<?xml version="1.0" encoding="UTF-8"?>
	<rss version="2.0"
		xmlns:content="http://purl.org/rss/1.0/modules/content/"
		xmlns:wfw="http://wellformedweb.org/CommentAPI/"
		xmlns:dc="http://purl.org/dc/elements/1.1/"
		xmlns:atom="http://www.w3.org/2005/Atom"
		xmlns:sy="http://purl.org/rss/1.0/modules/syndication/"
		xmlns:slash="http://purl.org/rss/1.0/modules/slash/"
        xmlns:media="http://search.yahoo.com/mrss/" >
		<channel>
		<atom:link href="https://evz.ro/feeds/20" rel="self" type="application/rss+xml" />
		<title>Evenimentul Zilei</title>
        <description>Evenimentul Zilei este o publicatie multimedia, dedicata celor care apreciaza stirile corecte, obiective si relevante din toate domenile de activitate</description>
        <link>https://evz.ro</link>
		<lastBuildDate>Sat, 06 Jun 2026 16:24:57 +0000</lastBuildDate>
					<item>
							<title><![CDATA[Ecuația lui Nicușor. Cum îi lasă în ofsaid pe liderii partidelor și de ce Tomac este începutul unei schimbări politice majore]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/ecuatia-lui-nicusor-cum-ii-lasa-in-ofsaid-pe-liderii-partidelor-si-de-ce-tomac-este-inceputul-unei-schimbari-politice-majore.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/ecuatia-lui-nicusor-cum-ii-lasa-in-ofsaid-pe-liderii-partidelor-si-de-ce-tomac-este-inceputul-unei-schimbari-politice-majore.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Cine credea că Nicușor Dan va fi un președinte decorativ la Palatul Cotroceni a făcut o eroare majoră de calcul politic. Desemnarea lui Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru nu este o simplă numire de avarie, ci o mutare de șah abilă.

Prin acest gest, Nicușor Dan preia inteligent inițiativa și pune capăt lunilor de blocaj și pretexte, semnând de fapt actul de independență a instituției prezidențiale față de capriciile liderilor de partid.
Nicușor Dan, efectele desemnării
Această mișcare marchează începutul unei rupturi publice asumate, prin care președintele le arată clar celor de la PNL și USR că datoria sa este față de stabilitatea țării, nu față de interesele lor de culise. Din acest moment, partidele de dreapta sunt puse în fața unei oglinzi dure și vor trebui să explice populației de ce blochează un guvern condus de un ex-europarlamentar, membru al Renew Europe, cu o clară orientare pro-europeană. Veți vedea o mulțime de argumente. În realitate este vorba doar despre lupta pentru putere. 

Marea ironie a acestui scenariu este că jocul de forță propus de Nicușor Dan servește, involuntar, și unui proces de consolidarea autorității în interiorul PNL, dorit chiar de Ilie Bolojan. Pentru premierul demis, izolarea taberei conservatoare și pro-Nicușor din PNL și împingerea partidului într-o zonă a progresismului, de tip neo-marxist, apropiat de USR, este un obiectiv strategic pe termen lung.

Totuși, Bolojan, aflat într-o postură defensivă, va încerca prin toate pârghiile să-i facă viața grea lui Tomac, sperând să demonstreze că nicio construcție nu rezistă fără parteneriatul său. În mod similar, USR va merge pe aceeași idee de rezistență rigidă, dintr-un calcul cinic: supraviețuirea lor electorală depinde acum exclusiv de sugerea procentelor din electoratul liberal dezamăgit, preferând sabotajul în locul unui parteneriat politic alături de Cotroceni. 

[caption id="attachment_4735166" align="alignnone" width="1600"] Eugen Tomac și Nicușor Dan. Sursă foto: Facebook[/caption]
Cine deține însă avantajul în această bătălie narativă?
Deocamdată, Președintele.

Nicușor Dan i-a blocat strategic pe marii săi adversari: USR și PNL. Am explicat mai sus de ce.

PSD și AUR nu au cum să profite real din această mișcare.

PSD se află într-o capcană a propriei retorici, fiind obligat de context să susțină din umbră guvernul Tomac pentru a nu deconta imaginea unor sabotori în plină criză economică.

De cealaltă parte, AUR își pierde monopolul criticii la adresa executivului. PNL, din dorința de a se delimita de Tomac, se va vedea forțat să preia un discurs de opoziție mult mai articulat și mai tehnic, devenind un concurent redutabil pentru electoratul nemulțumit din zona de mijloc, izolând astfel radicalismul celor de la AUR.
Începutul unei noi construcții
Dincolo de zgomotul din Parlament, decizia lui Nicușor Dan era de așteptat. Este maximă loialitate față de propriul proiect politic și de țară. Președintele Dan a înțeles că, după un an în care Bolojan i-a tocit nervii cu măsuri economice dezastruoase, negocieri sterile și orgolii politice, că are nevoie de forță politică. Iar orice început se face promovând  la Palatul Victoria un premier capabil de dialog transpartinic, un constructor de punți, nu de un pol de putere conflictual.

Desemnarea lui Eugen Tomac este o capcană doar pentru cei care nu înțeleg jocul Președintelui. Nicușor Dan a mutat calm, chiar cinic, ar spune unii, dar curajos, aruncând responsabilitatea în curtea Parlamentului. Revedeți discursul lui de la Cotroceni. Acolo este începutul unei noi construcții politice.]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2020/05/dan-andronic-editorial.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Unirea României cu Republica Moldova. Să avem grijă ce ne dorim!]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/unirea-romaniei-cu-republica-moldova-sa-avem-grija-ce-ne-dorim.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/unirea-romaniei-cu-republica-moldova-sa-avem-grija-ce-ne-dorim.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[„Ai grijă ce-ți dorești, s-ar putea să se îndeplinească”, este una dintre marile perlele ale înțelepciunii populare. Se întâmplă ca dorința mult visată, odată materializată, să vină însoțită de un dezastru care să șteargă beneficiile. Omul nu poate scăpa de acest pericol, cel al dorinței nesăbuite, decât prin rațiune. Adică, prin gândirea cauzală, singura capabilă să contureze posibilele efecte ale unei noi realități, oricât de atrăgătoare și justă ar părea năzuința nutrită.
Unirea, veritabil Cal troian
Nu au trecut doi ani de când spuneam că unirea cu Republica Moldova poate reprezenta un veritabil cal troian. Pe atunci, în contextul alegerilor și referendumului din Republica Moldova, unioniștii de dincolo și de dincoace de Prut au intensificat tema unirii. Una legitimă, ținând cont de faptul că ambele meleaguri sunt locuite de același neam, de români. Nu doar legitimă, dar și prezentată a fi diamantul care împodobește coroana de aur a patriotismului absolut.
Partea stricată a tomatei
La fel, unirea este temă de căpătâi a numeroși politicieni de dincoace de Prut. Abordează acest subiect cu obstinație, considerând că este unul în măsură să-i propulseze în topul simpatiei electoratului. O fac automat, precum negustorii care își aștern legumele pe tarabe cu partea aspectuoasă la vedere. Cumpărătorul precaut, întoarce roșia pe toate părțile înainte de a o așeza în pungă, pentru ca nu ajungă acasă cu putreziciuni.

Să fie limpede, așa cum am mai scris, o asemenea unire, de fapt reunificare, ar fi un act legitim, din motive cred eu limpezi pentru oricine a citit ceva istorie. România a fost tâlhărită de acest teritoriu din acea apucătură cotropitoare care nu a făcut nicio deosebire între gansterismul țarist și cel bolșevic. Deci clar, dezideratul este unul legitim. Dar cu ce posibile urmări?
400.000 de etnici ruși
Ajunși în acest punct, să privim leguma din toate unghiurile. Dacă un asemenea scenariu s-ar realiza, satisfacția reîntregirii teritoriale a ceea ce a fost cândva într-o bună măsură România Mare, ar însemna pe lângă multe altele și o modificare serioasă de natură demografică. S-ar schimba brusc mărimea și structura populației României. Peste noapte, din 3.000.000 de cetățeni din teritoriul de peste Prut, vreo 9%, adică în jur de 400.000 de etnici ruși ar deveni și ei cetățeni ai unei Românii reunificate.

400.000! Asta, ca să știm exact despre ce vorbim. Cum ar fi și firesc, acești etnici ruși ar dori să fie reprezentați politic, fapt absolut realizabil în spiritul democrației. Ar putea face asta după modelul etnicilor maghiari, adică să-și facă un udemere al lor, al cetățenilor români etnici ruși, o uniune democratică a rușilor din România, UDRR. Ar putea zice cineva ceva? Nu, cu siguranță. Dar!
Principalul argument al lui Vladimir Putin
Dar cam de cine să credem că ar asculta liderii acestui partid, de care capitală, de București, sau de Moscova? Nu mai spun, la acest număr de cetățeni români etnici ruși s-ar mai adăuga sumedenie de ziși „moldovani”, care se simt ruși. Sunt foarte mulți. Și care, ca la un semn ar putea prinde a se văieta către Kremlin că sunt prost tratați, discriminați, persecutați și tot așa, de către „fasciștii români”.

Am reușit să pun pe cineva pe gânduri, întrebam în ultimul meu editorial pe această temă? Simte cineva un fior pe șira spinării? Nu mai aveam de adăugat atunci, decât că principalul argument adus de Vladimir Putin în sprijinul atacării statului suveran Ucraina a fost „Strigătul de ajutor al fraților noștri ruși, călcați în picioare de regimul nazist de la Kiev”.
Am avea 300.000 de români, cetățeni ruși
Am revenit pe subiect, pentru că la el, la părțile putrede ale tomatei care ne este arătată doar din partea strălucitor-sănătoasă, s-au mai adăugat unele elemente care nu pot fi trecute cu vederea decât din rea-intenție sau mare ignoranță. Primul, este acela că oficialitățile Republicii Moldova estimează la 280.000-300.000 numărul cetățenilor moldoveni care dețin și cetățenie rusească. În cazul unei unirii, aceștia și-ar păstra calitatea de cetățeni ruși, dar ar dobândi-o și pe cea românească.

Să revenim la argumentul principal al atacării Ucrainei de Federația Rusă, cel cu „Strigătul de ajutor al fraților noștri ruși...”. Să așezăm lângă el faptul că oricând un asemenea strigăt ar putea fi invocat pentru o „operațiune militară specială” rusească pe teritoriul României. Mai ales că recent, Federația Rusă s-a pregătit pentru așa ceva.
Cu arma în mână, prin lume, la salvat de ruși persecutați
Acum două săptămâni, în 13 mai, Duma de Stat a adoptat o lege care îi permite președintelui să ordone desfășurări de trupe în străinătate pentru „protejarea” rușilor de peste hotare. Legea îi conferă președintelui Vladimir Putin autoritatea de a lua „măsuri necesare” în cazul cetățenilor ruși vizați de arestări, procese sau, atenție mare, „alte persecuții percepute din partea unor națiuni străine sau a instanțelor internaționale”.

Ca să închidem cercul,...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/08/mirel-curea-editorial-1024x570.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[România are nevoie de o doctrină de comunicare pentru războiul informațional]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/romania-doctrina-de-comunicare-razboiul-informational.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/romania-doctrina-de-comunicare-razboiul-informational.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Există o observație în literatura despre comunicarea de război, formulată de Philip Taylor: când începe un conflict, ambiguitatea devine una dintre primele victime. Societățile aflate sub amenințare tind să simplifice realitatea, să reducă nuanțele și să construiască rapid distincții între agresor și victimă.

Întrebarea pentru o democrație este: cum poate o societate să își păstreze capacitatea de apărare, fără să renunțe la spiritul critic?

Jürgen Habermas avertiza că o comunitate care suspendă reflecția critică în numele urgenței poate deveni vulnerabilă chiar prin pierderea mecanismelor de auto-corecție. O societate democratică are nevoie simultan de coeziune și de dezbatere, nu sunt incompatibile, deși operează la niveluri diferite.

Agresiunea externă nu este un subiect asupra căruia faptele fundamentale pot fi renegociate la infinit. Răspunsul instituțiilor, comunicarea autorităților și deciziile politice ar trebui să rămână deschise criticii publice.

Incidentul de la Galați în care o dronă a pătruns în spațiul aerian românesc, ajungând să provoace răniți, arată asta: daunele fizice limitate (pe moment); impactul informațional a fost major. În doar câteva ore, atenția publică s-a mutat din zona faptelor verificabile în zona interpretărilor, acuzațiilor și confruntărilor politice.

Analiza realizată de Funky Citizens după incident arată că spațiul informațional românesc era deja pregătit pentru exploatarea unui astfel de eveniment: rețele de pagini cu audiențe de milioane de utilizatori au distribuit sincronizat mesaje alarmiste și informații neverificate, iar monitorizarea a peste 14.000 de postări a evidențiat apariția rapidă a unor narațiuni speculative, conspiraționiste și politizate care au concurat cu informațiile factuale și au amplificat confuzia publică chiar când societatea avea mare nevoie de claritate.

Este adevărat că nu fiecare caz de informație amestecată sau prost înțeleasă este automat coordonare externă și asta nici nu transformă orice opinie controversată într-un act de propagandă. Arată însă că infrastructura necesară pentru amplificarea emoției și a confuziei există și poate fi activată la apariția unui incident major. Și asta este una dintre caracteristicile războiului hibrid contemporan. Obiectivul nu este neapărat convingerea majorității populației de o anumită teză, ci crearea unui nivel suficient de confuzie încât consensul asupra faptelor de bază să devină dificil.

Rețelele sociale nu mai pot fi privite exclusiv ca simple platforme de exprimare individuală. Sunt infrastructură strategică pentru circulația informației și, implicit, pentru influențarea percepțiilor publice și prin urmare, discuția despre responsabilitate este necesară.

Responsabilitatea există însă la mai multe niveluri: diferențele de intenție și context contează

Un cetățean care distribuie informații neverificate nu este echivalent cu un actor care participă deliberat la o campanie de manipulare. Un politician care exploatează electoral o criză de securitate nu este automat agent de influență al unei puteri străine. Un jurnalist care pune întrebări incomode nu trebuie confundat cu un propagandist.

Dar este legitim să spunem că anumite comportamente produc efecte care depășesc intențiile celor care le generează. Atunci când un incident de securitate națională este exploatat înainte ca informațiile esențiale să fie verificate, atenția publică se poate deplasa de la analiza agresiunii la conflict intern. Este unul dintre efectele pe care operațiunile informaționale încearcă frecvent să le obțină.

Reglementarea comunicării are instrumente tehnice: identificarea rețelelor coordonate de manipulare, etichetarea conținutului artificial, combaterea comportamentelor neautentice și consolidarea mecanismelor de verificare a informațiilor.

Problema este de a construi reziliență sociale prin reacție instituțională clară. Răspunsul nu este doar reactiv, ci înseamnă comunicare instituțională rapidă, în criză, dublată de capacitatea tehnică de detecție a coordonării din social-media, ca publicul să fie informat rapid despre narațiunile false care circulă în spațiul online.

Incidentul de la Galați oferă o imagine concentrată a modului în care funcționează astăzi un atac hibrid: presiune militară, competiție informațională, amplificare digitală și polarizare politică. România are nevoie de o cultură a securității informaționale suficient de matură încât să poată susține simultan și apărarea țării și păstrarea standardelor democratice. Pare doar teorie.]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2025/06/Angelin-Ioan-2-1200x831.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Cursul nominal de schimb. De ce nivelul și volatilitatea nu spun același lucru]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/cursul-nominal-de-schimb-de-ce-nivelul-si-volatilitatea-nu-spun-acelasi-lucru.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/cursul-nominal-de-schimb-de-ce-nivelul-si-volatilitatea-nu-spun-acelasi-lucru.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Într-o perioadă caracterizată prin episoade frecvente și imprevizibile de volatilitate pe piețele internaționale, înțelegerea modului în care aceasta se propagă și influențează comportamentul participanților și ancorarea așteptărilor este tot mai necesară și relevantă pentru calibrarea adecvată a politicilor economice.

De aceea am ales să abordez un subiect care solicită o analiză atentă și, de ce nu, nuanțată, respectiv nivelul cursului de schimb și volatilitatea pieței valutare, pentru a evidenția dimensiunile diferite prin care acestea se manifestă.

Deprecierile semnificative ale leului ce au avut loc la sfârșitul anilor 2000, respectiv după criza financiară din 2008-2009, au creat un val de emoție cu privire la acest subiect.

Acest val de emoție s-a materializat sub o formă de sensibilitate a românilor față de potențiale deprecieri viitoare ale leului într-o perioadă în care, paradoxal, leul a arătat o volatilitate mai redusă decât celelalte monede din regiune (a se vedea graficul de mai jos).

Fig.1: Volatilitatea cursurilor de schimb față de euro în state din regiune care au adoptat țintirea inflației

&nbsp;

[caption id="attachment_4731962" align="alignnone" width="1200"] Volatilitatea cursurilor de schimb față de euro. sursa: BNR[/caption]

În ultimul an, în contextul tensiunilor politice, dar și al tensiunilor economice și sociale care au urmat adoptării măsurilor de consolidare fiscală s-a readus în prim-plan problematica din jurul cursului de schimb, generând din nou emoție în acest sens. Diverse dezbateri au avut loc în diferite medii sociale, unele dintre ele bazându-se pe argumente științifice, altele mai puțin.

Este important de subliniat faptul că dezbateri despre problematica cursului de schimb există și între economiști, chiar și între cei cu o experiență importantă în această zonă de interes. Multe dintre acestea s-au concentrat asupra ipotezei de supra-apreciere a leului în raport cu moneda europeană, respectiv, despre intervențiile băncii centrale în piața valutară. Din cele observate, cele două puncte menționate erau abordate de cele mai multe ori în cadrul dezbaterilor într-o formă de echivalență.

În această scurtă expunere doresc să dezbat din punct de vedere științific importanța pe care nivelul, respectiv, volatilitatea cursului nominal de schimb le au asupra echilibrelor macro-financiare. De altfel, punctul central al acestei expuneri este faptul că nivelul și volatilitatea cursului de schimb sunt două concepte total diferite, iar importanța lor pentru sectorul economic real, fiscal și cel financiar diferă semnificativ.

Subliniez faptul că problematica din jurul cursului de schimb este una extrem de complexă, întrucât acesta este un nod de interacțiuni între diverse sectoare ale economiei, zona fiscală și monetară, precum și sistemul financiar. Voi începe prin a dezbate succint cu privire la nivelul cursului de schimb.

Un concept important pentru macroeconomiști este cursul real de schimb, care arată prețul relativ al bunurilor din două țări. Mai exact, cursul real de schimb arată rata la care putem tranzacționa bunuri dintr-o anumită țară pentru bunuri din altă țară.

De exemplu, dorim să comparăm prețul relativ a două produse de panificație, să zicem un croissant, cu aceleași particularități în termeni de cantitate și calitate. Dacă un croissant costă 1,5 euro în Franța, asta înseamnă 7,8 lei în condițiile unui curs nominal de schimb de 5,2 lei pe un euro. Dacă în România un croissant cu aceleași particularități costă 6,5 lei, atunci o aproximare pentru cursul real de schimb va fi 0.833 (6,5 lei / 7,8 lei).

Rezultatul arată că prețul pentru un croissant în Franța va fi cu aproximativ 16,7 % mai mare, iar țara noastră are un avantaj comparativ în acest sens (acesta este un exemplu didactic, însă atunci când analizăm cursul real de schimb, este esențial să precizăm convenția utilizată pentru exprimarea cursului nominal de schimb: prețul monedei naționale exprimat în monedă străină sau prețul monedei străine exprimat în monedă națională).

Cursul real efectiv de schimb (Real Effective Exchange Rate – REER) reprezintă unul dintre cei mai utilizați indicatori pentru evaluarea competitivității externe a unei economii. Acesta reflectă evoluția unei monede naționale în raport cu un coș de valute ale principalilor parteneri comerciali, ajustând totodată diferențele dintre nivelurile de preț sau de inflație dintre economii. Prin urmare, REER oferă o perspectivă mai cuprinzătoare asupra competitivității externe decât simpla analiză a cursului nominal de schimb.

Un alt concept central în literatura privind cursul de schimb este cel de curs de schimb de echilibru. În acest sens, Driver și Westaway (2004) identifică un număr ridicat de metode utilizate pentru estimarea nivelului de echilibru al cursului de schimb. Printre cele mai cunoscute abordări se regăsește modelul Behavioural Equilibrium Exchange Rate (BEER), dezvoltat de Clark și MacDonald (19...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2026/05/Leonardo-Badea-Prim-viceguvernator-BNR-789x1200.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Anca și Mareșalul]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/anca-si-maresalul.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/anca-si-maresalul.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[În noaptea de 2 spre 3 octombrie 1938, în locuinţa sa din Șoseaua Kiseleff nr. 57, s-a stins din viață mareșalul Alexandru Averescu, comandantul Armatei a II-a în timpul Primului Război Mondial, prim-ministru al României și membru al Academiei Române; avea 79 de ani.

A doua zi după decesul bătrânului ostaș, Nicolae Iorga scria: „Unul din marii domni de oaste pe care i-a dat poporul românesc s-a dus în lumea unde plutesc umbrele glorioşilor săi înaintaşi. Alexandru Averescu nu era numai un mare strateg, chibzuind încet, rece şi sigur planuri în a căror executare nu-l putea tulbura nimic din ce agita sufletul oamenilor slabi…lui îi datorăm singura iniţiativă din Marele Război şi acea încredere în oastea noastră, aşa de greu lovită, prin care ne-am putut reface pentru a recâştiga măcar onoarea. El nu era un pregătitor de istorie, ci însăşi garanţia ei”.

Averescu a rămas în istoria modernă ca una dintre marile figuri ale poporului român; într-un moment în care statul român părea aproape prăbuşit, cu armata retrasă în Moldova, decimată de înfrângeri, foamete şi epidemii, generalul a reuşit să redea soldaţilor încrederea că România nu era încă învinsă.
Victoria de la Mărăşti şi rezistenţa eroică de la Oituz au devenit nu doar succese militare, ci simboluri ale supravieţuirii naţionale.
Pentru milioane de români, numele lui Averescu a ajuns să însemne disciplină, onoare şi credinţa că destinul unui popor poate fi salvat de voinţa şi caracterul câtorva oameni excepţionali.

"Severitatea generalului Averescu este binecunoscută în armata sa. ... Nu există iertare pentru un laș, oricine ar fi el. Am fost de față acum câteva zile la execuția unui tânăr și bogat ofițer de rezervă de cavalerie. Și-a retras detașamentul dintr-o poziție fără motiv sau ordin; a fost judecat și împușcat patru zile mai târziu.

Dacă generalul Averescu este strict cu delincvenții, curajoșii știu că vor găsi în el cel mai bun prieten și protector. Contactul său cu subordonații este atât de strâns încât ajunge să afle cel mai mic act de vitejie și îl răsplătește, pe cât posibil personal, pe omul care l-a făcut.” (Corespondentul ziarului The Times la Cartierul General Român, 10 februarie 1917).

La 14 iunie 1930, Alexandru Averescu a fost avansat la gradul de mareșal de către regele Carol al II-lea; această înaltă demnitate militară i-a fost conferită în semn de recunoaștere a meritelor sale excepționale și a faimei câștigate în timpul Primului Război Mondial.
Originar din Basarabia istorică, mareșalul Alexandru Averescu s-a născut în comuna Babele, situată pe malul estic al lacului Ialpug, nu departe de Ismail.
În semn de omagiu pentru cel care avea să devină unul dintre cei mai importanți comandanți militari și oameni de stat ai României, localitatea i-a purtat o vreme numele: comuna General Al. Averescu.

După ocuparea Basarabiei și instaurarea dominației sovietice, autoritățile URSS au șters însă până și această legătură simbolică cu istoria română. În anul 1947, comuna a fost rebotezată Ozerne (Oziornoe), denumire pe care o poartă și astăzi, aflându-se în regiunea Odesa din Ucraina, unde, prin „grija” atentă a autorităților a continuat, sub alte forme, politica de estompare a memoriei și identității românești din sudul Basarabiei.

Babele este una dintre cele mai mari localități cu populație românească din sudul Basarabiei și, probabil, una dintre cele mai puternice vetre de identitate românească din Bugeac. Cei peste 5.300 de locuitori ai săi au păstrat cu sfințenie limba, tradițiile și conștiința apartenenței lor naționale, într-un spațiu supus timp de decenii presiunilor de deznaționalizare și rusificare. Dacă mai găsești astăzi prin sat doi-trei ruși sau bulgari, aceasta nu schimbă realitatea fundamentală: Babele a rămas o așezare profund românească, un adevărat bastion al românismului în sudul Basarabiei.
Există momente în care o afirmație spune mai mult despre cel care o rostește decât despre persoana împotriva căreia este îndreptată.
Așa s-a întâmplat și atunci când Anca Alexandrescu, excelenta moderatoare a emisiunii „Culisele statului paralel” de la Realitatea Plus, a întrebat, cu o indignare aproape teatrală: „Chiar nu mai avem români care pot să conducă țara asta?”, referindu-se la faptul că Eugen Tomac - nume vehiculat ca posibilă nominalizare pentru funcția de premier - ar fi avut, formal, cetățenie sovietică sau ucraineană.

Problema unui asemenea discurs este că, înainte de a transforma biografia unui om într-un rechizitoriu identitar, ar trebui să cunoști puțină istorie. Nu istorie de studio TV, cu breaking news și patriotism de decor, ci istoria reală a românilor din afara granițelor actuale ale statului român. Altfel, el poate trăda o formă profundă de provincialism intelectual și național: incapacitatea de a înțelege că România nu se reduce la teritoriul ei administrativ desenat astăzi pe hartă, incapacitatea de a înțelege că doar statul are granițe, nu și națiunea.
Eugen Tomac este român. Nu „a...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2025/03/Marius-Niculescu-885x1200.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Nu flancul estic, ci frontul estic!]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/nu-flancul-estic-ci-frontul-estic-2.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/nu-flancul-estic-ci-frontul-estic-2.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[„Vrem parteneri, nu dependenți" — Elbridge Colby, Ministerialul de apărare NATO, februarie 2026 (viziunea lui Elbridge Colby asupra Europei, NATO și a frontului estic)

O lamurire necesară pentru că argumentația actual nu mai stă în picioare: de la „flanc estic” la „front estic”-schimbarea care redefinește securitatea Europei. Termenul de „flanc estic” devine insuficient pentru a descrie realitatea strategică a Europei după 2022. În logica NATO clasică, flancul reprezenta periferia protejată de un centru occidental puternic, dominat militar de Statele Unite. Astăzi însă, geografia războiului și schimbările doctrinare de la Washington modifică fundamental această ecuație.

România, Polonia și statele baltice nu mai sunt doar margini defensive ale Alianței, ci zone aflate în contact direct cu un conflict activ și cu o Rusie aflată în proces accelerat de reînarmare. În paralel, doctrina strategică promovată de Elbridge Colby presupune reducerea rolului convențional american în Europa și transferarea responsabilității apărării către europeni. În aceste condiții, ideea unui „centru protector” american începe să se erodeze, iar statele de pe linia estică sunt obligate să funcționeze ca primă linie de apărare. Incertitudinea politică de la Washington, ilustrată recent prin oscilațiile privind trupele americane din Polonia, accentuează și mai mult această transformare. Din perspectivă strategică, Europa de Est nu mai operează ca un simplu flanc al NATO, ci ca un veritabil ”front estic” al securității europene.
NATO fără America — cât mai e ficțiune și cât e deja realitate?
Reducerile anunțate recent la Bruxelles de emisarul Pentagonului vizează exclusiv „NATO Force Model”, cadrul creat după invazia rusă din 2022 pentru a consolida apărarea Alianței. În esență, Washingtonul retrage tocmai capabilitățile suplimentare introduse după începutul războiului din Ucraina. Totuși, comparația cu perioada de dinainte de 2022 este înșelătoare. Înaintea invaziei ruse nu exista un mecanism formal prin care submarinele și bombardierele strategice americane să fie alocate unui fond NATO de forțe de criză. Aceste capabilități au fost integrate în arhitectura Alianței abia după 2022, ca răspuns direct la noul context de securitate. De aceea, retragerea completă a submarinelor din planificarea NATO este fără precedent. Nu reprezintă o simplă revenire la situația anterioară anului 2022, ci o reducere sub orice nivel istoric recent al contribuției americane la descurajarea convențională a Alianței.

NATO însuși a recunoscut existența unei „supra-dependențe” de Statele Unite, confirmând că nivelul de implicare atins după 2022 a fost excepțional. În privința trupelor, situația este mai nuanțată. După prima agresiune rusă împotriva Ucrainei, în 2014, Statele Unite mențineau aproximativ 60.000 de militari în Europa. După invazia pe scară largă din 2022, administrația Biden a trimis încă aproximativ 20.000 de militari, ridicând efectivele la circa 84.000. Retragerea actuală a 5.000 de militari din Germania nu coboară încă prezența americană sub nivelul post-2022. Cu toate acestea, comandantul suprem al forțelor aliate din Europa (SACEUR) a confirmat că vor urma reduceri suplimentare în anii următori, ceea ce indică o traiectorie care ar putea duce efectivele americane sub pragul existent înainte de războiul din Ucraina.

Un element nou și deosebit de important este impactul asupra livrărilor de armament. Pentagonul a informat aliații că trebuie să se aștepte la întârzieri, deoarece Statele Unite își refac stocurile de muniții consumate în conflictul cu Iranul. Printre statele afectate se numără Marea Britanie, Polonia și Lituania. Astfel, Europa nu se confruntă doar cu perspectiva unei prezențe militare americane reduse, ci și cu limitarea accesului la resursele logistice și industriale pe care și-a bazat planificarea de apărare în ultimele decenii.

Concluzia este clară: în cazul capabilităților strategice — submarine, bombardiere și aeronave de realimentare în zbor — retragerea americană depășește orice precedent din perioada post-Război Rece. În cazul trupelor, nivelurile actuale rămân încă peste cele de dinainte de 2022, însă direcția indicată de Washington și confirmată de NATO sugerează că această situație ar putea fi temporară. Întrebarea nu mai este dacă Europa va trebui să preia o parte mai mare din povara propriei apărări, ci cât de repede va reuși să facă acest lucru.
Cine este Elbridge Colby?
Elbridge Andrew Colby (n. 1979) este actualmente Subsecretar al Apărării pentru Politică al Statelor Unite, funcție pe care o deține din 9 aprilie 2025, în cadrul celui de-al doilea mandat al administrației Trump. Nepotul directorului legendar al CIA, William Colby, el este produsul intelectual al școlilor de elită americane — Harvard și Yale — și al tradiției realiste a gândirii strategice americane.

Colby nu este un politician clasic, ci un arhitect de strategie. El a redactat Strategia Națională de Apărare din 2018 (pr...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/08/alexandru-grumaz-1-1024x749.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Un film, două festivaluri, doi autori și două posibile cărți:  FITS și TIFF. Cristian Radu și Tudor Giurgiu]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/un-film-doua-festivaluri-doi-autori-si-doua-posibile-carti-fits-si-tiff-cristian-radu-si-tudor-giurgiu.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/un-film-doua-festivaluri-doi-autori-si-doua-posibile-carti-fits-si-tiff-cristian-radu-si-tudor-giurgiu.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Desigur, doamna Irina Margareta Nistor avea dreptate să spună că nu doar regizorul Mungiu trebuie să fie fericit pentru Palme d’Or, ci toată România ar trebui să fie fericită.

Un îndemn căruia e greu să i te împotrivești, chiar dacă citești, în „The Guardian” articolul criticului Peter Bradshow…

În timp ce freamăt, deci, de fericire, nu mă pot abține să nu mă gândesc că după 1989, Occidentul a privit spre Est cu o curiozitate aproape antropologică. Nu era doar interesul pentru o cinematografie nouă, ci pentru o lume care părea ieșită dintr-un tunel istoric inaccesibil privirii occidentale.

Comunismul fusese, pentru Vest, mai ales o abstracțiune ideologică, o temă universitară, un război rece purtat prin discursuri, statistici și frici nucleare. Dintr-odată însă, din România, din Balcani, din fostele republici sovietice, apăreau apartamentele gri, spitalele murdare, coridoarele cu neoane bolnave, mesele cu fețe de masă din plastic, funcționarii obosiți, femeile care fumau în bucătării înguste și oamenii care vorbeau încet, cu o prudență aproape biologică. Vestul descoperea nu teoria comunismului, ci textura lui umană.
Aici începe succesul „noului val” românesc.
Nu doar prin talentul incontestabil al unor regizori, ci și prin faptul că aceste filme ofereau Occidentului ceva ce propriul său cinema nu mai putea produce: șocul realului. Cinema-ul occidental devenise sofisticat, autoreflexiv, tehnic impecabil, dar și saturat de propriile convenții culturale. În schimb, filmul românesc venea cu impresia de document viu, de lume încă neatinsă de lustruirea confortului occidental. Un spectator francez sau german nu privea doar o poveste, ci contempla aproape fascinat un ecosistem uman perceput ca exotic în interiorul Europei însăși.

Treptat însă, această fascinație a produs și un efect pervers. Mizeria a devenit nu doar subiect, ci capital simbolic. Camera fixă, blocul cenușiu, tăcerea apăsătoare, umilința birocratică, frigul moral — toate au început să funcționeze aproape ca semne de autenticitate garantată.
Occidentul părea să spună: „Asta este adevărata Europă de Est. Asta vrem să vedem.”
Iar multe cinematografii estice au înțeles rapid mecanismul. Suferința devenea exportabilă. ”Mizerabilismul” - cum a fost botezat - devenea lizibil internațional.

În paralel, marile teme intelectuale ale cinemaului european — metafizica lui Bergman, criza spirituală a lui Tarkovski, rafinamentul moral al lui Kieslowski, neliniștea culturală a lui Antonioni — începeau să pară aproape prea abstracte pentru o epocă dominată de emoția imediată și de realismul brutal. Festivalurile nu mai căutau neapărat idei mari, ci intensități recognoscibile. Nu transcendența, ci trauma. Nu filosofia, ci rana.

În acest context, faptul că valoarea unui film ajunge să fie măsurată prin „douăsprezece minute de aplauze la Cannes” spune ceva profund despre epoca noastră culturală. Aplauzele au devenit o formă de bursă emoțională. Ele nu mai indică doar aprecierea artistică, ci participarea colectivă la un ritual mediatic al sensibilității. Cronometrul aplauzelor funcționează aproape ca indicele Dow Jones al prestigiului cultural contemporan. Într-o civilizație dominată de reacție instantanee și de vizibilitate, emoția cuantificabilă bate reflecția lentă.
Succesul unor regizori precum Cristian Mungiu nu poate fi redus simplist la această logică, fiindcă există acolo talent real, rigoare și inteligență cinematografică.
Dar este imposibil să ignorăm că Occidentul cultural contemporan pare atras mai ales de estetizarea  suferinței și precarității. Suferința periferiei devine consum cultural pentru centrele prospere ale Europei. Un apartament decrepit din Bacău sau un spital murdar din provincie capătă, pe ecranul unui festival occidental, aproape funcția unei revelații morale.

Există aici ceva tulburător: după ce Europa de Est a fost decenii întregi izolată politic, ea riscă să fie integrată cultural mai ales prin propriile ruine. Ca și cum Vestul ar accepta Estul nu pentru ideile lui, pentru filosofia lui, pentru marile lui tradiții intelectuale, ci pentru capacitatea lui de a furniza autenticitate prin suferință.

Poate că adevărata întrebare nu este de ce aceste filme au avut succes, ci de ce Occidentul contemporan pare incapabil să mai creadă că marile adevăruri ale artei pot veni și din frumusețe, din contemplație sau din idei. De ce are nevoie mereu de o bucătărie săracă, de un copil abandonat, de o tăcere apăsătoare într-un bloc cenușiu pentru a simți că atinge „realul”.
Există poate ceva semnificativ în faptul că, în ultimul film ale lui Cristian Mungiu, decorul mizeriei pare să se deplaseze geografic fără ca structura emoțională să se schimbe cu adevărat.
Dacă în primele filme apărea România postcomunistă, cu toate reziduurile ei morale și materiale — spitale, sate uitate, apartamente sufocate de frig și compromis — acum precaritatea poate deveni occidentală, nordică, aproape scandinavă, fără ca mecanismul profund...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2023/04/Octavian-Hoandra_RzV-1024x683.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Demontarea manipulării. Cum încearcă propaganda rusească să nege realitatea dronei căzute la Galați]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/demontarea-manipularii-propaganda-ruseasca-nege-dronei-cazute-galati.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/demontarea-manipularii-propaganda-ruseasca-nege-dronei-cazute-galati.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Imediat după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din Galați, provocând panică, răniți și evacuarea zeci de cetățeni, mașinăria de dezinformare și agenții de influență ai Rusiei au intrat în alertă maximă.

