<?xml version="1.0" encoding="UTF-8"?>
	<rss version="2.0"
		xmlns:content="http://purl.org/rss/1.0/modules/content/"
		xmlns:wfw="http://wellformedweb.org/CommentAPI/"
		xmlns:dc="http://purl.org/dc/elements/1.1/"
		xmlns:atom="http://www.w3.org/2005/Atom"
		xmlns:sy="http://purl.org/rss/1.0/modules/syndication/"
		xmlns:slash="http://purl.org/rss/1.0/modules/slash/"
        xmlns:media="http://search.yahoo.com/mrss/" >
		<channel>
		<atom:link href="https://evz.ro/feeds/20" rel="self" type="application/rss+xml" />
		<title>Evenimentul Zilei</title>
        <description>Evenimentul Zilei este o publicatie multimedia, dedicata celor care apreciaza stirile corecte, obiective si relevante din toate domenile de activitate</description>
        <link>https://evz.ro</link>
		<lastBuildDate>Mon, 20 Jul 2026 06:47:40 +0000</lastBuildDate>
					<item>
							<title><![CDATA[Ghid de fraudare a fondurilor europene. Plus un exemplu dubios]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/ghid-de-fraudare-a-fondurilor-europene-plus-un-exemplu-dubios.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/ghid-de-fraudare-a-fondurilor-europene-plus-un-exemplu-dubios.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Suma totală prevăzută direct pentru consultanță contractuală de către Guvern în cadrul proiectelor PNRR este de aproximativ 240 de milioane de euro, bani destinați experților, organizațiilor internaționale și firmelor private. Într-un sens mai larg, dacă includem asistența tehnică, salariile unităților de management și alte servicii suport, suma totală estimată inițial care se duce pe „hârtii” ajunge la aproximativ 2 miliarde de euro.

Cele 240 de milioane de euro, suma prevăzută pentru consultanță în  PNRR vor ajunge la fel de fel de ONG-uri, experți, organizații și diverse firma private de, ați ghicit, consultanță. Este șmecheria preferată de USR-iști, una în care niște hârtii pe care sunt înșirate cuvinte și grafice sunt transformate în bancnote. Multe.
Maradone cu banii PNRR
Sfertul de miliard este doar vârful ghețarului plutitor în banii PNRR. Totalul va ajunge undeva către 2 miliarde, după ce va cuprinde și alte maradone numite „asistența tehnică”, „salariile unităților de management” și „servicii suport”. Să explic.
Asistența tehnică, salarii UMP și alte servicii
Asistența tehnică reprezintă expertiza specializată cumpărată de stat de la terți pentru a putea realiza proiecte complexe pe care funcționarii publici nu știu sau nu au timp să le facă. Conține studiile de fezabilitate, caietele de sarcini, auditul și controlul și digitalizarea. Mai mule vaci de muls, cu alte cuvinte.

Salariile unităților de management reprezintă cheltuielile cu echipe de oameni create în interiorul ministerelor sau primăriilor, numite în vederea coordonării unui program PNRR. Acești funcționari vor primi sporuri salariale de până la 50% din fonduri europene, pentru a fi stimulați să fie cinstiți.
Media și sociologii de casă
Alte servicii suport înseamnă activitățile logistice, juridice și de comunicare legate de implementărea fiecărui proiect în parte. Adică, avocați plătiți să rezolve contestațiile la licitații sau să redacteze proiecte de legi noi. Companii media și de publicitate, site-uri web, etc, prin care publicul să informat cu privire la proiect. Nu în ultimul rând, firme specializate în sondaje și rapoarte sociologice vor fi plătite ca să spună dacă un proiect a avut succes sau nu.
Cum se fraudează elegant un proiect PNRR
Nu vom trece în revistă metodele primitive, de tip „mușcă și fugi”, ci doar pe cele care păstrează aparențe de legalitate. Fraudarea de acest tip se realizează prin manipularea intenționată a procedurilor de achiziție, falsificarea documentelor justificative sau ascunderea conflictelor de interese pentru a obține ilegal fonduri europene.
Mecanismele de fraudă
Instituțiile europene, cum ar fi Parchetul European și autoritățile naționale clasifică principalele mecanisme de fraudă în câteva categorii bine definite:

Frauda în faza de licitație și achiziții publice este cea mai răspândită metodă și vizează direcționarea banilor către anumite firme „cu dedicație”. Caiete de sarcini sunt fie elaborate de ofertantul preferat, fie elaborate dedicat lui. Introducerea unor specificații tehnice absurde sau extrem de specifice, pe care le îndeplinește un singur ofertant prestabilit este o metodă. O alta este aranjarea ofertelor.
Oferte trucate
În acest caz, firmele concurente se înțeleg în secret, constituie un cartel. Unele depun intenționat oferte mai slabe sau mai scumpe pentru a asigura câștigul unei anumite companii. Sau contractele se împart artificial. În acest caz, un proiect mare se divizează în mai multe contracte mici pentru a evita licitația publică deschisă și a trimite banii prin încredințare directă.

Se mai poate practica falsul în înscrisuri și decontările fictive Această metodă vizează încasarea banilor pentru servicii sau bunuri care nu există în realitate: Folosirea de diplome falsificate pentru experții din proiect, devize de lucrări umflate sau procese-verbale de recepție semnate în fals pentru lucrări neexecutate, apar și ele menționate de specialiști. La fel, achiziționarea de software sau utilaje fictive ori declararea unor prețuri de achiziție de câteva ori mai mari decât valoarea reală de piață, diferența fiind retrasă ilegal.
Metoda-regină: Conflictul de interese
Dar să zăbovim la metoda care conține conflictul de interese. Evaluatorii de proiecte sau funcționarii publici., adică cei care decid câștigătorul acordă punctaje maxime unor firme deținute indirect prin rude, amici sau prin orice altfel de acționari fictivi. Rețineți metoda!

Printr-o postare pe rețelele de socializare USR-istul Dan Reşitnec, şeful Secretariatului General al Guvernului Ilie Bolojan și fost șef de cabinet al președintelui USR, Dominic Fritz. a făcut public un text cu greutatea unui veritabil auto-denunț.
Proiecte demne de bancuri cu Bulă
Opinia publică a fost astfel informată după cum urmează: „Prin Secretariatul General al Guvernului, alocăm 2.2 milioane de lei pentru dezvoltarea mai multor parteneriate cu organizații ale societății civile, în proiecte cu impact real în com...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/08/mirel-curea-editorial-1024x570.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Ilie Bolojan joacă Constituția în picioare, în ritm de Mărunțelul]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/ilie-bolojan-joaca-constitutia-in-picioare.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/ilie-bolojan-joaca-constitutia-in-picioare.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Ilie Bolojan a descoperit o nouă formulă politică, în fapt, o ticăloșie. Mort după putere, ne arată cum să conduci fără să mai fii, în sens politic, prim-ministru. Și cum Constituția devine o simplă cărticică pe care poate juca Mărunțelul, acompaniat la vioară de Dominic Fritz și la tobă de Kelemen Hunor.

Am citit ieri postarea expertului constituționalist, avocatul Adrian Toni Neacșu, și am fost de acord: Bolojan a pierdut legitimitatea, dar nu și instrumentele puterii. Guvernul său a pierdut încrederea Parlamentului, dar și-a păstrat sediul la Palatul Victoria, ministerele, bugetele, numirile și contractele.

Acesta este sensul jocului politic pe care îl fac PNL, USR și, într-o oarecare măsură, UDMR.

Constituția spune că, după încetarea mandatului, Guvernul îndeplinește numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice. Cuvântul important este „numai”. Nu „aproape toate”, nu „tot ce nu este expres interzis”, ci strict ceea ce este necesar pentru funcționarea statului până la instalarea unui nou cabinet.

În interpretarea convenabilă promovată în Guvernul Bolojan, situația este însă mult mai relaxată. Bolojan e de acord, Executivul demis nu poate adopta ordonanțe și nu poate trimite proiecte de lege în Parlament. Dar în opinia lui poate continua aproape netulburat cu hotărâri de guvern, concursuri, numiri, licitații, contracte, strategii și distribuirea banilor publici. Ce dacă a fost demis?

Este o lectură ingenioasă a Constituției. Dar deosebit de periculoasă pentru că subminează forța Parlamentului și rolul constituțional al moțiunii de cenzură.

Constituția nu limitează doar forma actelor pe care le poate adopta un guvern demis. Limitează și conținutul lor.

Plata salariilor, funcționarea spitalelor, executarea bugetului și intervenția în situații de urgență fac parte, evident, din administrarea curentă.

Reorganizarea unor instituții, adoptarea unor strategii pentru următorii zece ani sau angajarea unor cheltuieli care leagă viitoarele guverne sunt altceva. Sunt decizii politice, nu simple operațiuni de întreținere a Statului.

În lectura și spiritul Constituției, interimatul trebuie să fie o punte către permanență. Nu o modalitate de a angaja răspunderea statului român, fără a avea nicio răspundere politică.

Numai că așa s-a construit puterea clicii PNL-USR din jurul lui Ilie Bolojan. Cabinetul demis își păstrează atribuțiile aparatului executiv, dar nu mai este obligat să demonstreze că are o majoritate funcțională. Sancțiunea maximă pe care Parlamentul o putea aplica, moțiunea de cenzură, a fost deja consumată. Guvernul a fost demis, dar continuă să administreze resurse, să influențeze instituțiile și să stabilească priorități.

Pentru legile dificile există și o soluție laterală. Textele pot fi pregătite tehnic în ministere, negociate de aparatul guvernamental și apoi depuse formal de parlamentari. Pe hârtie, inițiativa aparține Legislativului. Astfel, Parlamentul tinde să devină curierul unui executiv care nu mai are dreptul să inițieze proiecte de lege.

Nu orice colaborare între ministere și parlamentari este ilegală. Guvernul poate furniza informații și expertiză. Dar atunci când parlamentarii pun doar semnătura pe un produs politic realizat integral la Palatul Victoria, prevederile constituționale privind separația puterilor în stat și limitele unui guvern demis sunt respectate formal, dar golite de conținut practic. 

Transmiterea informală a unui text către parlamentari nu este expres interzisă, dar constituie o ticăloșie constituțională atunci când dreptul parlamentar de inițiativă este folosit fictiv pentru a continua programul politic al unui executiv demis prin moțiune de cenzură. 

Se invocă PNRR, fondurile europene și aderarea la OCDE. Urgențele sunt reale. Tocmai de aceea România are nevoie de un guvern cu puteri depline, nu de permanentizarea unuia demis. Necesitatea unor reforme majore nu justifică ocolirea regulilor constituționale. Dimpotrivă, demonstrează că trebuie formată rapid o majoritate și învestit un nou cabinet.

PSD și AUR poartă și ele o parte din responsabilitate. Au contribuit la căderea Guvernului, dar nu au reușit să construiască o alternativă. Astfel, retragerea încrederii parlamentare a rămas un gest incomplet: Bolojan a pierdut votul, dar a păstrat puterea administrativă.

Nu se poate afirma că fiecare hotărâre adoptată de cabinet este, automat, neconstituțională. Fiecare act trebuie analizat separat, iar hotărârile de guvern pot fi contestate în contencios administrativ. Problema este însă una mai largă decât un proces sau un aviz.

Un guvern demis nu poate fi tratat ca un guvern normal căruia îi lipsesc doar ordonanțele. El nu mai are mandatul de a conduce politic România, ci doar obligația limitată de a împiedica blocarea statului.

Ilie Bolojan a rămas, după divorțul parlamentar, cu pixul și parafa. Parlamentului i-a rămas doar să achite factura.]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2020/05/dan-andronic-editorial.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Moartea vine prin algoritm!]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/moartea-vine-prin-algoritm-2.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/moartea-vine-prin-algoritm-2.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[De la „modul Terminator” la interceptoare autonome, câmpul de luptă ucrainean a depășit deja cadrul legal conceput să-l guverneze. Luna trecută, câteva publicații au relatat, aproape în treacăt, un fapt care ar fi trebuit să oprească lumea în loc: primele decese confirmate ale unor soldați uciși, pe câmpul de luptă, de o dronă complet autonomă. Potrivit directorului general al unei companii ucrainene de apărare, în urmă cu aproximativ doi ani armata țării ar fi „experimentat” cu o dronă setată în „modul Terminator”, programată să zboare între 3 și 5 kilometri, după care folosea un model de inteligență artificială pentru a ucide orice ființă vie găsită în zonă.

Nu a existat nicio înregistrare video a testului; dronele de supraveghere trimise ulterior să verifice rezultatul au găsit doi soldați morți, presupus uciși chiar de mașina pe care o lansaseră. Nu a fost o poveste de scenaristică science-fiction, ci o notă seacă, aproape administrativă, într-un raport despre evoluția tehnologiei militare — semn, poate, al vitezei cu care acest tip de armă a trecut din laborator direct în normalitatea frontului, fără ca lumea să apuce să discute dacă ar trebui să fie permisă.

Cazul, dacă se confirmă în detaliu, este cu atât mai tulburător cu cât încalcă frontal dreptul internațional umanitar, care interzice tratarea unei zone drept teritoriu de „foc liber”, indiferent cine — sau ce — trage. Chiar dacă armele autonome ar putea, teoretic, să distingă civilii de combatanți la fel de bine sau chiar mai bine decât un soldat uman obosit și speriat, rămâne ceva profund dezumanizant în ideea unei mașini care ucide fără nicio supraveghere umană directă asupra deciziei finale — argumentul central al organizațiilor reunite sub Campania pentru Oprirea Roboților Ucigași.
De peste un deceniu, o coaliție de state mijlocii, sprijinită de sute de juriști, eticieni și oameni de știință, încearcă să obțină un tratat internațional care să interzică armele complet autonome.
Eforturile s-au împotmolit constant în cadrul Convenției privind Anumite Arme Convenționale (CCW) de la ONU, un forum care funcționează prin consens și unde suficiente state au tot interesul să tergiverseze discuția până când tehnologia devine fapt împlinit — exact ceea ce s-a și întâmplat.

Pentru că, dincolo de acest episod-simbol, ceea ce se întâmplă zilnic pe frontul ucrainean a depășit deja de mult pragul science-fiction. Rusia a intrat, în 2026, într-o fază de producție industrială a dronelor Shahed/Geran fără precedent: potrivit unor analize independente bazate pe imagini din satelit, Moscova plănuiește să fabrice aproximativ 60.000 de drone de atac cu rază lungă și încă 50.000 de drone-momeală doar în acest an, iar complexul de la Alabuga funcționează practic non-stop pentru a susține acest ritm.

Luna martie a marcat un nou vârf: 6.462 de drone de tip Shahed și sisteme înrudite lansate într-o singură lună, cu un ritm mediu de 208 aparate pe zi — depășind chiar și recordul anterior, din iulie 2025. În noaptea de 23 spre 24 martie, Rusia a lansat 948 de drone Shahed și 35 de rachete într-un singur ciclu de 24 de ore, cel mai amplu atac cu drone de la începutul războiului. Aceste cifre nu descriu doar epuizarea unor stocuri acumulate, ci o linie de producție stabilă, în expansiune, care sfidează logica sancțiunilor occidentale.
Ucraina a răspuns nu prin simetrie, ci prin ingeniozitate asimetrică, transformând drona-împotriva-dronei într-un model economic de-a dreptul revoluționar pentru un război de uzură.
Rata de interceptare a crescut de la aproximativ 30% la finalul lui 2022 la 55-75% în primăvara lui 2026, grație integrării avioanelor F-16, extinderii acoperirii radar și proliferării tunurilor și sistemelor antidronă la fiecare eșalon al apărării.

Dar elementul cu adevărat spectaculos este apariția interceptoarelor autonome. În regiunea Harkov, un sistem dezvoltat printr-un program al clusterului tehnologic Brave1 a reușit, potrivit ministrului ucrainean al Apărării Mihailo Fedorov (demis zilele acestea de Zelenski), să automatizeze 95% din întregul proces de interceptare — de la lansare până la distrugerea țintei —, operatorul uman având doar sarcina de a selecta ținta de pe un ecran și de a autoriza lansarea.

De acolo încolo, mașina recunoaște singură drona Shahed și o urmărește fără intervenție umană suplimentară. Interceptorul american Merops, produs de compania fostului director general al Google, Eric Schmidt, a doborât deja peste 4.000 de drone rusești în Ucraina, reprezentând, conservator estimat, 40% din totalul dronelor Shahed distruse — la un cost de aproximativ 15.000 de dolari per interceptor, față de 30.000-50.000 de dolari cât costă o singură dronă Shahed. Ecuația economică, pentru prima dată de la începutul acestui război de uzură prelungit, a început să lucreze în favoarea apărătorului.

Sistemul are, de altfel, o relevanță directă și pentru propria noastră vecinătate: pe 29 iunie, România a integrat interceptoarele Me...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/08/alexandru-grumaz-1-1024x749.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Dinozaurii Modrić, Chipciu și Nistor. Vuvuzeaua de la stadion la sufloțeavismul sindical]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/dinozaurii-modric-chipciu-si-nistor-vuvuzeaua-de-la-stadion-la-sufloteavismul-sindical-2.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/dinozaurii-modric-chipciu-si-nistor-vuvuzeaua-de-la-stadion-la-sufloteavismul-sindical-2.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Adevărul e că nu există, cu adevărat un mediocru care să nu vorbească și despre fotbal. Așa că se cuvine s-o fac și eu.

În ultima vreme m-a impresionat mai mult Luka Modrić decât în toți anii în care conducea jocul Realului sau al Croației. Nu pentru pasele lui, nici pentru trofeele câștigate, ci pentru discreția cu care pare să accepte că timpul este mai puternic decât orice Balon de Aur.

Nu încearcă să convingă pe nimeni că are treizeci de ani. Nu cere ca realitatea să fie rescrisă pentru confortul orgoliului său. Joacă atât cât îi mai permite biologia, zâmbește, îi lasă pe alții să alerge și pare împăcat cu ideea că există o vreme a începutului și una a despărțirii.

Poate că tocmai de aceea îl admir astăzi mai mult decât îl admiram când era în apogeu.

În schimb, mă întristează spectacolul pe care îl oferă, fiecare în felul lui, Cristiano Ronaldo și Lionel Messi. Nu mă refer la valoarea lor, care este uriașă și pe care nimeni n-o poate contesta. Mă întristează însă efortul, uneori disperat, de a negocia cu biologia, ca și cum aceasta ar putea fi convinsă să amâne verdictul.
Mai trist decât gestul lor mi se pare însă comportamentul nostru.
Toți vedem că nu mai sunt cei de acum zece sau cincisprezece ani. Vedem sprinturile întrerupte, recuperarea mai greoaie, momentele în care jocul trece pe lângă ei. Și totuși ne prefacem că nu observăm. Comentatorii, jurnaliștii, sponsorii și milioane de suporteri participă la aceeași convenție, asemenea spectatorilor unei piese de teatru care știu că decorul este din carton, dar aplaudă ca și cum ar privi realitatea.

Nu este o minciună spusă cu răutate.

Este una rostită din teamă.

Ne este frică să vedem că până și geniile îmbătrânesc, fiindcă atunci am fi obligați să recunoaștem că și noi facem același drum.

De aceea mă întorc cu gândul la Pelé. La Maradona. La Cruyff. La Beckenbauer. La Zidane. Au existat și în cazul lor orgolii și reveniri, dar, în cele din urmă, au înțeles că există o clipă în care omul trebuie să coboare singur cortina, înainte ca publicul să înceapă să privească mai degrabă trecutul decât prezentul.
Poate că adevărata măreție nu constă doar în felul în care urci pe scenă. ci și în felul în care o părăsești.
Societatea noastră pare însă să fi pierdut această eleganță. Actorii nu se mai retrag. Politicienii nu se mai retrag. Jurnaliștii nu se mai retrag. Profesorii, prezentatorii de televiziune, analiștii, toți încearcă să prelungească spectacolul încă un sezon, apoi încă unul, până când aplauzele nu mai sunt pentru ceea ce fac, ci pentru ceea ce au fost odată.

Poate că Luka Modrić mi se pare atât de frumos tocmai fiindcă nu luptă împotriva timpului. Joacă împreună cu el. Acceptă că fiecare pasă bună este și o formă de rămas-bun, iar această împăcare îi dă o noblețe pe care niciun trofeu nu o poate cumpăra.

Mă întreb dacă nu cumva adevărata victorie asupra timpului nu este să-l învingi, fiindcă nimeni n-a reușit asta vreodată, ci să-l saluți cu aceeași demnitate cu care l-ai întâmpinat atunci când erai tânăr.

Fiindcă bătrânețea nu este o înfrângere.
Teatrul prin care încercăm să ne prefacem că ea nu există, acela este adevărata înfrângere.
Există ani care rămân în memorie printr-un singur sunet. Pentru mine, 2010 nu înseamnă triumful Spaniei, eleganța lui Iniesta sau ultimul Campionat Mondial încă lipsit de tehnologiile care aveau să transforme fotbalul într-o disciplină aproape matematică. Înseamnă, înainte de toate, bâzâitul acela neîntrerupt al vuvuzelelor din Africa de Sud, un zgomot atât de uniform și de insistent, încât după câteva minute încetai să-l mai auzi. Nu pentru că dispărea, ci pentru că devenea fundalul firesc al lumii. Îți invada auzul până când îl acceptai ca pe o stare naturală.

Abia după mulți ani mi-am dat seama că adevăratul simbol al acelui Campionat Mondial nu a fost fotbalul, ci vuvuzeaua. Ea avea să iasă din stadioane și să cucerească lumea.

Astăzi nu mai este făcută din plastic. Astăzi poartă costum, stă în studiouri de televiziune, locuiește pe rețelele sociale, scrie comunicate oficiale, organizează conferințe de presă și produce, zi și noapte, același sunet monoton. Nu mai contează cine vorbește și nici dacă spune adevărul. Important este să nu lase liniștea să se aștearnă. Liniștea este periculoasă, fiindcă în liniște oamenii încep să gândească.

În timp ce planeta râdea de vuvuzelele sud-africane, Eduardo Galeano publica o carte extraordinară: ”Fotbalul. Lumini și umbre”, una dintre acele cărți care folosesc fotbalul  pentru a vorbi și despre despre lume.
Pentru cine a citit ”Memoria focului” - de același autor, apărută în timpil lui Ceaușescu, lectura acestei cărți e o bucurie…
Am recitit zilele acestea câteva pagini și am avut impresia că timpul s-a oprit. Nu pentru că autorul ar fi fost profet, ci pentru că mecanismele pe care le descria funcționează și astăzi aproape identic.

Vorbea despre Iran, prezentat, ca și acum, drept marele pericol nuclear al omenirii, și...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2021/04/octavian-hoandra2-814x1024.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[De ce i-au dat procurorii cu tifla ministrului Dragoș Pîslaru în anchetele „Azile ilegale” și „Casa de Pensii”]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/de-ce-i-au-dat-procurorii-cu-tifla-ministrului-dragos-pislaru-in-anchetele-azile-ilegale-si-casa-de-pensii.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/de-ce-i-au-dat-procurorii-cu-tifla-ministrului-dragos-pislaru-in-anchetele-azile-ilegale-si-casa-de-pensii.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[A treia putere în stat reacționează. Procurorii DIICOT și DNA par că și-au luat libertatea de a fi cum prevede Constituția și încep să șteargă amintirea a ceea ce a fost „Binomul”, pecinginea Justiței. Cazurile Ciprian Ciucu și Viorel Pașca, invocate doar pentru că reprezintă puterea actuală, arată că la butoane sunt magistrații.

Deciziile procurorilor de caz și judecătorilor din ambele dosare penale au fost corecte și, în opinia mea, independente de vreo teamă a presiunilor politice și mediatice.  Mă refer la aceste două cazuri fiindcă sunt pe agenda publică, dar procurorii au căzut și peste mușterii din PSD, pentru fapte intens mediatizate de toată presa.

Suntem acum la momentul în care un ministru, Dragoș Pîslaru, a avut „îndrăzneala” să-și arate public supărarea că procurorii DIICOT nu l-au informat că derulează o anchetă și fac descinderi la niște azile ilegale din județul premierului Ilie Bolojan. Cred că și ai lui apropiați i-au umflat mușchii, ivocând că el, ditamai ministru Muncii și Protecției Sociale, a fost ignorat de procurori.

Să-i spunem ministrului Pîslaru că astfel de acțiuni ca aceea derulată la casele lui Viorel Pașca s-au mai petrecut de-a lungul timpului și mereu intervențiile au fost secrete pentru miniștri sau alți factori de răspundere din perimetru vizat, inclusiv pentru presă. Așa spun legea penală și procedurile.
Supărările politicienilor pe anchetatori, boală veche
În anii 90-2000, se supărau și potentații de atunci în situații similiare, dar puneau mâna pe telefon și lansau reproșuri teatrale, menite să-i intimideze pe polițiști, procurori, membri unor corpuri de control din ministere. Unii cedau, alții nu. Pe măsură ce tehnologia și metodele anchetatorilor au evoluat, șmecheria asta a demnitarilor s-a estompat. Dar niciun politician nu a fost atât de caraghios ca Dragoș Pîslaru încât să își manifeste supărarea public, declarând că nu a fost informat despre ceea ce nu trebuia să fie informat!

Când bagi bățul prin gard și apoi pedepsești prin demitere un angajat de care procurorii au avut nevoie profesional în ancheta de la azilele din Bihor, trebuie să te aștepți și la critici, și la ironii. Din această cauză, procurorii DIICOT și-au luat libertatea să-i transmită ministrului interimar un mesaj ironic, delimitind încă o dată competențele între Executiv și Justiție.
Procurorii au ridicat corupți tot din „parohia” ministrului Pîslaru 
Acțiunea de ieri a procurorilor DIICOT a fost ținută tot la secret de ministrul Dragoș Pîslaru, chiar dacă viza Casele de Pensii din „parohia” Ministerului Muncii. A fost legal, a fost democratic? Fără îndoială. Dar ironia transmisă pe site-ul DIICOT „Astăzi suntem și la Casa de Pensii! Scuze că nu am anunțat înainte!”, deși a amuzat mulți cititori, altora le-a dat prilejul să-l apere pe Viorel Pașca și să amendeze acțiunea procurorilor.

Esența acestei anchete DIICOT de la Casele de Pensii nu a interesat internauții revoltați pe rețelele sociale. Este o fraudă imensă din bani publici prin calcularea în fals a unor pensii. Se dădeau șpăgi de 5 ani și se crease o rețea ca o caracatiță, care acționa în mai multe județe. Funcționari din casele de pensii, de la Inspectoratul Teritorial de Muncă și un expert judiciar s-au folosit de sistemul legiferat de cumpărare a vechimii în muncă de către persoane care dădeau mită pentru a obține o pensie mai mare.

Timp de 5 ani, niciun ministru, șef de la ANAF sau director la Casa de Pensii nu au depistat frauda. Toți miniștri au fost de la PSD în acești ani: Marius Budăi (noiembrie 2021 – iulie 2023), Simona Bucura-Oprescu (iulie 2023 – decembrie 2024), Petre-Florin Manole, înlocuit de Dragoș Pîslaru. Niciunul nu va fi informat de mersul anchetei decât dacă se va descoperi că au avut vreo responsabilitate.

La acest moment, nu se știe unde va duce ancheta procurorilor, dar este cert că vor urma descinderi și percheziții la mai multe instituții, vor fi audiați tot felul de funcționari.
Ancheta în cazul „Azilele din Bihor” nu s-a terminat la Pașca
Același lucru se va întâmpla și în cazul azilelor din Bihor. Descinderile de la Dumbrava au fost doar vârful aisbergului. Vor urma anchetele procurorilor la instituțiile statului care aveau responsabilități față de cazurile de persoane vulnerabile, plasate ilegal în casele lui Viorel Pașca, sau instituții care au emis acte neconforme cu legislația. Am spus-o din primele momente ale cazului, dar emoțiile publicului bat mereu legile, chiar dacă se invocă democrația de dimineață până seara.

Se va reglementa și scopul social al acțiunilor umanitare, deoarece premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat că va modifica legislația de licențiere, astfel ca locul multor azile și centre finanțate de stat să fie luat de ONG-uri.
Alexandra Zară e fiica unui jurnalist, nu fata sau amanta unui ministru 
Ministrul Dragoș Pîslaru mai trebuie să știe un lucru, pe care procurorii i l-au transmis cu condescendență. Eu, jurnalist, îi spun că nu a fost nici corectă...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2024/02/simona-editorial.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Jos labele nemţeşti de pe „Hidroelectrica”]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/jos-labele-nemtesti-de-pe-hidroelectrica-2.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/jos-labele-nemtesti-de-pe-hidroelectrica-2.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Onorată instanţă a oamenilor normali, în faţa dumneavoastră, cu deplină responsabilitate, mă declar vinovat. Da, sunt vinovat, că nu m-am vaccinat. Aşa a găsit de cuviinţă să ne explice un imbecil, dezastrul şi paguba pricinuite nouă de achiziţionarea ticăloasă a milioanelor de doze de vaccinuri cu care nu aveam ce face.

Noi suntem vinovaţi că au rămas dozele ale nefolosite. Desigur, preopinentul care găseşte această explicaţie absolut tembelă se face că uită un lucru. Au fost achiziţionate cu mult mai multe doze de vaccinuri decât ar fi fost necesare pentru vaccinarea de trei ori a întregii populaţii a României.

Desigur că mulţi dintre cei implicaţi începuseră să spere, văzând că nu se mai întâmplă nimic în „Dosarul vaccinurilor”. Că va fi şi ăsta mermelit. Că se va trage de timp, aşa cum s-a mai întâmplat şi cu alte dosare importante, că vom uita de el, că după multe audieri, expertize şi termene amânate, se va prescrie. Că vor scăpa. Că nu vor da socoteală. Ei bine, dosarul acesta merge înainte.
Zilele trecute, la DNA a fost audiat domnul Dan Barna, vice-prim-ministru la acea vreme.
Cu un tupeu de neimaginat, la ieşire ne-a dat un exemplu prin care ori ne-a luat de proşti, ori domnia sa nu înţelege ce i se întâmplă. A spus că nu este nimeni vinovat dacă o ţară aflată în război cumpără 100 de tancuri, iar a doua zi se semnează pacea şi rămâne cu ele. Aşa e la război. Unde greşeşte în explicaţia halucinantă domnul Barna. România, de la Al Diolea Război Mondial încoace, nu s-a mai aflat  în niciun fel de război.

Cu excepţia războiului româno-român pe care îl purtaţi voi, cei care nu vă daţi duşi de la putere, deşi aţi fost demişi, deşi aţi fost trimişi acasă, a bătăliei pentru a mai prădui ce mai este de prăduit în ţara asta. În al doilea rând. Să zicem că domnul Dan Barna are dreptate. Ne-am aflat în război şi a trebuit să cumpărăm urgent tancuri. Păi dacă tu nu ai tanchişti, combustibil şi muniţie decât pentru 20 de tancuri, nu cumperi 100, pentru simplul motiv că rămâi în garaj cu restul de 80, pentru că nu ai combustibil şi muniţie pentru ele şi nici nu are cine să le conducă. E clar, domnule Barna?
Şi restul din gaşca de „nevinovaţi” din acest dosar, care au fost deja chemaţi la audieri la DNA, aduc argumente la fel de solide.
Domnul Vlad Voiculescu, ministru al Sănătăţii pe vremea pandemiei. Spune că n-a avut nici în clinică, nici în policlinică cu achiziţionarea acestor vaccinuri. Păi atunci de ce mai era ministru la Sănătate? Să stea şi să privească la televizor cum se raporta cu justificată mândrie patriotică depăşirea numărului de amenzi la hectar?

Doamna Ioana Mihăilă, şi ea tot ministru la Sănătate în pandemie, altă nevinovată, spunea atunci că visdul vieţii ei este un lockdown pentru toată populaţia României care să dureze cel puţin trei ani. Sperăm ca sentinţa în dosar să-i îndeplinească dorinţa. Dar nu pentru români, ci pentru ea. Un lockdown mult mai lung de trei ani, pentru că la Nurnberg, ceea ce au făcut nevinovaţii care se perindă acum pe la DNA în „Dosarul Vaccinurilor” s-a stabilit că se numeşte altfel şi se pedepseşte greu de tot.

Şi dacă tot vorbim despre nevinovaţii care au făcut nemerniciile din pandemie, de ce nu-i vedem la DNA pe Ludovic Orban, premier şi el, la fel ca şi Cîţu, la acea vreme, pe Marcel Vela, vă amintiţi, cel cu geaca de piele care în fiecare seară la televizor ne spunea ce măsuri s-au mai luat şi câte amenzi s-au mai dat. De ce nu-i vedem pe cei care se aflau în jurul lui, atunci când dădea, cu voce marţială, acele comunicate.
Să nu-l uităm pe domnul Alexandru Rogobete, ministru demis al Sănătăţii.
La sfârşitul anului trecut, medici întregi la cap, care în pandemie şi-au tratat bolnavii cu succes nu respectând protocoalele criminale, ci aşa cum au învăţat în facultate, medici care şi-au respectat jurământul pe care l-au depus, s-au strâns la Braşov într-o conferinţă în care să-şi împărtăşească din experienţa pe care au căpătat-o în acele momente crunte. Domnul Rogobete s-a grăbit să-i catalogheze drept conspiraţionişti şi să le facă plângere penală.

Că ar fi conspirat împotriva a ce sau a cui? A celor care au băgat cu forţa oameni în spitale? Împotriva celor care au supus oamenii la tratamente medicale fără acordul acestora încălcând flagrant Codul Deontologic al Medicilor adoptat la Nurnberg, pentru ca ceea ce a făcut Mengele să nu se mai repete? Medicii conspiraţionişti în mintea lui Rogobete, l-au invitat la începutul acestui an la o nouă întrunire. Să vadă cu ochii lui conspăiraţia. Nu s-a dus. Dar nici cu plângerea penală pe care a făcut-o nu ştim ce s-a mai întâmpălat şi am fi tare curioşi. S-a admis, nu s-a admis?
Discutăm acum doar despre pagubele materiale.
Ce am plătit până acum şi ce mai avem de plătit în urma contractelor ticăloase. Deocamdată, firma producătoare a vaccinului experimental, pentru că am pierdut procesul cu ea, a pus poprire pe conturile „Romatsa”. Urmează pe cele ale „Hidroelectrica”, altminteri vânată pent...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2021/02/sorin-ovidiu-balan-editorial-1024x662.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Judecătoarea Denisa Lazăr nu a condamnat doar Lotul „Ciutacu”, ci pe orice critic al ONG-urilor #rezist]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/judecatoarea-denisa-lazar-nu-a-condamnat-doar-lotul-ciutacu-ci-pe-orice-critic-al-ong-urilor-rezist.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/judecatoarea-denisa-lazar-nu-a-condamnat-doar-lotul-ciutacu-ci-pe-orice-critic-al-ong-urilor-rezist.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Halucinant! Este un cuvânt pe care îl rostim consternați, de câte ori auzim de o situație petrecută după legități din afara raționalului. Adică, petrecute precum într-o halucinație în care ni se înfățișează forme geometrice, culori și desfășurări de situații care în viața reală nu există. Exact așa după cum Victor Ciutacu și o serie de colegi și invitați ai săi au fost aruncați într-o situație halucinatorie.

Pe scurt, Victor Ciutacu, Ioan Korpos, Liviu Alexa și Iosefina Pascal, au fost dați în judecată de Asociația Dăruiește Viață si de către fondatoarele Oana Gheorghiu si Carmen Uscatu. Motivul a fost nemulțumirea pe care cei patru au generat-o Asociației și celor două fondatoare într-o emisiune a postului România TV.
Primul episod al halucinației
La ceva vreme după introducerea acțiunii, judecătoarea Denisa Florina Lazăr de la Tribunalul București a decis ca reclamantele să primească în total de la cei patru daune morale de 3,1 milioane lei. Adică, vreo 620.000 de euro. Ciutacu, Korpos și Alexa, câte 1.000.000 de lei, Pascal, 100.000 de lei. Exact cât au cerut reclamantele. Sume, fără absolut niciun precedent.

Nu exagerez, la aflarea veștii, am rămas mut. Ca în fața unei halucinații. M-am gândit că o fi vreo eroare de transcriere, că s-or fi pus niște zerouri în plus. Dar, de unde? Cifrele ieșite din mintea judecătoarei au fost transcrise și transmise corect. Următorul meu gând a fost că judecătoarea a urmărit cu totul altceva decât să-i pună la pământ pentru totdeauna pe cei patru. Dar, să nu anticipăm.
Al doilea episod al halucinației
Am așteptat apoi date suplimentare, care să mă facă să înțeleg gravitatea a ceea ce au comis cei patru, în măsură să-i lase lefteri pentru tot restul zilelor. A venit și ziua aceea. Una în care am aflat că sentința a fost dată sub semnul lui „Se pare că”. Dar și sub alte semne care nu au nici cea mai vagă legătură cu înfăptuirea justiției.

Care sunt afirmațiile false?

Nu-i dau cuvântul lui Victor Ciutacu, nici celorlalți trei, pentru că pot fi acuzați de subiectivism. O fac însă cu toată încrederea față de profesionalismul și obiectivitatea jurnaliștilor de la Lumea Justiției, care au comentat:

„Problema motivării este ca în niciun moment cele trei reclamante nu sunt menționate cum au explicat în mod concret care sunt afirmațiile false și de ce sunt acestea false, care sunt acuzațiile fără fundament și de ce sunt acestea fără fundament, și în ce fel acestea au generat pretinsul prejudiciu suferit.”
Ciutacu „pare că” a făcut sau n-a făcut ceva
Să ne oprim o clipă asupra principalului cap de acuzare împotriva realizatorului emisiunii cu pricina. În opinia judecătoarei Denisa Florina Lazar, una în valoare de 1.000.000 de lei, Victor Ciutacu se face vinovat de faptul că „Pare ca a alimentat, validat si amplificat acuzațiile făcute la adresa reclamantelor de invitații din platou.”

Nu insist cu detalii din compunerea pe 57 de pagini prin care judecătoarea Denisa Florina Lazăr își exprimă admirația față de Asociația Dăruiește Viață, de fondatoarele Oana Gheorghiu si Carmen Uscatu. Nici cu detalii despre cum vede domnia sa modul în care se înfăptuiește justiția. Sper că o va face instanța de recurs și nu în ultimul rând, CSM-ul.
Ieșirea din halucinație
Voi încerca în final și ies din zona halucinatorie în care suntem aruncați de judecătoare și să explic ce cred eu despre motivele gestului. Pentru mine este foarte clar că judecătoarea Denisa Florina Lazăr nu a decis ceea ce a decis împotriva celor patru, nutrind vreo speranță că soluția pronunțată de ea va fi menținută de instanța superioară.

Oricât de fan #rezist ar fi, nu are cum să nu înțeleagă că oricât de Românie am fi, absurdul are o limită. Mesajul pe care a dorit să-l transmită, nici măcar nu este îndreptat împotriva celor patru victime. El este adresat oricărei voci care ar fi tentată să se ridice împotriva combinațiilor tefeliste: „Puteți spune ce vreți, despre cine vreți, mai puțin despre ONG-urile #rezist!”

&nbsp;]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/08/mirel-curea-editorial-1024x570.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Sprânceana lui Bolojan și miza Hidroelectrica]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/spranceana-lui-bolojan-si-miza-hidroelectrica.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/spranceana-lui-bolojan-si-miza-hidroelectrica.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Hoția are picioare scurte, dar sprânceana lui Bolojan rezistă! Sper că nu mult...

Miza adevărată a puterii nu se vede la televizor, ci în cifrele reci de pe bursă. Iar când o companie de stat poate ajunge la o capitalizare colosală de peste 100 de miliarde de lei, băieții deștepți din politică și din așa-zisa societate civilă încep să saliveze.

Este cazul Hidroelectrica, care a devenit oficial perla coroanei economiei românești, o adevărată mașinărie de făcut bani.
Capitalizare bursieră de aproape 20 de miliarde de euro
Abia acum, privind această cifră uriașă, putem înțelege cu adevărat graba suspectă a unor personaje tip Oana Gheorghiu și Ilie Bolojan care pozau în salvatori ai patriei. Ceea ce spuneam în aprilie 2026 se dovedește a fi extrem de adevărat!

Mai țineți minte, cum ne explica proaspăta mlădiță a lui Brătianu că TREBUIE să vindem acțiuni la Hidroelectrica? Doreau să salveze Hidroelectrica, deși nu avea nevoie… Despre ce vorbim, de fapt? De unde atâta grabă pentru o companie care producea miliarde de euro pentru statul român?

