Drama prin care trece o femeie atunci când este bătută fără milă, fără vreo urmă de remușcare din partea partenerului de viață, este, pentru mulți, greu de înțeles sau de văzut. Cum v-ați simți dacă v-ați vedea mama bătută, cu ochii în lacrimi și sângerii, plină de vânătăi, cerându-vă ajutorul? Nu e absurd să ne gândim că unii dintre cei care citesc acum au trecut deja prin această experiență. E o statistică înfiorătoare, care arată că una din trei femei a fost, măcar o dată în viață, bătută de partener. Și 1 din 5 a încasat-o chiar sub ochii copiilor săi. Teodora Popa este una dintre victimele violenței domestice și a acceptat să povestească, pentru EvZ, prin ce situații tragice a trecut, dar și cum a reușit să evadeze din infern. Femeia e determinată să încerce, prin mărturia ei, să schimbe măcar un singur destin al vreunei nefericite care își ascunde acum fața plină de vânătăi și răni.

Chiar dacă e posibil să mor, vreau să vă povestesc viața mea de chin. Astfel, poate ajut alte femei să se salveze, deși eu mă aflu și acum sub presiunea unor amenințări groaznice”, așa își începe povestea Teodora. Este asistent medical și, de când se știe, ajută oameni. Cu acest jurământ a încercat să își salveze soțul și căsnicia, dar în zadar. Abuzurile nu au început de ieri-de azi, ci țin de 20 de ani. 

Sarcina care i-a adus cele mai multe bătăi

Agresorul, cel care i-a fost soț timp de 20 de ani, este o persoană geloasă după cum subliniază Teodora, iar acest scenariu s-a regăsit și între părinții ei: „Am crescut în violență și de violență am parte. Îmi pare rău că am conștientizat acest lucru atât de târziu. La început era doar gelos. Pentru a-i arăta că nu îl înșel, mi-a zis să ne căsătorim. Am făcut pasul acesta. Apoi, a zis că dacă facem un copil îi demonstrez în mod cert că nu am de gând să-l părăsesc sau să îl înșel. Am făcut și un copil. Când a aflat că sunt însărcinată cu o fetiță...”, femeia face o pauză, ochii i se inundă de lacrimi. „Mi-am luat bătăie! Mă bătea pentru a face avort. El își dorea un băiat pentru a-l face fotbalist. Asta era în mintea lui”, mărturisește Teodora respirând sacadat, retrăind probabil una dintre cele mai grele momente din cei 20 de ani trăiți alături de bestie. Și-a ocrotit copilul parând șuturile în burtă cu mâinile, ghemuindu-se. S-a rugat la Dumnezeu, crezând că doar o minune o mai poate salva.

Mama Teodorei o încuraja să îndure

Abuzurile nu erau doar fizice, ci începeau să devină, rând pe rând, emoționale, psihologice și sociale. „Îmi interzicea să arăt bine. În scandalurile pe care le aveam îmi tot spunea să nu mă mai machiez când ies din casă fără el, să nu mă mai îmbrac în rochii când mă duceam la serviciu, să nu mai țin legătura cu părinții mei pe motivul că sunt niște „țărani proști”. Toată lumea mă încuraja să nu divorțez. Iar părinții nu mă primeau la ei când eram bătută. Mama îmi spunea că și ea a fost bătută, și a îndurat totul pentru noi, ca să nu fim crescuți fără tată. Nu există divorț în familia ei. Trebuia să îndur căci este bărbatul meu. Trebuia să îndur bătăi de la el pentru acest motiv, trebuia să îndur batjocură și multe scandaluri. După fiecare bătaie îmi cerea iertare și plângea și îmi promitea că se va schimba, că este gelos”, își continuă povestea cu lacrimi în ochi.

