Soldații americani au luat cu asalt culturile oamenilor. I-au speriat cu gloanțe oarbe. Cum a fost posibil un asemenea incident

Soldații americani au luat cu asalt culturile oamenilor. I-au speriat cu gloanțe oarbe. Cum a fost posibil un asemenea incident

Soldații americani au intrat cu tancurile în culturile agricole ale unor locuitori ai localității Fetești. Militarii au greșit coordonatele, fapt pentru care au înaintat prin recoltele oamenilor.

Mai mulţi locuitori din zona localităţii Feteşti, judeţul Ialomiţa, au rămas surprinși de ce au putut vedea. Militarii care iau parte la un exerciţiu NATO de amploare au intrat cu tancurile în culturile lor agricole. Au fost afectate culturile de grâu, floarea soarelui şi porumb. Oamenii au spus că au încercat să discute cu soldaţii aflaţi în vehiculele militare, dar că aceştia i-au ignorat şi au continuat înaintarea prin culturi. Proprietarul terenului a reclamat incidentul Poliţiei. Oamenii legii au apărut după o vreme şi le-au spus localnicilor că este vorba despre un exerciţiu NATO, iar militarii au greşit coordonatele, intrând pe terenul privat şi că nu este nimic de făcut. 

„În jurul orei 13.30, în timp ce eram la recoltat la cultura de orz, în apropierea noastră, într-o zonă recoltată cu porumb şi florea soarelui, am auzit bubuituri şi semnalizări de fum, crezând că a luat foc. Ne-am deplasat repede şi acolo am dat peste maşinile armatei, care făceau un exerciţiu în interiorul culturii noastre.

Nu ştiam că e un exerciţiu NATO. Oamenii au intrat în panică. Noi nu am fost anunţaţi de nicio autoritate. Noi am intrat în zonă, între tancuri, dar nu ne-au băgat în seamă, ne-au sfidat. Ei şi-au continuat exerciţiul. Intrau din floare soarelui în porumb, apoi în grâu. Am făcut semne cu mâna, am fost în apropierea tancurilor, dar nu ne-a băgat nimeni în seamă. Noi am făcut un apel la 112. Am intrat în panică. Unii oameni au plecat de pe câmp de frică.

Ne puteți urmări și pe Google News

Poliţia a reacţionat paşnic, nu păreau impacientaţi. Ulterior am primit un apel telefonic de la o persoană, în timp ce eu mă feream de tancuri să nu dea peste mine, care a spus că vom lua legătura şi că vom fi despăgubiţi. Nu ştiu cine ne va despăgubi. A fost ceva verbal. În jurul orei 17.00 au plecat de pe câmp. În acest timp, ei au făcut operaţiunile, iar noi printre ei, dar nu ne-a băgat nimeni în seamă.”, a declarat inginerul Liviu Mereuţă, proprietarul terenului.

Iată comunicatul MApN despre evenimentele petrecute: 

„Joi, 20 iunie, în jurul orei 14, în zona Insulei Ialomiței, pe timpul desfășurării unor activități de instruire din cadrul Exercițiului Multinațional Saber Guardian 19, militari ai Armatei SUA, care se deplasau în condiții meteo nefavorabile, au traversat, din eroare, cu tehnica de luptă blindată din dotare o zonă agricolă, rezultând distrugerea unor culturi. Zona în cauză nu era situată pe traseul de deplasare convenit cu autoritățile locale și cu agenții economici care au în proprietate terenuri în zonă. 

O comisie formată din reprezentanți ai M.Ap.N și armatei SUA cercetează împrejurările în care s-a produs incidentul.

În jurul orei 18.30, s-a desfășurat la primăria localității Stelnica o întâlnire a reprezentanților comisiei cu cei ai primăriei Stelnica și proprietarilor terenului, pentru evaluarea pagubelor, stabilirea valorilor despăgubirilor și a modului de acordare a acestora, în conformitate cu legislația națională și acordurile bilaterale în vigoare.”, se arată în comunicatul Ministerului Apărării Naționale.