Miza reală din spatele acestui conflict de culise constă în intenția de a lansa o Ofertă Publică Secundară (SPO) prin care statul român să scoată la vânzare un pachet suplimentar de până la 10% sau 15% din acțiunile deținute la Hidroelectrica.

La o capitalizare de piață care a pulverizat pragul de 100 de miliarde de lei, acest procent minoritar echivala cu o sumă uriașă, evaluată între 10 și 15 miliarde de lei, aproximativ 2-3 miliarde de euro. Date cu discount, că d-aia era justificată graba. Atenție, nu era o scoatere a acțiunilor pe Bursă, ci vânzare directă către un “prieten”.
Graba de a vinde
În timp ce tabăra formată din Ilie Bolojan și Oana Gheorghiu susținea că un astfel de pas ar aduce lichidități masive la bugetul de stat pentru investiții critice și ar bloca definitiv controlul politic asupra managementului, eu cred că interpretarea corectă a grabei era o tentativă de a ceda „perla coroanei” energetice și dividendele sale sigure către fonduri private mari, exact în momentul în care compania se află la apogeul valorii sale pe bursă.

De ce să vinzi, când toată lumea spunea că valoarea va ajunge la un maximum istoric? Răspunsul e simplu și ține de vechea rețetă românească: privatizarea profitului pentru prietenii prietenilor de la Bruxelles. Sau Paris. Sau Berlin.
Complexul Înaltei Porți
I-am spus Complexul Înaltei Porți.

Planul din spatele ușilor închise era, așa cum am tot spus atunci, plasarea acestor pachete de acțiuni către anumiți cumpărători selectați cu mare atenție. Noi acționari aleși pe sprânceană. Mai exact, pe sprânceana lui Bolojan, cel care dirija din umbră aceste mișcări strategice pe ideea îmbogățirii altora.

Astăzi aș vrea să știu care erau fondurile sau entitățile din spatele acestei liste scurte? Mi-ar plăcea să-mi spuneți ce interese ascunse o legau pe Oana Gheorghiu de această rețetă de succes financiar pe spatele activelor statului?

Am asistat la o încercare de Hold-Up financiar de proporții epice, mascată sub umbrela „eficientizării”. Doar că, de data asta, miza are 11 cifre. Zece sunt zerouri…]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2020/05/dan-andronic-editorial.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Can-canuri de la Ankara-Revolverul, coasta de vită și „dragostea plutind în aer"]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/can-canuri-de-la-ankara-revolverul-coasta-de-vita-si-dragostea-plutind-in-aer-2.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/can-canuri-de-la-ankara-revolverul-coasta-de-vita-si-dragostea-plutind-in-aer-2.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[M-am uitat zilele acestea peste articolele scrise despre Summitul NATO de la Ankara. Ce am constatat? Că românii nu sunt prea interesați. Ceea ce îi frământă este situația politică de la noi. Bine-înțeles este vacanță iar oameni vor si puțină liniște. Puțini au citit materialele despre eveniment, judecând după statisticile pe care le-am văzut. Comunicate, cifre, burden-sharing, procente din PIB — recunosc, nu e lectură de plajă în luna iulie. Așa că articolul de astăzi va fi unul despre can-canurile de la Ankara pentru a descreți frunțile românilor.

Dincolo  de documentul final, unul scurt, summitul a produs o colecție de scene pe care niciun scenarist nu ar fi îndrăznit să le propună. Și pentru că, în diplomație, culisele spun adesea mai mult decât scena.  Cât despre declarația finală — un document laconic aproape spartan, cu șase puncte în care Rusia este numită fără ocolișuri principala amenințare, Ucrainei i se garantează 70 de miliarde de euro în 2026 și „cel puțin la același nivel" în 2027, articolul 5 este reconfirmat drept „angajament de neclintit", iar europenii și Canada anunță achiziții noi de peste 50 de miliarde de dolari — dovadă că, atunci când can-canurile umplu culisele, comunicatelor nu le mai rămâne decât aritmetica.
Revolverul cu numele gravat
 Să începem cu bomba evenimentului, detonată — cum altfel — nu de gazde, ci de sinceritatea unui britanic în avion. La întoarcerea de la Ankara, premierul Keir Starmer le-a povestit jurnaliștilor din aeronava oficială un detaliu pe care Financial Times și The Guardian l-au servit apoi lumii întregi: președintele Erdoğan le-a dăruit șefilor de stat și de guvern prezenți la summit câte un revolver de fabricație specială, cu numele fiecărui lider gravat pe armă, plus o cutie de muniție. Reală. Și, ca totul să fie impecabil birocratic, gazda le-a înmânat liderilor și documentele de export necesare pentru ca armele să poată părăsi legal Turcia. Ankara a confirmat ulterior, prin Direcția de Comunicare a Președinției, după ce știrea devenise virală.

Starmer nu și-a putut duce cadoul acasă — introducerea unui revolver în Regatul Unit este ilegală — așa că arma a rămas la Ambasada Britanică din Ankara, unde urmează să fie dezactivată. Serviciul de securitate al lui António Costa a preluat exemplarul președintelui Consiliului European „pentru verificări", urmând ca acesta să fie păstrat în Belgia „conform procedurilor". Imaginea merită savurată: Erdoğan oferă instrumente de forță cu o generozitate ostentativă, iar capitalele europene le primesc stânjenite, le declară incompatibile cu propriile legi și le încuie în seifuri.
Cadoul care nu poate fi dus acasă — greu de găsit o parabolă mai exactă a relației dintre Europa și Turcia. Semnificația gestului are însă mai multe straturi.
Cel comercial este evident: summitul a fost dublat de un Forum al Industriei de Apărare cu anunțuri de achiziții de peste 50 de miliarde de dolari, iar un pistol turcesc în mâna fiecărui lider NATO este cea mai literală mostră de produs din istoria diplomației. Turcia nu mai vrea să fie percepută drept consumator de securitate, ci furnizor — iar catalogul de prezentare a plecat, gravat nominal, în bagajul fiecărui șef de stat.

Cel cultural, la fel: în tradiția anatoliană, arma dăruită este semn de onoare și de frăție de arme — dai o armă doar cuiva de la care nu te aștepți să o întoarcă împotriva ta. Iar la un summit măcinat de neîncredere transatlantică, mesajul nu putea fi mai transparent. Și ca autoportretul să fie complet, revolverul a venit la pachet cu biografia „The Politics of Courage: Erdoğan and the Rise of Türkiye", însoțită de o scrisoare personală semnată de autor-președinte: glonțul și doctrina, în același colet. Președintele Dan a primit și el un pistol care se află la ora actuală, după unele surse, în seiful SPP.
Documentul politic comestibil
 Al doilea capitol al culiselor s-a scris la masă. Dineul oficial de la Complexul Prezidențial, pregătit de Fatih Tutak, chef cu două stele Michelin, a fost un document politic comestibil: pide la cuptor de piatră cu unt de Trabzon și miere de fagure din Hizan, mantı de Kayseri cu iaurt ars de Denizli și pastă de tomate afumată de Ayaș, biban de mare cu anghinare de Urla și foi de viță de Tokat, coastă de vită gătită lent cu pilaf de firik și zbârciogi, iar la final Sütlü Nuriye cu spumă de fistic de Antep și înghețată de Maraș. O cartografiere gastronomică a întregii Turcii, de la granița cu Georgia la cea cu Siria, fiecare ingredient cu indicație geografică — dacă tot vorbim de suveranitate, măcar să fie și protejată.

Hai să facem o paranteza …culinară: Zbârciogii — „kuzugöbeği" în turcă, adică „buric de miel", denumire inspirată de textura alveolată a pălăriei — sunt ciupercile Morchella, printre cele mai prețuite și mai scumpe ciuperci comestibile din lume, alături de trufe. Apar doar primăvara, câteva săptămâni pe an, nu pot fi cultivate industrial la scară comercială (încercările reușite sunt recente și...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/08/alexandru-grumaz-1-1024x749.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Mitul superiorității ardelenești și „complexul bucureșteanului”. De unde vine provincialismul inversat al Capitalei]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/mitul-superioritatii-ardelenesti-complexul-bucuresteanului.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/mitul-superioritatii-ardelenesti-complexul-bucuresteanului.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Sfinxul de la Bădăcin. Grupul de la Cluj. Minunea de la Oradea. Cazul azilului din Bihor mi-a dat prilejul să văd cum ele revin în discursul public, împinși frenetic zilele astea de boții lui Despoiu.

O mulțime de exemple/stereotipuri domină imaginarul colectiv. Finalul: Mitul ardeleanului serios, așezat și gospodar, omul de cuvânt care lucrează încet, dar temeinic.

Serios? De afacerea Skoda ați auzit? Dar de țeapa uriașă Caritas mai ține cineva minte? Prăbușirea Băncii Dacia-Felix, vă spune ceva? Marile dosare de corupție din Cluj, le mai țineți minte?

De ce centrul politic și economic al României, Bucureștiul, își caută atât de des modelul de civilizație într-o provincie pe care, administrativ, o domină? Răspunsul stă într-o istorie a instituțiilor, a elitelor și a geografiilor simbolice.
Mitul ardeleanului, începuturi
Există în cultura publică românească o hartă morală mai rezistentă decât harta administrativă. Pe aceasta, Transilvania apare drept ținutul oamenilor calmi, gospodari și disciplinați, al orașelor „nemțești” și al muncii bine făcute.

Bucureștiul și, prin extensie, Vechiul Regat sunt asociate cu graba, improvizația, zgomotul, clientelismul și o vagă, dar persistentă „balcanicitate”.

Clișeul circulă în glume, în discursul electoral, în comparațiile dintre administrații și chiar în felul în care sunt prezentate orașele la televiziune. În spatele umorului se află însă un paradox.

Bucureștiul concentrează puterea politică, economică, universitară și mediatică a țării, dar acceptă frecvent Transilvania ca instanță superioară de validare civilizațională. Capitala comandă, însă provincia îi spune cum ar trebui să arate ordinea.
Autocritică, prin comparație
Mai exact, vorbim despre o formă istorică de autocritică prin comparație: centrul politic se privește în oglinda unei regiuni transformate în model normativ.

Istoricii au identificat tocmai acest mecanism în România de la începutul secolului al XX-lea. Elitele Regatului independent puteau considera că rămăseseră în urma românilor transilvăneni, deși aceștia trăiau sub dominație imperială.

Transilvania nu era admirată pentru puterea sa politică, pe care nu o avea, ci pentru disciplina culturală și solidaritatea națională atribuite unei comunități aflate sub presiune.
Două istorii instituționale, nu două caractere etnice
Explicația cea mai răspândită opune „rigoarea habsburgică” „corupției fanariote”. Ea conține un sâmbure de adevăr, dar, în forma sa obișnuită, transformă două experiențe istorice complexe într-o poveste moralizatoare.

Transilvania habsburgică a cunoscut o administrație interesată de cartografiere, inventariere fiscală, uniformizare și control central. Reformismul absolutist al secolului al XVIII-lea a creat practici birocratice mai stabile și mai impersonale decât cele întâlnite în multe părți ale Principatelor. Aceste practici au lăsat urme în organizarea municipală, în raportarea la documentul scris și în aspectul unor orașe.

Dar a descrie Transilvania secolului al XVIII-lea ca pe un sistem ordonat, imperial, este anacronic. Însuși împăratul Iosif al II-lea, după călătoria sa din 1773, se plângea de problemele economice și de corupția administrației provinciale.

În același timp, Transilvania a cunoscut una dintre formele severe ale iobăgiei europene, țăranul fiind legat atât de stăpân, cât și de pământ. Ordinea habsburgică putea însemna previzibilitate administrativă, dar și ierarhie socială rigidă, constrângere fiscală și excludere politică.
Epoca fanariotă, beneficii
Nici epoca fanariotă nu poate fi redusă la bacșiș, peșcheș și absența instituțiilor. Fanarioții au constituit o elită creștină integrată în sistemul de guvernare otoman, activă în administrație, diplomație, comerț și conducerea Principatelor.

Numirile domnești instabile, obligațiile financiare față de Poartă și competiția dintre rețelele de patronaj au favorizat, fără îndoială, fiscalitatea excesivă și personalizarea puterii.

Dar aceeași epocă a produs reforme fiscale și juridice, încercări de reglementare urbană și norme privind igiena, siguranța nocturnă și funcționarea orașelor. Reforma lui Constantin Mavrocordat din 1741 este considerată, în istoriografie, un text fundamental pentru înțelegerea regimului fanariot.
Două modele diferite
Diferența reală nu a fost, așadar, între o regiune cu legi și alta fără legi. Au existat două arhitecturi instituționale, cu stimulente și forme de autoritate diferite.

În Transilvania, norma era mai des personalizată prin aparatul imperial. În Principate, aplicarea ei depindea mai mult de rang, negociere și accesul la putere.

Aceste experiențe pot influența cultura instituțională pe termen lung. Ele nu justifică însă deducerea automată a punctualității unui clujean sau a „adaptării” unui bucureștean din imperiul în care au trăit strămoșii lor.

Când explicația istorică devine verdict antropologic, istoria este înlocuită de folclor.
Cum a devenit Transilvania profesorul m...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2020/06/dan-andronic-editorial-2-1024x687.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Viorel  Pașca, șeful Sistemului. Să fie condamnat la muncă în folosul comunității!]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/viorel-pasca-seful-sistemului-sa-fie-condamnat-la-munca-in-folosul-comunitatii.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/viorel-pasca-seful-sistemului-sa-fie-condamnat-la-munca-in-folosul-comunitatii.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Cazul lui Viorel Pașca și al azilelor sale ilegale este ca un duș rece pentru întreaga societate. Ne-am trezit în fața unei realități mai hâdă decât ni se părea că o știm. Mai gravă decât în cazul „azilelor groazei”, unde buba locală a putut fi extirpată relativ repede tocmai pentru că nu cuprinsese un întreg sistem. „Dumbrava” este altceva, iar Viorel Pașca e șeful Sistemului de asistență socială românesc.

Am primit dușul rece, e vremea să privim realitatea lucid. Românii sunt împărțiți în două tabere. Unii care văd doar umanitatea gestului de a găzdui și îngriji niște persoane vulnerabile pe care rețeaua de stat nu le accepta, alții care au înțeles că legile au fost grav încălcate de Viorel Pașca, cu complicitatea unor autorități ale statului.

Peste întreaga dezbatere din spațiul public se cațără ca o iederă politicieni din Guvern și Parlament. Fie se justifică, fie acuză în studiourile de televiziune, ei sunt responsabili de degringolada scoasă la lumină de ancheta DIICOT pentru că au puterea să facă o legislație mai bună pentru protecția socială a persoanelor cu dizabilități psihice și fizice, a persoanelor abandonate, fie de la naștere, fie de familia dispărută.

Guvernanții pot crea sau modifica mecanismele care să-i ajute să trăiască și pe acești români cu tarele lor. Ei știau de directiva europeană din 2022 de a reduce numărul azilelor, centrelor sociale de stat și dezvoltarea rețelei private și a ong-urilor. I-ați auzit vorbind despre acest subiect în interviuri scrise sau la televizor? A creat cineva vreo strategie de dezvoltare a acestui sector, dacă tot se tăiau „paturile” din așezămintele statului? Iar trebușoara asta impusă de UE va fi dusă la capăt până în 2030.

[caption id="attachment_4753708" align="alignnone" width="1084"] Hotărârea Guvernului care stabilește dezinstituționalizarea persoanelor adulte cu dezabilități în perioada 2022-2030[/caption]

A apărut cazul azilelor ilegale și sistemul dezvoltat de Viorel Pașca, timp de aproape 20 de ani în județul Bihor, pentru a descoperi că nimic nu ar fi fost posibil dacă instituțiile statului și-ar fi făcut treaba. Procurorii își vor face ancheta, iar judecătorii vor stabili vinovății sau nevinovății. Dar ce facem cu Sistemul, fiindcă persoane și copii cu dizabilități vor continua să existe?

Viorel Pașca putea rezolva orice își punea în cap

Procurorii DIICOT au consemnat în referatul lor de urmărire penală, înaintat instanței, toate faptele infracționale comise de Viorel Pașca și familia sa în activitatea caritabilă pe care o desfășurau în satul Dumbrava și în alte câteva localități din zonă. Aceste acțiuni ale lor arată că a fost posibil ca, ani de zile, să fie sparte barierele legale impuse de mai multe instituții de stat oricărei persoane fizice.

Viorel Pașca a reușit să convingă spitale din întreaga țară să-i trimită la Dumbrava, cu Ambulanța, pacienții în fază terminală sau care erau „cazuri sociale” promițând că îi va îngriji el. Medicii trimiteau și actele medicale, cardurile de sănătate și, acolo unde existau, cărți de identitate.

De ce făceau medicii aceste concesii? Pentru că nu puteau ține la nesfârșit patul de spital ocupat de un „om al străzii”, de un pacient oncologic în fază terminală, de un bătrân abandonat sau singur pe lume. Dacă de la DGASPC veneau răspunsuri că nu sunt locuri în rețeaua de stat a centrelor sociale, soluția Dumbrava era convenabilă. Unele spitale știau că trimit bolnavul la „persoana fizică” Viorel Pașca, alții credeau că îl încredințează unei asociații de tip ONG.

Viorel Pașca reușea să le facă oamenilor acte de identitate, să-i ia în spațiu în casele lui, să le întocmească dosarele pentru obținerea de la DAS a certificatului de handicap cu însoțitor. Știți ce greu este să parcurgi toate procedurile?

„Din probele administrate a rezultat că Pașca Viorel-Teodor ar fi solicitat în mod expres ca pe fișele persoanelor încadrate în grad de handicap, să fie menționat „grav cu asistent personal”, chiar dacă aceste persoane nu se încadrează la acest grad și nu au nevoie de asistent personal, în scopul obținerii unei indemnizații mai mari”, scriu procurorii în referatul lor.

Așa a strâns bani Pașca pentru a-și dezvolta activitatea de Bun samaritean. O indemnizație de handicap gradul 1 este de 728 lei, iar 2.574 lei este suma alocată pentru însoțitor. Ministrul Dragoș Pîslaru a spus că erau 125 de persoane care beneficiau de aceste sume, din totalul de 393 găzduite la data descinderii procurorilor.

Alte drepturi ale persoanei cu hadicap, încasate de Viorel Pașca: bonuri de benzină/cantitate mică sau bilete de tren.

Cu banii încasați din aceste indemnizații sociale, din pensii și donații, Viorel Pașca hrănea și îngrija oamenii găzduiți, plătea femeile din sat angajate, a ridicat 18 case și le-a mobilat, iar în comuna Holod, acolo unde fiul e viceprimar, are în construcție un bloc cu 12 apartamente. Vrea să cazeze acolo femeile victime ale violenței domestice.

Pașca s-a descur...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2024/02/simona-editorial.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Triunghiul Bermudelor din Bihor. Politică, religie și statul pe post de traficant]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/triunghiul-bermudelor-bihor-politica-religie-stat.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/triunghiul-bermudelor-bihor-politica-religie-stat.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Tot discutăm despre ce s-a întâmplat la Bihor. Haideți să facem un exercițiu de imaginație, pentru că zodia ipocriziei din România merită o demonstrație ca la carte.

Scenariu: Mașina DIICOT oprește cu scârțâit de roți în fața unor clădiri insalubre. Mascații coboară, televiziunile transmit în direct, iar din curte sunt scoși, pe tărgi sau în brațe, zeci de bătrâni și oameni cu dizabilități psihice grave, ținuți în condiții de lagăr.

Locul acțiunii? Comuna Băbăița, județul Teleorman.

Perioada? Epoca de glorie a PSD-ului, iar în Capitală, la Palatul Victoria taie și spânzură premierul Liviu Dragnea.
De la Bihor, un salt în imaginație
Ce s-ar fi întâmplat în secunda doi? Aveam o cu totul altă dezbatere, iar lucrurile se întorceau cu 180 de grade, nu-i așa? Studiourile televiziunilor „de rit nou” ar fi luat foc. S-ar fi cerut demisii de la vârful guvernului, s-ar fi vorbit despre „genocidul baronilor”, despre cum feudalismul sudic ucide bunicii României. Piața Victoriei se umplea de luminițe, iar hashtag-urile epocii deveneau sentințe executorii.

Dar astăzi? Astăzi este liniște. O liniște suspectă, mormântală, spartă doar de zgomotul de fond al unor justificări penibile. Pentru că, vedeți dumneavoastră, cred că puțini sunt pregătiți să accepte o astfel de abordare atunci când realitatea nu le pică bine la stomacul politic.
Războiul tribal și boții lui Despoiu
Asta este marea problemă a României, așa cum spuneam și zilele trecute. Trăim în triburi. Nu contează principiile, ci apartenența la un grup. Ne luptăm să apărăm ceva chiar și când știm, în sinea noastră, că nu este corect. Că e strâmb, că e ticălos, că e inuman.

Simt că dezbaterea pe marginea ororilor din Bihor s-a mai domolit în ultimele ore, dar tot în loc să discutăm despre prăbușirea morală a instituțiilor statului și despre cum a fost posibil ca un astfel de loc să funcționeze ani de zile sub ochii tuturor, discuția publică este confiscată de interese meschine de partid.

O discuție purtată în stilul tribal specific României, alimentată de fermele de boții ale lui Despoiu. Vorba aia, ce mi-e Indonezia, ce mi-e România...
De ce s-a mutat totul în arena politică
Pentru că acest caz atinge, de fapt, două dintre cele mai sensibile, puternice și, până acum, intangibile sfere de influență din regiune: administrația locală de neatins și „umbrela” trecutului glorios.

Întreaga construcție de la Dumbrava a fost edificată și extinsă de-a lungul multor ani în județul Bihor. Faptul că această mașinărie a suferinței a funcționat nestingherită în perioada în care administrațiile județene și locale erau dominate autoritar de Ilie Bolojan a transformat cazul într-un exercițiu electoral perfect.

Toți cei care adoră prostește urma pasului Proorocului Moise de la Palatul Victoria au trecut instantaneu de partea „binefăcătorului” Viorel Pașca. Au activat mașinăria de spălat cadavre politice: au ieșit la atac cu punctaje de partid bine tăbăcite și cu armatele de boți ale lui Despoiu, gata să decreteze că acolo se făcea „misiune divină”.

Viceversa a funcționat la fel de prompt. Adversarii politici au sărit direct la gâtul administrației liberale, mirosind sânge electoral proaspăt, în timp ce rețelele adverse de influenceri și de partid au încercat din răsputeri să mușamalizeze responsabilitatea directă a instituțiilor de control. Vorbim de AJPIS, de DSP, de primării, toate acele entități pline de funcționari care au emis doar note de constatare formale și au „închis ochii” la sesizări concrete încă din anul 2015!
Paravanul caritabil și filiera penticostală
Nu a fost numai asta, pentru că schema de protecție a fost mult mai complexă.

A intervenit filiera religioasă și paravanul caritabil, filiera penticostală. Aici, influencerii de partid au primit un sprijin prețios din partea celor care, din naivitate sau complicitate, văd activitatea lui Viorel Pașca exclusiv ca pe un „act caritabil”.

Oameni care înghit povestea bunului samaritean fără să se întrebe elementar: câți medici, câți psihologi și câte asistente medicale lucrau, de fapt, acolo? Care erau dotările minim necesare pentru un act medical și de îngrijire care să servească nu 10, nu 20, ci 400 de oameni abandonați?
De ce este importantă acreditarea și standardizarea
Pentru că o instituție dedicată ajutorării celor în nevoie nu se face după ureche, după principiul medieval „masă-casă”, ci după niște standarde europene stricte. Că doar d-aia avem o „țară ca afară” în discursuri, dar o realitate de Ev Mediu în teren.

Un element cheie, trecut sub tăcere de mulți, dar explodat direct din referatul procurorilor DIICOT, arată că liderul grupării, Viorel Pașca, figura ca angajat în funcția de administrator în cadrul Comunității Penticostale Regionale. Vorbim despre un cult religios extrem de puternic, influent, cu conexiuni transatlantice și extrem de bine organizat în zona Bihorului.

Banii din donații interne și internaționale, gestionați prin asociații-paravan, au fost folo...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2020/05/dan-andronic-editorial.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Dumbrava, Bihor ]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/dumbrava-bihor.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/dumbrava-bihor.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Delegația PSD din Parlamentul European a sesizat Comisia pentru Libertăți Civile, Justiție și Afaceri Interne (LIBE), acuzând PNL că a pus sub semnul întrebării modul de repartizare a completurilor de judecată și activitatea instanțelor în dosarele privind Congresul partidului. Social-democrații susțin că declarațiile liberalilor reprezintă un atac la adresa independenței justiției și cer ca situația să fie analizată în cadrul dialogului european privind statul de drept.
Statul groazei
De ani de zile, România vorbește despre „căminele groazei”. Dar poate că întrebarea corectă este alta: cine a creat condițiile în care astfel de tragedii au devenit posibile?

Cazul de la Dumbrava, Bihor, ridică o problemă incomodă. În loc ca întreaga energie publică să fie îndreptată spre cauzele profunde – abandonul persoanelor vulnerabile, lipsa serviciilor sociale și incapacitatea instituțiilor de a interveni la timp – atenția se mută asupra celui care a încercat să ofere un refugiu unor oameni pe care statul i-a uitat. Asupra lui Viorel Pașca!

Dacă oameni bolnavi, fără familie, fără adăpost și fără sprijin ajung să locuiască în case private, întrebarea nu este doar cine i-a primit, ci de ce au fost împinși în această situație. De ce nu existau locuri suficiente în centre publice? De ce autoritățile nu au construit un sistem capabil să le ofere demnitate și îngrijire? De ce responsabilitatea a ajuns pe umerii unor cetățeni?
Este ușor să găsești un țap ispășitor.
Este mult mai greu să privești în oglindă și să recunoști eșecul instituțional. Atunci când statul lipsește, cineva încearcă inevitabil să umple golul. Iar atunci când acel efort este imperfect, statul revine nu pentru a-și asuma vina, ci pentru a găsi un vinovat convenabil.

Dar, Viorel Pașca nu este vinovat. Dimpotrivă, raportat la nenorocirea pe care au abătut-o asupra acestui popor născut umil acești pigmei politici, numiți politicieni, el este un erou. Este o victimă colaterală a unui război politic mult mai amplu, o victimă colaterală a urii cu care PSD privește acum la un om, numit Ilie Bolojan. Miza reală nu este atât activitatea unui om care, ani la rând, a încercat să suplinească lipsurile statului, cât lovirea politică a premierului Ilie Bolojan. În momentul în care orice subiect sensibil este transformat într-o armă de confruntare politică, oamenii aflați în centrul acestor cazuri riscă să devină simple piese pe tabla de șah a partidelor. Viorel Pașcă nu reprezintă ținta principală, ci un efect colateral al unei bătălii politice care îl depășește și în care numele său este folosit pentru a alimenta atacuri îndreptate împotriva lui Ilie Bolojan.
Adevărata dramă nu este că există oameni care încearcă să ajute. Adevărata dramă este că au fost nevoiți să o facă în locul autorităților.
Responsabilitatea principală pentru persoanele vulnerabile aparține statului român. El încasează taxe, el are instituții, el are direcții de asistență socială, ministere, agenții și autorități locale. Când toate acestea nu funcționează, vina nu poate fi transferată automat asupra celor care încearcă să ofere o soluție de avarie.

Clasa politică este singurul vinovat pentru starea sistemului social. Ani de promisiuni, reforme începute și abandonate, birocrație sufocantă și lipsă de investiții au produs un sistem care, prea des, reacționează doar după apariția unui scandal.

În acest context, este legitim să ne întrebăm dacă prioritățile politice sunt cele corecte. În loc ca energia să fie consumată în dispute și confruntări politice pe plan european, mulți cetățeni așteaptă soluții concrete pentru problemele din România: centre sociale funcționale, finanțare adecvată, personal calificat și mecanisme reale de protecție pentru cei mai vulnerabili.

România nu are nevoie doar de anchete după fiecare criză, are nevoie de un stat care previne, nu doar sancționează; care sprijină, nu doar controlează; care își asumă responsabilitatea înainte de a căuta vinovați.
Dumbrava nu ar trebui să fie doar un nou subiect de dezbatere televizată, ci un semnal de alarmă despre un sistem care, prea des, îi abandonează pe cei mai slabi și apoi se miră că societatea încearcă să le găsească alternative.
Până când statul nu va reuși să ofere răspunsuri reale pentru persoanele vulnerabile, orice scandal va fi doar un nou episod al aceleiași povești: aceea a unui sistem care ajunge prea târziu și își caută vinovați înainte de a-și recunoaște propriile eșecuri.

În loc să transforme problemele sociale ale României în arme politice, partidele și patronii televiziunilor de știri - presa, a patra putere în stat - ar trebui să-și concentreze energia pe rezolvarea lor aici, acasă. Dacă PSD consideră că există disfuncționalități grave în sistemul de protecție socială, atunci primul pas ar trebui să fie identificarea și corectarea lor prin măsuri concrete, nu doar prin amplificarea conflictului politic.

Este firesc ca într-o democrație să existe sesizări și controale, inclusiv la n...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2025/03/Marius-Niculescu-885x1200.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Pericolul de moarte în care premierul Ilie Bolojan împinge România]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/pericolul-moarte-ilie-bolojan-impinge-romania.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/pericolul-moarte-ilie-bolojan-impinge-romania.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Înțelegem foarte puțin despre pericolul uriaș în care se află România din pricina datoriei externe. Acela constituit de perspectiva ca o mare parte a acestei datorii să fie „vândută”.

Am încercat, pe cât m-a dus capul, să simplific subiectul, pentru a ușura înțelegerea unei tragedii care deja se conturează. De aceea, este posibil ca specialiștii să-l considere superficial prezentat. Asta este, nu mă adresez specialiștilor, ci publicului larg.

Potrivit datelor oficiale, nivelul actual al datoriei publice a României este de 61,6% din PIB. În valoare absolută, datoria guvernamentală administrată de Ministerul Finanțelor depășește pragul psihologic de 1.132 de miliarde de lei. Adică, aproape 227 de miliarde de euro. Enorm!
De unde sunt banii împrumutați
În principal, banii provin de la investitori privați instituționali de pe piețele financiare internaționale și interne, precum și de la instituții financiare globale și populație. Statul nu se împrumută de la alte țări în mod direct, ci emite titluri de stat și obligațiuni cumpărate de diverse entități juridice și financiare.

Mai pe înțeles, banii provin în principal de la fonduri de pensii private și de investiții. Sunt cei mai mari cumpărători interni și externi de obligațiuni românești.

Băncile comerciale din țară și din străinătate achiziționează și ele masiv titluri de stat. Companiile  de asigurări alocă la rândul lor procente importante din fonduri în active sigure, cum sunt datoriile suverane.
Cele mai mari dobânzi din UE
Românii devin și ei creditori, atunci când cumpără direct titluri de stat prin programe speciale precum Tezaur sau Fidelis. Nu în ultimul rând, o importantă parte a datoriei suverane a României este deținută de instituții financiare internaționale cum ar fi Banca Mondială, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Uniunea Europeană, prin programe specifice sau PNRR.

Costurile, adică dobânzile generate, sunt cele mai ridicate în rândul țărilor din Uniunea Europeană. Motivul este simplu: plătim dobânzi mult mai mari decât alte state, pentru a convinge investitorii să cumpere obligațiuni emise de o țară din ce în ce mai nesigură.

Costurile cu dobânzile pentru datoria publică vor ajunge în acest an la valoarea record de 60,8 miliarde de lei, peste 13 miliarde de euro, și vor reprezenta o povară uriașă, care va mușca 3% din PIB-ul țării. Doar pentru plata acestor dobânzi, statul român direcționează în prezent aproape 10% din totalul veniturilor sale încasate. Campioni absoluți în rândul țărilor UE.
Anul acesta, scadențe istorice
În ciuda performanțelor prezentate a fi salvatoare de propaganda camarilei lui Ilie Bolojan, statul român continuă să se împrumute la dobânzi pe termen lung ridicate, situate în jurul valorii de 6,3% - 6,9%. În timpul ăsta, agențiile internaționale mențin ratingul României pe ultima treaptă recomandată investitorilor (BBB-). Cât or mai putea. Cu cât riscul perceput de piețe este mai mare, cu atât dobânzile pretinse de creditori sunt mai mari.

Veștile proaste nu se opresc însă aici. Acest an aduce scadențe istorice. România trebuie să ramburseze sau să refinanțeze datorii mai vechi de aproximativ 30 de miliarde de euro, un total care include dobânzi și rate. Bun, și ce este grav în toate astea? Mai sunt țări în aceeași situație. Păi, să vedem ce este grav.

Riscul principal al îndatorării excesive nu este executarea silită a țării sau confiscarea teritoriilor, ci intrarea în incapacitate de plată și pierderea suveranității economice. După urmează pierderile de avuție națională. În termeni financiari, activele unui stat nu pot fi vândute la licitație precum bunurile unei persoane fizice, însă mecanismele pieței pot bloca complet funcționarea economiei.
Ce este, de fapt, „vânzarea datoriei”
Obligațiunile emise de România se tranzacționează liber pe piața secundară. Dacă investitorii își pierd încrederea în economia României, încep să își vândă masiv titlurile de stat deținute, chiar și sub prețul de achiziție. Când toată lumea vinde, valoarea acelor obligațiuni scade, iar dobânzile cresc exploziv.

Pentru stat, acest lucru înseamnă că următoarele împrumuturi vor deveni imposibil de scumpe sau că nimeni nu va mai dori să îi ofere bani. Dacă datoria continuă să crească accelerat spre prognoza de 90% din PIB, riscurile se vor transfera direct asupra populației prin trei mari canale.

Când piețele private refuză să mai împrumute un stat, acesta este obligat să ceară acorduri de urgență. Condițiile atașate acestor bani implică tăieri masive de salarii publice, înghețări ale pensiilor și creșteri agresive de taxe. Pentru a acoperi costurile interne, apare presiune asupra cursului de schimb. Un leu mai slab înseamnă automat scumpiri în lanț și o scădere severă a puterii de cumpărare.
„Fondurile vultur”, cioclii economiilor
Băncile preferă să împrumute statul, pentru că el oferă dobânzi mari, în loc să finanțeze companiile private sau populația. Creditele pentru locuințe sau a...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/08/mirel-curea-editorial-1024x570.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Despre nevinovăția lui Ilie Bolojan și de ce a tolerat Statul filiera ilegală de la Dumbrava]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/despre-nevinovatia-lui-ilie-bolojan-si-de-ce-a-tolerat-statul-filiera-ilegala-de-la-dumbrava.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/despre-nevinovatia-lui-ilie-bolojan-si-de-ce-a-tolerat-statul-filiera-ilegala-de-la-dumbrava.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Ilie Bolojan, ieri, 2 iulie, a spus: „Nu am avut tangențe, nu am avut competențe de reglementare asupra acestei situații”. A fost preluat cu entuziasm de toți cei care îi adoră urma pasului apăsat prin cenușa economiei. Numai că lucrurile sunt puțin mai complicate.

Drama de la Dumbrava, județul Bihor, scoate la suprafață o realitate mult mai profundă și mai dureroasă decât simpla biografie a lui Viorel Pașca sau controversele legate de rețelele neoprotestante care îl finanțează. Adăugând strădania influencerilor penticostali care sunt trup și suflet alături de el, așa cum este normal să fie. Pentru că nu în asta constă adevărata problemă...

Acest caz este, în esență, radiografia perfectă a unui eșec sistemic, cronica unei abdicări pe care statul român o practică, cu o seninătate înfiorătoare, de mai bine de un deceniu. 

Faptul că o structură paralelă de asistență socială a putut crește, să adăpostească sute de oameni și să funcționeze ani de zile în afara legii nu este o dovadă de ingeniozitate privată, ci un certificat de neputință și, mai grav, de complicitate fățișă a instituțiilor publice.
Externalizarea cinică a suferinței umane
Timp de ani de zile, statul a ales un rol dublu și profund ipocrit: cel de spectator-beneficiar și, ulterior, cel de birocrat intransigent. Argumentele apărării sunt simple și expun un adevăr crunt: Viorel Pașca nu a vânat acești oameni de pe străzi pentru a-și construi un imperiu ilegal, ci i-a cules dintr-un sistem public care îi dăduse deja la deșeuri.

Spitalele de stat i-au externat și i-au trimis direct la Dumbrava pentru că nu aveau unde să-i țină, iar azilele publice, blocate de liste de așteptare interminabile și sufocate de o birocrație absurdă, i-au refuzat sistematic.

În tot acest timp, instituțiile publice au respirat ușurate. Fiecare caz social preluat la Dumbrava însemna un bolnav mai puțin pe capul unui primar, al unui director de spital sau al unei direcții de asistență socială.

Statul a externalizat tacit, la negru, mizeria și suferința umană pe care era obligat constituțional să le gestioneze. Finanțarea privată, venită dinspre cultul baptist și penticostal, a suplinit, pur și simplu, absența totală a infrastructurii publice de urgență.
Scutul legal și ipocrizia controalelor
Și totuși, când realismul legal se prăbușește peste această construcție fragilă, contraargumentele autorităților devin, juridic, de neclintit. Justiția nu poate opera cu sentimente, iar argumentul că „s-a făcut un ieftin act de caritate” nu poate suspenda Codul penal.

Absența autorizațiilor, spațiile supraaglomerate, lipsa medicilor calificați și suspiciunile legate de gestionarea precară a pensiilor și indemnizațiilor de handicap sunt vulnerabilități uriașe.

Într-un stat de drept, standardele de siguranță există pentru a preveni catastrofe, de la incendii până la abuzuri financiare ascunse sub paravanul credinței. Fără reguli, adăpostul umanitar se poate transforma oricând într-o capcană mortală, iar procurorii au obligația legală de a investiga aceste circuite.

Adevărata tragedie este cinismul cu care statul a permis acestei anomalii să se întindă pe parcursul multor ani, pentru ca abia astăzi, printr-o trezire bruscă și brutală, să intervină cu detașamente de control și cu dosare penale.

Să discuți astăzi despre lipsa de aprobări, după ce ani de zile ai beneficiat de pe urma ei, nu este un act de triumf al legii, ci doar ultima dovadă a impotenței administrative.
Încrengătura politică din Bihor: Protecția de la vârful administrației
Adevărul din spatele cortinei administrative din Bihor este însă mult mai pătat de interese politice directe, iar încercările de a-l spăla pe Ilie Bolojan de responsabilitate devin ridicole în fața faptelor.

Această mașinărie ilegală nu ar fi putut rezista 20 de ani fără protecție la cel mai înalt nivel local. Ilie Bolojan a cultivat și a cerut în mod sistematic voturile și bunăvoința influentei comunități penticostale din Oradea și din întregul județ Bihor, transformând sprijinul religios într-un pilon al puterii sale electorale.

Mai mult, oamenii care au condus Prefectura Bihor și serviciile de asistență socială din județ în tot acest timp nu erau niște străini, ci făceau parte chiar din gașca sa de apropiați politici, numiți să închidă ochii la rețeaua de la Dumbrava.

Legitimarea instituțională a fost directă: chiar Direcția de Asistență Socială Oradea l-a premiat oficial pe Viorel Pașca în anul 2020, oferind girul autorității publice unui azil care funcționa ilegal.

Relația de patronaj politic și recompense electorale a mers până într-atât încât fiul lui Viorel Pașca a fost propulsat direct în funcția de viceprimar din partea PNL în comuna Holod, exact acolo unde partidul condus de Bolojan deținea și primăria.
Ultimul argument
Cercul complicității se închide perfect la nivel stradal! 

Mitingurile organizate în Oradea pentru susținerea lui Ilie Bolojan, după demiterea de către Parlament, și manifesta...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2020/05/dan-andronic-editorial.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Azilele din Bihor. Va fi Viorel Pașca pentru Bolojan ce a fost Denise Rifai pentru Ciucu? PNL fierbe]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/azilele-din-bihor-va-fi-viorel-pasca-pentru-bolojan-ce-a-fost-denise-rifai-pentru-ciucu-pnl-fierbe.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/azilele-din-bihor-va-fi-viorel-pasca-pentru-bolojan-ce-a-fost-denise-rifai-pentru-ciucu-pnl-fierbe.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Ilie Bolojan se află în mijlocul cercului de foc. Grindeanu îl presează să semneze, președintele Dan a sugerat că premierul demis l-a mințit la negocieri, PNL a început să fiarbă în teritoriu dar și la nivel central, procurorii l-au săltat pe Bunul samaritean al județului Bihor, lăsat de el și autoritățile locale să-și dezvolte ilegal o afacere cu azile de bătrâni. Va reuși Bolojan să stingă flăcările din jurul său?

