Fenechiu: PNL poate să crească fără Tăriceanu

REPOZIŢIONARE. Liderul PNL Iaşi, Relu Fenechiu, a intrat ieri oficial în tabăra anti – Tăriceanu, susţinându-l pe Crin Antonescu la preşedinţia partidului.

Fenechiu a fost prezent la Focşani alături de Antonescu şi liderul PNL Vrancea, Nini Săpunaru, de unde şi-a făcut publică opţiunea pentru Congresul PNL din 20 – 21 ianuarie. „Cu Călin Popescu Tăriceanu, PNL-ului i-ar fi greu să depăşească pragul de 20-25%. Cu un alt lider poate creşte mai mult”, a declarat Fenechiu citat de Mediafax. El a fost flancat de Săpunaru, care şi-a anunţat susţinerea pentru Antonescu. Totodată, Fenechiu a confirmat candidatura pentru o funcţie de prim-vicepreşedinte, dacă aceasta va fi înfiinţată, iar în caz contrar pentru un post de vice PNL.

În acelaşi timp, Antonescu a estimat că PNL ar putea ajunge la 30% din opţiunile electoratului, dar numai în anumite condiţii. „Cel puţin până la prezidenţiale, PNL trebuie să rămână în opoziţie. PSD şi PDL şi-au asumat răspunderea guvernării. Între cele două, eu nu am nicio preferinţă, nu mai am niciun motiv să le deosebesc. Nu schimbarea conducerii PNL este condiţia pentru a ajunge la guvernare, ci schimbarea conduitei PDL. Vrem să ajungem la guvernare, dar nu cu oricine, oricând şi oriunde", a explicat Antonescu.

Cu această ocazie, el le-a dat o replică democrat – liberalilor care au pus condiţia „decapitării” lui Tăriceanu pentru o colaborare cu concretă PNL.