O să găsiți o mulțime de postări și puncte de vedere care să conteste paternitatea Kremlinului în atacul asupra orașului. Eu am găsit câteva, de aceea vreau să demontez rapid narativele manipulării lansate pe piață.
Propaganda rusească în acțiune
Strategia este una clasică, extrasă direct din manualul de război hibrid de la Kremlin:

 	relativizarea certitudinilor,
 	inocularea neîncrederii în instituții,
 	specularea unor detalii tehnice scoase din context

și, în final,

 	inversarea rolurilor dintre agresor și victimă.

O analiză atentă a mesajelor care circulă în spațiul online în spatele paravanului de „analiză independentă” scoate la iveală tehnicile de manipulare.

Modalitatea prin care se încearcă acreditarea ideii că drona nu ar fi fost rusească, ci mai degrabă o „înscenare” ucraineană sau o operațiune sub steag fals.
Tehnica „falsului silogism tehnologic”: Specularea dimensiunilor dronei
Pentru a sili publicul să respingă din start varianta oficială (atacul rusesc), propaganda agață o întreagă teorie de o declarație preliminară a primarului localității, care ar fi numit aparatul „o dronă de mici dimensiuni”.

Cum se manipulează e destul de evident. Se construiește un scenariu rigid: Rusia folosește doar drone masive de tip Shahed/Geran-2 (de mărimea unei mașini), care ar trebui să radă blocuri întregi din temelie.

Dacă geamurile apartamentelor vecine au rămas intacte și pagubele nu sunt apocaliptice, concluzia manipulatoare este că „e imposibil să fie o dronă rusească, pentru că una mică nu ar avea combustibil să ajungă din Rusia”.
Adevărul omis
Propaganda „uită” în mod convenabil că dronele rusești Shahed nu decolează adânc, din interiorul Rusiei, pentru a lovi sudul Ucrainei, ci din Crimeea ocupată sau din zonele de frontieră din apropierea Deltei Dunării.

Mai mult, o dronă interceptată de apărarea antiaeriană, așa cum indică ridicarea aparatelor F-16 și a elicopterelor, își poate pierde încărcătura principală, poate exploda parțial în aer sau se poate prăbuși doar din cauza combustibilului rămas și a propulsiei cinetice.

Ceea ce explică pagubele localizate la nivelul tavanului și al holului, fără prăbușirea clădirii.
Inocularea conspiraționismului: „Ce ascunde Brigada Antiteroristă?”
O altă tactică clasică de dezinformare este transformarea măsurilor standard de siguranță în „dovezi” ale unei mușamalizări.

Și aici manipularea este cam grosolană. Se pune o întrebare retorică cu tentă subversivă: De ce zona este securizată de Brigada Antiteroristă a SRI și nu de pompierii de la ISU?

Sugestia perfidă este că autoritățile interzic accesul în bloc „tocmai pentru a se acoperi evidențele” și a ascunde faptul că drona nu ar fi rusească.
Adevărul omis
În absolut orice stat membru NATO, prăbușirea unui dispozitiv militar străin, nedeclarat și potențial exploziv pe teritoriul național este, prin definiție, un incident de securitate națională și un potențial act terorist/agresiune hibridă.

Prezența geniștilor și a structurilor antiteroriste este obligatorie pentru strângerea probelor de la fața locului. Este nevoie de colectarea tuturor fragmentelor de motor, a numerelor de serie, a tipului de explozibil, pentru expertiza criminalistică militară, nu pentru a „ascunde” dovezi de ochii locatarilor.
Teoria conspirației financiare și mutarea vinei pe Ucraina
Punctul culminant al narațiunii de manipulare mută reflectorul de pe agresiunea Federației Ruse asupra intereselor economice ale Ucrainei și ale aliaților occidentali.

Cum se manipulează în zona aceasta? Se folosește tehnica Qui prodest?/Cui folosește?.

Mesajul susține că incidentul este „cusut cu ață albă” pentru a speria populația și a forța România să acceseze credite militare sau programe de înarmare, cum este programul SAFE.

De aici și până la concluzia halucinantă că „rămâne ipoteza unei drone trimise voit de Ucraina spre România” nu mai este decât un pas.

Se face astfel o legătură forțată cu alte incidente din statele baltice, unde propaganda rusă a susținut, de asemenea, că dronele erau ucrainene.
Scopul final al dezinformării tip propaganda rusească
Orice pseudo-analiză, va folosi expresii populare, tip „e prea ca la țară”, „întreb, nu dau cu parul” pentru a mima bunele intenții și scepticismul cetățenesc, are un singur scop: să destabilizeze.

Prin transformarea unui atac rusesc evident într-o dezbatere sterilă despre „mărimea dronei” și „interesele Ucrainei”, propaganda reușește să dilueze responsabilitatea Moscovei.

În timp ce structura blocului din Galați este expertizată, iar răniții primesc îngrijiri, pe frontul informațional se duce o bătălie la fel de periculoasă.

Refuzul de a accepta realitatea radarului și a probelor clare în favoarea unor scenarii specu...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2020/05/dan-andronic-editorial.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Ce se întâmplă când ANI dă cu bâta-n baltă și în cariera unui expert în poligraf]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/ce-se-intampla-cand-ani-da-cu-bata-n-balta-si-in-cariera-unui-expert-in-poligraf.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/ce-se-intampla-cand-ani-da-cu-bata-n-balta-si-in-cariera-unui-expert-in-poligraf.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[De când a fost înființată, Agenția Națională de Integritate (ANI) s-a făcut cunoscută prin bâta cu care a altoit politicieni din tot spectrul existent. Au fost și persoane fără legătură cu politica, dar puțin sau deloc mediatizate. Spre exemplu, Agenției i-a cășunat pe un expert în poligraf de la Poliția Capitalei, pe care l-a cercetat timp de 6 ani până a produs un raport de incompatibilitate.

O sesizare primită în 2017 la ANI a transformat viața conf. univ. comisar-șef dr. Kiss Csaba într-un calvar. Polițistul este una dintre figurile cunoscute din domeniul psihologiei judiciare și al tehnicii poligraf din România, un ofițer de la Poliția Capitalei cunoscut de mulți jurnaliști pentru rezultatele pe care le-a obținut împreună cu colegii de la Departamentul Omoruri.

Ce se întâmplă când ANI dă cu bâta-n baltă și în cariera unui expert în poligraf

Agenția a început verificările cu privire la o presupusă încălcare a legii incompatibilității. Câteva luni mai târziu, în 2018, Recorder a produs un articol despre Kiss Csaba. Acuzația viza incompatibilitatea psihologului judiciar, ofițer în cadrul Poliției Capitalei (DGPMB), semnalată și în sesizare.

„Csaba Kiss este șeful Laboratorului de Psihologie Criminalistică din cadrul Poliției Capitalei. Pe de altă parte, tot el este șeful unui ONG numit Asociația Română de Psihologie Judiciară, care îi formează pe viitorii experți-poligraf. Și apoi, în calitate de Președinte al Comisiei de psihologie pentru apărare, ordine publică şi siguranță natională din cadrul Colegiului Psihologilor din România, tot el le eliberează atestatele de liberă practică”, scria Recorder.

Anchetă ordonată de ministrul Carmen Dan, după articolul din Recorder

Expertul Poliției, omul care testa toți infractorii cu poligraful, era deja găsit vinovat de către Recorder. Jurnalistul susținea că acei tineri care vroiau să lucreze în subordinea sa, adică „psihologii care vor folosi aparatul poligraf în Poliție sunt îndrumaţi mai întâi să urmeze cursuri de specializare şi să obțină atestat de liberă practică chiar de la viitorul lor şef. Toată operațiunea costă cel puțin 14.000 de lei. Cu chitanță”.

Era o relatare de fapte, nu o investigație cu probe complete. Efectul a fost însă devastator.

Direcția de Control Intern al IGPR a declanșat anchetă cu privire la cele sesizate. Ofițerii au raportat ministrului Carmen Dan, șefa Internelor la acea vreme, că nu s-a constatat nicio infracțiune. S-a sugerat că, dacă există vreo încălcare de lege, doar Agenția Națională de Integritate poate stabili.

Degeaba expertul Poliției Capitalei a negat acuzațiile, a dat explicații despre activitatea extra-judiciară care nu încalcă legea incompatibilității. ANI a început verificările împotriva lui și, după 6 (șase) ani a întocmit un raport de evaluare în care Kiss Csaba era acuzat.

Și ANI a fost folosită ca bâtă politică

Nu ar fi fost pentru prima dată când, atunci când trebuia scuturat din pom un anume personaj și nu erau fapte de corupție ca să intervină DNA, se apela la ANI. Se intra mereu într-o horă, super mediatizată, iar personajul vizat de acuzații abandona funcția și se preocupa de angajarea unui avocat.

Să ne amintim cum în 2012, patru demnitari de la PNL au fost victimele unui comunicat ANI, menit de a-i scoate de pe lista cu nominalizări pentru funcții importante în stat. Șansa a fost că minciunile au fost atât de evidente, iar acuzații au știut să pareze rapid cu probe, încât tot demersul ANI s-a fâsâit.

Crin Antonescu, președinte al PNL, a declarat atunci pentru EVZ că este "pe deplin solidar" cu cei patru demnitari acuzaţi de incompatibilitate, precizând că "până la proba contrarie" aceştia nu ar trebui să demisioneze din funcții şi că "nu face ANI alegeri în România, fac cetăţenii României".

Președintele Klaus Iohannis s-a confruntat și el cu un dosar și proces cu ANI, doi ani de zile. În aprilie 2013, ANI a susținut că Iohannis s-a aflat în incompatibilitate deoarece a deținut simultan funcția de primar al Sibiului și calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) la societățile Apă Canal și Piețe.

La începutul anului 2015, la două luni după ce câștigase funcția de președinte al României, Înalta Curte de Justiție l-a achitat, considerând că nu a fost vorba de incompatibilitate faptul că a făcut parte din AGA. Atunci nu era Lia Savonea președintele Curții Supreme.

9 ani de anchete și procese pentru un verdict 

Cum poate un profesionist care nu a furat, care a stat față în față cu infractori ca să afle, științific, dacă mint și sunt vinovați de fapta pentru care erau cercetați, să-și trăiască viața sub povara gândurilor că trebuie să dovedească că nu e vinovat? Probabil că e greu. Iar când totul se lămurește, nimeni din cei care inițial au aflat că ești un ins necinstit, nu mai află că judecătorii ți-au făcut dreptate după ani de zile și nu ești cel hulit pe suspiciuni.

Am aflat că, recent, s-a pus capăt procesului d...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2024/02/simona-editorial.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[O nouă armă a terorii]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/o-noua-arma-a-terorii-2.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/o-noua-arma-a-terorii-2.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[O armă teribilă este ascunsă în spatele unei imagini idilice, promovată pe reţelele de socializare. Arma terorii. Un clip ce pare inofensiv. Un peisaj mirific de la noi, pentru că vorbesc acum despre mesajul adresat românilor, plin de munţi împăduriţi şi un râu care curge vesel şi cristalin printre ei.

Dar în fundal şi câteva utilaje ruginite, care se vede că sunt abandonate demult. În prim plan, un tânăr zâmbitor ne spune, arătând spre râu, ce bine este că el curge nestingherit de un baraj  de hidrocentrală, pentru că astfel lostriţa (o specie de peşte de apă de munte, rudă cu păstrăvul, declarată de mulţi ani monument al naturii) poate trăi şi reproduce în voie.
Ce minunat este să ai râuri prin care zburdă lostriţe.
Ce uită să ne spună clipul, este că lostriţa trăieşte în toate râurile de munte din România, nu numai îl locul unde începuse construcţia, în urmă cu mai bine de cincisprezece ani, a unui baraj pentru o hidrocentrală, acum abandonat. Deci, nu se reproduce numai fix pe locul unde ar fi fost barajul, ci în toate râurile unde trăieşte. Sau, singurul mnascul lostriţă pentru reproducere, un fel de taur comunal, sau lostriţcomunal dacă vreţi, nu trăieşte decât acolo unde s-ar fi dorit construcţia barajului.

Nici nu ni se spune cum de, în ciuda faptului că lucrările la construcţia hidroenergetică au început în urmă cu mai bine de 15 ani şi s-a lucrat ceva la ea, totuşi, până acum, lostriţa nu a fost deloc deranjată sau stresată de la reprodus şi se află şi astăzi în acele locuri. De ce finalizarea barajului ar fi pus capăt existenţei speciei. Ar fi rămas masculii de o parte, iar femelele de cealaltă parte a barajului, fără putinţa de a se mai întâlni vreodată?
Am vorbit în repetate rânduri despre cum aceleaşi ONG-uri blochează dezvoltarea României.
Fie că este vorba despre o construcţie strategică din domeniul energetic, fie că este vorba despre capacităţi industriale, strategice şi ele, fie că este vorba despre legi care să deblocheze în vreun fel prăbuşirea ţării noastre. De fiecare dată, ONG-urile cu pricina, mereu aceleaşi, câştigă în Justiţie. Şi o hotărâre judecătorească, luată de cele mai multe ori pe motive absolut fatasmagorice, care, dacă nu ar avea consecinţe catastrofale, ar stârni râsul, le dă dreptate şi totul se blochează. Infrastructură energetică strategică, infrastructură de transport strategică. Tot!

De astă dată, lucurile sunt şi mai grave şi privesc întreaga planetă. Şi, desigur, şi România, pentru că, deşi de multe ori nu pare, judecând după ce se întâmplă pe plaiurile mioritice, suntem şi noi pe planeta asta.

Un articol-bombă din ziarul „The Guardian” o publicaţie care a fost în primele rânduri în susţinerea măsurilor aberante de restrângere a drepturilor cetăţeneşti în timpul pandemiei de coronavirus, ar trebui să ne pună în alertă. Pe noi, cetăţenii de rând ai planetei, cei care suntem vizaţi de noua armă  a politicii globale a terorii. Natura.
Dacă nu a mers cu Hantavirusul plimbat pe un vapor de croazieră, dacă şi încercarea cu Ebola nu a dat rezultate şi nu s-a declanşat isteria generală, atunci au găsit altceva. Natura!
Care, dacă nu-i ascultăm pe ei şi nu facem ce vor ei, ne poate pune viaţa în pericol. Pentru că trebuie să fim ţinuţi în teroare. Întotdeauna, ceva trebuie să ne ameninţe, pentru ca autorităţile să aibă de ce să ne protejeze. Şi cum altfel să ne protejeze decât impunându-ne restricţii. Impunându-ne stări de necesitate, urgenţe sanitare din cauza cărora trebuie să ascultăm orbeşte ordinele lor aberante. Din cauza cărora se amână alegeri. Din cauza cărora se calcă în picioare drepturile şi libertăţile cetăţeneşti. În numele unui bine pe care, vrem, nu vrem, trebuie să-l înghiţim nemestecat pentru că ni se bagă pe gât. La nevoie, cu forţa, aşa cum s-a făcut în ultima pandemie.
Medicii nu mai au credibilitate. Prea ne-au urat înmormântare uşoară, dacă nu ne vaccinăm.
Prea au murit mulţi oameni şi nu din cauza virusului. Atunci, s-au găsit alţi propagandişti, care au credibilitatea neştirbită. Meteorologii. Cu ce să te mintă meteorologii? Ei spun ce arată harta din satelit. Plouă, sau nu. E soare, sau nu. Era gluma cu minciuni ca la meteo. Dar era o simplă glumă. Vectorii de propagandă, meteorologii, sunt perfect aleşi. Nu numai pentru credibilitatea pe care o au, dar şi pentru faptul că rubricile meteo de la jurnalele de ştiri ori din ziare sunt urmărite de un public numeros. Oricine este interesat de starea vremii, fie numai şi pentru a şti cum să se îmbrace când pleacă de acasă.

Ei bine, inclusiv prin această rubrică aparent obiectivă, se face deja propagandă pentru noua armă a terorii care ni se pregăteşte. Aţi observat că nu se mai anunţă că plouă, sau ninge, că va fi frig, sau cald. Nu mai există o informare omenească despre starea vremii. Ci totul este sub semnul codurilor. Nu plouă mai tare sau mai încet, ci este cod galben, sau portocaliu, sau roşu de ploi.

Nu bate vântul, ci este cod galben, portocaliu sau roşu de vânt. Şi ...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2021/02/sorin-ovidiu-balan-editorial-1024x662.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Ilie Bolojan și unele ONG-uri, „idioții utili” ai Kremlinului]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/ilie-bolojan-si-unele-ong-uri-idiotii-utili-ai-kremlinului.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/ilie-bolojan-si-unele-ong-uri-idiotii-utili-ai-kremlinului.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Useriștii, „deontologii” și „idioții utili” v-au spus că transparentizarea donațiilor către ong-uri este o măsură la care doar putiniștii visează. Nimic mai fals! Este fix pe dos! Prima lege de acest tip - ea se numește „Foreign Agents Registration Act” - a apărut în SUA și a fost adoptată în 1938. Ea obligă persoanele sau organizațiile care reprezintă interese străine, să se înregistreze la Departamentul de Justiție al SUA și să-și declare activitățile și finanțările.

Dar de unde am scos-o pe aia cu „idioții utili”? Așa i-a numit Leonid Brejnev, secretar general al PCUS, pe activiștii „Greenpeace”, acționați în orb de KGB, peste tot în lume, în interesul URSS. Astăzi, sintagma desemnează categoria dispusă să dea cu petul în borduri, pentru orice inițiativă care le este prezentată a fi măreață.
ONG-urile, o veritabilă industrie
Potrivit Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile, în 2024 existau 127.000 de asemenea organizații. Ele realizau venituri de 4.2 miliarde de euro, cam 1.51 din PIB, și aveau 127.000 de angajați. O industrie mai ceva decât multe alte industrii. În mod sigur, cele mai multe dintre ele caracterizate de activități absolut onorabile.

Pe cale de consecință, majoritatea acestor organizații nu au niciun motiv să protesteze împotriva inițiativei legale de transparentizare a donațiilor din care își susțin activitățile. Ba chiar, fac tot ceea ce pot ca să aducă la cunoștința publicului atât proiectele realizate, cât și pe suporteri.
Nu ne tragem din batracieni!
După cum am mai povestit, în numele fiicei mele am donat pentru Catedrală și am publicat chitanța cu suma blurată. Drept pildă: m-am gândit că unii mă vor urma, ceea ce s-a și întâmplat. Chitanța frumos înrămată șade pe un perete al casei. Așteaptă să fie văzută de nepoți și apoi de copiii lor și tot așa, ca să știe că nu se trag din batracieni, ci din români cu credință în Dumnezeu și neam.

Tot așa, nu am nimic împotrivă ca cei pe care îi ajut după puterile mele mărunte să mă treacă pe o listă publică. Chiar dacă asta încalcă îndemnul evanghelic „Să nu știe stânga ce face dreapta”. Asta, pentru că nu mă rușinez deloc cu micile donații sau milostenii pe care le fac.
Activități potrivnice intereselor economice vitale ale țării
Am mai spus-o, nu este ca și cum aș da bani la curve. Da, dacă aș avea obiceiul ăsta, cred că aș protesta și eu energic împotriva oricărei „transparențe”. Chiar cred că despre asta este vorba. Niște unii, care dau bani la „curve”, s-ar rușina dacă se află public. Și nici „curvele” nu ar vrea să li se afle lista de clienți.

Evident, mai sus am folosit un soi de alegorie hiperbolică doar pentru ușurarea înțelegerii motivelor de opoziție la inițiativa de transparentizare. Este foarte importantă pentru o serie de ong-uri ținerea într-o ceață cât mai densă a legăturii dintre sponsori și activitățile potrivnice intereselor economice vitale ale țării. Cum ar fi?
Blocați hidrocentralele!
Păi, cum ar fi blocarea de către ong-urile „Bankwatch România” și „Declic” a Hidrocentralei Răstolița, finalizată în proporție de peste 90%. Detalii festiviste despre acest caz sunt disponibile chiar pe site-ul „Bankwatch România”. La fel, blocarea Hidrocentralei Bumbești-Livezeni și a amenajării Surduc-Nehoiașu.

Lista este una interminabilă. Au fost blocate lucrările la o serie de hidrocentrale: Pașcani, Surduc-Siriu, Cornetu-Avrig și multe altele mai mici.  Ong-urile au reclamat că aceste hidrocentrale „de tip ceaușist” mută cursuri de apă din arii naturale protejate. Decidenții politici au subliniat în zadar că nefinalizarea acestor obiective generează pierderi de energie ieftină și curată din sistem.
Nu doar Ilie Bolojan luptă împotriva reactoarelor mici
Nici proiectul Neptun Deep nu este trecut cu vederea. În primul rând „Greenpeace”, dar și alte ong-uri, au deschis 6 acțiuni în justiție de suspendare a avizelor și acordurilor de mediu ale uriașului proiect. Ong-urile susțin că exploatarea pune în pericol biodiversitatea din Marea Neagră. De fapt, exploatarea încurcă cu totul altceva.

Să nu cumva să credeți Ilie Bolojan este singurul demolator al proiectului centralei nucleare cu reactoare modulare mici (SMR) de la Doicești. Nu, nu! Este ajutat consistent de „idioții utili” ai lui Leonid Brejnev, de Greenpeace, filiala România, plus alte ong-uri care contestă turbat materializarea proiectului.
Marele adversar: Federația Rusă
Interesul de a frâna toate aceste proiecte, mai ales a acelora din zona energetică, nu este nicidecum al vrăbiuțelor deranjate de roboteala unei hidrocentrale. Nu este nici al meduzelor din Marea Neagră, care vor trebui să ocolească înot platformele marine. Este al Federației Ruse.

Poziția Rusiei față de proiectele energetice ale României este una strategic-ostilă. Cu cât mai multă energie producem, cu atât mai multă putem exporta, în detrimentul exporturilor și influenței rusești. Pentru ruși, riscul ca să devenim cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană este ...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/08/mirel-curea-editorial-1024x570.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Parlamentul paralel. De ce votul minorităților cântărește atât de greu]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/parlamentul-paralel-de-ce-votul-minoritatilor-cantareste-atat-de-greu.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/parlamentul-paralel-de-ce-votul-minoritatilor-cantareste-atat-de-greu.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Winston Churchill a fost desemnat, potrivit unui sondaj realizat de BBC în anul 2002, cel mai mare britanic din istorie. Prim-ministru al Regatului Unit în două mandate, Churchill nu s-a remarcat doar prin activitatea sa politică și de stat, ci și ca ofițer al armatei regale, istoric, scriitor și artist, dobândind o faimă mondială datorită retoricii sale excepționale și spiritului caustic.

Opera sa literară și memorialistică i-a adus în 1953 Premiul Nobel pentru Literatură, devenind astfel singurul șef de guvern britanic recompensat cu cea mai prestigioasă distincție internațională, care celebrează în fiecare an excelența și contribuția adusă umanității. Churchill a fost, de asemenea, primul premier al Regatului Unit căruia i s-a acordat titlul de cetățean de onoare al Statelor Unite ale Americii.
Eroismul din Bătălia Angliei
Bătălia Angliei s-a desfășurat între 10 iulie și 31 octombrie 1940 și s-a încheiat cu respingerea, de către Royal Air Force, a atacurilor lansate de Luftwaffe, prin care Germania urmărea să obțină superioritatea aeriană necesară invadării Marii Britanii (Operațiunea „Leul de Mare”). Ea a fost prima mare campanie militară din istorie purtată exclusiv în aer; în aproape patru luni de lupte, Germania a pierdut 1.900 de avioane și 2.500 de piloți, în timp ce Marea Britanie a pierdut 1.000 de avioane și 500 de piloți.

Din cauza pierderilor uriașe suferite, Adolf Hitler a fost nevoit să amâne pe termen nelimitat invadarea insulei britanice. Această confruntare a demonstrat că Germania nu era invincibilă, reprezentând prima mare înfrângere a mașinii de război naziste. Victoria britanică a oferit Aliaților timpul și baza strategică necesare pentru continuarea războiului, transformând Marea Britanie într-un bastion al rezistenței europene și într-un punct esențial pentru viitoarea eliberare a Europei.

Unul dintre cele mai celebre citate ale marelui om de stat britanic este: „Niciodată în istoria conflictelor umane nu s-a întâmplat ca atât de mulți să datoreze atât de mult unui număr atât de mic”, prin care el îi omagia pe acei piloți din Royal Air Force, susținuți de aviatori din Canada, Noua Zeelandă, Polonia și Cehoslovacia, care, prin curajul lor, apărau existența însăși a măreței națiuni britanice.

A fost unul dintre rarele momente din istorie în care o minoritate restrânsă purta cu adevărat pe umeri destinul unui popor întreg.
Răsturnarea grotescă a istoriei în România
România contemporană pare să fi răsturnat într-un mod grotesc sensul acestei fraze istorice, prin care Winston Churchill îi glorifica pe „The Few”, transformând ideea de „cei puțini” într-un mecanism permanent de negociere politică, rupt de merit și de logica autentică a reprezentării democratice.

Niciodată, în istoria politică a României postdecembriste, atât de mulți — poporul român — nu au fost influențați atât de mult de atât de puțini, expresia referindu-se la parlamentarii grupului minorităților naționale și etnice.

Dar, de această dată, nu prin eroism, nu prin sacrificiu și nici prin salvarea statului într-un moment de cumpănă istorică, ci prin intermediul unui mecanism juridic și politic disproporționat, artificial și aproape intangibil, transformat între timp într-o anomalie constituțională greu de explicat într-o țară membră a Uniunii Europene.
Distincția dintre minoritate etnică și națională
Există o diferență esențială, pe care discursul public românesc o ignoră sau o confundă deliberat: minoritatea etnică nu este același lucru cu minoritatea națională.

O minoritate etnică reprezintă un grup de oameni care împărtășesc aceeași origine culturală, lingvistică ori tradițională, dar care trăiesc integrat în interiorul unui stat, fără a avea în spate un alt stat-națiune care să îi revendice sau să îi reprezinte politic.

În schimb, minoritatea națională presupune existența unei legături directe cu o altă națiune organizată statal, cu un alt centru politic, istoric și simbolic. Cu alte cuvinte, orice minoritate națională este și una etnică, dar nu orice minoritate etnică devine automat minoritate națională.

Diferența nu este una semantică, ci una profund politică și juridică, fiindcă ea privește raportul dintre identitate culturală și loialitate națională. De aceea, statele serioase tratează cu mare atenție această distincție: una ține de protejarea diversității culturale, cealaltă poate deveni, în anumite contexte istorice și geopolitice, o problemă de reprezentare politică, de suveranitate și securitate națională.
Privilegiul electoral și inegalitatea votului
Democrația modernă presupune ca reprezentarea parlamentară să fie obținută prin vot egal și competiție egală, toți cetățenii fiind obligați să respecte aceleași reguli electorale, aceleași praguri, aceleași condiții, aceeași luptă pentru încrederea electoratului, de unde vine și puternica lor legitimitate.

În România însă, există o categorie privilegiată chiar prin Constituție: organizațiile minorităților naționale. Acestea...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2025/03/Marius-Niculescu-885x1200.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Planul secret nume de cod „Ahmadinejad”]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/planul-secret-nume-de-cod-ahmadinejad-2.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/planul-secret-nume-de-cod-ahmadinejad-2.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Contextul în care vorbim este cel al războiului izbucnit în miez de noapte în Orientul Mijlociu — un conflict care a schimbat rapid echilibrul strategic al regiunii și economia lumii. Pe 28 februarie 2026, la ora 2:30 dimineața, președintele Donald Trump a postat pe Truth Social un videoclip de opt minute: Statele Unite și Israelul declanșaseră Operațiunea Epic Fury — cea mai masivă campanie de lovituri aeriene coordonate împotriva Iranului din istoria modernă. În primele 12 ore, aproape 900 de atacuri au vizat baze de rachete, instalații nucleare, infrastructură de apărare aeriană și comandamentele militare.

Obiectivul central a fost atins: ayatollahul Ali Khamenei, Liderul Suprem al Iranului de 37 de ani, a fost ucis. Alături de el au murit comandantul CGRI Mohammad Pakpour, ministrul apărării Aziz Nasirzadeh și șeful Marelui Stat Major Mohammad Bagheri. Iranul a ripostat imediat sub Operațiunea ”True Promise IV”, extinzând conflictul în șapte țări în mai puțin de 48 de ore: Bahrain, Iordania, Kuwait, Qatar, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Irak. Războiul — cunoscut și ca Războiul Ramadanului — a produs mii de morți în Iran, Liban, Israel și statele Golfului, și a deplasat milioane de oameni. Strâmtoarea Hormuz a fost efectiv blocată, declanșând criza globală a combustibilului care afectează astăzi și consumatorii europeni.

Operațiunile derulate în conflictul cu Iranul: Operațiunea SUA         Epic Fury (Pentagon) — 28 feb. – 5 mai 2026; Operațiunea Israel        Roaring Lion (IDF) — simultan cu Epic Fury; Riposta iraniană            True Promise IV — 7 țări vizate în 48 de ore; Prima victimă-lider Ayatollahul Khamenei ucis în prima zi, 28 feb. 2026

Consecințe      Mii de morți, milioane de strămutați, criza Strâmtorii Hormuz
Planul Barnea — trei faze și un candidat imposibil (arhitectura unui plan ambițios)
După Războiul de 12 Zile din iunie 2025, șeful Mossad David Barnea a întors cu 180 de grade doctrina serviciului: în loc să trateze schimbarea de regim ca pe un scenariu imposibil, a ordonat elaborarea unui plan detaliat de răsturnare a guvernului Republicii Islamice în cazul unui nou conflict. Planul — prezentat premierului Netanyahu și unor înalți oficiali ai administrației Trump în ianuarie 2026 — prevedea trei faze succesive: (1) decapitarea conducerii prin lovituri aeriene și asasinate țintite; (2) destabilizarea politică prin campanii de influență și o invazie kurdă din nord; (3) prăbușirea regimului și instalarea unui guvern alternativ.
Prima fază a reușit în mare parte — Khamenei a fost ucis. Fazele a doua și a treia au eșuat profund.
„Planul Mossad ar fi avut șanse foarte bune de reușită dacă ar fi primit autorizare deplină să înainteze.”  — David Barnea, șef Mossad, citat de The New York Times Mobilizarea kurdă la sol nu a produs destabilizarea anticipată, iar Republica Islamică și-a demonstrat o reziliență pe care planificatorii americani și israelieni o subestimaseră profund.

Iranul deținea zeci de baze subterane de rachete (se estimează numărul lor la 30) săpate în granitul munților Zagros și Alborz, la adâncimi de 120 până la 450 de metri, conectate prin peste 100 de sisteme de tuneluri — o capabilitate care a supraviețuit complet loviturilor. Rachetele nu sunt doar depozitate acolo — sunt alimentate și lansate direct din aceste baze subterane. Este o arhitectură militară concepută nu pentru a supraviețui unui atac, ci pentru a continua să lupte după el.
Ce au lovit SUA și Israel - și ce n-au atins?
Loviturile americano-israeliene s-au concentrat în principal pe intrările și ieșirile acestor facilități. Din 27 de deschideri de tuneluri analizate prin imagini satelitare, 77% fuseseră lovite — dar în mai multe cazuri, imaginile au arătat că Iranul începuse să degajeze siturile în mai puțin de 48 de ore. Complexul de la Soffeh, lângă Isfahan, a devenit simbolul acestei dinamici: deși bombardat aproape în fiecare noapte de B-2 și B-52 cu bombe perforante de precizie, rezultatul a fost aproape nul, un rezident local a descris situația astfel: „Vedem muntele bombardat, vedem fumul ridicându-se, dar când ne trezim dimineața, tot din acești munți vedem rachete urcând spre cer"-scrie The Times of Israel.
De ce bombele nu ajung să lovească rachetele?
Fizica e directă: orice activ iranian aflat în interiorul infrastructurii subterane a supraviețuit — aceasta e concluzia centrului de cercetare Alma, care a urmărit infrastructura de rachete iraniană ani de zile. Bombele perforante GBU-57 — cele mai grele din arsenalul american — pot penetra până la 60 de metri în beton armat. Granitul dur al Zagros-ului oferă o protecție echivalentă la adâncimi mult mai mici.

La 200-450 de metri adâncime, nu există armă convențională care să ajungă. Sistemul de tuneluri include uși antișoc separate ca puncte de ieșire și o rețea de căi ferate care redirecționează traficul când un portal e pierdut — infrastructura subterană rămânând operațională.
Dovada este în cifre.
Dacă capacitat...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/08/alexandru-grumaz-1-1024x749.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[O mare necunoscută: în ce mai constă suveranitatea României]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/o-mare-necunoscuta-in-ce-mai-consta-suveranitatea-romaniei-2.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/o-mare-necunoscuta-in-ce-mai-consta-suveranitatea-romaniei-2.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Una dintre marile diferențe dintre secolul trecut și acesta este că răul și-a schimbat stilul. Înainte, el venea teatral, cu cizme, cu discursuri urlate, cu gesturi ample, cu mulțimi hipnotizate în piețe. Avea ceva grotesc și grandios în același timp. Puteai să-l vezi, să-l urăști, să te temi de el. Astăzi însă, răul poartă ochelari subțiri, vorbește calm, aproape politicos, și apare la televiziuni cu grafice colorate în spate. Nu mai ridică vocea. Explică. Nu mai amenință. Argumentează. Nu mai vorbește despre destin, glorie sau sânge, ci despre sustenabilitate, optimizare, eficiență și tendințe. Și tocmai această blândețe tehnică îl face mai greu de înțeles și, poate, mai primejdios.

M-am gândit la asta recitind în minte ”Fizicienii”. Piesa lui Dürrenmatt aparține încă unei lumi tragice, în care savantul descoperă ceva atât de teribil încât încearcă să fugă de propria inteligență. Fizicienii lui sunt oameni sfâșiați între cunoaștere și conștiință. În spatele nebuniei lor există încă o dramă morală. Ei se tem de ceea ce au creat. Se ascund. Simulează delirul. Vor să împiedice catastrofa.
Nu mai e deloc așa, azi…
„România lipsește de la datorie în diplomația de la Bruxelles”, au declarat cinci diplomați și oficiali europeni pentru revista neomarxistă ”Politico”. Bucureștiul evită frecvent să se implice public în negocieri sensibile sau să își promoveze activ propriile interese în „bula” de la Bruxelles.

Pentru cine a trăit suficient și a văzut cum funcționează puterea, această constatare nu este o surpriză. O țară care și-a amanetat suveranitatea nu mai are, în sens profund, nevoie de politică externă. Politica externă presupune voință proprie, interese formulate clar și disponibilitatea de a spune „nu” atunci când aceste interese sunt amenințate. Dar ce rost are să negociezi, dacă deciziile esențiale sunt deja asumate în altă parte?

În asemenea condiții, diplomația devine un decor. Ambasadorii participă la recepții, miniștrii zâmbesc protocolar, comunicatele vorbesc despre „parteneriate” angajamente europene, partide pro-europene sau pro-occidentale” PNRR”, „solidaritate” și „aliniere”. În spatele acestei recuzite, marile opțiuni sunt discutate discret, în întâlniri fără martori, în birouri din Bonn, Viena sau în alte centre unde puterea economică și politică se exercită fără emfază. Premierii se întorc apoi acasă și nu prezintă niciodată concluziile. Semnează angajamente secrete. Ca și când România ar fi proprietatea lor. Nimic nu se mai dezbate în Parlament.  Totul e secretizat iar românul e sărăcit și nu știe niciodată de ce…
Nu este vorba doar despre supunere politică, ci și despre o disciplinare economică atent orchestrată.
Programul SAFE și alte mecanisme similare sunt invocate ca dovezi ale unei integrări care presupune costuri și obligații asumate cu o obediență aproape reflexă. Se vorbește solemn despre securitate și modernizare, dar în realitate nota de plată este suportată de aceeași economie fragilă, în timp ce beneficiarii reali se află în altă parte.

