Cei care nu au bunăvoinţa să-şi lucreze terenurile agricole nu vor mai primi subvenţii de la stat.
Din anul 2014, toţi fermierii care nu îşi cultivă pământul nu vor mai primi niciun fel de subvenţie la hectar, a declarat ieri comisarul european pentru agricultură Dacian Cioloş.
Această măsură este stipulată în noile politici agricole comunitare. Acestea par să fie singurele sancţiuni pe care autorităţile europene le pot lua în cazul persoanelor care nu vor să-şi muncească terenurile agricole. "Din 2014 li se vor da bani numai celor care îşi cultivă pământurile. Acum s-a introdus o nouă noţiune, cea de fermier activ. Numai aceştia vor primi bani europeni", a afirmat Dacian Cioloş într-o videoconferinţă cu jurnaliştii români.
În momentul de faţă, în România sunt aproape 3 milioane de hectare de terenuri agricole nelucrate, după estimările reprezentanţilor agricultorilor.
Partea proastă este că acestea afectează şi terenurile lucrate, aflate în jurul lor. Din cauza acestora, costurile pentru un hectar care este cultivat lângă unul nefolosit pot creşte şi cu până la 50% pe an.
Unele dintre măsurile punitive care se doreau a fi adoptate împotriva celor care nu îşi muncesc pământul constau în arendarea lor către o terţă parte care să poată cultiva terenul.
Suplimente financiare doar pentru cei harnici
Totodată, Dacian Cioloş a mai menţionat că unele tehnologii pe care le vor folosi fermierii le pot aduce plăţi complementare, mai ales dacă acestea conduc la creşterea productivităţii.
"Agricultorii care îşi vor roti culturile vor primi plăţi complementare pe lângă plăţile directe. Trebuie să reţineţi că acest lucru nu este obligatoriu. Aceste măsuri de oferire a unor subvenţii complementare sunt unele incitative", a mai declarat comisarul european.
Mai mult, fostul ministru al agriculturii a spus că se caută nişte măsuri viabile şi pentru susţinerea fermelor mici sau familiale. "Şi acestea trebuie să reintre în circuit şi să comercializele produse proprii. Subvenţiile directe joacă un rol de susţinere a veniturilor unor ferme", a menţionat Cioloş.
În aceste condiţii, fermelor româneşti de dimensiuni mari le va fi tot mai greu să îşi justifice