Ferma 2019. Scene pasionale, interzise minorilor, la filmările PRO TV. Cei doi protagoniști erau lipsiți de orice inhibiție - Foto

Ferma 2019. Scene pasionale, interzise minorilor, la filmările PRO TV. Cei doi protagoniști erau lipsiți de orice inhibiție - Foto

Ferma 2019. Noi scene incendiare au fost dezvăluite. Brigitte Sfăt și Florin Pastramă și-au dat frâu liber sentimentelor, de față cu toată lumea.

Bruneta i-a făcut o declarație emoționantă, cum nu s-a mai văzut până acum la „Ferma”, emisiune care rulează la Pro TV.

Nu mai este niciun dubiu că Florin Pastramă şi Brigitte formează un cuplu încă din timpul emisiunii Ferma 2019. Aceștia au fost surprinși de mai multe ori în diferite ipostaze pasionale, unele dintre ele nefiind difuzate din motive evidente, scrie Ciao.

„Fii atent ce facem. Mâncăm ca doi îndrăgostiţi. Facem tot. O să ajungem diseară într-o excursie oferită de colegii noştri fermieri. Va trebui să unim paturile şi să ne încălzim, că e foarte frig acolo. Mă bucur că Florin a acceptat să meargă cu mine în camera servitorilor. Nu mă voi simţi singură. Din momentul în care am început o relaţie cu Florin, nu m-am mai simţit singură. Şi cred că pot să dau şi eu ceva în schimb şi îi voi da grijă şi afecţiune“, a spus Brigitte în emisiune.

Ne puteți urmări și pe Google News

Apoi a venit rândul lui Pastramă să facă dezvăluiri: „Brigitte este foarte îndrăgostită, dar nu de fizicul meu. Mai mult de sufletul meu, de respectul pe care i-l acord, de atenţia mea pe care i-o acord... Şi apoi de fizicul meu. Mi-a zis că îşi doreşte foarte tare să unim paturile, deoarece este foarte frig acolo. Ştie că eu sunt fierbinte şi că o încălzesc şi abia aşteaptă să o iau în braţe, să dormim împreună“.