Evenimentul Zilei > Actualitate > Fiica lui Hagi, expoziție de pictură la București. Fostul internațional are motive să se mândrească
Fiica lui Hagi, expoziție de pictură la București. Fostul internațional are motive să se mândrească

Fiica lui Hagi, expoziție de pictură la București. Fostul internațional are motive să se mândrească

Kira Hagi, fiica fostului internațional Gică Hagi, a expus într-o expoziție de artă, pe care a intitulat-o „Sound of silence”.

Despre Gheorghe Hagi se poate spune că este un tată fericit, având în vedere că fiica sa a reușit din punct de vedere profesional. Joi seară, a avut loc vernisajul primei expoziții cu lucrările de artă ale fiicei sale, Kira. Aceasta și-a intitulat proiectul, la care au mai fost expuse lucrările unei alte artiste, „Sound of silence”.

Despre Kira Hagi, în vârstă de 23 de ani, se știe că a absolvit Academia de Teatru si Film de la New York. Acum tânăra este implicată într-un proiect artistic alături de Sabina Legănaru – antreprenoare, absolventă UNArte București.

Proiectul „Sound of Silence” propune, începând de joi, 22 iulie, să prezinte, iubitorilor de artă, lucrări a două artiste cu viziuni și educație profesională diferită.

Pe de-o parte este vorba despre Sabina Legănaru – absolventă UNArte București, cu o licență și un master în pictură – iar pe de altă parte de Kira Hagi – actriță, absolventă a Academiei de Film din New York și a Școlii Britanice din București, cu aptitudini CIE Advanced Level în Artă și Design.

Expoziția va fi deschisă timp de o lună, în perioada 22.07.2021 – 21.08.2021, la Galeria Galateca, iar intrarea va fi liberă.

Kira Hagi a început să picteze în America

Mai mult, Kira Hagi a decis să deschidă si o pagina de Facebook dedicată lucrărilor sale, pentru cei care doresc să vizualizeze o parte dintre acestea și care nu au posibilitatea să ajungă la expoziție. Primele ei tablouri au fost pictate în Statele Unite ale Americii, acolo unde fiica lui Hagi a facut facultatea. În septembrie 2019, Kira Hagi a avut prima expoziție personală de pictură, după ce a revenit din Statele Unite și cu o diplomă „CIE Adanced Level Art & Design”.

„Pictez de când mă știu! Este mai mult decât un hobby, este o altă formă de a mă exprima și nu aș ști să deosebesc ceea ce simt, fie că sunt în fața camerei, pe scenă sau în fața unei pânze albe. Sentimentul e același”, scria, zilele trecute pe Facebook, Kira Hagi.

Fiica fostului mare internațional român are la activ mai multe piese de teatru și filme în care a jucat, în ultimii ani. Printre acestea se numără „București, te iubesc!” (2014), „Dream Girl” (2015), „By the Book” (2016), „Fragile” (2017 / a fost și producător), „Breaking” (2017 / s-a ocupat doar de decoruri), „Prego” (2018 / a fost doar asistent de producție), „Intre chin și Amin” (2019) și „Plain Jane and the Dating Game” (post-producție / a fost și regizor asistent).

Sursa foto: Facebook Kira Hagi