Fenomenul Dragoş Iftimie. Mobilizare exemplară pentru un licean bolnav de cancer

Dragoş are 17 ani şi la vârsta de 10 ani a fost diagnosticat cu această boală cumplită. Acum, elevul de la Liceul de Artă din Galaţi are nevoie de 30.000 de euro pentru a urma un tratament în Germania.

Mobilizarea generală în cazul lui Dragoş a pornit de la o scrisoare emoţionantă a profesorului de filosofie, Doru Căstăian, în care este expusă situaţia tânărului. Datorită acesteia, până pe 27 februarie aproape că s-au strâns toţi banii necesari pentru ca Dragoş să urmeze tratamentul cu protoni la o clinică din Munchen. "Iniţiativa profesorului Căstăian a declanşat, pe Facebook, dar şi în presa locală şi naţională, un val de omenie: persoane cu suflet mare, din toată lumea, au contribuit la renaşterea speranţei lui Dragoş", scrie Viaţa liberă. Pe plan local, colegii lui de la Liceul de Artă, dar şi elevii de la CNVA şi Casa de Cultură a Sindicatelor au organizat câte un spectacol caritabil; oameni care îl cunosc, dar şi care nu îl cunosc personal îi trimit, continuu, mesaje de încurajare; Alexandra Heisu a făcut un afiş cu numerele de cont, pe care l-a distribuit pe Facebook; Cluburile Infinity, Scena şi Restaurantul Gourmand Food au acceptat să doneze încasările pe o zi pentru el; Geenie Cafe oferă cArtEsenţa Simonei Toma cu autograf celor care aleg să-şi bea cafeaua acolo, ajutându-l astfel pe Dragoş; profesorul Ioan Tudor nu s-a sfiit să organizeze o colectă la Biserica Precista. Universitatea Danubius de asemenea, a organizat o colectă pentru el. Bloggerii au postat pe paginile lor povestea lui Dragoş. Inclusiv Ziarul de Cluj, oraşul unde tânărul a fost internat, săptămâna aceasta, pentru o nouă şedinţă de chimioterapie, i-a mediatizat cazul. Într-un cuvânt, fiecare a contribuit, după propriile posibilităţi, astfel încât Dragoş să poată urma acel tratament costisitor în Germania.