Femei care conduc Romania

Si doamnele detin parghii ce misca lucrurile in sectorul public sau privat.

Nu bat cu pumnul in masa, nu au orgolii nemasurate si nici nu fac gesturi populiste. In schimb, au ambitia de a-si face bine treaba, incapatanarea de a munci pe branci pentru ca tot ce depinde de ele sa iasa perfect si nebunia de a indrepta lucrurile strambe. Iar prin munca lor conduc, intr-un fel sau altul, Romania.

De 8 Martie am ales sapte dintre femeile ce-au tot inaintat printre semenii lor pana au ajuns in randul din fata. Nu avem pretentia unui studiu exhaustiv, am identificat insa cateva dintre cele reprezentative: Adriana Saftoiu a ajuns pana in spatele celui mai puternic om din stat. Monica Macovei a tinut piept demagogiilor, ipocriziilor si jocurilor de interese din justitie, iar Laura Codruta Kovesi, recent numita procuror general, s-a angajat sa-i puna la colt pe cei pentru care legea e mai mult tocmeala.

In sectorul privat, exista femei ce s-au ridicat pana pe scaunele cele mai inalte ale marilor companii, iar de semnaturile lor depind strategii interne si soarta a sute, chiar mii de angajati.

Reprezentante ale acestei categorii sunt: Alexandra Gatej, de la Unilever, Liliana Solomon, de la Vodafone, Mariana Gheorghe, de la Petrom, si Anca Vlad, ale carei nume si viata sunt legate de Grupul Fildas.  

In jumatate dintre tarile UE sunt prea putine sefe

Numarul femeilor prezente in structuri decizionale publice sau politice este sub 20% in jumatate dintre tarile europene, arata un raport prezentat ieri de Consiliul Europei si citat de Mediafax. Comitetul Ministerelor din cadrul Consiliului Europei a stabilit in urma cu trei ani ca femeile sa fie prezente in proportie de 40% in diferite structuri decizionale din cadrul politic si public.

Statisticile arata insa ca progresul este deocamdata foarte lent. Sase femei se afla la conducerea unor state din Europa, iar trei dintre ele sunt monarhi. Pana ca Angela Merkel sa fie numita cancelar al Germaniei, in noiembrie 2005, toti prim-ministrii Europei erau barbati.  

Manager Vodafone

Liliana Solomon, 7 milioane de clienti

Este singura femeie aflata in fruntea unui operator de telefonie mobila din Romania, conduce peste 2.000 de angajati, iar activitatea ei este resimtita, indirect, de aproape 7 milioane de clienti. Liliana Solomon este director general Vodafone Romania din noiembrie 2005. Pana la aceasta data a fost director financiar in cadrul a doua firme din Marea Britanie, a lucrat in alte trei companii germane si britanice si a fost cercetator la Universitatea Heinrich-Heine. Fosta componenta a echipei nationale de tenis a Romaniei, intre anii 1979-1983, Solomon a emigrat in Belgia in 1989, de unde a plecat apoi in Germania. A absolvit Facultatea de Fizica din cadrul Universitatii „Babes Bolyai” ca sefa de promotie. La cei 42 de ani, este casatorita si nu are copii.

Consilier prezidential

Adriana Saftoiu, in umbra presedintelui

Adriana Saftoiu este in acest moment unul dintre cei mai apropiati colaboratori ai presedintelui Traian Basescu, care se sfatuieste cu ea atat in privinta  declaratiilor de presa, cat si a unora dintre deciziile politice importante. Colaborarea dintre cei doi a inceput in urma cu aproape zece ani, cand Saftoiu era reporter la Mediafax, iar Basescu detinea portofoliul Transporturilor. Dupa ce a fost o scurta perioada de timp purtatorul de cuvant al guvernului condus de Radu Vasile, Saftoiu a devenit consilierul lui Traian Basescu la minister, apoi la Primaria Capitalei si la PD, iar ulterior la Cotroceni.

„Pana cand nu am realizat cat de important este si cat de mult pot sa risc propunandu-i presedintelui o varianta, un discurs, un mesaj, nu am realizat ce inseamna sa fii la putere. Simt puterea prin responsabilitatile pe care le am, usor nu este, dar nici nu sunt trimisa cu forta acolo, mi-am asumat rolul si riscurile”, afirma Saftoiu anul trecut la Antena 3. Are 40 de ani, este casatorita cu Claudiu Saftoiu, seful SIE, si au impreuna un copil. (Laura Gafencu)

Ministrul Justitiei

Macovei, incomoda pentru politicieni

Una dintre cele trei femei ministru ale cabinetului Tariceanu, Monica Macovei a reusit, in cei trei ani ai mandatului, sa devina cel mai incomod ministru al justitiei pentru politicienii de la Bucuresti. La Bruxelles, unul dintre cei mai mari adversari ai aderarii Romaniei la UE, Markus Ferber, a spus ca fara reformele lui Macovei Bucurestiul ar fi asteptat si acum la usa Europei.

