Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a afirmat vineri că nu există "niciun motiv de îngrijorare" cu privire la plata drepturilor salariale pentru Armata Română, spunând că toată lumea o să își primească banii la timp.
"Am văzut că se fac tot felul de speculaţii zilele acestea. (...) Nu, nu avem probleme cu plata drepturilor salariale pentru Armata Română. Suntem în grafic, toată lumea o să îşi primească la timp drepturile salariale. (...) Suntem în grafic cu toate aceste drepturi, repet nu e niciun fel de motiv de îngrijorare", a declarat Fifor, după ce a participat la Bucharest Forum.
"Am încercat să facem şi o ordonare, să zicem, în anumite sporuri, astfel încât să încercăm să aducem lucrurile la nivelul optim de salarizare. A fost o discuţie pe un spor de până la 30%, care să se acorde militarilor români. Există un ordin al ministrului în sensul acesta. Cu data de 15, militarii români primesc inclusiv acest spor de până la 30%", a precizat Fifor, citat de AGERPRES.