În interiorul Partidului Naționa Liberal ieri, 1 iulie, s-au înregistrat primele mișcări seismice mai serioase după anunțul de excludere a unor membri marcanți care au susținut că Adrian Veștea, colegul lor, ar trebui susținut ca premier.

Nemulțumirile, unele semnalate de surse din interiorul PNL, au apărut și ca urmare a deciziei de ieri a instanței Tribunalului București, care a suspendat hotărârea Consiliului Național al PNL de organizare a Congresului Extraordinar.

Gruparea liderilor excluși a înregistrat o primă victorie, dar va exista și apel. A fost însă un prilej ca lui Ilie Bolojan să i se pună în față, din nou, toate măsurile pe care le-a luat și care au produs nemulțumiri în rândul românilor, dar pe care premierul demis și rămas în Palatul Victoria nu pare că le-a înțeles. Sau e destul de încăpățânat ca să nu recunoască faptul că a mers într-o direcție greșită.

Liberalul Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov, a fost unul dintre exclușii care a punctat că Reforma lui Bolojan nu se știe pe cine ajută atâta timp cât „România e la un pas de junk”. Thuma a reafirmat ceea ce au tot semnalat analiștii economici în atenționările lor:  reformele promovate de Ilie Bolojan nu au avut efectele promise.

Știm cu toții că majorarea de TVA, taxe, impozite, tăieri de indemnizații de la mame și persoanele cu handicap, scumpirile alimentelor, blocajele multor investiții i-au adus lui Bolojan porecla de „Ilie Sărăcie”, iar pe sindicaliști i-au scos în stradă la proteste.

Politica reformatoare a premierului Bolojan a creat, tot ieri, un scandal major la Timișoara, unde 200 de angajați ai primăriei au fost concediați de Dominic Fritz, în urma indicațiilor date de șeful guvernului. Oamenii au dat Primăria Timișoara în judeactă și au câștigat în prima instanță. Primarul Fritz i-a expediat acasă, motivând că a făcut apel și va aștepta decizia definitivă.

Sunt lucruri disparate, dar toate sunt consecințe ale unei strategii politice care ne-a dus în gard. Până și chestia cu scăderea deficitului e un fel de pânză pe ochi, ca să nu vedem strategia slabă a guvernării. Totul s-a făcut pe spinarea noastră, a contibuabililor.

Desigur că ai un deficit mai mic, dacă ai tăiat banii de investiții, ai blocat indexarea pensiilor, ai făcut concedieri din aparatul bugetar, ai mărit taxele etc. Peste toate aceste „beneficii” trebuie să traversăm vara fără guvern legitim?

Piticii din grădina liberală

Ultimele decizii și declarații ale conducerii PNL au produs consternare la nivelul mai multor organizații locale. Sunt liberali care au bombănit cu privire la promovarea în funcții a Oanei Gheorghiu și Dragoș Pîslaru, abia intrați în partid pentru că sunt oamenii de încredere ai lui Ilie Bolojan.

Pe de altă parte, transformarea în liberali a trei parlamentari intrați pe listele SOS și POT a nemulțumit, de asemenea. Cred însă că aberanta declarație a lui Dragoș Pîslaru, lansată ieri, a vrut să acopere cumva, prin așteptate reacții politice virulente, subiectul cu procurorii DIICOT care au descins la azilurile ilegale din județul Bihor, județ administrat ani de zile de Ilie Bolojan. Ba ca primar al Oradei, ba ca președinte al Consiliului Județean și președinte PNL Bihor.

Dragoș Pîslaru, fost lider REPER și actual vicepreședinte PNL, a susținut că a existat un plan premeditat care viza destabilizarea și ruperea din interior a PNL și alipirea la PSD. Conform acestuia, citat de Libertatea, miza întregii operațiuni politice era izolarea conducerii liberale și formarea unei noi majorități guvernamentale. Mori de râs, gândindu-te că Thuma, Alina Gorghiu, Rareș Bogdan etc. devin PSD-PNL, aripa tânără!

Va fi Viorel Pașca pentru Bolojan ce a fost Denise Rifai pentru Ciucu?

După ce primarul Capitalei, liberalul Ciprian Ciucu, a devenit penal pe motiv de corupție, a bubuit ancheta DIICOT în județul Bihor, unde s-a descoperit că Viorel Pașca a construit mai multe case ca să găzduiască în ele persoane nevoiașe, bătrâni abandonați și bolnavi.

Deja se știe că azilele înființate de Pașca și familia lui nu aveau autorizație pentru a desfășura astfel de activitități sociale, inclusiv cu profil medical și că afacerea a fost tolerată de toate autoritățile responsabile. Mai ales înmormântarea pe un câmp de lângă cimitir a peste 1.000 de persoane a uluit de-a dreptul!

Viorel Pașca nu are studii înalte, nu s-a învârtit prin niciun partid, dar a reușit să-și creeze o rețea stufoasă prin care își racola persoanele  bolnave și neajutorate din mai multe județe ale țării. A început în 2008, cân...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2024/02/simona-editorial.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Vârful de lance al intereselor germane în România: „Cvartetul de la Viena”]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/varful-de-lance-al-intereselor-germane-in-romania-cvartetul-de-la-viena.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/varful-de-lance-al-intereselor-germane-in-romania-cvartetul-de-la-viena.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Este că, parcă a intrat dracu, Doamne, iartă-mă!, între ei? La politicieni mă refer. Prin metoda permutărilor ciclice, partidele nu se pot înțelege între ele, astfel încât să poată forma o majoritate parlamentară care să susțină un guvern.

Pentru cei care sunt familiarizați cât de cât cu istoria politică românească a ultimilor 36 de ani, sentimentul că s-a ieșit în mod nefiresc dintr-un anume tipar este din ce în ce mai pregnant. Insistența cu care partidele politice nu se mai înțeleg a depășit deja limita impusă de diferențele doctrinare. Ba chiar și pe aceea a loviturilor sub centură specifice luptelor pentru putere, să nu le zic pentru ciolan.

Apare din ce în ce mai clar faptul că partidele politice nu sunt lăsate de mâini nevăzute să se mai poată înțelege. S-ar putea crede că serviciile de informații românești nu mai pot ajunge la un acord prin care să-și împartă puterea. Greșit! Și ele sunt depășite și asistă buimace. Devine din ca în ce mai clar că bătălia pentru Palatul Victoria nu se mai dă în interiorul granițelor țării, ci între doua puteri, una mare, cealaltă, așa-și-așa: SUA și Germania.
Paralizarea României
Nu voi trece în revistă episoadele ușor de văzut sau de intuit ale acestui meci care scufundă țara în două uriașe pericole. Cel intern, economic, cel extern, al vidului de gândire în materie de politică externă. Suntem practic paralizați și periodic ni se administrează doze după doze de anestezic, nu cumva să ieșim din stare.

Așadar, este mult mai mult decât ne apare la prima vedere. Ca să înțelegem câte ceva, ne trebuie informații mai greu accesibile. Mai ales este însă așezarea celor văzute și celor mai puțin văzute într-un tablou care să ne dumirească ce este cu noi și către ce ne îndreptăm.
Explicațiile unui profesionist
O bună parte a acestui tablou a dezvăluit-o col. Tudor Păcuraru, fost sintezist al SRI,  în interviul „Rețeaua de influență germană. Cum a sabotat Cvartetul de la Viena, armamentul american”, acordat postului Noua Tv. Reproduc mai jos, spusele unui profesionist de primă mână, specializat ani îndelungați în înțelegerea și redarea celor mai inaccesibile conjuncturi care formează de fapt Istoria:

„Povestea este destul de complicată și o să încerc să o prezint pe câteva fire narative simple și legate de actualitate. Din 1990, Soros n-a fost singur în România. A fost și o filieră franceză, a fost și o filieră germană și, evident, a fost și o filieră americană. Americanii au acționat prin Freedom House, au selectat intelectuali și i-au școlit prin Statele Unite și au constituit un lobby intelectual destul de valabil și care nu a făcut probleme, nu a creat stridențe politice.
Lobby german de un miliard de euro pe an
În mod similar, Germania a acționat constituindu-și un lobby cu ajutorul fundațiilor celor două mari partide din Germania: social-democrat, respectiv democrat-creștin. Aceste fundații s-au preocupat de formarea cadrelor simpatice, adică zâmbitoare către Germania, în toate țările din Estul Europei. Ele au fost și sunt finanțate, la nivel de un miliard de euro pe an de către statul german. Statul german își constituie astfel un lobby nedeclarat în statele care sunt vizate de investițiile germane.

Efectul este foarte bun și, aș spune, din punctul de vedere nemțesc, este foarte valabilă modalitatea de acțiune, mai ales într-o țară ca România, unde transparența fondurilor și a utilizărilor, în cazul ONG-urilor, este ca și absentă. Adică, în mod normal, într-un stat normal, un ONG ar trebui să publice anual un decont în care să spună: „Am primit atâția bani din străinătate, uite, cu asta am făcut aia, aia, proiectul ăla, proiectul ăla”; la noi nimica. Nu există nici măcar un singur organism de reglementare sau de supervizare a acestei jungle a ONG-urilor.
Conflictul achizițiilor militare și fondurile SAFE
Acum să vă explic cum au evoluat lucrurile în ultimii doi ani. În primăvara anului 2025, deci acum un an și un pic, Donald Trump a considerat necesar să blocheze ajutoarele militare către Ucraina. Cu acest prilej, Trump a ieșit în presă și a explicat că toată tehnica militară pe care o exportă Statele Unite are un comutator ascuns, un „kill switch”, Dacă îl supără lumea, el are pe birou un buton, apasă pe buton și gata: avioanele nu mai decolează, tancurile nu mai pornesc.

Evident, asta a produs consternare, fiindcă toată emisfera vestică este dotată cu tehnica americană. Evident, producătorii americani au început să nege. Europenii însă și-au făcut propriile lor cercetări. În urma acestor cercetări, încă de anul trecut, Comisia Europeană a decis că fondurile SAFE vor fi folosite pentru achiziția de tehnică militară europeană.

Aici au apărut problemele. Producătorii americani nu s-au supărat direct. Ei s-au mai confruntat cu asemenea obstacole. Din această cauză, de ani mulți, marii producători americani au divizii europene care operează sub alt nume. Și aceste divizii europene sunt integrate, sunt înregistrate în țările europene, plătesc ...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/08/mirel-curea-editorial-1024x570.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Deutschland über alles! Suveranitatea digitală a României predată în Germania sub umbrela unei false crize politice]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/suveranitatea-digitala-romaniei-predata-germaniei.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/suveranitatea-digitala-romaniei-predata-germaniei.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Germania, un cuvânt care reapare obsesiv în discuțiile de la București. De câteva săptămâni, scena politică de la București ne oferă spectacolul grotesc al unei neputințe regizate.

Negocieri mimate, consultări maraton, lideri de partide care ies în fața camerelor cu fețe preocupate, invocând „stabilitatea”, „responsabilitatea” și „rigorile europene”.

PNL, USR și UDMR deschid buletinele de știri cu tot felul de răzgândeli. Bolojan anunță că susține un guvern tehnocrat, în 24 de ore se schimbă modificarea. Merge la Cotroceni, minte de 3-4 ori, mai câștigă o zi.

Preia ștafeta un alt Fritz, aka Dominic Fritz, care vine cu ideea unei rotative. Vine și UDMR, deloc îngrijorată de soarta României, dar mai preocupată de relația cu Budapesta și amenințarea Tisza.

Apoi este scos la înaintare politicianul tip Hauptmann al lui Siegfried Mureșan, propunerea de premier scoasă din jobenul cu iepuri crescuți pe culoarele Reichstagului.
În tot acest timp, țara stă în blocaj
Un blocaj pe care analiștii de serviciu îl atribuie orgoliilor, algoritmilor de partid sau împărțirii deconcentratelor.

Oameni buni, este o uriașă și ticăloasă perdea de fum. În spatele ușilor închise nu se negociază ministere, ci se securizează circuite financiare și strategice care vor amaneta România pentru următorul deceniu.

Adevărata miză nu este numele următorului locatar de la Palatul Victoria, ci controlul absolut asupra suveranității digitale a României. Mai exact: Portofelul European pentru Identitate Digitală (RoEUDIW).

Pentru cei mai puțin familiarizați cu termenii tehnici, acest proiect nu este o simplă aplicație de mobil prin care tinerii își vor arăta buletinul la festivaluri. Este „cheia de boltă” a întregii infrastructuri de date a statului român. Este locul în care vor fi centralizate, digitalizate și interconectate actele de identitate, pașapoartele, cardurile de sănătate, diplomele de studii, istoricul fiscal și conturile bancare ale fiecărui cetățean român. Vorbim despre esența pură a securității naționale, despre aurul negru al secolului XXI: datele populației.
Marea tranzacție de culise cu Germania
O tranzacție garantată din umbră de cel mai bine conservat mit al politicii românești, Ilie Bolojan.

Sub pretextul eficienței ardelenești și al nevoii urgente de modernizare, axa PNL controlată de la Bihor a bătut palma pentru o capitulare tehnologică totală. S-a decis, rapid și fără o dezbatere reală, ca România să adopte integral soluția tehnică, arhitectura și codul sursă dezvoltate de Germania pentru acest portofel digital.

Practic, baza de date și controlul conceptual asupra identității românilor sunt predate la cheie Berlinului. Iar pentru ca cercul să se închidă perfect, coaliția de dreapta vine și ne propune un premier croit parcă în laboratoarele de acolo: Siegfried Mureșan.

Un politician al cărui parcurs profesional este ombilical legat de Germania, cu masterat la Humboldt University, fost consilier în Bundestag și un vector clar al intereselor germane în Parlamentul European.
De ce nu avem un guvern instalat nici până astăzi
De ce se folosește tactica tergiversării și a minciunii prin omisiune?

Răspunsul este simplu: o astfel de mega-afacere, care implică contracte de sute de milioane de euro din PNRR și bugete masive de mentenanță pe termen lung, are nevoie de liniște. Are nevoie de un executiv docil și de un premier care să nu pună întrebări neconforme.

Planul de acasă nu s-a potrivit însă complet cu cel din târg. Unii au mirosit uriașa miză financiară și de informații din spatele acestei mișcări și au început, prin intermediul specialiștilor din comisiile de specialitate, să ridice întrebări extrem de incomode.
Întrebări fără răspuns
Întrebări la care germanofilii de la Palatul Victoria nu catadicsesc să răspundă:

Cine va audita, linie cu linie, acest cod sursă extern pentru a ne asigura că nu există breșe sau sisteme de monitorizare terțe?

În buzunarele căror mari integratori IT din Germania, sau ale partenerilor lor locali, vor intra sutele de milioane de euro alocate digitalizării României?

Care mai este rolul Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) sau al Autorității pentru Digitalizarea României, acela de a deveni simple filiale de mentenanță care execută instrucțiuni scrise în limba germană?

Ilie Bolojan și-a construit cu migală imaginea administratorului rigid, omul legii care taie în carne vie pentru a face economii la bugetul local.
O mască excelentă pentru public
Însă la nivelul marii strategii de stat, această rigiditate pare să se fi transformat într-o flexibilitate suspectă în fața intereselor externe. De la concesiile incredibile făcute multinaționalelor, la miliardele de euro aruncate în industria germană de apărare. Iar acum, să cedezi controlul tehnologic asupra identității propriilor cetățeni este o decizie de o iresponsabilitate cruntă. Înseamnă să renunți de bunăvoie la suveranitate în favoarea unui „vendor lock-in” geopolitic.

Tergiver...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2020/05/dan-andronic-editorial.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Să-i îmbrăcăm pe cei goi! Bubele „noului PNL”, cum îi zice Sigartău, s-au cicatrizat, dar se văd]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/sa-i-imbracam-pe-cei-goi-bubele-noului-pnl-cum-ii-zice-sigartau-s-au-cicatrizat-dar-se-vad.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/sa-i-imbracam-pe-cei-goi-bubele-noului-pnl-cum-ii-zice-sigartau-s-au-cicatrizat-dar-se-vad.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Urmează o nouă rundă în boxul politic la care asistăm pentru ca România să aibă un guvern la Palatul Victoria. Am traversat multe astfel de meciuri în cei 34 de ani de democrație, dar niciunul nu a fost atât de mizerabil. Metodele au fost mizerabile, perfide, iar excluderea unor lideri din „vechiul PNL” de către cei din „noul PNL” a fost de-a dreptul ticăloasă. Iar jocul lui George Simion a fost identic cu cel din 2024, de la alegerile prezidențiale, când suspect a ieșit din joc.

Deși românii și interesul național au fost invocați în discursurile politicienilor când a fost vânzoleala cu votarea propusului Guvern Veștea, cele două entități au fost doar metafore. Ilie Bolojan nu mai era premier, iar România avea nevoie de unul nou. Președintele Dan l-a propus pe Veștea, iar asta a declanșat nebunia orgoliilor în PNL, partidul în care Adrian Veștea era prim-vicepreședinte ales.

Istoria Bolojan de după Brătieni

Nu putem trece ușor peste cea mai șocantă etapă a acestei desemnări deoarece ea va rămâne consemnată în istorie și, mai ales, în istoria Partidului Liberal mereu raportată la Epoca Brătienilor.

Faptul că Ilie Bolojan și „noul PNL” - cum l-a numit secretarul general Robert Sigartău – nu l-au vrut pe colegul Adrian Veștea în fruntea unui guvern, e o opțiune democrată. Dar să ajungi să excluzi din partid vechi liberali, care au consolidat PNL prin activitatea lor de zeci de ani, e un mare abuz. Iar terfelirea celor care, practic, și-au susținut colegul propus de președinte, a fost chiar o ticăloșie.

Îi am în vedere pe Alina Gorghiu, Cătălin Predoiu, Sorin Cîmpeanu, Nicoleta Pauliuc, Hubert Thuma, Rareș Bogdan, Toma Petcu. Sunt liberali vechi, fără pete de „penali” și neimplicați în scandaluri de corupție.

Acum, conform lui Robert Sigartău, sunt vinovați de „corupție morală” și de „trădare” pentru că au împărtășit propunerea lui Nicușor Dan, idolul politic al PNL și USR la alegerile prezidențiale din 2025.

Robert Sigartău, și Ceaușescu a fost trădat de oponenții din PCR?

Sigartău zice: „Ștampila trădării îi va urmări toată viața”. E o iluzie a domniei sale. Politica românească este pigmentată de trădări, cel puțin de la Caragiale încoace. Chiar și dictatorul Ceaușescu a fost trădat prin opiniile antagonice avute de liderii comuniști Constantin Pârvulescu, Ion Iliescu, Silviu Brucan, Alexandru Bârlădeanu...

Pentru mine, ca jurnalist deținător al unui noian de informații, au fost greu de digerat acuzațiile de nesupunere și de trădare aduse liberalilor din gruparea exclusă, mai sus menționată. Sunt oameni de partid asupra cărora n-au existat nici măcar „suspiciuni rezonabile” de încălcare a legilor, nu au fost în primele rânduri de militanți pentru alianța cu PSD, atunci când s-a format coaliția și rotativa Ciucă-Ciolacu.

În schimb, dintre moraliștii care s-au urcat pe scenă la Congresul PNL de duminică, sunt nume grele care au avut de a face cu corupția de Parchet, nu doar cu corupția morală.

Cei care au decis excluderea colegilor nu-s fără de greșeală

Oare greșeala poată fi măsurabilă? Sunteți liberi să decideți. Eu spun despre ce am scris și publicat de-a lungul anilor.

Discursul lui Vasile Blaga a fost furibund la adresa „trădătorilor”. Fostul lider PDL și co-președinte PNL după fuziune, a criticat o parte dintre liderii formațiunii, pe care i-a acuzat că folosesc partidul în interes personal și că nu respectă hotărârile adoptate de organizație prin susținerea lui Adrian Veștea.

Îmi amintesc că Vasile Blaga și-a folosit funcția, cu mulți ani în urmă, când ghinionul a făcut să i se găsească în portbagajul mașinii o geantă cu 700.000 de euro.

În 2016, Vasile Blaga a fost acuzat de DNA de trafic de influență. Potrivit procurorilor, banii ar fi fost primiți în perioada 2009-2012 prin intermediari, o parte din sumă provenind de la Gheorghe Ștefan (zis „Pinalti”), pentru a finanța PDL. După ani de anchete și procese, a fost achitat în 2022 de Înalta Curte. Judecătorii au stabilit că banii au ajuns la partid, dar l-au achitat pe Blaga deoarece nu s-a putut dovedi că acesta a știut că sumele proveneau din corupție și că ar fi sprijinit activitatea infracțională.

Ludovic Orban, deși e plecat din PNL, a venit la Congres să-l susțină pe Bolojan și să-i înfiereze pe „trădători”. Este unul dintre politicienii PNL și USR care săreau în Piață și strigau „Cine nu sare, ia condamnare!”. El sărise și când a lovit cu mașina o fetiță, dar și în 2016 când i se deschisese un dosar penal pentru o presupusă mită.

Înainte de începerea campaniei electorale pentru alegerea primarului Capitalei, omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu a denunțat procurorilor DNA că Ludovic Orban i-a cerut 50.000 de euro pentru managerii a două posturi de televiziune. Vâlva a adus deservicii atunci PNL.

Ludovic Orban a negat că ar fi cerut bani, spunând că doar a intervenit pentru niște contracte de publicitate electorală la conducerea a două televiziuni. Consiliat bine din punct de vedere juridic, lib...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2024/02/simona-editorial.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Ce ar însemna pentru România să intre în categoria "Junk". De ce politicienilor nu le pasă]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/ce-ar-insemna-pentru-romania-intre-categoria-junk.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/ce-ar-insemna-pentru-romania-intre-categoria-junk.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avertizat într-o postare pe Facebook, ieri, 24 iunie 2026, că România reîncepe, în aproximativ două săptămâni, discuțiile cu agențiile de rating Fitch și Moody’s, cu întâlniri deja planificate, iar obiectivul este să convingă din nou că România „nu merită să ajungă în Junk”.

Un lucru pe care îl spun de câteva săptămâni. Nu suntem pe marginea prăpastiei, ci, ca în desene animate, am trecut de margine și suntem suspendați deasupra unui hău. Pentru cei care nu m-au crezut, le recomand mesajul lui Alexandru Nazare.

Potrivit acestuia, miza nu este doar una tehnică, de rating, ci una de credibilitate externă: România trebuie să arate că nu este o economie de periferie și că poate rămâne într-un dialog strategic cu Europa, SUA și marile economii ale lumii.

[caption id="attachment_4746139" align="alignnone" width="1300"] Cum arată situația economică în caz de rating junk. sursa: colaj evz/ai[/caption]
Ce înseamnă Junk din punct de vedere al ratingului de țară
Pentru România, intrarea în categoria „junk” ar însemna pierderea calificativului investment grade: adică trecerea sub BBB- la S&P/Fitch sau sub Baa3 la Moody’s. Pragul imediat inferior este BB+ la S&P/Fitch, respectiv Ba1 la Moody’s. S&P definește explicit granița: BBB- și peste = investment grade; BB+ și sub = speculative grade. Fitch folosește aceeași delimitare între BBB și BB. (S&P Global)

În prezent, România este chiar pe ultima treaptă investment grade: BBB- cu perspectivă negativă la S&P și Fitch, respectiv Baa3 cu perspectivă negativă la Moody’s, potrivit celor mai recente decizii/raportări publice disponibile.
S&P a reconfirmat în mai 2026 ratingul BBB-/A-3 cu perspectivă negativă; Fitch a reconfirmat în august 2025 BBB- cu perspectivă negativă; Moody’s a menținut Baa3 cu perspectivă negativă în 2025/2026, conform relatărilor care citează deciziile agenției.
O situație de care Ilie Bolojan și Dominic Fritz sunt direct responsabili!


[caption id="attachment_4717588" align="alignnone" width="1600"] Dominic Fritz și Ilie Bolojan, doi politicieni (i)responsabili . Sursă foto: Facebook[/caption]
Statul s-ar împrumuta mai scump
Un rating junk semnalează investitorilor un risc mai mare de nerambursare sau de întâmpinare a unor dificultăți fiscale.

România ar trebui, de regulă, să ofere randamente mai mari la titlurile de stat pentru a atrage capital. Asta se traduce prin dobânzi mai mari la noua datorie publică și la refinanțarea datoriei ajunse la scadență.

Problema este amplificată pentru că România are deja deficite mari. Comisia Europeană menține România în procedura de deficit excesiv, iar FMI a marcat deteriorarea finanțelor publice și riscul unei retrogradări dacă programul de consolidare fiscală nu este implementat în mod credibil.
Bugetul ar fi prins într-un cerc vicios
Dobânzi mai mari înseamnă cheltuieli bugetare mai mari cu serviciul datoriei. Asta lasă mai puțin spațiu pentru pensii, salarii publice, investiții, apărare, sănătate și educație.

Pentru a convinge piețele și agențiile de rating, guvernul ar fi împins spre măsuri fiscale mai dure: creșteri de taxe, tăieri de cheltuieli, înghețări ale salariilor sau reducerea investițiilor neesențiale.

FMI a consemnat că pachetul fiscal amplu al României a ajutat la evitarea unei retrogradări în non-investment grade și a unei posibile întreruperi a fondurilor structurale UE. (IMF)
Investitorii ar putea fi obligați să vândă titluri românești
Multe fonduri de pensii, fonduri mutuale, asigurători și investitori instituționali au mandate care limitează sau interzic deținerile de obligațiuni speculative.

O retrogradare sub nivelul investment grade poate declanșa vânzări automate sau reducerea expunerii în România, mai ales dacă două dintre cele trei agenții mari coboară ratingul.

Efectul ar fi presiune asupra prețului obligațiunilor, randamente mai mari și volatilitate crescută.

[caption id="attachment_4454028" align="alignnone" width="2000"] Mugur Isărescu, probleme mari, politicieni mici. Sursa foto: Dreamstime.com[/caption]
Leul ar intra sub presiune
O retrogradare ar reduce apetitul investitorilor străini pentru activele românești. Asta poate duce la ieșiri de capital sau la cerere mai mare de valută, punând presiune pe cursul leu/euro.

Nu înseamnă automat o depreciere bruscă, pentru că BNR poate interveni și pentru că România are încă ancore importante, inclusiv apartenența la UE.

Dar costul apărării stabilității valutare ar putea crește, iar dobânzile interne ar rămâne mai sus pentru mai mult timp.
Băncile ar fi afectate
Băncile românești dețin cantități importante de titluri de stat. Dacă randamentele cresc, prețurile obligațiunilor existente scad, ceea ce poate afecta bilanțurile, profitabilitatea și apetitul de creditare.

BNR a arătat că deteriorarea echilibrelor macroeconomice interne reprezintă un risc sistemic, iar schimbarea perspectivelor de rating ale...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2020/06/dan-andronic-editorial-2-1024x687.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[​Justiţia, o slugă de dânşii subjugată]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/justitia-o-sluga-de-dansii-subjugata-2.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/justitia-o-sluga-de-dansii-subjugata-2.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Din păcate, constatăm că Justiţia românească a rămas tot un instrument în mâna celor care se luptă în ţara asta pentru putere, adică, mai pe şleau spus, pentru avantaje. Ultimile zile ne-au demonstrat-o din plin. Nu vreau să intru în amănunte politice, pentru că le cunaoşteţi prea bine.

Toată lumea se bate cu toată lumea. Toţi vor mai mult decât ceilalţi şi pun condiţii, deşi unii dintre cei care aspiră la funcţii înalte în stat au trecut pragul electoral asemenea ultimului alergător de la o cursă de semifond, prăbuşindu-se în nesimţire imediat ce a trecut lina de sosire. Ar fi avut loc, în mod normal, la coada opoziţiei. Vrea însă la putere. Se trage ca în buncărul lui Hitler, la sfârşitul războiului: fiecare în fiecare.
Din păcate, parte dintre gloanţele care zboară, au cămaşă de Justiţie.
Departe de mine gândul de a lua apărarea celor doi ultimi implicaţi, Fritz şi Ciucu. Cu atât mai mult cu cât erau dintre cei care agitau acele mânuţe galbene la manifestaţii în susţinerea Justiţiei pe la tot felul de proteste, care în ultima vreme s-au subţiat rău de tot o dată cu oprirea USAID şi strângerea pungii altor sponsori.

Acum, Justiţia nu mai este bună. Dimpotrivă! Este subordonată politic. Vrea să le termine carierele pe care cei doi şi le-au clădit din greu, fiecare pe calea lui. Ciucu începând chiar de la 20 de ani, opintindu-se să ducă în spate, nu ştim ce, dar sigur ştie doamna Alina Mungiu-Pippidi care a declarat: „Se vedea la Ciucu si Ghinea că aveau spate înca de când erau studenți, la 21 de ani. Cine a mai reușit așa ca ei să ajungă atât de repede atât de sus?!” Dominic Fritz, nu a lucrat cu spatele. Ci şi-a dedicat şi el viaţa României şi a muncit din greu să devină cetăţean român pe repede înainte, după ce devenise, fără a fi cetăţean român, primarul oraşului-simbol al noii Românii: Timişoara.

Amândoi au reuşit, până zilele trecute, când a venit Justiţia şi le-a tăiat aripile. Ciucu a intrat sub control judiciar, iar despre Fritz, cu sentinţă definitivă, se duc discuţii interminabile şi sterile, de către tot felul de jurişti, unul mai pregătiti decât celălalt, dacă este penal în funcţie publică, sau nu. Şi dacă este, se aplică şi la el lozinca de pe mânuţele galbene: „Fără penali în funcţii publice”, sau este exceptat, pentru că Justiţia e bună atunci când rade adversarii politici şi rea când îi ia la puricat pe ei înşişi şi-i mai şi găseşte vinovaţi.
Dar nu Fritz şi Ciucu ne doare pe noi, cetăţenii de rând.
Cei care apărem în faţa Justiţiei ca în faţa unei furtuni de care nu ai cum să te aperi şi care te loveşte după bunul plac, fără ca judecătorul, deşi a pronunţat o sentinţă clar împotriva realităţii şi a bunului simţ, nu răspunde în niciun fel. Ci faptul că Justiţia a rămas sluga politicii. Fritz era incompatibil imediat după ce a preluat primul mandat de primar. Adică, acum mult timp. Ciucu era bănuit rezonabil că e un şpăgar încă de pe vremea când conducea Primăria Sectorului 6 şi erau săltaţi oameni din preajma lui.

Adică, tot cu atât de mult timp în urmă. Şi totuşi, la DNA au fost chemaţi abia acum, când, aşa cum am spus, bătălia pentru putere şi ciolan se duce cu dinţii şi cu unghiile. De ce? Pentru că Justiţia noastră a rămas în continuare la dispoziţia celor tari. A celor care hotărăsc dincolo de partide şi personaje publice care par lideri. La ordinele celor care au dreptate întotdeauna.

În ce constă periculozitatea acestei situaţii? În faptul că noi, oamenii de rând, riscăm să ne-o mai furăm încă o dată, aşa cum s-a întâmplat imediat după Revoluţie. Abia ieşiţi cu capul din traista comunismului, am zis că facem stat de drept. Numai că acel stat de drept, cu cine l-am făcut? Fix cu toţi cei de dinainte. Judecători care dăduseră sentinţe după cum dictase PCR-ul. Procurori neoameni care lăsaseră să moară pe patul de spital femei care îşi provocaseră avorturi, pentru că refuzaseră să spună cine le ajutase, sau băgaseră în puşcărie medici care, înjurându-i în sala de operaţie, salvau viaţa bietelor femei în ciuda ameninţărilor.
Cu ei am fost atât de naivi să credem că vom face statul de drept.
Că dacă îşi vor suci robele pe partea cealaltă şi-şi vor schimba insigna din piept, vor fi alţii. Nu, nu au fost alţii. Dimpotrivă, au avut urmaşi mai răi decât ei. După părerea mea, Justiţia românească a devenit pilonul putred al statului de drept român încă de la început. De la acel simulacru de proces al lui Ceauşescu. Unde s-a pretat la o mascaradă de care a râs toată lumea civilizată în care aspiram să intrăm şi noi.

Unde se mai văzuse proces în care condamnaţii la pedeapsa capitală să nu aibă drept la recurs şi unde avocaţii erau mai vehemenţi împotriva clienţilor lor decât procurorii. De atunci, au apărut judecători precum Carmen Bogdan, Vasile Dănileţ ori autista din cazul „Vlad Pascu”, aia care se uita fix în camere fără să înţeleagă pe ce planetă e şi întreba în sala de judecată dacă există şi victime decedate în dosarul care făcuse vâlvă şi pe care, pentru că îl ju...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2021/02/sorin-ovidiu-balan-editorial-1024x662.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Moartea lui Ronin]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/moartea-lui-ronin.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/moartea-lui-ronin.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Medalia George Cross (Crucea lui Gheorghe) este cea mai înaltă distincție civilă a Regatului Unit și a Commonwealth-ului. Asemănătoare ca prestigiu cu Crucea Victoria (acordată militarilor în fața inamicului), această medalie recompensează civilii și militarii pentru acte de cel mai mare eroism sau curaj remarcabil în circumstanțe de pericol extrem, în afara situațiilor de luptă.

A fost instituită la 24 septembrie 1940 de către Regele George al VI-lea în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (pentru a recunoaște curajul de care dădeau dovadă civilii în timpul bombardamentelor). Ea se acordă doar pentru fapte care implică un risc major și direct pentru propria viață; poate fi acordată și postum. Medalia înfățișează pe avers scena în care Sfântul Gheorghe ucide balaurul, fiind înconjurată de inscripția "FOR GALLANTRY" (Pentru Curaj).

La 17 februarie 2026, organizația APOPO a transmis un mesaj care a întristat milioane de oameni din întreaga lume: „Cu profundă tristețe, vă anunțăm că mult iubitul nostru Ronin a trecut în neființă. În urma unui blocaj intestinal apărut brusc, în pofida tuturor eforturilor depuse de medici, starea lui s-a deteriorat continuu. Cu mare regret, s-a luat decizia de a-l eutanasia pentru a-i curma suferința. Șase ani și jumătate pe această planetă, dar el va dăinui pentru totdeauna în inimile noastre.”

Cambodgia este și astăzi una dintre cele mai minate țări din lume, o consecință a deceniilor de război civil, care s-a încheiat în 1998, odată cu capitularea ultimilor lideri ai Khmerilor Roșii și dizolvarea structurilor lor militare și politice. Se estimează că între 4 și 6 milioane de astfel de dispozitive au fost abandonate, în special în zonele rurale și de frontieră, fiind foarte greu de curățat din cauza amplasării lor.

Din 1979 și până în prezent, zeci de mii de cambodgieni au fost uciși sau răniți de aceste pericole ascunse, propulsând Cambodgia pe primul loc în lume la numărul de amputări cauzate de mine antipersonal. Regimul lui Pol Pot a achiziționat și primit cantități uriașe din aceste arme, în special din Uniunea Sovietică, China și Vietnam, inclusiv mine fabricate la uzinele din România (la Zărnești).
Anul 2030 a fost stabilit de Cambodgia drept dată-țintă pentru a deveni o zonă liberă de mine antipersonal.
Un campion al adaptării
Șobolanul este un mamifer rozător omnivor, care aparține genului Rattus, din familia Muridae, subfamilia Murinae; mănâncă aceeaşi hrană ca oamenii şi are obiceiul să călătorească, la ocazie, cu orice mijloc de transport. În 1775, şobolanul obişnuit a debarcat în Boston, după o călătorie din Europa, iar pe la 1850, călătorise până în partea cealaltă a Statelor Unite, la San Francisco. Dinții lui cresc continuu (până la 12 cm pe an), forțându-l să roadă materiale dure precum lemnul, plasticul sau chiar betonul și țevile metalice pentru a-i toci și a-i menține la o lungime adecvată.

Șobolanul este foarte fertil și se înmulțește pe tot parcursul anului; o femelă poate naște de șapte ori pe an, aducând pe lume câte 6 până la 10 pui la fiecare gestație. Această rată rapidă de reproducere face ca o populație mică să devină o infestare majoră în doar câteva luni. După ultimele estimări, la fiecare om de pe Pământ revin câte doi șobolani.
Șobolanul este unul dintre cele mai inteligente animale de pe planetă: are o memorie excelentă – învață trasee complexe și nu le uită niciodată –, trăiește în comunități bine organizate, cu ierarhii și relații sociale complexe și posedă un instinct de supraviețuire atât de dezvoltat încât biologii îl consideră unul dintre marii campioni ai adaptării.

Se adaptează remarcabil chiar și celor mai ostile condiții de mediu; nişte pui de şobolan în vârstă de numai trei zile, prinşi într-un congelator al unei uzine de procesare a cărnii, au fost găsiţi complet acoperiţi cu blană. Alţi pui de aceeaşi vârstă, aflaţi într-un mediu umed şi cald, nu aveau deloc păr. Capacitatea lor de a răspunde rapid la condiţiile externe este atât de mare încât a stârnit interesul cercetătorilor din întreaga lume.
Singurătatea îi provoacă șobolanului stări asemănătoare depresiei, deoarece, prin natura lui, este un animal extrem de sociabil. Formează legături puternice cu membrii grupului, comunică permanent între ei şi îşi petrec mare parte din viaţă în comunităţi numeroase, în care cooperarea este esenţială pentru supravieţuire.

Este un înotător excelent și poate rezista sub apă până la 3 minute; de asemenea, poate supraviețui fără apă mai mult timp decât o cămilă. Își marchează teritoriul printr-o urină cu miros puternic, care acționează ca o amprentă chimică.
Contrar reputației lor, șobolanii sunt animale foarte curate; ei se spală și se îngrijesc frecvent, mai des chiar decât pisicile. Pot manifesta forme surprinzătoare de empatie; experimentele au arătat că un șobolan liber încearcă adesea să elibereze un alt șobolan captiv, rănit sau bolnav și poate chiar renunța la hrană pentru a-l ajuta.

Există însă o tr...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2025/03/Marius-Niculescu-885x1200.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Anatomia unui eșec diplomatic: Germania a ratat alegerea în Consiliul de Securitate al ONU (Prima parte)]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/anatomia-unui-esec-diplomatic-germania-a-ratat-alegerea-in-consiliul-de-securitate-al-onu-prima-parte.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/anatomia-unui-esec-diplomatic-germania-a-ratat-alegerea-in-consiliul-de-securitate-al-onu-prima-parte.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[La începutul acestei luni, la New York, a avut loc alegerea membrilor nepermanenți ai Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite (CS-ONU), pentru perioada 2027-2028.

Pentru grupa ,,Europa Occidentală și alte state’’ - care are rezervate două locuri - au concurat Germania, Portugalia și Austria. Au fost alese ultimele două, cu 134 – Portugalia și 131 – Austria. Pentru prima dată în istoria CS-ONU, Berlinul a ratat alegerea obținând doar 104 voturi. Până acum, Germania a fost aleasă de câte ori a candidat, respectiv de șase ori.
Anatomia unui eșec diplomatic: Germania a ratat alegerea în Consiliul de Securitate al ONU 
CS-ONU este organul internațional responsabil cu menținerea păcii în lume. Mai bine spus, așa ar trebui să fie. Oricum, este singurul. Înstituit după Al Doilea Război Mondial, este compus din 15 membri: Cinci permanenți cu drept de veto - Federația Rusă, Statele Unite, Regatul Unit, Franța și China – și zece nepermanenți, aleși pentru doi ani.

În rândurile de mai jos și în partea a doua a acestui text, voi încerca să explic motivele – vizibile, dar mai ales, ascunse – care au determinat înfrângerea ,,istorică’’ a Germaniei la ONU și consecințele acestei bătălii pierdută de guvernul cancelarului Merz tocmai atunci când războaiele și crizele regionale redefinesc echilibrele internaționale. S-a pierdut, de fapt, singura tribună diplomatică pe care Germania nu trebuia să o piardă.
Repercursiunile geopolitice ale sprijinului pentru Ucraina și contraofensiva diplomatică a Rusiei
Prima cauză structurală a acestui insucces rezidă în poziționarea geopolitică fermă a Berlinului în contextul războiului din Ucraina, o alegere de politică externă care a atras torsionări sistematice pe scena multilaterală. Susținerea necondiționată acordată Kievului – atât prin asistență financiară substanțială, cât și prin livrări masive de tehnică militară – a transformat Germania într-o țintă prioritară a acțiunilor de lobby negativ orchestrate de Federația Rusă în cadrul Adunării Generale a ONU și în grupurile de lucru colaterale.