În paralel, capitalul românesc este tratat ca o anomalie suspectă. Antreprenorul autohton este privit cu neîncredere, împovărat birocratic și fiscal, rareori susținut coerent. În schimb, marile companii multinaționale sunt întâmpinate cu facilități, excepții, subvenții și un respect pe care statul îl refuză propriilor cetățeni. Mesajul implicit este limpede: adevărata competență și legitimitate vin din exterior, iar rolul localnicilor este să consume, să muncească și să tacă.

Companiile strategice ale statului, construite de generații întregi, sunt privite nu ca instrumente ale independenței economice, ci ca active negociabile. Se discută periodic despre listări, privatizări și „optimizări”, într-un limbaj tehnocratic ce ascunde aceeași idee simplă: ceea ce mai aparține formal statului poate fi înstrăinat atunci când contextul o cere. Resursele, infrastructura, energia și sectoarele esențiale încetează să mai fie expresia unei suveranități și devin simple bunuri transferabile.
Totul se desfășoară sub vocabularul moralizator al modernizării.
Cine ridică obiecții este acuzat deputinism, populism sau nostalgie după comunism. Cine întreabă cui folosește această ordine economică și politică este privit ca un element periculos, perturbator. În realitate, întrebarea este legitimă: dacă România nu își mai apără activ interesele, dacă acceptă orice, fără negociere costuri și constrângeri, dacă își slăbește sistematic capitalul propriu și își înstrăinează activele strategice, în ce mai constă suveranitatea?

O țară poate continua să aibă drapel, imn și instituții, dar acestea pot deveni simple simboluri ceremoniale. Suveranitatea nu se măsoară în parade și discursuri, ci în capacitatea concretă de a decide, de a negocia și de a refuza atunci când interesul național o cere. În clipa în care această capacitate dispare, statul rămâne doar ca formă, iar fondul este administrat de alții.

Constatarea Politico este, în acest sens, mai ...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2023/04/Octavian-Hoandra_RzV-1024x683.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Ce spune analiza ChatGPT despre scandalul Sebastian Ghiță. Concluzie surprinzătoare]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/ce-spune-analiza-chatgpt-despre-scandalul-sebastian-ghita-concluzie-surprinzatoare.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/ce-spune-analiza-chatgpt-despre-scandalul-sebastian-ghita-concluzie-surprinzatoare.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Acuzația lansată în spațiul public de activistul moldovean Valeriu Pașa: „Sebastian Ghiță este agent rus confirmat”, este spectaculoasă, dar tocmai de aceea trebuie judecată rece.

În astfel de cazuri, nu este suficient să existe o suspiciune rezonabilă, o coincidență politică sau o preluare de narațiuni favorabile Rusiei. Trebuie văzut ce probează documentele și, la fel de important, ce nu probează.
Acuzația la adresa lui Sebastian Ghiță
În cazul de față, punctul de plecare este o investigație publicată de FIP.am, care descrie documente și comunicări scurse din zona Social Design Agency. Aceasta este o structură rusească asociată operațiunilor de influență și dezinformare în afara Rusiei.

Social Design Agency nu este o entitate oarecare: Marea Britanie a sancționat-o în octombrie 2024, acuzând-o că a acționat ca instrument al Kremlinului în campanii de dezinformare și destabilizare. Departamentul de Justiție al SUA a descris operațiuni rusești similare ca fiind coordonate sub controlul administrației prezidențiale de la Moscova.

Pentru că am o relație personală de prietenie cu Sebastian Ghiță am preferat să caut un analist neutru: ChatGPT. Căruia i-am pus niște întrebări, dându-i documentele prezentate public la analiză.

Vă las să citiți răspunsurile.
Dacă rezultă din documentele analizate că Ghiță este agent rus
ChatGPT: Nu, nu rezultă în sens strict. Din documentele invocate rezultă că Sebastian Ghiță apare într-un scenariu de lucru al unei rețele rusești de influență.

Nu rezultă, din ce este public, că a fost recrutat, plătit, instruit direct sau că a acceptat să execute o operațiune.

Formula „agent rus confirmat” este deci o concluzie mai tare decât proba. Ca să poți spune asta solid, ar trebui să existe măcar una dintre următoarele dovezi: comunicare directă cu el, accept explicit, transfer financiar, instrucțiuni primite, acțiune publică executată conform planului sau mărturii/documente care arată relația operațională.

Ce se poate spune corect este: Ghiță apare în documente atribuite unei infrastructuri rusești de dezinformare ca posibil instrument de propagare a unei narațiuni anti-Maia Sandu.

Investigația FIP.am descrie pachetul de documente ca provenind din zona Social Design Agency, entitate legată de campanii rusești de influență în mai multe țări. (FIP.AM)
A fost Sebastian Ghiță parte a unui plan sau a făcut parte activ din plan
ChatGPT: Din datele publice, rezultă că a fost parte a unui plan, dar nu că a făcut parte activ din plan.

Diferența este decisivă.

„Parte a unui plan” înseamnă că operatorii ruși l-au avut în vedere, l-au inclus într-o idee de operațiune sau au considerat că România TV putea fi folosită pentru a lansa o narațiune. Asta pare susținut de documente.

„Parte activă din plan” ar însemna că Ghiță a fost contactat, a acceptat, a cooperat sau a executat ceva. Asta nu este demonstrat de informațiile publice disponibile.

Mai mult, chiar relatarea citată de tine spune că Ghiță nu a mai ieșit public cu declarația respectivă. Acest lucru slăbește teza implicării active. Poate fi vorba despre o tentativă, o idee internă, un plan neexecutat sau o abordare eșuată. Nu avem, din aceste documente, dovada participării lui conștiente.

Formularea cea mai precisă ar fi: Sebastian Ghiță a fost inclus într-un scenariu operațional al unei rețele rusești, dar nu este dovedit că a participat activ la acel scenariu.
Este credibilă o asemenea dezvăluire
ChatGPT: Da, dezvăluirea este credibilă ca indiciu despre o operațiune rusească de influență. Nu este suficientă, singură, ca probă finală că Ghiță este agent rus.

Este credibilă din trei motive.

În primul rând, sursa documentelor nu este marginală: FIP.am este o platformă de fact-checking/investigații care a publicat o analiză amplă despre documente, corespondență, rapoarte și planuri atribuite Social Design Agency. (FIP.AM)

În al doilea rând, Social Design Agency este deja tratată de guverne occidentale ca actor de dezinformare al Kremlinului. Guvernul britanic a sancționat SDA în octombrie 2024, spunând că a fost expusă ca entitate însărcinată de Kremlin să incite proteste anti-Ucraina în Europa. (GOV.UK) Departamentul de Justiție al SUA a descris SDA și alte entități rusești ca participante la operațiunea de influență „Doppelganger”, coordonată de guvernul rus. (Department of Justice)

În al treilea rând, narațiunea descrisă: Maia Sandu, România, alegeri, România TV, presupuse ingerințe se potrivește cu tiparul mai larg al campaniilor rusești de influență: folosirea unor actori media locali pentru a lansa teme toxice, apoi amplificarea lor în spațiul public.

Dar credibilitatea generală a dezvăluirii nu înlocuiește proba individuală împotriva lui Ghiță. Documentele pot fi credibile în privința intenției rețelei rusești, dar insuficiente în privința implicării personale a lui Ghiță.
Este credibil Valeriu Pașa
ChatGPT: Valeriu Pașa este o sursă credibilă pentru context și preluare, dar ...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2020/06/dan-andronic-editorial-2-1024x687.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Ne place, nu ne place, trebuie să recunoaștem: germanii au fost deștepți în SAFE, noi am fost proști!]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/ne-place-nu-ne-place-trebuie-sa-recunoastem-germanii-au-fost-destepti-in-safe-noi-am-fost-prosti.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/ne-place-nu-ne-place-trebuie-sa-recunoastem-germanii-au-fost-destepti-in-safe-noi-am-fost-prosti.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Este subiectul continuu care ne ocupă viața din luna martie: achizițiile de armament și tehnologie pentru înzestrarea armatei. Scandalul e imens de când s-a aflat că miliardele de euro, pentru care România s-a împrumutat pentru programul SAFE, nu aduc beneficii importante industriei țării, ci merg către o firmă din Germania, producătoare de tehnică militară. Alegerea aparține Guvernului României.

Situația se cunoaște, acuzațiile curg atât din mediul industriei de apărare, cât și din mediul politic. Numele companiei germane Rheinmetall a fost și este intens mediatizat deoarece contractul din programul SAFE nu s-a făcut transparent, pentru că cel mai mare procent din împrumutul de circa 17 miliarde de euro merg către această companie, în loc să dezvolte performanță și locuri de muncă în România.
Când a ales Ilie Bolojan și Radu Miruță colaborarea cu firma din Germania
Rheinmetall deține pachetul majoritar de acțiuni la fabrica Automecanica din Mediaș, județul Sibiu, din anul 2024. A preluat 72% din acțiunile  companiei de vehicule militare Automecanica Mediaș ca să asambleze transportoare blindate Lynx.

Ministrul Economiei la acea vreme era Radu Miruță, care a fost încântat de colaborare și de faptul că răspunde astfel cerințelor europene. Ursula von der Leyen transmisese că Europa trebuie să investească în securitatea și apărarea continentului și să ajute în continuare Ucraina să se apere împotriva agresiunii Rusiei.

În vara anului trecut (iulie 2025), așa cum am scris într-un alt articol, ministrul Radu Miruță a făcut tot ce a ținut de el și a aranjat o colaborare mai extinsă cu compania militară germană, arătându-i premierului Ilie Bolojan ce benefică va fi pentru România. Astfel, s-a ajuns la semnarea unui Plan. Planul de Acțiune România-Germania – a fost intitulat, și a fost semnat la Berlin în iulie 2025, de premierul Bolojan și de ministrul Economiei, Radu Miruță.
N-am știut noi prea multe la vremea aceea, ne-a mirat doar deplasarea în Germania a premierului, fiind prima ieșire în spațiul internațional.
Ministrului român al Economiei, citat de presa din Germania, califica parteneriatul cu compania militară Rheinmetall ca fiind „o etapă majoră” în punerea în aplicare a Planului de Acțiune România-Germania.

Această cooperare bilaterală consolidată presupune un dialog politico-diplomatic mai activ, susținerea reciprocă la nivelul UE. Planul de Acțiune România-Germania e o formulă de aprofundare a relațiilor bilaterale, fără ca acestea să fie transformate, însă, într-un parteneriat strategic, explica ministrul Radu Miruță.

Apoi, ce să vezi, când să înceapă selecția și atribuirea de contracte în proiectul SAFE, a intervenit pocinogul ministrului Apărării, Ionuț Moșteanu (tot de la USR), descoperit că n-are studiile în regulă. A fost făcut de rușine în presă, a demisionat, iar la cârma Armatei române premierul Ilie Bolojan l-a desemnat, în noiembrie 2025, pe Radu Miruță. Doar îl văzuse ce priceput era la planul de înarmare când fuseseră la Berlin!

În acel Plan măreț era vorba despre contractul semnat cu compania Rheinmetall pentru construirea fabricii de pulberi în orașul Victoria. Costul: peste 500 de milioane de euro. 400 de milioane de euro de la Rheinmetall și 120 de milioane de euro contribuție autohtonă.
Germanii au fost deștepți, noi am fost proști!
Românii au o vorbă, transmisă din generație în generație: Nu-i prost cel ce cere, ci ăla care dă! Iar Guvernul Bolojan asta a făcut când a împărțit „tortul” SAFE, cu bani împrumutați pe care țara va trebui să-i restituie cu dobândă de 3%.

Compania germană Rheinmetall a câștigat în România 6 din cele 15 contracte ale programului european SAFE. Germanii din industria militară urmează să încaseze peste 5,6 miliarde de euro, reprezentând mai mult de jumătate din fondurile alocate. Planul Bolojan-Miruță a reușit, dar afacerea și suma a generat controverse și acuzații de favorizare din partea altor producători, români și străini.  Romarm, compania națională militară de stat, a avut un punct de vedere foarte critic în legătură cu contractele cu Rheinmetall.
La noi, totul s-a făcut în tăcere
Am consultat presa germană din ultimii doi ani și am avut revelația că nemții au știut să-și facă bine temele cu privire la apărarea propriei țări, a dezvoltării industriei de armament, a obținerii de contracte externe cât mai avantajoase. La noi, totul s-a făcut în tăcere. Nu de acum, din timpul lui Bolojan, ci de-a lungul anilor. Pe la sfârșitul anilor 90, scriam despre traficul de armament, cum niște șmecheri exportau din România arme și ne aduceau la schimb țigări.

Hai să vedem ce a făcut Germania după ce a izbucnit războiul în Ucraina și, mai ales, după ce Comisia Europeană a dat undă verde înzestrării armatelor de pe continent!

La scurt timp după izbucnirea războiului în Ucraina, cancelarul Olaf Scholz a anunțat alocarea a 100 de miliarde de euro pentru armament. Ca și în România, nu toate companiile din industriei de apărare au reuș...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2024/02/simona-editorial.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Operaţiunea cu numele de cod „Toga neagră”]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/operatiunea-cu-numele-de-cod-toga-neagra-2.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/operatiunea-cu-numele-de-cod-toga-neagra-2.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Început fulminant de sezon la malul Mării Negre, în oraşul cu cei mai mulţi milionari în euro din România. Constanţa. Din cauza încălzirii globale, temperaturile nu au fost deloc bune pentru un prim scăldat în mare pe anul ăsta. Aşa că începutul de sezon a debutat cu ceva mult mai spectaculos. Arestarea a doi procurori vedetă ai judeţului. Gigi Ştefan Valentin şi Teodor Niţă. Mascaţi, cătuşe, imagini cu un palat al procurorului Gigi pe malul lacului Siutghiol, filmat de sus, cu drona, să se vadă cât este de mare.

Rezultatele acestor descinderi care au ţinut loc de tradiţionala baie de la început de sezon au fost şi ele spectaculoase. Nu mai puţin de 100.000 de euro găsiţi în biroul procurorului. Alţi 30 de mii găsiţi în maşină, probabil să-i aibă de chetuială dacă pleacă la drum pe nepusă masă. În acelaşi timp, apar şi filmuleţe în care, procurorul Gigi discută chiar în biroul lui cu tot felul de persoane, dar nu pentru a le ancheta, ci a face aranjamente. De asemenea, sunt şi imagini în care se vede clar cum ia bani de unul dintre musafirii din birou şi-i bagă în buzunar.
Din tot acest festival la malul mării am înţeles că propcurorul Gigi îşi făcuse în biroul său de la parchetul din Constanţa un fel de ghişeu la care aştepta clienţii.
Cine avea o problemă cu Justiţia, un dosar de aranjat, de băgat la sertar până la prescripţie sau avea nevoie de o sentinţă favorabilă din partea vreunui judecător care se afla sub patronajul procurorului Gigi, se ducea la acest ghişeu şi-şi aranja treaba.

Pentru el, sau pentru prieteni cu probleme. Nu s-a stabilit, deocamdată, dacă procurorul Gigi dădea comision din ce încasa ca şpagă şi celui care-i aducea clienţi la ghişeu, aşa cum se face într-o societate capitalistă care se respectă. Şi pentru ca reţeta să fie completă, mai aflăm şi că procurorul Gigi a trecut palatul de pe malul lacului pe numele fostei soţii, de care, orbit de atâta bogăţie, n-a mai văzut-o aşa de frumoasă ca în ziua nunţii şi a divorţat. Dar pentru că se obişnuise cu ea, ca fierarul cu scânteia, a consimţit să locuiască în continuare sub acelaşi acoperiş, netemător că soţia, odată văzută proprietăreasă, l-ar putea da afară. Oricum, la cât de mare este căsoaia, probabilitatea să se întâlnească, dacă sunt certaţi, este foarte mică.

Celălat procuror arestat, Teodor Niţă, la prima vedere nu are legătură cu Gigi Valentin. Niţă, care se specializase în protecţia mediului şi bătălia pentru o planetă curată încercase să-i convingă pe pompieri să nu se mai joace cu focul în ceea ce priveşte o locantă şi să n-o închidă.
După toată această tevatură, acuzaţiile formulate de Parchetul General la adresa procurorilor arestaţi par nişte glume:
Gigi Ștefan este acuzat de procurori de trafic de influență, iar Teodor Niță de abuz în serviciu şi instigare la abuz în serviciu. Şi ca totul să fie estival, aşa, cu mânecă scurtă, dosarul este instrumentat de procurorul Marius Iacob din cadrul Parchetului General. Cel care şi-a dovedit competenţa profesională în celebrul „Caz Elodia”. Iacob și-a motivat cererea de arestare pentru 30 de zile, spunând că cei doi procurori, Niță și Ștefan, reprezintă un ”pericol social extrem de ridicat” și un ”pericol ridicat pentru ordinea publică” pentru că au manifestat un ”dispreț profund” pentru valorile democrației și drepturile omului, de a umplut de rumeguş camera în care a redactat documentul.

Dispreţ profund pentru valorile democraţiei, dar totuşi preţ mai mult decât profund pentru constituirea unui grup de crimă organizată. Infracţiune de care, deocamdată, cei doi nu sunt acuzaţi. Pentru că procurorul Gigi nu s-a rezumat doar la a-şi aştepta la ghişeu clienţii pentru măsluitul dosarelor. Că nu poţi şti cum merge piaţa la ghişeu. Clienţii pot veni, sau nu. Aşa că împreună cu Teodor Niţă, că tot se mai întrebau unuii care este legătura dintre cei doi, au pus la punct un grup de criminalitate organizată, menit să găsească clienţi. Să nu mai rămână afacerea la voia întâmplării, ci să aibă cotizanţi stabili.
Am fi naivi să credem că acel palat de pe malul lacului al procurorului Gigi s-a construit în câteva zile, de luni, săptămâna trecută şi până joi, când au avut loc percheziţiile.
Că până atunci acolo fusese loc viran şi, imediat ce a răsărit imobilul şi Parchetul General a aflat al cui este, au năvălit. Şi ca bonus pentru promptitudine, au mai găsit şi sumele de bani din biroul şi maşina procurorului. Că pe Niţă, l-au găsit lefter. Doar cu dragostea pentru o planetă curată prin buzunare.

Afacerea procurorilor cu dosarele a început încă din 2018, de pe vremea când Constanţa era stăpânită de grupul Radu Mazăre – Nicuşor Constantinescu – Sorin Strutinsky. Atunci a crescut pe malul lacului şi palatul procurorului Gigi. Şi nu s-a rezumat doar la a aştepta clienţii la ghişeu. Unul dintre terenurile de vânătoare a fost, desigur, Portul Constanţa. Aici, grija pentru mediu a procurorului Niţă s-a manifestat prin lupta împotriva importatorilor de haine la mâna a doua. N...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2021/02/sorin-ovidiu-balan-editorial-1024x662.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Din ce în ce mai mulți magistrați transformă Justiția într-o culegere de bancuri cu Bulă]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/din-ce-in-ce-mai-multi-magistrati-transforma-justitia-intr-o-culegere-de-bancuri-cu-bula.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/din-ce-in-ce-mai-multi-magistrati-transforma-justitia-intr-o-culegere-de-bancuri-cu-bula.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Urmăresc cu viu interes profesional publicația on-line „Lumea Justiției”(Luju) încă de la apariție. Lupa sub care ține tot ceea se întâmplă în Justiție este una de o acuratețe remarcabilă. Interesul pentru domeniul de care se ocupă face din „Luju” un instrument indispensabil. De la ei aflu despre mersul unor procese cu miză. Tot de la ei aflu despre bizareriile, aranjamentele și derapajele din interiorul acestei puteri a statului.

Dacă reușești să treci peste rarele puseuri prin care „Luju” se poziționează politic, publicația se constituie într-o valoroasă cronică. Dacă arhiva on-line nu va cădea victimă vreunei pene de curent, ea va fi o mină de aur pentru istoricii viitorului.
Totuși, „LUJU” nu este „Times New Roman”
În ultima vreme, am observat că „Luju” seamănă din ce în ce mai mult cu „cotidianul de umor voluntar” „Times New Roman”(TNR). Nu pentru că jurnaliștii de la „Luju” ar fi mutat acul macazului către luarea la mișto a realității. Este pentru că realitatea serios consemnată de ei conține toate ingredientele complexe ale faptului care stârnește râsul.

În ultima vreme, din ce în ce mai des, mai multe materiale strict legate de fapte petrecute în lumea magistraților m-au făcut să tresar. Mai întâi, m-am gândit că am dat un clic greșit, că sunt pe „TNR”. Nu, nu greșeam nimic. Apoi, buimac, am stat pe gânduri dacă este cazul să mă crucesc sau să râd în hohote. Le-am ales pe ambele. Să vedem câteva mostre.
Ruleta Justiției
CE SE ÎNTÂMPLĂ PRIN BIROURILE DIN INSTANȚE. O judecătoare a venit mai multe zile la rând la serviciu cu o ruletă pentru a măsura și verifica dacă magistratul cu care împărțea încăperea își apropie biroul de al său: „Avea impresia că un coleg de birou se deplasa cu biroul mult prea aproape de biroul său”. Raport de evaluare(al comisiei CSM): „Comportament inadecvat, concretizat în lipsa răspunsului la salut, întoarcerea capului la momentul întâlnirii, răspunsuri nepotrivite la întrebări colegiale”.

Nu prea am nimic de comentat. Ce să comentezi? Poate doar că nu a CSM ar fi trebuit să fie comisia, ci a unei cu totul alte instituții. Una medicală. Următoarea:
Nu, doi nu este egal cu trei!
DOSAR JUDECAT DE UN COMPLET CU UN MEMBRU LIPSĂ. Judecătoarele Alina Petruța Buculei și Elena Aneta Popa de la Curtea de Apel București sunt acuzate de exercitarea funcției cu rea-credință: „Au decis participarea într-o alcătuire nelegală la ședința de judecată a completului de recurs, în absența celui de al treilea membru al completului. Au dispus măsuri, în ședință publică, în complet nelegal constituit, în absența părților.”

La asta, îți vine să râzi doar pentru că așa ceva pare imposibil, te gândești că este rodul fanteziei unui jurnalist în criză de subiecte. De ce? Simplu, o știe orice student la Drept. Judecarea unui dosar de către un complet de judecată din care lipsește un membru constituie o încălcare gravă a normelor de organizare judiciară. Un asemenea fapt atrage nulitatea absolută a actelor procesuale efectuate în acea ședință. Este ca și cum un cetățean ar fi considerat intrat într-un cuplu matrimonial, după ce s-ar fi căsătorit cu el însuși.
O Kovesi cu balanța debalansată
Alta, una cu Laura Codruța Kovesi. SCANDAL KOVESI-NICUȘOR. Vizibil iritată, șefa Parchetului European Laura Kovesi îi răspunde sfidător președintelui Nicușor Dan, care a admis că în mandatele acesteia DNA a făcut abuzuri: „Faptul că ai obținut un scor bun la olimpiade internaționale de matematică nu te califică să faci astfel de afirmații. Îi doresc președintelui mult somn, un somn bun”

Unui magistrat din România îi este strict interzis prin lege să emită o declarație politică. Bine, să zicem, nu a fost politică, ci doar o miștocăreală în răspăr la adresa președintelui țării. Dar și aici ne încurcăm. Orice declarație publică a unui magistrat care depășește sfera tehnică și intră în zona atacurilor politice sau a defăimării instituției prezidențiale ar trebui să fie cercetată de Inspecția Judiciară și sancționată sever de către CSM.
Randamentul lui Kovesi la EPO: 0,18%
Ar mai fi un aspect, acela care ar trebui să-l facă pe posesorul unei frunți de două degete să se abțină de la a lua de sus un olimpic medaliat cu aur. Ok, scuze pentru chestia cu fruntea, să revenim la performanțele profesional-intelectuale:

„Din cele 3.600 de cazuri (n.m. instrumentate de Kovesi în calitate de șef al EPO, Parchetul European), doar aproximativ 60 au avut un rezultat. Toate celelalte au fost respinse de instanțele ordinare din Germania, Italia, România, Grecia... Cu alte cuvinte, din cele 3.600 de cazuri, doar un mic procent de 0,18% au mers mai departe!” Este concluzia statisticii urmărite de jurnalista Athina Kakouri și publicate în presa elenă.
Dosarul „Ciutacu”: Jos pixurile de pe ONG-urile sorosist-neo-marxiste!
Dar să ajungem și la una din categoria „îți îngheață râsul pe buze”. VICEPREMIERA LUI BOLOJAN, MAI TARE DECÂT KOVESI ȘI CORBU – Sentință anti-presă, cu daune de 3,1 milioane lei, în favoarea v...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2026/02/463606409_8424797717588315_6790018756621205008_n-2-e1770228998688-1200x773.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Circul scuzelor]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/circul-scuzelor.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/circul-scuzelor.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Am asistat în aceste zile la un spectacol de un rar machiavelism politic, regizat cel mai probabil în laboratoarele de consultanță ale PNL. Liberalii au ieșit la rampă cu o avant-premieră absolută pentru politica dâmbovițeană: și-au cerut scuze.

Da, ați auzit bine. PNL regretă public faptul că a participat, prin complicitate sau neputință, la cheltuirea nesăbuită a banilor publici. O „mea culpa” rostită cu buze strânse, priviri umile și un ton solemn, menit să emoționeze electoratul și să reseteze agenda publică.

Dar să nu ne lăsăm furați de peisaj. În politica mare, nimic nu este spontan, iar în spatele acestui exercițiu de smerenie nu se află vreo criză bruscă de conștiință, ci cifrele reci din sondajele de opinie.
Strategia din spatele „smereniei” liberale
Să fim bine înțeleși: politicienii nu se trezesc noaptea asudați de remușcări pentru că au umflat aparatul bugetar sau au pompat miliarde de euro în contracte cu dedicație.

În spatele acestor scuze se ascunde disperarea unor consultanți care văd cum corabia se scufundă sub greutatea propriei ipocrizii.

Este pură strategie de imagine, un exercițiu cinic de “damage control”.

Bănuiesc, că focus-grupurile le-au arătat clar că electoratul este furios pe risipa banului public, așa că soluția salvatoare a fost: „Hai să ne cerem scuze, dă bine la public și mai îndulcim pastila”. O metodă ieftină de a fura startul și de a poza în partidul „reformat” și „onest”.
Unde sunt demisiile de onoare?
Într-o democrație autentică, dincolo de granițele României, recunoașterea unui eșec administrativ de o asemenea gravitate vine la pachet cu un gest reflex, obligatoriu: demisia de onoare. Când admiți că ai tocat banii cetățenilor în mod nesăbuit, pleci acasă. Îți asumi eșecul nu doar declarativ, ci faptic.

La noi, însă, asistăm la o anomalie care arată că am dreptate: niciun lider PNL nu a demisionat. Niciun ministru, secretar de stat sau șef de agenție nu a lăsat scaunul confortabil pentru că s-ar fi simțit vinovat. Privilegiile, diurnele, mașinile cu girofar și sinecurile pentru apropiați au rămas complet intacte.

Este extrem de comod să plângi pe umărul românului de rând de la tribuna oficială, în timp ce cu cealaltă mână semnezi statele de plată pentru clientela de partid. Scuzele s-au dat, dar funcțiile au rămas.
Un dispreț profund față de inteligența electoratului
Această mișcare de PR trădează, de fapt, un dispreț profund față de cetățeni. PNL speră că o plecăciune simbolică la televizor va șterge cu buretele acuzele de complicitate la dezastrul bugetar. Pe care îl promovează Ilie Bolojan în ultima vreme.

Mesajul subliminal este de o aroganță incredibilă: „Ne cerem scuze, am greșit, dar tot pe noi să ne lăsați la butoane ca să reparăm”.

Aceasta este definiția cinismului politic: să transformi eșecul administrativ și iresponsabilitatea fiscală într-o campanie de marketing electoral.

Concluzia este simplă: Responsabilitatea nu se măsoară în adjective meșteșugite și fețe triste regizate pentru camerele video. Ea se validează doar prin consecințe politice.

Cât timp scuzele PNL nu sunt urmate de nicio demisie de onoare, asistăm doar la o piesă de teatru ieftină, jucată pe bilete extrem de scumpe, plătite, ca de obicei, din buzunarele noastre. PNL nu s-a reformat; doar a învățat cum să mimeze regretul mai eficient.]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2020/06/dan-andronic-editorial-2-1024x687.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Summitul Trump–Xi și noua arhitectură strategică a flancului estic NATO]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/summitul-trump-xi-si-noua-arhitectura-strategica-a-flancului-estic-nato-2.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/summitul-trump-xi-si-noua-arhitectura-strategica-a-flancului-estic-nato-2.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Evenimentul crucial al săptămânii care a trecut a fost summitul dintre Trump și Xi de la Beijing. În paralel, la București s-a desfășurat summitul B9. Conceptul NATO 3.0 a revenit în centrul discuțiilor, iar Mark Rutte a declarat că alianța intră într-o etapă „mai puternică”. Referitor la summitul de la București, putem spune că B9 reprezintă grupul celor nouă state NATO de pe flancul estic: Polonia, Estonia, Letonia, Lituania, România, Bulgaria, Cehia, Slovacia și Ungaria.
Punctele forte ale flancului estic
Au fost discutate mai multe elemente pozitive. Cheltuielile de apărare ale grupului cresc accelerat: Polonia alocă 4,12% din PIB, Lituania 5,38%, Estonia 3,38%, iar Letonia 3,73% — toate printre cele mai ridicate procente din NATO. Toate cele nouă state au experiență directă cu amenințarea rusă și manifestă o voință politică solidă de descurajare. Flancul estic găzduiește deja grupuri de luptă NATO multinaționale și infrastructură militară aflată în expansiune.

Polonia are, în prezent, cea mai puternică armată terestră din Europa non-nucleară, cu tancuri Abrams și avioane F-35 deja livrate sau comandate. Statele baltice și Polonia sunt lideri regionali în domeniul dronelor și al războiului electronic, iar România oferă accesul strategic esențial la Marea Neagră. Un alt avantaj important este consensul politic intern privind apărarea. În majoritatea acestor state, sprijinul pentru NATO și consolidarea militară există indiferent de culoarea politică a guvernului.
Vulnerabilitățile B9
În același timp, coeziunea internă a B9 rămâne fragilă. Ungaria lui Viktor Orbán blochează frecvent decizii NATO și menține relații privilegiate cu Moscova și Beijingul. Slovacia, sub Robert Fico, adoptă poziții similare. Dependența energetică de Rusia nu a fost complet eliminată în toate statele membre, iar Coridorul Suwalki — fâșia de aproximativ 65 km dintre Kaliningrad și Belarus — rămâne cel mai vulnerabil punct al flancului estic. O eventuală întrerupere a acestui coridor ar izola statele baltice de restul NATO.

Capacitățile de apărare antiaeriană sunt încă insuficiente în raport cu amenințarea reprezentată de rachetele și dronele rusești. În plus, populația și rezervele militare ale statelor baltice sunt reduse comparativ cu dimensiunea frontului pe care trebuie să îl apere. Bulgaria rămâne membrul cel mai puțin angajat militar din grup, iar incertitudinea privind angajamentul american sub o eventuală nouă administrație Trump continuă să genereze anxietate strategică în regiune.
Schimbarea structurală: aderarea Finlandei și Suediei
Există însă deja o schimbare structurală majoră. Aderarea Finlandei și Suediei la NATO a redefinit geografia militară a regiunii și a creat ceea ce poate fi numit „Cadranul de Nord-Est” al Alianței — zona care înconjoară Marea Baltică, de la nordul Poloniei până în statele nordice și nordul Germaniei. Aceasta nu este o schimbare cosmetică, ci o transformare fundamentală.

În trecut, NATO spera că Suedia și Finlanda vor permite tranzitul sau survolul teritoriului lor în caz de criză. Acum, Alianța poate planifica operațiuni pornind de la această certitudine strategică. Anterior, ranforsarea statelor baltice depindea aproape exclusiv de Coridorul Suwalki. Astăzi, NATO poate transporta trupe și echipamente prin Norvegia și Suedia până aproape de linia frontului. În plus, frontiera Finlandei cu Rusia a devenit frontieră NATO, obligând Moscova să redistribuie resurse pentru apărarea regiunii Sankt Petersburg și a rutei spre Peninsula Kola.
Marea Baltică: de la vulnerabilitate la avantaj strategic
Aderarea Suediei extinde acoperirea defensivă a NATO mai aproape de granițele Rusiei și limitează capacitatea Moscovei de a contesta operațiunile maritime ale alianței în Baltică. În același timp, NATO își extinde raza de acțiune asupra unor obiective strategice precum Kaliningrad și Sankt Petersburg. Flancul estic se confruntă însă cu amenințări hibride tot mai agresive: incursiuni cu drone, sabotaje, bruiaj GPS, tentative de modificare a frontierelor maritime și atacuri asupra infrastructurii submarine.

Ca răspuns, statele de primă linie dezvoltă sisteme defensive stratificate care combină fortificații, supraveghere și apărare antiaeriană pe rază scurtă. Marea Baltică, cândva vulnerabilitatea principală a NATO, începe să se transforme într-un spațiu controlabil de alianță. NATO poate astăzi să „închidă” parțial accesul Flotei Baltice ruse și să ranforseze statele baltice pe mai multe axe simultan. Rusia a pierdut avantajul geografic pe care îl deținea în această regiune, însă amenințările hibride și vulnerabilitatea infrastructurii submarine rămân probleme serioase.
Extinderea formulei B9 și noul continuum strategic
Summitul din 13 mai formalizează o ambiție anunțată anterior la Varșovia: extinderea cooperării B9 către Finlanda, Suedia, Norvegia, Danemarca și Islanda. Evenimentul a fost co-prezidat de Nicușor Dan și președintele polonez Karol Nawrocki, sub tema „Delivering More ...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/08/alexandru-grumaz-1-1024x749.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Nadejda]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/nadejda.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/nadejda.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[S-a născut la 26 februarie 1869, la Sankt Petersburg, într-o familie din mica nobilime rusă aflată în declin financiar. Tatăl ei fusese ofițer în armata imperială rusă, un nobil care a lucrat și ca judecător în Polonia, însă cariera sa a avut de suferit după ce a fost suspectat de legături cu organizații revoluționare; mama provenea dintr-un mediu cultivat și a avut o influență puternică asupra formării intelectuale a fiicei sale, care a primit o educație solidă, lucru relativ rar pentru femeile din Rusia țaristă ale acelei epoci.

Nadejda l-a întâlnit pe bărbatul vieții sale, Vladimir Ulianov, în orașul de pe malurile Nevei în iarna lui 1894, pe când era profesoară la o școală serală pentru muncitori și făcea parte deja, din 1890, din cercurile marxiste revoluționare; el, un strălucit absolvent al Facultății de Drept din același oraș, era conducătorul recunoscut al marxiștilor din capitala Imperiului Rus, fondator al „Uniunii de Luptă pentru Eliberarea Clasei Muncitoare”, o organizație clandestină la care a aderat și Nadejda Krupskaia.

La 7 decembrie 1895, Vladimir este arestat la Sankt Petersburg pentru propagandă revoluționară şi întemniţat pentru 15 luni, iar în 1897 deportat pe termen de trei ani în Siberia răsăriteană, în satul Şuşenskoe, districtul Minusinsk, gubernia Enisei; după câteva luni, este arestată și Nadejda pentru același delict, ajungând în final tot la Şuşenskoe, alături de iubitul ei.
Cei doi se căsătoresc pe 10 iulie 1898, la ceremonie fiind prezentă mama Nadejdei, Elizaveta Vasilievna, care insistă să aibă loc și o slujbă religioasă.
De-a lungul întregii căsnicii, a fost o soție binevoitoare, echilibrată și blândă, un asistent de încredere al soțului ei, căruia îi selecta materialele, îi corecta manuscrisele și asupra cărora făcea uneori aprecieri critice.
Nadejda l-a iubit cu adevărat pe Vladimir Ilici Ulianov, însă această dragoste a fost caracterizată mai degrabă de o devoțiune politicoasă, chiar reverențioasă, și nu de pasiune.
Mariajul celor doi a fost, de fapt, un parteneriat revoluționar, chiar dacă unul inegal.
Acesta este și motivul pentru care ea a trecut peste marea pasiune a vieții lui Vladimir Ulianov, singura care l-a umanizat pe liderul bolșevic - iubirea pentru Inessa Armand. Inessa Armand a fost un om politic francez și o feministă care și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în Rusia; fiică a unui cântăreț de operă francez și a unei englezoaice, Inessa a făcut o vizită la Moscova în 1879 la mătușa ei, care era profesoară de franceză și muzică; acesta a fost momentul de cotitură din viața ei.

