Fete și băieți, sechestrați și exploatați sexual prin mica publicitate

Rețeaua lui Ogărilă, așa cum este poreclit un individ de 25 de ani, a racolat, ani la rând, fete și femei pe care le amenința, le lovea și le oblige să practice prostituția.

Pe numele său real Ionuț Valentin Voicu, tânărul proxenet, anchetat și în anul 2016 pentru fapte asemănătoare, a creat o nouă grupare, anul trecut, alături de alți cinci complici. De această dată, însă, pe lână fete minore și majore, rețeaua lui Ogărilă a racolat și băieți, în bună parte minori.

Pentru intimidare, proxeneții foloseau pistoale de tip airsoft, arme albe tip macete, cuţite si bastoane telescopic, dar și câini de luptă din rasele amstaff si pitbull. În jurul lui Ogărilă s-au adunat alți șase proxeneți, printre care un puști de 16 ani și două tinere de 22 de ani, astfel că numărul membrilor rețelei a ajuns la 12 și acționa pe raza municipiului București și în județele Dâmbovița și Călărași.

Fată de 15 ani răpită și obligată să se prostitueze

Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale al Sectorului 2 din Capitală și procurorii DIICOT au luat urma membrilor rețelei după ce au fost sesizați de Secției 7 Poliție despre un incident care a avut loc pe 26 septembrie 2018. În acea zi, Voicu însoțit de alți proxeneți, ar fi năvălit într-un apartament din cartierul Colentina, în Sectorul 2. În locuință se aflau două tinere și o fată de 15 ani. Înarmat cu un pistol, Ogărilă ar fi lovit-o pe una dintre femei în cap cu arma, iar pe cea mică proxeneții au luat-o cu forța, au introdus-o într-o dubă și au transportată într-o locație în care a fost sechestrată. Fata a fost racolată, în mai 2018, din județul Dâmbovița, lipsită de libertate, traficată și obligată la practicarea prostituției. Adolescenta a reuși să fugă pe 19 septembrie dar proxeneții au dat de urma ei și au răpit-o.

Proxenet internațional

Anchetatorii au descoperit că rețeaua lui Ogărilă a procedat, în mod asemănător, cu alte fete și băieți pe care îi cazau în apartamente închiriate în zona Dristor și în zona Unirii, din municipiul București. Fetele și băieții erau amenințați, bătuți și obligați să se prostitueze. Pentru atragerea clienților, erau postate anunțuri cu fotografii provocatoare pe site-ul www. publi24.ro, au dezvăluit surse din rândul anchetatorilor.

În urma a 12 percheziții efectuate în București, Dâmbovița și Călărași, membrii grupării au fost aduși la sediul DIICOT. Liderul, Ionuț Valentin Voicu, a mai fost reținut, în 2016, după ce, timp de doi ani, împreună cu alți patru proxeneți, a exploatat fete minore și majore, în Bucureşti, Brașov şi Pitesti, dar şi în Elvetia, Belgia, Germania și Franţa.