Ungaria vrea să împiedice transgenderii să primească pensia specială pentru femei

Ungaria vrea să împiedice transgenderii să primească pensia specială pentru femei Ungaria, Budapesta. Sursa foto: arhiva EVZ

Doi parlamentari din Ungaria au inițiat un amendament care ar aduce modificări la legea pensiilor. Inițiatorii proiectului cer ca persoanele care și-au schimbat genul să nu primească pensia specială pentru femei.

Parlamentarii Zsolt Semjé, din Partidul Popular Democrat Creştin, şi Gergely Gulyás, din partidul Fidesz, au inițiat un proiect de lege care presupune schimbarea unui amendament din legia pensiilor de asiguări sociale. Inițiativa legislativă a celor doi parlamentari presupune că pensia specială „Femei 40” să fie acordată doar persoanelor care au lucrat timp de 40 de ani ca femei.

„Nu se poate imagina ca un drept ce recunoaşte rolul proeminent jucat de femei în societate să poată fi acordat în mod abuziv celor care, în anumite cazuri, simt dintr-o dată că sunt femei, după 39 de ani lucraţi ca bărbaţi”, se precizează în textul proiectului de lege. Inițiativa a fost publicată joi, 13 iulie, pe site-ul Parlamentului de la Budapesta.

Persoanele care și-au schimbat sexul nu pot să primească pensia specială pentru femei

În amendamentul inițiat de cei doi parlamentari se precizează în mod clar că dreptul la pensia specială „Femei 40” să fie acordată doar celor care au lucrat timp de 40 de ani ca femei, respectiv celor care au beneficiat ca atare de drepturile de asigurări sociale acordate de statul ungar femeilor care nasc copii. În expunerea de motive a propunerii legislative se mai precizează că legea fundamentală stabilește că în Ungaria se ia în considerare sexul avut la naștere. Este important de precizat că în Ungaria a fost adoptată o lege în iunie 2021 care interzice „reprezentarea sau promovarea” homosexualităţii şi schimbarea de gen în rândul minorilor. De asemenea, Budapesta s-a arătat de-a lungul timpului împotriva schimbărilor de gen, fapt ce a provicat indignări la nivel european. De asemenea, nici în țările în care schimbarea de gen este permisă nu se poate ca un drept care recunoaște rolul important jucat de femei în societate să fie acordat în mod abuziv și celor care după 39 de ani lucrați ca bărbați fac o operație de schimbare de sex. Inițiatorii proiectului au cerut ca amendamentul să fie aplicat atât în procedurile aflate în curs şi în cele rejudecate, potrivit News.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News