BĂTĂLIE pe VIAȚĂ și pe MOARTE pentru PRIMĂRIE. Unde se va MUTA RĂZBOIUL ALEGERILOR din 2020

Se anunță o luptă politică incendiară pentru alegerile locale din 2020. De data aceasta, se pare că războiul se mută la Arad unde senatorul Mihai Fifor, fost ministru al Apărării Naţionale, ar putea fi alegerea PSD pentru Primăria Arad. Acesta conduce și campania din municipiu pentru alegerile europarlamentare.

În prezent, primăria Arad este condusă de Gheorghe Falcă, liberalul care și-a exprimat dorința pentru a ocupa un loc de eurodeputat.

Surse din cadrul PSD Arad au declarat, joi, pentru Agerpres că Mihai Fifor este susţinut de o mare parte din echipa de conducere a filialei judeţene a partidului pentru a deveni candidatul pentru Primăria Arad, aceste discuţii având loc şi în Biroul Permanent Judeţean al PSD

Preşedintele filialei judeţene, deputatul Dorel Căprar, a confirmat acest lucru, însă a spus că nu a fost luată încă o decizie în acest sens.

„Există această posibilitate, ca domnul Fifor să fie candidatul nostru pentru Primăria Arad, însă nu s-a luat o decizie finală. Discuţiile continuă, dar pentru moment ne concentrăm pe campania pentru alegerile europarlamentare”, a spus Căprar.