Moscova a instrumentalizat cu succes rețelele sale de influență, mobilizând un bloc compact de state partenere din rândul formatului BRICS și o serie de actori proxy din Sudul Global pentru a bloca ascensiunea Berlinului. Pentru multe state non-atlantice, alinierea totală a Germaniei la agenda de securitate occidentală a fost percepută – urmare a acțiunilor de lobby menționate mai sus - ca o formă de partizanat profund, incompatibilă cu rolul de mediator pe care un membru nepermanent al Consiliului de Securitate ar trebui să și-l asume.
Politica de Zeitenwende nu i-a bucurat pe toți ... europenii
Mai mult, această dinamică a fost complicată de rezervele istorice și contemporane privind reînarmarea accelerată a Germaniei (politica de Zeitenwende lansată de cancelarul Scholz în 2022).

Creșterea masivă a bugetului apărării și ambiția Berlinului de a edifica cea mai puternică armată convențională din Europa comunitară nu au fost privite cu ochi buni de toți actorii continentali, reactivând temeri latente legate de hegemonia militară germană.

Astfel, prin confluența dintre izolarea diplomatică generată de Moscova în rândul țărilor în curs de dezvoltare și reticența tacită a unor parteneri europeni, candidatura Germaniei a fost subminată de o opoziție transcontinentală difuză, dar extrem de eficientă în formatul de vot secret al ONU.
Dilema morală a „responsabilității speciale” față de statul Israel și ... 
Cea de-a doua dimensiune importantă a eșecului reflectă complexitatea nuanțată a doctrinei de stat germane, marcată profund de imperativul istoric al reconcilierii. Memoria Shoah-ului a fundamentat în mod tradițional o „responsabilitate specială” (Staatsräson) a Berlinului față de securitatea și existența statului Israel, un angajament moral și politic considerat nenegociabil în arhitectura internă și externă a politicii Republicii Federale.

Totuși, transpunerea acestei responsabilități unice în contextul escaladărilor din Gaza și Liban a plasat diplomația germană într-o postură de profundă ambiguitate conceptuală pe scena internațională. Încercând să balanseze fidelitatea față de acest principiu istoric fundamental cu respectarea normelor de drept internațional umanitar în teatrele de conflict menționate - în codițiile avansului electoral al extremei drepte în țară - Berlinul a adoptat poziții adesea percepute ca ezitante sau contradictorii de către comunitatea internațională.
 ... costurile ambiguității în Sudul Global
Această prudență diplomatică extremă și nuanțarea excesivă a pozițiilor oficiale față de criza din Orientul Mijlociu au generat neînțelegeri majore în rândul statelor majoritare din Adunarea Generală.

Pentru o mare parte a platformelor multilaterale din Sudul Global, poziția Germaniei a fost interpretată în mod eronat ca o lipsă de fermitate în apărarea universală a drepturilor omului, subminând capitalul de încredere morală de care Berlinul bene...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/06/George-Milosan-1-1024x887.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[34 de ani de Evenimentul Zilei. „Bulina Roșie”, nopțile albe din redacție și de ce povestea EVZ merge mai departe.]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/34-de-ani-de-evenimentul-zilei-povestea-merge-mai-departe.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/34-de-ani-de-evenimentul-zilei-povestea-merge-mai-departe.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Se împlinesc astăzi 34 de ani de când, pe piața media din România, apărea un ziar care avea să schimbe definitiv nu doar jurnalismul, ci și fața societății românești: Evenimentul Zilei. „Bulina Roșie”.
EVZ (1992-azi)
“EvZ este una dintre puținele edificii ale democrației care nu se dărâmă! Ziarul Evenimentul Zilei rămâne în picioare”, spunea Ion Cristoiu în 2019. Pare că a avut dreptate.

[caption id="attachment_4745036" align="alignnone" width="879"] EVZ, iulie 1992. sursa: arhiva[/caption]

Pentru mulți dintre cei care privesc astăzi mass-media prin ecranul telefonului, EVZ este doar un brand din online. În care depindem de bunăvoința Google ca să putem plăti salariile.

Pentru noi, cei care am trăit acele vremuri romantice și nebune sub bagheta lui Ion Cristoiu, EVZ a fost o școală de viață, o redacție în care se fuma mult, se urla mult, dar mai ales, se scria cu o pasiune greu de egalat astăzi. Se vindeau peste 700 de mii de exemplare pe zi.
Gurile rele vorbeau de vreun milion de exemplare, dar pe vremea aia difuzorii plăteau dinainte cât cumpărau, cu cash, așa că nu vom știi niciodată adevărul.
Am intrat în redacția EVZ în iunie 1992, eram un tânăr care dorea să se angajeze, am plecat în 1996 spre televiziune, am făcut multe lucruri, până în 2011. Așa că am o mulțime de amintiri. Unele le pot povesti, altele nu.

Cea mai frumoasă amintire a mea? În 28 iulie 1992, trei semnături apăreau pe prima pagină, Adrian Andronic, tata, Dan Andronic, alături de Ion Cristoiu, cel care mi-a dat voie să învăț tainele meseriei de gazetar.

[caption id="attachment_4745053" align="alignnone" width="1300"] Evenimentul Zilei, 28 iulie 1992, sursa: arhiva Evz[/caption]
Enervam Puterea
Un lucru era cert, românii își începeau diminețile cu noi, iar politicienii își începeau zilele tremurând de frică în fața titlurilor noastre. Nu eram singurii, presa scrisă avea o forță uriașă, dar eram cei care schimbam fața presei.

Am trăit în această redacție momente istorice. Am văzut cum se nasc și cum mor cariere politice, am asistat la secrete de stat dezvăluite pe holuri și am învățat că singurul stăpân al unui jurnalist trebuie să fie cititorul său.

De la faimoasa „găină care a născut pui vii”, o găselniță genială, de altfel, pe care mulți au transformat-o în glumă, deși era o lecție despre senzaționalul cotidian și până la marile anchete de corupție care au zguduit guverne, EVZ a fost mereu acolo unde se dădea ora exactă.

Astăzi, la 34 de ani distanță, peisajul este complet schimbat. Presa scrisă aproape că a dispărut fizic, fiind înghițită de algoritmi, rețele sociale și un val de corectitudine politică ce tinde să sufoce libertatea de exprimare.

Jurnalismul de investigație a devenit un lux, iar goana după click-uri ieftine a înlocuit, de multe ori, verificarea din trei surse. Uneori, chiar și verificarea dintr-o sursă...

[caption id="attachment_4745044" align="alignnone" width="926"] EVZ în 2013. sursa: arhiva[/caption]
Adaptare și inovație
Și totuși, EVZ rezistă. Ne-am mutat în online, ne-am adaptat, facem podcasturi, realizăm emisiuni, dar am păstrat neschimbat un singur lucru: spiritul critic și refuzul de a ne alinia unei narațiuni oficiale.

Le mulțumesc tuturor celor care au pus o cărămidă la acest brand, de la Ion Cristoiu, cel care i-a dat viață, la sutele de reporteri, tehnoredactori și corectori care au lăsat bucăți din sufletul lor în paginile ziarului.

Spun și un Dumnezeu să-i odihnească în pace! celor care s-au dus, deloc puțini...
Vă mulțumim!
Și, în primul rând, vă mulțumesc vouă, cititorilor, care ne sunteți alături de peste trei decenii.

Istoria continuă să se scrie sub ochii noștri, iar Evenimentul Zilei va rămâne, așa cum a fost mereu, un cronicar incomod care consemnează trecerea timpului.

La mulți ani, EVZ! 🥂]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2020/05/dan-andronic-editorial.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Strigătul disperat-resemnat al medicului pediatru Oana Mocanu]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/strigatul-disperat-resemnat-al-medicului-pediatru-oana-mocanu.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/strigatul-disperat-resemnat-al-medicului-pediatru-oana-mocanu.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Cred că știți aproape totul despre cât de greu este să fii magistrat. Câtă muncă! Ce de jale! Asta, pentru că de mulți ani, magistrații știu să se văicărească. Astfel, ar trebui să-și spună publicul, merită privilegii deșănțate, merită să nu răspundă pentru acele mizerii comise cu rea voință sau din gravă neglijență împotriva unor oameni nevinovați. Ca nimeni alții din orice altă breaslă.

În România magistrații nu răspund real pentru nicio nemernicie comisă. Și se comit în continuare, scoaterea SRI din Justiție nu a curmat total practica mizerabilă. Sistemul îi protejează de răspundere, ca să nu scape din arsenal Brațul Înarmat. Cine s-ar încumeta să mai vopsească vreun dosar, dacă știe că victima îi poate cere despăgubiri cu șanse de succes?
Reaua voință și grava neglijență
Mai există și alte categorii care ar binemerita de la societate? Sigur că da! Orice truditor dăruit profesiei sale, oricare ar fi ea, merită respect. Mai mult decât atât, orice profesionist din țara asta răspunde atât penal, cât și civil, pentru ceea ce comite cu rea voință, sau din gravă neglijență. Pe ei îi vedem? Noi, da, Sistemul, nu!

Nu scriu despre ceea ce știu eu

Am să dau astăzi un exemplu, pe care l-am tot evitat, ca să nu fiu acuzat de subiectivism: medicii. Am unul în casă, iar proștii m-ar fi acuzat de ceea ce se cheamă pledoarie „pro domo”. Așa că nu voi scrie nimic de la mine, nimic din ceea ce știu eu, ci îi voi da cuvântul unui medic despre care am aflat că există zilele trecute.
Un medic pe care nu-l cunosc
Nu știam absolut nimic despre doamna doctor Oana Mocanu, medic primar pediatru in Unitatea de Primiri Urgente a spitalului Marie Curie.  Am aflat doar atunci când i-am citit un text postat pe Facebook. L-am citit, apoi l-am recitit de câteva ori. Absolut corect, de-a dreptul tulburător. Un strigăt de ajutor, care parcă nu mai speră la niciun ajutor.

După aceea, am abordat-o pe tânăra doctoriță și am rugat-o să-mi permită preluarea textului dumisale. Cam reticentă, o înțeleg, mi-a dat permisiunea, cu condiția să nu-i truchez spusele.

S-a mai liniștit, atunci când a auzit de medicul din viața mea. Iată povestea mai jos și veți constatata că nu are nimic din văicărerile dezgustătoare ale multor magistrați:
11 ani de ture și gărzi
Sunt medic primar pediatru in Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului Marie Curie din Capitala și lucrez aici de 11 ani, în ture și gărzi. Am 5-7 nopți pe luna în care lipsesc de acasă și ratez momente importante din viața de familie, ca sa fiu în slujba pacienților. Crăciunuri, revelioane, Pasti, serbări ale copiilor, în care sunt absenta. Copiii mă întreabă îngroziți dacă îi voi onora cu prezența la diferite evenimente, dar se mulțumesc cu mândria faptului că mama lor e medic și salvează vieți.

Pe o ora de gardă primesc 30 de lei

Aș vrea să vă întreb pe voi, ce puteți face cu banii ăștia și dacă ați reuși să vă desfășurați viața, să vă întrețineți familia, să vă plătiți creditele și facturile, eventual să mai reușiți să mergeți și în câte o vacanță ieftină, care să vă mai îndulcească viața.
În Urgențe și ATI depresia este la ea acasă
Cei care lucrează la Urgențe, ATI  și în alte unități de genul, au tente depresive. Noi privim moartea în ochi și ne luptam zilnic cu ea. Și nu ne luptam numai cu moartea, ci și cu pacienții și aparținătorii care ne abuzează fizic sau psihic, față în față și virtual, care ne spun ca o meritam, pentru că ei ne plătesc!

Un îndemn la tăieri anticipate

Vreți să tăiați sporurile. Le puteți tăia, de voi depinde. Dar aș vrea să vă mai dau niște idei de câteva sporuri pe care nu le avem, dar le puteți tăia de pe acum, nu cumva să dea cuiva prin minte să le acorde:
Sporul de a îndura nopțile grele
Nopți care suntem în mișcare continuă, în care ne învârtim din loc în loc cu foi în mână, cu idei în cap și cu „să nu uit să fac asta”. Să nu uit să mai iau o dată tensiunea, să-i iau glicemia lui Popescu, să sun pentru radiografia lui Ionescu, să sun la laborator pentru analizele de sânge ale lui Stănescu.

Sporul de răbdare

Răbdare pe care din ce în ce mai multe ori o pierdem. De fapt nu numai pe cale, chiar o pierdem, nu suntem roboți, suntem tot oameni și noi, care au o viață de trăit, chiar dacă pare că ar trebui să fim medici 24/24.

Sporul de abandon al familiei.

Familiile noastre nu au de ce să sufere pentru noi, decât dacă simt că merită! Ei ne substituie acasă atunci când noi suntem absenți, iar în zilele după gardă, nu cumva să credeți că vă puteți baza pe noi! Vă spun eu, după gardă suntem ca niște schelete pe câmpii, care nu știu unde trebuie să ajungă și ce trebuie să facă.
Sporul de agresivitate, fizică și verbală
Numai în ultima lună am fost înjurată, făcută „nesimțită” și amenințată că voi fi așteptată la ieșirea din tură. Știți care e primul lucru pe care îl fac după ce urc în mașină? Blochez ușile! Am un spray paralizant în geantă, după ce părinții unui copil m-au abordat pe stradă, nemulțumiți de tratament....]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/08/mirel-curea-editorial-1024x570.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Capcana Mercenarilor lui Bolojan. Cum răpesc ultima urmă de liberalism din PNL]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/capcana-mercenarilor-lui-bolojan-cum-rapesc-ultima-urma-de-liberalism-din-pnl.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/capcana-mercenarilor-lui-bolojan-cum-rapesc-ultima-urma-de-liberalism-din-pnl.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Azi o să asistăm la dispariția PNL, așa cum l-am cunoscut unii dintre noi. Dezavantajul vârstei și al experienței de 34 de ani de presă mă face să compar. Dar o să încerc să fiu mai explicit pentru cei care nu înțeleg sau nu mai au amintiri.
PNL devine Partidul Neo-marxist (ex) Liberal
Astăzi, prin aducerea unor progresiști de tip Oana Gheorghiu și Dragoș Pîslaru, propulsați în echipa de conducere cu vechime de o zi în PNL, Ilie Bolojan își întărește armata de mercenari. Sub privirile umile ale celor care ar trebui să vadă cum liberalismul lui Radu Câmpeanu, Mircea Ionescu-Quintus și Călin Popescu Tăriceanu se transformă într-un progresism bruxellez, cu accente de internaționalism proletar.

Ceea ce se întâmplă sub cupola Partidului Național Liberal nu mai este politică, nu mai este doctrină și, în mod cert, nu mai are nicio legătură cu liberalismul. Asistăm la o deshumare în direct a Brătienilor, un asalt de tip corporatist-ideologic prin care ultima urmă de identitate de dreapta a acestui partid este ștearsă cu buretele.

Ilie Bolojan, intrat în zodia disperării politice după demiterea guvernului său, a întins o capcană mortală partidului pe care îl conduce. O capcană în care mercenari progresiști, parașutați de pe tușa politicii sau din laboratoarele societății civile, sunt urcați direct la timona PNL, având o vechime de exact o zi ca membri de partid.
Blitzkrieg-ul de sâmbătă
Cronologia ultimelor zile este halucinantă și arată disprețul suveran pe care echipa lui Bolojan îl are față de miile de primari, consilieri și activiști liberali care au tras pentru acest partid ani de zile.

Sâmbătă, cu doar câteva ore înainte de termenul-limită pentru depunerea moțiunilor la Congresul Extraordinar de la Romexpo, s-a activat „Rețeaua”. Oana Gheorghiu, vicepremier interimar provenit din zona ONG (Dăruiește Viață), și Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Investițiilor și fost lider de frunte al defunctelor proiecte PLUS și REPER ale lui Dacian Cioloș, și-au depus cererile de înscriere în PNL, la Organizația Sector 6. În fieful lui Ciprian Ciucu.

[caption id="attachment_4706881" align="alignnone" width="1200"] Oana Gheorghiu și Ilie Bolojan. Sursa foto: Facebook/Oana Gheorghiu[/caption]

Nici nu se uscase bine cerneala pe cererile de aderență, că moțiunea lui Ilie Bolojan, intitulată cu un cinism strigător la cer „Modernizare cu Rădăcini”, a fost înregistrată oficial. Pe listă, la funcțiile de vicepreședinți naționali? Exact ei: Oana Gheorghiu și Dragoș Pîslaru.

Oameni care cu o zi înainte nuanțau discursuri anti-sistem, troțkisme economice și viziuni de stânga-progresistă, specifice curentului neomarxist de la Bruxelles, au devenit peste noapte eminențele cenușii ale „dreptei” liberale. Cum s-ar spune, liberalism de sâmbătă seara, bun de livrat la Congresul de duminică.
Jocul de domino și retragerea lui Veștea
Această manevră de culise a fost forțată și de colapsul intern al grupării Bolojan. Inițial, postul de prim-vicepreședinte unic îi fusese rezervat lui Ciprian Ciucu. Însă, lovit fulgerător de un dosar de luare de mită la DNA, Ciucu a trebuit ascuns de urgență pentru a nu compromite total imaginea de „integrii porniți să salveze țara”. În acel moment, Bolojan a recurs la mercenari.

Reacția puilor de liberali rămași prin partid a fost una de capitulare sau retragere de fațadă. Premierul desemnat Adrian Veștea, care îndrăznise să schițeze o candidatură la șefia partidului și să ceară amânarea acestui simulacru, a făcut un pas în spate, aruncând prosopul, dar lansând un avertisment dur: „Nu voi gira printr-o candidatură acest simulacru democratic prin care se instalează dictatura în partid.”

[caption id="attachment_4743036" align="alignnone" width="1384"] Adrian Veștea și Alexandru Nazare. sursa: Facebook[/caption]

Are dreptate Veștea, dar reacția lui e tardivă și palidă. Ce vom vedea azi la Romexpo este o moțiune unică, un vot în stil nord-coreean unde cei 2.500 de delegați din teritoriu sunt chemați doar să execute ordinele din plic ale lui Bolojan, Mureșan și ale noilor veniți din zona progresistă.
Lipsa totală de demnitate din Modrogan
Dincolo de cinismul lui Bolojan, adevărata dramă este complicitatea lașă a celor din partid. Unde sunt liderii cu state vechi de serviciu, unde sunt cei care au câștigat alegeri locale pe sigla PNL? Cum acceptă „greii” din teritoriu ca o mână de tehnocrați și activiști veniți de pe filiera USR-REPER să le dea lecții de liberalism de pe poziții de vicepreședinți naționali, la 24 de ore de la înscriere?

Acceptarea acestei stări de fapt arată o lipsă cruntă de demnitate și o colonizare ideologică totală. Statutul partidului a fost modificat peste noapte în ședințe tehnice pentru a restrânge funcțiile. Astfel a avut loc reducerea prim-vicepreședinților de la patru la unul singur, preluat de Dan Motreanu ca monedă de schimb pentru liniștea din teritoriu, lăsând restul partidului la cheremul „echipei de tehnocrați”.

PNL-ul nu mai este condus ...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2020/05/dan-andronic-editorial.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Administrarea unei demolări. Frumoasele râme]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/administrarea-unei-demolari-frumoasele-rame.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/administrarea-unei-demolari-frumoasele-rame.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Deschizi televizorul dimineața, pentru a afla dacă negocierile pentru viitorul premier au ajuns la vreun rezultat. Ca de obicei, înainte de a afla ceva, am fost informat că trebuie să mă alarmez. Prompterista de serviciu a început aproape strigând. Nu anunța o invazie, nici o revoluție și nici măcar arestarea guvernului demis. Era vorba despre aceleași negocieri care durează de săptămâni, despre aceleași surse, aceleași calcule și aceleași ambiții.
Pe ecran se succedau politicieni, analiști, experți și foști experți. Toți vorbeau despre viitorul țării.
Și, pe măsură ce îi ascultam, aveam impresia că urmăresc nu construcția unei puteri, ci administrarea unei demolări. Miza nu părea să fie cine va conduce România, ci ce va mai rămâne din partidele care au construit-o în ultimele decenii.

M-am gândit atunci, inevitabil, la PNL. Nu la partidul real, cu defectele, compromisurile și mediocritățile sale, ci la ideea pe care pretinde că o reprezintă. Și m-am întrebat dacă nu asistăm la una dintre acele situații descrise de filosofii istoriei, când o instituție nu este înfrântă de adversari, ci de propriii săi administratori. Nu prin atac frontal, ci prin dizolvare lentă. Nu prin interdicție, ci prin anularea istoriei. I-am condamnat pe foștii băsiști din PNL, dar am greșit: dl. Alin Tișe, liberal fost P.D., s-a demonstrat mai liberal decât mulți. Președintele CJ Cluj a cerut PNL să voteze Guvernul Veștea, constatând amar:„Au devenit brusc niște fecioare ieșite din bordel”

În timp ce pe ecran se discutau ministere și formule de guvernare, am observat din nou ceva care mă irită de fiecare dată. Prezentatoarea care începuse jurnalul aproape țipând purta una dintre acele rochii fără mâneci devenite uniforma neoficială a televiziunilor de știri.
Nu am nimic împotriva femeilor. Nu am nimic împotriva vârstei.
Ar fi absurd, câtă vreme mă aflu și eu sub aceeași jurisdicție a timpului. Dar mă întreb adesea de ce televiziunea contemporană pare incapabilă să accepte demnitatea maturității. De ce femei care au trecut de mult de prima tinerețe și s-au îngrășat,  sunt împinse să joace rolul unor femei care debordează de tinerețe. De ce trebuie să existe această expunere permanentă a umerilor, a brațelor, această simulare obositoare a prospețimii.

Citind cu ani în urmă cartea lui Jean-Claude Kaufmann, ”Trupuri de femei, priviri de bărbați. Sociologia sânilor goi”, am înțeles mai bine acest mecanism. Cartea nu este despre erotism, așa cum au crezut mulți după titlu, ci despre puterea privirii sociale. Despre felul în care oamenii ajung să se privească pe ei înșiși prin ochii celorlalți. Despre corpul care încetează să mai fie locuit și începe să fie administrat. Despre omul care nu se mai întreabă cine este, ci cum apare.

Probabil că de aceea aceste brațe goale mă irită mai mult decât ar trebui. Ele nu reprezintă feminitatea. Reprezintă supunerea. Nu sunt un semn al libertății, ci al obligației de a rămâne permanent în competiție cu propria tinerețe. Sunt uniforma unei epoci care nu mai știe să îmbătrânească.

Dar, nu doar prezentatoarea trăiește această dramă. Întreaga scenă politică o trăiește…
Și partidele au început să se privească prin ochii altora. Să nu mai întrebe cine sunt, ci cum ”apar”. Să nu mai caute ce reprezintă, ci ce imagine proiectează.
Din această perspectivă, vocea ridicată a jurnalului și neliniștea unui partid care pare dispus să se redefinească până la dispariție provin din aceeași maladie. O epocă în care relevanța a înlocuit identitatea, în care vizibilitatea contează mai mult decât continuitatea și în care orice tradiție trebuie sacrificată dacă împiedică adaptarea la moda zilei.

Mediocrul din mine privea ecranul și avea impresia că vede aceeași poveste repetată la două scări diferite. În studiou, femei fanate, care se luptă cu vârsta. În politică, partide care se luptă cu propria lor istorie. Unii încearcă să pară mai tineri decât sunt. Ceilalți încearcă să pară altceva decât au fost. Și unii, și ceilalți par convinși că supraviețuirea depinde de această metamorfoză.

Poate că au dreptate. Dar există și posibilitatea ca, într-o zi, după atâtea transformări, să nu mai rămână nimic recognoscibil. Nici femeia din oglindă. Nici partidul din siglă.
Uneori am impresia că asist la două drame paralele.
Pe ecranul politicii, un partid istoric pare dispus să renunțe la propria identitate pentru a rămâne relevant. Pe ecranul televiziunii, femei mature par dispuse să renunțe la propria vârstă pentru a rămâne vizibile. În ambele cazuri, mecanismul este același: teama de a nu dispărea.

Acesta este adevăratul spirit al epocii. Nu curajul de a deveni altceva, ci frica de a rămâne ceea ce ești. Frica de a îmbătrâni, frica de a părea demodat, frica de a apăra o tradiție, frica de a fi scos din lumină. De aceea știrile trebuie să țipe. De aceea prezentatorii trebuie să pară mereu energici. De aceea partidele trebuie să se reinventeze până la uitare.
Recunosc că scena, privită în ansamblu ar...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2023/04/Octavian-Hoandra_RzV-1024x683.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Nicoleta Pauliuc și Clanul Cămătarilor. G4media a deformat ancheta mea din 2004 ca să o atace pe senatoarea PNL]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/nicoleta-pauliuc-si-clanul-camatarilor-g4media-a-deformat-ancheta-mea-din-2004-ca-sa-o-atace-pe-senatoarea-pnl.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/nicoleta-pauliuc-si-clanul-camatarilor-g4media-a-deformat-ancheta-mea-din-2004-ca-sa-o-atace-pe-senatoarea-pnl.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Nicoleta Pauliuc și clanul Cămătarilor, tema zilei. La ora actuală românii sunt la curent cu două lucruri: viața și faptele fraților „Cămătaru”, aflate din documentarul difuzat de PRO Tv, și lupta politică pe care o duce Ilie Bolojan și gruparea PNL și USR din jurul lui cu Nicușor Dan. Președintele încearcă să pună un Guvern ca să nu ne fie mai rău decât ne este. De pe margine, unii aruncă fumigene, în funcție de interes sau simpatii. M-am trezit și eu cu una-n cap.

În vârtejul acesta mediatic de dezvăluiri despre politicienii anti-Bolojan, de negocieri pro-Veștea și anti-Veștea, am avut surpriza să citesc un articol pe G4media care făcea referire la un episod din serialul Frații Cămătaru, o anchetă jurnalistică scrisă de mine în vara anului 2004, când lucram la Libertatea. Onorabil, nu?! O jurnalistă din noua generație îmi cita munca de investigație din vremea în care ea era în școala primară!

Din păcate, scopul servea denigrării senatoarei Nicoleta Pauliuc, vicepreședinte PNL, aflată în opoziție cu Ilie Bolojan, alături de alți lideri liberali. Adevărul era contorsionat. Iar lucrul acesta m-a enervat teribil, pentru că autoarea a rupt din contextul articolului meu din 2004 niște idei care să-i servească manipulării, să fie legată cumva senatoarea de interlopii Cămătaru.

S-a muncit multișor – sau a fostă servită informația! - ca să se descopere textul semnat de mine în Libertatea, de fapt un interviu cu Nicoleta Pauliuc, la vremea aceea mai mult tânără soție de polițist, decât membră a PNL. Sunt, totuși, 22 de ani la mijloc!

Chiar și eu uitasem în amănunt episodul. Am căutat pe site-ul Libertatea articolul. Nu mai există. Iar restul episoadelor despre clanul Cămătarilor nu mai poartă semnătura mea, ci un pseudonim impus de trust.

Jurnalista de la G4media s-a dus și a consultat ziarul tipărit. Deci a avut toate informațiile în față, însă a ales să scrie că „parcursul public al senatoarei PNL Nicoleta Pauliuc a început acum mai bine de 20 de ani, sub semnul controverselor legate de legăturile dintre soțul ei, fostul polițist Viorel Pauliuc, și clanul Cămătarilor”.

O oponentă a lui Ilie Bolojan trebuia terfelită cumva și ce era mai nimerit decât să fie lipită de frații Cămătaru, despre care românii tocmai află din serialul tv sau își reaminteau de fărădelegile comise de aceștia!?!

Nicoleta Pauliuc era în 2004 avocată (intrase în Barou în 1997), dar avea soțul polițist de judiciar. Oameni de 30-33 de ani, fără nicio legătură cu politica. Nu i-am mai văzut și nu am mai vorbit cu niciunul dintre ei de 22 de ani, însă cazul lor se regăsește atât în ziare, cât și în agenda mea de jurnalist. Așa lucrau ziariștii de investigații pe vremuri, cu carnețelul și pixul după ei.

Povestea din 2004 cu frații Cămătaru e altfel decât cea prezentată azi, iar soțul Nicoletei Pauliuc a fost mai degrabă victimă decât un polițist corupt, așa cum s-a vrut să se transmită prin presa de birou. Ca în vremurile Binomului, ale procurorului „Portocală”...

Nicoleta Pauliuc, excepțională pentru PNL, deși se știa de trecutul soțului

Lidera PNL de azi a devenit vizibilă în politică începând cu 2016. Atunci a fost aleasă senator de Ilfov. Ulterior, a devenit și președinta Organizației de femei a PNL, iar din iulie 2025 a fost aleasă prin vot, la Congresul Extraordinar al PNL, în funcția de prim-vicepreședinte al Partidului Național Liberal condus de Ilie Bolojan.

Lăudată, bibilită, Nicoleta Pauliuc făcea cinste partidului. Presa care azi o atacă murdar, anul trecut o prezenta ca „prima femeie prim-vicepreședinte PNL din ultimul deceniu”.

Se amintise și atunci că soțul ei avusese o problemă cu justiția în urmă cu două decenii, fără a se face mare vâlvă ca acum, când Pauliuc și alți liberali „l-au trădat” pe fostul premier Bolojan pentru că vor guvern cu lider PNL.

Frații Cămătaru și locotenenții lor au făcut atât de multe nenorociri în anii 90 și 2000 încât orice asociere cu ei în acea perioadă este un blam greu de dus. Vânarea lor de către polițiști și procurori a fost lungă și, de mai multe ori, presărată cu așa-zise eșecuri. Și am să arăt și ce s-a întâmplat în 2004 cu polițistul Viorel Pauliuc, soțul senatoarei de azi.

Scurtă relatare despre  clanul Cămătarilor și crima organizată

Despre frații Cămătaru și faptele lor am aflat în primii ani de după revoluție. Generalul Valerică Dabu de la Poliția Capitalei i-a avut în vizor mult timp pe frații Ion și  Vasile Balint, hoți de mașini și tâlhari la începuturile lor infracționale.

În anul 1994, cei doi au atacat și bătut pe doi bărbați pentru a-i jefui. Le-au luat sume importante de bani, lei și valută, bijuterii din aur și un Mercedes. Polițiștii de la Capitală i-au prins, iar instanța i-a ținut arestați doar două luni. Cum s-au văzut liberi, frații Balint au fugit în străinătate. Încă nu căpătaseră numele care i-a făcut celebrii: „Frații Cămătaru”.

Am să reiau pasaje din ceea ce am publicat în serialul din Libertatea în 2004, anul în care C...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2024/02/simona-editorial.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Hegemonia Ucrainei în zonă s-a sfârşit în portul Constanţa]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/hegemonia-ucrainei-in-zona-s-a-sfarsit-in-portul-constanta.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/hegemonia-ucrainei-in-zona-s-a-sfarsit-in-portul-constanta.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Luaţi cu alba neagra, deloc veselă dacă ar fi să ne gândim numai la inflaţie, de-a asta are Bolojan, asta n-are, asta are Veştea, asta n-are, am uitat cazul deosebit de grav de la Constanța, când drona ucraineană era să radă mai mult de jumătate din oraş şi să pună pe butuci cel mai important port al nostru şi unul dintre cele mai importante de la Marea Neagră în actualul contesc al conflictului din ţara vecină.

Noi am continuat însă să strângem mărturii şi evenimente şi să le punem cap la cap. Am ajuns la o concluzie care pentru mulţi o să pară halucinantă, dar vom aduce argumente în favoarea ei. Pe care vă invităm să le combateţi, tot cu argumente. Că altminteri, nu am nicio îndoială că tot felul de capete de căţeluşi sau floricele, vajnici luptători din spatele tastaturii se vor activa, folosind vechile stigmate, atunci când nu există argumente: putinist, legionar, fascist, antioccidental, neproeuropean şi celelalte, deja binecunoscute.
Să începem cu începutul.
În dimineaţa zilei de 5 iunie 2026, în Portul Constanţa, la ora 10,28, a explodat o dronă militară lângă dana 78. Nu mai spun acum ce se afla pe acea dană. Explozia ar fi ras cea mai mare parte din Constanţa. Drona fusese semnalată încă de la ora şase dimineaţa. Filmată şi fotografiată. Blocată în nişte flotoare antipoluare. A trecut peste primul, în care şi-a făcut praf elicea şi, nemaiavând propulsie, deşi motoarele încă mergeau, s-a oprit în cel de-al doilea rând. Flotoarele acelea au salvat dezastrul.

Acum, să luăm elementele esenţiale şi să vedem dacă a foat doar un noroc chior pe care l-am avut, sau a mai fost şi altceva. Eu, personal, cred că nu a fost vorba despre noroc, ci despre ceva foarte bine calculat. Din nefericire, se petrecea pe teritoriul României, care, în mod normal, nu are nimic de-a face cu războiul între ruşi şi ucraineni. Război fratricid între veri, în care noi nu avem ce căuta nici de o parte, nici de cealaltă. Şlagărul că Ucraina ţine, prin eroismul ei, departe de graniţele noastre agresiunea rusă, nu prea e de crezut. Drona de la Constanţa era ucraineană. În plus, suntem stat NATO, iar Rusia nu vrea să se bată cu NATO.
Să revenim la dronă şi la teoria noastră.
Există, într-un război, două planuri de luptă. Războiul la vedere, pe front, cu tranşee în dinţi de dragon, tancuri şi alte blindate, cu oameni care, din păcate, mor nevinovaţi, dar şi războiul din umbră. Acest război din umbră s-a desfăşurat în Portul Constanţa, pe teritoriul nostru, fără ca noi să fim parte sau să avem vreo reacţie.

S-a spus că drona a fost scăpată de sub control, deşi traseul ei indică foarte clar că a fost condusă printre digurile portului. Dar să spunem că aşa este. A fost scăpată de sub control de ucraineni. Ea era dirijată prin Starlink. Aşa că americanii ar fi ştiut în secunda doi că s-a pierdut controlul asupra ei. Şi ar fi avut nenumărate mijloace să o urmărească, nu aşa cum ni s-a spus că nu a putut fi observată.

Pescarii mai bătrâni îşi aintesc faptul că atunci când mergeai la pescuit pe mare cu o barcă, dacă te îndepărtai prea mult şi părea că ai cam vrea să o tai în Turcia, imediat apărea lângă tine o şalupă a grănicerilor. Iar atunci erau radare pe lămpi, nu aşa cum sunt cele de azi, despre care am foat asiguraţi chiar de autorităţile române, că nu trece nici pescăruşul fără să fie văzut. Deci, drona a fost urmărită tot timpul şi s-a ştiut traseul ei.
Şi aici intervine teoria mea pe care sunt sigur că mulţi or să o combată.
S-a ştiut de la bun început ce ţintă are drona lansată de ucraineni. De ce au făcut asta, vom vorbi mai târziu. Când s-a aflat scopul, au preluat-o americanii, căci sistemul Starlink este la ei. Şi au făcut un joc, după părerea mea, foarte ingenios. Au dus-o în port, dar nu la ţintă, unde putea face prăpăd, ci într-un loc apropiat, unde să poată fi şi identificată şi nici să nu producă pagube însemnate.

În acele balize de protecţie împotriva poluării. Autorităţile noastre au aflat despre ea mult înainte de a ne anunţa ucrainenii. Dovadă este faptul că în spitalele din Constanţa s-a dat codul alb, adică niciun cadru medical care fusese da gardă nu pleacă acasă şi sunt aduşi la spital toţi cei disponibili, chiar dacă sunt în concediu. Aşadar, se aşteptau la un număr mare de răniţi, înainte chiar de a şti ce fel de dronă este şi dacă are explozibil pe ea, sau nu.
De ce să fi făcut americanii jocul ăsta, care pare puţin verosimil.
Simplu! Pentru a tăia tendinţele hegemonice în zonă ale Ucrainei. Puternic înarmată, pe banii noştri altminteri, cu experienţă de război, deja, de mai bine de trei ani, Ucraina cam face ce vrea în zonă. Şi nu numai în România, ci şi în celelalte ţări: Ungaria, Polonia etc. Dacă aţi uitat, deja Ucraina s-a oferit să asigure asistenţă statelor care se confruntă cu atacurile cu drone. Inclusiv americanilor în războiul din Golf.

Din ţară agresată care trebuie ajutată, Ucraina a devenit ţară exportatoare de inteligenţă strategică şi de arme, pentru că sunt statistici...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2021/02/sorin-ovidiu-balan-editorial-1024x662.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[România vinovaților de serviciu. Țara în care nimeni nu greșește și nimeni nu își asumă]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/romania-vinovatilor-de-serviciu-tara-in-care-nimeni-nu-greseste-si-nimeni-nu-isi-asuma.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/romania-vinovatilor-de-serviciu-tara-in-care-nimeni-nu-greseste-si-nimeni-nu-isi-asuma.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Prea multă ură, prea puțină construcție. Dacă mâine PSD ar dispărea, ar dispărea și problemele României?

Eu una am o întrebare pe care cred că ar trebui să ne-o punem cu toții, indiferent de opțiunea politică: dacă mâine PSD ar dispărea complet din viața publică, ar dispărea și problemele României?

După felul în care arată dezbaterea publică din ultimii ani, ai putea crede că da. Pentru orice merge prost există deja un răspuns, un punctaj ca să fiu mai precisă, pregătit. PSD este de vină. Dacă economia încetinește, PSD este de vină. Dacă există inflație, PSD este de vină. Dacă există blocaje administrative, PSD este de vină. Dacă partidele aflate la putere se ceartă între ele, tot PSD este de vină. Dacă este nominalizat  premier un lider PNL, PSD este evident de vină.
România nu mai caută soluții, ci vinovați
Am ajuns într-un punct ciudat și periculos al politicii românești. Nu mai căutăm soluții, căutăm doar vinovați. Nu mai discutăm despre ce trebuie făcut, ci despre cine trebuie arătat cu degetul.
Și aici este adevărata problemă.

România traversează poate cea mai gravă criză de identitate, de leadership din ultimele decenii. Nu pentru că nu avem oameni aflați în funcții. Avem. Nu pentru că nu avem partide. Pentru că avem. Nu pentru că nu avem instituții. Avem și instituții.

Nu mai avem însă ceva esențial: ASUMAREA.

În trecut, liderii puteau greși. Uneori grav. Dar exista măcar ideea că cineva trebuie să răspundă pentru acele greșeli. Astăzi asistăm la un fenomen nou. Nimeni nu greșește niciodată. Nimeni nu este responsabil pentru nimic. Nimeni nu își asumă consecințele propriilor decizii.

Dacă un guvern eșuează, de vină este opoziția. Dacă un partid pierde alegeri, de vină sunt alegătorii care nu au înțeles mesajul. Dacă un lider este contestat, de vină sunt adversarii politici, presa, rețelele sociale sau “sistemul”.
Puterea fără responsabilitate. Întotdeauna există un vinovat. Mai puțin cel care a luat decizia.
Vedem acest lucru zilnic. Partide care conduc și care se comportă ca și cum ar fi în opoziție. Nici nu are sens să dau exemple pentru că le știți aât de bine… Lideri care dețin puterea, dar vorbesc permanent despre greșelile altora. Oameni aflați în funcții importante care explică ore întregi de ce nu se poate face ceva, dar foarte rar ce au făcut concret pentru a rezolva problema.

În loc să vedem proiecte, vedem conflicte. În loc să vedem construcție, vedem demolare. În loc să vedem viziune, vedem răfuieli politice.

Energia publică este consumată într-un război permanent. Fiecare tabără își mobilizează susținătorii împotriva unui dușman. Fiecare zi aduce o nouă vină, un nou scandal, un nou responsabil de serviciu.
Numai că România nu se dezvoltă din acuzații.

Niciun spital nu se construiește din postări furioase. Nicio autostradă nu apare din conferințe de presă. Nici o reformă nu se face din etichetarea adversarului drept sursa tuturor relelor.
Cum au dispărut liderii și au apărut comunicatorii
Țările care merg înainte au lideri care înțeleg că puterea vine la pachet cu responsabilitatea. Că în momentul în care ai primit mandatul de a conduce nu mai poți da vina la infinit pe ceilalți. La un moment dat, trebuie să răspunzi pentru rezultate.