Femeie tânără și talentată, cunoscătoare a limbilor franceză, engleză și rusă, excelentă pianistă, Inessa a devenit guvernantă. La vârsta de nouăsprezece ani s-a căsătorit cu Alexandr Evghenievici Armand, fiul unui negustor bogat. În următorii opt ani de zile a dus o viață conformă cu standardele înaltei societăți moscovite, trăind în armonie cu soțul ei, (cu care a avut cinci copii), călătorind, citind foarte mult, (inclusiv literatură social-politică), ocupându-se cu actele caritabile, deschizând o școală pentru copiii țăranilor și alăturându-se mișcării feministe căreia i-a rămas credincioasă toată viața.

Brusc, în 1905, și-a părăsit soțul pentru fratele mai tânăr al acestuia, Vladimir, ceea ce a provocat un mare scandal de moravuri la Moscova, familia Armand, de origine franceză, fiind o familie de mari industriași de textile.

Soțul a acceptat până la urmă, situația. Au trăit separat, dar el i-a asigurat traiul în Occident și s-a ocupat de copii; nu au divorțat niciodată.
Când Vladimir Ulianov și Inessa Armand s-au întâlnit la Paris, în 1909, Inessa era deja una dintre admiratoarele scrierilor lui.
Ea venise în Franța după iubitul ei, mort de TBC în urmă cu un an - cumnatul ei - și se refăcea după această dramă.
Vladimir era căsătorit cu Nadejda care îl urma ca o umbră; triunghiul conjugal s-a desfășurat în cele două apartamente vecine închiriate în sudul Parisului, pe Rue Marie Rose, nr. 2 și 4. Ca în orice melodramă, Nadejda i-a propus să îl părăsească pentru a-l lăsa liber să se dedice iubirii pentru cealaltă femeie, dar Ulianov i-a spus să rămână, fiindu-i utilă în afacerile partidului.

Relația lor a durat 11 ani, din 1909 până în 1920, când moartea i-a despărțit. Inessa Armand se îmbolnăvește de holeră în timpul unui concediu în nordul Caucazului, și moare pe 24 septembrie 1920; sicriul este adus cu trenul la Moscova, fiind îngropată în necropola din zidul Kremlinului. În cortegiu, Vladimir Ulianov – sprijinit de soţia şi tovarăşa sa de viaţă şi luptă, Nadejda Krupskaia – distrus, îmbătrânit brusc cu zece ani, abia se mai ţinea pe picioare, incapabil să scoată o singură vorbă pe drum.
Dosarul care a ascuns scrisorile schimbate între cei doi amanți, peste 200 la număr, a fost un secret absolut până la prăbușirea URSS în 1991.
Pentru Nadejda nu era nimic mai important decât faptul că amândoi, și ea și Vladimir, erau bolșevici. Nu întâmplător...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2025/03/Marius-Niculescu-885x1200.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Domnule Bolojan, dragi USR-iști, dragi neo-băsiști, intelectuali, artiști, oengiști și filosofi: e mai simplu să treceți la exterminare…]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/domnule-bolojan-dragi-usr-isti-dragi-neo-basisti-intelectuali-artisti-oengisti-si-filosofi-e-mai-simplu-sa-treceti-la-exterminare.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/domnule-bolojan-dragi-usr-isti-dragi-neo-basisti-intelectuali-artisti-oengisti-si-filosofi-e-mai-simplu-sa-treceti-la-exterminare.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[“…modernizarea României este o luptă dificilă, deoarece reformele afectează structuri vechi de putere şi interese consolidate, iar schimbarea generează rezistenţă.

Astăzi, acest sistem reacţionează. Pentru că reformele îi taie privilegiile şi sursele de putere. De aceea, modernizarea României este o luptă grea” - Ilie Gavril Bolojan, zis Mesia de la Băile Felix, zis Moise.

„Ura este o datorie națională”, titra L’Humanité, oficiosul Partidului Comunist Francez, în 1947. Același cotidian își îndemnase cititorii, la 4 iulie 1940, să fraternizeze cu soldații Wehrmacht-ului, doar la trei săptămâni după ce Hitler și generalii săi umiliseră Franța. Faptul că intelectualii aderau fără rezerve la strategia prin care ura era convertită în violență, în asasinat, devenind nu doar creatori de ideologii, ci stârnind explicit la acțiuni de exterminare fizică, este ușor de dovedit luând în discuție cazul lui Jean-Paul Sartre. Într-un interviu acordat publicației Actuel, la 28 februarie 1973, Sartre afirma: „Un regim revoluționar trebuie să se debaraseze de un anumit număr de indivizi care-l amenință, iar eu nu văd alt mijloc decât moartea.”
Cred că asta e soluția pentru România ”omului nou” userizat, bolojenizat.
Cea propusă de înaintașul marxist Sartre: după preluarea puterii, adversarii care organizează conspirații trebuiesc eliminați; închisoarea nu este suficientă, deoarece „se poate ieși din închisoare”. Pentru siguranâă, exterminarea e singura soluție :”Revoluția Franceză din 1793, în opinia lui, „probabil nu a ucis destul”, ceea ce a permis revenirea vechii ordini”.

Lectura - cărțile -, ne amintesc întotdeauna că marile ideologii ale urii nu apar niciodată în decoruri apocaliptice. Ele se nasc în camere luminate modest, între cărți, reviste, cafele, profesori respectabili și oameni convinși că servesc binele.

Cîteva zile, am fost tentat să cred că ”președintele” N. Dan a schimbat discursul, că a înțeles drama României.Totuși, n-a durat mult.
Adevărul e că prea puțin se schimbă, în fond, omul.
Se schimbă costumele, jargonul, decorurile istorice, dar nu și voluptatea aceea rece de a-l considera pe celălalt inferior moral. Niciodată ura nu se recunoaște pe sine drept ură. Întotdeauna își spune progres, dreptate, igienă morală, viitor. Chiar și călăul se vede, aproape întotdeauna, drept medic.

Discursul lui Nicușor Dan, care, deși poate părea la suprafață o reașezare „suveranistă” a poziției României, nu cred că este, în fond, decât o preluare prudentă, aproape tradusă, a noii linii europene formulate de Ursula von der Leyen: revenirea asupra unor politici energetice și de apărare, după ani în care exact aceleași politici fuseseră promovate cu zel.
Discursul împiedicat al așa-zisului președinte surprinde nu atât ca  discurs politic, cât ca o recunoaștere a unei boli mai vechi a provinciei: incapacitatea de a gândi singură până la capăt. Nicușor Dan nu pare, aici, omul care formulează o idee proprie despre interesul național, ci omul care simte noua direcție a centrului și o reproduce în românește, cu o întârziere atentă și cu o gravitate de împrumut.
Trist nu este doar că se imită Bruxelles-ul, ci că se imită până și răzgândirea lui.
Ecologia exagerată, apărarea, energia, relația cu America lui Trump — toate par mutate dintr-un vocabular în altul, fără ca între ele să apară acel moment de conștiință în care un stat își întreabă lucid propriul interes.

Iar România rămâne, ca de atâtea ori, într-o poziție aproape comică și dureroasă: are dreptate când spune că nu și-a apărat destul interesele în Uniunea Europeană, dar spune asta tocmai printr-un discurs care dovedește cât de puțin obișnuită este să le gândească singură.
Privesc de câțiva ani România cu o tristețe pe care nu știu exact să o explic.
Nu tristețea politică — politica a fost mereu murdară și grotescă — ci tristețea aceasta mai adâncă, aproape organică, de a vedea cum un popor începe să se fractureze sufletește. Am impresia că trăim într-o țară în care oamenii nu se mai contrazic, ci se exclud reciproc din umanitate. Două Românii stau față în față și nu se mai privesc ca două sensibilități diferite ale aceleiași națiuni, ci ca două specii adverse.

Uneori deschid televizorul târziu, aproape din masochism, și îi ascult pe profesorii aceștia etern invitați, pe activiștii cu expresii grave și pe moderatorii cu zâmbet subțire, explicând doct de ce jumătate din țară este „toxică”, „înapoiată”, „periculoasă”, „needucată”, „captivă conspirațiilor”, incapabilă să înțeleagă mersul corect al istoriei. Și de fiecare dată mă lovește același lucru: nu neapărat ce spun, ci plăcerea cu care o spun. Plăcerea aceea discretă, intelectuală, aproape senzuală, de a disprețui.

Acesta este marele succes al neomarxismului occidental importat la noi de niște epigoni provinciali care probabil nici n-au citit mare lucru din autorii pe care îi invocă: faptul că a reușit să transforme resentimentul în virtute și ura în rafinament moral. Nu mai este nevoie...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2023/04/Octavian-Hoandra_RzV-1024x683.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Rușine să vă fie! Cretinizați poporul din postura de salvatori]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/rusine-sa-va-fie-cretinizati-poporul-din-postura-de-salvatori.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/rusine-sa-va-fie-cretinizati-poporul-din-postura-de-salvatori.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Cu siguranță, suntem încă mulți care nu ne lăsăm prostiți și care am disecat intelectual cartea lui Orwell „1984”, publicată în 1948. Tehnologia nu ne-a pervertit încât să ne atrofieze creierul, să ne șteargă amintirile. În luna noiembrie 2019, Evenimentul zilei publica un interviu de mare impact în Europa la vremea respectivă. Un filosof francez atrăgea atenția asupra „cretinizării popoarelor”, o cale spre instaurarea neo-dictaturilor, identifica mijloacele și efectele. Azi, traversăm din plin acest scenariu.

Interviul apăruse în ziarul belgian L’Echo. Filosoful francez Michel Onfray analiza starea  societății occidentale, care se îndreaptă cu hotărâre spre totalitarismul descris de Orwell. Globalizarea și neo-marxismul se întindeau și acaparau societățile prin manipularea maselor, prin reducerea nivelului de educație și a gândirii critice.

Nu am trăit împreună anii „România educată”? Și nu am ajuns la „România eșuată”?

Onfray ne spunea în interviul din 2019 că se construiește un totalitarism contemporan cu ajutorul internetului, a digitalizării și a telefoanelor mobile. Prin aceste mijloace, trăim și vom trăi într-o societate a controlului, după scenariul imaginat de Orwell: putem fi ascultați în permanență, se strâng date despre noi, ni se servesc cu ușurință teme manipulatoare.

În 2026, constatăm că și George Orwell și francezul Michel Onfray nu propagau propriile închipuiri, ci emiteau semnale de alarmă, inclusiv despre „o putere fără chip” care va lua decizii ce vor face posibile multe lucruri în defavoarea popoarelor, prostite prin lipsa de educație.
Cretinizarea populației prin lipsa educației, dar cu ajutorul internetului
Revin la disoluția educației românești, fiindcă este atât de dureros palpabilă, Promisiunile lui Klaus Iohannis și proiectul lui au eșuat parcă programat. Distrugerea școlii a dus la distrugerea inteligenței.

„Se pune mai puțin problema ca sistemul de învățământ să creeze un cetățean care gândește. Se învață din ce în ce mai puține lucruri. Unii ne spun că nu mai este nevoie de dictări, de gramatică etc. Or, creierul este un mușchi: dacă nu îl întreții, intră în degenerescență”, atenționa Onfray în urmă cu 9 ani.

Credeți că nu am ajuns aici? Evaluați comentariile scrise pe rețelele sociale, uitați-vă în telefoanele copiilor voștri care au redus limba română la un gen de metagrame.

„Cretinizarea progresivă a poporului reprezintă o adevărată problemă. Dar marele avantaj al internetului este că poporul poate să meargă să caute informații alternative”, spunea filosoful francez. Dacă o face...

Problema în România este că, pe măsură ce se dezvoltă rețelele sociale și TikTok, acolo unde comunicarea e rapidă și la îndemâna oricui posedă un telefon, oamenii nu mai caută să se informeze corect despre ceea ce li se spune, nu se mai întreabă dacă este adevărat sau nu.
Manipularea prin mesaje, aproape niciodată verificate
Preponderent, este folosită o strategie care este și facilă și confirmată de rezultate. Este o inginerie socială, practicată la noi de politicieni și activiștii lor. USR a învățat cel mai bine această lecție de manipulare prin mesaje disipate pe grupuri de pe rețelele sociale. Au fost cooptați câțiva intelectuali cunoscuți, au fost construite portretele unor tineri, prezentați ca analiști politici sau experți economico-financiar. Menirea lor: fie aruncă pe piața comunicării mesaje de compromitere a adversarilor politici, fie fac declarații grave, fără a prezenta probe. Apoi zicerile lor se rostogolesc în tot mediul online.

Această inginerie socială pe care o aplică, negând uneori probele adevărului sau deformând intenționat realitatea, mă fac să critic des USR. Asta nu înseamnă că sunt putinistă, pesedistă, aripioară liberală sau auristă. Haita pornită să-l transforme pe Nicușor Dan în Păcală și Tândală la un loc, după ce tot ea l-a adorat și impus ca Făt-Frumos, e de tot râsul prin fățărnicia în care se împiedică și ne repungă multora.
Cele mai recente minciuni servite poporului
Fanii Oanei Gheorghiu ignoră dovezile prezentate de presă despre întâlnirea și discuțiile cu o companie germană, în portofoliul cărei se află alte două grupuri care dețin cele mai profitabile lanțuri de magazine, cu buget mare de reclame și sponsorizări.

Am publicat reacția Oanei Gheorghiu. Neagă acuzațiile și spune că discutase despre întâlnirea cu reprezentanții companiei germane înainte de a fi în guvern. Când, mai precis? Ea e vicepremier din octombrie 2025.

Gheorghiu își manipulează susținătorii după manual. Le postează un mesaj, arătând că e la concertul Metallica, în care le dă biscuitele de rumegat. „ După zeci de ani de combinații, Ilie Bolojan a început curățenia în cămară. Gata cu sinecurile, gata cu privilegiile, gata cu risipa”.

[caption id="attachment_4721480" align="alignnone" width="736"] Vicepremierul Oana Gheorghiu a transmis mesaj public ascultând Metallica din loja VIP a stadionului[/caption]
Rușine! Se știe și despre combinațiile lui ...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2024/02/simona-editorial.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Operațiune comună Bolojan-USR. Planul secret pentru „ghilotinarea” lui Nicușor Dan. Surse politice]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/operatiune-comuna-bolojan-usr-planul-secret-pentru-ghilotinarea-lui-nicusor-dan.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/operatiune-comuna-bolojan-usr-planul-secret-pentru-ghilotinarea-lui-nicusor-dan.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Informațiile și mișcările care circulă în ultimele zile prin laboratoarele politice din Modrogan ar trebui să pună pe jar orice observator atent al scenei publice. Se coace ceva. Și nu e vorba de o poveste, doar de o simplă remaniere sau de o schimbare de discurs.

Sursele mele spun că suntem în fața unui plan articulat, un soi de „blitzkrieg” politic gândit de Ilie Bolojan&Co. Pentru propria supraviețuire politică și transformarea PNL într-un partid progresist. O anexă a USR. Dar atenție! Miza nu este doar guvernarea. Miza reală este capul lui Nicușor Dan, care vrea să propună un premier deloc pe placul PNL și USR
Strategia Bolojan împotriva lui Nicușor Dan
Planul pare desprins din manualele de combinatorică politică ale anilor '90. Bolojan vrea să rupă pisica: respingerea a două propuneri de prim-ministru și provocarea alegerilor anticipate. O mișcare prin care vrea să forțeze o alianță politico-ideologică cu USR.

Scopul? Demonizarea lui Nicușor Dan și a PSD, deveniți aliați în viziunea lui Moise de Bihor.

Obiectivul alianței PNL-USR: un scor de 30-35% care să le permită liberalilor să respire fără masca de oxigen de la PSD. Mai mult, se dorește împingerea social-democraților sub pragul psihologic de 20%, transformându-l într-un partid de buzunar.

Până aici, sună a strategie politică, chiar dacă cinică.
De ce Nicușor Dan
De ce este Nicușor Dan ținta finală a acestui mecanism? Simplu. Pentru laboratoarele politice, Nicușor Dan a devenit „prea complicat”. Este un președinte care s-a transformat în garantul unei ordini pe care unii n-o suportă. Este un Președinte care nu intră în „combinații”, care nu dă telefoane pentru numiri. Care spre disperarea multora, aplică logica rece a Constituției acolo unde alții vor „flexibilitate”.

Pentru grupul de presiune din jurul lui Bolojan, Nicușor Dan a devenit un partener „imposibil”. Este pro-SUA, ceea ce irită cercurile progresiste de la Bruxelles.

Reacția Laurei Codruța Kovesi este un semnal clar: Nicușor Dan este prea independent, prea calculat și, mai ales, are o legitimitate care umbrește ambițiile oricărui premier.
Referendumul după anticipate
Sursele mele spun că în discuțiile purtate de Ilie Bolojan cu liderii PNL și USR, noul Parlament ar urma să declanșeze procedura de suspendare. Motivul? Vor invoca „blocajul instituțional” și refuzul Președintelui de a accepta anumite reforme radicale impuse de noul binom PNL-USR.

Este uluitor să vezi cum, în loc să folosească stabilitatea oferită de un Președinte deloc dispus să fie președinte-jucător, strategii de partid vor să arunce țara în haosul unui referendum de demitere. Nicușor Dan a preluat o țară obosită de scandaluri și a adus un stil de leadership bazat pe date și sobrietate, iar acum „băieții deștepți” vor să-i aplice ghilotina politică.
Cine trădează voința populară
Întrebarea pe care mi-o pun și pe care v-o pun este: va accepta restul societății care l-a trimis pe Nicușor Dan la Cotroceni acest joc murdar?

Poate PNL-ul lui Bolojan să riște totul pentru a scăpa de singurul om care chiar vrea să reformeze sistemul din interior?

Dacă acest plan trece de faza discuțiilor de culise, Nicușor Dan se va confrunta cu cea mai mare provocare a carierei sale. Dar, din ce am văzut până acum, „omul cifrelor” nu se sperie de amenințări.]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2026/05/Dominic-Fritz-si-Ilie-Bolojan-2-1200x800.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Vântul lui Călin Georgescu, mutat în pânzele lui Ilie Bolojan]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/vantul-lui-calin-georgescu-mutat-in-panzele-lui-ilie-bolojan.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/vantul-lui-calin-georgescu-mutat-in-panzele-lui-ilie-bolojan.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Nu știu dacă ați băgat de seamă, avem încă un „Mesia”. Este promovat fix prin aceleași mijloace care l-au propulsat pe Călin Georgescu. Adică, zeci de mii de conturi false. Ca să-l sprijine înainte de moțiune, în stradă nu i-au ieșit decât câteva sute de persoane. Ați ghicit, este vorba despre Ilie Bolojan.

În timp ce realitatea palpabilă este limpede că în cel mai bun caz îl ignoră, aceea virtuală, de pe rețelele sociale, apare a-l adula. Iar asta, peste noapte, exact cum s-a întâmplat și cu Călin Georgescu. Începe însă să se lămurească din ce zonă i s-a băgat ventilatorul în priză.
„Moise” al lui Gabriel Liiceanu
O dată, o fac cei care au informații pe care și știu să le pună cap-la-cap. După cum EVZ a consemnat, jurnalistul Silviu Mănăstire a afirmat că cel care coordonează campania digitală a premierului interimar Ilie Bolojan este Lucian Despoiu, patronul Majoritas, o companie cu acționar real într-un paradis fiscal, Hong-Kong.

Jurnalistul a menționat cu fină ironie, că personajul Lucian Despoiu și ale sale campanii „nu au nici o legătură cu SIE”. Întrebarea pe care a pus-o este cine plătește această campanie de promovare online, extrem de costisitoare. Cu atât mai mult, cu cât Ilie Bolojan a afirmat că PNL nu are bani pentru așa ceva. Rolul de „Mesia”, sau de „Moise”, după cum îl vede Gabriel Liiceanu, este unul extrem de costisitor.
Schema este veche, prostul este nou
Astfel, apare întrebarea „Cine plătește zecile de mii de like-uri și share-uri ale postărilor lui Ilie Bolojan și despre Ilie Bolojan?”. Până la un răspuns care să conțină o listă a persoanelor, firmelor și a țărilor interesate, știm cine nu plătește. Nu plătesc milioanele de români săraci, și mai săraci de când Ilie Bolojan și-a pus în aplicare Reforma.

Adagiul „Schema este veche, prostul este nou” nu pare să funcționeze în misiunea de gonflare a lui Bolojan din mediul virtual. Cu siguranță nu funcționează în cazul Doinei Gradea, om de televiziune, fostă șef la TVR și PRO TV. A avut răbdarea să scotocească pentru a afla ce este în spatele unei pagini cu activitate intensă în promovarea dudelor emise de Ilie Bolojan. A ales un exemplu și a analizat caracteristicile profilelor followers care urmăresc pagina „Diaspora europeană Oficial”.
Ieri, organizatorul lui „10 August 2018”, azi, suporterul lui Ilie Bolojan
Ei bine, această pagină aparține „Grupului Diaspora Europeană”, înființat în 2016 de Mario Mocan, român stabilit în Marea Britanie. Pe site-ul cu același nume, se prezintă a fi fost organizatorul protestului din 10 August 2018, de la București. Ala cu gazele care au schimbat ADN-ul tefeliștilor prezenți.
Curiozitatea unui om de televiziune pur-sânge
Revenind, după ce și-a satisfăcut curiozitatea jurnalistică, Doina Gradea a comentat pe propria sa pagină de Facbook:

O pagină de Facebook, „Diaspora europeană Oficial”, care share-uieste constant mesaje ale lui Ilie Bolojan. Rog să vă uitați să vedeți ce followers are pagina și să judecați singuri. Ca să nu faceți eforturi prea mari, am căutat eu pe câteva conturi și sunt zero, goale, noi, mai nimic. Cam despre asta este la pagina premierului Ilie Bolojan, „eroul” din online. Băieții de la Kensington, fiți mai profesioniști!
Fantomele lui Bolojan
Ca să fie și mai clar celor în curs de dumirire, a atașat postării și o serie de capturi din lista de urmăritori. Descoperim astfel, entuziasmul lui „Mambo st michel”, „floare alba ghiocel”, „Iubesc România” și mii de alte chifle conservate.

Exact ca în cazul lui Călin Georgescu, unde rapoartele TikTok au indicat existența a 30.000 de conturi false. În favoarea artificială a lui Ilie Bolojan au apărut conturi care prezintă aceleași caracteristici cu acelea care l-au propulsat pe Călin Georgescu. Umbre virtuale induse artificial, precum țintele electronice false care zăpăcesc apărările antiaeriene.
Și totuși, cine plătește?
Răspunsul nu poate veni deocamdată decât pe calea logicii. Cum ziceam, în niciun caz păgubașii guvernării Bolojan, cei și mai săraci decât erau înainte să apară „Mesia” de Oradea. Dacă pe ei îi eliminăm, nu mai rămân decât beneficiarii acestei guvernări, multinaționalele și grupurile de investiții care așteaptă cu gurile și buzunarele larg căscate pachete de acțiuni din diamantele coroanei economice românești și hălci din SAFE.]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/08/mirel-curea-editorial-1024x570.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[PNL doar cumpără timp atacându-l pe Predoiu. Decizia este: „progresist” sau „conservator”?]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/pnl-doar-cumpara-timp-atacandu-l-pe-predoiu-decizia-este-progresist-sau-conservator.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/pnl-doar-cumpara-timp-atacandu-l-pe-predoiu-decizia-este-progresist-sau-conservator.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[În lipsa unei clarificări după moțiune, cele două partide de care depinde viitoarea guvernare trag de timp, fiecare în felul său. Duritatea campaniei de atac la adresa lui Cătălin Predoiu este direct proporțională cu nevoia conducerii PNL de a convinge baza partidului să urmeze decizia trecerii în opoziție. În acest timp, PSD bate pasul pe loc, așteptând clarificarea PNL. Dacă activul de partid fierbe, având în vedere miza mare a deciziilor, publicul larg nici măcar nu mai urmărește. Simte doar costul economic.
PSD nu mai are pârghii: discuția din PNL nu mai poate fi influențată prin mesaje publice
Declarația Olguței Vasilescu, potrivit căreia decizia din PNL privind intrarea în opoziție este nestatutară, a fost taxată imediat drept amestec în viața internă a PNL. Primarul Craiovei a amintit de consultarea internă din PSD privind retragerea sprijinului pentru Bolojan, care a implicat un cerc mai larg din rândul activului pesedist, spre deosebire de cadrul mai restrâns de discuție din conducerea liberalilor, care a decis intrarea PNL în opoziție.

În contextul tensiunii care domină discuția din rândul activului liberal, totul devine o temă emoțională, cu argumente împinse agresiv în online, iar orice opinie venită din PSD este percepută ca o „presiune”. În fond însă, declarația Olguței Vasilescu reflectă mai degrabă faptul că liderii PSD de la nivel local discută cu cei liberali, iar în rândul primarilor PNL, entuziasmul pentru trecerea în opoziție nu este unanim.
Activul PNL împărțit este între continuarea rămânerii la putere și trecerea în opoziție
În ceea ce privește PNL, intensitatea campaniei online de atac la adresa lui Cătălin Predoiu arată cât de mare este nevoia echipei Bolojan de a controla acceptarea intrării în opoziție la baza partidului. Discuția publică despre ce va face PNL este foarte emoțională și reflectă descărcarea electoratului anti-PSD atunci când vine vorba despre partidul pe care îl displace profund. La fel de prezentă este și perspectiva mobilizatoare — care revine ciclic — potrivit căreia PSD și-a găsit un adversar pe măsură: în acest moment, Ilie Bolojan.

Discuția internă din PNL va fi însă mai pragmatică. Ceea ce, pentru publicul extern, pare o narațiune simplă despre bine și rău este, în interiorul partidului, o decizie care afectează interesele foarte multor oameni implicați direct sau colateral în administrație.

Prin disputa cu PSD, Ilie Bolojan a reușit aproape să monopolizeze electoratul urban, educat și anti-PSD. Nu este de mirare că există o energie de susținere pentru președintele PNL, mai ales în condițiile lipsei generale de lideri. Sunt suficiente această energie și perspectiva creșterii electorale a PNL, pentru a mobiliza tot partidul în favoarea intrării în opoziție?
Decizia PNL privind intrarea în opoziție va arăta care clivaj este mai puternic: „PSD – anti-PSD” sau „conservator” vs. „progresist”
La 10 ani de la intrarea USR în Parlament, PNL se află în aceeași dilemă în care îl lăsaseră alegerile din 2016: să se îndrepte mai mult spre electoratul conservator, concurând acum cu PSD și AUR, sau să capteze o parte mai mare din publicul „progresist”, intrând astfel în competiție cu USR.

PNL a fost scindat, în proporții variabile de-a lungul timpului, între aceste două perspective, care acoperă orientări electorale diferite și mobilizează propriul activ de partid. Oricum va fi, PNL riscă să piardă o parte — mai mică sau mai mare, rămâne de văzut — dintre cei care constituie acum nucleul său de susținere.

Ilie Bolojan pare să fi găsit un răspuns, propunând o alianță PNL–USR, alături de diverse alte formațiuni mici anti-PSD, care să sincronizeze cele două partide și să le ofere mai multă forță în raport cu PSD. În ce măsură axa tradițională de poziționare anti-PSD este mai relevantă decât disputa ideologică, de dată mai recentă, între “progresiști” și „conservatori” se va vedea în funcție de numărul liberalilor care vor dori continuarea guvernării.

 ]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2025/06/Angelin-Ioan-2-1200x831.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Nicușor Dan și maturizarea unui matematician. Despre Europa, fără lozinci]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/nicusor-dan-si-maturizarea-unui-matematician-despre-europa-fara-lozinci.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/nicusor-dan-si-maturizarea-unui-matematician-despre-europa-fara-lozinci.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Am urmărit discursul lui Nicușor Dan de Ziua Europei și, trebuie să recunosc, simt un curent de aer proaspăt în limbajul politic de la București.

Suntem obișnuiți de ani de zile cu două tabere care bat apa în piuă. Unii care se închină necondiționat la tot ce vine de la Bruxelles, ca la o nouă „Înaltă Poartă”, și alții care ar vrea să dărâme tot, de dragul unui suveranism de carton. Ilie Bolojan face parte din prima categorie. Nicușor Dan a dat o lecție de maturitate și sinceritate. Fără explozie de metafore sau atacuri pe sub masă.
Nicușor Dan: Europa a făcut greșeli.
Nicușor Dan a reușit să facă ceva ce puțini politicieni de calibru au curajul să facă în plin an electoral 2026: a vorbit sincer.

A ieșit din logica „cenaclului” neo-marxist și a intrat în cea a realismului politic.

Cel mai important aspect al acestui discurs nu este lista realizărilor, ci admiterea eșecurilor.
Europa a făcut greșeli. Când a renunțat la nuclear, și și-a bazat energia pe gaz ieftin din Rusia, asta a fost o greșeală. Când și-a neglijat industria de apărare, asta a fost o greșeală. Când, în politica de mediu, evident, justificată, a fixat niște ținte mult prea ambițioase, și-a afectat industria grea, și asta a fost o greșeală. Când, pe mai multe subiecte, a acționat ideologic, a fost, de asemenea, o greșeală.
Nicușor Dan punctează chirurgical acolo unde doare: Europa a greșit. Și a greșit grav. Când spui, ca lider pro-occidental, că renunțarea la energia nucleară în favoarea gazului rusesc a fost o eroare strategică, sau că politicile de mediu au fost „prea ambițioase” și au sugrumat industria, înseamnă că ai încetat să mai fii un simplu activist și ai devenit un om de stat. 

Este exact ceea ce am susținut mereu: nu poți iubi Uniunea Europeană dacă o tratezi ca pe o dogmă infailibilă. O iubești încercând să o repari.

Nicușor Dan a pus degetul pe rană: ideologia a luat locul pragmatismului în anumite birouri de la Bruxelles, iar asta ne-a costat pe toți. Faptul că el recunoaște acest lucru îi dă o credibilitate pe care neo-marxiștii din politica noastră nu o vor avea niciodată.
După 20 de ani, românii o duc mult mai bine decât o duceau acum 20 de ani
Matematicianul din el nu s-a lăsat mai prejos și a venit cu cifrele la purtător. Și sunt cifre care ar trebui să închidă gura oricărui populist de ocazie. 36 de miliarde plătite euro, 110 miliarde încasate. Un profit net de 74 de miliarde de euro. Acesta este destinul occidental al României tradus în buzunarele oamenilor.

Sigur, Nicușor admite cu onestitate că avem o corupție care îi sfidează pe cei săraci și că prăpastia dintre venituri e încă mare. Dar nu poți ignora faptul că salariul mediu a crescut de trei ori. Aceasta este „pacea care aduce prosperitate”, un concept pe care începusem să-l luăm ca pe un dat, până când tunurile au început să bubuie lângă noi.
Sfârșitul complexului de inferioritate
Mi-a plăcut în mod deosebit pasajul despre „ordinele de la Bruxelles”.

Nicușor Dan demolează atitudinea liderilor români care se duc la liderii europeni doar pentru a primi instrucțiuni. Mesajul lui este clar: în Uniunea Europeană se negociază dur. Dacă ai fost „slab”, e vina ta, nu a sistemului. Este o schimbare de ton majoră. Nicușor Dan ne spune că România a început să învețe jocul alianțelor, că știe să-și apere interesele naționale fără să devină paria. Este exact echilibrul de care avem nevoie: participare activă, nu supunere oarbă.
România va avea un guvern pro-occidental într-un termen rezonabil
În final, discursul ne oferă o perspectivă asupra stabilității, în ciuda zbaterilor noilor adepți ai sectei lui Moise de la Palatul Victoria.

Negocierile pentru un guvern pro-occidental, țintele clare precum OECD și, mai ales, proiecția bugetului pe 2027 încă de pe acum, arată o dorință de predictibilitate care a lipsit cu desăvârșire în ultimii ani.

Dacă Nicușor Dan va reuși să impună acest ton al „cărților pe masă” și în viitoarea guvernare, am putea asista la o resetare a modului în care România face politică externă și internă.

De Ziua Independenței și a Europei, Nicușor Dan ne-a reamintit că independența nu înseamnă izolare, ci capacitatea de a fi un partener matur. Care are curajul să spună „nu” atunci când se fac greșeli și „da” atunci când interesul național o cere.

Un discurs fără lozinci. În sfârșit.]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2020/05/dan-andronic-editorial.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Nicușor Dan și Ziua Europei]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/nicusor-dan-si-ziua-europei.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/nicusor-dan-si-ziua-europei.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Europa unită s-a născut din cenușa celui de-Al Doilea Război Mondial, din milioane de morți, din orașe rase de pe fața pământului, din lagăre, foamete și disperare. Ziua Europei este, înainte de toate, un legământ: promisiunea că popoarele europene nu se vor mai întoarce niciodată unele împotriva altora cu arma în mână, este un omagiu adus celor care au murit pentru ca generațiile următoare să poată trăi în pace.

Ziua Europei este un simbol! Iar simbolurile nu sunt detalii decorative, simbolurile sunt coloana vertebrală a unui stat. Drapelul, imnul, monumentele, ceremoniile, zilele naționale — toate acestea țin unită o comunitate, fac parte din cultura unei națiuni. O națiune fără simboluri respectate devine o simplă populație administrată contabil.

Decizia lui Nicușor Dan de a anula recepția dedicată Zilei Europei nu este un simplu gest administrativ, o problemă de protocol, de agendă sau de economie bugetară. Este un gest de o gravă superficialitate politică și morală, este o rușine de nedescris pentru țara noastră. Pentru că Ziua Europei nu înseamnă șampanie și fotografii oficiale, înseamnă memoria unei civilizații ridicate peste ruinele celui mai mare măcel din istoria omenirii.
Ceea ce a făcut Nicușor Dan, președintele României, nu a fost să anuleze o recepție, ci să anuleze un simbol.
Iar un stat care începe să-și bată joc de simboluri începe, încet-încet, să-și piardă memoria, demnitatea și identitatea.

Marile puteri înțeleg acest lucru. Rusia, aflată în plin război cu Ucraina, nu renunță la parada de 9 Mai, dimpotrivă, o amplifică. Pentru că știe că simbolurile hrănesc coeziunea, memoria colectivă și sentimentul de continuitate istorică. Putem critica Rusia pentru multe lucruri — și avem motive serioase să o facem — dar nu putem să nu observăm că statul rus își tratează simbolurile cu solemnitate aproape sacră.

România, în schimb, anulează ceremonii, minimalizează memoria, golește sărbătorile de sens, transformă istoria într-o formalitate birocratică. Și apoi ne mirăm că oamenii nu mai cred în nimic, că patriotismul se stinge, că ideea europeană devine abstractă și rece.

Un conducător adevărat înțelege că simbolurile nu se administrează contabil; ele se protejează, se cultivă și se respectă, pentru că un popor trăiește nu doar din salarii și asfalt, ci și din memorie, demnitate și sens.

Iar când un politician nu mai înțelege importanța simbolurilor, problema nu mai este una de organizare, devine o problemă de viziune.

Și, poate, de statură istorică.

Din păcate, președintele României nu posedă aceste calități; de fapt, el nu are nicio calitate necesară unui șef de stat.

Are în schimb, modestie! Dar, după cum spunea Napoleon, modestia este calitatea celor care nu au nicio calitate.]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2025/03/Marius-Niculescu-885x1200.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[O anomalie grețoasă: apărarea puterii în stradă și în sala de judecată]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/o-anomalie-gretoasa-apararea-puterii-in-strada-si-in-sala-de-judecata.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/o-anomalie-gretoasa-apararea-puterii-in-strada-si-in-sala-de-judecata.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Trebuie să fii nu doar mulțumit, ci de-a dreptul fericit ca să ieși în stradă pentru putere, nu împotriva ei, nu ca să ceri sau să reclami, nu ca să împingi lucrurile înainte, ci ca să le ții pe loc.

