Fiica Iuliei Timoșenko cere Congresului SUA sprijin pentru eliberarea mamei sale din închisoare

Fiica opozantei ucrainene Iulia Timoşenko a ceru, ieri, Congresului american ”să facă presiuni” asupra Kievului, pentru a obţine eliberarea mamei sale.

Evghenia Timoşenko s-a exprimat, ieri, în cadrul unei audieri în faţa unei comisii a Congresului, printr-o legătură video. Ea a afirmat că puterea de la Kiev va face ”tot posibilul” pentru a manipula rezultatele viitoarelor alegeri din octombrie. ”Mă tem foarte mult pentru viaţa mamei mele, la spital”, unde este tratată de personal medical, sub presiuni intense din partea regimului, a declarat ea Comisiei Helsinki a Congresului SUA, pentru securitate și cooperare în Europa.

Iulia Timoşenko a fost condamnată, în octombrie 2011, la şapte ani de închisoare, pentru că a încheiat, în 2009, când era prim-ministru, acorduri de import de gaz din Rusia, considerate defavorabile ţării sale. Opozanta, care suferă de hernie de disc şi tocmai a pus capăt unei greve a foamei de 20 de zile, şi-a suspendat tratamentul, pentru a protesta față de divulgarea de informaţii cu privire la îngrijirea ei în clinica publică din Harkov (estul Ucrainei).

”Vă cer, vă rog, să continuaţi să faceţi presiune”, a spus fiica opozantei.

Timoşenko a denunţat întotdeauna acest proces ca fiind o răzbunare personală a preşedintelui Viktor Ianukovici, rivalul ei ales în 2010 în fruntea țării.