Ana Maria Nedelcu – femeia acuzată că şi-ar fi răpit copilul din Canada – aşteaptă decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a dezbătut, joi, contestaţia ei şi a Parchetului la decizia de arestare provizorie în vederea extrădării pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
Atât Ana Maria Nedelcu, cât şi avocata ei, Maria Vasii, precum şi procurorul de şedinţă au solicitat magistraţilor să constate că decizia luată de instanţa ierarhic inferioară este nelegală.
În ultimul cuvânt, femeia a spus că a lăsat totul în Canada şi s-a reîntors în România pentru a-l proteja pe copil. „Copilul era supus la nenumărate traume şi autorităţile (n.r. - canadiene) erau surde. Am plecat pentru că copilul era supus la violenţe, la abuzuri, am renunţat la tot ca să îl protejez. Am dus copilul la medic pentru că suferea de stres post-traumatic. Am venit în România pentru că aici copiii sunt protejaţi. Sunt o mamă puternică şi nu vreau să mă mai simt victimă. Am fost victimă pentru că tatăl copilului meu era un profitor şi a doua oară m-am simţit victimă pentru că instanţa n-a văzut abuzul prin care a trecut acest copil”, a declarat Ana Maria Nedelcu, în faţa judecătorilor.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rămas în pronunţare în acest caz.
Ştire în curs de actualizare