Adică, să le aperi, să le confirmi, iar această formă de fericire, discretă și fără exuberanță, seamănă mai mult cu o potrivire decât cu o izbândă, mai mult cu o adaptare reușită decât cu o cucerire, pentru că, în afara momentelor ritualice ale alegerilor, când lumea se fragmentează legitim în tabere și fiecare își strigă opțiunea, strada aparține aproape întotdeauna nemulțumiților, celor cărora le lipsește ceva, celor care ies nu din plenitudine, ci din fisură, dintr-o ruptură între ceea ce este și ceea ce ar trebui să fie.
Entuziasmul e zgomotos
Tocmai de aceea, imaginea acelor câteva zeci sau, rareori, câteva sute de oameni care ies să apere puterea rămâne una dintre cele mai stranii apariții ale lumii noastre. Ea nu poate fi explicată prin lipsă, nici prin revendicare, nici prin speranță, ci presupune, în mod aproape scandalos, o stare de suficiență, o liniște interioară care nu mai caută, nu mai cere, ci doar se așază în ceea ce este deja dat, iar această liniște se vede în gesturi, în felul în care stau, în absența oricărei febre, ca și cum ar fi invitați la o recepție, nu participanți la o demonstrație.

Dar formele cele mai stabile ale obedienței nici măcar nu mai au nevoie de entuziasm. Entuziasmul e zgomotos, transpirat, stradal, cu pancarte și scandări, aproape folcloric.

Cei care ies să apere puterea în piețe sunt încă oameni care simt nevoia să fie văzuți. Au nevoie de mulțime, de fotografii, de aprobarea celorlalți, de căldura tribului. Adevărata victorie a unei puteri vine abia atunci când apărarea ei nu mai are nevoie de stradă. Când instituțiile încep să gândească singure în favoarea ei. Când reflexul obedienței devine tehnic, administrativ, aproape impersonal.
Condamnarea lui Victor Ciutacu
Zilele acestea o tânără judecătoare i-a condamnat pe jurnaliștii Victor Ciutacu și Liviu Alexa  la plata unor daune morale uriașe — o sumă absurdă pentru lumea presei românești — către un politician al puterii. Și, dintr-odată pare extrem de clar că aceasta este forma superioară a manifestației pro-guvernamentale. Judecătoarea aceea nu trebuie să iasă în stradă. Nu trebuie să fluture steaguri. Nu trebuie să strige sloganuri. Ea apără puterea mult mai eficient din liniștea unei săli de tribunal, în spatele unei formule juridice impecabile, cu calmul rece al cuiva care poate distruge fără să ridice vocea.
Există ceva mai neliniștitor decât brutalitatea: politețea instituțională a brutalității.
Dictaturile primitive băteau oamenii pe stradă. Cele moderne emit hotărâri motivate. Pun ștampile. Invocă proceduri. Și tocmai această aparență de normalitate produce adevărata spaimă. Pentru că nu mai știi unde se termină dreptatea și unde începe cariera, frica, oportunismul sau dorința obscură de a fi remarcat de cei puternici.

Mă uit uneori la fețele foarte tinere ale unor procurori, judecători, analiști, profesorași de televiziune și mă încearcă un gând aproape indecent: cât de repede au îmbătrânit sufletește oamenii aceștia. Tinerețea ar trebui să aibă o doză de imprudență morală, o pornire instinctivă împotriva conformismului. Dar mulți par deja formați direct bătrâni, cu reflexe administrative perfecte, cu fraze gata preparate, cu obediența elegantă a celor care și-au organizat interiorul pentru a nu mai avea conflicte cu puterea.

Adevăratele regimuri solide nu sunt cele apărate de mii de oameni în stradă, ci cele pentru care nici nu mai e nevoie să iasă cineva din casă. Cele în care fiecare om își face singur mica lui demonstrație de loialitate, discret, profesional, aproape invizibil. Iar când ajungi să te temi nu de huligani, nu de activiști, nu de propagandiști, ci de calmul unui om care pronunță o sentință și apoi își bea liniștit cafeaua, înseamnă că puterea a coborât deja foarte adânc în țesutul lumii.
Și totuși, unii ies în stradă să ”apere” puterea…
Îi vedem la televizor, în cadre cuminți, fără grabă și fără dezordine, fără febra aceea a revoltei autentice care tulbură vocile și înroșește fețele, oameni trecuți de prima tinerețe, bine îmbrăcați, cu o eleganță discretă care nu mai ține de modă, ci de o anumită ordine interioară, oameni care nu par nici manipulați, nici fanatici, ci pur și simplu așezați într-o viață care le-a fost, până acum, suficient de favorabilă încât să nu o conteste, iar succesul lor nu este ostentativ, nu este strigat, ci se deduce din absența disperării, din faptul că nu cer nimic pentru că, într-un fel greu de definit, au primit deja.

Există în gestul lor ceva profund liniștitor, ca o confirmare că lumea, în ciuda tuturor zgomotelor, rămâne în cele din urmă stabilă, că există încă oameni care nu vor să răstoarne masa, ci doar să o țină dreaptă, chiar și atunci când masa începe să se clatine sub greutatea propriilor privilegii, iar această imagine, care...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2023/04/Octavian-Hoandra2_RzV-1024x683.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Gata! Nu ne mai este frică]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/gata-nu-ne-mai-este-frica-2.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/gata-nu-ne-mai-este-frica-2.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Trebie să fim naivi să credem că demiterea Guvernului Bolojan s-a făcut pentru binele nostru, al oamenilor de rând. Că pentru noi s-au dat bătălii năpraznice pentru fiecare vot pro sau contra Bolojan. Începând cu manifestaţiile anemice din Bucureşti şi Oradea şi terminând cu munca de la om la om pe tot terenul din Parlament.

Adică, disperarea de a convinge parlamentarii, indiferent de culoarea politică, să nu voteze moţiunea. Începând cu promisiuni de posturi de consuli şi contracte cu statul pentru firmele lor sau ale rudelor şi terminând cu câte un şpriţ şi un grătar încins cu mititei, după calibrul şi pretenţiile celui care trebuia convins.

Aici am eu o nedumerire. Un parlamentar, nu reprezintă în Parlament alegătorii care l-au trimis acolo? Nu votează conform dorinţei acestora? Dacă s-a recunoscut pe faţă că „moţiunea se joacă”, se duc munci de lămuriere cu promisiuni de avantaje, înţeleg că un parlamentar nu este acolo să reprezinte alegătorii săi, ci, în funcţie de evenimente, cum a fost cel de marţi, să se căpătuiască, votând pentru cine dă mai mult? Îmi răspund singur: Da! Au recunoscut chiar o parte dintre aleşi că s-a încercat momirea lor.
Aţi putea spune că sunt ilogic şi cele două afirmaţii pe care le-am făcut până acum se bat cap în cap.
Pe de-o parte s-au gândit la binele lor şi nu al nostru atunci când au votat, pe de alta, totuşi, în loc să aleagă căpătuiala, au votat aşa cum şi-a dorit, conform sondajelor, cea mai mare parte dintre cetăţeni. Ca Bolojan să plece acasă.

Cum de s-a întâmplat să renunţe la nişte posturi bune sau contracte plătite gras în favoarea unui vot pe care alegătorii şi-l doreau? Cred că răspunsul nu este decât unul singur: le-a fost frică. Cred că pentru prima oară, după foarte mulţi ani, poate începutul anilor ’90, le-a fost frică de alegători.

Au cântărit îndelung şi au ajuns la concluzia că acum, un post sau un  contract pentru un vot altfel decât cereau alegătorii, este prea puţin faţă de pierderea locului pe listele de partid la viitoarele alegeri. Că în loc să ia acum o singură dată, şi cu mari riscuri că s-ar putea să dea înapoi ce au luat, mai bine rămân în poziţiile care le vor mai aduce, cu siguranţă, oportunităţi de a se mai căpătui. Până la urmă, acesta este, cred eu, marele câştig al moţiunii de marţi.
S-a dovedit că, totuşi, le este frică de alegători.
Că nu mai pot să-şi facă de cap pentru avantaje personale. Că pot răspunde. Cred că aşa se şi explică numărul mult mai mare de voturi cu care a căzut Guvernul Bolojan, faţă de cei care au semnat iniţial moţiunea. Ce-ar fi fost ca peste o săptămână, unul care iniţial a semnat moţiunea şi care după aceea a votat împotriva ei să apară cu o maşină de câteva sute de mii de euro. Sau că i-a crescut în curte o vilă.

Ori că, gata, pleacă la post, în străinătate, că s-a dovedit că experienţa de administrator de sală de păcănele pe care a acumulat-o înainte de a fi parlamentar, îl recomandă pentru un post în diplomaţie. Sau că poate face parte, ca specialist, din conducerea Hidroelectrica, pentru că la coaforul unde a lucrat, aveau şi chiuvete, deci are cunoştinţe temeinice în ceea ce priveşte curgerea apei.

Sigur, fiecare dintre aceste întâmplări fericite din viaţa lor, odată date în vileag, le-ar fi pus capăt carierei politice. Pentru că oamenilor nu le mai este frică. Pentru că i-au adus la capătul răbdării şi sărăciei şi nu mai vor să îndure să vadă cum alţii se îmbuibă pe spinarea lor. Iar partidul, care i-a făcut oameni, i-ar debarca rapid dacă ar izbucni un scandal cu o astfel de temă.
Şi mai e ceva.
De marţi, aleşii vor trebui să demonstreze că merită să mai fie acolo. Că nu am schimbat o monosprânceană cu două sprâncene, dar situaţia ne-a rămas aceeaşi. Am fi iarăşi naivi să credem că de mâine va veni bunăstarea peste noi. Nu va veni pentru că nu are de unde.

Dar până la bunăstare, cei care au rămas să ne reprezinte trebuie, aşa cum am spus, să ne arate rapid că merită să o mai facă. Şi dacă pentru a ne ridica din sărăcia în care ne-au cufundat trebuie puţin timp, pentru oprirea jafului naţional care era în plină desfăşurare sub ocârmuirea Bolojan, măsurile trebuie să fie luate urgent.

Oprirea si desecretizarea contractelor din programul SAFE. Oprirea şi desecretizarea acţiunii de listare a companiilor de stat profitabile şi desecretizarea documentelor care ţin de asta. Cui, de fapt, erau destinate aceste pachete de acţiuni. Sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii în legătură cu sentinţe care pun stop pornirii unor obiective de importanţă strategică naţională, pe motive care de care mai hilare.

Desecretizarea imediată a documentelor care au dus la anularea alegerilor prezidenţiale . Și explicaţii plauzibile de ce alegerile parlamentare, desfăşurate în aceleaşi condiţii, au fost valide, iar celelalte, nu. Reconsiderarea, după modelul maghiarilor, care au votat de curând un preşedinte proeuropean, a ajutorului pentru Ucraina.
Iar în cea de-a doua etapă, dar şi asta f...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2021/02/sorin-ovidiu-balan-editorial-1024x662.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Lăsați-ne săraci că suntem jurnaliști! Negoț cu libertatea de exprimare]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/lasati-ne-saraci-ca-suntem-jurnalisti-negot-cu-libertatea-de-exprimare.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/lasati-ne-saraci-ca-suntem-jurnalisti-negot-cu-libertatea-de-exprimare.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Festivalul democrației a început luni cu o știre bombă: patru jurnaliști erau obligați prin sentința unei judecătoare să le despăgubească moral pe fondatoarele Asociației „Dăruiește Viață”, Oana Gheorghiu (până ieri, vicepremier) și Carmen Uscatu, cu suma de peste 3 milioane de lei. „Bomba” nu a explodat de indignare decât pe ici pe colo, în textele unor jurnaliști și în comunicatul rapid al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Presa în ansamblu și cunoscutele ONG-uri sorosiste au privit tăcute la botnița cenzurii.

Cei pe care judecătoarea Denisa Lazăr Bernea a hotărât să-i sărăcească - pentru niște opinii, nu pentru jefuirea avuției naționale sau pentru vreo crimă în grup – sunt Victor Ciutacu, Liviu Alexa, Janos Korpos și Iosefina Pascal.

Acești jurnaliști poate sunt apreciați de public sau colegii de breaslă, sau nu. Dar a ignora o asemenea măsură disproporționată e un pericol pentru  ceea ce reprezintă esența presei: libertatea de a dezbate și a se exprima asupra unor subiecte de interes pentru societate. Ce ziarist să mai aibă curajul să scrie o anchetă sau să exprime o opinie, gândind că ajunge să fie pedepsit cu asemenea sume?

În ceea ce mă privește, dacă li s-ar fi aplicat o asemenea sentință lui Dan Tapalagă sau Sabin Orcan, cu care am avut cândva un schimb de replici nu tocmai cordiale, aș fi avut aceeași atitudine de apărare și la fel de abuzivă mi s-ar prea o măsură pecuniară de ordinul sutelor de mii de lei. Din acest motiv îmi e imposibil să tac.

Am avut și eu câteva procese în activitatea mea de jurnalist de investigație, dar n-am pierdut niciunul. Cristian Tudor Popescu a pierdut un proces, în urmă cu vreo 20 de ani, și i s-a cerut o despăgubire de 1 leu, simbolică. Instanțele cu care eu am interacționat au cerut mereu reclamanților să facă dovada că li s-au adus prejudicii materiale. Cerințele pentru daune morale erau întotdeauna mult mai mici decât sumele pentru prejudiciu. Cum a stabilit judecătoarea Lazăr milioanele de lei pentru reclamatele Gheorghiu și Uscatu este încă un secret până la apariția motivării sentinței.

Celebra judecătoare Camelia Bogdan se lăuda că ea dă condamnări de la 10 ani în sus. Tânăra Denisa Lazăr Bernea de la Tribunalul București pare că și-a făcut o pasiune din a sărăcii jurnaliștii. Noroc că sentința nu e definitivă, că altfel aceștia ar rămâne fără casă și mașină!

Liviu Alexa a arătat în ultimul său articol că aceeași judecătoare „rezist” Denisa Lazăr Bernea i-a mai condamnat pe Victor Ciutacu și pe Andreea Crețulescu la plata unor despăgubiri foarte mari.



În anii 2000, celebrul judecător Corneliu Turianu, fostul președinte al Tribunalului București, s-a luptat să dezincrimineze ca infracțiune calomnia prin presă. În anii 90, mai muți ziariști fuseseră băgați în pușcărie pentru calomnie. S-a introdus calomnia în Codul civil și a rămas ca ziariștii să răspundă doar pe latură civilă, cu prejudiciu provocat și cu daune morale, dacă sunt găsiți vinovați.

Care sunt faptele pentru care au fost condamnați jurnaliștii

Faptele sunt declarații acuzatoare și descrierea activității Asociației Dăruiește Viață care au condus la condamnarea jurnaliștilor Victor Ciutacu, Ion Korpoș, Liviu Alexa și Iosefina Pascal, alături de postul România TV. Instanța a apreciat că aceste declarații au vizat în principal decredibilizarea Asociației care a adunat bani de la populație și diverse companii pentru a construi un spital în curtea Spitalului de copii Marie Curie.

Potrivit deciziei instanței din 30 aprilie, făcută publică în 4 mai 2026, principalele teme defăimătoare identificate s-au referit la faptul că Asociația ar fi utilizat donațiile în alte scopuri decât cele declarate sau că fondatoarele ar fi beneficiat personal de pe urma acestora, având salarii de câte 5.000 de euro. De asemenea, a existat sugestia că Asociația ar fi acționat împotriva unor autorități ale statului – disputele cu primarul Gabriela Firea și cu miniștrii Sănătății, alții decât Vlad Voiculescu.

Instanța a considerat că această abordare a fost o „dezinformare menită să afecteze încrederea donatorilor în cel mai mare proiect civil de sănătate din România”. Atât de mare dezinformarea încât judecătoarea a măsurat-o sau cântărit-o la 3 milioane de lei?!

Lupta lui Gheorghiu și Uscatu cu un ministru și un doctor

Cunosc bine activitatea ONG-ului creat de Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu din anul 2009, când se numea „Salvează vieți” și exista și o a treia asociată. De mai multe ori, de-a lungul anilor, doamnele au fost în mijlocul unor scandaluri care ar fi putut să le ducă în fața instanței. Doar că persoanele cu care au intrat în dispută nu au ales calea aceasta. Iar două dintre ele au fost scoase ulterior din viața publică prin niște anchete penale, rămase cu mari semne de întrebare. Este vorba despre profesorul dr. Gheorghe Burnei, șeful Secției Ortopedie de la Marie Curie, și de ministrul Sănătății Sorina Pintea.

În noiembrie 2019, Evenimentul zilei publica...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2024/02/simona-editorial.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Metastaze]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/metastaze.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/metastaze.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[

Formatul București, cunoscut și ca „Bucharest 9” (B9), este unul dintre puținele instrumente de greutate strategică pe care România le-a construit după 1989. Înființat oficial la 4 noiembrie 2015, la inițiativa președintelui României, Klaus Iohannis, și a președintelui Poloniei, Andrzej Duda, Formatul B9 reunește nouă state de pe flancul estic al Alianței Nord-Atlantice: România, Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Ungaria, Estonia, Letonia și Lituania. El a apărut ca reacție directă la evenimentele din 2014 — anexarea Crimeei de către Rusia și intervenția militară din Donbas — adică exact în momentul în care Estul Europei a înțeles că istoria nu s-a încheiat, ci doar și-a schimbat uniforma.

„Bucharest 9” nu este o simplă fotografie de familie a flancului estic NATO și nici un exercițiu decorativ de diplomație regională. Este, în esență, singura platformă politico-strategică în care România a reușit să coaguleze, în jurul unui interes comun de securitate, un nucleu coerent de state care înțeleg Rusia nu din manuale, ci din memorie istorică. De la Tallinn la Sofia, aceste nouă state nu împărtășesc doar apartenența la NATO, ci și experiența directă a presiunii ruse, a dominației sovietice și a geografiei care nu permite iluzii. Din acest motiv, B9 a devenit în ultimul deceniu nu doar o platformă de consultare, ci vocea politică a flancului estic în interiorul Alianței.

Miza reală a Formatului București nu a fost niciodată retorica, ci corectarea unei disproporții strategice: aceea dintre Estul care suportă primul șoc și Vestul care decide ritmul reacției. B9 a apărut tocmai pentru a reduce această fractură de percepție și pentru a obliga NATO să trateze securitatea flancului estic nu ca pe o periferie anxioasă, ci ca pe prima linie a apărării euro-atlantice. Dacă summitul NATO de la Varșovia din 2016 a consfințit consolidarea prezenței aliate pe flancul estic, acest lucru s-a datorat și presiunii politice concertate generate de B9. Cu alte cuvinte, Bucureștiul n-a produs doar un format; a produs un argument strategic.

Pe 13 mai 2026, la Palatul Cotroceni, Bucureștiul găzduiește summitul B9 și al Țărilor Nordice, considerat cel mai important eveniment de politică externă al primăverii. La reuniune sunt așteptați secretarul general al NATO, Mark Rutte, secretarul de stat american, Marco Rubio, precum și lideri sau reprezentanți ai statelor nordice — Finlanda, Danemarca, Islanda, Suedia și Norvegia — pentru discuții de maximă importanță strategică privind securitatea flancului estic, viitorul Ucrainei, postura NATO în regiune și noua arhitectură de securitate a Europei. Tema oficială a summitului — „Delivering More for Transatlantic Security” — spune totul: nu este o reuniune de protocol, ci una de calibrare strategică, în care se discută, la propriu, cât de bine va dormi România în următorii ani.

Și totuși, România întâmpină acest summit cu un guvern demis printr-o moțiune de cenzură introdusă de PSD. Nu cu un guvern slab, nu cu un guvern contestat, nu cu un guvern remaniat, ci cu un guvern dărâmat chiar de principalul partid care pretinde că apără stabilitatea statului. Un guvern demis exact în momentul în care România ar fi trebuit să proiecteze către aliații săi imaginea unei țări solide, previzibile și capabile să-și țină verticală propria coloană instituțională. În loc să livreze coerență, disciplină și gravitate strategică, statul român livrează, din nou, spectacolul familiar al autodemolării: o țară care își sabotează singură propriul protocol de stat, propria credibilitate externă și propria utilitate strategică.

Și nu este nici măcar prima dată. România a mai comis această formă de umilință instituțională. În ianuarie 2018, premierul Japoniei, Shinzo Abe, venea la București într-o vizită istorică — prima a unui șef de guvern japonez în România după aproape un secol. Venise de la 8.700 de kilometri distanță pentru o întâlnire oficială cu omologul său român, premierul Mihai Tudose, programată pentru 16 ianuarie 2018, urmată de discuții bilaterale și dejun la Palatul Victoria. Știind exact acest calendar, Mihai Tudose a cerut conducerii PSD amânarea ședinței Comitetului Executiv în care urma să i se retragă sprijinul politic. Liviu Dragnea a decis însă că reglarea de conturi din partid reprezintă o urgență mai mare decât onoarea diplomatică a statului român. Rezultatul: Tudose a demisionat, guvernul s-a prăbușit, iar România și-a întâmpinat oaspetele cu un executiv în colaps și cu aparatul de stat suspendat în ridicol.

A fost una dintre cele mai jenante scene diplomatice din istoria recentă a României: un șef de guvern al Japoniei primit nu de un stat funcțional, ci de ruinele administrative ale unei coaliții care își executa premierul chiar în ziua vizitei oficiale. În locul unei întâlniri bilaterale la Palatul Victoria, Shinzo Abe a fost nevoit să-și anuleze programul guvernamental și să improvizeze o vizită de curtoazie la Muzeul Satului, urmată de o oprire în Grădina Japoneză ...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2025/03/Marius-Niculescu-885x1200.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Înarmarea Germaniei. Speranță pentru noi, putere pentru Berlin]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/inarmarea-germaniei-speranta-pentru-noi-putere-pentru-berlin.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/inarmarea-germaniei-speranta-pentru-noi-putere-pentru-berlin.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Despre înarmarea Germaniei am scris o duzină de articole în ultimii patru ani, după ce în februarie 2022, fostul cancelar Olaf Scholz lansa așa-numitul Zeitenwende (moment de cotitură) -  programul înnoitor, revoluționar chiar, de apărare al Berlinului, ameliorat ulterior, substanțial, de guvernul Merz. Înainte cu câteva zile, Vladimir Putin revoluționa și el continentul, în alt plan desigur, începând ,,operațiunea specială’’ în Ucraina. Nori negri se adunau deasupra Europei, iar de atunci, nu s-au mai risipit ... Apoi a venit Trump.

În textul de mai jos, voi încerca să deslușesc drumul ales de Germania pentru a-și asigura primul loc pe podiumului apărării Europei după ce, decenii la rând, s-a limitat să privească dincolo de Atlanic – sau peste Canalul Mânecii, sau chiar peste Rin – la cei care o doreau ,,dedesubt’’ atunci când au creat NATO. Ulterior lucrurile s-au mai schimbat ...
Strategia Militară națională a Germaniei, pe model ... american
La sfârșitul lunii trecute, s-a întâmplat ceva fără precedent în istoria republicană a primei puteri economice din vechiul continent și a treia la nivel mondial. A fost publicată – după model american – prima Strategie Militară Națională. Nu este vorba despre o ,,carte albă’’ a apărării și nici de un text politic adus la zi, documente deja publicate în cursul anului trecut. De această dată, documentul este semnat de general Carsten Breuer - șeful Statului Major al Bundeswehr-ului – și asumat, de fapt inspirat, de Boris Pistorius, ministrul apărării, cel mai popular politician german în acest moment.

Generalul și ministrul fixează cadrul operativ al forțelor armate pornind de la cunoașterea și definirea concretă a dușmanului potențial. Prezentarea publică a acestui text este ea însăși o componentă importantă, esențială chiar, a strategiei defensive a Germaniei. Voința exprimată prin mesaj public valorează mai mult decât orice manevră militară, indiferent de dimensiunea acesteia. Vom vedea că direcția este clară, iar credibilitatea în afară oricărei discuții.
Rusia, amenințarea directă la adresa Germaniei
În viziunea ministrului Pistorius – un om fără experiență militară, dar cu gândire strategică - perioada istorică în care trăim noi, europenii, poate fi definită ca ,,cea mai dificilă’’ din ultimii 80 de ani. Fără urmă de eufemism sau limbă diplomatică, de lemn – preluând din nou modelul american, mai degrabă trumpist – Rusia este definită drept cea mai mare amenințare directă la adresa Germaniei, într-un viitor previzibil. Expresia ,,amenințare directă’’ reintră astfel în cultura strategică a Berlinului.

Acum, Moscova acționează la modul hibrid pregătind condițiile unor incursiuni spre vest. Obiectivele strategice ale Rusiei sunt definite cu claritate: destrămarea arhitecturii de securitate continentală instaurată după disoluția Uniunii Sovietice, reducerea coeziunii Alianței Nord-Atlantice, separarea de Statele Unite și destructurarea NATO ca organizație.
Strategia Pistorius-Breuer și ,,efectele’’ asupra inamicului
Prin aplicarea Strategiei Pistorius-Breuer – îmi permit să o numesc așa – Berlinul abandonează vechea logică de descurajare a inamicului sub comandă americană, trecând la un model bazat pe ,,efecte ale acțiunilor proprii’’. Ce contează aici nu vine din ceea ce are la dispoziție sau pe cine are în față sau în spate, ci de la ce poate face el în fața dușmanului. Capacitatea defensiv-operativă nu se definește în termeni de tancuri sau avioane ci pornind de la ,,efectele’’ pe care Bundeswehr-ul le-ar putea produce asupra inamicului.

Privind mai mult la Polonia vecină decât spre vest, Germania își ia apărarea în propriile sale mâini și o extinde asupra întregului continent.
Experiența ,,războiului de ultimă generație’’ din Ucraina
Fără a vă plictisi prea mult cu date tehnice, voi arăta pe scurt prioritățile noii viziuni doctrinare germane. Acestea vizează creșterea capacității de atac cu rază lungă de acțiune, apărarea eficientă în fața amenințărilor avansate – cum ar fi rachetele super și hipersonice -  dezvoltarea sistemelor defensive și ofensive fără pilot, utilizarea Inteligenței Artificiale, digitalizarea interconexiunilor, autonomia comenzii și controlul operativ. Este vorba de o schimbare de paradigmă care, potrivit lui Pistorius, ,,pornește de la zero, sau aproape’’.

Capitolul ,,personal’’ este și mai îndrăzneț. Până la mijlocul anilor 2030, efectivele vor ajunge la 190 mii de militari activi și 260 mii de rezerviști, în total 450 mii de oameni gata de luptă.
Germania va avea ,,principala forță convențională’’ a continentului
În context NATO, Strategia identifică trei responsabilități fundamentale pentru Germania: asigurarea aliaților de angajamentul Berlinului în apărarea membrilor organizației, descurajarea convențională a Rusiei, participarea la apărarea colectivă din postura de ,,principala forță convențională’’ a Europei, acest ultim aspect fiind definit în mod explicit.

Afirmațiile de mai sus trebuie interpretate î...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/06/George-Milosan-1-1024x887.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[De ce Nicușor Dan nu a mișcat niciun deget pentru Ilie Bolojan. Ba dimpotrivă!]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/de-ce-nicusor-dan-nu-a-miscat-niciun-deget-pentru-ilie-bolojan-ba-dimpotriva.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/de-ce-nicusor-dan-nu-a-miscat-niciun-deget-pentru-ilie-bolojan-ba-dimpotriva.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[M-am așteptat, iar ca mine, mulți alții, ca Nicușor Dan să considere USR a-i fi partid prezidențial. Spre surprinderea mea, lucrurile nu au stat deloc așa încă de la începutul mandatului. Pe atunci, credeam că mi se pare.
O excludere de neuitat
De la excluderea sa din USR, orice entuziasm de partid la adresa sa este privit de Nicușor Dan sub semnul „să fie primit!”. Nu a făcut niciodată după părăsirea USR vreun efort să pară a fi de-al lor Oare de ce? Păi, răspunsul este simplu. Îi cunoaște pe cei din USR mai bine decât oricine.

Nicușor Dan știe foarte că USR este o organizație cu iz politic, nicidecum un partid politic. Un fel de UDMR, dacă vreți, dar nu pe criterii etnice, ci stări de spirit generate preponderent hormonal care grupează și regrupează găști care se decimează reciproc.
„Dă-te tu, să mă pun eu!”
În USR nu există direcție, nu există doctrină, nu există coeziune ideologică. Progresismul clamat și ideile neo-marxiste țin doar de ipocrizia declamativă juvenilă. În spatele lor nu stă decât „dă-te tu, să mă pun eu”. Unii s-au și pus și deja sunt milionari.

Să revin. Așadar, Nicușor Dan îi cunoaște cel mai bine. El a inventat USR, atunci când a metamorfozat ONG-ul Uniunea Salvați Bucureștiul în partid. Partid din care a fost dat afară pentru „deviaționism”. Adică, pentru deviere de la non-valorile partidului.
Eu i-am luat partidul!
Aparent, Nicușor Dan a demisionat din USR pe 1 iunie 2017. Adevărul a fost însă altul. L-a recunoscut Ionuț Moșteanu, într-o înregistrare audio, intrată în posesia presei. În înregistrare, Ionuț Moșteanu afirma că este unul „dintre ăia care i-au luat partidul” lui Nicușor Dan.

S-a întâmplat pe fondul discuțiilor cu privire la poziția pe care USR urma să o adopte pe tema modificării Constituției. Inițiativa de modificare viza înlocuirea sintagmei „între soți” din art. 48 al Constituției cu „între un bărbat și o femeie”. Pentru că minoritatea LGBT și-a văzut proiectele de viitor periclitate, Biroul Național al USR a votat împotriva neutralității. A ales să se opună oficial inițiativei Coaliției pentru Familie.
Cum cade un prost „pe tehnică”
Nicușor Dan ar fi dorit ca USR să rămână neutru pe tema modificării Constituției. Poziția sa a constituit motivul pentru care a fost împins la demisie. Cum ziceam, mai slăbuț de minte, cu câteva luni înainte ca Nicușor Dan să ajungă președintele României, Ionuț Moșteanu a căzut pe tehnică:

„Eu m-am certat cu el. I-am luat partidul în 2017. Sunt unul dintre ăia care i-am luat partidul. L-am dat afară, l-am împins. Atunci, era mai bine să conducem noi și-a fost bine c-am condus noi partidul. Are niște lipsuri. Ce înseamna partidul de atunci? Partidul era bine așezat, pe picioare, care funcționa, avea structuri funcționale, oameni în toată țara; unii mai buni, unii mai răi. Că nu sunt toți genii, că n-ai de unde! Dacă erau toți harnici și geniali, eram… noi conduceam toată România asta.”
Remake cu Elena Lasconi
Evident, Ionuț Moșteanu nu a acționat de capul lui, ci a fost împins la înaintare de Biroul Național al USR. Același film s-a repetat și cu Elena Lasconi. Ba, chiar în două episoade. În primul, turnat în noiembrie 2023, sub mandatul lui Cătălin Drulă, fosta jurnalistă a fost eliminată de pe lista pentru europarlamentare. Motivul a fost livrat de fiica ei, Oana Lasconi, care și-a turnat mama că a votat „Da” la Referendumul pentru Familia tradițională. Deci, tot pe bază de LGBT.

Al doilea episod, turnat în aprilie 2025, s-a petrecut chiar în mandatul Elenei Lasconi. Biroul Politic Național al USR i-a retras sprijinului pentru Cotroceni. I-au retras susținerea în plină campanie și i-au anulat contractele de promovare. Mai mult, colegii i-au cerut înapoi banii împrumutați pentru campanie, ca să o lase fără nicio resursă financiară. Aici nu a mai fost pe bază de LGBT, ci pe bază de ordine primite.
Despre miniștrii USR doar useriștii cred că sunt de-ai lor
Clar, Nicușor Dan a ajuns președinte și prin sabotarea de tip securist a candidaților Elena Lasconi și Crin Antonescu. Știe și el asta, dar cum spuneam a trecut-o la „să fie primit”. Mult mai bine decât asta însă, știe din propria experiență că pe foștii să camarazi din USR nu poate da doi bani. Și nici nu-i dă, după cum se poate vedea limpede. Despre miniștrii USR din Guvernul Bolojan doar useriștii cred că sunt de-ai lor. Citiți-le cu atenție cv-urile! Veți vedea că toți sunt din subunitatea REPER comandată de Dacian Cioloș.

În tot acest timp, prin numirile făcute la Guvern, mai toate din zona tefelisto-oenigistă, și prin toate deciziile luate, Ilie Bolojan s-a evidențiat a fi noua stea a USR, un veritabil super-guru al partidului. Asta, în ciuda istorioarelor de grădiniță ale lui Dominic Fritz despre discuțiile confidențial-privilegiate pe care le-ar purta periodic cu președintele Dan.
Argument final: Tripleta „Rheinmetall-Fritz-Bolojan”
Ca să o scurtez. Nicușor Dan nu uită că a fost tratat ca o măsea stricată de propriul său partid. Nu uită nici că ...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/08/mirel-curea-editorial-1024x570.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Bolojan pentru noi, este ca Georgescu-Doi! Cum se transformă Ilie-Sărăcie în Ilie-Demagogie]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/bolojan-pentru-noi-este-ca-georgescu-doi-cum-se-transforma-ilie-saracie-in-ilie-demagogie.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/bolojan-pentru-noi-este-ca-georgescu-doi-cum-se-transforma-ilie-saracie-in-ilie-demagogie.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Asistăm, în aceste zile, la un fenomen de laborator politic cum rar ai ocazia să vezi. Este vorba despre marea forțare a personajului Ilie Bolojan. Interviu după interviu, numai în medii controlate, neadevăr după neadevăr, se construiește un piedestal.

Sprâncenatul pe care românii îl știau drept „Ilie-Sărăcie”, administratorul lipsit de șarm și imaginație, cel care tăia în carne vie și număra fiecare agrafă de birou, vrea să fie dat dispărut. Și în locul lui să apară „Bolojan-Eroul”, „Bolojan-Reformatorul”.

Un personaj OK care pare extras dintr-un algoritm de inteligență artificială programat să livreze mântuire națională pe bandă rulantă.

După modelul lui Călin Georgescu.
Modelul Georgescu, aplicat cu succes
Dar ce se ascunde în spatele acestei noi vopsele de like-uri și promovări masive? Entuziasmul tradițional pe care îl au românii pentru cel care livrează știri proaste, ar putea spune unii. Așa a fost și Theodor Stolojan, un premier care vorbea sacadat și anunța devalorizarea leului de ziceai că sunt cotele apelor Dunării.

Dacă te uiți cu atenție la ecranele televizoarelor și, mai ales, la fluxul nesfârșit de pe rețelele sociale, observi o schimbare radicală de ton. Bolojan nu mai vorbește despre viitor, ci despre trecut. Acum livrează „pastile” de proastă administrare. Scurte, percutante, cu un aer de moralitate absolută, care amintesc izbitor de stilul lui Călin Georgescu.

Este o tehnică de comunicare studiată, susținută de un uriaș aparat de propagandă și, se pare, de un „creier” digital care știe exact ce vrea să audă electoratul obosit de scandal. Și care este dornic de a găsi un nou salvator.

După modelul lui Călin Georgescu.
Ultima „pastilă” marca Bolojan
Energia. Recent, ne-a explicat, cu un aer de profesor universitar care a descoperit piatra filosofală, că energia e scumpă în România pentru că la Hidroelectrica nu s-au montat baterii de stocare. Sună logic, nu? Sună moralizator, sună a „viziune”. Doar că, atunci când ridici capota acestei afirmații, motorul adevărului începe să scoată fum.

Să dăm cifrele pe față, pentru că propaganda nu stă bine cu matematica. În primul rând, celebrul PNRR ,„biblia” investițiilor făcută sub supravegherea USR, pe care Bolojan îl curtează acum deloc subtil, a prevăzut exact zero euro pentru baterii de stocare la Hidroelectrica. Zero. Nu a fost o prioritate pentru „reformatori” de la USR, iar Bolojan nu a scos un sunet atunci.

În al doilea rând, există o realitate cinică pe care „Reformatorul” o trece sub tăcere. Guvernul României, din care face parte și partidul domniei sale, folosește Hidroelectrica drept „vaca de muls” a bugetului național. Aproape tot profitul gigantului energetic este extras sub formă de dividende pentru a acoperi găurile negre ale statului și populismele electorale.
Ilie nu vorbește cu Bolojan
Deci, Ilie-Sărăcie nu poate să vorbească cu Bolojan-Reformatorul, și să-l întrebe cu ce bani să se facă investițiile în baterii dacă voi, politicienii, luați și ultimul leuț din conturile companiei? Poate, dar o să primească un răspuns sub forma unei tăceri adânci și încruntate.