Bătăi fără semne și viol

Soțul Teodorei știa unde să dea, după cum a mărturisit aceasta. „De cele mai multe ori mă trăgea de păr pentru a nu lăsa semne sau se apropia de mine și mă izbea din senin cu capul de perete. De asemenea m-a și violat pentru că nu mai voiam să mă mai dăruiesc lui... Practic, îmi era imposibil să fiu bătută, iar după aceea să mă culc cu el. Nu am depus plângere la poliție și pentru viol, pentru că îmi era rușine peste ani, oare cum va reacționa fetița mea, să afle că e copilul unui om care a fost în stare de așa ceva”. Teodora s-a chinuit mult până să facă rost de acte medicale. După ce era bătută era închisă în casă pentru a-i trece semnele, iar astfel să nu poată să-și ia certificatul medico-legal. Actele personale erau ascunse, ținute mereu sub cheie pentru a nu se folosi de ele. Între timp, agresorul s-a împrietenit cu polițiștii de la secție, iar astfel, orice plângere făcea era clasată instantaneu.

„Iar atunci când venea poliția la ușă, le spunea ba că sunt nebună, ba că inventez. Că el nu m-a bătut, că m-am dezechilibrat și am căzut cu capul în calorifer și că de asta sunt vânătă. Am reușit să scot totuși câteva certificate medico-legale, iar la poliție el spunea că nu sunt reale. Mai exact, că le-am obținut în mod fraudulos prin mită sau că m-aș fi culcat cu medicii care mi le-au eliberat. Avea obsesia că îl înșel la locul de muncă și de multe ori insista să renunț la acel loc de muncă, urlând la mine: „Dă-ți demisia, dacă vrei să ai liniște în casă și să te las în pace! O să te dau afară de la serviciu dacă nu o faci tu, ai să vezi!” își continuă povestea Teodora, în timpce își ștergea lacrimile.

Mereu cu un pas în fața ei

Până la urmă a fost nevoită să își schimbe serviciul pentru că altfel ajungea să fie dată afară. Soțul ei s-a dus, fără ca ea să știe, la locul de muncă și și-a început planul de acțiune.

„Primul pas a fost să se împrietenească cu unii dintre colegi. După aceea le spunea că eu îi vorbesc de rău acasă, că îi fac urâți, grași, proști, inculți... Auzind toate acestea, colegii s-au unit împotriva mea pentru a-mi face o plângere cu acuzații mincinoase pentru a intra în cercetare disciplinară. Noroc că am aflat la timp de acest lucru și am reușit să mă transfer la o altă clinică”, povestește femeia, știind că ceea ce i s-a întâmplat poate părea o scenă ruptă dintr-un film. Totodată, după ceva timp, unii colegi și-au dat seama că au fost manipulați și că au făcut parte dintr-un plan pe cât de pueril, pe atât de diabolic.

Copilul – scut între palme și pumni

În prezent, Teodorei i-a expirat ordinul de protecție. Nu mai poate să își obțină altul pentru că nu are suficiente dovezi. Este cu plângeri peste plângeri și așteaptă o minune... Dar, cel puțin, ultimul an a fost lipsit de chinurile celui care trebuia să le fie soț și tată. Copila, pe la vârsta de 6 ani, a conștientizat că mami își ia mereu bătaie de la tati. De multe ori a încercat să o apere, să fie un paravan între tatăl violent și mamă, chiar dacă astfel și ea își lua „porția de bătaie”. „Acum ceva timp, vine fetița mea la mine, bucuroasă, și îmi spune: „Mami, de nouă luni nu am mai mâncat bătaie!”. Teodora se îneacă în lacrimi din nou. „A fost momentul când am zis că într-adevăr s-a schimbat ceva. Chiar dacă trăiesc în continuare cu teama zilei de mâine. Mi-a spus, acum ceva timp, cum ar fi dacă peste noapte aș dispărea moartă într-un sac negru și arsă la groapa de gunoi și să nu mă mai găsească nimeni niciodată?”, își încheie Teodora tragica poveste despre infernul în care a trăit.

