Femeia care a agresat-o pe Cristina Joia și-a aflat sentința. Anul trecut, agresoarea i-a spart piramida nazală designerului, după un conflict izbucnit în plină stradă.
Femeia care a agresat-o pe designerul Cristina Joia a fost condamnată la 1 an și trei luni de închisoare cu suspendare. Ea a fost acuzată pentru lovire și alte violențe și trebuie să achite și sumele de 10.000 de euro daune morale şi 3.000 de lei către spitalul la care victima a primit îngrijiri medicale. Sentința dată nu este una definitivă, iar inculpata poate să facă apel.
O mașină parcată greșit a dat naștere unui conflict sângeros
Incidentul a avut loc anul trecut, atunci când Cristina Joița unul dintre designerii din emisiunea „Visuri la cheie”, de la Pro TV, a avut un conflict cu o femeie, căreia i-a reproșat modul în care a parcat. Mașina fusese lăsată pe trecerea de pietoni. Victima a fost lovită puternic și s-a ales cu o fractură de piramidă nazală, având nevoie de operație de urgență.
„M-am îndreptat către magazin și o văd pe această femeie care iese din magazin și se îndreaptă către mașină, și am întrebat-o dacă e mașină ei și mi-a răspuns într-un limbaj foarte vulgar pe care nu-l pot reproduce că ce mă intereseza pe mine. Am intrat în magazin și am lăsat-o înjurând. M-am apucat să fac cumpărături, puneam banane, eram cu spatele și când m-am întors m-am trezit cu un pumn în față.
M-am trezit cu un pumn în față. A fost incredibil de puternică lovitura. Eu nu mi-am dat seama că ea avea ceva ascuțit aici (pe mână, n.red.) și am căzut jos. Mi-a țâșnit foarte mult sânge, eram pe podea”, povestea Cristina Joița după acel incident.
„O singură fetiță s-a aplecat să îmi dea un șervețel”
„Oamenii din jur nu aveau nicio reacție, se uitau, nimeni nu suna la Poliție, la SMURD. Ea a fugit, a zis ceva când a fugit dar nu am mai înțeles, că deja îmi era foarte, foarte rău.
O singură fetiță s-a aplecat să îmi dea un șervețel. Am imaginea asta, nu îmi iese din minte... casiera continua să pună produse ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic”, a mai afirmat designerul.