După modelul lui Călin Georgescu.

Este ușor să ieși la tribună cu un aer de Mesia, să privești fix în cameră și să dai sentințe morale. Este mult mai greu să explici de ce, în timp ce ceri „stocare și investiții”, mâna guvernului tău e adânc înfiptă în buzunarul Hidroelectrica.

Metamorfoza lui Bolojan ne arată însă ceva mult mai periculos: nașterea unui nou tip de populism poleit cu tehnocrație. Sub masca omului sobru, se instalează un aparat de propagandă care folosește dorințele românilor și AI-ul pentru a transforma un personaj modest, încăpățânat și fără cunoștințe economice într-un Mesia național.
Onestitatea trebuie probată, nu jucată
Problema e că, la fel ca în cazul bateriilor de care vorbește, dacă nu ai energie reală și onestitate în spate, totul rămâne doar o carcasă goală, frumos luminată de proiectoarele campaniei.â

Ieri a mai scos una: cum vor crește salariile românilor odată cu interzicerea cumulului pensie-salariu. O demagogie cât casa. Pe lângă faptul că inițiativa este neconstituțională, Bolojan nu are niciun studiu de impact, adică habar n-are care este efectul. Dar minciuna nu are nevoie de argumente.
Vânzarea companiilor profitabile, o miză personal
Dar să nu uităm marele tun!

Analiza raportului semnat de Oana Gheorghiu scoate la iveală o strategie guvernamentală construită pe o disproporție flagrantă între discursul public și realitatea cifrelor. În timp ce Guvernul își afișează intențiile de transparentizare prin cinci listări la bursă (IPO), valoarea cumulată a acestora abia dacă atinge pragul de 10 miliarde de lei, reprezentând doar o fracțiune neglijabilă din activele puse în joc.

Adevărata miză financiară este ascunsă în zona plasamentelor private accelerate (ABB), unde patru companii mamut, evaluate la 150 de miliarde de lei, urmează să fie tranzacționate prin proceduri rapide care evită control...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2020/05/dan-andronic-editorial.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[România pierde sute de milioane de euro din PNRR, ca la "păcănele"]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/romania-pierde-sute-de-milioane-de-euro-din-pnrr-ca-la-pacanele.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/romania-pierde-sute-de-milioane-de-euro-din-pnrr-ca-la-pacanele.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Să ne înțelegem bine de la început: am fost mințiți. Și nu oricum, ci cu o metodă pe care o vedem aplicată de ani de zile în laboratoarele politice de la București. Luni de zile, trompetele „marii reforme” ne-au spart urechile cu un singur refren: pensiile magistraților. Ni s-a explicat, cu o agresivitate demnă de cauze mai bune, că independența justiției e un lux pe care nu ni-l permitem, că 231 de milioane de euro stau agățate de pensiile judecătorilor și că, dacă nu tăiem în carne vie, pierdem trenul PNRR.

A fost, în fapt, o uriașă perdea de fum. O diversiune aruncată pe piață pentru a ne ține privirile ațintite spre tribunale, în timp ce în spatele ușilor închise de la Palatul Victoria se semna eșecul.

Zilele trecute, a venit momentul adevărului. Dragoș Pîslaru a dat drumul la robinetul cu realitate: pe jalonul pensiilor, România recuperează doar 166 de milioane de euro. Dar surpriza, și aici e „șmecheria”, pierderea nu vine de la magistrați. Banii pierduți nu s-au scurs printre degetele judecătorilor, ci s-au evaporat în gaura neagră a guvernanței companiilor de stat.

Aici e buba!

Adevărata catastrofă financiară se află în zona companiilor din Energie și Transporturi. Acolo unde „băieții deștepți” sunt înlocuiți de „oamenii noștri”, unde numirile politice au bătut orice criteriu de performanță și unde strategia lipsește cu desăvârșire.

Mă întreb, și vă întreb: de ce n-am văzut niciun scandal public pe aceste numiri? Unde au fost analiștii de serviciu când se tranșau funcțiile în Energie fără niciun indicator de performanță? Tăcere totală. S-a preferat tema pensiilor, pentru că era „sexy” electoral și oferea un țap ispășitor perfect.

Guvernul condus de Ilie Bolojan, acest sexy-simbol al eficienței administrative promovat intens, a avut totul la dispoziție: timp, viceprim-miniștri „competenți”, sau așa ni s-a spus, și o susținere politică de nezdruncinat. Și totuși, bilanțul este unul negru pe alb: sute de milioane de euro pierduți.

În orice țară normală, în care responsabilitatea nu e doar un cuvânt din dicționar, o asemenea gaură în bugetul național ar fi provocat un cutremur. La noi, se încearcă vânzarea eșecului pe post de victorie politică. Se aruncă pisica moartă în curtea altora, în timp ce gunoiul este băgat, tacticos, sub preșul de la Victoria.

Realitatea e crudă: tema pensiilor magistraților a fost paravanul ideal pentru a masca incapacitatea echipei Bolojan & Co. de a închide dosarele grele. Au jucat la păcănele cu banii europeni și au pierdut. Un Capital greu de înlocuit.

Iar noi, cetățenii, asistăm la același spectacol de prost gust. De fiecare dată ni se spune că e nevoie de transparență, dar primim doar opacitate și jocuri de culise. Și, ca într-un viciu din care nu ne mai vindecăm, mai băgăm o fisă în „păcănelele politice” de la București. Tragem de manetă cu speranța deșartă că, de data asta, vom lovi jackpotul.

Doar că, la final, casa câștigă întotdeauna. Iar „casa” sunt ei, în timp ce nota de plată ne rămâne nouă.]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2020/05/dan-andronic-editorial.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Blocada ca strategie: Trump strânge șurubul Iranului între petrol, politică și alegeri]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/blocada-ca-strategie-trump-strange-surubul-iranului-intre-petrol-politica-si-alegeri-2.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/blocada-ca-strategie-trump-strange-surubul-iranului-intre-petrol-politica-si-alegeri-2.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Președintele american Donald Trump i-a instruit pe consilieri săi să se pregătească pentru un blocaj prelungit al Iranului, a relatat marți 28 aprilie The Wall Street Journal.

Citând oficiali americani, raportul arată că în cadrul unor întâlniri recente, Trump a optat pentru continuarea sugrumării economiei iraniene și a exporturilor de petrol, prin împiedicarea navelor să intre sau să iasă din porturile sale. Acesta a apreciat că celelalte opțiuni ale sale — reluarea bombardamentelor sau retragerea din conflict — prezintă riscuri mai mari decât menținerea blocajului, au adăugat oficialii, potrivit raportului. SUA și Israel au lansat o ofensivă comună împotriva Iranului pe 28 februarie, determinând Teheranul să riposteze cu atacuri asupra a ceea ce a descris drept interese americane în regiune, multe dintre ele în țările din Golf.

Un armistițiu a fost anunțat pe 8 aprilie prin mediere pakistaneză, urmat de negocieri găzduite la Islamabad în perioada 11-12 aprilie, însă tratativele s-au încheiat fără niciun acord. Trump a declarat ulterior că armistițiul a fost prelungit la cererea Pakistanului, în așteptarea unei propuneri din partea Teheranului. Luni, 27 aprilie, el a semnalat că este puțin probabil să accepte cea mai recentă propunere a Iranului de a pune capăt războiului, după ce Teheranul a propus un plan de redeschidere a Strâmtorii Hormuz, lăsând totodată chestiunile legate de programul său nuclear pentru negocieri ulterioare.
Blocajul ca armă: America strânge șurubul, dar timpul lucrează împotriva ei
Washingtonul nu bombardează și nu negociază. Strânge șurubul. Potrivit The Wall Street Journal, președintele Donald Trump a instruit consilierii să pregătească un blocaj naval prelungit al Iranului, împiedicând navele să intre sau să iasă din porturile sale. E o decizie care pare fermă, dar care ascunde, în realitate, o profundă ambiguitate strategică.

Cu câteva zile înainte, Reuters raporta că serviciile de informații americane evaluau scenarii de ieșire din conflict — inclusiv o eventuală „declarație de victorie" — cu un ochi pe alegerile de mijloc de mandat din noiembrie. Puse alături, cele două rapoarte nu se contrazic. Se completează. Reuters descria dilema. WSJ descrie decizia. Trump a ales blocajul — varianta care nu escaladează dramatic, dar nici nu cedează teren. Clasica mișcare a negociatorului care refuză să pară nici agresiv, nici slab.
Trei opțiuni, una singură acceptabilă politic
Administrația a cântărit trei variante: reluarea bombardamentelor, retragerea sau blocajul. Prima opțiune e inacceptabilă — nu pentru că ar fi imposibilă militar, ci pentru că ar produce imagini de război în an electoral. A doua ar fi interpretată drept înfrângere, un scenariu pe care nicio administrație americană nu și l-a asumat public în ultimele decenii. A rămas blocajul — instrumentul de presiune o alternativa la câmpul de luptă, fără victime vizibile, fără titluri de primă pagină despre soldați morți. Din punct de vedere politic intern, e cea mai ușoară decizie de vândut electoratului american. Din punct de vedere strategic, e cea mai complicată de dus la capăt.
Sabia cu două tăișuri
Blocajul naval al porturilor iraniene agită inevitabil piețele energetice. Iranul nu e un jucător marginal în ecuația petrolului global — e unul dintre marii exportatori, iar orice restricție serioasă a fluxului său de hidrocarburi se resimte în prețurile la pompă, inclusiv în America. Iar prețul benzinei în luna octombrie e unul dintre cei mai buni predicatori ai dispoziției electorale americane.

Reuters identifica deja această vulnerabilitate: operațiunile împotriva Iranului sunt nepopulare, iar creșterea prețurilor la combustibil reprezintă un risc real pentru republicani. Prin urmare, administrația Trump se află într-o capcană a propriei construcții — menține blocajul ca să nu pară că cedează, dar blocajul riscă să-i coste voturi exact în momentul în care contează cel mai mult.
Propunerea iraniană - cheia de boltă ignorată
WSJ adaugă un detaliu esențial, trecut aproape în subsidiar: Trump a respins deja propunerea Iranului de a redeschide Strâmtoarea Hormuz, lăsând chestiunile legate de programul nuclear pentru negocieri ulterioare. E o informație care schimbă complet cadrul de lectură al întregului dosar.

Dacă miza ar fi fost strict militară sau economică, oferta iraniană ar fi fost un punct de plecare rezonabil. Redeschiderea Strâmtorii Hormuz ar fi putut fi prezentată drept o victorie — exact tipul de „declarație de victorie" pe care Reuters o descria ca scenariu evaluat de serviciile de informații. Faptul că Trump a refuzat-o înseamnă că miza reală nu e Strâmtoarea. E programul nuclear. Și pe dosarul nuclear, nicio administrație americană nu și-a permis istoric să pară că acceptă amânarea — e echivalentul diplomatic al capitulării lente.
Epuizare, nu victorie
Blocajul prelungit nu e o strategie de victorie. E o strategie de epuizare. Washingtonul pariază că Teheranul va ceda înainte ca răbdarea...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/08/alexandru-grumaz-1-1024x749.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Moise de Bihor între măreție, degradare intelectuală și Tablele Legii din Parlament]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/moise-de-bihor-intre-maretie-degradare-intelectuala-si-tablele-legii-din-parlament-2.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/moise-de-bihor-intre-maretie-degradare-intelectuala-si-tablele-legii-din-parlament-2.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Moțiunea de cenzură seamănă mai degrabă cu o piesă provincială jucată într-un teatru care și-a pierdut până și orgoliul imposturii. Nu mai exista nici măcar ambiția grandorii. Nimeni nu vrea să fie un Richelieu, un Talleyrand sau măcar un prefect interbelic corupt și elegant; oamenii aceștia par administratori de scară de bloc certați pe listele de întreținere ale Apocalipsei.

Și totuși, vorbesc despre „destinul țării”, despre „salvarea națională”, despre „momente istorice”, sau ” partide pro-europene” și ”europenism” cu o solemnitate atât de disproporționată față de statura lor încât aproape că înduioșază. Îi vezi la televiziuni cum se atacă reciproc cu acea ură birocratică specifică lumii neomarxiste moderne, o ură fără pasiune, fără tragedie, fără măreție, ca și cum niște funcționari de la cadastru și-ar disputa proprietatea asupra pustiei morale în care am ajuns să trăim.

Dar adevărata revelație nu e moțiunea în sine, ci comparația aceea rostită grav, aproape liturgic, dintre contabilul  jupuitor meomarxist de la Oradea și biblicul Moise. Acolo simți ceva mai profund decât iritare politică; simți acel amestec de râs și spaimă pe care îl ai când vezi un om beat intrând într-o biserică și încercând să cânte Axionul.
Moise. Omul muntelui și al focului.
Omul singurătății absolute, care vorbește cu Dumnezeu în întuneric și își conduce poporul prin deșert patruzeci de ani, care sparge Tablele Legii văzând vițelul de aur. Și acum numele lui e folosit pentru a descrie un administrator al deficitului bugetar, un tehnician al austerității, un contabil al colapsului.

Nu comparația scandalizează, ci naturalețea cu care a fost rostită și receptată. Faptul că nimeni nu mai simte disproporția. Că marile simboluri au coborât atât de jos încât pot fi rostogolite prin studiouri, printre breaking news, reclame la suplimente pentru prostată și grafice despre TVA.

Aceasta este, probabil, forma finală a degradării culturale: nu distrugerea simbolurilor, ci transformarea lor în accesorii de platou tv.
Nimeni nu-l mai contestă pe Moise; e ceva infinit mai trist — îl invită la talk-show.
Îl așază între un consultant politic transpirat și o moderatoare cu privire inteligentă și obosită și îl întreabă dacă are soluții concrete pentru așa-zisa ”reformă”.

Te întrebi serios dacă Moise ar mai putea supraviețui lumii noastre. Probabil că nu. Ar apărea imediat analiști care ar explica doct că traversarea Mării Roșii a fost populism acvatic și că mana cerească a creat dependență socială în rândul grupurilor vulnerabile din deșert. Ar exista experți, profesori universitari cu bărbuță, care ar demonstra că Tablele Legii sunt prea rigide și insuficient de incluzive. S-ar cere transparență decizională în relația cu rugul aprins și o dezbatere publică privind costurile traversării pustiei.
În fond, poate că aceasta este adevărata tragedie a epocii mele: nu faptul că nu mai avem oameni mari, ci faptul că am pierdut instinctul distanței dintre măreție și administrație.
Nu mai știm să privim în sus fără să coborâm imediat totul la nivelul contabilității zilnice. Totul trebuie tradus în management, în eficiență, în procedură, în ”reformă” și „europenism”.

Dacă Moise ar apărea astăzi în Parlament, cu tablele sub braț și cu nisipul pustiei încă pe sandale, un moderator cu tricou sub sacoul suflecat până la coate, l-ar privi zâmbind superior și l-ar întreba despre LGBTQ…

Exhală aceste ”poziționări”, totuși, un aer scârbos, aparte în spectacolul intelectualului îngenuncheat nu de forță, nici de foame, nici măcar de frică adevărată, ci de ceva mult mai mic și mai degradant: de obișnuința confortului și de atracția mediocrității victorioase. Nu vîrsta îl face lamentabil pe profesorul universitar care laudă slugarnic un politician rudimentar, nici eșecul literar pe scriitorul sau ziaristul care își pune talentul în slujba unor figuri pe care, în sinea lui, probabil le disprețuiește, ci faptul că între ceea ce ar fi putut fi și ceea ce acceptă să devină se cască o prăpastie morală pe care o acoperă zilnic cu fraze, justificări și grimase televizate.

Este greu să privești un actor coborând voluntar în anticamera puterii, râzând prea zgomotos la glumele unor oameni fără spirit, aprobând emfatic banalități administrative, transformându-și vocea — care îl rostea pe Shakespeare, Cehov sau Blaga — într-un instrument de propagandă pentru indivizi incapabili să înțeleagă măcar frumusețea unei singure pagini pe care el însuși a interpretat-o cândva.
Există aici ceva mai dureros decât corupția propriu-zisă: disproporția.
Contrastul aproape obscen dintre statura culturală și micimea obiectului slujit. Acesta este adevăratul semn al unei epoci obosite: nu faptul că mediocrii ajung sus — mediocrii au existat întotdeauna — ci faptul că oamenii superiori acceptă să îi slujească și să-i legitimeze. Puterea brută nu caută doar obediență; ea caută consacrare simbolică. Are nevoie de profesorul cu titluri, de filosoful cu BMW, de scriito...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2023/04/Octavian-Hoandra_RzV-1024x683.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Gândiți-vă! Bolojan i-a uitat pe veteranii de război, iar Miruță a încurcat cifrele de la Armată cu cele de la MAI]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/ganditi-va-bolojan-i-a-uitat-pe-veteranii-de-razboi-iar-miruta-a-incurcat-cifrele-de-la-armata-cu-cele-de-la-mai.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/ganditi-va-bolojan-i-a-uitat-pe-veteranii-de-razboi-iar-miruta-a-incurcat-cifrele-de-la-armata-cu-cele-de-la-mai.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[În vremea când era preşedinte interimar, instalat la Cotroceni, Ilie Bolojan era preocupat să fie băgat în seamă de români. Trebuia să treacă bariera primarului de la Oradea și șeful politic al județului Bihor. Pe 29 aprilie 2025, Bolojan nu-i ignoră pe veteranii armatei române și le transmite „respectul și recunoștința pe care le merită”. Când a ajuns premier, le-a dat 26 de lei în plus, pe an, pentru plata facturilor. 

 Ieri,  cu prilejul Zilei Veteranilor de Război, premierul Ilie Bolojan, apăsat de grija achizițiilor de miliarde de euro prin programul european SAFE și prins în agitația efectelor produse de moțiunea de cenzură, a uitat să le mai transmită „respectul și recunoștința” celor câtorva sute de veterani care mai trăiesc după ce au luptat în Al Doilea Război Mondial.
Conform datelor disponibile la nivelul lunii aprilie 2025, în evidențele Ministerului Apărării Naționale (MApN) mai figurau în viață 437 de veterani de război care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial. De asemenea, erau în viață 13 văduve. Azi numărul lor e mai mic.
România mai are astăzi și 288 de veterani de război din rândul Ministerului de Interne, cifră comunicată ieri de ministrul de Interne, Cătălin Predoiu.

Bătaia de joc la care au fost supuși acești bătrâni prin impozitarea indemnizației și ignorarea unor drepturi cetățenești e greu de digerat prin aceste evenimente festive. Cuvintele din mesajele miniștrilor i-au emoționat pe foștii ostași ai Armatei Române, dar familiile lor, care-i îngrijesc, știu că sunt doar vorbe. Respectul și recunoștința ar trebui să se regăsească în indemnizația pe care le-o oferă statul și în drepturile incluse în lege.

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu: „Veteranii reprezintă memoria vie a unor momente decisive din istoria României”

Dacă ministrul Radu Miruță a însăilat un text cu date din biografia celor trei veterani invitați la MApN, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu și-a construit mesajul pe importanța bravilor militari care și-au făcut datoria când țara era ocupată fie de nemți, fie de ruși. S-a adresat și generațiilor tinere „care nu au cunoscut războiul”, dar care trebuie să știe că „întâlnirea cu veteranii este o formă de educație morală”.

„Ne ajută să înțelegem că pacea trebuie apărată, că libertatea trebuie protejată și că viitorul României trebuie construit cu respect față de cei care au apărat-o în cele mai grele momente”, a transmis Predoiu, poate cel mai hulit liberal de către susținătorii premierului Bolojan.

[caption id="attachment_4713012" align="alignnone" width="500"] Ministrul Cătălin Predoiu, împreună cu văduva unui veteran si generalul (r) Ionel Hurdubaie, cândva șeful Interpol România[/caption]

Ministrul de Interne a subliniat că „veteranii reprezintă memoria vie a unor momente decisive din istoria României” și a amintit evenimentul istoric care a marcat recunoașterea veteranilor de război. E vorba despre Înaltul Decret Regal din 29 aprilie 1902, prin care regele Carol I a instituit pentru prima dată titlul de „veteran de război”, în semn de recunoaștere a meritelor celor care au apărat independența, suveranitatea, integritatea teritorială și interesele României.

Ei bine, acestor români, guvernanții noștri de după 1990 le-au făcut viața amară cu tot felul de decizii! Bolojan, în pachetul lui de aranjat venituri, le-a tăiat una-alta, dar le-a dat colosala sumă de 26 de lei pe an pentru facturi!

Ministrul Miruță a încurcat cifrele de la Armată cu cele de la MAI

Radu Miruță, pe Facebook, referindu-se la doi veterani de război, cu vârste de 101 ani, respectiv 102 ani, invitați ieri la MApN: „Sunt doar 2 dintre cei încă 288 de veterani care au luptat în al Doilea Război Mondial. Astăzi am stat la aceeași masă cu oameni care au ținut România în picioare atunci când a fost cel mai greu”.

Nu i-o fi venit să verse o lacrimă de emoție fiindcă avea în fața lui doi bărbați care în tinerețea lor și-au riscat viața ca să apere această țară? S-a gândit vreun moment că el este ministru fiindcă au existat acești militari care au alungat nemții și rușii de pe pământurile noastre?

[caption id="attachment_4713013" align="alignnone" width="700"] Ministrul Radu Miruță si veteranul de război Victor Guțu, 102 ani, în 29.04.2026 Foto MApN[/caption]

Ministrul Apărării s-a dus acasă sau la birou și, spre seară, a scris un text pe  Facebook și a postat fotografii cu veteranii omagiați la minister. S-a inspirat din mesajul ministrului Predoiu, dar a copiat greșit numărul de veterani de război existenți în evidența MApN. A notat 288, atât cât sunt veterani în structura MAI. Gândiți-vă!, vorba premierului Bolojan devenită tic, că avem de a face cu profesionistul care salva fabrica militară de la Sadu cu fostul polițist Savador Caragea. Are însă mână bună la cifrele din contractele din programul SAFE. Gândiți-vă, nu seamănă afacerea cu armament cu achizițiile de vaccinuri antiCovid?!]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2024/02/simona-editorial.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[România, marea jefuire e pregătită]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/romania-marea-jefuire-e-pregatita-2.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/romania-marea-jefuire-e-pregatita-2.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Prinşi cu greutatea traiului de zi cu zi, cu numărarea bănuţilor atunci când mergem să ne cumpărăm de mâncare, ca să ne încadrăm în suma prăpădită pe care o avem de cheltuit, nu am băgat de seamă că Guvernul Bolojan a pregătit, pe tăcute, marele jaf al României. România jefuită de perlele coroanei, cu premeditare şi cinism.

Primul pas a fost aducerea în Cabinet a domanei Oana Gheorghiu şi numirea ei într-o funcţie cheie. Reforma companiilor de stat. Deşi nimic nu o recomanda pe doamna Gheorghiu ca o reformatoare, pentru că la viaţa ei nu reformase nicio companie. De altfel, la prima conferinţă de presă după numire, noul membru al Guvernului României a răspuns la toate întrebările cu: „Nu ştiu”. Habar nu avea de nimic. Nici măcar nu ştia cam care sunt companiile pe care le avea de reformat, necum în ce stadiu se află ele: în faliment, în insolvenţă etc.
Listarea la bursă a companiilor de stat
Acum însă, când suntem în pragul celui de-al doilea pas de jefuire a României, am înţeles ce căuta habarnista în Guvern. Avea o misiune. Iar îndeplinirea ei nu îi cerea să ştie, câte ceva măcar, despre companiile ce trebuiau reformate. Urma să primească lista şi n-avea rost să-şi încarce memoria. Trebuie făcut al doilea pas, care înseamnă listarea la bursă a companiilor de stat. Mai ales ale celor care aduc profit.

Au sărit tot felul de economişti, care de care mai docţi, ca să ne facă proşti, că nu înţelegem care este deosebirea dintre o listare la bursă şi vânzare. Că ne temem degeaba. Că suntem retrograzi. Că ei vor progresul cu orice preţ. Este adevărat că până acum România s-a vândut la bucată, dar de acum înainte este cu totul altceva.

Cam cum este altcevaul ăsta? Să luăm un exemplu despre care economiştii care ne ceartă că nu înţelegem ce bine vrea să ne facă Bolojan şi miniştrii, ăia care au mai rămas, ultracapabili, ce acum conduc şi câte două, trei ministere deodată, nu pomenesc nimic.
Vă mai amintiţi de „Oltchim” Râmnicu Vâlcea?
Nici ea nu a fost scoasă la vânzare. Statul român era acţionar majoritar. Până în anul 2008, „Oltchim” a funcţionat perfect. Era una dintre cele mai importante verigi ale economiei româneşti. De ea depindeau atât furnizorii de materii prime, cât şi cei care cumpărau de la „Oltchim” materii prime pentru a le prelucra. 80 la sută din producţie mergea la export, în Unieunea Europeană, dar şi în ţări din Asia şi Africa. „Oltchim” producea materii prime pentru cam toate obiectele care ne înconjoară în casă sau pe stradă. Mai mult, cererea de astfel de materii prime, produse la combinatul din Râmnicu Vâlcea, explodase pe piaţă. Nu putea face faţă decât la jumătate dintre comenzi.

Nici nu aveau concurenţă în Europa, decât punctual, pe câteva produse, la nişte combinate mici din Cehia şi Ungaria. Cum de s-a făcut ca să nu mai meargă  aceast combinat chimic ale cărui produse erau foarte cerute pe piaţă? A fost strâns de gât de OMV. Care a cumpărat „Arpechim”, din Piteşti şi a spus că nu mai furnizează nimic, până nu i se plătesc datoriile restante. Care, la vremea respectivă, nu erau chiar aşa de mari. Fără „Arpechim”, „Oltchim” nu poate supravieţui, pentru că de la combinatul argeşean îşi procură două dintre materiile prime esenţiale: etilena şi propilena.

Acestea două ajungeau de la Piteşti la Râmnicu Vâlcea printr-o conductă lungă de 60 de kilometri. Din altă parte, nu avea cum să le procure, pentru că transportul acestor substanţe, altfel decât prin conductă, este extrem de dificil şi periculos. În plus, ar fi însemnat costuri uriaşe de transport şi depozitare. În disperare de cauză, „Oltchim” cumpără de la OMV partea de „Arpechim” care-i furniza materiile prime. După ce ia banii, OMV anunţă că închide combinatul. Deci, „Oltchim” cupărase degeaba, pentru că fără restul combinatului funcţional, nu se mai puteau produce etilenă şi propilenă.

Aşa că „Oltchim” s-a înglodat şi mai rău în datorii fără materie primă, deşi cererea pe piaţă a produselor ei era mare.

Şi acum, să vedem de ce nu trebuie să ne creadă proşti economiştii care ne dojenesc pentru că nu înţelegem că listarea la bursă înseamnă minunea de pe lume.
La „Oltchim”, statul era acţionar majoritar
Cu 2 la sută, mai era acţionar o fimă, PPC pe numele ei. Guvernul Tăriceanu a făcut atunci o mârşăvie, rămasă nesancţionată de lege nici până în ziua de azi. Pentru a plăti o datorie, statul a redus partea lui de capital social la Oltchim, iar acţionarul minoritar, cu doar 2% (PCC) s-a trezit că prin această mișcare i s-a majorat ponderea la aproximativ 20%.

Să mai spunem că PCC era de fapt vârful de lance al firmei germane BASF, care era concurată acerb de „Oltchim” pe piaţa liberă, pentru că avea preţurile, la aceleaşi produse, de aceeaşi calitate, mult mai mici decât firma germană. Cu 20 la sută, PCC a început să distrugă efectiv „Oltchim”, opunându-se oricărei tentative de a o face rentabilă. Până a pus-o pe butuci.
Acum, Guvernul Bolojan vrea să scoată la bursă acţiuni ale firmelor româneşti care au m...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2021/02/sorin-ovidiu-balan-editorial-1024x662.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Formatul „5+2” în reglementarea transnistreană: este doar suspendat sau și “defunct”?]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/formatul-52-in-reglementarea-transnistreana-este-doar-suspendat-sau-si-defunct.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/formatul-52-in-reglementarea-transnistreana-este-doar-suspendat-sau-si-defunct.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Autoritățile de la Chișinău au transmis un mesaj tranșant cu privire la viitorul formatului de negocieri „5+2”, pe care nu îl mai consideră viabil. Instituit în 2005 pentru a facilita soluționarea conflictului transnistrean cu asistența SUA și UE, în calitate de observatori, formatul „5+2” a devenit derizoriu. Agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, lansată în februarie 2022, a schimbat definitiv, și aparent iremediabil, dinamica în cadrul formatului de negocieri dedicat soluționării conflictului transnistrean.

Astfel, doi mediatori ai negocierilor – Ucraina și Rusia – au devenit părți ale unui conflict militar, a cărui durată depășește 4 ani. În această situație, formatul „5+2” nu poate servi drept platformă în care toți actorii externi implicați să aibă obiective comune și poziții constructive unul față de celălalt.

Așadar, în timp ce UE, Republica Moldova și SUA, până la realegerea președintelui Donald Trump în 2024, susțin necondiționat Ucraina, Rusia este considerată agresorul. Din acest motiv, Rusia nu poate fi tratată ca o parte credibilă interesată de soluționarea conflictelor din regiune, inclusiv a celui transnistrean, ci mai degrabă ca un generator de conflicte.
Disfuncționalitățile formatului „5+2”
Chiar și după sfârșitul războiului, relațiile ruso-ucrainene vor fi profund marcate de crimele comise de partea rusă împotriva statului și populației ucrainene timp de multe decenii de acum înainte. Încărcătură conflictuală în faza postbelică va fi transferată către negocierile legate de reparațiile de război și statutul teritoriilor ucrainene anexate de Rusia. În acest sens, soluționarea conflictului transnistrean riscă să fie ostatică disfuncțiilor structurale ale formatului „5+2”, provocate de animozitățile ruso-ucrainene.
Ucraina joacă un rol-cheie în soluționarea conflictului transnistrean
Resuscitarea formatului va depinde de disponibilitatea Ucrainei de a se reuni pe o platformă comună cu un stat agresor (Rusia), care neagă crimele de război comise, ocupă teritorii ucrainene și echivalează renașterea identității ucrainene cu extremismul naționalist. Ucraina joacă un rol-cheie în soluționarea conflictului transnistrean datorită proximității sale geografice și dependenței Tiraspolului de infrastructura critică ucraineană din regiunea Odesa. Fără participarea Ucrainei, formatul nu poate fi reluat eficient. În același timp, chiar dacă toți ceilalți actori ar fi de acord să reia formatul, acesta nu ar putea produce rezultate, ocolind factorii de decizie de la Kiev.

Mai mult, pe fondul agresiunii militare rusești, imaginea Rusiei s-a schimbat și ea definitiv, confirmându-i-se trăsăturile de agresor și forță de ocupație. Cu cinci ani înainte de invazia rusă a Ucrainei din februarie 2022, trupele rusești din regiunea transnistreană au fost declarate de facto „forțe de ocupație” (Decizia Curții Constituționale a Republicii Moldova din mai 2017).

Din acest motiv, pentru ca formatul de negocieri „5+2” să aibă sens, ar fi necesară o revizuire radicală. Ca urmare a acestui proces, Rusia trebuie adusă la masa negocierilor cu Moldova, în loc de administrația de la Tiraspol. Conform unor astfel de modificări, formatul ar trebui să fie format din două părți la conflict, Moldova și Rusia, doi mediatori – Ucraina și OSCE – și doi observatori – UE și SUA. O astfel de revizuire a formatului va întâmpina însă opoziția Rusiei, care pe tot parcursul conflictului transnistrean, de la începutul conflictului (1991-92), a susținut ferm ideea că Chișinăul și Tiraspolul sunt singurele părți la conflict.
Chișinăul poate folosi configurația geopolitică actuală
Viitorul formatului de negocieri va depinde atât de poziția Ucrainei, cât și a Rusiei. Neextinderea războiului în regiunea transnistreană, fie prin acțiuni de sabotaj rusești (sub „steagul fals”), fie prin incursiuni ucrainene, pentru preluarea controlului asupra Transnistriei, similar cu controlul temporar și parțial al Ucrainei asupra regiunilor rusești vecine (Belgorod, Kursk sau Briansk). În orice caz, Chișinăul poate folosi configurația geopolitică actuală pentru a pune bazele unui nou format care ar urmări interesele naționale moldovenești, folosind deschiderea fără precedent a UE și slăbirea influenței rusești în regiune.
Scenariul 1. Se reia formatul „5+2”, dar cu excluderea Rusiei.
Odată cu sfârșitul războiului din Ucraina, reactivarea formatului ar putea deveni relevantă. Aceasta ar presupune că administrația de la Tiraspol este de acord să dialogheze cu Chișinăul și actorii externi, fără prezența unui reprezentant rus la masa negocierilor. O astfel de configurație ar putea prinde contur dacă partea moldovenească identifică echilibrul ideal între stimulente și sancțiuni, pentru a rupe sau cel puțin slăbi legătura dintre Tiraspol și Moscova.
Scenariul 2. Formatul este revizuit, declarând Rusia parte la conflict
Chișinăul creează un tandem cu Kievul pentru a se coordona cu OSCE, UE și SUA, pentru a redefini formatul, atribuind R...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2024/01/denis-cenusa.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Miza ascunsă în Golf: China transformă criza în avantaj propriu]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/miza-ascunsa-in-golf-china-transforma-criza-in-avantaj-propriu.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/miza-ascunsa-in-golf-china-transforma-criza-in-avantaj-propriu.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Două zile după debutul conflictului din Golf, China a anulat prima tranzacție importantă în yuani cu obligațiuni emise de către o entitate de stat din Orientul Mijlociu. Era vorba de Abu Dhabi Oil Company – ADNOC, societate petrolieră de stat din EAU, iar anularea avea loc în condițiile ,,volatilității piețelor financiare’’, generată de escaladarea crizei din regiune. Cuantumul tranzacției: 14 miliarde yuani, aproximativ 2 miliarde dolari.
Miza ascunsă în Golf: China transformă criza în avantaj propriu
Aparent, decizia a aparținut companiei emirateze, însă operațiunea inițială făcea parte dintr-o strategie amplă  a Beijingului care vizează, deocamdată, consolidarea raporturilor financiare între statele din Golf și China. Obiectivul real al strategiei este mai generos: un alt pas spre promovarea yuanului ca alternativă la dolar.

În paralel, băncile chineze au manifestat mai multă prudență în acordarea de credite către entități statale și private din zona de conflict. Deși metaforele nu prea au ce căuta în lumea financiară, aici putem spune că yuanul a pierdut o bătălie în fața dolarului, David a fost învins de Goliat. Dar războiul abia începe. În cele ce urmează, voi încerca să deslușesc modul cum China – aparent, primul perdant din exteriorul conflictului – ar putea întoarce situația în folosul său.
Yuan versus petrodolar
Desigur, avem de-a face cu un paradox atunci când afirmăm că războiul din Golf ar putea ajuta yuanul să erodeze bazele așa-numitului ,,regim al petrodolarului’’. Cum s-ar putea întâmpla? Simplu: Statele din Orientul Mijlociu – în special cele afectate de conflict – vor lua în calcul diversificarea economiilor în valută străină, iar yuanul este la îndemână. Puțină istorie ne va arăta că acest lucru este posibil.

Actualmente, cea mai mare parte a țițeiului este facturată în dolari, la nivel mondial. În 1974, Arabia Saudită – urmată de alte petro-monarhii din Golf – a acceptat ,,Pactul dolarului’’, facturând petrolul exportat în dolari și investind surplusul în Statele Unite. Pentru aceasta a primit garanții de securitate din partea Washingtonului. S-a fundamantat astfel ,,era dolarizării’’ schimburilor internaționale întrucât Arabia Saudită era primul exportator al lumii, iar țițeiul avea un rol central în economia globală. Așa a rămas vreme de 40 de ani.
Despre petro-yuan la prezent și ... viitor
Primele schimbări au apărut când petrolul iranian –  apoi cel rusesc – au devenit subiect de sancțiuni. Evaluarea și facturarea s-au făcut și în alte valute: ruble, rupii, yuani. Chiar și Arabia Saudită, a lăsat ,,pactul’’ mai la urmă și a experimentat acest tip de plăți. Puterea dolarului s-a erodat puțin, chiar nesemnificativ în termani comerciali, dar conflictul actual a adus chestiunea în prim-plan propagandistic și psihologic, aș spune că fără o intenție vizibilă a Beijingului sau Teheranului. Adică, în alți termeni, ,,se poate și așa’’.

