75 de milioane de dolari vor fi folositi pentru restructurarea fermelor din Romania, in cadrul unui program derulat de Ministerul Agriculturii, in colaborare cu Banca Mondiala.
Proiectul are doua componente, de administrare a terenurilor si de restructurare a serviciilor adresate fermierilor, urmand sa finanteze costurile cadastrale, legate mai ales de intabularea proprietatilor in 12 judete, si sa sprijine programul de acordare a rentei viagere.
Ministrul agriculturii, Dan Motreanu, s-a intalnit saptamana trecuta cu reprezentanti ai Biroului Bancii Mondiale in Romania, pentru a analiza stadiul proiectelor derulate de Ministerul Agriculturii cu Banca Mondiala. Negocierile dintre cele doua institutii vor fi finalizate in luna februarie a acestui an, potrivit unui comunicat al ministerului.
Finantari pentru drumuri forestiere Banca Mondiala ar putea suplimenta cu 7-10 milioane de dolari fondurile alocate unui proiect de dezvoltare forestiera derulat in Romania, banii urmand sa fie utilizati pentru dezvoltarea unui sistem geografic forestier.
Proiectul de dezvoltare forestiera isi propune refacerea si largirea retelei de drumuri forestiere, dezvoltarea asociatiei proprietarilor privati de padure, certificarea padurilor pentru sectorul privat si dezvoltarea Regiei Nationale a Padurilor - Romsilva.
Ministrul agriculturii, Dan Motreanu, le-a propus reprezentantilor Bancii Mondiale finantarea sistemului electronic de bornare a terenurilor conectat la sistemul GIS (Geographic Information System).
Banca Mondiala ar putea, totodata, sa finanteze derularea unor studii socio-economice, campanii de informare, contractarea unor firme de consultanta care sa-i sprijine pe fermieri in accesarea fondurilor structurale destinate agriculturii.
Pana acum, Ministerul Agriculturii a implementat trei proiecte cu finantare de la Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare, acestea vizand modernizarea Sistemului de Informare si Cunoastere in Agricultura, in valoare de aproape 60 de milioane euro, dezvoltarea forestiera, precum si reforma si reabilitarea sistemului de irigatii.