Fenechiu vrea despăgubiri de la Prefectura Iaşi

După ce a pierdut în primă instanţă procesul prin care cerea reintegrarea în spaţiile din Prefectura Iaşi, de unde a fost evacuat pe 13 martie, deputatul PNL Relu Fenechiu continuă lupta în instanţă împotriva Instituţiei Prefectului Iaşi, cerând suma de 36.530 lei, pe care susţine că a investit-o în spaţiile respective.

Fenechiu a încheiat în anul 2005 un contract de folosinţă a două încăperi din interiorul Instituţiei Prefectului, în suprafaţă totală de 56,90 metri pătraţi, unde avea să-şi desfăşoare activitatea biroul său parlamentar. Contractul era valabil până pe 23 decembrie 2012, putând fi însă reziliat prin acordul părţilor, cu un preaviz de 30 de zile pentru evacuarea încăperilor.

Pe 9 februarie 2009, Fenechiu a primit notificare din partea Instituţiei Prefectului, însă nu a fost de acord să părăsească încăperile, iar pe 13 martie a fost evacuat. În instanţă a susţinut că rezilierea convenţiei între părţi trebuia făcută prin hotărâre judecătorească şi că evacuarea s-a realizat în mod abuziv.

Acum Relu Fenechiu cere de la Prefectura Iaşi suma de 36.530 lei, contravaloarea lucrărilor de îmbunătăţire făcute în cele două încăperi, care sunt folosite în prezent de Serviciul Juridic al Instituţiei Prefectului. Mai exact, deputatul PNL susţine că după ce a preluat respectivul spaţiu, în anul 2005, a făcut lucrări la instalaţia de apă şi canalizare, la instalaţia electrică şi la cea termică, a pus telefon şi internet, parchet şi gresie, tavane false, tâmplărie de interior şi de exterior din lemn şi a zugrăvit încăperile.