Filiala din Spania a câștigat președinția PMP Diaspora

Filiala din Spania a câștigat președinția PMP Diaspora

Deputatul Doru Petrişor Coliu a fost singurul candidat la șefia Partidului Mișcarea Populară Diaspora la alegerile care au avut loc vineri, în avanpremiera Congresului extraordinar care are loc sâmbătă. Au participat reprezentanți PMP din 13 țări

Coliu a spus că este băsist din 2013 și a rămas la fel. El reprezintă filiala din Spania, a doua organizație a PMP Diaspora. „Mă prezint în faţa colegilor mei cu speranţa că, prin acordarea votului lor de încredere, eu şi echipa pe care am construit-o să putem readuce această organizaţie la locul său normal de primă forţă politică în Diaspora, aşa cum am demonstrat la alegerile europarlamentare din 2014, când am obţinut primul loc cu aproape 30% din voturile exprimate", a declarat Doru Coliu.

Eugen Tomac, cel care se pregătește să-i ia locul lui Traian Băsescu, i-a lăudat pe românii din afara granițelor. ''În ultimii 10 ani aţi trimis în ţară peste 60 de miliarde de euro şi aceşti bani au venit acasă pentru că vă pasă de această ţară şi aţi încercat să vă investiţi în mod conştient resursele într-un viitor pe care vi-l doriţi acasă. Unii vor să se întoarcă, alţii nu-şi doresc să se întoarcă. Indiferent de opţiunile pe care le aveţi, aceste resurse au ajutat enorm economia românească şi niciun guvern şi niciun partid nu au voie să vă trateze cu dispreţ, iar noi ne vom bate pentru drepturile românilor indiferent unde locuiesc", a declarat Eugen Tomac, citat de Agerpres. El a adăugat că ar vrea și va face eforturi pentru ca în Parlament numărul de mandate pentru diaspora să fie direct proporționale cu numărul românilor care trăiesc în afara țării. Președintele Traian Băsescu nu mai candidează pentru un nou mandat la conducerea PMP.

Eugen Tomac s-a făcut remarcat de Traian Băsescu pe când acesta era șeful statului. Tomac a tot insistat pe lângă el să îl ajute să organizeze manifestări în Basarabia. Lui Băsescu i-a plăcut elanul lui și l-a numit consilier la Cotroceni.

Ne puteți urmări și pe Google News