai facă bani, dacă sunt în ghips? Civilii se duc la distracție cu gândul că un bulgăre în cap este o mare comedie, ce distractiv! Dar să nu vă mire dacă cel, sau cea, care a primt în plin bulgărele de zăpadă în cap, peste ani de zile va paraliza, sau va muri subit! Iar cel, sau cea, care nu mai poate de râs, pentru că a căzut spectaculos, poate deveni o legumă, ca Schumi.
Nordicii știau ei ce știau, foloseau schiurile numai pentru deplasare și vânătoare, niciodată nu au făcut sport din asta. Iarna este infernul în mitologia nordică, când nu prea vrei să stai afară!
Îi spuneam toate acestea lui Vlad, cel cu piciorul în ghips, care butona de zor la tableta lui. Ce faci, îl întreb, nu mă asculți? Te-am ascultat, dom profesor, acum vând pe net schiurile și echipamentele, asta fac!
M-am gândit că este un pic cam târziu, dar vorba lui Herr Johannis: spät aber doch! Mă tot întrebați de soarta lui Herr Johannis. V-am spus de la început, dar astăzi nu aș dori să fiu în locul lui pentru tot aurul din lume. Referendumul? Nu se va ține, sau nu va fi omologat din lipsă de cvorum. Dacă se schimbă regulile și se ține pe principiul majoritate simplă din cei prezenți la vot, admistia va avea girul popular. Într-o țară cu 34% cu cazier și o mașină de vot disciplinată ca a PSD-ului, Herr Johannis își face iluzii! Încearcă să poarte mantia de justițiar a lui Băse, din primii lui ani și folosește frica ca motivație comportamentală, caută alți fraieri ca să-l voteze. Pierde din vedere că mila creștină și iertarea păcatelor, au mulți avocați în România!
Pe de altă parte în orice țară civilizată, cu locuitori creștini, există pedeapsă cu măsură și limită. Mă refer la oamenii politici condamnați, probabil, pe drept. Dar avem prea puțini oameni politici într-adevăr capabili, ca să nu-i reabilităm și să nu le dăm o a doua șansă cu promisiunea fermă că dacă mai calcă odată pe bec îi băgăm la bulău și aruncăm cheia! Nu, nu este vorba de don Liviu, ci de Vanitatea Sa, Adrian Năstase, care a intrat în pușcărie nevinovat, luând asupra sa prostiile soției. Prostii care i-au fost inginerite cu abilitate. Tare aș vrea să văd cum se descurcă atunci don Liviu cu un Adrian venit din cotețul găinilor cu poala plină de ouă și cu o mare poftă de revanșă!
Nu vă inflamați, nu mă înjurați, nu luați poziție politic corect - râdeți, este doar un pamflet astrologic, nimic serios, dacă nu luăm în seamă Catehismul care condamnă astrologia și pe astrologi pentru încercarea lor de a controla timpul și oamenii. De fapt, nu asta face toată lumea? Bună întrebare!
Acum vă rog să mă scuzați, trebuie să citesc un articol apărut acum o săptămână: ”La Roumanie et son Gauleiter”, tot despre Herr Johannis, nu am avut timp, cred că este interesant, mi-a fost semnalat de câțiva dintre domniile voastre.
Mâine o să vă împărtășesc câte ceva din Astrologia Creștină, a venit timpul, pentru că, nu-i așa, mâine este, în definitiv, o altă zi!
BERBEC Ți se fac propuneri ispititoare, dar astăzi eşti foarte ocupat şi nu ai timp. Timpul te presează şi nu termini ce ai de spus. Nu poţi să stabileşti nimic şi te enervezi inutil. Răbdare! O parte din zodie se pregăteşte pentru cumpărături. Poţi să te implici mai mult în viaţa celor mici, fie că este vorba de copii, fie de animăluţe. Aşa o să petreci momente plăcute care îţi umplu inima de veselie şi bunăvoinţă.
TAUR Este bine să nu te implici în discuţii cu șefii, patronii, soarele sau, în general, cu semnele de apă. Atenţie la bani, la cumpărături. Limitează cheltuielile la strictul necesar. Programul tău se tot schimbă astăzi, dar nu lăsa treburile importante pentru nimicuri urgente. De asemenea o zi favorabilă micilor deplasări. Dar, atenţie la vremea schimbătoare când frigul te poate cuprinde când nu te aştepţi!
GEMENI Ţine-ţi prietenii aproape şi duşmanii şi mai aproape. Daca nu ştii ce se bârfeşte, nici nu ştii ce măsuri să iei! Sigur, dacă vrei să iei atitudine, pentru că o bârfă rămâne o simplă bârfă! O zi aglomerată, cu o seară plăcută. Este bine să începi proiecte noi, să discuţi şi să motivezi oamenii. Evită să te implici în orice activitate legată de autorităţi, mai ales dacă este vorba de autorităţile locale.