Poate că acesta este marele test al clasei politice de astăzi. Nu să găsească încă un vinovat. Nu să inventeze încă un dușman. Nu să transforme fiecare dezbatere într-un proces public.
Ci să aibă curajul să spună o propoziție simplă, pe care românii o aud tot mai rar:
“Am greșit. Îmi asum.”
Până atunci, vom continua să asistăm la aceeași piesă. Actorii se schimbă. Partidele se schimbă. Funcțiile se schimbă. Dar scenariul rămâne identic.

Cineva trebuie să fie de vină.

Și tocmai de aceea întrebarea rămâne valabilă: dacă mâine PSD ar dispărea, ar dispărea și problemele României?
Sau am descoperi, poate pentru prima dată, că adevărata problemă nu este existența unui adversar politic, ci incapacitatea celor aflați la putere de a-și asuma propriile decizii și propriile greșeli?

Poate că abia atunci am începe să vorbim despre ceea ce contează cu adevărat: nu despre cine este vinovat, ci despre cine este capabil să construiască. Poate că problema României nu este PSD. Poate că problema României nu este PNL. Poate că problema României nu este USR.

Poate că problema majoră a României este că am ajuns să acceptăm o clasă politică pentru care vina este întotdeauna a altora și meritul întotdeauna al lor. Și la fiecare tur de alegeri, alegem răul cel mic. Greșit!
Trăim într-o țară în care nimeni nu greșește. Nimeni nu răspunde. Nimeni nu pleacă. Nimeni nu își asumă.
Deja toata scena politică este extrem de previzibilă. Amuzant, nu? Ar putea să fie de râs dacă nu ar fi trist pentru că este vorba despre noi, despre ceea ce urmează.Toți, dar absolut toți, caută vinovați. Nimeni nu caută oglinda.
De ani de zile ni se spune că, dacă dispare adversarul politic, România va înflori. Dar adversarii s-au schimbat, guverne...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2026/06/doina-gradea.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Avertismentul lui Cătălin Predoiu: PNL are de ales între orgoliul distructiv al lui Bolojan și salvarea României]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/avertismentul-lui-catalin-predoiu-pnl-are-de-ales-intre-orgoliul-distructiv-al-lui-bolojan-si-salvarea-romaniei.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/avertismentul-lui-catalin-predoiu-pnl-are-de-ales-intre-orgoliul-distructiv-al-lui-bolojan-si-salvarea-romaniei.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[România nu se mai află în fața unei simple crize de guvern, ci în buza unui colaps strategic pe care liderii de la București par incapabili să-l gestioneze.

Ședința de luni a conducerii PNL a scos la iveală fractura majoră dintre realismul politic brutal și orgoliile oarbe de partid. Încă de aseară mi-a atras atenția intervenția lui Cătălin Predoiu, prim-vicepreședinte al PNL, preluată de știripesurse.

De ce? Nu a fost doar o analiză de conjunctură. A fost, în esență, un ultimatum moral adresat unui partid care riscă să confunde guvernarea unei țări cu propria neputință și schizofrenie internă.

Realitatea: Ilie Bolojan a subordonat PNL în totalitate și joacă după un scenariu în care România se prăbușește din punct de vedere economic. Fie ca urmare a îndemnurilor primite din afara României, fie dintr-un sadism, dublat de măreția propriei persoane.

Consecința: Dacă Adrian Veștea merge înainte, liberalii vor avea de ales între Orgoliu și Datorie. Aparent, nu e greu de ales. Dar să revin la intervenția ministrului de Interne.
Avertismentul lui Predoiu
Daca ar fi să o rezum, aș spune că PNL are astăzi în față o alegere necruțătoare: fie continuă să se scalde în orgoliul distructiv și calculele meschine din jurul taberei lui Ilie Bolojan, fie înțelege momentul istoric și alege salvarea României.

„Intuiesc că ar putea fi ultima dată când iau cuvântul în această formulă a conducerii PNL. Tocmai de aceea vreau să vorbesc deschis, responsabil și fără echivoc.”. Așa a sunat debutul dramatic al discursului lui Cătălin Predoiu, conform surselor participante la reuniune.

Atunci când un lider politic de calibrul său își începe intervenția ca pe un avertiemnt final, este clar că dincolo de ușile închise nu se mai discută despre funcții, ci despre supraviețuirea statului.

[caption id="attachment_4643936" align="alignnone" width="1427"] Cătălin Predoiu. Sursă foto: Captură video[/caption]
De ce Nicușor Dan nu a ales PSD
Cea mai importantă cheie de boltă a discursului lui Predoiu rezidă în decodificarea semnalului politic transmis de la Cotroceni. Într-un PNL paranoizat de scenariul unor „negocieri paralele” și trădări imaginate, Predoiu a pus degetul pe o realitate factuală: desemnarea lui Adrian Veștea este o victorie de etapă și o oportunitate uriașă pentru liberalismul românesc.

Argumentul lui Predoiu desființează complet narativul radicalilor din partid: președintele Nicușor Dan nu a oferit mandatul social-democraților. Dacă șeful statului ar fi dorit să predea total frâiele puterii către PSD sau dacă ar fi avut încredere oarbă în ei, ar fi putut nominaliza fără ezitare un premier de la stânga eșichierului politic.

Faptul că nu a făcut-o demonstrează că președintele vede în PNL, în ciuda slăbiciunilor sale evidente, o garanție superioară de responsabilitate și stabilitate. Nicușor Dan a preferat o soluție liberală, iar refuzul PNL de a îmbrățișa această realitate politic-strategică denotă o orbire greu de scuzat.

De fapt, asistăm la un exercițiu de sadism politic orchestrat de Ilie Bolojan. Acesta vrea să-l chinuie cât poate de mult pe președintele României, Nicușor Dan. Se consideră jignit personal de acesta și vrea să i-o plătească. Numai că nota de plată o achităm noi, nu ei...

[caption id="attachment_4740767" align="alignnone" width="2560"] Ilie Bolojan. Sursa foto: INQUAM/George Călin[/caption]
Mizele de sute de miliarde: România nu mai poate sta în interimat
În timp ce unii lideri liberali par mai degrabă blocați în resentimentul față de comportamentul PSD de la moțiunea de cenzură, lumea din jurul nostru se reconfigurează cu o viteză uluitoare.

Predoiu a avertizat că PNL nu își poate construi întreaga strategie națională pe baza unui singur episod tensionat, oricât de reprobabilă a fost atitudinea social-democraților. Întrebarea fundamentală a zilei este ce soluție are PNL astăzi pentru a pune capăt unui interimat guvernamental distrugător.

România este paralizată, iar prețul acestei stagnări se măsoară în dosare strategice de o greutate colosală, care nu mai pot aștepta nicio secundă. Sunt proiecte de infrastructură globală, precum coridorul transversal, un proiect cu un potențial estimat la sute de miliarde de dolari în următorii 10-20 de ani, ce riscă să fie pierdute din cauza lipsei unui guvern cu puteri depline.

Într-un context regional extrem de volatil, discuțiile privind poziționările de trupe ale Statelor Unite ale Americii și arhitectura de securitate aliată necesită un partener de dialog ferm la București. România nu poate sta la masa deciziilor NATO cu un executiv lipsit de autoritate politică deplină.
Dubla măsură și ruptura de propria bază
Poate cel mai sever avertisment lansat de Predoiu a vizat lipsa de consecvență și duplicitatea morală a unor lideri din partid. Culmea este că, în loc să fie apreciat pentru o astfel de poziție rațională care oferea o ieșire onorabilă atât pentru țară, cât și pentru PNL, lăsând partidului opțiunea de a trece în o...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2020/05/dan-andronic-editorial.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Până nu le cere iertare victimelor Protocoalelor SRI-DNA-ÎCCJ, nu mă interesează niciun Comunicat CSM]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/pana-nu-le-cere-iertare-victimelor-protocoalelor-sri-dna-iccj-nu-ma-intereseaza-niciun-comunicat-csm.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/pana-nu-le-cere-iertare-victimelor-protocoalelor-sri-dna-iccj-nu-ma-intereseaza-niciun-comunicat-csm.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Iar, despre magistrați. Mai exact, despre Comunicatul de presă al CSM, intitulat „Secția pentru judecători apără independența justiției în fața unui atac fără precedent în istoria post-revoluționară a României”.

Opa, am făcut eu ochii mari la vederea textului emis de CSM, stai să vezi că au dat un comunicat despre ce au pățit în perioada Coldea-Kovesi, aceea a Combinației Criminale SRI-DNA-ÎCCJ. Tâmpitul de mine, credeam că atunci a fost cotropită independența justiției de un atac fără precedent în istoria post-revoluționară a României.
Justiția-victimă
Dar, de unde? Documentul vorbește despre o „campanie constantă și continuă de denigrare și decredibilizare” a puterii judecătorești și despre „manifestări explicite de ostilitate” din partea unor actori politici, susținuți de „o parte din presă și ONG-urile afiliate mesajului acestora”.

Nu doar că vorbește despre o asemenea campanie, care este clar că există, ca o expresie tefelistă a nemulțumirilor generate de numirile la șefia parchetelor și nu numai. Comunicatul conține și o listă de politicieni, ong-uri, redacții și jurnaliști distinși în această campanie.
Aplaudacii de ieri, acuzatorii de azi
Curios din fire și profesie, am parcurs lista cu toată atenția. Mai toți cei pomeniți, instituții și indivizi, îmi erau cunoscuți bine din  perioada Gestapoului „SRI-DNA-ÎCCJ”. Pe acea vreme se ocupau cu încurajarea și aplaudarea crimelor comise de Gruparea de Criminalitate Organizată „Coldea-Kovesi”.

Cum altfel poate fi numită asocierea dintre cei doi, din moment ce în privința a sute de victime verdictul final a fost „fapta nu există”, sau „fapta nu este prevăzută de legea penală”? Asta, doar pentru cei care au avut zile, pentru că mulți s-au prăpădit striviți de nedreptate, înainte de a li se reda demnitatea.
Nu mă interesează, mi-am spus, după ce am parcurs documentul
De ce m-ar interesa demnitatea lor? Atunci când Justiția transformată într-o prostituata roasă de sfrenție îmbolnăvea societatea și distrugea destine, nu considerau că le este pusă în pericol demnitatea și independența.

Am mai povestit și o voi mai face. Deși aveam mulți amici magistrați, oameni care știau că pot avea încredere totală în mine și în discreția mea, nu de la ei am aflat de Protocoale. M-a tras de mânecă un ofițer superior SRI, care era îngrozit de ceea ce se petrecea.
Prietenii m-au mințit
Omul nici măcar nu mă cunoștea prea bine, dar a considerat că este de datoria lui să informeze un jurnalist și a riscat. Ceea ce mi-a povestit depășea imaginația mea în materie posibile forme de cancere statale. Am bănuit chiar că-mi întinde o capcană.

Am încercat să verific cele aflate de la el la amicii magistrați. Toți, dar absolut toți, fie au negat, fie mi-au spus că așa ceva nu este posibil. Nu, nu erau deloc din afara zonei în care operau Protocoalele. Unul dintre ei, activa chiar în DNA, într-o importantă funcție, alți doi, judecători penaliști la CAB și ÎCCJ. Sper să citească și să le fie rușine.
Inspecția CSM, un Nufărul de cartier
Așadar, mi-am spus, să fie sănătoși absolut toți magistrații, cu tot cu pensii, cu tot CSM-ul și cu toată Inspecția lui. Inspecție pe care eu nu dau mai mulți bani, decât dau pe un Nufărul de cartier, în măsură să scoată mizeria de pe orice izmană împuțită.

Acum, magistrații sar în sus și damnează liste cu diverse caricaturi care acum îi atacă pe ei, după ce ieri îi lăudau pe cei care îi călcau în picioare, în timp ce ei stăteau aliniați? Deci, care independență și care demnitate?  I-am mai văzut clamându-și demnitatea doar când a fost vorba de privilegii deșănțate. Atunci, toți au fost niște vasilicădănileți.
Să facă liste cu cine vor ei!
Pe mine nu mă interesează nimic din ceea ce au de spus. Au pierdut ocazia de a-mi (re)câștiga respectul, dacă asta poate conta. Cu atât mai mult, cu cât nu au nimic de spus, iarăși niciunul, despre numeroase instanțe din țară care funcționează și astăzi după mecanismele puse la punct în vremea Gestapoului „Coldea-Kovesi”.
Prezentare de scuze și răspundere civilă directă
Este interesat CSM de opinia mea? Sigur nu și nici nu am această pretenție enorm exagerată. Dacă însă printr-un miracol ar fi, le pot spune cum îmi pot recâștiga interesul. În primul rând, să dea un comunicat prin care să le ceară iertare victimelor justiției din Epoca „Coldea-Kovesi”.

În al doilea rând, să elaboreze un proiect de lege care să introducă răspunderea civilă directă pentru magistrați. Adică, să deschidă calea legiferării posibilității ca cetățenii să dea în judecată direct un magistrat pentru erori judiciare comise cu rea-credință sau din gravă neglijență.]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/08/mirel-curea-editorial-1024x570.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Nicușor Dan a mutat cu Veștea, dând șah PNL! Să vedem cum mută "Secta lui Ilie-Sărăcie"]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/nicusor-dan-mutat-vestea-sah-pnl.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/nicusor-dan-mutat-vestea-sah-pnl.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[

După multe calcule matematica parlamentară a dat cu virgulă și că jocurile abia încep! Ei bine, bomba a bubuit în această dimineață: președintele Nicușor Dan a anunțat oficial că Eugen Tomac și-a depus mandatul, iar noul premier desemnat este liberalul Adrian Veștea.

Nicușor Dan a înțeles rapid că „râde UE de noi” cu un guvern blocat în Parlament și a mutat rapid, lăsând la o parte utopiile tehnocrate pentru o „soluție politică”.

Haideți să facem o analiză la sânge, în cel mai pur stil chirurgical, asupra acestei rocade și să vedem cum se poziționează marile tabere: PNL, USR, AUR și PSD.
Retragerea lui Tomac: Sacrificiul programatic
Tomac s-a retras ca un domn, dar adevărul este că a fost trimis pe banca de rezerve de cerbicia politicienilor.

Când vii într-o țară în recesiune tehnică (-1,9% în T4 2025) și cu titluri de stat la dobânzi de 7,38% și propui chestii de tipul „stat agentic”, „sandbox-uri de inteligență artificială” și tăierea bonusurilor nesimțite din companiile de stat, deranjezi prea multe rețele.
Adrian Veștea: Mutarea de șah la PNL
Nicușor Dan dă PNL marea lovitură. După ce l-au refuzat pe Tomac, liberalii au ocazia să își instaleze propriul om la Palatul Victoria: Adrian Veștea. Nicușor Dan l-a descris perfect: „o persoană categoric occidentală, de dialog, preocupată de dezvoltare, care a dezvoltat aeroportul din Brașov și a lucrat mult cu bugete”.

Veștea vine cu un parcurs de 30 de ani în PNL. Nu este un parașutat politic, este un om de partid care are în spate primarii, președinții de consilii județene și structurile din teritoriu. Pentru liberali, numirea lui înseamnă recâștigarea controlului total asupra resurselor administrative.

Ilie Bolojan va avea de ales în a da voturile unui guvern care să fie conduse de un liberal, fie să refuze și să ne arate că de fapt marea sa problemă este orgoliul personal. 

[caption id="attachment_4740155" align="alignnone" width="1499"] Eugen Tomac, Nicușor Dan și Adrian Veștea. Sursă foto: captură video[/caption]
USR: Între pragmatism și frica de izolare
USR-ul s-a trezit într-o poziție ingrată. L-au refuzat pe Tomac sperând că vor negocia de pe poziții de forță. Acum, cu Veștea pe masă, USR nu prea mai are spațiu de întors. Veștea este un liberal cu profil administrativ curat, greu de atacat pe linie de corupție.

Dacă USR votează împotrivă, riscă să fie acuzați că blochează o persoană „categoric occidentală” și care știe să atragă fonduri europene.

Cel mai probabil, USR va intra la negociere pe noul program de guvernare, încercând să salveze măcar propriile poziții guvernamentale, dar vor trebui să înghită abandonarea lui Ilie Bolojan.
AUR: S-a terminat muniția cu „globaliștii”
Pentru AUR, Tomac era ținta perfectă: un tehnocrat școlit la Bruxelles care voia să digitalizeze tot, să folosească inteligența artificială și să aducă muncitori extracomunitari pe bandă rulantă.

Cu Adrian Veștea, discursul AUR își pierde din tracțiune. Veștea este un ardelean așezat, un om care vorbește despre drumuri, aeroporturi și problemele de la firul ierbii.

AUR va încerca să atace în continuare pe tema deficitului bugetar masiv de 7,9% lăsat de Bolojan, dar le va fi mult mai greu să-l portretizeze pe Veștea ca pe o „păpușă a intereselor străine”. Expectativa lor va fi agresivă pe rețelele sociale, dar în Parlament vor vota la vedere împotrivă, sperând în anticipate.
PSD: Spectatorul mulțumit care așteaptă decontul
Deocamdată la sediul din Kiseleff e liniște și se deschid sticlele de șampanie. PSD-ul a privit de pe margine cum dreapta s-a măcelărit singură în ultimele săptămâni. Prăbușirea Cabinetului Bolojan și eșecul lui Tomac sunt victorii curate pentru ei.

Cum va juca PSD cu Veștea? Simplu: vor negocia la sânge. Ei știu că Veștea, ca fost președinte de Consiliu Județean, înțelege limbajul baronilor locali.

PSD s-ar putea să nu intre direct la guvernare, dar ar putea asigura o susținere parlamentară masivă din umbră, în schimbul deblocării banilor din Programul „Anghel Saligny”. Exact acolo unde Tomac voia să finanțeze doar proiectele cu stadiu de peste 50% și a indexării pensiilor de la 1 ianuarie 2027 pe cifre mari, electorale.
Realpolitik în loc de utopie digitală
Nicușor Dan a făcut o mișcare de Realpolitik pur. A înțeles că un program de guvernare care sună ca un trailer de film SF, plin de „sandbox-uri de reglementare”, nu va trece niciodată de votul unor parlamentari care se gândesc doar la sinecurile din companiile de stat și la primăriile lor comunale.

Tomac a căzut victimă Sectei lui Bolojan. Veștea vine să salveze ce se mai poate salva din stabilitatea țării. Are cifrele dezastruoase în față, inflația de 10,7% și recesiunea tehnică. PNL are acum la dispoziție pâinea și cuțitul, dar decontul va fi uriaș dacă jaloanele PNRR nu sunt salvate până pe 31 august.

Rămâneți pe poziții, măi băieți, că de data asta chiar se împart cărțile mari!

]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2020/05/dan-andronic-editorial.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Acord sau război în Orientul Mijlociu (extins)?]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/acord-sau-razboi-in-orientul-mijlociu-extins-2.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/acord-sau-razboi-in-orientul-mijlociu-extins-2.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Orientul Mijlociu traversează, în iunie 2026, unul dintre cele mai paradoxale momente din istoria sa recentă: în timp ce diplomații americani și iranieni negociază detaliile tehnice ale unui acord nuclear care ar putea redefini arhitectura de securitate a regiunii, forțele armate ale celor două state fac schimb de lovituri deasupra Golfului Persic. Doborârea unui elicopter american de atac în apropierea Strâmtorii Hormuz, riposta aeriană ordonată de președintele Donald Trump și valul de drone iraniene lansate asupra bazelor americane din regiune au transformat masa negocierilor într-un teren minat, în care fiecare incident militar poate spulbera luni întregi de eforturi diplomatice. Și totuși, în mod surprinzător, procesul diplomatic nu s-a prăbușit.

Dimpotrivă, potrivit relatărilor din presa americană, negocierile dintre Washington și Teheran au atins cel mai avansat stadiu din ultimii ani, iar părțile au reușit să restrângă divergențele la patru mari dosare nucleare. În cele ce urmează analizăm conținutul acestor negocieri, dinamica escaladării militare care le însoțește, rolul Libanului în ecuația regională și mizele financiare și energetice ale unui eventual compromis.
Un proces diplomatic ajuns la maturitate, dar fragil
Relația dintre Statele Unite și Iran a oscilat, în ultimul deceniu, între speranța unui acord cuprinzător și pragul confruntării directe. După retragerea americană din acordul nuclear din 2015 (JCPOA) și după anii de „presiune maximă”, urmați de runde succesive de negocieri eșuate, puțini observatori mai credeau într-o revenire la masa tratativelor. Cu toate acestea, contextul anului 2026 – marcat de un război de uzură între Israel și Iran, de închiderea Strâmtorii Hormuz și de costurile economice tot mai apăsătoare pentru ambele tabere – a creat o fereastră de oportunitate pe care niciuna dintre părți nu își permite să o ignore complet.

Spre deosebire de rundele anterioare, actualele discuții nu mai vizează principii generale, ci aspecte tehnice precise: cantități de uraniu, numărul instalațiilor de îmbogățire, regimul inspecțiilor și calendarul deblocării fondurilor iraniene. Această granularitate este, în sine, un semn de progres: părțile au depășit faza declarațiilor de intenție și negociază acum literele mici ale unui posibil acord. Faptul că divergențele au fost reduse la patru chestiuni centrale arată că ambele capitale consideră compromisul posibil – chiar dacă fiecare dintre cele patru dosare rămase este suficient de sensibil pentru a bloca, singur, întreaga negociere.

Cele patru dosare-cheie ale negocierilor nucleare

 	
 Soarta stocului de uraniu îmbogățit


Prima mare problemă privește stocul de uraniu îmbogățit acumulat de Iran de-a lungul anilor, perceput la Washington drept cea mai directă amenințare la adresa regimului de neproliferare. Americanii doresc ca acest stoc să fie neutralizat – fie prin scoaterea sa de pe teritoriul iranian, fie prin transformarea sa tehnică într-o formă inutilizabilă pentru scopuri militare. Semnificativ este faptul că trimisul special al Casei Albe, Steve Witkoff, împreună cu Jared Kushner, au vizitat recent laboratorul nuclear american de la Oak Ridge, tocmai pentru a examina soluțiile tehnice prin care stocul iranian ar putea fi neutralizat în eventualitatea unui acord. Această vizită sugerează că administrația americană tratează scenariul unui compromis cu maximă seriozitate și pregătește deja infrastructura necesară implementării lui.

Facem o paranteză și spunem: am căutat cele mai recente relatări și există detalii destul de concrete despre opțiunile aflate pe masă. Iată ce se conturează: Dimensiunea stocului. Iranul deține aproape 1.000 de livre (circa 450 kg) de uraniu îmbogățit la 60%, suficient pentru aproximativ 10 arme nucleare, potrivit inspectorilor internaționali, iar experții estimează că acest material ar putea fi adus la puritate de uz militar în câteva săptămâni sau chiar zile, dacă ar exista o instalație funcțională. Trump a insistat ca Iranul să predea ceea ce el numește „praful nuclear", în timp ce oficialii iranieni au repetat că țara are dreptul la un program nuclear fără arme.
Opțiunile tehnice discutate: Diluarea („downblending")
- varianta care pare să se impună. Potrivit unei relatări recente bazate pe oficiali americani, acordul ar urma să includă diluarea stocului existent de uraniu îmbogățit, mai degrabă decât predarea lui, alături de suspendarea extinsă a îmbogățirii, dezafectarea unor situri nucleare și inspecții inopinate.

Iranul ar fi oferit încă din februarie, la negocierile informale de la Geneva, diluarea stocului de la 60% la 3,67% printr-un proces ireversibil, sub monitorizarea AIEA; Conversia în pulbere de oxid de uraniu — un pas intermediar comun ambelor scenarii. Primul pas comun ar fi conversia uraniului din formă gazoasă într-o pulbere „inerent mai stabilă", ceea ce ar face transportul semnificativ mai sigur; Scoaterea din țară cu sprijin american — aici intervine vizita...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/08/alexandru-grumaz-1-1024x749.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[România lui Bolojan și a USR. Între proști și barbari.]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/romania-lui-bolojan-si-a-usr-intre-prosti-si-barbari-2.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/romania-lui-bolojan-si-a-usr-intre-prosti-si-barbari-2.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Mă uit în jur și observ că tot mai mulți oameni nu mai discută faptele, ci senzația. Iar senzația aceasta este poate mai importantă decât orice statistică. Omul de rând nu citește rapoarte ale Comisiei Europene, nu urmărește fluxurile comerciale de cereale și nici nu stă să compare cifrele bugetare. El vede doar că viața lui este mai scumpă, că taxele cresc, că statul îi cere sacrificii și că, în același timp, i se repetă necontenit că trebuie să fie solidar.

Solidaritatea este un cuvânt frumos. Dar omul acceptă sacrificiul numai atunci când înțelege scopul și când are sentimentul că este tratat cu respect. Când informațiile sunt ascunse, când cifrele sunt clasificate, când întrebările sunt întâmpinate cu superioritate morală, solidaritatea începe să semene cu obligația, iar obligația cu resentimentul.

Îmi amintesc scandalul Canalului Bâstroe. Nu mai contează acum dacă acuzațiile au fost toate adevărate, parțial adevărate sau exagerate. Ceea ce a rămas în memoria colectivă este impresia că adevărul a fost împins sub preș. Apoi au venit alte episoade, alte explicații incomplete, alte tăceri. Și, încet, în mintea omului obișnuit s-a depus sedimentul neîncrederii.
Oamenii suportă aproape orice, dar nu suportă sentimentul că sunt luați de proști.
Poți să le ceri bani. Poți să le ceri răbdare. Poți să le ceri chiar și sacrificii. Dar dacă le ceri toate acestea și în același timp le spui că nu au dreptul să întrebe, atunci începe ruptura.

Românul de astăzi vede drone explodând și fabrici cumpărate de ”investitorii” lui Zelenski. Aude povești despre averi, milioane de euro, aur și valori uriașe, care au tranzitat România și vameșii n-au întrebat nimic. Vede camioane, trenuri, convoaie, mărfuri care trec granițele. Și, mai nou, vede explodând drone în Constanța, care îi distrug turismul, drone despre care Zelenski ”a uitat” să ne anunțe… Plus miile de dezertori ucrainieni bronzându-se pe plajeje noastre.

Nu are acces la toate datele și poate că multe dintre suspiciunile lui sunt nedrepte sau exagerate. Dar nici nu primește suficiente explicații pentru a și le risipi. În acest gol dintre realitate și comunicare se nasc toate fantomele politice.

Mă întreb dacă nu cumva adevărata problemă nu este Ucraina. Nici Rusia. Nici Europa. Problema este că statul român pare să fi uitat să vorbească propriului popor. Să-i explice, să-l convingă, să-l respecte suficient încât să-i răspundă la întrebări.
În lipsa răspunsurilor, omul își construiește singur explicațiile. Iar acestea sunt aproape întotdeauna mai întunecate decât adevărul.
Aici începe drama. Nu în cifrele ajutoarelor și nici în milioanele care circulă ilegal, ci în sentimentul tot mai răspândit că țara se conduce într-o limbă pe care cetățenii ei nu o mai înțeleg. Iar când oamenii nu mai înțeleg limba puterii, încep să creadă că puterea vorbește cu altcineva, cu străinii. Ceeace transpare este propriul interes, cel de a-și pune oamenii, neamurile, amantele, în posturi din care pot mulge bani și influență. La oamenii lui Bolojan și la USR-iști se vede cel mai bine asta.

Și atunci, seara, la o cafea sau la un pahar de vin, omul simplu trage concluzia cea mai veche din lume: „Toți câștigă din povestea asta, numai noi nu.”

Sentimentul acesta, odată instalat, este mai greu de înlăturat decât orice criză economică. Pentru că sărăcia poate fi suportată o vreme. Neîncrederea, aproape niciodată.

”Trei fenomene ale timpului: invazia verticală a barbarilor, domnia proștilor, trădarea oamenilor cumsecade.
Primul: năvălesc nu barbarii din alte continente, ci, de jos în sus, derbedeii. Barbarii aceștia preiau locurile de conducere.
Al doilea: au sosit, pur și simplu, în sensul cel mai categoric, proștii și inculții la putere și, în ciuda tuturor legilor economice și tuturor regulilor politice, fac prostii, ca niște ignoranți ce se află.

Al treilea: în loc de a se împotrivi, oamenii cumsecade adoptă expectative binevoitoare, se fac că nu văd și nu aud, pe scurt – trădează. Nu-și fac datoria. Imparțialii și încrezătorii înregistrează și tac. Sunt cei mai vinovați.” — scria , încă din 1937,  Nicolae Steinhardt…

Am recitit aceste rânduri și am avut senzația neplăcută pe care o ai atunci când descoperi că istoria nu înaintează, ci doar își schimbă decorurile. Se modifică hainele, jargonul, tehnologia, ecranele devin mai subțiri, mașinile mai silențioase, telefoanele mai inteligente, dar mecanismul moral al lumii rămâne aproape neschimbat. Derbedeii urcă, proștii guvernează, iar oamenii decenți privesc în altă parte.

Ni s-a spus că omenirea evoluează. Că, odată cu știința, educația și confortul, vom deveni mai lucizi, mai responsabili, mai greu de manipulat. Că barbaria aparține trecutului. Că prostia va fi corectată de expertiză, iar lașitatea de instituții solide. Și totuși, privind în jur, am impresia că am perfecționat doar ambalajul, nu și conținutul. Barbarii de astăzi poartă costume bine croite, folosesc cuvinte englezești și zâmbesc în s...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2023/04/Octavian-Hoandra2_RzV-1024x683.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[De ce cumpără românii de pe Shein și Temu?]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/de-ce-cumpara-romanii-de-pe-shein-si-temu.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/de-ce-cumpara-romanii-de-pe-shein-si-temu.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Lecția pe care magazinele românești refuză să o învețe

Fenomenul shoppingului online de pe platformele asiatice a ajuns la o dimensiune pe care autoritățile și comercianții tradiționali o înțeleg cu greu și o pot opri și mai greu. Nu este doar o tendință românească. Se întâmplă în toată Europa, în America de Nord și în multe alte piețe dezvoltate. Însă în România efectele sunt poate mai vizibile decât în alte țări.

La început, românii cumpărau de pe Shein și Temu haine pentru toată ziua și accesorii ăi nu prea vorbeau despre asta pentru că erau desconsiderați de unii că aleg haine proaste ăi ieftine. Dar era ca o curiozitate, iar ei testau, dedicând sume nu foarte mari, cât să nu le pară rău dacă dădeau chix. O comandă din când în când, câteva produse la prețuri incredibil de mici. Apoi au urmat încălțămintea, produsele pentru casă, articolele de curățenie, decorațiunile. Mai târziu au apărut cosmeticele, electronicele și accesoriile pentru telefoane. Astăzi, mulți cumpără deja mobilă, electrocasnice și aproape orice le trece prin minte., #metoo. Toate de pe platformele chinezesti.

De ce? Explicația simplă este prețul. Explicația reală este mult mai complexă.
Noua mentalitate a consumatorului
Românii au devenit mult mai atenți la modul în care își cheltuie banii. Inflația, criza, nesiguranța economică și creșterea costului vieții au schimbat profund comportamentul de consum. Oamenii compară, verifică și caută cea mai bună ofertă.

Dar nu este vorba doar despre bani.

Generațiile de astăzi consumă diferit față de generațiile părinților și bunicilor lor. Dacă în trecut cumpărai o haină pentru câțiva ani, personal am haine de zeci de ani care sunt în stare foarte bună, astăzi mulți cumpără pentru un sezon, pentru o vacanță, pentru un eveniment sau chiar pentru o fotografie instagramabilă.

Moda se schimbă mult mai repede acum. Tendințele apar și dispar într-un ritm amețitor. Iar oamenii vor să fie în pas cu ele. Produsele de îmbracat și încălțat pentru copii deveniseră extrem de scumpe, mai ales că ele nu pot fi purtate decât o perioadă scurtă de timp. Jucăriile copiilor de asemenea.

Mulți tineri și adulți preferă să aibă zece articole diferite decât unul singur foarte scump. Preferă să schimbe culorile, stilurile și accesoriile, să experimenteze și să se reinventeze. Nu mai caută neapărat exclusivitatea unui brand celebru, de designer eventual, ci varietatea și libertatea de a alege.

A apărut astfel o nouă filozofie de consum: diversitatea contează mai mult decât exclusivitatea.
Un exemplu din experiența personală
În urmă cu ceva timp, am participat la o petrecere cu tematica anilor ’30. Organizatorii au ținut foarte mult la respectarea temei, iar ținuta era obligatorie.

Ca orice femeie care vrea să respecte evenimentul, am început să caut soluții. În magazinele clasice, oferta era limitată, iar prețurile erau destul de ridicate pentru ceva atât de specific.

Am intrat pe una dintre aceste platforme și am scris simplu, în limba română, “ținută stil anii ’30”.

În câteva secunde, am găsit zeci de variante. Nu doar rochii, ci și accesorii, mănuși, bijuterii, bentițe și sugestii complete pentru întreaga apariție, pe mai multe culori ca să am de unde alege. Și atunci mi-am pus întrebarea pe care și-o pune orice consumator rațional: de ce aș cheltui câteva mii de lei pe o ținută pe care o voi purta o singură dată și pe care, foarte probabil, nu o voi mai îmbrăca niciodată?

Cred că exact aici se află unul dintre secretele succesului acestor platforme.

Ele au înțeles că oamenii cumpără astăzi pentru experiențe. Pentru o petrecere tematică. Pentru o vacanță în Grecia. Pentru o croazieră. Pentru o aniversare. Pentru o ședință foto. Pentru serbările de la școală sau de la grădiniță ale copiilor, tot mai multe și mai diverse. Pentru un moment special.

Consumatorul modern nu mai gândește în termenii garderobei pe cinci ani. Gândește în termenii experiențelor pe care le trăiește.
Algoritmii, tot algoritmii, care ne cunosc mai bine decât comercianții
Succesul Shein și Temu nu este construit doar pe prețuri mici. El este construit pe o înțelegere perfectă a psihologiei consumatorului.

Aceste platforme îți memorează istoricul preferințelor, al căutărilor, îți urmăresc comportamentul, îți personalizează oferta și îți recomandă produse care se apropie foarte mult de ceea ce cauți. Ele nu vând doar produse, vând o experiență de cumpărare.

Este șocant câteodată, dar, de multe ori, ai impresia că platforma știe ce îți dorești înainte să formulezi clar în mintea ta acel lucru.

Asta pentru că în spatele fiecărei recomandări există algoritmi sofisticați care analizează comportamentul a milioane de consumatori și învață continuu. Algoritmii de care eu tot scriu în opiniile mele din evz.ro

Practic, comercianții tradiționali nu mai concurează doar cu alte magazine. Concurează cu unele dintre cele mai performante sisteme de analiză comportamentală din lume cărora nu prea le poți ...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2026/06/doina-gradea.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Ne-am pierdut busola, dacă și Poliția participă la linșaj!]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/ne-am-pierdut-busola-daca-si-politia-participa-la-linsaj.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/ne-am-pierdut-busola-daca-si-politia-participa-la-linsaj.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[De peste 30 de ani, polițiștii au scăpat de năravul milițienilor de a mai bate contravenienții sau infractorii în secții. De aceea, episodul de la Constanța, petrecut și vizionat de milioane de români, a fost șocant. Un polițist lovea și îi dădea cu spray paralizant în ochi unui șofer imobilizat în cabina tirului și care nu avea cum să fugă. Polițistul local nu aplica legea, ci participa la un linșaj colectiv asupra unui individ, răspunzând cu violență cerințelor galeriei de bărbați din preajmă.

Acum se derulează o anchetă. Polițiștii locali care au participat la o asemenea intervenție trebuie să explice de ce s-au comportat ca niște golani care se bat în trafic după ce s-au șicanat pe șosea.

S-a presupus că șoferul era drogat, căci lovise sau împinsese cu tirul 8 autoturisme și un autobuz. Din filmările postate pe rețelele sociale se vede că vehiculul nu avea viteză mare și circula haotic. S-a oprit într-un copac.

De ce polițistul care s-a urcat pe scara cabinei a început să lovească șoferul cu piciorul? Pe film se vede cum acesta nu a avut reacție, a luat jetul de spray în față și s-a întors cu spatele la cel care-l ataca.

Cum și unde putea să fugă șoferul, presupus drogat, când el era în cabina tirului proptit în pom?

Acestea sunt faptele petrecute în Constanța. Dar dincolo de ele există marea problemă a felului în care au intervenit polițiștii care – zice legea – „veghează la ordinea și liniștea publică”. Din această cauză am considerat că e necesar să despicăm firul în patru și să accentuez tușele acestui eveniment.

Medicii au lămurit ce s-a petrecut cu șoferul

Intervenția medicilor a lămurit ce s-a petrecut cu șoferul care a provocat accidentul în lanț: e diabetic și a intrat într-o criză hipoglicemică. Când unui om îi scade glicemia sub 80 începe să piardă controlul funcțiilor. Intervine o stare de semiconștiență, unii chiar leșină brusc.

Polițiștii, fie locali sau naționali, ar trebui să fie instruiți cu privire la astfel de situații, așa cum au învățat că la volanul unei mașini poate fi un șofer beat sau drogat. Pe Vlad Pascu care, drogat, a spulberat cu mașina un grup de studenți pietoni și a omorât doi dintre ei, nu l-a bătut niciun polițist constănțean după accidentul de la 2 Mai. Pe alți nenorociți care au comis fapte grave i-au salvat ca să nu fie linșați de cetățeni indignați.

Polițiștii trebuie instruiți că pe șosele nu circulă doar bețivi și drogați

Bolnavii de diabet nu au interdicție să conducă o mașină. Sunt învățați de medici cum să-și trateze boala și să o stăpânească. Apar, însă, și situații de excepție. Este posibil (ancheta o va lămuri) ca șoferul tirului, venit din Oradea la Constanța, să nu-și fi respectat orele de masă și de tratament, să fi acumulat oboseală după un traseu lung. Sunt cauze care provoacă criza de hipoglicemie.

Toată lumea e bine să știe că hipoglicemia poate afecta reflexele, concentrarea şi capacitatea de reacţie în trafic a unei persoane care suferă de diabet sau care se află la debutul acestei boli, fără să știe ce i se întâmplă. Un om aflat într-o astfel de criză nu trebuie bătut sau bruscat fiindcă oricum e ca o cârpă, nu se poate apăra sau fugi. Iar o violență exercitată asupra lui poate avea consecințe dramatice.

În urmă cu câțiva ani, în perioada de dinaintea pandemiei, au existat accidente în București provocate de șoferi ai RATB/STB care au suferit crize cardiace sau de diabet. Nu au existat incidente cu polițiștii sau cetățenii ca acele din Constanța, deși unul dintre autobuze s-a proptit într-un bloc. Un altul, condus de un șofer diabetic, a evitat în ultimul moment să intre întro stație de pe bulevardul Magheru.

La acel moment, conducerea de atunci a rețelei de transport public a deschis o serie de cercetări cu privire la dosarele medicale ale conducătorilor auto și s-au luat niște măsuri pozitive. Același lucru ar trebui să-l facă și șefii polițiilor locale și naționale, ca să evite ca vreun „apărător al legii” să dea dovadă de exces de zel și să participe la un linșaj colectiv a unui „nenorocit” care a comis un accident.

Violența are întotdeauna un preț

Ca jurnalist am scris despre întâmplări tragice. Din toate se puteau trage învățăminte. Un tânăr șofer a fost scuipat de un pieton care i-a tăiat calea. A coborât din mașină, l-a lovit cu pumnul, pietonul s-a lovit cu capul de asfalt și a murit. Tânărul șofer a stat niște ani după gratii pentru lovituri cauzatoare de moarte.

Alți doi tineri bucureșteni au fost târîți doi ani prin sălile de judecată fiindcă au pedepsit cu pumnul un hoț din mașini. Proprietarul unui autoturism l-a surprins într-o noapte pe hoț când îi demonta casetofonul din mașină (anii 90). L-a luat la bătaie. I-a sărit în ajutor și un vecin polițist. Hoțului i s-a făcut dosar penal, dar i-a dat în judecată pe tineri că l-au bătut.