Influența post-conflict a Chinei asupra Iranului ar putea avea ca efect solicitarea iranienilor ca țițeiul exportat, inclusiv în Europa, să fie achitat în ... yuani. Deocamdată, pare o utopie, dar evoluția relațiillor europenilor cu administrația Trump și ,,cruciada’’ economico-comercială a Beijingului pe vechiul continent pot deveni catalizatori în materializarea acestei idei. Numai că, dacă o țară are rezerve în yuani - adică, petroyuani -  nu le poate folosi în exterior decât cu permisiunea Beijingului. Așa e legea...controlului.
Strategia lui Netanyahu pornește de la alți parametri ... americani
,,Chestiunea nucleară’’ iraniană nu este de dată recentă. În 2012, primul ministru israelian, Benjamin Netanyahu, a mers la Washington pentru a-l convinge pe Barak Obama să blocheze manu militari ambițiile nucleare ale Teheranului. Atunci, ca și acum, politica Iranului pe acest segment militar era o amenințare directă, existențială, pentru Israel. Reacția Casei Albe a fost mult diferită față de cea actuală, în formă și conținut. Obama a fost direct și ușor contondent în discuția cu liderul israelian. S-a temut că va declanșa o criză energetică planetară și un șoc economic pe măsură.

După 14 ani, același Netanyahu se întoarce la Washington cu aceeași rugăminte. Știe că chiriașul cel nou de la Casa Albă gândea altfel. O demonstrase în timpul primului mandat când, între altele, lansase ideea ,,Acordurilor Avraam’’, menite să protejeze Israelul. Dar mai știa ceva: America se emancipase pe deplin din punct de vedere energetic. Între 2009 și 2026, producția de petrol și gaz loco s-a triplat. În 2012, economia n-ar fi putut suporta o creștere a barilului la 120 $, fără convulsii. În 2026, da.
Conflict de lungă durată-spirală inflaționistă incontrolabilă
Acum, întrebarea este următoarea: Statele Unite își pot permite un conflict de durată în Orientul Mijlociu? Răspunsul nu poate fi pozitiv.

Producția americană de combustibili fosili poate absorbi șocul energetic pe termen scurt. În câteva luni însă, conflictul va genera o spirală inflaționistă i...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/06/George-Milosan-1-1024x887.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[În loc de Drept, useristul Alexandru Dimitriu ar fi trebuit să predea „Mâncatul cu polonicul”]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/in-loc-de-drept-useristul-alexandru-dimitriu-ar-fi-trebuit-sa-predea-mancatul-cu-polonicul.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/in-loc-de-drept-useristul-alexandru-dimitriu-ar-fi-trebuit-sa-predea-mancatul-cu-polonicul.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Dan Andronic și cu mine l-am invitat pe Claudiu Manda, europarlamentarul PSD, să ne fie interlocutor în podcastul „Contrapunct”. Nu știam că spusele sale vor deveni obiectul unei mizerii marca USR. Una, așa cum rar poți întâlni chiar și la edecii acestui agregat neo-marxist.

Nu, nu l-am chemat pe Claudiu Manda ca să-i facem freza sau, Doamne ferște!, pantofii. Dimpotrivă! Și Dan, și eu, i-am pus întrebări incomode, așa după cum l-am și anunțat înainte de emisiune. Invitatul a trebuit să răspundă pentru părtășia la o guvernare care i-a transformat pe românii săraci în și mai săraci. Asta, în vreme ce nababii multinaționalelor au devenit și mai nababi.
Ce au aflat tefeliștii
Omul a răspuns cu o serie de argumente cu care unii pot fi de acord, alții nu. Unul dintre ele, a pus în evidență faptul că încrederea PSD într-o guvernare pro-europeană, dar și rațională, s-a erodat treptat. La fel și aceea a votanților partidului, până în punctul în care Claudiu Manda a povestit că a fost oprit pe stradă ca să i se spună:  „Spuneți-i lui Bolojan că vrem să trăim și noi, oamenii amărâți!”

La puțin timp după difuzarea podcastului, deputatul USR Alexandru Dimitriu s-a tras într-un clip. Începea cu spusele lui Claudiu Manda,  dar din care a tăiat „M-au oprit oamenii pe stradă și mi-au spus, spuneți-i lui Bolojan că”. A rămas doar „Vrem să trăim și noi, oamenii amărâți!”. Deci, tefeliștii-urmăritori l-au putut auzi pe Manda cum spune: „Vrem să trăim și noi, oamenii amărâți!”
Cu foarfeca prin podcasturi
Din forfecarea comisă de userist rezulta că europarlamentarul Manda s-ar fi văietat că a fost sărăcit de Bolojan. Și în clipul cu pricina, tefelistul băga mare în acest sens. „Săracul ăsta este Manda, mâna dreaptă a lui Grindeanu în PSD și soțul Liei Olguța Vasilescu. Are salariu de europarlamentar de, atenție, o sută de mii de euro anual, dar plânge că e sărac din cauza lui Bolojan. Voi vedeți cine a ajuns să se plângă de sărăcie?”

De toată tărășenia am auzit de la confratele întru podcasturi Timotei Onoriu. Tot de la el, am aflat și că deputatul USR Alexandru Dimitriu a adunat cu scârboșenia difuzată 380.000 de vizualizări și 28.000 de aprecieri. Nu cred că publicul său, la fel ca orice alt public fanatizat până la anihilarea simțului critic, s-a apucat să caute vreun adevăr.
Cine o fi Alexandru Dimitriu?
Numele Alexandru Dimitriu nu-mi spunea nimic. Nici fața insului, una pe care nu știam de unde s-o iau. De aceea, după ce am văzut clipul în care Manda era atacat în mod sfruntat-mincinos, mi-am spus fără urmă de mirare: „Încă un șuț de buzunare se dă creator de conținut!” Tot tânărul Onoriu m-a lămurit că este vorba despre un USR-ist. „Păi, cam tot aia!”, mi-am zis în continuare. Am tresărit doar la mențiunea „deputat”, dar nu prea tare, este limpede de ce.

Dar am devenit curios. Astfel, am aflat că omul este de profesie avocat. Spre deosebire de mulți colegi de-ai săi, a terminat o facultate și a luat un examen de admitere în Barou. Dar, nah, s-au mai văzut și avocați degenerați. Nu mulți, dar s-a mai întâmplat. O țineam pe-a mea, că nu s-a petrecut ceva ieșit din comun în sordidul politicii românești.
Nu se poate! Universitar?
Nu am tresărit decât în momentul în care am descoperit că insul este colaborator-cadru didactic universitar. A predat diferite materii la Facultatea de Drept, din cadrul Universității București. După care, țineți-vă bine! În perioada ianuarie 2021 - septembrie 2021 a fost secretar de stat în ministerul Justiţiei, sub ministrul userist Stelian Ion, în Guvernul Florin Cîțu.

Abia la aflarea celor de mai sus, am tras aer adânc în piept. Un astfel de trist exemplar  i-a învățat carte pe copiii românilor. A făcut-o într-una dintre cele mai nobile meserii cu putință, una care are drept cheie de boltă Adevărul. Ca și cum atât nu ar fi fost suficient, a mai și coordonat destine și cariere de magistrați la vârful Ministerului Justiței. Faptul că l-a secondat pe Stelian Ion, o catastrofă notorie, verifică o dată în plus principiul care îi face pe cei ce se aseamănă, să se și adune.
Și nemernicie, și prostie!
Una peste alta, useristul Alexandru Dimitriu a falsificat grobian un adevăr imediat verificabil. Adică, și nemernicie, și prostie. Mai pe șleau, a mâncat cu polonicul din produsul știut, așezat într-o vitrină publică. A făcut-o cu ușurința gestionarului de aprozar cu două clase, care modifică cu creionul chimic umezit pe limbă tonele de cartofi intrate în gestiune. Asta, chiar după ce i-au fost cântărite electronic la predare. De fapt, nici nu-mi este greu să mi-l imaginez într-o asemenea postură. Nu-i lipsesc decât halatul albastru-spălăcit, bascul prăfuit și creionul chimic așezat după ureche.]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/08/mirel-curea-editorial-1024x570.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[George Simion, prins între ciocanul Bolojan și nicovala PSD]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/george-simion-prins-intre-ciocanul-bolojan-si-nicovala-psd.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/george-simion-prins-intre-ciocanul-bolojan-si-nicovala-psd.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[În politica de la București, lucrurile rareori sunt ceea ce par a fi la televizor. De cele mai multe ori, deciziile mari nu se iau în discursuri înflăcărate la tribuna Parlamentului, ci pe baza unor calcule reci, cinice, în spatele ușilor închise. Dacă citiți declarațiile cu iz amoros ale useristului Dominic Fritz către parlamentarii AUR vă convingeți că în politică principiile sunt bune doar ca slogan de campanie.

Politica înseamnă în primul rând să iei decizii. Iar viitoarea moțiune de cenzură pune politicienii în fața unui astfel de moment. Un moment în care, oricum ai da-o, cineva pierde masiv. Iar de data aceasta, cel care a tras lozul cel mare pare să fie la George Simion. Adevărul despre câștig sau pierdere îl vom afla la finalul zbaterilor sale.

AUR se află, poate pentru prima dată de la înființare, în fața unei dileme politice autentice, o capcană perfectă cu două ieșiri, ambele întortocheate. Să le luăm pe rând, pentru că anatomia acestui impas ne arată exact unde se află astăzi partidul care a crescut pe un discurs anti-sistem.
Salvarea lui Bolojan și decontarea eșecurilor
Să presupunem că AUR decide să facă un pas în spate. Fie votează împotriva moțiunii de cenzură, fie scoate parlamentarii din sală, fie se uită în partea cealaltă în momentul votului. Rezultatul matematic și politic este unul singur: Ilie Bolojan rămâne la Palatul Victoria. Continuă seria așa-ziselor reforme, în aplauzele trotinetiștilor.

La prima vedere, pentru un partid de opoziție o moțiune de cenzură cu șanse de succes este o oportunitate uriașă. De aceea dacă AUR îi asigură supraviețuirea lui Bolojan, partidul lui Simion devine, peste noapte, anexa la guvernare a PNL-ului.

Mai mult decât atât, AUR se va asocia automat cu absolut toate eșecurile, nerealizările și deciziile nepopulare ale acestui cabinet. Facturile mari, reformele întârziate, bâlbele administrative, toate vor fi lipite de PSD și pe fruntea AUR.

Pentru un partid al cărui întreg capital politic se bazează pe retorica „noi suntem împotriva tuturor celor care v-au distrus viața”, a deveni cârja sistemului este o sinucidere curată. Electoratul lor nu iartă pacturile cu „trădătorii neamului”.
Votul alături de PSD și „sărutul morții”
Să ne uităm acum la ușa numărul doi. AUR ascultă vocea străzii, își respectă blazonul de partid de opoziție și votează moțiunea cot la cot cu social-democrații. Guvernul Bolojan cade. O victorie a opoziției, nu? Parțial corect. Pentru că este și o victorie a PSD.

Dacă George Simion alege această cale, el devine instrumentul perfect prin care PSD își demonstrează forța. AUR va fi partidul care îi dă un brânci lui Ilie Bolojan pentru a forța revenirea la butoane a social-democraților sau pentru a dicta viitoarea configurație a puterii.

Există o singură oportunitate. Din pozițiile exprimate de liderii partidelor care au format coaliția de guvernare (PNL, PSD, USR, UDMR) până mai acum o săptămână se poate vedea că ele sunt ireconciliabile. În cei 34 de ani de când scriu despre politică este prima dată când văd ipoteza alegerilor anticipate ca fiind palpabilă.

Acesta este singurul scenariu în care AUR ar avea de câștigat!
George Simion are o problemă uriașă
Până acum, politica AUR a fost una de gherilă: strigăte, live-uri pe Facebook, proteste, blocaje. Când nu ai resursele necesare să schimbi ceva, îți permiți luxul de a fi doar gălăgios. Dar acum voturile lor atârnă greu. Au devenit un pivot. Iar statutul de pivot vine la pachet cu o responsabilitate uriașă: trebuie să alegi.

Dacă îl susține pe Bolojan, AUR își trădează nucleul dur, devenind complicele „Sistemului” care l-a băgat în penal pe Alesul, aka Călin Georgescu. Dacă susține PSD-ul, intră într-un joc complicat care poate duce la un câștig electoral. Dacă ceilalți nu se înțeleg pe parcurs.

În politică, atunci când ai de ales între două rele, regula de aur este să stabilești tu agenda publică sau să negociezi ceva care să îți justifice mișcarea ca pe un triumf personal.

Rămâne de văzut dacă liderii AUR au capacitatea intelectuală și strategică de a ieși din această menghină. Dacă nu, această moțiune de cenzură nu va fi despre căderea lui Ilie Bolojan, ci despre momentul în care AUR a pierdut iremediabil un Capital electoral major, dar și inocența anti-sistem.]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2020/05/dan-andronic-editorial.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Pentru USR, rahatul are gust de AUR. Pamflet video]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/pentru-usr-rahatul-are-gust-de-aur-pamflet-video.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/pentru-usr-rahatul-are-gust-de-aur-pamflet-video.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[https://youtu.be/GWrX2h2gaME?si=GuBg-f8bsp41QXGK]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2026/04/USR-dominic-fritz-aur-1040x1200.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Ruleta rusească în Golf!]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/ruleta-ruseasca-in-golf.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/ruleta-ruseasca-in-golf.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Nu e gata

Fiecare navă care traversează Strâmtoarea Hormuz ”trage un foc”. Și nimeni nu știe când va ieși glonțul. Există un moment în orice criză când calculele raționale cedează locul hazardului. Orientul Mijlociu a ajuns acolo. În apele dintre Iran și Peninsula Arabică, SUA și Iranul joacă o partidă în care ambele părți pretind că dețin controlul — și niciuna nu îl deține cu adevărat.
Mecanismul ruletei
Strâmtoarea Hormuz funcționează acum ca un ”butoiaș de pistol” rotit zilnic. Prin ea trec nave comerciale, petroliere, vase militare. Unele sunt abordate de americani. Altele sunt capturate de iranieni. Restul trec neatinse — deocamdată. Nimeni nu știe dinainte care va fi următoarea navă. Această imprevizibilitate nu este un accident. Este politică deliberată. Atât Washingtonul, cât și Teheranul au înțeles că certitudinea ar fi periculoasă: dacă toate navele ar fi oprite, ar fi război total. Dacă niciuna nu ar fi atinsă, n-ar mai exista presiune. Soluția găsită de ambele părți este ”haosul dozat” — suficient pentru a intimida, insuficient pentru a declanșa apocalipsa.
Cine suportă costul?
Problema ruletei rusești este că nu cei care trag suportă consecințele, ci cei care privesc. Japonia importă nouă zecimi din energia sa prin aceste ape. Coreea de Sud, patru cincimi. India, o treime. Pentru aceste economii, fiecare navă capturată sau abordată nu este un incident diplomatic — este o factură care crește, o fabrică care se oprește, o populație care plătește mai mult la pompă. Europa, mai puțin dependentă de petrolul din Golf, nu este ferită. Prețul gazelor naturale a explodat de la primele bombardamente. Piețele de capital europene au pierdut peste 10% din valoare de la începutul conflictului. Și totuși, nimeni nu are un mecanism real de a opri jocul.
Glonțul care poate ieși oricând!
Cel mai mare risc nu este o decizie deliberată de escaladare. Este un accident. O navă care nu răspunde la timp unui semnal. Un comandant care interpretează greșit o manevră. O dronă care lovește ținta greșită. În istoria conflictelor moderne, mai multe războaie au început din erori decât din intenții. Strâmtoarea Hormuz este astăzi un spațiu în care operează simultan nave militare americane, forțe navale iraniene, vase comerciale din zeci de națiuni și drone de recunoaștere ale mai multor state. Toți sunt înarmați. Toți sunt tensionați. Toți au ordine ambigue.
Calculul imposibil
Paradoxul acestei rulеtе este că nimeni nu vrea să tragă glonțul decisiv — și tocmai de aceea toți continuă să rotească ”butoiașul”. Iranul are nevoie de presiune pentru a negocia. SUA au nevoie de presiune pentru a impune condiții. Aliații au nevoie de stabilitate, dar nu au pârghii reale. Rezultatul este o criză fără mecanism de ieșire clar. Armistițiile se prelungesc în ultimul moment.

Negocierile avansează și se blochează alternativ. Navele sunt capturate și eliberate. Prețul petrolului urcă și coboară ca un electrocardiogramă a anxietății globale. Ruleta rusească continuă să se rotească. Și fiecare zi care trece fără incident nu este o victorie — este doar o amânare. Singura certitudine în Golful Persic astăzi este că incertitudinea însăși a devenit armă. Iar armele, mai devreme sau mai târziu, se folosesc. La cine este pistolul cu butoiaș astăzi?
Războiul care nu se termină și nu se câștigă-trei fronturi, o singură logică: uzura
Ceea ce se desfășoară astăzi în Orientul Mijlociu nu mai seamănă cu niciun conflict cunoscut din manualele de strategie militară clasică. Nu există bătălii decisive, nu există linii de front clare, nu există un moment al victoriei. Există, în schimb, o presiune constantă, calculată și ieftină — suficientă pentru a consuma resurse, a bloca decizii și a menține lumea în suspans.
Drone contra rachete, costuri contra tehnologie
Iranul a ales o strategie pe care puține armate occidentale erau pregătite să o înfrunte: nu încearcă să învingă Statele Unite în sens convențional. Folosește drone ieftine în număr mare, atacă infrastructură vulnerabilă — baze, nave logistice, sisteme radar — și creează o presiune continuă în locul unor lovituri decisive. Este războiul asimetric dus la maturitate doctrinară. Răspunsul american, inclusiv adoptarea unor tehnologii anti-drone dezvoltate inițial în Ucraina, spune mai mult decât orice declarație oficială: Occidentul este încă în faza de adaptare, nu de control.

Întrebarea reală nu mai este cine are armata mai puternică, ci cine poate susține mai ieftin ritmul conflictului. Iar la acest capitol, Iranul are un avantaj structural. În concluzie SUA introduc tehnologie ucraineană anti-drone într-o bază cheie din Arabia Saudită, după atacuri iraniene care au distrus echipamente și au provocat victime.  Mesajul e clar: apărarea americană are lacune reale împotriva dronelor ieftine și a atacurilor masive cu acestea. Conflictul SUA–Iran se mută din zona navală (Hormuz) spre război de uzură aerian și electronic. Concluzia este clară: cine câștigă lupta anti-drone câștigă ritm...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/08/alexandru-grumaz-1-1024x749.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Între Marele Inchizitor și Marele Jupuitor]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/intre-marele-inchizitor-si-marele-jupuitor.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/intre-marele-inchizitor-si-marele-jupuitor.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[D-l Ilie Bolojan, acest ”Iulius Cezar de Bihor”, cum foarte plastic îl numește Dan Andronic, cred eu, își prelungește șederea în postul de premier, doar pentru a arăta celor care l-au adus la putere (Germania, Franța, Bruxelles), că face tot ce poate pentru a-și onora promisiunile. Vinderea companiilor profitabile într-un moment când toate națiunile lumii își recuperează de la străini tot ce mai poate fi recuperat este elocventă.

”…cireașa de pe tortul acestei zeificări forțate a fost, fără îndoială, metamorfoza gramaticală. Când ajungi idol propulsat de sistem, pronumele „eu” devine insuficient, prea banal, prea muritor pentru grandoarea misiunii tale. Așa că Sfântul Ilie a adoptat majestuosul obicei de a vorbi despre sine la persoana a treia.” - contiună Andronic, și cîtă dreptate are!

Apoi, grețosul fost PNL s-a transformat sub bagheta ”neomarxist-europeană a ”zeului”, așa cum bine spunea dl Emil Boc, în ”cățelușul de companie al USR”, iar "Dacă Brătienii s-ar trezi astăzi și ar arunca o privire peste deciziile economice ale urmașilor lor politici, probabil ar cere imediat retragerea numelui și a culorilor de pe sigla partidului” - continuă  Dan Andronic. ”Asistăm astăzi la una dintre cele mai triste metamorfoze din politica românească: transformarea Partidului Național Liberal dintr-un apărător feroce al inițiativei private și al capitalului autohton într-un simplu administrator al unui stat cu valențe progresiste. Sau neomarxiste.” (Dan Andronic)
Pe acest fond mi-a venit în minte ”Marele Inchizitor” - celebrul personaj Dostoievskian, pe care l-am alăturat sinistrului cezar Bolojan, ”Marele Jupuitor” neomarxist.
Există o liniște comună între două figuri care, la prima vedere, par despărțite de secole și de decoruri: ”Marele Inchizitor” și ceea ce, fără prea mult efort, am putea numi ”Marele Jupuitor”, politicianul neomarxist care nu mai are nevoie de sânge vărsat în piață pentru a-și afirma puterea, ci de un mecanism mult mai eficient, mai rece, mai invizibil, prin care își distruge și consumă propriul popor.

Marele Inchizitor din parabola lui Dostoievski nu este, în fond, un monstru în sensul banal al cuvântului, ci un administrator al slăbiciunii umane. El nu crede că omul poate suporta libertatea, și de aceea îi oferă, în schimb, o iluzorie siguranță. Adică liniștea unei ordini în care răspunderea dispare. Gestul lui nu este unul impulsiv, ci unul calculat, aproape paternal, în care cruzimea se ascunde sub masca grijii. El nu distruge omul, ci îl eliberează de povara de a fi om, reducându-l la o ființă care acceptă să fie condusă în schimbul sărăciei.
Marele Jupuitor nu mai are nevoie nici măcar de această justificare teologică sau morală.
El operează într-o lume în care limbajul s-a golit de sens, iar promisiunile nu mai trebuie nici măcar crezute pentru a funcționa. Dacă Inchizitorul îi oferă omului pâine pentru a-i lua libertatea, Jupuitorul îi ia pâinea însăși și îi oferă, în schimb, iluzia că o va primi mâine, într-un viitor mereu amânat, mereu recalibrat prin grafice, procente și discursuri sterile. El nu mai spune: „nu poți duce libertatea”, ci sugerează, cu o indiferență aproape tehnică, că libertatea există, dar că realitatea economică impune sacrificii temporare, inevitabile, necesare.

Diferența dintre cei doi nu este, așadar, de natură, ci de grad de cinism și de rafinament al instrumentelor. Inchizitorul își asumă puterea în mod deschis și, într-un fel pervers, coerent: el știe ce face și de ce face. Jupuitorul, în schimb, își ascunde intenția în spatele unui limbaj tehnic, al unor reforme, al unor „aliniamente”, al unei retorici în care responsabilitatea se dizolvă în proceduri și în imperative abstracte. Dacă primul condamnă libertatea pentru a proteja omul de ea, al doilea o invocă permanent tocmai pentru a-și legitima acțiunile care o golesc de conținut.

Și totuși, ceea ce îi unește este o intuiție comună, aproape infailibilă: omul obosește. Obosește să înțeleagă, să judece, să se opună. Inchizitorul exploatează această oboseală oferindu-i certitudini, Jupuitorul o exploatează multiplicând confuzia întru sărăcirea cruntă a propriului popor. Primul spune: „nu mai trebuie să gândești, gândește Biserica pentru tine”; al doilea spune: „ai toate informațiile, dar ele sunt atât de multe și de contradictorii încât nu mai contează ce crezi”. În ambele cazuri, rezultatul este același: o formă de supunere care nu mai are nevoie de forță brută pentru a se menține.
Există, însă, o diferență mai subtilă și poate mai tulburătoare.
În fața lui Hristos, Marele Inchizitor are un moment de tensiune autentică, un fel de dialog interior, chiar dacă finalul este unul al refuzului. El recunoaște, măcar implicit, că există o altă măsură a omului, una pe care el a ales să o sacrifice. Marele Jupuitor nu mai are nici acest rest de conștiință; pentru el nu există un Hristos care să-l privească în tăcere, nici o instanță care să-i tulbure certitudinile. El funcționează într-un univers co...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2023/04/Octavian-Hoandra_RzV-1024x683.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[USR duce o luptă ticăloasă cu președintele Emil Constantinescu de ani de zile]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/usr-lupta-ticaloasa-cu-emil-constantinescu.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/usr-lupta-ticaloasa-cu-emil-constantinescu.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[De ani de zile, începând cu 2019, USR se luptă să desființeze Institutul Levantului al cărui președinte și fondator este profesorul universitar Emil Constantinescu, cel ales de popor să fie președintele României între anii 1996-2000. Recent, useriștii și fanii lor din online au mai declanșat un atac. Servesc mereu același motiv, despre care știu că enervează românii: bani mulți irosiți. Oare de ce o fac?

Mi-am amintit de înverșunarea aceasta în urmă cu câteva zile, când am scris o știre despre Congresul Mondial de Studii Siriace și Conferința Internațională de Studii Arabe Creștine, ce se va desfășura la București sub egida Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, condus de președintele Emil Constantinescu. Evenimentul are ca temă protejarea patrimoniului din Orientul Mijlociu și este organizat în parteneriat cu Academia Română și Adunarea Parlamentară a Ortodoxiei.

România va fi în centrul atenției lumii fiindcă acest Congres academic de prestigiu, cunoscut și ca Symposium Syriacum, este organizat începând din 1972 la fiecare patru ani. Reunește specialiști de top în istoria, limba, cultura, teologia și viața bisericească siriacă și arabă creștină, iar întâlnirile se organizează în marile capitale. Ultima dată, în 2022, evenimentul a avut loc la Paris.

Am vrut să vă arăt doar o fațetă a ceea ce face președintele Emil Constantinescu și Institutul Levantului, pe care useriștii îi consideră inutili și că toacă banii statului. Niciun respect să nu acordăm omului care a fost votat să conducă această țară? Este un fost președinte care nu s-a îmbogățit în timpul mandatului și nici după. Nu și-a bătut joc așa cum a făcut-o președintele Iohannis, susținut de USR cu patos nebun.

USR și motivele oficiale pentru care cer desființarea Institutului

Prima lovitură dată lui Emil Constantinescu s-a produs în 2020. Institutul Levantului a fost înființat în 2017, prin Legea 117/2017.

Organizația condusă de Emil Constantinescu s-a înființat ca instituție publică de specialitate, autonomă, de interes național, cu personalitate juridică și este administrată de un Consiliu Științific de 25 de membri, plătiți din bugetul Senatului.

Sediul Institului a fost alocat din fondul RAAPPS într-un bloc din apropiere de Arcul de Triumf, pe Bulevardul Maresal Constantin Prezan. În anii 90-2000, într-un bloc alăturat au locuit Adrian Năstase, Nicolae Văcăroiu și Traian Băsescu. Spațiul Institutului Levantului este mic, nu încap mai mult de 50 de persoane la o conferință.
La sfârșitul anului 2019, USR a inițiat un proiect de lege prin care se cerea desființarea Institutului Levant (ISACCL) și l-a depus la Senat.
Reprezentanții USR au susținut că institutul, înființat în 2017 în timpul guvernării PSD, are o utilitate publică neclară. Cu siguranță neînțeleasă de ei și nedocumentată. Susțineau că fondurile alocate, inclusiv cele pentru salariile angajaților, ar putea fi utilizate mai eficient. USR cerea eliminarea acestor cheltuieli pe care le considera nejustificate. Ceea ce a motivat atunci s-a perpetuat și în acțiunile ulterioare.

Pe 23 aprilie 2020, acum fix 6 ani, Senatul României a respins desființarea Institutului Levantului. Și deputatii aveau să ia aceeași decizie asupra acestui proiect de lege.

Au mai fost făcute demersuri de acest fel și în anii următori, dar parlamentarii au studiat rapoartele de cheltuieli, au fost informați despre activitatea Institutului și au respins din nou solicitarea USR.

Ce bani vehiculează Institutul condus de Emil Constantinescu

M-am interesat  despre finanțarea Institutului Levantului, ca să aflu despre ce „dezmăț financiar” este vorba și dacă ar putea fi re-echilibrat deficitul bugetar prin desființarea lui. Și iată ce am aflat!

Activitatea președintelui Emil Constantinescu este voluntară, la fel și cea a Consiliului Științific. Toate deplasările președintelui Constantinescu la conferințe în străinătate, unde este invitat (pentru Inițiativa Levant pentru Pace Globală) sunt plătite de organizatori, nu din bugetul institutului. Iar Fundația Română pentru Democrație, înființată de Emil Constantinescu în 1992, a finanțat mai multe activități ale institutului, inclusiv conferințe și editarea unor volume.

În spațiul public, reprezentanți ai USR au vehiculat o minciună. Au susținut că angajații au  salarii de 1700-2000 de euro, însă salariul mediu în Institut este de 4000 de lei.

Interesul USR vizează clădirea de la Arcul de Triumf?

Participările la conferințe, congrese, programe internaționale, sesiuni ale Parlamentului European se produc în prezența unor reprezentanți ai mediului academic, europarlamentari și lideri religioși din diverse țări.

Pe pagina Institutului oricine poate citi ce activitate prolifică și importantă desfășoară profesori universitari, academicieni, diplomați și specialiști de renume, marcând prezența României în societăți diverse din Europa, Asia, America.
Institutul a publicat și obținerea de sponsoriz...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2024/02/simona-editorial.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Uşor cu Vexlerul pe scări, că l-a doborât pe Octavian Goga]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/usor-cu-vexlerul-pe-scari-ca-l-a-doborat-pe-octavian-goga-2.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/usor-cu-vexlerul-pe-scari-ca-l-a-doborat-pe-octavian-goga-2.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[I s-a spus „poetul pătimirii noastre”, iar versurile lui au intrat aproape în folclor, deşi poartă amprenta unui intelectual rasat. Puţini sunt românii care să nu cunoscă stihurile pline de tristeţe şi revoltă:

„La noi sunt codri verzi de brad

Şi câmpuri de mătasă;

La noi atâţia fluturi sunt,

Şi-atâta jale-n casă.

Privighetori din alte ţări

Vin doina să ne-asculte;

La noi sunt cântece şi flori

Şi lacrimi multe, multe...”

La jumătatea lunii decembrie, anul trecut, a fost primul semnal. Deputatul Silviu Vexler, înainte de a-şi ţine discursul de susţinere a Legii nr. 241/2025, lege care-i poartă numele şi a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1200/24/12/2025, adică în Seara de Ajun a Crăciunului, când se desfac darurile de sub pom, a făcut un gest inadmisibil.

Opoziţia a aşezat la pupitru un afiş, în care erau portretele unor mari personalităţi ale românilor, în frunte cu Eminescu şi continuând cu Alecsandri,  Iorga, Kogălniceanu, Eliade, Paulescu, Goga, Slavici, Haşdeu şi Xenopol.
Domnul deputat Vexler a rupt, pur şi simplu, acest afiş. A făcut bucăţi figurile acestor mari români.
Au ieşit ceva hiuduieli, câteva reproşuri, strigăte ca la piaţă şi... cam atât. Acest prim pas către lovirea identităţii noastre naţionale a fost făcut cu complicitatea majorităţii parlamentarilor, chiar dacă unii, de impresie artistică, au protestat atunci. Şi cu protestele au rămas. Dar mai ales noi, românii, am rămas cu acele proteste de doi. Pe principiul că timpul le rezolvă pe toate, nu s-a mai pomenit nimic despre acel afront adus demnităţii naţionale chiar în Parlamentul României şi care, culmea, a şi fost validat. Legea Vexler a fost, aşa cum am spus, publicată în Monitorul Oficial pe când românii se pregăteau să sărbătorească Crăciunul. După aceea s-a lăsat liniştea.

Linişte care a ţinut câteva luni, când legea adoptată a început să-şi facă efectele. La sfârşitul săptămânii trecute, Bustul marelui poet şi om de stat Octavian Goga a fost dat jos de pe soclul pe care fusese amplasat în celebrul parc Copou din Iaşi. N-a căzut el singur de pe soclu şi nici nu a dispărut furat de cineva care să-l topească şi apoi să-l vândă la depouzitul de colectare a metalelor. A fost dat jos cu acte în regulă, bazate pe prevederile Legii Vexler. O asociaţie din Arad, pe numele ei Asociația pentru Prevenirea și Combaterea Antisemitismului și Legionarismului (APCAL), a făcut ochii roată peste ţară şi când i-a căzut privirea tocmai la Iaşi pe Copou, l-a zărit pe Goga şi s-a pus pe el să-l dea jos. Că nu merită să stea acolo.

Cel ce a rostit: „MĂ UIT ÎN CONȘTIINȚA MEA: AM PRIVIREA SLOBODĂ. ÎNTREG PATRIMONIUL NEAMULUI ÎL VĂD ÎNAINTE, - ARDEALUL, VECHIUL REGAT, BUCOVINA, BASARABIA... ÎNTREAGĂ CLĂDIREA MĂREAȚĂ A UNITĂȚII NOASTRE NAȚIONALE – SUBT TEMELIILE EI SUNT ZIDITE ȘI VISURILE MELE DE DEMULT.” nu merită să fie văzut de către români, decât, eventual, închis într-un muzeu pe care nu-l vizitează nimeni.

Am spus că acesta este primul pas. Cel de-al doilea va fi, cu siguranţă, scoaterea din manualul de Limba şi Literatura Română. Aşa cum s-a întâmplat cu unul dintre cei mai importanţi poeţi români ai secolului XX, Adrian Păunescu, pentru că elevii români nu trebuie să înveţe despre „Ruga pentru părinţi” sau „Antiprimăvara”. Nu trebuie ca elevii români să mai înveţe:

„Azi simt cum noaptea se coboară

Pe dimineața mea de ieri,

Cum cântul meu se înfășoară

În giulgiul veșnicei tăceri...

Și printre voi îmi duc povara

Stropit de râs și de noroi,

Căci vai de cine-și pierde țara

Ca să și-o ceară de la voi...”

Să nu uităm că Mircea Vulcănescu, marele economist pe care în primă instanţă, în anii ’50, nici măcar justiţia adusă de tancurile sovietice, care trimiteau oamenii la Canal pentru siplul fapt că erau chiaburi, nu a avut măcar un singur argment să-l condamne, a fost şi el dat jos de pe soclu iar liceul econimic nu-i mai poartă numele.
Care sunt următorii paşi după dispariţia lui Goga?
Pe afişul rupt demonstrativ de domnul deputat Vexler, se mai aflau, aşa cum am spus, portretele unor mari români: Eminescu Alecsandri,  Iorga, Kogălniceanu, Eliade, Paulescu, Slavici, Haşdeu şi Xenopol.

Vor fi şi ei scoşi din manuale? Busturile sau statuile lor vor fi aruncate printr-un colţ, sau, şi mai bine, prin magazia vreunui muzeu? Ce se va întâmpla cu Casa momerială de la Ciucea unde este înmormântat Goga? Ce s-a întâmplat şi cu casa unde s-a născut Eminescu în Botoşani, unde este la parter acum o sală de păcănele? Sau în paragină, precum Conacul de la Mirceşti?

În fnal, aş avea o propunere. Dacă tot trebuie să aruncăm la magazia muzeului mari români din motive de antisemitism, să se interzică şi celebrul Concert de Anul Nou al Orchestrei Filarmonice din Viena. Pentru că primul concert a avut loc pe 31 decembrie 1939, iar acel concert extraordinar a fost inițiat ca demers propagandistic de către Joseph Goebbels, la scurt timp după izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial.

Acum ...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2021/02/sorin-ovidiu-balan-editorial-1024x662.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Reformarea justiției moldovenești-speranțele UE și eșecurile din Balcanii de Vest]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/reformarea-justitiei-moldovenesti-sperantele-ue-si-esecurile-din-balcanii-de-vest.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/reformarea-justitiei-moldovenesti-sperantele-ue-si-esecurile-din-balcanii-de-vest.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Situația din sectorul justiției din Republica Moldova este incertă, opoziția fiind exclusă din proces, iar sugestiile Bruxelles-ului rămân fără impact practic. În același timp, multiplele crize politice care împiedică Balcanii de Vest să avanseze își au originea în disfuncționalități sau chiar în prăbușirea sistemului judiciar, în mare parte din cauza politizării.

