Femei cu stil

E simplu să fii elegantă: Gwyneth Paltrow.

Fiică a regizorului Bruce Paltrow şi a actriţei Blythe Danner şi fină a lui Steven Spielberg, Gwyneth Kate Paltrow (născută în septembrie 1972, la Los Angeles) şi-a încercat norocul şi în cinematografie. Primele sale roluri, la 19 ani, au avut un succes limitat.

Fosta iubită a lui Brad Pitt. Gwyneth a devenit foarte cunoscută la Hollywood mai târziu, datorită relaţiei sale cu chipeşul actor Brad Pitt. Cei doi au fost logodiţi, dar au renunţat la nuntă, motivând că au programul prea încărcat. Un alt fost iubit al actriţei este Ben Affleck, căruia frumoasa blondă i-a dăruit un ceas în valoare de 21.000 de dolari.

Premiată cu Oscar. În 1998, la 26 de ani, Gwyneth Paltrow primeşte Oscarul pentru „Cea mai bună actriţă“, cu filmul „Shakespeare in Love“. Având 1,78 metri înălţime, Gwyneth a cochetat şi cu modellingul, iar pentru un contract de 10 milioane de dolari a acceptat să fie imaginea parfumurilor „Pleasures“, ale casei de modă Estée Lauder. Vorbeşte fluent franceza şi spaniola. Revista americană „People“ a inclus-o pe Gwyneth Paltrow în „Topul celor mai frumoşi 50 de oameni“, în 1998.

Are o fată şi un băiat. Căsătorită din decembrie 2003 cu solistul trupei Coldplay, Chris Martin, Gwyneth este mamă a doi copii. Pe fetiţa sa a botezat-o Apple (măr), pentru că mărul este proaspăt şi dulce, iar pe băieţel - Moses, după un cântec compus de Chris Martin. Chiar dacă averea celor doi soţi este una considerabilă, Gwyneth nu şi-a angajat o dădacă pentru cei doi copii, ocupându-se singură de creşterea lor. Actriţa iubeşte mult Anglia şi vrea ca Apple şi Moses să aibă accent englezesc.

Preferinţe. Stilul lui Gwyneth este unul proaspăt şi simplu. Mereu elegantă, frumoasa actriţă optează pentru culori nude, precum bejul, rozul pal sau aquarium, albastrul foarte deschis, dar şi albul sau negrul atunci când păşeşte pe covorul roşu. Bijuteriile nu sunt niciodată în exces, la fel nici machiajul. Cu toate că este înaltă, Gwyneth poartă foarte des pantofi cu toc.