Cum apără administrația locală femeile

Un studiu realizat la începutul lunii martie privind implicarea administrației locale în combatere și prevenirea violenței domestice arată care sunt sumele alocate din bugetul primăriilor de sector, pentru măsuri de asistență socială pentru victime. Primăriile Sectoarelor 1 și 6, în perioada 2016-2018, au alocat suma de zero lei, primăria Sector 2 a alocat în 2016 – zero lei, 2017 – 265.000 lei, iar în 2018 – 420.000 lei. Sectorul 3 a alocat în 2016 – zero lei, în 2017 – 12.000 lei, iar în 2018 – 3.900 lei. Primăria Sectorului 4 are o linie bugetară de asistență socială pentru familii și copii. Sectorul 5 a alocat în 2016 – 970 lei, 2017 – 68.515 lei, iar în 2018 –198.137 lei.

„Violența în familie nu are statut social, nu are culoare a pielii”

În România anului 2018, 64 de femei au fost rupte în bătaie, zilnic, de partenerii lor. Acesta este doar vârful iceberg-ului, deoarece datele colectate sunt provenite doar de la persoanele ce au apelat la servicii de specialitate. De cele mai multe ori, femeile –printre care multe sunt mame – îndură toate aceste orori din rușine față de cum vor fi privite în societate, ce vor zice rudele, grupul de prieteni. Multe nu pot să se rupă de soțul agresor din pricina copilului– care de multe ori este folosit în scopuri manipulatorii.

În societatea românească există o preconcepție că femeile, victime ale violenței domestice, provin din medii defavorizate, ceea ce este fals. Specialistul Cristi Mușat, asistent social cu experiență în lucrul cu această categorie vulnerabilă, explică pentru EVZ că „violența în familie nu are statut social, nu are culoare a pielii. Victimele vin din toate mediile posibile, de la femei de serviciu până la soții de demnitari sau chiar din lumea mondenă”. Puțini știu, în schimb, că abuzul în familie nu începe neapărat cu o palmă dată. Întotdeauna formele de abuz sunt îmbinate. Unde există abuz psihologic, automat există și abuz emoțional și spirtual.

Formele abuzului folosit de agresori

Atunci când agresorul începe să îi submineze stima și încrederea de sine a soției/partenerei, se instalează prima etapă a abuzului emoțional. „După aceea, începe să o facă să simtă că ea merită iubire doar dacă face ceva pentru persoana respectivă și îi face diverse remarci, descoperindu-i punctele sensibile, astfel încât să aibă controlul asupra ei. O privează de lucruri ce îi fac plăcere și îi repetă că ea nu merită lucruri frumoase sau că nu merită să fie iubită. Toate aceste mesaje, în timp, le interiorizează și devin, astfel, propriile realități. Se ajunge la ceea ce se numește în termeni de specialitate – neajutorare învățată – care definește perfect aceste mesaje interiorizate, în sensul în care, se învață prin experiențe, că nu mai poate face nimic fără agresor”, explică asistentul social Cristi Mușat. Acesta continuă arătând cum prin abuzul social, victimei i se distruge rețeaua socială. „Acesta începe să nu o mai lase să se vadă cu prietenele, începe să o controleze la ce oră vine de la muncă, vorbește foarte urât despre prietenele ei de fiecare dată și se înfurie când aude că vorbește sau se vede cu ele.

De asemenea, îi limitează contactul cu familia, nu o lasă să iasă neînsoțită în oraș pentru a se plimba, sau dacă îi acordă această facilitate, e cumva cronometrată, astfel încât la o oră fixată să ajungă înapoi acasă”.

