Fenomenal: Te uiți la videoclipuri cu pisici? Iată ce ți se întâmplă | VIDEO

Videoclipurile cu pisici înregistrează un succes fenomenal pe internet și îndeosebi pe rețelele de socializare

O echipă de cercetători americani de la Universitatea Indiana arată că, "la prima vedere, este un subiect prea ușor ca să facă obiectul unui studiu academic serios, însă extraordinara popularitate de care se bucură filmulețele cu pisici justifică cercetări aprofundate".

Echipa a realizat un studiu pe această temă, invitând și alți cercetători, specialiști în media și psihologie, să continue lucrările, relatează miercuri passionsante.be. În cadrul cercetării, circa 7.000 de utilizatori de internet au răspuns unui chestionar care viza în special frecvența vizionării unor videoclipuri cu pisici și reacțiile emoționale în aceste împrejurări. Au fost puse în evidență câteva elemente interesante. Astfel, "aceste secvențe aduc, chiar și pe moment, un beneficiu emoțional imposibil de negat, calmând anxietatea și stresul, trezind un sentiment de bucurie și atenuând o senzație de neplăcere".

Situația nu este totuși sută la sută idilică, fiindcă destul de mulți amatori de videoclipuri cu pisici admit că resimt un oarecare sentiment de culpabilitate după ce le vizionează, fiind conștienți că astfel amână alte activități. Acest lucru este cu atât mai adevărat la locul de muncă. Dar și în acest caz lucrurile sunt mai complexe, deoarece starea de bine instalată după vizionarea videoclipurilor ajută la realizarea mai eficientă a sarcinilor de serviciu, cu un spirit mai pozitiv.

Specialiștii americani arată că "cercetări ulterioare vor permite o mai bună înțelegere a influenței videoclipurilor cu pisici asupra stării emoționale, urmând să fie testată capacitatea lor, ca demers simplu și ieftin, de a îmbunătăți o stare emoțională.