Exemple sunt multe, le-am tot împărtășit cititorilor de presă și pentru că ele reprezintă semnale de alarmă pentru situații critice. Să nu ne pierdem ...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2024/02/simona-editorial.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Strategia lui Nicușor Dan: Cade Tomac? Un nou premier tehnocrat! Arma Președintelui pentru a evita partidele mari]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/strategia-nicusor-dan-cade-tomac-nou-premierul-tehnocrat.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/strategia-nicusor-dan-cade-tomac-nou-premierul-tehnocrat.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Într-o mișcare politică menită să forțeze nota pe scena parlamentară, președintele Nicușor Dan a adoptat o strategie neconvențională în procesul de învestire a unui nou Guvern.

Premierul desemnat, Eugen Tomac, a transmis luni un mesaj tranșant liderilor partidelor parlamentare: refuzul de a-i susține Cabinetul va declanșa o nouă rundă de nominalizări din afara „sistemului” tradițional, șeful statului fiind pregătit să propună un alt tehnocrat din rândul propriilor consilieri.

Astfel, Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj rece, fără echivoc, către partidele parlamentare, în special către PNL și USR: nu va accepta presiunile pentru formarea unui guvern politic tradițional. Strategia șefului statului este clară și riscantă: continuarea nominalizării unor premieri tehnocrați, indiferent de refuzul actual al partidelor de a-i vota.
Dominic Fritz (USR) confirmă planul lui Nicușor Dan
Informația a fost confirmată oficial de liderul USR, Dominic Fritz, în urma consultărilor cu premierul desemnat.

Întrebat de jurnaliști G4 Media dacă există un „Plan B” în cazul eșecului lui Eugen Tomac, Fritz a fost direct: „Așa am înțeles că acesta este planul. Dacă pică guvernul Tomac, atunci a doua propunere ar fi tot un tehnocrat”.

Această abordare indică o determinare clară a lui Nicușor Dan de a impune o agendă guvernamentală non-politică, ignorând nominalizările clasice propuse de partidele care au dominat până acum negocierile.

[caption id="attachment_4712090" align="alignnone" width="1280"] Nicușor Dan. Sursă foto: presidency.ro[/caption]
Cronometrul parlamentar și riscul alegerilor anticipate
Eugen Tomac se află acum într-o cursă contra cronometru.

Având la dispoziție 10 zile pentru a obține votul de învestitură în Parlament, termen care expiră pe 15 iunie, acesta întâmpină dificultăți majore în a convinge partidele să îi acorde susținerea.

Până la acest moment, nicio formațiune politică nu și-a declarat oficial sprijinul pentru noul Cabinet.
Anticipatele, o premieră în istoria României
Miza acestui joc politic este extrem de înaltă. Strategia președintelui Nicușor Dan urmează un scenariu constituțional previzibil, dar riscant.

Dacă guvernul Tomac pică: Președintele păstrează dreptul constituțional de a face o a doua nominalizare.

Dacă și a doua propunere este respinsă: Președintele poate declanșa procedura de dizolvare a Parlamentului și organizarea de alegeri anticipate.

Deși varianta anticipatelor este des vehiculată în spațiul public, aceasta rămâne o premieră pentru România post-decembristă.

Obstacolul principal este, paradoxal, chiar voința parlamentarilor: declanșarea anticipatelor presupune ca aleșii să voteze pentru propriul „șomaj” politic, o decizie pe care puțini sunt dispuși să o ia în absența unei presiuni publice masive.

Strategia președintelui Nicușor Dan pune partidele mari în fața unei alegeri dificile: acceptarea unui guvern tehnocrat sub egida Cotroceniului sau asumarea riscului unei crize politice totale care ar putea conduce la alegeri anticipate, într-un climat de incertitudine economică și socială.
Ce spun sondajele


Ultimele sondaje din mai 2026 conturează un peisaj politic dominat de AUR, care se detașează autoritar în fruntea preferințelor electorale (32%–38%), pe fondul unei nemulțumiri sociale acute și al instabilității post-guvernare.
Lupta pentru locurile următoare este strânsă și incertă între PSD și PNL, ambele oscilând între 16% și 24%, în timp ce USR se menține într-o zonă de plafonare, între 10% și 15%.
Numai că aceste cifre reflectă o erodare a partidelor tradiționale și o dorință pronunțată a electoratului pentru schimbare, alimentată de criza politică recentă și de pesimismul populației privind direcția țării, context în care ideea alegerilor anticipate a devenit un subiect de interes major pentru mai mult de jumătate din cetățeni. Cu un boost previzibil pentru AUR și sancționarea partidelor tradiționale.


]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2020/05/dan-andronic-editorial.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Mateiu Caragiale, ucigașul în efigie al tatălui său, Ion Luca Caragiale]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/mateiu-caragiale-ucigasul-in-efigie-al-tatalui-sau-ion-luca-caragiale.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/mateiu-caragiale-ucigasul-in-efigie-al-tatalui-sau-ion-luca-caragiale.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Ca jurnalist, mai întotdeauna ești nevoit să te lași de o parte, cu tot cu pasiunile tale. Trebuie să-ți alegi temele cu gândul la interesul și folosul public, la acela al cetățeanului. Desigur, îi am în vedere pe jurnaliștii pur-sânge, nicidecum pe deontologii și propagandiștii care pun înainte de tot și toate interesele găștilor politico-securistice. Drept care, pentru astăzi mi-am luat o mică vacanță de la bolojeni, friți, georgești și alte caricaturi toxice, ca să scriu așa cum mi-ar plăcea să o fac de câte ori mă așez la tastatură, despre un subiect care nu-mi dă pace de multă vreme.
O relație catastrofală
Poate știți deja, deopotrivă mari scriitori, Ion Luca Caragiale și fiul său, Mateiu, au avut o relație catastrofală. Două talente colosale nu au încăput în aceeași teacă? Nu am răspunsul și nici biografii celor doi nu au putut descoase până la căptușeală ițele sufletești care i-au făcut pe tată și fiu imposibil-compatibili unul pentru celălalt.

Mateiu Caragiale a apărut pe lume dintr-o relație extraconjugală a lui I. L. Caragiale cu Maria Constantinescu. Tatăl însă l-a recunoscut și declarat pe copil la starea civilă. I-a dat astfel numele său. Mai târziu, odată căsătorit  cu Alexandrina Burelly, l-a adus pe micuțul Mateiu în căminul său.
Capete turtite de tăvile cu plăcinte
Probabil, complexul „copilului din flori” l-a împins pe adolescentul Mateiu către studiul heraldicii, al blazoanelor, adică al continuității nobiliare garantate. Își căuta asemenea ascendențe, pe care tatăl său i le îneca în cel mai zeflemitor-caragialesc stil cu putință:

 „Ce tot spui, mă? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar. Purta tava pe cap. De asta noi suntem turtiți în creștet!”. Tatăl nu mințea cu nimic, bunicul său, Ștefan Caraialis, venise în Țara Românească, la curtea lui  Caragea Vodă, ca bucătar de zaharicale și plăcintar.
Un ratat, scriitor de geniu
Nu doar acest complex i-a rupt pe cei doi, mai ales pe fiu de tată. Mai erau și nemulțumirile tatălui față de lenea visător-contemplativă a fiului, care nu reușea mai nimic în viață. Acesta din urmă, se mulțumea să se izoleze parazitar într-o lume imaginară, în care el juca rolul unui dandy aristocrat.

În acest timp, tatăl îi trăgea picioarele spre pământ în zadar. Tânărul Mateiu a fost respins la școala de ofițeri, iar facultatea de drept a abandonat-o rapid. Soi-rău, spune românul când aude de așa ceva. Ei bine, toate până la un moment pe care eu l-aș numi astral, cel al publicării romanului „Craii de Curtea-Veche”.
Cel mai valoros roman al literaturii române
Unii îl consideră a fi cel mai valoros roman al literaturii române. Mă număr printre ei, iar valoarea universală a scriiturii este doar un singur argument. Romanul a fost publicat în 1929, iar eu nu mă încumet la vreo analiză literară pe aici. Cine vrea și poate să-l citească și înțeleagă, să o facă neîntârziat.

Foarte important pentru ceea ce doresc să arăt, romanul a apărut la 17 ani de la moartea lui I. L Caragiale. Moarte privită de fiu cu detașare, consemnată în memoriile unor celebrități ale vremii, prezente la funeraliile acestuia din anul 1912.
Am venit să-l văd pe tata mort
La înmormântare, Mateiu a refuzat să afișeze vreun semn de doliu, nu a vărsat nicio lacrimă și a șocat-o pe pianista Cella Delavrancea, atunci când i-a expus detașat-glacial, în limba franceză, motivul prezenței sale la funeralii: „Je suis venu voir feu mon père” (Am venit să-l văd pe răposatul meu tată).

Relația dintre Ion Luca Caragiale și fiul său, Mateiu Caragiale, a fost deci una care a stat sub semnul resentimentelor. Dacă tatăl mai mult făcea „mișto” de fiu, fiul și-a urât plenar tatăl chiar și după moarte. Nu l-a iertat nici în mormânt. În momentul apariției romanului Craii de Curtea-Veche, repet, la 17 ani de la moartea tatălui sau, fiul l-a crucificat pe vecie în scris.
Tatăl, identificat cu o căzătură
A făcut-o acolo unde îl descrie pe Gore Pirgu, personaj culme a abjecției nu doar în roman, ci și în întreaga literatura română. Și unde trimite fără echivoc la tatăl său, îl identifică fără drept de apel cu Gore Pirgu, o căzătură absolută, menită în roman, printre altele, să sublinieze noblețea unor alte personaje:

Era dat în Paşte, dat dracului. A! sa fi voit el, cu darul de a zeflemisi grosolan și  ieftin, cu lipsa lui de carte și de ideal înalt și cu amănunțita lui cunoaștere a lumii de mardeiași, de codoși și de șmecheri, de teleleici, de târfe și de țațe, a năravurilor și a felului lor de a vorbi, fără multa bătaie de cap, Pirgu ar fi ajuns sa fie numărat printre scriitorii de frunte ai neamului, i s-ar fi zis ,,maestrul”, și-ar fi arvunit statui și funeralii naționale. Ce mai ,,schițe” i-ar fi tras, maica ta Doamne! de la el sa fi auzit dandanale de mahala și de alegeri.
Executat cum nu se poate mai limpede
Mateiu își identifică nemilos tatăl fără să-l numească direct. O face însă prin indicii clare cu privire la cam toată opera lui. În orice caz, la tot ceea ce este mai imp...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/08/mirel-curea-editorial-1024x570.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Ecuația lui Nicușor. Cum îi lasă în ofsaid pe liderii partidelor și de ce Tomac este începutul unei schimbări politice majore]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/ecuatia-lui-nicusor-cum-ii-lasa-in-ofsaid-pe-liderii-partidelor-si-de-ce-tomac-este-inceputul-unei-schimbari-politice-majore.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/ecuatia-lui-nicusor-cum-ii-lasa-in-ofsaid-pe-liderii-partidelor-si-de-ce-tomac-este-inceputul-unei-schimbari-politice-majore.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Cine credea că Nicușor Dan va fi un președinte decorativ la Palatul Cotroceni a făcut o eroare majoră de calcul politic. Desemnarea lui Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru nu este o simplă numire de avarie, ci o mutare de șah abilă.

Prin acest gest, Nicușor Dan preia inteligent inițiativa și pune capăt lunilor de blocaj și pretexte, semnând de fapt actul de independență a instituției prezidențiale față de capriciile liderilor de partid.
Nicușor Dan, efectele desemnării
Această mișcare marchează începutul unei rupturi publice asumate, prin care președintele le arată clar celor de la PNL și USR că datoria sa este față de stabilitatea țării, nu față de interesele lor de culise. Din acest moment, partidele de dreapta sunt puse în fața unei oglinzi dure și vor trebui să explice populației de ce blochează un guvern condus de un ex-europarlamentar, membru al Renew Europe, cu o clară orientare pro-europeană. Veți vedea o mulțime de argumente. În realitate este vorba doar despre lupta pentru putere. 

Marea ironie a acestui scenariu este că jocul de forță propus de Nicușor Dan servește, involuntar, și unui proces de consolidarea autorității în interiorul PNL, dorit chiar de Ilie Bolojan. Pentru premierul demis, izolarea taberei conservatoare și pro-Nicușor din PNL și împingerea partidului într-o zonă a progresismului, de tip neo-marxist, apropiat de USR, este un obiectiv strategic pe termen lung.

Totuși, Bolojan, aflat într-o postură defensivă, va încerca prin toate pârghiile să-i facă viața grea lui Tomac, sperând să demonstreze că nicio construcție nu rezistă fără parteneriatul său. În mod similar, USR va merge pe aceeași idee de rezistență rigidă, dintr-un calcul cinic: supraviețuirea lor electorală depinde acum exclusiv de sugerea procentelor din electoratul liberal dezamăgit, preferând sabotajul în locul unui parteneriat politic alături de Cotroceni. 

[caption id="attachment_4735166" align="alignnone" width="1600"] Eugen Tomac și Nicușor Dan. Sursă foto: Facebook[/caption]
Cine deține însă avantajul în această bătălie narativă?
Deocamdată, Președintele.

Nicușor Dan i-a blocat strategic pe marii săi adversari: USR și PNL. Am explicat mai sus de ce.

PSD și AUR nu au cum să profite real din această mișcare.

PSD se află într-o capcană a propriei retorici, fiind obligat de context să susțină din umbră guvernul Tomac pentru a nu deconta imaginea unor sabotori în plină criză economică.

De cealaltă parte, AUR își pierde monopolul criticii la adresa executivului. PNL, din dorința de a se delimita de Tomac, se va vedea forțat să preia un discurs de opoziție mult mai articulat și mai tehnic, devenind un concurent redutabil pentru electoratul nemulțumit din zona de mijloc, izolând astfel radicalismul celor de la AUR.
Începutul unei noi construcții
Dincolo de zgomotul din Parlament, decizia lui Nicușor Dan era de așteptat. Este maximă loialitate față de propriul proiect politic și de țară. Președintele Dan a înțeles că, după un an în care Bolojan i-a tocit nervii cu măsuri economice dezastruoase, negocieri sterile și orgolii politice, că are nevoie de forță politică. Iar orice început se face promovând  la Palatul Victoria un premier capabil de dialog transpartinic, un constructor de punți, nu de un pol de putere conflictual.

Desemnarea lui Eugen Tomac este o capcană doar pentru cei care nu înțeleg jocul Președintelui. Nicușor Dan a mutat calm, chiar cinic, ar spune unii, dar curajos, aruncând responsabilitatea în curtea Parlamentului. Revedeți discursul lui de la Cotroceni. Acolo este începutul unei noi construcții politice.]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2020/05/dan-andronic-editorial.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Unirea României cu Republica Moldova. Să avem grijă ce ne dorim!]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/unirea-romaniei-cu-republica-moldova-sa-avem-grija-ce-ne-dorim.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/unirea-romaniei-cu-republica-moldova-sa-avem-grija-ce-ne-dorim.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[„Ai grijă ce-ți dorești, s-ar putea să se îndeplinească”, este una dintre marile perlele ale înțelepciunii populare. Se întâmplă ca dorința mult visată, odată materializată, să vină însoțită de un dezastru care să șteargă beneficiile. Omul nu poate scăpa de acest pericol, cel al dorinței nesăbuite, decât prin rațiune. Adică, prin gândirea cauzală, singura capabilă să contureze posibilele efecte ale unei noi realități, oricât de atrăgătoare și justă ar părea năzuința nutrită.
Unirea, veritabil Cal troian
Nu au trecut doi ani de când spuneam că unirea cu Republica Moldova poate reprezenta un veritabil cal troian. Pe atunci, în contextul alegerilor și referendumului din Republica Moldova, unioniștii de dincolo și de dincoace de Prut au intensificat tema unirii. Una legitimă, ținând cont de faptul că ambele meleaguri sunt locuite de același neam, de români. Nu doar legitimă, dar și prezentată a fi diamantul care împodobește coroana de aur a patriotismului absolut.
Partea stricată a tomatei
La fel, unirea este temă de căpătâi a numeroși politicieni de dincoace de Prut. Abordează acest subiect cu obstinație, considerând că este unul în măsură să-i propulseze în topul simpatiei electoratului. O fac automat, precum negustorii care își aștern legumele pe tarabe cu partea aspectuoasă la vedere. Cumpărătorul precaut, întoarce roșia pe toate părțile înainte de a o așeza în pungă, pentru ca nu ajungă acasă cu putreziciuni.

Să fie limpede, așa cum am mai scris, o asemenea unire, de fapt reunificare, ar fi un act legitim, din motive cred eu limpezi pentru oricine a citit ceva istorie. România a fost tâlhărită de acest teritoriu din acea apucătură cotropitoare care nu a făcut nicio deosebire între gansterismul țarist și cel bolșevic. Deci clar, dezideratul este unul legitim. Dar cu ce posibile urmări?
400.000 de etnici ruși
Ajunși în acest punct, să privim leguma din toate unghiurile. Dacă un asemenea scenariu s-ar realiza, satisfacția reîntregirii teritoriale a ceea ce a fost cândva într-o bună măsură România Mare, ar însemna pe lângă multe altele și o modificare serioasă de natură demografică. S-ar schimba brusc mărimea și structura populației României. Peste noapte, din 3.000.000 de cetățeni din teritoriul de peste Prut, vreo 9%, adică în jur de 400.000 de etnici ruși ar deveni și ei cetățeni ai unei Românii reunificate.

400.000! Asta, ca să știm exact despre ce vorbim. Cum ar fi și firesc, acești etnici ruși ar dori să fie reprezentați politic, fapt absolut realizabil în spiritul democrației. Ar putea face asta după modelul etnicilor maghiari, adică să-și facă un udemere al lor, al cetățenilor români etnici ruși, o uniune democratică a rușilor din România, UDRR. Ar putea zice cineva ceva? Nu, cu siguranță. Dar!
Principalul argument al lui Vladimir Putin
Dar cam de cine să credem că ar asculta liderii acestui partid, de care capitală, de București, sau de Moscova? Nu mai spun, la acest număr de cetățeni români etnici ruși s-ar mai adăuga sumedenie de ziși „moldovani”, care se simt ruși. Sunt foarte mulți. Și care, ca la un semn ar putea prinde a se văieta către Kremlin că sunt prost tratați, discriminați, persecutați și tot așa, de către „fasciștii români”.

Am reușit să pun pe cineva pe gânduri, întrebam în ultimul meu editorial pe această temă? Simte cineva un fior pe șira spinării? Nu mai aveam de adăugat atunci, decât că principalul argument adus de Vladimir Putin în sprijinul atacării statului suveran Ucraina a fost „Strigătul de ajutor al fraților noștri ruși, călcați în picioare de regimul nazist de la Kiev”.
Am avea 300.000 de români, cetățeni ruși
Am revenit pe subiect, pentru că la el, la părțile putrede ale tomatei care ne este arătată doar din partea strălucitor-sănătoasă, s-au mai adăugat unele elemente care nu pot fi trecute cu vederea decât din rea-intenție sau mare ignoranță. Primul, este acela că oficialitățile Republicii Moldova estimează la 280.000-300.000 numărul cetățenilor moldoveni care dețin și cetățenie rusească. În cazul unei unirii, aceștia și-ar păstra calitatea de cetățeni ruși, dar ar dobândi-o și pe cea românească.

Să revenim la argumentul principal al atacării Ucrainei de Federația Rusă, cel cu „Strigătul de ajutor al fraților noștri ruși...”. Să așezăm lângă el faptul că oricând un asemenea strigăt ar putea fi invocat pentru o „operațiune militară specială” rusească pe teritoriul României. Mai ales că recent, Federația Rusă s-a pregătit pentru așa ceva.
Cu arma în mână, prin lume, la salvat de ruși persecutați
Acum două săptămâni, în 13 mai, Duma de Stat a adoptat o lege care îi permite președintelui să ordone desfășurări de trupe în străinătate pentru „protejarea” rușilor de peste hotare. Legea îi conferă președintelui Vladimir Putin autoritatea de a lua „măsuri necesare” în cazul cetățenilor ruși vizați de arestări, procese sau, atenție mare, „alte persecuții percepute din partea unor națiuni străine sau a instanțelor internaționale”.

Ca să închidem cercul,...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/08/mirel-curea-editorial-1024x570.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[România are nevoie de o doctrină de comunicare pentru războiul informațional]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/romania-doctrina-de-comunicare-razboiul-informational.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/romania-doctrina-de-comunicare-razboiul-informational.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Există o observație în literatura despre comunicarea de război, formulată de Philip Taylor: când începe un conflict, ambiguitatea devine una dintre primele victime. Societățile aflate sub amenințare tind să simplifice realitatea, să reducă nuanțele și să construiască rapid distincții între agresor și victimă.

Întrebarea pentru o democrație este: cum poate o societate să își păstreze capacitatea de apărare, fără să renunțe la spiritul critic?

Jürgen Habermas avertiza că o comunitate care suspendă reflecția critică în numele urgenței poate deveni vulnerabilă chiar prin pierderea mecanismelor de auto-corecție. O societate democratică are nevoie simultan de coeziune și de dezbatere, nu sunt incompatibile, deși operează la niveluri diferite.

Agresiunea externă nu este un subiect asupra căruia faptele fundamentale pot fi renegociate la infinit. Răspunsul instituțiilor, comunicarea autorităților și deciziile politice ar trebui să rămână deschise criticii publice.

Incidentul de la Galați în care o dronă a pătruns în spațiul aerian românesc, ajungând să provoace răniți, arată asta: daunele fizice limitate (pe moment); impactul informațional a fost major. În doar câteva ore, atenția publică s-a mutat din zona faptelor verificabile în zona interpretărilor, acuzațiilor și confruntărilor politice.

Analiza realizată de Funky Citizens după incident arată că spațiul informațional românesc era deja pregătit pentru exploatarea unui astfel de eveniment: rețele de pagini cu audiențe de milioane de utilizatori au distribuit sincronizat mesaje alarmiste și informații neverificate, iar monitorizarea a peste 14.000 de postări a evidențiat apariția rapidă a unor narațiuni speculative, conspiraționiste și politizate care au concurat cu informațiile factuale și au amplificat confuzia publică chiar când societatea avea mare nevoie de claritate.

Este adevărat că nu fiecare caz de informație amestecată sau prost înțeleasă este automat coordonare externă și asta nici nu transformă orice opinie controversată într-un act de propagandă. Arată însă că infrastructura necesară pentru amplificarea emoției și a confuziei există și poate fi activată la apariția unui incident major. Și asta este una dintre caracteristicile războiului hibrid contemporan. Obiectivul nu este neapărat convingerea majorității populației de o anumită teză, ci crearea unui nivel suficient de confuzie încât consensul asupra faptelor de bază să devină dificil.

Rețelele sociale nu mai pot fi privite exclusiv ca simple platforme de exprimare individuală. Sunt infrastructură strategică pentru circulația informației și, implicit, pentru influențarea percepțiilor publice și prin urmare, discuția despre responsabilitate este necesară.

Responsabilitatea există însă la mai multe niveluri: diferențele de intenție și context contează

Un cetățean care distribuie informații neverificate nu este echivalent cu un actor care participă deliberat la o campanie de manipulare. Un politician care exploatează electoral o criză de securitate nu este automat agent de influență al unei puteri străine. Un jurnalist care pune întrebări incomode nu trebuie confundat cu un propagandist.

Dar este legitim să spunem că anumite comportamente produc efecte care depășesc intențiile celor care le generează. Atunci când un incident de securitate națională este exploatat înainte ca informațiile esențiale să fie verificate, atenția publică se poate deplasa de la analiza agresiunii la conflict intern. Este unul dintre efectele pe care operațiunile informaționale încearcă frecvent să le obțină.

Reglementarea comunicării are instrumente tehnice: identificarea rețelelor coordonate de manipulare, etichetarea conținutului artificial, combaterea comportamentelor neautentice și consolidarea mecanismelor de verificare a informațiilor.

Problema este de a construi reziliență sociale prin reacție instituțională clară. Răspunsul nu este doar reactiv, ci înseamnă comunicare instituțională rapidă, în criză, dublată de capacitatea tehnică de detecție a coordonării din social-media, ca publicul să fie informat rapid despre narațiunile false care circulă în spațiul online.

Incidentul de la Galați oferă o imagine concentrată a modului în care funcționează astăzi un atac hibrid: presiune militară, competiție informațională, amplificare digitală și polarizare politică. România are nevoie de o cultură a securității informaționale suficient de matură încât să poată susține simultan și apărarea țării și păstrarea standardelor democratice. Pare doar teorie.]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2025/06/Angelin-Ioan-2-1200x831.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Cursul nominal de schimb. De ce nivelul și volatilitatea nu spun același lucru]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/cursul-nominal-de-schimb-de-ce-nivelul-si-volatilitatea-nu-spun-acelasi-lucru.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/cursul-nominal-de-schimb-de-ce-nivelul-si-volatilitatea-nu-spun-acelasi-lucru.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Într-o perioadă caracterizată prin episoade frecvente și imprevizibile de volatilitate pe piețele internaționale, înțelegerea modului în care aceasta se propagă și influențează comportamentul participanților și ancorarea așteptărilor este tot mai necesară și relevantă pentru calibrarea adecvată a politicilor economice.

De aceea am ales să abordez un subiect care solicită o analiză atentă și, de ce nu, nuanțată, respectiv nivelul cursului de schimb și volatilitatea pieței valutare, pentru a evidenția dimensiunile diferite prin care acestea se manifestă.

Deprecierile semnificative ale leului ce au avut loc la sfârșitul anilor 2000, respectiv după criza financiară din 2008-2009, au creat un val de emoție cu privire la acest subiect.

Acest val de emoție s-a materializat sub o formă de sensibilitate a românilor față de potențiale deprecieri viitoare ale leului într-o perioadă în care, paradoxal, leul a arătat o volatilitate mai redusă decât celelalte monede din regiune (a se vedea graficul de mai jos).

Fig.1: Volatilitatea cursurilor de schimb față de euro în state din regiune care au adoptat țintirea inflației

&nbsp;

[caption id="attachment_4731962" align="alignnone" width="1200"] Volatilitatea cursurilor de schimb față de euro. sursa: BNR[/caption]

În ultimul an, în contextul tensiunilor politice, dar și al tensiunilor economice și sociale care au urmat adoptării măsurilor de consolidare fiscală s-a readus în prim-plan problematica din jurul cursului de schimb, generând din nou emoție în acest sens. Diverse dezbateri au avut loc în diferite medii sociale, unele dintre ele bazându-se pe argumente științifice, altele mai puțin.

Este important de subliniat faptul că dezbateri despre problematica cursului de schimb există și între economiști, chiar și între cei cu o experiență importantă în această zonă de interes. Multe dintre acestea s-au concentrat asupra ipotezei de supra-apreciere a leului în raport cu moneda europeană, respectiv, despre intervențiile băncii centrale în piața valutară. Din cele observate, cele două puncte menționate erau abordate de cele mai multe ori în cadrul dezbaterilor într-o formă de echivalență.

În această scurtă expunere doresc să dezbat din punct de vedere științific importanța pe care nivelul, respectiv, volatilitatea cursului nominal de schimb le au asupra echilibrelor macro-financiare. De altfel, punctul central al acestei expuneri este faptul că nivelul și volatilitatea cursului de schimb sunt două concepte total diferite, iar importanța lor pentru sectorul economic real, fiscal și cel financiar diferă semnificativ.

Subliniez faptul că problematica din jurul cursului de schimb este una extrem de complexă, întrucât acesta este un nod de interacțiuni între diverse sectoare ale economiei, zona fiscală și monetară, precum și sistemul financiar. Voi începe prin a dezbate succint cu privire la nivelul cursului de schimb.

Un concept important pentru macroeconomiști este cursul real de schimb, care arată prețul relativ al bunurilor din două țări. Mai exact, cursul real de schimb arată rata la care putem tranzacționa bunuri dintr-o anumită țară pentru bunuri din altă țară.

De exemplu, dorim să comparăm prețul relativ a două produse de panificație, să zicem un croissant, cu aceleași particularități în termeni de cantitate și calitate. Dacă un croissant costă 1,5 euro în Franța, asta înseamnă 7,8 lei în condițiile unui curs nominal de schimb de 5,2 lei pe un euro. Dacă în România un croissant cu aceleași particularități costă 6,5 lei, atunci o aproximare pentru cursul real de schimb va fi 0.833 (6,5 lei / 7,8 lei).

Rezultatul arată că prețul pentru un croissant în Franța va fi cu aproximativ 16,7 % mai mare, iar țara noastră are un avantaj comparativ în acest sens (acesta este un exemplu didactic, însă atunci când analizăm cursul real de schimb, este esențial să precizăm convenția utilizată pentru exprimarea cursului nominal de schimb: prețul monedei naționale exprimat în monedă străină sau prețul monedei străine exprimat în monedă națională).

Cursul real efectiv de schimb (Real Effective Exchange Rate – REER) reprezintă unul dintre cei mai utilizați indicatori pentru evaluarea competitivității externe a unei economii. Acesta reflectă evoluția unei monede naționale în raport cu un coș de valute ale principalilor parteneri comerciali, ajustând totodată diferențele dintre nivelurile de preț sau de inflație dintre economii. Prin urmare, REER oferă o perspectivă mai cuprinzătoare asupra competitivității externe decât simpla analiză a cursului nominal de schimb.

Un alt concept central în literatura privind cursul de schimb este cel de curs de schimb de echilibru. În acest sens, Driver și Westaway (2004) identifică un număr ridicat de metode utilizate pentru estimarea nivelului de echilibru al cursului de schimb. Printre cele mai cunoscute abordări se regăsește modelul Behavioural Equilibrium Exchange Rate (BEER), dezvoltat de Clark și MacDonald (19...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2026/05/Leonardo-Badea-Prim-viceguvernator-BNR-789x1200.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Anca și Mareșalul]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/anca-si-maresalul.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/anca-si-maresalul.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[În noaptea de 2 spre 3 octombrie 1938, în locuinţa sa din Șoseaua Kiseleff nr. 57, s-a stins din viață mareșalul Alexandru Averescu, comandantul Armatei a II-a în timpul Primului Război Mondial, prim-ministru al României și membru al Academiei Române; avea 79 de ani.

A doua zi după decesul bătrânului ostaș, Nicolae Iorga scria: „Unul din marii domni de oaste pe care i-a dat poporul românesc s-a dus în lumea unde plutesc umbrele glorioşilor săi înaintaşi. Alexandru Averescu nu era numai un mare strateg, chibzuind încet, rece şi sigur planuri în a căror executare nu-l putea tulbura nimic din ce agita sufletul oamenilor slabi…lui îi datorăm singura iniţiativă din Marele Război şi acea încredere în oastea noastră, aşa de greu lovită, prin care ne-am putut reface pentru a recâştiga măcar onoarea. El nu era un pregătitor de istorie, ci însăşi garanţia ei”.

Averescu a rămas în istoria modernă ca una dintre marile figuri ale poporului român; într-un moment în care statul român părea aproape prăbuşit, cu armata retrasă în Moldova, decimată de înfrângeri, foamete şi epidemii, generalul a reuşit să redea soldaţilor încrederea că România nu era încă învinsă.
Victoria de la Mărăşti şi rezistenţa eroică de la Oituz au devenit nu doar succese militare, ci simboluri ale supravieţuirii naţionale.
Pentru milioane de români, numele lui Averescu a ajuns să însemne disciplină, onoare şi credinţa că destinul unui popor poate fi salvat de voinţa şi caracterul câtorva oameni excepţionali.

"Severitatea generalului Averescu este binecunoscută în armata sa. ... Nu există iertare pentru un laș, oricine ar fi el. Am fost de față acum câteva zile la execuția unui tânăr și bogat ofițer de rezervă de cavalerie. Și-a retras detașamentul dintr-o poziție fără motiv sau ordin; a fost judecat și împușcat patru zile mai târziu.

Dacă generalul Averescu este strict cu delincvenții, curajoșii știu că vor găsi în el cel mai bun prieten și protector. Contactul său cu subordonații este atât de strâns încât ajunge să afle cel mai mic act de vitejie și îl răsplătește, pe cât posibil personal, pe omul care l-a făcut.” (Corespondentul ziarului The Times la Cartierul General Român, 10 februarie 1917).

La 14 iunie 1930, Alexandru Averescu a fost avansat la gradul de mareșal de către regele Carol al II-lea; această înaltă demnitate militară i-a fost conferită în semn de recunoaștere a meritelor sale excepționale și a faimei câștigate în timpul Primului Război Mondial.
Originar din Basarabia istorică, mareșalul Alexandru Averescu s-a născut în comuna Babele, situată pe malul estic al lacului Ialpug, nu departe de Ismail.
În semn de omagiu pentru cel care avea să devină unul dintre cei mai importanți comandanți militari și oameni de stat ai României, localitatea i-a purtat o vreme numele: comuna General Al. Averescu.

După ocuparea Basarabiei și instaurarea dominației sovietice, autoritățile URSS au șters însă până și această legătură simbolică cu istoria română. În anul 1947, comuna a fost rebotezată Ozerne (Oziornoe), denumire pe care o poartă și astăzi, aflându-se în regiunea Odesa din Ucraina, unde, prin „grija” atentă a autorităților a continuat, sub alte forme, politica de estompare a memoriei și identității românești din sudul Basarabiei.

Babele este una dintre cele mai mari localități cu populație românească din sudul Basarabiei și, probabil, una dintre cele mai puternice vetre de identitate românească din Bugeac. Cei peste 5.300 de locuitori ai săi au păstrat cu sfințenie limba, tradițiile și conștiința apartenenței lor naționale, într-un spațiu supus timp de decenii presiunilor de deznaționalizare și rusificare. Dacă mai găsești astăzi prin sat doi-trei ruși sau bulgari, aceasta nu schimbă realitatea fundamentală: Babele a rămas o așezare profund românească, un adevărat bastion al românismului în sudul Basarabiei.
Există momente în care o afirmație spune mai mult despre cel care o rostește decât despre persoana împotriva căreia este îndreptată.
Așa s-a întâmplat și atunci când Anca Alexandrescu, excelenta moderatoare a emisiunii „Culisele statului paralel” de la Realitatea Plus, a întrebat, cu o indignare aproape teatrală: „Chiar nu mai avem români care pot să conducă țara asta?”, referindu-se la faptul că Eugen Tomac - nume vehiculat ca posibilă nominalizare pentru funcția de premier - ar fi avut, formal, cetățenie sovietică sau ucraineană.

Problema unui asemenea discurs este că, înainte de a transforma biografia unui om într-un rechizitoriu identitar, ar trebui să cunoști puțină istorie. Nu istorie de studio TV, cu breaking news și patriotism de decor, ci istoria reală a românilor din afara granițelor actuale ale statului român. Altfel, el poate trăda o formă profundă de provincialism intelectual și național: incapacitatea de a înțelege că România nu se reduce la teritoriul ei administrativ desenat astăzi pe hartă, incapacitatea de a înțelege că doar statul are granițe, nu și națiunea.
Eugen Tomac este român. Nu „a...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2025/03/Marius-Niculescu-885x1200.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Nu flancul estic, ci frontul estic!]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/nu-flancul-estic-ci-frontul-estic-2.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/nu-flancul-estic-ci-frontul-estic-2.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[„Vrem parteneri, nu dependenți" — Elbridge Colby, Ministerialul de apărare NATO, februarie 2026 (viziunea lui Elbridge Colby asupra Europei, NATO și a frontului estic)

O lamurire necesară pentru că argumentația actual nu mai stă în picioare: de la „flanc estic” la „front estic”-schimbarea care redefinește securitatea Europei. Termenul de „flanc estic” devine insuficient pentru a descrie realitatea strategică a Europei după 2022. În logica NATO clasică, flancul reprezenta periferia protejată de un centru occidental puternic, dominat militar de Statele Unite. Astăzi însă, geografia războiului și schimbările doctrinare de la Washington modifică fundamental această ecuație.

România, Polonia și statele baltice nu mai sunt doar margini defensive ale Alianței, ci zone aflate în contact direct cu un conflict activ și cu o Rusie aflată în proces accelerat de reînarmare. În paralel, doctrina strategică promovată de Elbridge Colby presupune reducerea rolului convențional american în Europa și transferarea responsabilității apărării către europeni. În aceste condiții, ideea unui „centru protector” american începe să se erodeze, iar statele de pe linia estică sunt obligate să funcționeze ca primă linie de apărare. Incertitudinea politică de la Washington, ilustrată recent prin oscilațiile privind trupele americane din Polonia, accentuează și mai mult această transformare. Din perspectivă strategică, Europa de Est nu mai operează ca un simplu flanc al NATO, ci ca un veritabil ”front estic” al securității europene.
NATO fără America — cât mai e ficțiune și cât e deja realitate?
Reducerile anunțate recent la Bruxelles de emisarul Pentagonului vizează exclusiv „NATO Force Model”, cadrul creat după invazia rusă din 2022 pentru a consolida apărarea Alianței. În esență, Washingtonul retrage tocmai capabilitățile suplimentare introduse după începutul războiului din Ucraina. Totuși, comparația cu perioada de dinainte de 2022 este înșelătoare. Înaintea invaziei ruse nu exista un mecanism formal prin care submarinele și bombardierele strategice americane să fie alocate unui fond NATO de forțe de criză. Aceste capabilități au fost integrate în arhitectura Alianței abia după 2022, ca răspuns direct la noul context de securitate. De aceea, retragerea completă a submarinelor din planificarea NATO este fără precedent. Nu reprezintă o simplă revenire la situația anterioară anului 2022, ci o reducere sub orice nivel istoric recent al contribuției americane la descurajarea convențională a Alianței.

NATO însuși a recunoscut existența unei „supra-dependențe” de Statele Unite, confirmând că nivelul de implicare atins după 2022 a fost excepțional. În privința trupelor, situația este mai nuanțată. După prima agresiune rusă împotriva Ucrainei, în 2014, Statele Unite mențineau aproximativ 60.000 de militari în Europa. După invazia pe scară largă din 2022, administrația Biden a trimis încă aproximativ 20.000 de militari, ridicând efectivele la circa 84.000. Retragerea actuală a 5.000 de militari din Germania nu coboară încă prezența americană sub nivelul post-2022. Cu toate acestea, comandantul suprem al forțelor aliate din Europa (SACEUR) a confirmat că vor urma reduceri suplimentare în anii următori, ceea ce indică o traiectorie care ar putea duce efectivele americane sub pragul existent înainte de războiul din Ucraina.

Un element nou și deosebit de important este impactul asupra livrărilor de armament. Pentagonul a informat aliații că trebuie să se aștepte la întârzieri, deoarece Statele Unite își refac stocurile de muniții consumate în conflictul cu Iranul. Printre statele afectate se numără Marea Britanie, Polonia și Lituania. Astfel, Europa nu se confruntă doar cu perspectiva unei prezențe militare americane reduse, ci și cu limitarea accesului la resursele logistice și industriale pe care și-a bazat planificarea de apărare în ultimele decenii.

Concluzia este clară: în cazul capabilităților strategice — submarine, bombardiere și aeronave de realimentare în zbor — retragerea americană depășește orice precedent din perioada post-Război Rece. În cazul trupelor, nivelurile actuale rămân încă peste cele de dinainte de 2022, însă direcția indicată de Washington și confirmată de NATO sugerează că această situație ar putea fi temporară. Întrebarea nu mai este dacă Europa va trebui să preia o parte mai mare din povara propriei apărări, ci cât de repede va reuși să facă acest lucru.
Cine este Elbridge Colby?
Elbridge Andrew Colby (n. 1979) este actualmente Subsecretar al Apărării pentru Politică al Statelor Unite, funcție pe care o deține din 9 aprilie 2025, în cadrul celui de-al doilea mandat al administrației Trump. Nepotul directorului legendar al CIA, William Colby, el este produsul intelectual al școlilor de elită americane — Harvard și Yale — și al tradiției realiste a gândirii strategice americane.

Colby nu este un politician clasic, ci un arhitect de strategie. El a redactat Strategia Națională de Apărare din 2018 (pr...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/08/alexandru-grumaz-1-1024x749.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Un film, două festivaluri, doi autori și două posibile cărți:  FITS și TIFF. Cristian Radu și Tudor Giurgiu]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/un-film-doua-festivaluri-doi-autori-si-doua-posibile-carti-fits-si-tiff-cristian-radu-si-tudor-giurgiu.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/un-film-doua-festivaluri-doi-autori-si-doua-posibile-carti-fits-si-tiff-cristian-radu-si-tudor-giurgiu.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Desigur, doamna Irina Margareta Nistor avea dreptate să spună că nu doar regizorul Mungiu trebuie să fie fericit pentru Palme d’Or, ci toată România ar trebui să fie fericită.

