Mintea contrabandiștilor este năucitoare. Pentru a fenta Polția de Frontieră membrii unei grupări de contrababdiști au avut ideea de a trece țigările peste Prut cu ajutorul uneor lansete. Astfel, în urma unor investigații procurorii DIICOT i-au reținut pe Mihai Coteţ şi Gheorghe Matirel.
Cei doi sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi contrabandă în formă continuată, potrivit unui comunicat al DIICOT transmis AGERPRES.
"În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu luna aprilie 2015, inculpaţii Coteţ Mihai, Matirel Gheorghe şi C.C. au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, la care ulterior au aderat şi alţi inculpaţi, specializat în introducerea ilegală peste râul Prut (...) a unor importante cantităţi de ţigarete de contrabandă. S-a reţinut că sub coordonarea directă a inculpatului Coteţ Mihai, liderul grupului, inculpaţii, cetăţeni români şi moldoveni, introduceau în România, peste râul Prut, coletele cu ţigarete cu ajutorul unor lansete şi a unor frânghii", se precizează în comunicat.
Conform sursei citate, membrii grupării preluau cu căruţele coletele cu ţigări de pe malul râului Prut şi le transportau la locurile de depozitare din localitatea Petreşti. Pentru transportul ţigărilor de contrabandă către municipiul Iaşi au fost folosite mai multe autoturisme, căruţe, mijloace de transport în comun şi chiar microbuze şcolare.
"Membrii grupării acţionau într-un mod organizat, fiind responsabilizaţi pe anumite segmente de activitate infracţională, în funcţie de aptitudini şi abilităţi individuale, respectiv supravegherea patrulelor poliţiei de frontieră, asigurarea pazei în zona de acţiune, supravegherea traseului de deplasare, trecerea ţigărilor peste frontieră, transportul şi distribuirea/ valorificarea acestora", se menţionează în comunicat.
Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate la mai multe adrese din judeţul Iaşi, anchetatorii au descoperit şi ridicat în vederea continuării cercetărilor pachete de ţigări de diferite mărci cu timbru de acciză din Republica Moldova, sume de bani, un aparat de vedere pe timp de zi, telefoane mobile, mai multe cartele SIM, chingi din material textil pentru transportarea ţigărilor şi diferite înscrisuri utile cauzei. Cei doi inculpaţi reţinuţi au fost prezentaţi la Tribunalul Iaşi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.