Conform thedailybeast.com, Capparelli a ieşit în evidenţă între anii 1970 şi 1980, când din postura de preot în New Jersey, organiza meciuri de wrestling cu băieţii din parohie. Fetişul său se dezvolta din ce în ce mai mult şi îl direcţiona implacabil spre finalul însângerat din iunie 2019, dar până la acel moment, au fost 40 ani de abuzuri, fapt ce i-a adus porecla „Predator” (n.r. Prădătorul) chiar din partea uneia dintre nenumăratele victime molestate.

Părintele le dădea băieţilor să poarte chiloţi speciali pentru wrestling (Speedos), îi fotografia şi apoi li se alătura în ring folosing scuza arătării unor procedee pentru a-i pipăi împotriva voinţei lor. „Capparelli a jucat într-un fel rolul unui adult cool alături de care ai fi ieşit. În mintea mea nu am nicio îndoială că a fost un sociopat”, declara una dintre victimele abuzurilor sale, Rich Fitter.

Cum îşi atrăgea victimele

Până ajungea să-i abuzeze sexual, dezaxatul şi declasatul le câştiga mai întâi încrederea tinerilor pe care îi avea în vedere. Îi scoate la pizza sau la film după meciuri şi odată ce băieţii se simţeau confortabil în preajma lui, începea atacul. „El voia să luptăm în Speedos pentru că dacă luptam în pantaloni scurţi sau în trening, susţinea că ne puteam rupe degetele”, a completat Fitter. Preotul a folosit lupta şi apropierea fizică pentru satisfacerea sexuală şi de multe ori îşi aducea intenţionat cursanţii în poziţii erotice. Când Caparelli „a devenit mai posesiv”, Rich a încercat să se îndepărteze de el, dar n-a mai apucat să-şi ducă intenţiile la capăt pentru că a fost violat de monstrul ce îmbrăţişase iniţial misiunea sfântă.

Pervers dovedit, dar bun de profesor

După ce abuzurile sale au ieşit la lumină spre sfârşitul anilor 1980, perversul cu sutană a fost trimis la un program de reabilitare special creat pentru clerici, înlăturat din Consiliul parohial şi în cele din urmă suspendat din orice activitate pe care o avea ca preot. Incredibil, dar adevărat, acesta reuşea totuşi să se angajeze în 2011 ca profesor de Matematică pentru elevii din clasa a IX-a ai unui liceu din Newark. Cum fuseseră ignorate deviaţiile sale? Numai Dumnezeu ştie… Aşa cum notează sursa citată, „el a continuat să predea în timp ce conducea în secret un site porno în care apăreau luptători tineri”.

Caterisire cu mult cântec

A fost nevoie de două decenii şi câteva procese pentru a-l caterisi pe Capparelli şi a-l scoate de la catedră. Între timp, el îşi pierduse urma şi se mutase într-o casă cu două dormitoare din Henderson, Nevada. Apucăturile bolnave n-aveau cum să rămână neobservate de vecini, care au raportat mai târziu că acesta primea mereu vizite din partea unor bărbaţi tineri.

Împuşcat direct în gât

În iunie 2019, Predator a fost găsit împuşcat în casă. Ajunsese la 70 ani. Întrebarea logică din mintea anchetatorilor? Moartea sa avea legătură cu trecutul? Răspunsul s-a dovedit a fi în cele din urmă şi da, şi nu. Cel care i-a luat viaţa nu a fost unul dintre cei molestaţi între 1970-1980, ci Derrick Mitchell Decoste, un tânăr de 25 ani care dăduse curs anunţului „caut luptători tineri şi arătoşi”, dar care îşi schimbase intenţiile pe parcurs. Dorind să-l jefuiască pe Caparelli, Decoste a ajuns să-l împuşte mortal până la urmă.

„Lumea este un loc mai sigur fără el. Caparelli a avut un record de 40 ani ca prădător de serie şi a fost constant încurajat de faptul că nu avea cum să greşească. Nu am nicio urmă de regret pentru ceea ce i s-a întâmplat”, a fost reacţia lui Rich.

Capparelli, subiect închis pentru Biserică

Numele lui Capparelli apare pe lista celor 188 preoţi „acuzaţi credibil” de abuzarea sexuală a copiilor, document eliberat de cinci dioceze catolice din New Jersey.

Reprezentanţii Arhiepiscopiei Newark au evitat să comenteze de ce a fost nevoie de peste 10 ani până s-a decis caterisirea monstrului cu chip de om.

Fotografia folosită este simbolică şi nu-l înfăţişează pe Caparelli.