Un îndemn căruia e greu să i te împotrivești, chiar dacă citești, în „The Guardian” articolul criticului Peter Bradshow…

În timp ce freamăt, deci, de fericire, nu mă pot abține să nu mă gândesc că după 1989, Occidentul a privit spre Est cu o curiozitate aproape antropologică. Nu era doar interesul pentru o cinematografie nouă, ci pentru o lume care părea ieșită dintr-un tunel istoric inaccesibil privirii occidentale.

Comunismul fusese, pentru Vest, mai ales o abstracțiune ideologică, o temă universitară, un război rece purtat prin discursuri, statistici și frici nucleare. Dintr-odată însă, din România, din Balcani, din fostele republici sovietice, apăreau apartamentele gri, spitalele murdare, coridoarele cu neoane bolnave, mesele cu fețe de masă din plastic, funcționarii obosiți, femeile care fumau în bucătării înguste și oamenii care vorbeau încet, cu o prudență aproape biologică. Vestul descoperea nu teoria comunismului, ci textura lui umană.
Aici începe succesul „noului val” românesc.
Nu doar prin talentul incontestabil al unor regizori, ci și prin faptul că aceste filme ofereau Occidentului ceva ce propriul său cinema nu mai putea produce: șocul realului. Cinema-ul occidental devenise sofisticat, autoreflexiv, tehnic impecabil, dar și saturat de propriile convenții culturale. În schimb, filmul românesc venea cu impresia de document viu, de lume încă neatinsă de lustruirea confortului occidental. Un spectator francez sau german nu privea doar o poveste, ci contempla aproape fascinat un ecosistem uman perceput ca exotic în interiorul Europei însăși.

Treptat însă, această fascinație a produs și un efect pervers. Mizeria a devenit nu doar subiect, ci capital simbolic. Camera fixă, blocul cenușiu, tăcerea apăsătoare, umilința birocratică, frigul moral — toate au început să funcționeze aproape ca semne de autenticitate garantată.
Occidentul părea să spună: „Asta este adevărata Europă de Est. Asta vrem să vedem.”
Iar multe cinematografii estice au înțeles rapid mecanismul. Suferința devenea exportabilă. ”Mizerabilismul” - cum a fost botezat - devenea lizibil internațional.

În paralel, marile teme intelectuale ale cinemaului european — metafizica lui Bergman, criza spirituală a lui Tarkovski, rafinamentul moral al lui Kieslowski, neliniștea culturală a lui Antonioni — începeau să pară aproape prea abstracte pentru o epocă dominată de emoția imediată și de realismul brutal. Festivalurile nu mai căutau neapărat idei mari, ci intensități recognoscibile. Nu transcendența, ci trauma. Nu filosofia, ci rana.

În acest context, faptul că valoarea unui film ajunge să fie măsurată prin „douăsprezece minute de aplauze la Cannes” spune ceva profund despre epoca noastră culturală. Aplauzele au devenit o formă de bursă emoțională. Ele nu mai indică doar aprecierea artistică, ci participarea colectivă la un ritual mediatic al sensibilității. Cronometrul aplauzelor funcționează aproape ca indicele Dow Jones al prestigiului cultural contemporan. Într-o civilizație dominată de reacție instantanee și de vizibilitate, emoția cuantificabilă bate reflecția lentă.
Succesul unor regizori precum Cristian Mungiu nu poate fi redus simplist la această logică, fiindcă există acolo talent real, rigoare și inteligență cinematografică.
Dar este imposibil să ignorăm că Occidentul cultural contemporan pare atras mai ales de estetizarea  suferinței și precarității. Suferința periferiei devine consum cultural pentru centrele prospere ale Europei. Un apartament decrepit din Bacău sau un spital murdar din provincie capătă, pe ecranul unui festival occidental, aproape funcția unei revelații morale.

Există aici ceva tulburător: după ce Europa de Est a fost decenii întregi izolată politic, ea riscă să fie integrată cultural mai ales prin propriile ruine. Ca și cum Vestul ar accepta Estul nu pentru ideile lui, pentru filosofia lui, pentru marile lui tradiții intelectuale, ci pentru capacitatea lui de a furniza autenticitate prin suferință.

Poate că adevărata întrebare nu este de ce aceste filme au avut succes, ci de ce Occidentul contemporan pare incapabil să mai creadă că marile adevăruri ale artei pot veni și din frumusețe, din contemplație sau din idei. De ce are nevoie mereu de o bucătărie săracă, de un copil abandonat, de o tăcere apăsătoare într-un bloc cenușiu pentru a simți că atinge „realul”.
Există poate ceva semnificativ în faptul că, în ultimul film ale lui Cristian Mungiu, decorul mizeriei pare să se deplaseze geografic fără ca structura emoțională să se schimbe cu adevărat.
Dacă în primele filme apărea România postcomunistă, cu toate reziduurile ei morale și materiale — spitale, sate uitate, apartamente sufocate de frig și compromis — acum precaritatea poate deveni occidentală, nordică, aproape scandinavă, fără ca mecanismul profund...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2023/04/Octavian-Hoandra_RzV-1024x683.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Demontarea manipulării. Cum încearcă propaganda rusească să nege realitatea dronei căzute la Galați]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/demontarea-manipularii-propaganda-ruseasca-nege-dronei-cazute-galati.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/demontarea-manipularii-propaganda-ruseasca-nege-dronei-cazute-galati.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Imediat după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din Galați, provocând panică, răniți și evacuarea zeci de cetățeni, mașinăria de dezinformare și agenții de influență ai Rusiei au intrat în alertă maximă.

O să găsiți o mulțime de postări și puncte de vedere care să conteste paternitatea Kremlinului în atacul asupra orașului. Eu am găsit câteva, de aceea vreau să demontez rapid narativele manipulării lansate pe piață.
Propaganda rusească în acțiune
Strategia este una clasică, extrasă direct din manualul de război hibrid de la Kremlin:

 	relativizarea certitudinilor,
 	inocularea neîncrederii în instituții,
 	specularea unor detalii tehnice scoase din context

și, în final,

 	inversarea rolurilor dintre agresor și victimă.

O analiză atentă a mesajelor care circulă în spațiul online în spatele paravanului de „analiză independentă” scoate la iveală tehnicile de manipulare.

Modalitatea prin care se încearcă acreditarea ideii că drona nu ar fi fost rusească, ci mai degrabă o „înscenare” ucraineană sau o operațiune sub steag fals.
Tehnica „falsului silogism tehnologic”: Specularea dimensiunilor dronei
Pentru a sili publicul să respingă din start varianta oficială (atacul rusesc), propaganda agață o întreagă teorie de o declarație preliminară a primarului localității, care ar fi numit aparatul „o dronă de mici dimensiuni”.

Cum se manipulează e destul de evident. Se construiește un scenariu rigid: Rusia folosește doar drone masive de tip Shahed/Geran-2 (de mărimea unei mașini), care ar trebui să radă blocuri întregi din temelie.

Dacă geamurile apartamentelor vecine au rămas intacte și pagubele nu sunt apocaliptice, concluzia manipulatoare este că „e imposibil să fie o dronă rusească, pentru că una mică nu ar avea combustibil să ajungă din Rusia”.
Adevărul omis
Propaganda „uită” în mod convenabil că dronele rusești Shahed nu decolează adânc, din interiorul Rusiei, pentru a lovi sudul Ucrainei, ci din Crimeea ocupată sau din zonele de frontieră din apropierea Deltei Dunării.

Mai mult, o dronă interceptată de apărarea antiaeriană, așa cum indică ridicarea aparatelor F-16 și a elicopterelor, își poate pierde încărcătura principală, poate exploda parțial în aer sau se poate prăbuși doar din cauza combustibilului rămas și a propulsiei cinetice.

Ceea ce explică pagubele localizate la nivelul tavanului și al holului, fără prăbușirea clădirii.
Inocularea conspiraționismului: „Ce ascunde Brigada Antiteroristă?”
O altă tactică clasică de dezinformare este transformarea măsurilor standard de siguranță în „dovezi” ale unei mușamalizări.

Și aici manipularea este cam grosolană. Se pune o întrebare retorică cu tentă subversivă: De ce zona este securizată de Brigada Antiteroristă a SRI și nu de pompierii de la ISU?

Sugestia perfidă este că autoritățile interzic accesul în bloc „tocmai pentru a se acoperi evidențele” și a ascunde faptul că drona nu ar fi rusească.
Adevărul omis
În absolut orice stat membru NATO, prăbușirea unui dispozitiv militar străin, nedeclarat și potențial exploziv pe teritoriul național este, prin definiție, un incident de securitate națională și un potențial act terorist/agresiune hibridă.

Prezența geniștilor și a structurilor antiteroriste este obligatorie pentru strângerea probelor de la fața locului. Este nevoie de colectarea tuturor fragmentelor de motor, a numerelor de serie, a tipului de explozibil, pentru expertiza criminalistică militară, nu pentru a „ascunde” dovezi de ochii locatarilor.
Teoria conspirației financiare și mutarea vinei pe Ucraina
Punctul culminant al narațiunii de manipulare mută reflectorul de pe agresiunea Federației Ruse asupra intereselor economice ale Ucrainei și ale aliaților occidentali.

Cum se manipulează în zona aceasta? Se folosește tehnica Qui prodest?/Cui folosește?.

Mesajul susține că incidentul este „cusut cu ață albă” pentru a speria populația și a forța România să acceseze credite militare sau programe de înarmare, cum este programul SAFE.

De aici și până la concluzia halucinantă că „rămâne ipoteza unei drone trimise voit de Ucraina spre România” nu mai este decât un pas.

Se face astfel o legătură forțată cu alte incidente din statele baltice, unde propaganda rusă a susținut, de asemenea, că dronele erau ucrainene.
Scopul final al dezinformării tip propaganda rusească
Orice pseudo-analiză, va folosi expresii populare, tip „e prea ca la țară”, „întreb, nu dau cu parul” pentru a mima bunele intenții și scepticismul cetățenesc, are un singur scop: să destabilizeze.

Prin transformarea unui atac rusesc evident într-o dezbatere sterilă despre „mărimea dronei” și „interesele Ucrainei”, propaganda reușește să dilueze responsabilitatea Moscovei.

În timp ce structura blocului din Galați este expertizată, iar răniții primesc îngrijiri, pe frontul informațional se duce o bătălie la fel de periculoasă.

Refuzul de a accepta realitatea radarului și a probelor clare în favoarea unor scenarii specu...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2020/05/dan-andronic-editorial.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Ce se întâmplă când ANI dă cu bâta-n baltă și în cariera unui expert în poligraf]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/ce-se-intampla-cand-ani-da-cu-bata-n-balta-si-in-cariera-unui-expert-in-poligraf.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/ce-se-intampla-cand-ani-da-cu-bata-n-balta-si-in-cariera-unui-expert-in-poligraf.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[De când a fost înființată, Agenția Națională de Integritate (ANI) s-a făcut cunoscută prin bâta cu care a altoit politicieni din tot spectrul existent. Au fost și persoane fără legătură cu politica, dar puțin sau deloc mediatizate. Spre exemplu, Agenției i-a cășunat pe un expert în poligraf de la Poliția Capitalei, pe care l-a cercetat timp de 6 ani până a produs un raport de incompatibilitate.

O sesizare primită în 2017 la ANI a transformat viața conf. univ. comisar-șef dr. Kiss Csaba într-un calvar. Polițistul este una dintre figurile cunoscute din domeniul psihologiei judiciare și al tehnicii poligraf din România, un ofițer de la Poliția Capitalei cunoscut de mulți jurnaliști pentru rezultatele pe care le-a obținut împreună cu colegii de la Departamentul Omoruri.

Ce se întâmplă când ANI dă cu bâta-n baltă și în cariera unui expert în poligraf

Agenția a început verificările cu privire la o presupusă încălcare a legii incompatibilității. Câteva luni mai târziu, în 2018, Recorder a produs un articol despre Kiss Csaba. Acuzația viza incompatibilitatea psihologului judiciar, ofițer în cadrul Poliției Capitalei (DGPMB), semnalată și în sesizare.

„Csaba Kiss este șeful Laboratorului de Psihologie Criminalistică din cadrul Poliției Capitalei. Pe de altă parte, tot el este șeful unui ONG numit Asociația Română de Psihologie Judiciară, care îi formează pe viitorii experți-poligraf. Și apoi, în calitate de Președinte al Comisiei de psihologie pentru apărare, ordine publică şi siguranță natională din cadrul Colegiului Psihologilor din România, tot el le eliberează atestatele de liberă practică”, scria Recorder.

Anchetă ordonată de ministrul Carmen Dan, după articolul din Recorder

Expertul Poliției, omul care testa toți infractorii cu poligraful, era deja găsit vinovat de către Recorder. Jurnalistul susținea că acei tineri care vroiau să lucreze în subordinea sa, adică „psihologii care vor folosi aparatul poligraf în Poliție sunt îndrumaţi mai întâi să urmeze cursuri de specializare şi să obțină atestat de liberă practică chiar de la viitorul lor şef. Toată operațiunea costă cel puțin 14.000 de lei. Cu chitanță”.

Era o relatare de fapte, nu o investigație cu probe complete. Efectul a fost însă devastator.

Direcția de Control Intern al IGPR a declanșat anchetă cu privire la cele sesizate. Ofițerii au raportat ministrului Carmen Dan, șefa Internelor la acea vreme, că nu s-a constatat nicio infracțiune. S-a sugerat că, dacă există vreo încălcare de lege, doar Agenția Națională de Integritate poate stabili.

Degeaba expertul Poliției Capitalei a negat acuzațiile, a dat explicații despre activitatea extra-judiciară care nu încalcă legea incompatibilității. ANI a început verificările împotriva lui și, după 6 (șase) ani a întocmit un raport de evaluare în care Kiss Csaba era acuzat.

Și ANI a fost folosită ca bâtă politică

Nu ar fi fost pentru prima dată când, atunci când trebuia scuturat din pom un anume personaj și nu erau fapte de corupție ca să intervină DNA, se apela la ANI. Se intra mereu într-o horă, super mediatizată, iar personajul vizat de acuzații abandona funcția și se preocupa de angajarea unui avocat.

Să ne amintim cum în 2012, patru demnitari de la PNL au fost victimele unui comunicat ANI, menit de a-i scoate de pe lista cu nominalizări pentru funcții importante în stat. Șansa a fost că minciunile au fost atât de evidente, iar acuzații au știut să pareze rapid cu probe, încât tot demersul ANI s-a fâsâit.

Crin Antonescu, președinte al PNL, a declarat atunci pentru EVZ că este "pe deplin solidar" cu cei patru demnitari acuzaţi de incompatibilitate, precizând că "până la proba contrarie" aceştia nu ar trebui să demisioneze din funcții şi că "nu face ANI alegeri în România, fac cetăţenii României".

Președintele Klaus Iohannis s-a confruntat și el cu un dosar și proces cu ANI, doi ani de zile. În aprilie 2013, ANI a susținut că Iohannis s-a aflat în incompatibilitate deoarece a deținut simultan funcția de primar al Sibiului și calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) la societățile Apă Canal și Piețe.

La începutul anului 2015, la două luni după ce câștigase funcția de președinte al României, Înalta Curte de Justiție l-a achitat, considerând că nu a fost vorba de incompatibilitate faptul că a făcut parte din AGA. Atunci nu era Lia Savonea președintele Curții Supreme.

9 ani de anchete și procese pentru un verdict 

Cum poate un profesionist care nu a furat, care a stat față în față cu infractori ca să afle, științific, dacă mint și sunt vinovați de fapta pentru care erau cercetați, să-și trăiască viața sub povara gândurilor că trebuie să dovedească că nu e vinovat? Probabil că e greu. Iar când totul se lămurește, nimeni din cei care inițial au aflat că ești un ins necinstit, nu mai află că judecătorii ți-au făcut dreptate după ani de zile și nu ești cel hulit pe suspiciuni.

Am aflat că, recent, s-a pus capăt procesului d...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2024/02/simona-editorial.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[O nouă armă a terorii]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/o-noua-arma-a-terorii-2.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/o-noua-arma-a-terorii-2.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[O armă teribilă este ascunsă în spatele unei imagini idilice, promovată pe reţelele de socializare. Arma terorii. Un clip ce pare inofensiv. Un peisaj mirific de la noi, pentru că vorbesc acum despre mesajul adresat românilor, plin de munţi împăduriţi şi un râu care curge vesel şi cristalin printre ei.

Dar în fundal şi câteva utilaje ruginite, care se vede că sunt abandonate demult. În prim plan, un tânăr zâmbitor ne spune, arătând spre râu, ce bine este că el curge nestingherit de un baraj  de hidrocentrală, pentru că astfel lostriţa (o specie de peşte de apă de munte, rudă cu păstrăvul, declarată de mulţi ani monument al naturii) poate trăi şi reproduce în voie.
Ce minunat este să ai râuri prin care zburdă lostriţe.
Ce uită să ne spună clipul, este că lostriţa trăieşte în toate râurile de munte din România, nu numai îl locul unde începuse construcţia, în urmă cu mai bine de cincisprezece ani, a unui baraj pentru o hidrocentrală, acum abandonat. Deci, nu se reproduce numai fix pe locul unde ar fi fost barajul, ci în toate râurile unde trăieşte. Sau, singurul mnascul lostriţă pentru reproducere, un fel de taur comunal, sau lostriţcomunal dacă vreţi, nu trăieşte decât acolo unde s-ar fi dorit construcţia barajului.

Nici nu ni se spune cum de, în ciuda faptului că lucrările la construcţia hidroenergetică au început în urmă cu mai bine de 15 ani şi s-a lucrat ceva la ea, totuşi, până acum, lostriţa nu a fost deloc deranjată sau stresată de la reprodus şi se află şi astăzi în acele locuri. De ce finalizarea barajului ar fi pus capăt existenţei speciei. Ar fi rămas masculii de o parte, iar femelele de cealaltă parte a barajului, fără putinţa de a se mai întâlni vreodată?
Am vorbit în repetate rânduri despre cum aceleaşi ONG-uri blochează dezvoltarea României.
Fie că este vorba despre o construcţie strategică din domeniul energetic, fie că este vorba despre capacităţi industriale, strategice şi ele, fie că este vorba despre legi care să deblocheze în vreun fel prăbuşirea ţării noastre. De fiecare dată, ONG-urile cu pricina, mereu aceleaşi, câştigă în Justiţie. Şi o hotărâre judecătorească, luată de cele mai multe ori pe motive absolut fatasmagorice, care, dacă nu ar avea consecinţe catastrofale, ar stârni râsul, le dă dreptate şi totul se blochează. Infrastructură energetică strategică, infrastructură de transport strategică. Tot!

De astă dată, lucurile sunt şi mai grave şi privesc întreaga planetă. Şi, desigur, şi România, pentru că, deşi de multe ori nu pare, judecând după ce se întâmplă pe plaiurile mioritice, suntem şi noi pe planeta asta.

Un articol-bombă din ziarul „The Guardian” o publicaţie care a fost în primele rânduri în susţinerea măsurilor aberante de restrângere a drepturilor cetăţeneşti în timpul pandemiei de coronavirus, ar trebui să ne pună în alertă. Pe noi, cetăţenii de rând ai planetei, cei care suntem vizaţi de noua armă  a politicii globale a terorii. Natura.
Dacă nu a mers cu Hantavirusul plimbat pe un vapor de croazieră, dacă şi încercarea cu Ebola nu a dat rezultate şi nu s-a declanşat isteria generală, atunci au găsit altceva. Natura!
Care, dacă nu-i ascultăm pe ei şi nu facem ce vor ei, ne poate pune viaţa în pericol. Pentru că trebuie să fim ţinuţi în teroare. Întotdeauna, ceva trebuie să ne ameninţe, pentru ca autorităţile să aibă de ce să ne protejeze. Şi cum altfel să ne protejeze decât impunându-ne restricţii. Impunându-ne stări de necesitate, urgenţe sanitare din cauza cărora trebuie să ascultăm orbeşte ordinele lor aberante. Din cauza cărora se amână alegeri. Din cauza cărora se calcă în picioare drepturile şi libertăţile cetăţeneşti. În numele unui bine pe care, vrem, nu vrem, trebuie să-l înghiţim nemestecat pentru că ni se bagă pe gât. La nevoie, cu forţa, aşa cum s-a făcut în ultima pandemie.
Medicii nu mai au credibilitate. Prea ne-au urat înmormântare uşoară, dacă nu ne vaccinăm.
Prea au murit mulţi oameni şi nu din cauza virusului. Atunci, s-au găsit alţi propagandişti, care au credibilitatea neştirbită. Meteorologii. Cu ce să te mintă meteorologii? Ei spun ce arată harta din satelit. Plouă, sau nu. E soare, sau nu. Era gluma cu minciuni ca la meteo. Dar era o simplă glumă. Vectorii de propagandă, meteorologii, sunt perfect aleşi. Nu numai pentru credibilitatea pe care o au, dar şi pentru faptul că rubricile meteo de la jurnalele de ştiri ori din ziare sunt urmărite de un public numeros. Oricine este interesat de starea vremii, fie numai şi pentru a şti cum să se îmbrace când pleacă de acasă.

Ei bine, inclusiv prin această rubrică aparent obiectivă, se face deja propagandă pentru noua armă a terorii care ni se pregăteşte. Aţi observat că nu se mai anunţă că plouă, sau ninge, că va fi frig, sau cald. Nu mai există o informare omenească despre starea vremii. Ci totul este sub semnul codurilor. Nu plouă mai tare sau mai încet, ci este cod galben, sau portocaliu, sau roşu de ploi.

Nu bate vântul, ci este cod galben, portocaliu sau roşu de vânt. Şi ...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2021/02/sorin-ovidiu-balan-editorial-1024x662.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Ilie Bolojan și unele ONG-uri, „idioții utili” ai Kremlinului]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/ilie-bolojan-si-unele-ong-uri-idiotii-utili-ai-kremlinului.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/ilie-bolojan-si-unele-ong-uri-idiotii-utili-ai-kremlinului.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Useriștii, „deontologii” și „idioții utili” v-au spus că transparentizarea donațiilor către ong-uri este o măsură la care doar putiniștii visează. Nimic mai fals! Este fix pe dos! Prima lege de acest tip - ea se numește „Foreign Agents Registration Act” - a apărut în SUA și a fost adoptată în 1938. Ea obligă persoanele sau organizațiile care reprezintă interese străine, să se înregistreze la Departamentul de Justiție al SUA și să-și declare activitățile și finanțările.

Dar de unde am scos-o pe aia cu „idioții utili”? Așa i-a numit Leonid Brejnev, secretar general al PCUS, pe activiștii „Greenpeace”, acționați în orb de KGB, peste tot în lume, în interesul URSS. Astăzi, sintagma desemnează categoria dispusă să dea cu petul în borduri, pentru orice inițiativă care le este prezentată a fi măreață.
ONG-urile, o veritabilă industrie
Potrivit Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile, în 2024 existau 127.000 de asemenea organizații. Ele realizau venituri de 4.2 miliarde de euro, cam 1.51 din PIB, și aveau 127.000 de angajați. O industrie mai ceva decât multe alte industrii. În mod sigur, cele mai multe dintre ele caracterizate de activități absolut onorabile.

Pe cale de consecință, majoritatea acestor organizații nu au niciun motiv să protesteze împotriva inițiativei legale de transparentizare a donațiilor din care își susțin activitățile. Ba chiar, fac tot ceea ce pot ca să aducă la cunoștința publicului atât proiectele realizate, cât și pe suporteri.
Nu ne tragem din batracieni!
După cum am mai povestit, în numele fiicei mele am donat pentru Catedrală și am publicat chitanța cu suma blurată. Drept pildă: m-am gândit că unii mă vor urma, ceea ce s-a și întâmplat. Chitanța frumos înrămată șade pe un perete al casei. Așteaptă să fie văzută de nepoți și apoi de copiii lor și tot așa, ca să știe că nu se trag din batracieni, ci din români cu credință în Dumnezeu și neam.

Tot așa, nu am nimic împotrivă ca cei pe care îi ajut după puterile mele mărunte să mă treacă pe o listă publică. Chiar dacă asta încalcă îndemnul evanghelic „Să nu știe stânga ce face dreapta”. Asta, pentru că nu mă rușinez deloc cu micile donații sau milostenii pe care le fac.
Activități potrivnice intereselor economice vitale ale țării
Am mai spus-o, nu este ca și cum aș da bani la curve. Da, dacă aș avea obiceiul ăsta, cred că aș protesta și eu energic împotriva oricărei „transparențe”. Chiar cred că despre asta este vorba. Niște unii, care dau bani la „curve”, s-ar rușina dacă se află public. Și nici „curvele” nu ar vrea să li se afle lista de clienți.

Evident, mai sus am folosit un soi de alegorie hiperbolică doar pentru ușurarea înțelegerii motivelor de opoziție la inițiativa de transparentizare. Este foarte importantă pentru o serie de ong-uri ținerea într-o ceață cât mai densă a legăturii dintre sponsori și activitățile potrivnice intereselor economice vitale ale țării. Cum ar fi?
Blocați hidrocentralele!
Păi, cum ar fi blocarea de către ong-urile „Bankwatch România” și „Declic” a Hidrocentralei Răstolița, finalizată în proporție de peste 90%. Detalii festiviste despre acest caz sunt disponibile chiar pe site-ul „Bankwatch România”. La fel, blocarea Hidrocentralei Bumbești-Livezeni și a amenajării Surduc-Nehoiașu.

Lista este una interminabilă. Au fost blocate lucrările la o serie de hidrocentrale: Pașcani, Surduc-Siriu, Cornetu-Avrig și multe altele mai mici.  Ong-urile au reclamat că aceste hidrocentrale „de tip ceaușist” mută cursuri de apă din arii naturale protejate. Decidenții politici au subliniat în zadar că nefinalizarea acestor obiective generează pierderi de energie ieftină și curată din sistem.
Nu doar Ilie Bolojan luptă împotriva reactoarelor mici
Nici proiectul Neptun Deep nu este trecut cu vederea. În primul rând „Greenpeace”, dar și alte ong-uri, au deschis 6 acțiuni în justiție de suspendare a avizelor și acordurilor de mediu ale uriașului proiect. Ong-urile susțin că exploatarea pune în pericol biodiversitatea din Marea Neagră. De fapt, exploatarea încurcă cu totul altceva.

Să nu cumva să credeți Ilie Bolojan este singurul demolator al proiectului centralei nucleare cu reactoare modulare mici (SMR) de la Doicești. Nu, nu! Este ajutat consistent de „idioții utili” ai lui Leonid Brejnev, de Greenpeace, filiala România, plus alte ong-uri care contestă turbat materializarea proiectului.
Marele adversar: Federația Rusă
Interesul de a frâna toate aceste proiecte, mai ales a acelora din zona energetică, nu este nicidecum al vrăbiuțelor deranjate de roboteala unei hidrocentrale. Nu este nici al meduzelor din Marea Neagră, care vor trebui să ocolească înot platformele marine. Este al Federației Ruse.

Poziția Rusiei față de proiectele energetice ale României este una strategic-ostilă. Cu cât mai multă energie producem, cu atât mai multă putem exporta, în detrimentul exporturilor și influenței rusești. Pentru ruși, riscul ca să devenim cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană este ...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/08/mirel-curea-editorial-1024x570.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Parlamentul paralel. De ce votul minorităților cântărește atât de greu]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/parlamentul-paralel-de-ce-votul-minoritatilor-cantareste-atat-de-greu.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/parlamentul-paralel-de-ce-votul-minoritatilor-cantareste-atat-de-greu.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Winston Churchill a fost desemnat, potrivit unui sondaj realizat de BBC în anul 2002, cel mai mare britanic din istorie. Prim-ministru al Regatului Unit în două mandate, Churchill nu s-a remarcat doar prin activitatea sa politică și de stat, ci și ca ofițer al armatei regale, istoric, scriitor și artist, dobândind o faimă mondială datorită retoricii sale excepționale și spiritului caustic.

Opera sa literară și memorialistică i-a adus în 1953 Premiul Nobel pentru Literatură, devenind astfel singurul șef de guvern britanic recompensat cu cea mai prestigioasă distincție internațională, care celebrează în fiecare an excelența și contribuția adusă umanității. Churchill a fost, de asemenea, primul premier al Regatului Unit căruia i s-a acordat titlul de cetățean de onoare al Statelor Unite ale Americii.
Eroismul din Bătălia Angliei
Bătălia Angliei s-a desfășurat între 10 iulie și 31 octombrie 1940 și s-a încheiat cu respingerea, de către Royal Air Force, a atacurilor lansate de Luftwaffe, prin care Germania urmărea să obțină superioritatea aeriană necesară invadării Marii Britanii (Operațiunea „Leul de Mare”). Ea a fost prima mare campanie militară din istorie purtată exclusiv în aer; în aproape patru luni de lupte, Germania a pierdut 1.900 de avioane și 2.500 de piloți, în timp ce Marea Britanie a pierdut 1.000 de avioane și 500 de piloți.

Din cauza pierderilor uriașe suferite, Adolf Hitler a fost nevoit să amâne pe termen nelimitat invadarea insulei britanice. Această confruntare a demonstrat că Germania nu era invincibilă, reprezentând prima mare înfrângere a mașinii de război naziste. Victoria britanică a oferit Aliaților timpul și baza strategică necesare pentru continuarea războiului, transformând Marea Britanie într-un bastion al rezistenței europene și într-un punct esențial pentru viitoarea eliberare a Europei.

Unul dintre cele mai celebre citate ale marelui om de stat britanic este: „Niciodată în istoria conflictelor umane nu s-a întâmplat ca atât de mulți să datoreze atât de mult unui număr atât de mic”, prin care el îi omagia pe acei piloți din Royal Air Force, susținuți de aviatori din Canada, Noua Zeelandă, Polonia și Cehoslovacia, care, prin curajul lor, apărau existența însăși a măreței națiuni britanice.

A fost unul dintre rarele momente din istorie în care o minoritate restrânsă purta cu adevărat pe umeri destinul unui popor întreg.
Răsturnarea grotescă a istoriei în România
România contemporană pare să fi răsturnat într-un mod grotesc sensul acestei fraze istorice, prin care Winston Churchill îi glorifica pe „The Few”, transformând ideea de „cei puțini” într-un mecanism permanent de negociere politică, rupt de merit și de logica autentică a reprezentării democratice.

Niciodată, în istoria politică a României postdecembriste, atât de mulți — poporul român — nu au fost influențați atât de mult de atât de puțini, expresia referindu-se la parlamentarii grupului minorităților naționale și etnice.

Dar, de această dată, nu prin eroism, nu prin sacrificiu și nici prin salvarea statului într-un moment de cumpănă istorică, ci prin intermediul unui mecanism juridic și politic disproporționat, artificial și aproape intangibil, transformat între timp într-o anomalie constituțională greu de explicat într-o țară membră a Uniunii Europene.
Distincția dintre minoritate etnică și națională
Există o diferență esențială, pe care discursul public românesc o ignoră sau o confundă deliberat: minoritatea etnică nu este același lucru cu minoritatea națională.

O minoritate etnică reprezintă un grup de oameni care împărtășesc aceeași origine culturală, lingvistică ori tradițională, dar care trăiesc integrat în interiorul unui stat, fără a avea în spate un alt stat-națiune care să îi revendice sau să îi reprezinte politic.

În schimb, minoritatea națională presupune existența unei legături directe cu o altă națiune organizată statal, cu un alt centru politic, istoric și simbolic. Cu alte cuvinte, orice minoritate națională este și una etnică, dar nu orice minoritate etnică devine automat minoritate națională.

Diferența nu este una semantică, ci una profund politică și juridică, fiindcă ea privește raportul dintre identitate culturală și loialitate națională. De aceea, statele serioase tratează cu mare atenție această distincție: una ține de protejarea diversității culturale, cealaltă poate deveni, în anumite contexte istorice și geopolitice, o problemă de reprezentare politică, de suveranitate și securitate națională.
Privilegiul electoral și inegalitatea votului
Democrația modernă presupune ca reprezentarea parlamentară să fie obținută prin vot egal și competiție egală, toți cetățenii fiind obligați să respecte aceleași reguli electorale, aceleași praguri, aceleași condiții, aceeași luptă pentru încrederea electoratului, de unde vine și puternica lor legitimitate.

În România însă, există o categorie privilegiată chiar prin Constituție: organizațiile minorităților naționale. Acestea...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2025/03/Marius-Niculescu-885x1200.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Planul secret nume de cod „Ahmadinejad”]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/planul-secret-nume-de-cod-ahmadinejad-2.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/planul-secret-nume-de-cod-ahmadinejad-2.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Contextul în care vorbim este cel al războiului izbucnit în miez de noapte în Orientul Mijlociu — un conflict care a schimbat rapid echilibrul strategic al regiunii și economia lumii. Pe 28 februarie 2026, la ora 2:30 dimineața, președintele Donald Trump a postat pe Truth Social un videoclip de opt minute: Statele Unite și Israelul declanșaseră Operațiunea Epic Fury — cea mai masivă campanie de lovituri aeriene coordonate împotriva Iranului din istoria modernă. În primele 12 ore, aproape 900 de atacuri au vizat baze de rachete, instalații nucleare, infrastructură de apărare aeriană și comandamentele militare.

Obiectivul central a fost atins: ayatollahul Ali Khamenei, Liderul Suprem al Iranului de 37 de ani, a fost ucis. Alături de el au murit comandantul CGRI Mohammad Pakpour, ministrul apărării Aziz Nasirzadeh și șeful Marelui Stat Major Mohammad Bagheri. Iranul a ripostat imediat sub Operațiunea ”True Promise IV”, extinzând conflictul în șapte țări în mai puțin de 48 de ore: Bahrain, Iordania, Kuwait, Qatar, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Irak. Războiul — cunoscut și ca Războiul Ramadanului — a produs mii de morți în Iran, Liban, Israel și statele Golfului, și a deplasat milioane de oameni. Strâmtoarea Hormuz a fost efectiv blocată, declanșând criza globală a combustibilului care afectează astăzi și consumatorii europeni.

Operațiunile derulate în conflictul cu Iranul: Operațiunea SUA         Epic Fury (Pentagon) — 28 feb. – 5 mai 2026; Operațiunea Israel        Roaring Lion (IDF) — simultan cu Epic Fury; Riposta iraniană            True Promise IV — 7 țări vizate în 48 de ore; Prima victimă-lider Ayatollahul Khamenei ucis în prima zi, 28 feb. 2026

Consecințe      Mii de morți, milioane de strămutați, criza Strâmtorii Hormuz
Planul Barnea — trei faze și un candidat imposibil (arhitectura unui plan ambițios)
După Războiul de 12 Zile din iunie 2025, șeful Mossad David Barnea a întors cu 180 de grade doctrina serviciului: în loc să trateze schimbarea de regim ca pe un scenariu imposibil, a ordonat elaborarea unui plan detaliat de răsturnare a guvernului Republicii Islamice în cazul unui nou conflict. Planul — prezentat premierului Netanyahu și unor înalți oficiali ai administrației Trump în ianuarie 2026 — prevedea trei faze succesive: (1) decapitarea conducerii prin lovituri aeriene și asasinate țintite; (2) destabilizarea politică prin campanii de influență și o invazie kurdă din nord; (3) prăbușirea regimului și instalarea unui guvern alternativ.
Prima fază a reușit în mare parte — Khamenei a fost ucis. Fazele a doua și a treia au eșuat profund.
„Planul Mossad ar fi avut șanse foarte bune de reușită dacă ar fi primit autorizare deplină să înainteze.”  — David Barnea, șef Mossad, citat de The New York Times Mobilizarea kurdă la sol nu a produs destabilizarea anticipată, iar Republica Islamică și-a demonstrat o reziliență pe care planificatorii americani și israelieni o subestimaseră profund.

Iranul deținea zeci de baze subterane de rachete (se estimează numărul lor la 30) săpate în granitul munților Zagros și Alborz, la adâncimi de 120 până la 450 de metri, conectate prin peste 100 de sisteme de tuneluri — o capabilitate care a supraviețuit complet loviturilor. Rachetele nu sunt doar depozitate acolo — sunt alimentate și lansate direct din aceste baze subterane. Este o arhitectură militară concepută nu pentru a supraviețui unui atac, ci pentru a continua să lupte după el.
Ce au lovit SUA și Israel - și ce n-au atins?
Loviturile americano-israeliene s-au concentrat în principal pe intrările și ieșirile acestor facilități. Din 27 de deschideri de tuneluri analizate prin imagini satelitare, 77% fuseseră lovite — dar în mai multe cazuri, imaginile au arătat că Iranul începuse să degajeze siturile în mai puțin de 48 de ore. Complexul de la Soffeh, lângă Isfahan, a devenit simbolul acestei dinamici: deși bombardat aproape în fiecare noapte de B-2 și B-52 cu bombe perforante de precizie, rezultatul a fost aproape nul, un rezident local a descris situația astfel: „Vedem muntele bombardat, vedem fumul ridicându-se, dar când ne trezim dimineața, tot din acești munți vedem rachete urcând spre cer"-scrie The Times of Israel.
De ce bombele nu ajung să lovească rachetele?
Fizica e directă: orice activ iranian aflat în interiorul infrastructurii subterane a supraviețuit — aceasta e concluzia centrului de cercetare Alma, care a urmărit infrastructura de rachete iraniană ani de zile. Bombele perforante GBU-57 — cele mai grele din arsenalul american — pot penetra până la 60 de metri în beton armat. Granitul dur al Zagros-ului oferă o protecție echivalentă la adâncimi mult mai mici.

La 200-450 de metri adâncime, nu există armă convențională care să ajungă. Sistemul de tuneluri include uși antișoc separate ca puncte de ieșire și o rețea de căi ferate care redirecționează traficul când un portal e pierdut — infrastructura subterană rămânând operațională.
Dovada este în cifre.
Dacă capacitat...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/08/alexandru-grumaz-1-1024x749.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[O mare necunoscută: în ce mai constă suveranitatea României]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/o-mare-necunoscuta-in-ce-mai-consta-suveranitatea-romaniei-2.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/o-mare-necunoscuta-in-ce-mai-consta-suveranitatea-romaniei-2.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Una dintre marile diferențe dintre secolul trecut și acesta este că răul și-a schimbat stilul. Înainte, el venea teatral, cu cizme, cu discursuri urlate, cu gesturi ample, cu mulțimi hipnotizate în piețe. Avea ceva grotesc și grandios în același timp. Puteai să-l vezi, să-l urăști, să te temi de el. Astăzi însă, răul poartă ochelari subțiri, vorbește calm, aproape politicos, și apare la televiziuni cu grafice colorate în spate. Nu mai ridică vocea. Explică. Nu mai amenință. Argumentează. Nu mai vorbește despre destin, glorie sau sânge, ci despre sustenabilitate, optimizare, eficiență și tendințe. Și tocmai această blândețe tehnică îl face mai greu de înțeles și, poate, mai primejdios.

M-am gândit la asta recitind în minte ”Fizicienii”. Piesa lui Dürrenmatt aparține încă unei lumi tragice, în care savantul descoperă ceva atât de teribil încât încearcă să fugă de propria inteligență. Fizicienii lui sunt oameni sfâșiați între cunoaștere și conștiință. În spatele nebuniei lor există încă o dramă morală. Ei se tem de ceea ce au creat. Se ascund. Simulează delirul. Vor să împiedice catastrofa.
Nu mai e deloc așa, azi…
„România lipsește de la datorie în diplomația de la Bruxelles”, au declarat cinci diplomați și oficiali europeni pentru revista neomarxistă ”Politico”. Bucureștiul evită frecvent să se implice public în negocieri sensibile sau să își promoveze activ propriile interese în „bula” de la Bruxelles.

Pentru cine a trăit suficient și a văzut cum funcționează puterea, această constatare nu este o surpriză. O țară care și-a amanetat suveranitatea nu mai are, în sens profund, nevoie de politică externă. Politica externă presupune voință proprie, interese formulate clar și disponibilitatea de a spune „nu” atunci când aceste interese sunt amenințate. Dar ce rost are să negociezi, dacă deciziile esențiale sunt deja asumate în altă parte?