Primul demers al Monicai Macovei ca ministru al justitiei, introducerea unor declaratii de avere amanuntite, a insemnat debutul unei relatii tensionate cu politicienii. Parlamentarii au sanctionat pe banda initiativele sale, de la ordonanta DNA si cererea de perchezitie a caselor lui Nastase, pana la Agentia Nationala de Integritate, sfarsind prin a adopta o motiune simpla impotriva ei. Monica Macovei a devenit ministru al justitiei in 2004, la propunerea Partidului Democrat, iar pana atunci a condus organizatia nonguvernamentala APADOR-CH. La 48 de ani, Monica Macovei este divortata si are un copil. (Clarice Dinu)

Procuror general

Kovesi, prima in Ministerul Public

In varsta de numai 33 de ani, Laura Codruta Kovesi este prima femeie care a reusit, pana astazi, sa urce pana la cea mai inalta pozitie din Ministerul Public, fiind numita, in toamna anului trecut, in functia de procuror general al Romaniei. Toti predecesorii ei de pana acum au fost de sex masculin. Laura Kovesi a intrat in magistratura in 1995 si, vreme de 13 ani, a lucrat ca procuror in orasul Sibiu. In ultimii sase ani, a ocupat aproape neincetat functii de conducere in structurile specializate in combaterea criminalitatii organizate.

La scurt timp dupa ce a devenit procuror general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi a anuntat ca va initia un proces de reforma substantiala a Ministerului Public - structura care inglobeaza Parchetul General si toate celelalte unitati de procuratura din tara. Ministerul Public este, in acest moment, una dintre cele mai „invechite” institutii din Romania, care pastreaza inca, in mare masura, o forma de organizare ce raspundea necesitatilor din timpul regimului comunist, dar este depasita astazi. 

Manager Petrom

Mariana Gheorghe, o viata de lider

La 51 de ani, Mariana Gheorghe detine una dintre cele mai importante functii (director general executiv) in Petrom, cea mai mare companie romaneasca, judecand dupa cifra de afaceri. Petrom face parte din cel mai mare grup de petrol si gaze din Europa Centrala, OMV. Mariana Gheorghe este responsabila, printre altele, cu strategia corporativa, comunicarea corporativa si resursele umane. Inainte de a veni la Petrom, a lucrat pentru Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, initial ca bancher asociat, apoi ca bancher principal pentru Europa de Sud-Est si Regiunea Caspica. De asemenea, a fost director general adjunct in Ministerul Finantelor Publice, in perioada 1991-1993. Este casatorita si are un fiu.

Presedinte Fildas

Anca Vlad, afaceri cu medicamente

Este fondatorul si actionarul unic al uneia dintre cele mai mari companii din industria medicamentelor, Grupul Fildas. Numarul total al angajatilor companiei este de aproape 1.400 de persoane, 76a dintre acestia avand intre 20 si 35 de ani. In februarie 2006, Anca Vlad a fost aleasa de mass-media sa participe la categoria „Cel mai iubit om de afaceri”, in cadrul evenimentului „Cei mai iubiti”. In 2005 a achizitionat postul Pax TV, pe care l-a redenumit Senso TV. In „Top Capital 2006 Femei de succes”, Anca Vlad a ocupat locul sase, dupa ce, in 2005, ocupase prima pozitie. Tot atunci primise din partea Institute of Directors (Londra) titlul de Managerul Anului, in cadrul ceremoniei organizate de Europe Business Assembly, Oxford (Anglia). Are 43 de ani, este divortata si are doi copii.

Manager la Unilever

Alexandra Gatej, sefa peste sapte tari

Alexandra Gatej a fost numita, in 2005, presedinte Unilever Europa Centrala si de Est, iar de deciziile ei depinde soarta a 650 de angajati romani. Firma pe care o conduce, Unilever Romania, produce detergentii Omo si Dero, condimentele Delikat, supele si sosurile Knorr, margarinele Delma si Rama si importa produsele de ingrijire personala Dove, Rexona, Axe si Sunsilk. Alexandra Gatej are 40 de ani si este angajata Unilever din 1996. La doi ani dupa ce a intrat in companie a fost detasata in Italia si in Cehia, unde a lucrat pana in 2003. In 2005, compania pe care o conduce a donat produse in valoare de 450.000 de euro persoanelor afectate de inundatii. In „Top 100 Femei de Succes”, realizat anul trecut de revista „Capital”, Alexandra Gatej ocupa locul 35.