RAC Perioada zilei de azi te ajută să te înţelegi mai bine cu cei dragi şi apropiaţi, cu anturajul. Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil. Nu pleca la drum lung! Nu trebuie să te nemulţumescă faptul că astăzi că nu ai făcut mai mult - “drumul de o mie de leghe începe cu un pas” spune înţeleptul. Atenţie la bani, unde îi pui şi cum îi cheltuieşti. Nu lua şi nu da bani cu împrumut, pentru că aşa se strică prieteniile.
LEU Este bine să-ți faci aliați printre colegii de serviciu, planifică-ţi secvenţial activitatea şi priorităţile tale. In jungla de beton ai luptat bine până acum, deci eşti dispus să continui! Nu lua hotărâri când eşti iritat – mai bine lasă lucrurile să se rezolve singure. Nu aştepta foarte mult, mai ales de la cei cu care te întâlneşti astăzi. Nu promite, la rândul tău, mai nimic!
FECIOARĂ Sunt mai multe interese, mai multe planuri care se derulează în prezent în jurul tău. Astăzi vezi care îți e favorabil. O atitudine de genul „toţi o să avem de câştigat” este recomandată. Conjunctura astrologică te favorizeză în domeniul financiar-bancar. Dacă ai o problemă cu băncile, astăzi este ziua în care ai noroc, insistenţa ta poate avea şanse bune de câştig.
BALANŢĂ Într-o situaţie aparte, cum este ziua de astăzi, este necesar să dai dovada de spirit de conservare, să desparţi problemele altora, de propriile tale necazuri! Rezolvă problemele urgente! Fii liniştit, totul o să fie bine. Principalul este să menţii statu quo ante. O zi în care trebuie să-ţi mai struneşti emoţiile. Totodată mai calm şi mai calculat decât de obicei, poţi să rezolvi unele lucrări întârziate, sau să aplanezi conflicte.
SCORPION O zi de miercuri, care, pe lânga faptul că ai uitat să posteşti, mai este şi enervant de lungă şi obositoare! Conjunctura favorizează familia şi amorul, procedează, deci, în consecinţă! Perioadele tulburi, cu grad înalt de risc şi cu o puternică componentă de haos, te-au avantajat întotdeauna, prin aplicarea practică şi obiectivă a analizei reci şi pertinente care te caracterizează. Astăzi poţi profita de acest lucru!
SĂGETĂTOR Aspectele bune indică o schimbare favorabilă în viata ta - te influenţează în bine şi iţi dă farmec. Nu te lăsa influențat de veștile proaste și de conspirația presei, vezi-ți de treaba ta! Nu te lăsa încărcat cu sarcini suplimentare, arătă că ai şi limite. O zi care pare bună, mai ales în a doua parte, pentru vizite, scurte ieşiri, după program, în oraş, sau mici escapade la un film, concert sau muzeu. Nu trebuie să-ţi faci atâtea gânduri pentru orice amănunt!
CAPRICORN Nu primeşti nicio veste. Este de bine, înseamnă că totul este normal. Pluton cel ciudat, aflat de o veşnicie în zodie te ajută să-ţi regenerezi energia psihică, eficient şi relativ rapid. Foloseşte-ţi gândirea limpede de astăzi la sinteza ultimelor evenimente. Mici succese care îţi lumineză astăzi sufletul. Ai mare nevoie de aceste confirmări ale valorii tale ca să-ţi întărească încrederea în forţele proprii. Stăpâneşte-ţi pornirile extravagante sau excesiv de vanitoase.
VĂRSĂTOR Ai nevoie de o perspectivă nouă, de un pas înapoi ca să vezi tot tabloul. Unii dintre nativi încep o nouă etapă de viață, un nou modul și este necesară o resetare a scopurilor și dorințelor! Zi incertă şi uşor disarmonică până la orele prânzului, apoi totul intră în echilibru. Totuşi, nu este o zi critică, ceea ce te fereşte parţial de extreme, de neplăceri. Ai o perioadă interesantă, vorba înţeleptului chinez, poţi profita de ea, dacă poţi!
PEŞTI Ai un mod mai matur și mai eficient de abordare a problemelor sentimentale. Pasiunea adolescentină este minunată, dacă nu este doar un foc de paie! Trebuie să ai sentimente perene, durabile! Aspecte minore benefice te pot avantaja esential în lămurirea, în clarificarea, unei situaţii familiale în cursul unei convorbiri la mobil. Rezolvă problemele urgente! Dar, fii atent la o posibilă păcăleală!