E învățată din copilărie. Pentru a intra în mintea unui agresor și a întelege mai bine care sunt cauzele ce duc la violență domestică, Cristi Mușat a explicat cum acest lucru are legătură cu educația, cu atitudinea pe care o au părinții asupra copiilor încă de mici. „Cu toții știm celebra replică, oarecum românească, atunci când o fetiță este trasă de păr de un băiețel sau bătută și vine acasă să povestească. Replica părinților este aceea că„Ți-a făcut acest lucru pentru că te iubește sau te place”. Violența este învățată încă din copilărie, ca și formă de răspuns la situații ce nu pot fi controlate. De asemenea, și cultura românească este de multe ori proviolență. Aceasta se încurajează prin faptul că există prea mult sexism în societate, diferențe destul de mari despre cum sunt percepute femeile în societate și cum sunt percepuți bărbații. Încă din copilărie, unui băiețel i se atribuie diferite atribute ca fiind un învingător, ca fiind un soldat, ca fiind puternic, iar de la fete există așteptarea să fie sensibile, împăciuitoare, cele care oferă suport”, mărturisește asistentul social.

Poveștile groazei, în spatele unui pumn

Poveștile de viață sunt diferite, de la caz la caz. „Femeile pe care le-am cunoscut erau cel mai afectate de impactul psihologic, nu neapărat de rănile fizice, pentru că astfel, toată lumea lor se prăbușea. Erau rămase fără o rețea socială, fără un suport financiar, rămase brusc fără ceea ce considerau stabilitate pentru ele, și anume –soțul. Am văzut de-a lungul timpul femei care au fost rase în cap, femei cărora li s-au rupt dinții, femei care aveau tăieturi pe spate, care au avut nevoie de multe zile de spitalizare astfel încât să-și revină”, povestește Cristi Mușat.

Stigmatul social împiedică victima să „evadeze”

O victimă care provine dintr-un mediu mai defavorizat îi este greu să se rupă, iar de multe ori se întoarce datorită lipsei resurselor materiale și a faptului că se află în imposibilitatea de a se suține singură financiar, este de părere asistentul social Cristi Mușat. „Unei victime cu statut ridicat îi este greu să iasă în față și să renunțe la relația toxică, tocmai din cauza stigmatului social care există. Se simte mai ușor judecată de către familie, de către prieteni. Societatea românească nu este încă informată astfel încât să recunoască formele de abuz și de multe ori persoanele nu apelează la specialiști, ci la prieteni sau familie. Dacă nu are norocul să găsească pe cineva care să îi ofere o nouă perspectivă, să îi explice că nu este firesc ceea ce se întâmplă, atunci șansele sunt mai mici de a se reintegra”, continuă asistentul social. 

Statisticile „ascunse” ale societății românești

Au fost cazuri când victima a cerut ajutorul, iar în locul acestuia a primit sfaturi de la persoane care ar fi trebuit să îi ofere sprijin. „Unele victime au dat peste polițiști care au încercat să-i împace și să nu mai depună plângere, au dat peste medici care gândeau că victima sigur a făcut ceva și merită „corecția” care i s-a aplicat. Dar, violența nu are nicio scuză indiferent de ce s-ar fi întâmplat în contextul familial, iar o instituție publică nu ar trebui să refuze sau să descurajeze să ofere servicii unei persoane, dat fiind că poate acea persoană s-a împăcat la un moment dat cu agresorul”, este de părere specialistul Cristi Mușat.

Chiar dacă statisticile oficiale despre bărbații-victimă sunt aproape inexistente, într-adevăr există și astfel de cazuri. „Ce-i drept, nu avem încă foarte multe statistici pe această parte și nu avem niciun centru destinat bărbaților victime ale violenței în familie, deoarece bărbații care sunt victime sunt mult mai judecați și mult mai stigmatizați de către prieteni, familie, societate. Se promovează acel tip de masculinitate toxică: „Bă, tu ești bărbat, cum de ți-ai luat bătaie”, sau „De ce se poartă urât cu tine?” Bărbații care sunt victime, din cauza stigmatizării ce există în societate, apelează destul de rar la astfel de servicii”, explică asistentul social Cristi Mușat.