În asemenea condiții, diplomația devine un decor. Ambasadorii participă la recepții, miniștrii zâmbesc protocolar, comunicatele vorbesc despre „parteneriate” angajamente europene, partide pro-europene sau pro-occidentale” PNRR”, „solidaritate” și „aliniere”. În spatele acestei recuzite, marile opțiuni sunt discutate discret, în întâlniri fără martori, în birouri din Bonn, Viena sau în alte centre unde puterea economică și politică se exercită fără emfază. Premierii se întorc apoi acasă și nu prezintă niciodată concluziile. Semnează angajamente secrete. Ca și când România ar fi proprietatea lor. Nimic nu se mai dezbate în Parlament.  Totul e secretizat iar românul e sărăcit și nu știe niciodată de ce…
Nu este vorba doar despre supunere politică, ci și despre o disciplinare economică atent orchestrată.
Programul SAFE și alte mecanisme similare sunt invocate ca dovezi ale unei integrări care presupune costuri și obligații asumate cu o obediență aproape reflexă. Se vorbește solemn despre securitate și modernizare, dar în realitate nota de plată este suportată de aceeași economie fragilă, în timp ce beneficiarii reali se află în altă parte.

În paralel, capitalul românesc este tratat ca o anomalie suspectă. Antreprenorul autohton este privit cu neîncredere, împovărat birocratic și fiscal, rareori susținut coerent. În schimb, marile companii multinaționale sunt întâmpinate cu facilități, excepții, subvenții și un respect pe care statul îl refuză propriilor cetățeni. Mesajul implicit este limpede: adevărata competență și legitimitate vin din exterior, iar rolul localnicilor este să consume, să muncească și să tacă.

Companiile strategice ale statului, construite de generații întregi, sunt privite nu ca instrumente ale independenței economice, ci ca active negociabile. Se discută periodic despre listări, privatizări și „optimizări”, într-un limbaj tehnocratic ce ascunde aceeași idee simplă: ceea ce mai aparține formal statului poate fi înstrăinat atunci când contextul o cere. Resursele, infrastructura, energia și sectoarele esențiale încetează să mai fie expresia unei suveranități și devin simple bunuri transferabile.
Totul se desfășoară sub vocabularul moralizator al modernizării.
Cine ridică obiecții este acuzat deputinism, populism sau nostalgie după comunism. Cine întreabă cui folosește această ordine economică și politică este privit ca un element periculos, perturbator. În realitate, întrebarea este legitimă: dacă România nu își mai apără activ interesele, dacă acceptă orice, fără negociere costuri și constrângeri, dacă își slăbește sistematic capitalul propriu și își înstrăinează activele strategice, în ce mai constă suveranitatea?

O țară poate continua să aibă drapel, imn și instituții, dar acestea pot deveni simple simboluri ceremoniale. Suveranitatea nu se măsoară în parade și discursuri, ci în capacitatea concretă de a decide, de a negocia și de a refuza atunci când interesul național o cere. În clipa în care această capacitate dispare, statul rămâne doar ca formă, iar fondul este administrat de alții.

Constatarea Politico este, în acest sens, mai ...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2023/04/Octavian-Hoandra_RzV-1024x683.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Ce spune analiza ChatGPT despre scandalul Sebastian Ghiță. Concluzie surprinzătoare]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/ce-spune-analiza-chatgpt-despre-scandalul-sebastian-ghita-concluzie-surprinzatoare.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/ce-spune-analiza-chatgpt-despre-scandalul-sebastian-ghita-concluzie-surprinzatoare.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Acuzația lansată în spațiul public de activistul moldovean Valeriu Pașa: „Sebastian Ghiță este agent rus confirmat”, este spectaculoasă, dar tocmai de aceea trebuie judecată rece.

În astfel de cazuri, nu este suficient să existe o suspiciune rezonabilă, o coincidență politică sau o preluare de narațiuni favorabile Rusiei. Trebuie văzut ce probează documentele și, la fel de important, ce nu probează.
Acuzația la adresa lui Sebastian Ghiță
În cazul de față, punctul de plecare este o investigație publicată de FIP.am, care descrie documente și comunicări scurse din zona Social Design Agency. Aceasta este o structură rusească asociată operațiunilor de influență și dezinformare în afara Rusiei.

Social Design Agency nu este o entitate oarecare: Marea Britanie a sancționat-o în octombrie 2024, acuzând-o că a acționat ca instrument al Kremlinului în campanii de dezinformare și destabilizare. Departamentul de Justiție al SUA a descris operațiuni rusești similare ca fiind coordonate sub controlul administrației prezidențiale de la Moscova.

Pentru că am o relație personală de prietenie cu Sebastian Ghiță am preferat să caut un analist neutru: ChatGPT. Căruia i-am pus niște întrebări, dându-i documentele prezentate public la analiză.

Vă las să citiți răspunsurile.
Dacă rezultă din documentele analizate că Ghiță este agent rus
ChatGPT: Nu, nu rezultă în sens strict. Din documentele invocate rezultă că Sebastian Ghiță apare într-un scenariu de lucru al unei rețele rusești de influență.

Nu rezultă, din ce este public, că a fost recrutat, plătit, instruit direct sau că a acceptat să execute o operațiune.

Formula „agent rus confirmat” este deci o concluzie mai tare decât proba. Ca să poți spune asta solid, ar trebui să existe măcar una dintre următoarele dovezi: comunicare directă cu el, accept explicit, transfer financiar, instrucțiuni primite, acțiune publică executată conform planului sau mărturii/documente care arată relația operațională.

Ce se poate spune corect este: Ghiță apare în documente atribuite unei infrastructuri rusești de dezinformare ca posibil instrument de propagare a unei narațiuni anti-Maia Sandu.

Investigația FIP.am descrie pachetul de documente ca provenind din zona Social Design Agency, entitate legată de campanii rusești de influență în mai multe țări. (FIP.AM)
A fost Sebastian Ghiță parte a unui plan sau a făcut parte activ din plan
ChatGPT: Din datele publice, rezultă că a fost parte a unui plan, dar nu că a făcut parte activ din plan.

Diferența este decisivă.

„Parte a unui plan” înseamnă că operatorii ruși l-au avut în vedere, l-au inclus într-o idee de operațiune sau au considerat că România TV putea fi folosită pentru a lansa o narațiune. Asta pare susținut de documente.

„Parte activă din plan” ar însemna că Ghiță a fost contactat, a acceptat, a cooperat sau a executat ceva. Asta nu este demonstrat de informațiile publice disponibile.

Mai mult, chiar relatarea citată de tine spune că Ghiță nu a mai ieșit public cu declarația respectivă. Acest lucru slăbește teza implicării active. Poate fi vorba despre o tentativă, o idee internă, un plan neexecutat sau o abordare eșuată. Nu avem, din aceste documente, dovada participării lui conștiente.

Formularea cea mai precisă ar fi: Sebastian Ghiță a fost inclus într-un scenariu operațional al unei rețele rusești, dar nu este dovedit că a participat activ la acel scenariu.
Este credibilă o asemenea dezvăluire
ChatGPT: Da, dezvăluirea este credibilă ca indiciu despre o operațiune rusească de influență. Nu este suficientă, singură, ca probă finală că Ghiță este agent rus.

Este credibilă din trei motive.

În primul rând, sursa documentelor nu este marginală: FIP.am este o platformă de fact-checking/investigații care a publicat o analiză amplă despre documente, corespondență, rapoarte și planuri atribuite Social Design Agency. (FIP.AM)

În al doilea rând, Social Design Agency este deja tratată de guverne occidentale ca actor de dezinformare al Kremlinului. Guvernul britanic a sancționat SDA în octombrie 2024, spunând că a fost expusă ca entitate însărcinată de Kremlin să incite proteste anti-Ucraina în Europa. (GOV.UK) Departamentul de Justiție al SUA a descris SDA și alte entități rusești ca participante la operațiunea de influență „Doppelganger”, coordonată de guvernul rus. (Department of Justice)

În al treilea rând, narațiunea descrisă: Maia Sandu, România, alegeri, România TV, presupuse ingerințe se potrivește cu tiparul mai larg al campaniilor rusești de influență: folosirea unor actori media locali pentru a lansa teme toxice, apoi amplificarea lor în spațiul public.

Dar credibilitatea generală a dezvăluirii nu înlocuiește proba individuală împotriva lui Ghiță. Documentele pot fi credibile în privința intenției rețelei rusești, dar insuficiente în privința implicării personale a lui Ghiță.
Este credibil Valeriu Pașa
ChatGPT: Valeriu Pașa este o sursă credibilă pentru context și preluare, dar ...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2020/06/dan-andronic-editorial-2-1024x687.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Ne place, nu ne place, trebuie să recunoaștem: germanii au fost deștepți în SAFE, noi am fost proști!]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/ne-place-nu-ne-place-trebuie-sa-recunoastem-germanii-au-fost-destepti-in-safe-noi-am-fost-prosti.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/ne-place-nu-ne-place-trebuie-sa-recunoastem-germanii-au-fost-destepti-in-safe-noi-am-fost-prosti.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Este subiectul continuu care ne ocupă viața din luna martie: achizițiile de armament și tehnologie pentru înzestrarea armatei. Scandalul e imens de când s-a aflat că miliardele de euro, pentru care România s-a împrumutat pentru programul SAFE, nu aduc beneficii importante industriei țării, ci merg către o firmă din Germania, producătoare de tehnică militară. Alegerea aparține Guvernului României.

Situația se cunoaște, acuzațiile curg atât din mediul industriei de apărare, cât și din mediul politic. Numele companiei germane Rheinmetall a fost și este intens mediatizat deoarece contractul din programul SAFE nu s-a făcut transparent, pentru că cel mai mare procent din împrumutul de circa 17 miliarde de euro merg către această companie, în loc să dezvolte performanță și locuri de muncă în România.
Când a ales Ilie Bolojan și Radu Miruță colaborarea cu firma din Germania
Rheinmetall deține pachetul majoritar de acțiuni la fabrica Automecanica din Mediaș, județul Sibiu, din anul 2024. A preluat 72% din acțiunile  companiei de vehicule militare Automecanica Mediaș ca să asambleze transportoare blindate Lynx.

Ministrul Economiei la acea vreme era Radu Miruță, care a fost încântat de colaborare și de faptul că răspunde astfel cerințelor europene. Ursula von der Leyen transmisese că Europa trebuie să investească în securitatea și apărarea continentului și să ajute în continuare Ucraina să se apere împotriva agresiunii Rusiei.

În vara anului trecut (iulie 2025), așa cum am scris într-un alt articol, ministrul Radu Miruță a făcut tot ce a ținut de el și a aranjat o colaborare mai extinsă cu compania militară germană, arătându-i premierului Ilie Bolojan ce benefică va fi pentru România. Astfel, s-a ajuns la semnarea unui Plan. Planul de Acțiune România-Germania – a fost intitulat, și a fost semnat la Berlin în iulie 2025, de premierul Bolojan și de ministrul Economiei, Radu Miruță.
N-am știut noi prea multe la vremea aceea, ne-a mirat doar deplasarea în Germania a premierului, fiind prima ieșire în spațiul internațional.
Ministrului român al Economiei, citat de presa din Germania, califica parteneriatul cu compania militară Rheinmetall ca fiind „o etapă majoră” în punerea în aplicare a Planului de Acțiune România-Germania.

Această cooperare bilaterală consolidată presupune un dialog politico-diplomatic mai activ, susținerea reciprocă la nivelul UE. Planul de Acțiune România-Germania e o formulă de aprofundare a relațiilor bilaterale, fără ca acestea să fie transformate, însă, într-un parteneriat strategic, explica ministrul Radu Miruță.

Apoi, ce să vezi, când să înceapă selecția și atribuirea de contracte în proiectul SAFE, a intervenit pocinogul ministrului Apărării, Ionuț Moșteanu (tot de la USR), descoperit că n-are studiile în regulă. A fost făcut de rușine în presă, a demisionat, iar la cârma Armatei române premierul Ilie Bolojan l-a desemnat, în noiembrie 2025, pe Radu Miruță. Doar îl văzuse ce priceput era la planul de înarmare când fuseseră la Berlin!

În acel Plan măreț era vorba despre contractul semnat cu compania Rheinmetall pentru construirea fabricii de pulberi în orașul Victoria. Costul: peste 500 de milioane de euro. 400 de milioane de euro de la Rheinmetall și 120 de milioane de euro contribuție autohtonă.
Germanii au fost deștepți, noi am fost proști!
Românii au o vorbă, transmisă din generație în generație: Nu-i prost cel ce cere, ci ăla care dă! Iar Guvernul Bolojan asta a făcut când a împărțit „tortul” SAFE, cu bani împrumutați pe care țara va trebui să-i restituie cu dobândă de 3%.

Compania germană Rheinmetall a câștigat în România 6 din cele 15 contracte ale programului european SAFE. Germanii din industria militară urmează să încaseze peste 5,6 miliarde de euro, reprezentând mai mult de jumătate din fondurile alocate. Planul Bolojan-Miruță a reușit, dar afacerea și suma a generat controverse și acuzații de favorizare din partea altor producători, români și străini.  Romarm, compania națională militară de stat, a avut un punct de vedere foarte critic în legătură cu contractele cu Rheinmetall.
La noi, totul s-a făcut în tăcere
Am consultat presa germană din ultimii doi ani și am avut revelația că nemții au știut să-și facă bine temele cu privire la apărarea propriei țări, a dezvoltării industriei de armament, a obținerii de contracte externe cât mai avantajoase. La noi, totul s-a făcut în tăcere. Nu de acum, din timpul lui Bolojan, ci de-a lungul anilor. Pe la sfârșitul anilor 90, scriam despre traficul de armament, cum niște șmecheri exportau din România arme și ne aduceau la schimb țigări.

Hai să vedem ce a făcut Germania după ce a izbucnit războiul în Ucraina și, mai ales, după ce Comisia Europeană a dat undă verde înzestrării armatelor de pe continent!

La scurt timp după izbucnirea războiului în Ucraina, cancelarul Olaf Scholz a anunțat alocarea a 100 de miliarde de euro pentru armament. Ca și în România, nu toate companiile din industriei de apărare au reuș...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2024/02/simona-editorial.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Operaţiunea cu numele de cod „Toga neagră”]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/operatiunea-cu-numele-de-cod-toga-neagra-2.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/operatiunea-cu-numele-de-cod-toga-neagra-2.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Început fulminant de sezon la malul Mării Negre, în oraşul cu cei mai mulţi milionari în euro din România. Constanţa. Din cauza încălzirii globale, temperaturile nu au fost deloc bune pentru un prim scăldat în mare pe anul ăsta. Aşa că începutul de sezon a debutat cu ceva mult mai spectaculos. Arestarea a doi procurori vedetă ai judeţului. Gigi Ştefan Valentin şi Teodor Niţă. Mascaţi, cătuşe, imagini cu un palat al procurorului Gigi pe malul lacului Siutghiol, filmat de sus, cu drona, să se vadă cât este de mare.

Rezultatele acestor descinderi care au ţinut loc de tradiţionala baie de la început de sezon au fost şi ele spectaculoase. Nu mai puţin de 100.000 de euro găsiţi în biroul procurorului. Alţi 30 de mii găsiţi în maşină, probabil să-i aibă de chetuială dacă pleacă la drum pe nepusă masă. În acelaşi timp, apar şi filmuleţe în care, procurorul Gigi discută chiar în biroul lui cu tot felul de persoane, dar nu pentru a le ancheta, ci a face aranjamente. De asemenea, sunt şi imagini în care se vede clar cum ia bani de unul dintre musafirii din birou şi-i bagă în buzunar.
Din tot acest festival la malul mării am înţeles că propcurorul Gigi îşi făcuse în biroul său de la parchetul din Constanţa un fel de ghişeu la care aştepta clienţii.
Cine avea o problemă cu Justiţia, un dosar de aranjat, de băgat la sertar până la prescripţie sau avea nevoie de o sentinţă favorabilă din partea vreunui judecător care se afla sub patronajul procurorului Gigi, se ducea la acest ghişeu şi-şi aranja treaba.

Pentru el, sau pentru prieteni cu probleme. Nu s-a stabilit, deocamdată, dacă procurorul Gigi dădea comision din ce încasa ca şpagă şi celui care-i aducea clienţi la ghişeu, aşa cum se face într-o societate capitalistă care se respectă. Şi pentru ca reţeta să fie completă, mai aflăm şi că procurorul Gigi a trecut palatul de pe malul lacului pe numele fostei soţii, de care, orbit de atâta bogăţie, n-a mai văzut-o aşa de frumoasă ca în ziua nunţii şi a divorţat. Dar pentru că se obişnuise cu ea, ca fierarul cu scânteia, a consimţit să locuiască în continuare sub acelaşi acoperiş, netemător că soţia, odată văzută proprietăreasă, l-ar putea da afară. Oricum, la cât de mare este căsoaia, probabilitatea să se întâlnească, dacă sunt certaţi, este foarte mică.

Celălat procuror arestat, Teodor Niţă, la prima vedere nu are legătură cu Gigi Valentin. Niţă, care se specializase în protecţia mediului şi bătălia pentru o planetă curată încercase să-i convingă pe pompieri să nu se mai joace cu focul în ceea ce priveşte o locantă şi să n-o închidă.
După toată această tevatură, acuzaţiile formulate de Parchetul General la adresa procurorilor arestaţi par nişte glume:
Gigi Ștefan este acuzat de procurori de trafic de influență, iar Teodor Niță de abuz în serviciu şi instigare la abuz în serviciu. Şi ca totul să fie estival, aşa, cu mânecă scurtă, dosarul este instrumentat de procurorul Marius Iacob din cadrul Parchetului General. Cel care şi-a dovedit competenţa profesională în celebrul „Caz Elodia”. Iacob și-a motivat cererea de arestare pentru 30 de zile, spunând că cei doi procurori, Niță și Ștefan, reprezintă un ”pericol social extrem de ridicat” și un ”pericol ridicat pentru ordinea publică” pentru că au manifestat un ”dispreț profund” pentru valorile democrației și drepturile omului, de a umplut de rumeguş camera în care a redactat documentul.

Dispreţ profund pentru valorile democraţiei, dar totuşi preţ mai mult decât profund pentru constituirea unui grup de crimă organizată. Infracţiune de care, deocamdată, cei doi nu sunt acuzaţi. Pentru că procurorul Gigi nu s-a rezumat doar la a-şi aştepta la ghişeu clienţii pentru măsluitul dosarelor. Că nu poţi şti cum merge piaţa la ghişeu. Clienţii pot veni, sau nu. Aşa că împreună cu Teodor Niţă, că tot se mai întrebau unuii care este legătura dintre cei doi, au pus la punct un grup de criminalitate organizată, menit să găsească clienţi. Să nu mai rămână afacerea la voia întâmplării, ci să aibă cotizanţi stabili.
Am fi naivi să credem că acel palat de pe malul lacului al procurorului Gigi s-a construit în câteva zile, de luni, săptămâna trecută şi până joi, când au avut loc percheziţiile.
Că până atunci acolo fusese loc viran şi, imediat ce a răsărit imobilul şi Parchetul General a aflat al cui este, au năvălit. Şi ca bonus pentru promptitudine, au mai găsit şi sumele de bani din biroul şi maşina procurorului. Că pe Niţă, l-au găsit lefter. Doar cu dragostea pentru o planetă curată prin buzunare.

Afacerea procurorilor cu dosarele a început încă din 2018, de pe vremea când Constanţa era stăpânită de grupul Radu Mazăre – Nicuşor Constantinescu – Sorin Strutinsky. Atunci a crescut pe malul lacului şi palatul procurorului Gigi. Şi nu s-a rezumat doar la a aştepta clienţii la ghişeu. Unul dintre terenurile de vânătoare a fost, desigur, Portul Constanţa. Aici, grija pentru mediu a procurorului Niţă s-a manifestat prin lupta împotriva importatorilor de haine la mâna a doua. N...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2021/02/sorin-ovidiu-balan-editorial-1024x662.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Din ce în ce mai mulți magistrați transformă Justiția într-o culegere de bancuri cu Bulă]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/din-ce-in-ce-mai-multi-magistrati-transforma-justitia-intr-o-culegere-de-bancuri-cu-bula.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/din-ce-in-ce-mai-multi-magistrati-transforma-justitia-intr-o-culegere-de-bancuri-cu-bula.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Urmăresc cu viu interes profesional publicația on-line „Lumea Justiției”(Luju) încă de la apariție. Lupa sub care ține tot ceea se întâmplă în Justiție este una de o acuratețe remarcabilă. Interesul pentru domeniul de care se ocupă face din „Luju” un instrument indispensabil. De la ei aflu despre mersul unor procese cu miză. Tot de la ei aflu despre bizareriile, aranjamentele și derapajele din interiorul acestei puteri a statului.

Dacă reușești să treci peste rarele puseuri prin care „Luju” se poziționează politic, publicația se constituie într-o valoroasă cronică. Dacă arhiva on-line nu va cădea victimă vreunei pene de curent, ea va fi o mină de aur pentru istoricii viitorului.
Totuși, „LUJU” nu este „Times New Roman”
În ultima vreme, am observat că „Luju” seamănă din ce în ce mai mult cu „cotidianul de umor voluntar” „Times New Roman”(TNR). Nu pentru că jurnaliștii de la „Luju” ar fi mutat acul macazului către luarea la mișto a realității. Este pentru că realitatea serios consemnată de ei conține toate ingredientele complexe ale faptului care stârnește râsul.

În ultima vreme, din ce în ce mai des, mai multe materiale strict legate de fapte petrecute în lumea magistraților m-au făcut să tresar. Mai întâi, m-am gândit că am dat un clic greșit, că sunt pe „TNR”. Nu, nu greșeam nimic. Apoi, buimac, am stat pe gânduri dacă este cazul să mă crucesc sau să râd în hohote. Le-am ales pe ambele. Să vedem câteva mostre.
Ruleta Justiției
CE SE ÎNTÂMPLĂ PRIN BIROURILE DIN INSTANȚE. O judecătoare a venit mai multe zile la rând la serviciu cu o ruletă pentru a măsura și verifica dacă magistratul cu care împărțea încăperea își apropie biroul de al său: „Avea impresia că un coleg de birou se deplasa cu biroul mult prea aproape de biroul său”. Raport de evaluare(al comisiei CSM): „Comportament inadecvat, concretizat în lipsa răspunsului la salut, întoarcerea capului la momentul întâlnirii, răspunsuri nepotrivite la întrebări colegiale”.

Nu prea am nimic de comentat. Ce să comentezi? Poate doar că nu a CSM ar fi trebuit să fie comisia, ci a unei cu totul alte instituții. Una medicală. Următoarea:
Nu, doi nu este egal cu trei!
DOSAR JUDECAT DE UN COMPLET CU UN MEMBRU LIPSĂ. Judecătoarele Alina Petruța Buculei și Elena Aneta Popa de la Curtea de Apel București sunt acuzate de exercitarea funcției cu rea-credință: „Au decis participarea într-o alcătuire nelegală la ședința de judecată a completului de recurs, în absența celui de al treilea membru al completului. Au dispus măsuri, în ședință publică, în complet nelegal constituit, în absența părților.”

La asta, îți vine să râzi doar pentru că așa ceva pare imposibil, te gândești că este rodul fanteziei unui jurnalist în criză de subiecte. De ce? Simplu, o știe orice student la Drept. Judecarea unui dosar de către un complet de judecată din care lipsește un membru constituie o încălcare gravă a normelor de organizare judiciară. Un asemenea fapt atrage nulitatea absolută a actelor procesuale efectuate în acea ședință. Este ca și cum un cetățean ar fi considerat intrat într-un cuplu matrimonial, după ce s-ar fi căsătorit cu el însuși.
O Kovesi cu balanța debalansată
Alta, una cu Laura Codruța Kovesi. SCANDAL KOVESI-NICUȘOR. Vizibil iritată, șefa Parchetului European Laura Kovesi îi răspunde sfidător președintelui Nicușor Dan, care a admis că în mandatele acesteia DNA a făcut abuzuri: „Faptul că ai obținut un scor bun la olimpiade internaționale de matematică nu te califică să faci astfel de afirmații. Îi doresc președintelui mult somn, un somn bun”

Unui magistrat din România îi este strict interzis prin lege să emită o declarație politică. Bine, să zicem, nu a fost politică, ci doar o miștocăreală în răspăr la adresa președintelui țării. Dar și aici ne încurcăm. Orice declarație publică a unui magistrat care depășește sfera tehnică și intră în zona atacurilor politice sau a defăimării instituției prezidențiale ar trebui să fie cercetată de Inspecția Judiciară și sancționată sever de către CSM.
Randamentul lui Kovesi la EPO: 0,18%
Ar mai fi un aspect, acela care ar trebui să-l facă pe posesorul unei frunți de două degete să se abțină de la a lua de sus un olimpic medaliat cu aur. Ok, scuze pentru chestia cu fruntea, să revenim la performanțele profesional-intelectuale:

„Din cele 3.600 de cazuri (n.m. instrumentate de Kovesi în calitate de șef al EPO, Parchetul European), doar aproximativ 60 au avut un rezultat. Toate celelalte au fost respinse de instanțele ordinare din Germania, Italia, România, Grecia... Cu alte cuvinte, din cele 3.600 de cazuri, doar un mic procent de 0,18% au mers mai departe!” Este concluzia statisticii urmărite de jurnalista Athina Kakouri și publicate în presa elenă.
Dosarul „Ciutacu”: Jos pixurile de pe ONG-urile sorosist-neo-marxiste!
Dar să ajungem și la una din categoria „îți îngheață râsul pe buze”. VICEPREMIERA LUI BOLOJAN, MAI TARE DECÂT KOVESI ȘI CORBU – Sentință anti-presă, cu daune de 3,1 milioane lei, în favoarea v...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2026/02/463606409_8424797717588315_6790018756621205008_n-2-e1770228998688-1200x773.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Circul scuzelor]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/circul-scuzelor.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/circul-scuzelor.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Am asistat în aceste zile la un spectacol de un rar machiavelism politic, regizat cel mai probabil în laboratoarele de consultanță ale PNL. Liberalii au ieșit la rampă cu o avant-premieră absolută pentru politica dâmbovițeană: și-au cerut scuze.

Da, ați auzit bine. PNL regretă public faptul că a participat, prin complicitate sau neputință, la cheltuirea nesăbuită a banilor publici. O „mea culpa” rostită cu buze strânse, priviri umile și un ton solemn, menit să emoționeze electoratul și să reseteze agenda publică.

Dar să nu ne lăsăm furați de peisaj. În politica mare, nimic nu este spontan, iar în spatele acestui exercițiu de smerenie nu se află vreo criză bruscă de conștiință, ci cifrele reci din sondajele de opinie.
Strategia din spatele „smereniei” liberale
Să fim bine înțeleși: politicienii nu se trezesc noaptea asudați de remușcări pentru că au umflat aparatul bugetar sau au pompat miliarde de euro în contracte cu dedicație.

În spatele acestor scuze se ascunde disperarea unor consultanți care văd cum corabia se scufundă sub greutatea propriei ipocrizii.

Este pură strategie de imagine, un exercițiu cinic de “damage control”.

Bănuiesc, că focus-grupurile le-au arătat clar că electoratul este furios pe risipa banului public, așa că soluția salvatoare a fost: „Hai să ne cerem scuze, dă bine la public și mai îndulcim pastila”. O metodă ieftină de a fura startul și de a poza în partidul „reformat” și „onest”.
Unde sunt demisiile de onoare?
Într-o democrație autentică, dincolo de granițele României, recunoașterea unui eșec administrativ de o asemenea gravitate vine la pachet cu un gest reflex, obligatoriu: demisia de onoare. Când admiți că ai tocat banii cetățenilor în mod nesăbuit, pleci acasă. Îți asumi eșecul nu doar declarativ, ci faptic.

La noi, însă, asistăm la o anomalie care arată că am dreptate: niciun lider PNL nu a demisionat. Niciun ministru, secretar de stat sau șef de agenție nu a lăsat scaunul confortabil pentru că s-ar fi simțit vinovat. Privilegiile, diurnele, mașinile cu girofar și sinecurile pentru apropiați au rămas complet intacte.

Este extrem de comod să plângi pe umărul românului de rând de la tribuna oficială, în timp ce cu cealaltă mână semnezi statele de plată pentru clientela de partid. Scuzele s-au dat, dar funcțiile au rămas.
Un dispreț profund față de inteligența electoratului
Această mișcare de PR trădează, de fapt, un dispreț profund față de cetățeni. PNL speră că o plecăciune simbolică la televizor va șterge cu buretele acuzele de complicitate la dezastrul bugetar. Pe care îl promovează Ilie Bolojan în ultima vreme.

Mesajul subliminal este de o aroganță incredibilă: „Ne cerem scuze, am greșit, dar tot pe noi să ne lăsați la butoane ca să reparăm”.

Aceasta este definiția cinismului politic: să transformi eșecul administrativ și iresponsabilitatea fiscală într-o campanie de marketing electoral.

Concluzia este simplă: Responsabilitatea nu se măsoară în adjective meșteșugite și fețe triste regizate pentru camerele video. Ea se validează doar prin consecințe politice.

Cât timp scuzele PNL nu sunt urmate de nicio demisie de onoare, asistăm doar la o piesă de teatru ieftină, jucată pe bilete extrem de scumpe, plătite, ca de obicei, din buzunarele noastre. PNL nu s-a reformat; doar a învățat cum să mimeze regretul mai eficient.]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2020/06/dan-andronic-editorial-2-1024x687.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Summitul Trump–Xi și noua arhitectură strategică a flancului estic NATO]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/summitul-trump-xi-si-noua-arhitectura-strategica-a-flancului-estic-nato-2.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/summitul-trump-xi-si-noua-arhitectura-strategica-a-flancului-estic-nato-2.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Evenimentul crucial al săptămânii care a trecut a fost summitul dintre Trump și Xi de la Beijing. În paralel, la București s-a desfășurat summitul B9. Conceptul NATO 3.0 a revenit în centrul discuțiilor, iar Mark Rutte a declarat că alianța intră într-o etapă „mai puternică”. Referitor la summitul de la București, putem spune că B9 reprezintă grupul celor nouă state NATO de pe flancul estic: Polonia, Estonia, Letonia, Lituania, România, Bulgaria, Cehia, Slovacia și Ungaria.
Punctele forte ale flancului estic
Au fost discutate mai multe elemente pozitive. Cheltuielile de apărare ale grupului cresc accelerat: Polonia alocă 4,12% din PIB, Lituania 5,38%, Estonia 3,38%, iar Letonia 3,73% — toate printre cele mai ridicate procente din NATO. Toate cele nouă state au experiență directă cu amenințarea rusă și manifestă o voință politică solidă de descurajare. Flancul estic găzduiește deja grupuri de luptă NATO multinaționale și infrastructură militară aflată în expansiune.

Polonia are, în prezent, cea mai puternică armată terestră din Europa non-nucleară, cu tancuri Abrams și avioane F-35 deja livrate sau comandate. Statele baltice și Polonia sunt lideri regionali în domeniul dronelor și al războiului electronic, iar România oferă accesul strategic esențial la Marea Neagră. Un alt avantaj important este consensul politic intern privind apărarea. În majoritatea acestor state, sprijinul pentru NATO și consolidarea militară există indiferent de culoarea politică a guvernului.
Vulnerabilitățile B9
În același timp, coeziunea internă a B9 rămâne fragilă. Ungaria lui Viktor Orbán blochează frecvent decizii NATO și menține relații privilegiate cu Moscova și Beijingul. Slovacia, sub Robert Fico, adoptă poziții similare. Dependența energetică de Rusia nu a fost complet eliminată în toate statele membre, iar Coridorul Suwalki — fâșia de aproximativ 65 km dintre Kaliningrad și Belarus — rămâne cel mai vulnerabil punct al flancului estic. O eventuală întrerupere a acestui coridor ar izola statele baltice de restul NATO.

Capacitățile de apărare antiaeriană sunt încă insuficiente în raport cu amenințarea reprezentată de rachetele și dronele rusești. În plus, populația și rezervele militare ale statelor baltice sunt reduse comparativ cu dimensiunea frontului pe care trebuie să îl apere. Bulgaria rămâne membrul cel mai puțin angajat militar din grup, iar incertitudinea privind angajamentul american sub o eventuală nouă administrație Trump continuă să genereze anxietate strategică în regiune.
Schimbarea structurală: aderarea Finlandei și Suediei
Există însă deja o schimbare structurală majoră. Aderarea Finlandei și Suediei la NATO a redefinit geografia militară a regiunii și a creat ceea ce poate fi numit „Cadranul de Nord-Est” al Alianței — zona care înconjoară Marea Baltică, de la nordul Poloniei până în statele nordice și nordul Germaniei. Aceasta nu este o schimbare cosmetică, ci o transformare fundamentală.

În trecut, NATO spera că Suedia și Finlanda vor permite tranzitul sau survolul teritoriului lor în caz de criză. Acum, Alianța poate planifica operațiuni pornind de la această certitudine strategică. Anterior, ranforsarea statelor baltice depindea aproape exclusiv de Coridorul Suwalki. Astăzi, NATO poate transporta trupe și echipamente prin Norvegia și Suedia până aproape de linia frontului. În plus, frontiera Finlandei cu Rusia a devenit frontieră NATO, obligând Moscova să redistribuie resurse pentru apărarea regiunii Sankt Petersburg și a rutei spre Peninsula Kola.
Marea Baltică: de la vulnerabilitate la avantaj strategic
Aderarea Suediei extinde acoperirea defensivă a NATO mai aproape de granițele Rusiei și limitează capacitatea Moscovei de a contesta operațiunile maritime ale alianței în Baltică. În același timp, NATO își extinde raza de acțiune asupra unor obiective strategice precum Kaliningrad și Sankt Petersburg. Flancul estic se confruntă însă cu amenințări hibride tot mai agresive: incursiuni cu drone, sabotaje, bruiaj GPS, tentative de modificare a frontierelor maritime și atacuri asupra infrastructurii submarine.

Ca răspuns, statele de primă linie dezvoltă sisteme defensive stratificate care combină fortificații, supraveghere și apărare antiaeriană pe rază scurtă. Marea Baltică, cândva vulnerabilitatea principală a NATO, începe să se transforme într-un spațiu controlabil de alianță. NATO poate astăzi să „închidă” parțial accesul Flotei Baltice ruse și să ranforseze statele baltice pe mai multe axe simultan. Rusia a pierdut avantajul geografic pe care îl deținea în această regiune, însă amenințările hibride și vulnerabilitatea infrastructurii submarine rămân probleme serioase.
Extinderea formulei B9 și noul continuum strategic
Summitul din 13 mai formalizează o ambiție anunțată anterior la Varșovia: extinderea cooperării B9 către Finlanda, Suedia, Norvegia, Danemarca și Islanda. Evenimentul a fost co-prezidat de Nicușor Dan și președintele polonez Karol Nawrocki, sub tema „Delivering More ...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/08/alexandru-grumaz-1-1024x749.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Nadejda]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/nadejda.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/nadejda.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[S-a născut la 26 februarie 1869, la Sankt Petersburg, într-o familie din mica nobilime rusă aflată în declin financiar. Tatăl ei fusese ofițer în armata imperială rusă, un nobil care a lucrat și ca judecător în Polonia, însă cariera sa a avut de suferit după ce a fost suspectat de legături cu organizații revoluționare; mama provenea dintr-un mediu cultivat și a avut o influență puternică asupra formării intelectuale a fiicei sale, care a primit o educație solidă, lucru relativ rar pentru femeile din Rusia țaristă ale acelei epoci.

Nadejda l-a întâlnit pe bărbatul vieții sale, Vladimir Ulianov, în orașul de pe malurile Nevei în iarna lui 1894, pe când era profesoară la o școală serală pentru muncitori și făcea parte deja, din 1890, din cercurile marxiste revoluționare; el, un strălucit absolvent al Facultății de Drept din același oraș, era conducătorul recunoscut al marxiștilor din capitala Imperiului Rus, fondator al „Uniunii de Luptă pentru Eliberarea Clasei Muncitoare”, o organizație clandestină la care a aderat și Nadejda Krupskaia.

La 7 decembrie 1895, Vladimir este arestat la Sankt Petersburg pentru propagandă revoluționară şi întemniţat pentru 15 luni, iar în 1897 deportat pe termen de trei ani în Siberia răsăriteană, în satul Şuşenskoe, districtul Minusinsk, gubernia Enisei; după câteva luni, este arestată și Nadejda pentru același delict, ajungând în final tot la Şuşenskoe, alături de iubitul ei.
Cei doi se căsătoresc pe 10 iulie 1898, la ceremonie fiind prezentă mama Nadejdei, Elizaveta Vasilievna, care insistă să aibă loc și o slujbă religioasă.
De-a lungul întregii căsnicii, a fost o soție binevoitoare, echilibrată și blândă, un asistent de încredere al soțului ei, căruia îi selecta materialele, îi corecta manuscrisele și asupra cărora făcea uneori aprecieri critice.
Nadejda l-a iubit cu adevărat pe Vladimir Ilici Ulianov, însă această dragoste a fost caracterizată mai degrabă de o devoțiune politicoasă, chiar reverențioasă, și nu de pasiune.
Mariajul celor doi a fost, de fapt, un parteneriat revoluționar, chiar dacă unul inegal.
Acesta este și motivul pentru care ea a trecut peste marea pasiune a vieții lui Vladimir Ulianov, singura care l-a umanizat pe liderul bolșevic - iubirea pentru Inessa Armand. Inessa Armand a fost un om politic francez și o feministă care și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în Rusia; fiică a unui cântăreț de operă francez și a unei englezoaice, Inessa a făcut o vizită la Moscova în 1879 la mătușa ei, care era profesoară de franceză și muzică; acesta a fost momentul de cotitură din viața ei.

Femeie tânără și talentată, cunoscătoare a limbilor franceză, engleză și rusă, excelentă pianistă, Inessa a devenit guvernantă. La vârsta de nouăsprezece ani s-a căsătorit cu Alexandr Evghenievici Armand, fiul unui negustor bogat. În următorii opt ani de zile a dus o viață conformă cu standardele înaltei societăți moscovite, trăind în armonie cu soțul ei, (cu care a avut cinci copii), călătorind, citind foarte mult, (inclusiv literatură social-politică), ocupându-se cu actele caritabile, deschizând o școală pentru copiii țăranilor și alăturându-se mișcării feministe căreia i-a rămas credincioasă toată viața.

Brusc, în 1905, și-a părăsit soțul pentru fratele mai tânăr al acestuia, Vladimir, ceea ce a provocat un mare scandal de moravuri la Moscova, familia Armand, de origine franceză, fiind o familie de mari industriași de textile.

Soțul a acceptat până la urmă, situația. Au trăit separat, dar el i-a asigurat traiul în Occident și s-a ocupat de copii; nu au divorțat niciodată.
Când Vladimir Ulianov și Inessa Armand s-au întâlnit la Paris, în 1909, Inessa era deja una dintre admiratoarele scrierilor lui.
Ea venise în Franța după iubitul ei, mort de TBC în urmă cu un an - cumnatul ei - și se refăcea după această dramă.
Vladimir era căsătorit cu Nadejda care îl urma ca o umbră; triunghiul conjugal s-a desfășurat în cele două apartamente vecine închiriate în sudul Parisului, pe Rue Marie Rose, nr. 2 și 4. Ca în orice melodramă, Nadejda i-a propus să îl părăsească pentru a-l lăsa liber să se dedice iubirii pentru cealaltă femeie, dar Ulianov i-a spus să rămână, fiindu-i utilă în afacerile partidului.

Relația lor a durat 11 ani, din 1909 până în 1920, când moartea i-a despărțit. Inessa Armand se îmbolnăvește de holeră în timpul unui concediu în nordul Caucazului, și moare pe 24 septembrie 1920; sicriul este adus cu trenul la Moscova, fiind îngropată în necropola din zidul Kremlinului. În cortegiu, Vladimir Ulianov – sprijinit de soţia şi tovarăşa sa de viaţă şi luptă, Nadejda Krupskaia – distrus, îmbătrânit brusc cu zece ani, abia se mai ţinea pe picioare, incapabil să scoată o singură vorbă pe drum.
Dosarul care a ascuns scrisorile schimbate între cei doi amanți, peste 200 la număr, a fost un secret absolut până la prăbușirea URSS în 1991.
Pentru Nadejda nu era nimic mai important decât faptul că amândoi, și ea și Vladimir, erau bolșevici. Nu întâmplător...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2025/03/Marius-Niculescu-885x1200.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item></channel></rss><!-- end of xml string -->