Atât primul stat candidat la aderarea la UE din regiune, Macedonia de Nord, cât și cel mai avansat în procesul de apropiere de UE – Muntenegru și Albania – sunt implicate în crize politice, exacerbate de interferențele politice în sistemul judiciar și de blocajele cauzate de reformă. Chiar dacă acestea vor fi deschise după ce Ungaria își va ridica blocada față de Ucraina, negocierile de aderare cu UE nu vor putea fi finalizate de Chișinău atâta timp cât sistemul judiciar nu va fi independent, integral și eficient.
Riscuri pentru durabilitatea și credibilitatea reformei
Uniunea Europeană (UE) afirmă în mod expres că justiția este un domeniu prioritar pentru parcursul european al Republicii Moldova. Din acest motiv, pentru a sprijini autoritățile acestei țări, Comisia Europeană oferă asistență suplimentară de 5 milioane de euro pentru evaluarea externă a procurorilor. Pentru a spori credibilitatea reformei, se utilizează același instrument ca în cazul selecției judecătorilor, care a durat timp și nu a reușit să consolideze sprijinul public pentru sistemul judiciar.

Conform celui mai recent sondaj IMAS (aprilie 2026), aproximativ 77% dintre respondenți consideră independența sectorului problematică („foarte slabă” sau „slabă”), iar 74% cred că sistemul judiciar nu este eficient. Nici abordarea majorității Partidului Acțiune și Solidaritate, care a diluat legislația pentru a aproba candidatura lui Herman von Hebel ca membru al Comisiei de Evaluare, nu ajută. Deși opoziția a descris demersul drept o „lovitură periculoasă”, iar UE a sugerat ca modificările legislative să fie consultate cu Comisia de la Veneția, legea a fost rapid modificată și promulgată de președinta Maia Sandu. Prin urmare, de la minimul de 61 de voturi necesar pentru aprobarea componenței comisiilor de evaluare externă, validarea a fost redusă la 51 de voturi.
Pe lângă problemele de constituționalitate pe care le-a generat cazul, o altă latură a problemei este efectul juridic al procedurii.
În cazul unei viitoare schimbări a culorii politice a Parlamentului, aceste modificări legislative și, respectiv, acțiunile comisiei de evaluare riscă să fie anulate imediat.

Prin urmare, atât fondurile europene alocate cu generozitate de UE (și cele americane alocate anterior, de peste 500 de mii de dolari prin USAID), cât și rezultatele reformei în sine vor deveni o investiție eșuată. Pe lângă timpul și resursele pierdute, Republica Moldova s-ar putea confrunta și cu blocaje greu de rezolvat în negocierile de aderare, ceea ce ar trebui să provoace îngrijorare atât la Bruxelles, în capitalele europene care susțin actualii guvernanți de la Chișinău (inclusiv financiar), cât și în rândul elitelor politice moldovenești și al ONG-urilor pro-guvernamentale.
Balcanii de Vest – anti-model pentru Chișinău și alertă pentru UE
Liderii procesului de aderare – Muntenegru și Albania – sunt zguduiți de crize politice, calitatea îndoielnică a sistemului judiciar fiind un factor destabilizator suplimentar. UE este conștientă de situația din aceste țări și a acordat puncte negre în evaluarea progreselor din 2025.

Albania, care a deschis negocierile de aderare în toamna anului 2024, se confruntă cu o criză politică, cauzată de încercările guvernului lui Edi Rama de a-și proteja „cercul interior” de loialiști de la cazurile de corupție depuse de agenția anticorupție (SPAK). Protestele organizate de opoziție, în special după decembrie 2025, acuză guvernul lui Rama că instaurează un „stat capturat”, solicitând alegeri anticipate. Pe lângă utilizarea instrumentelor legislative pentru a se proteja de sistemul judiciar aflat încă în proces de reformă, o altă problemă pentru Albania este că doar 35% dintre judecători au supraviețuit evaluării externe. Prin urmare, în timp ce anterior un caz putea fi examinat în aproximativ 3 ani, acum această durată a ajuns până la aproximativ 15 ani. Astfel, atât credibilitatea, cât și eficiența sistemului judiciar albanez creează obstacole în calea reechilibrării sistemului politic și, respectiv, a apropierii de UE.
Nici Muntenegru nu are un sistem judiciar impecabil, deși a închis provizoriu 14 capitole din 33, după 14 ani de negocieri de aderare.
În 2025, au apărut probleme legate de interferența politică în sistemul judiciar, după ce majoritatea parlamentară a inițiat retragerea unui judecător constituțional pe motivul împlinirii vârstei de pensionare. Opoziția a comparat această decizie cu o „lovitură de stat împotriva constituției”, boicotând activitatea parlamentului, ceea ce denotă lipsa unui consens politic privind reformele structurale legate de sistemul...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2024/01/denis-cenusa.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Un băiat din strada Pál pe tronul lui Matei Corvin]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/un-baiat-din-strada-pal-pe-tronul-lui-matei-corvin.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/un-baiat-din-strada-pal-pe-tronul-lui-matei-corvin.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Istoria Ungariei moderne pare desprinsă din paginile nostalgice ale lui Ferenc Molnár, unde onoarea se câștiga în bătălii purtate pe maidane prăfuite, sub jurăminte de loialitate absolută. Astăzi, simbolistica „băiatului din strada Pál” – cel care pornește de jos, înarmat doar cu ambiție și un sentiment acut al apartenenței – s-a mutat de la periferia spațiului politic budapestan direct în somptuoasa aulă a puterii.
În loc de prefață ...
Ascensiunea noului lider de la Budapesta pe „tronul” simbolic al lui Matei Corvin nu este doar o lecție de supraviețuire politică, ci și o încercare de a restaura aura unui regat care refuză să rămână doar o amintire muzeală. Între pragmatismul dur al străzii și retorica imperială de odinioară, Ungaria își caută astăzi locul într-o Europă care privește cu un amestec de uimire și reticență spre acest nou tip de mesianism politic. Nu este vorba despre o simplă nostalgie, ci despre povestea unui lider care a înțeles că, pentru a stăpâni viitorul, trebuie mai întâi să devină gardianul neînduplecat al trecutului.

După această introducere ușor romantică - cu accente literare și istorice, dar privite metaforic - voi încerca să realizez o scurtă radiografie a victoriei lui Magyar, prin prisma dificultăților pe care el și partidul său, Tisza, le vor întâmpina în viitorul imediat.
Magyar contra ,,puterea reziduală’’ a lui Orban
În câteva ore, de Paștele Ortodox, Ungaria a întors pagina și încearcă să-și reia locul pe orbita europeană și atlantică. Spun ,,încearcă’’ pentru că după 16 ani de ,,orbanizare’’ – iertați-mi barbarismul, inventat ad-hoc – va fi nevoie de timp, răbdare și instrumente de lucru care, în cele mai multe cazuri, trebiue profund redefinite. Procesul democratic trebuie reluat, realiniat, reformat.

,,Dez-orbanizarea’’ – îmi cer scuze din nou – sau disoluția așa-numitului ,,deep state’’, creat și consolidat de fostul premier, va cuprinde sistemul politic, judiciar, mediatic, financiar și cultural. Fiecare colț de țară a intrat treptat sub controlul politic și administrativ al FIDESZ. Dacă Tisza ar fi câștigat alegerile la o diferență mică, nu s-ar fi putut vorbi de o victorie a lui Magyar.

Cu un act constituțional scris pe dimensiunea politică a lui Orban, marile decizii ale viitorului guvern s-ar fi împotmolit în sistemul birocratic al vechiului executiv. Deci, trebuie schimbat și acest lucru este posibil acum. Ideea de bază a ,,democrației iliberale’’, promovată și materializată constant de Orban, era expresia controlului complet al instituțiilor care garantează puterea. Fără să exagerez prea mult, aș putea spune că încă mai are o ,,putere reziduală’’ importantă, fiind în opoziție.
Tisza lui Magyar, de la mișcare la partid
Tisza lui Magyar este mai mult o mișcare decât un partid politic. Elita, trimisă cu generozitate în legislativ, nu are prea multă experiență parlamentară și administrativă. Pentru o vreme, ,,puterea reziduală’’ a Fidesz, pomenită mai sus, își va spune cuvântul.

Chiar dacă multă ,,lume veche’’ va intra în malaxorul justiției – să nu uităm că și ea, prin grija puterii politice, aparține acestei lumi – multe poziții-cheie din aparatul de stat vor rămâne în picioare. Orizontul de timp pentru schimbări semnificative se întinde pe mai mult de durata unei legislaturi. Dacă Magyar își imaginează că va schimba rapid situația așteptând demisiile unora, se îmbată cu apă rece. Ar putea să aducă schimbări radicale în politica economică a guvernului, menite să reducă puterea baronilor – ce bine ar fi să vedem și pe la noi asemenea măsuri – legați de relațiile privilegiate cu fosta putere.
La Budapesta, un Parlament ... aristocratic
La nivel european, victoria lui Magyar înseamnă consolidarea curentului conservator din rândul popularilor, dar mai mult decât atât, este încă o înfrângere a stângii continentale. Noul Parlament de la Budapesta este un spațiu politic întins dinspre centru spre extrema dreaptă: Tisza, Fidesz și gruparea Mi Hazanak. Centrul-stânga va fi reprezentat doar de segmentul transpartinic catolic înregimentat în aceste grupări. Dacă am face abstracție de perioada comunistă a lui Janos Kadar – un comunism ,,de catifea’’, de fapt – stânga reformistă în Ungaria s-a oprit înainte de a începe, la scurta perioadă a lui Imre Nagy, martirul Revoluției din 1956.
Magyar nu prea stă alături de Weber și Tusk
Revenind la spectrul politic european, un lucru mi se pare clar: Magyar nu seamănă nici cu Manfred Weber nici cu Donald Tusk. Primul este un democrat-creștin convins, iar al doilea, un liberal pur-sânge. Noul primier al Ungariei este un conservator al cărui spirit european este umbrit de naționalismul afișat ani la rând, dar renegat acum, cel puțin declarativ. Probabil, în primii ani, se va angaja pe frontul izolării forțelor anti-sistem în context european, dar va înțege că dacă va renunța definitiv la naționalism, va avea de pierdut în viitor, pe plan intern. Se știe că nu a făcut un secret din susținerea politicii anti-migra...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/06/George-Milosan-1-1024x887.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Cum se chinuie Sistemul să transforme un contabil obsedat de putere într-un zeu al austerității]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/cum-se-chinuie-sistemul-sa-transforme-un-contabil-obsedat-de-putere-intr-un-zeu-al-austeritatii.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/cum-se-chinuie-sistemul-sa-transforme-un-contabil-obsedat-de-putere-intr-un-zeu-al-austeritatii.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Manifestația de sprijin pentru Ilie Bolojan de ieri seară a dat măsura popularității sale. O mână de oameni, adunați prin rețele sociale, după instinctele gregare de tip neomarxist, s-au plictisit câteva ceasuri în Piața Victoriei.

Încă o dată am văzut cum în politica românească, nu ideile, ci disperarea naște idoli. Când ești în pană de lideri, când carisma a părăsit clădirea și te paște irelevanța electorală, nu mai cauți soluții pragmatice la probleme complicate. Cauți un chip. Și cum piața de mesia era cam goală, mașinăria de PR a sistemului a decis să sculpteze unul: pe Ilie-Sărăcie de Bihor.

Să faci dintr-un primar ardelean, hărăzit cu expresivitatea unui stâlp de înaltă tensiune, un idol al maselor, a fost, probabil, cea mai mare provocare a consultanților de imagine de la Burebista încoace. Misiunea? Să ia un om care zâmbește doar când vede crescând TVA-ul și să-l vândă românilor drept „Răzbunătorul cu Excel”, salvatorul providențial care va asfalta România și va tăia capetele balaurului bugetar.
Mitologia pelerinilor neo-marxiști
S-a creat rapid o întreagă mitologie. Pe la (unele) televiziuni se șoptea cu evlavie despre „Modelul Oradea”, ca despre un fel de tărâm legendar unde câinii umblă cu fonduri europene în coadă, iar birocrația a fost nimicită cu sabia laser a eficienței.

Se spunea că, atunci când Ilie Bolojan se dă jos din pat dimineața, trei funcționari publici de la București își dau demisia spontan, de frică. Se zvonea că omul nu doarme, ci intră în standby ca să economisească energie pentru rețeaua națională. Că nu taie panglici, ci le sudează. Că suflă peste un dosar cu șină și-l transformă pe loc în drum expres.

O întreagă armată de analiști l-a ridicat pe un piedestal atât de înalt, încât, dacă te uitai de jos, părea că Bolojan levitează deasupra Carpaților, gata să coboare și să ne concedieze pe toți ca să eficientizeze țara.
Iulius Cezar de Bihor
Dar cireașa de pe tortul acestei zeificări forțate a fost, fără îndoială, metamorfoza gramaticală. Când ajungi idol propulsat de sistem, pronumele „eu” devine insuficient, prea banal, prea muritor pentru grandoarea misiunii tale. Așa că Sfântul Ilie a adoptat majestuosul obicei de a vorbi despre sine la persoana a treia.

Pe ecrane nu mai auzeai un om normal care spune „am decis” sau „voi face”. Nu. Vorbea despre el la persoana a treia. Așa că, mimetic, auzeai dinspre PNL tot felul de sentințe divine: „Bolojan a hotărât”, „Bolojan nu face compromisuri”, „Asta este viziunea lui Bolojan”.

Brusc, bihoreanul nu mai era un simplu politician; „Bolojan” devenise o instituție, un concept filozofic, o entitate abstractă care se privea pe sine din stratosferă, aprobator.
Avea de la cine învăța
La fel făceau Ion Antonescu, Iulius Cezar, Alain Delon și regii Franței. Să vorbești despre tine ca și cum ai fi un monument istoric în viață este pasul suprem în PR-ul de tip mesianic.

Singura problemă? Când Iulius Cezar scria despre el la persoana a treia, cucerea Galia. Când Bolojan vorbește la persoana a treia, cel mult se laudă că a mai tăiat ceva din indemnizația mamelor cu copii, sau că a luat prima zi de concediu fără plată bolnavilor.
Sex-appeal administrativ și
Aici a apărut problema fundamentală a acestui experiment de laborator.

Să încerci să faci din Ilie Bolojan un idol al maselor e ca și cum ai încerca să vinzi o cură de slăbire pe bază de pietriș. E eficientă? Posibil. Costă puțin? Sigur. Dar nimeni nu se va înghesui să o cumpere cu entuziasm la mall.

Cum să generezi isterie de masă cu un lider a cărui singură poezie e organigrama? Românul de rând vrea speranță, vrea un zâmbet, vrea un pic de căldură umană, o strângere de mână, poate chiar un mic miracol la facturi. Ce îi oferea idolul suprem? O foarfecă. „Vă curge acoperișul? Nicio problemă, tăiem acoperișul. Nu mai sunt bani de pensii? Concediem pensionarii.”
Austeritate pe pâine
Pentru el, țara nu e formată din oameni cu necazuri, ci din centre de cost care trebuie optimizate. Pasiunea lui pentru austeritate a fost împachetată de PR-iști drept „pragmatism eroic”. Dar când idolul tău intră în scenă și primul lucru pe care îl spune este că „trebuie să dăm afară 30% din sistem și să tăiem cheltuielile”, brusc, fanii aruncă fularele cu chipul lui și o iau la fugă.

Și uite așa, tentativele de a construi cultul personalității s-au fâsâit. Au descoperit că românul poate admira, de la o distanță sigură, un administrator rigid. Dar de aici până la a-i pupa moaștele administrative, e cale lungă. Lăsați omul la centurile lui ocolitoare. Idolul maselor nu se naște din reduceri de personal și pronume arogante.
PNL, un partid fără lider și identitate
Dacă Brătienii s-ar trezi astăzi și ar arunca o privire peste deciziile economice ale urmașilor lor politici, probabil ar cere imediat retragerea numelui și a culorilor de pe sigla partidului.

Asistăm astăzi la una dintre cele mai triste metamorfoze din politica românească: transformarea Partidului Național Libera...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2020/06/dan-andronic-editorial-2-1024x687.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Nicușor Dan a spus „Pa!” activismului de trotuar. A devenit om politic.]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/nicusor-dan-a-spus-pa-activismului-de-trotuar-a-devenit-om-politic.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/nicusor-dan-a-spus-pa-activismului-de-trotuar-a-devenit-om-politic.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[De aici trebuie plecat: în primul tur al alegerilor prezidențiale din 4 mai 2025 Nicușor Dan a obținut 20,99% din voturile exprimate, în urma lui George Simion, care a marcat aproape dublu, adică 40,96. În al doilea tur, situația s-a inversat, iar Nicușor Dan a ajuns președinte cu 53,6% din voturile românilor prezenți la urne.

Așadar, în primul tur, Nicușor Dan a fost votat de aproximativ 2 milioane de români, în al doilea, de peste 6,1 milioane. Motivele pentru care s-a produs răsturnarea sunt clare pentru orcine, ea a fost generate de opțiunea preponderant pro-europeană. Nu insist, au explicat pe larg sociologii și politologii, iar pentru cei care nu înțeleg, în zadar aș isista eu.

Se poate astfel spune, că voturile pro Nicușor Dan se situau acum un an în jurul cifrei de 2 milioane. Diferența de 4 milioane nu a fost rodul unei simpatii bruște care ar fi explodat între cele două tururi. Este drept, zdravăn direcționat, George Simion a făcut tot ceea ce a putut ca să-și ușuiască electoratul. V-o mai amintiți pe aia cu „dăm afară patru sute de mii de bugetari”, da?

Deci, cu vreo două milioane de suporteri cerți, Nicușor Dan a fost instalat la Cotroceni. A trecut în locul interimarului Ilie Bolojan, care a sărit în fotoliul de premier. A numit noul govern, și a avut grijă ca USR să obțină un sfert din mandatele ministeriale, în condițiile în care obținuse la parlamentare doar puțin peste 12%. Bașca, Dragoș Pîslaru, de la REPER. Țineți minte numele ăsta, foarte probabil este al viitorului premier.

Apoi, noul președinte a înghițit imediat broasca râioasă cu majorarea tva-ului, despre care garantase în scris că nu va crește. Nu a avut nimic de spus la pachetele de măsuri care au lovit crunt exact categoriile defavorizate, deja lovite de sărăcie. Nici la măsurile care pricopseau vădit multinaționalele. Și nici la faptul că nu apărea absolut nicio măsură care să țină de ceea ce se cheamă Reformă.

În mod cert, Constituția a fost de partea imobilismului președintelui Dan, la fel de cert că până acum s-a ținut departe de forțarea sau încălcarea ei. Ajuns aici, voi semnala prima surpriză pe care am avut-o. Refuzul de a promulga Legea Vexler - privind combaterea extremismului - și sesizarea Curții Constituționale cu privire la defectele ei a fost prmimul semn că pentru Nicușor Dan activismul tâmp, pe trotinetă și cu rucsăcel în spinare, a fost doar o rampă de lansare.

Sesizarea CCR și refuzul de a promulga legea am văzut-o ca parte dintr-o strategie de consolidare a bazei electorale. Nicușor Dan a dat un semnal către segmentul de electoral conservator, care percepe legea Vexler ca pe o limitare a libertății de exprimare. Talibanii din jurul activistului Nicușor Dan nu prea au înțeles gestul președintelui cu același nume.

Reproșurile tefeliste deșănțate au izbucnit însă doar în momentul emiterii decretelor de numire la șefia parchetelor și DIICOT. Organizațiile și personajele tefeliste nu au ratat nicio invectivă. „Trădător” a fost cea mai nevinovată. Unii din isterie prostească, pentru că se așteptau să fie sfetnici într-un sfat al înțelepților împreună cu care Nicușor Dan va decide ce și cum cu trebile țării.

Alții, cei din camarila generalului SRI Florian Coldea, s-au pus coordonat în mișcare, la ordin, pentru că printe numele pe care s-au eliberat decretele, nu se afla nici măcar unul singur al vreunui acolit de-al fostului lor kapo, ba dimpotrivă, în cazul a doi dintre procurorii nou-numiți. Și ei, furios-dezamăgiți: Degeaba i-a deschis Garda lui Coldea drumul, mai întâi la Capitală, apoi la Cotroceni?

Cam în aceeași perioadă, Nicușor Dan a lămurit-o cum este și cu Laura Codruța Koveși, vehiculată de deontologi drept o posibilă ideală șefă la SRI, adică un alt eventual colac de salvare al lui Coldea. A declarat public că înclină să creadă în existența unor abuzuri săvârșite sub conducerea Laurei Codruța Kovesi la Parchetul General și DNA.

Să mai adăugăm și refuzul absolut de a se pronunța măcar o singură data, măcar vag-aluziv, în sprijinul lui Ilie Bolojan. Chiar dacă acesta din urmă i-a dat asigurări că nu va candida la următoarele alegeri prezidențiale. Nu-și dorește așa ceva, a întărit acesta. Ba, își dorește! A fost interimar la Cotroceni și i-a plăcut. Ca premier, a demonstrat cu vârf și îndesat că omul poate merge până la patologic cu pofta de exercitare discreționară a puterii.

Rămâne de văzut cum se va descurca cu Dacian Cioloș, comandantul de puton al miniștrilor despre care USR crede că sunt ai ei. Deocamdată, Nicușor Dan i-a împins binișor președintelui Emmanuel Macron candidatura lui Dacian Cioloş pentru funcţia de secretar general al Francofoniei, pentru mandatul 2027-2030. Îi asigură lui Cioloș o jucărie profitabilă. Adică, exact ceea ce a făcut toată viața, împins de alții spre bani mulți, muncă spre deloc.

Am trecut sumar în revistă cele mai importante gesturi care vorbesc despre faptul că Nicușor Dan, probabil bine consiliat, a lăsat în urmă trecutul de activ...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2021/01/mirel-curea-editorial-1024x576.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Germania și Franța cumpără, România vinde! Lecția Hidroelectrica și graba lacheilor privatizărilor cu dedicație]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/germania-franta-cumpara-romania-vinde-hidroelectrica-lacheii-privatizarilor.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/germania-franta-cumpara-romania-vinde-hidroelectrica-lacheii-privatizarilor.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Să ne înțelegem de la bun început: timp de 36 de ani, ni s-a băgat pe gât o dogmă corporatistă, repetată obsesiv de tot felul de „experți” pe la televiziuni și prin ministere. Dogma sună cam așa: statul este cel mai prost administrator, deci tot ce e de stat trebuie privatizat, externalizat, vândut. De preferat, pe nimic, ca să fim „salvați”, așa cum ne îndrumă vicepremiera preferată a lui Ilie Bolojan, Oana Gheorghiu.

Un slogan care a funcționat perfect în anii ’90 și 2000, când am vândut pe doi lei industrii întregi. Dar astăzi, realitatea cifrelor ne dă o cu totul altă perspectivă, una care îi cam încurcă pe băieții care stau la coadă să ne preia resursele.
Exemplul Hidroelectrica, profit făcut de stat
Pentru a demonta această minciună, e suficient să ne uităm la Hidroelectrica. În 2012, compania era în genunchi, secătuită de celebrele contracte cu „băieții deștepți”. Dacă am fi ascultat dogma experților de serviciu, am fi vândut-o atunci, pe bucăți, la preț de fier vechi. Dar ce s-a întâmplat de fapt? Între 2013 și 2016, statul a băgat compania în insolvență, a tăiat cablurile toxice prin care se scurgeau banii și a forțat vânzarea energiei la prețul corect al pieței.

Rezultatul? Un triumf al capitalului de stat. Hidroelectrica a devenit o mașinărie de făcut bani. Între 2017 și 2020, având statul ca acționar majoritar, a livrat profituri nete anuale de miliarde de lei, ținând efectiv în spate bugetul României prin dividendele uriașe.

Mai mult, în plină criză energetică (2021-2022), nu o multinațională ne-a salvat, ci tot Hidroelectrica. A intrat curajos pe piața de retail, a oferit un preț corect și a scos peste o jumătate de milion de familii de români din ghearele speculanților. S-a modernizat, a cumpărat parcul eolian Crucea și a demonstrat că statul poate face și management vizionar.
Companii strategice, scoase la tarabă
Punctul culminant? Anul 2023. Listarea la Bursă, un IPO-ul istoric. Piața globală a evaluat această companie de stat la peste 10 miliarde de euro. Statul român nu și-a vândut acțiunile, a rămas stăpân pe pachetul majoritar, dar a demonstrat lumii întregi că poate deține perla coroanei pe piața de capital.

Dacă la Hidroelectrica s-a putut, uităm-ne și în jur. Romgaz ne asigură independența energetică într-o Europă care tremură la fiecare criză. Oil Terminal este poarta noastră strategică de la Marea Neagră, într-o perioadă în care războiul bate la granițe, să dai cheile de la singurul tău terminal petrolier maritim înseamnă să te predai cu mâinile ridicate.

Avem Salrom, o vacă bună de muls de grafen extrem de profitabilă, sau CEC Bank, care a demonstrat că o bancă de stat poate finanța economia românească atunci când băncile străine strâng șurubul și scot profiturile din țară.

Aceste companii produc pentru stat. Fac profit. Țin România în picioare. Și atunci, te întrebi, cu mintea omului normal: care este logica să le privatizezi? De ce să vinzi dintr-o afacere care îți aduce bani an de an? Răspunsul e simplu! O bucată din profitul ăla e dorită de alții.
Modelul german
Dacă tot ne dau Germania ca model suprem, haideți să ne uităm la ce a făcut statul german doar în ultimii ani.

În 2022, când a lovit criza gazelor, guvernul de la Berlin nu a stat pe gânduri și a naționalizat Uniper, cel mai mare importator de gaze al țării, cumpărând 99% din acțiuni și injectând imediat capital de peste 15 miliarde de euro pentru a salva compania de faliment.

Tot în 2022, statul german a preluat 100% din acțiunile SEFE, fosta subsidiară a Gazprom Germania, pompând alte 7,7 miliarde de euro și a pus sub controlul direct al statului rafinăriile deținute de gigantul rus Rosneft, inclusiv marea rafinărie de la Schwedt. Mai mult, Berlinul a purtat negocieri intense pentru a răscumpăra rețeaua națională de înaltă tensiune de la operatorul olandez TenneT, o tranzacție evaluată la peste 20 de miliarde de euro, tocmai pentru a-și securiza infrastructura critică.
Modelul Franței
Franța, un alt far călăuzitor al pieței libere europene, a făcut exact același lucru: a scos din buzunar aproape 10 miliarde de euro pentru a naționaliza complet gigantul Électricité de France (EDF). Au preluat 100% din companie, doar ca să aibă control absolut pe energia nucleară și pe securitatea națională.

Așadar, capitalismul la ei acasă înseamnă că statul cumpără și naționalizează companii energetice pentru a garanta siguranța cetățenilor și a industriei. La noi, în schimb, ni se cere să vindem hălci din companiile pe profit.
CNCIR, companie profitabilă, vizată
Dar haideți să coborâm de la giganții de miliarde la un alt nivel, poate și mai sensibil, unde asasinatul economic se joacă mult mai subtil.

Avem în România o companie de stat care asigură, în liniște, un lucru fundamental: securitatea națională pe segmentul de instalații sub presiune și de ridicat. Vorbim despre CNCIR. O companie care, fără să facă zgomot, produce 26 de milioane de euro anual, cu un profit net curat de 2 milioane d...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2020/05/dan-andronic-editorial.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Într-o lume cu prea multe „narative”,  adevărul „rămâne de văzut”…]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/intr-o-lume-cu-prea-multe-narative-adevarul-ramane-de-vazut-2.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/intr-o-lume-cu-prea-multe-narative-adevarul-ramane-de-vazut-2.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Există o sintagmă care, fără să atragă prea mult atenția asupra ei, a ajuns să fie una dintre formulele cele mai folosite ale epocii noastre televizate. O auzi la finalul analizelor economice, al comentariilor sportive, al discuțiilor geopolitice, al dezbaterilor despre sănătate, climă, societate. Se spune calm, cu un aer de echilibru intelectual, după minute sau uneori ore întregi de explicații docte: „rămâne de văzut”.

Este, aparent, o concluzie modestă. Dar tocmai această modestie aparentă ascunde ceva mai profund despre felul în care trăim astăzi.

Omul contemporan este probabil cel mai informat om care a existat vreodată. Are grafice, statistici, institute de cercetare, universități, experți, think-tank-uri, algoritmi care analizează date în timp real. Fiecare eveniment este comentat imediat, fiecare fluctuație economică este interpretată, fiecare meci de fotbal devine obiectul unor analize sofisticate despre strategie, psihologie și probabilitate. În jurul fiecărei întâmplări se formează instantaneu o rețea densă de explicații.
Și totuși, după această abundență de interpretări, concluzia rămâne aproape invariabil aceeași: nu știm.
„Rămâne de văzut” este, de fapt, forma elegantă și civilizată în care epoca noastră admite această neștiință. Nu se spune brutal „nu știm”. Ar suna prea simplu, prea primitiv, prea puțin compatibil cu complexitatea discursului care a precedat-o. În schimb, se spune „rămâne de văzut”, o formulă care păstrează aparența competenței și a echilibrului intelectual.

Dar există și ceva aproape ironic în această situație. Cu cât analiza devine mai sofisticată, cu atât finalul ei pare mai apropiat de o evidență elementară pe care oamenii au cunoscut-o întotdeauna. Țăranul care privea cerul înainte de ploaie nu avea nevoie de modele climatice sau de grafice meteorologice pentru a spune simplu: om vedea. În felul lui, era la fel de sincer ca analistul modern care, după un lung șir de explicații tehnice, ajunge la aceeași concluzie.

Poate că diferența nu stă atât în cunoaștere, cât în raportul nostru cu incertitudinea. Oamenii altor vremuri trăiau cu ea în mod firesc. Era parte din viață, la fel ca anotimpurile sau boala. Noi, în schimb, avem impresia că lumea trebuie să fie explicată complet, că fiecare eveniment trebuie să aibă o predicție exactă. Nu suportăm ideea că viitorul rămâne, în esență, opac.

De aceea producem analize fără sfârșit. Nu pentru că ele ar putea elimina incertitudinea, ci pentru că ne ajută să o suportăm. Discursul devine o formă de protecție împotriva necunoscutului.
Și totuși, în momentul final al oricărei analize, apare acea expresie mică, rostită aproape cu ușurință: „rămâne de văzut”.
În clipa aceea, tot edificiul de explicații pare să se retragă puțin în fundal, iar realitatea își reia locul ei firesc. Viitorul nu poate fi capturat în grafice, nici în modele economice, nici în discursuri savante. El rămâne, în mod fundamental, un teritoriu în care pășim fără hartă.

Adevărata lecție a acestei expresii nu este despre ignoranță, ci despre limite. Oricât ar progresa cunoașterea, există un punct în care ea trebuie să se oprească și să recunoască faptul că lumea nu este un mecanism complet previzibil.

În acest sens, „rămâne de văzut” este mai mult decât un tic mediatic sau o formulă retorică. Este o mică mărturisire de modestie a inteligenței umane.

Nu este deloc întâmplător faptul că, într-o epocă obsedată de predicții și certitudini, una dintre propozițiile cele mai frecvente rămâne tocmai aceea care spune, cu o liniște veche: vom afla abia după ce se va întâmpla.

Sunt și cuvinte care intră într-o limbă discret, aproape pe nesimțite, și în câțiva ani ajung să ocupe locuri în care înainte stăteau lucruri mai simple și mai limpezi. Nu vin cu zgomot, nu sunt impuse prin decret, ci se răspândesc lent prin televiziuni, prin conferințe, prin discursurile oamenilor care vor să pară la curent cu spiritul timpului. La început par doar un moft de vocabular, un neologism în plus într-o limbă deja saturată de termeni importați. Apoi, fără să observi exact când s-a întâmplat, descoperi că nu mai poți asculta o dezbatere publică fără să-l auzi repetat cu gravitate. Unul dintre aceste cuvinte este „narativul”.

La prima vedere pare un termen tehnic, aproape inofensiv, împrumutat din limbajul criticii literare sau al sociologiei. Dar în gura comentatorilor politici sau a analiștilor de televiziune el capătă o importanță neașteptată. Nu mai există evenimente, ci „narative despre evenimente”. Nu mai există explicații sau interpretări, ci „narative concurente”. Nu mai există, de fapt, nici măcar minciuni, pentru că ele sunt imediat absorbite în categoria mai comodă a „narativelor alternative”.
Cuvântul are o eleganță rece, tehnică, care îl face foarte util. El permite o mică deplasare a discuției.
În loc să te întrebi dacă un lucru este adevărat sau fals, începi să te întrebi care „narativ” este mai eficient, mai convingător, mai capabil să domi...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2021/04/octavian-hoandra2-814x1024.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Pledoarie românească în Olanda: Onorată instanță, am fost proști și hoții deștepți!]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/pledoarie-romaneasca-in-olanda-onorata-instanta-am-fost-prosti-si-hotii-destepti.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/pledoarie-romaneasca-in-olanda-onorata-instanta-am-fost-prosti-si-hotii-destepti.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[A început ieri, în Olanda, procesul hoților care au furat Coiful de la Coțofenești și trei brățări de aur, obiecte din patrimoniul cultural românesc expuse în muzeul din Drents. Uimitor este mesajul-pledoarie trimis instanței olandeze de reprezentanții Muzeului Național de Istorie al Românie, dacă ne gândim de câtă neglijență a dat dovadă fosta camarilă culturală atunci când a trimis într-un orășel olandez peste 600 de piese istorice.

Furtul și traficul cu obiecte de artă și de patrimoniu au o istorie lungă în România, așa că, de-a lungul anilor am tot scris despre jafuri ca acela din Olanda, petrecut în noaptea de 24 spre 25 ianuarie 2025. Am avut noroc, obiectele au fost găsite la sfârșitul lunii martie 2026, iar pe 2 aprilie românii au primit vestea oficială. Tezaurul, mai puțin una dintre brățări, a fost recuperat de la cei trei hoți arestați, după o anchetă teribilă, în care ofițerii sub acoperire au avut un rol major.

Neglijența românilor nu a preocupat pe nimeni la București

Departamentele specializate din Poliția Română, SRI, SIE, muzeele din România, cunosc pericolul unor jafuri atunci când obiecte cu mare încărcătură istorică sunt expuse publicului și ce măsuri deosebite de pază trebuie luate. Dacă ne amintim, doar fostul director al MNIR, longevivul și des contestatul Oberlander, nu a pus prea mare preț pe siguranța artefactelor trimise peste graniță.

Din muzeul Drents au fost sustrase coiful de aur de la Coţofeneşti, datat în secolele V-IV î.Hr. şi trei brăţări dacice din aur de la Sarmizegetusa Regia, din a doua parte a secolului I î.Hr., unele dintre cele mai importante artefacte din tezaurul dacic. Pentru rigoare, trebuie spus că specialiștii consideră coiful ca fiind getic, nu dacic, valoare lui istorică fiind și mai remarcabilă.

Să nu vă mirați că nimeni dintre cei care s-au ocupat de contractul pentru organizarea expoziției din orășelul olandez nu a pățit nimic pentru neglijență. Și-a pierdut funcția doar directorul Oberlander. Niciun dosar de cercetare penală „in rem” nu a apărut, deși după furt au ieșit la iveală marile disfuncționalități și neglijențe .

Doamnele ministru, despre același jaf din Olanda

Expoziția de la Drents a fost deschisă în perioada în care Raluca Turcanu se afla în fruntea Ministerului Culturii. Furtul s-a comis, însă, când la cârma ministerului a venit Natalia Intotero. Aceasta a făcut oarece demersuri, a prezentat date din contractul dintre muzeele român și olandez, a vorbit de lipsa unor măsuri drastice de pază a obiectelor și l-a demis pe directorul Ernest Oberlander-Târnoveanu, considerat prietenul lui Klaus Iohannis.

Raluca Turcanu ne-a povestit și ea despre responsabilitatea  unor angajați din Ministerul Culturii care se ocupă de contractele unor asemenea expoziții internaționale și de generarea unei Hotărâri de Guvern prin care se stabilește inclusiv ieșirea din țară a patrimoniului. Fostul ministru a spus că asigurarea securității exponatelor s-a făcut prin contractul dintre Muzeului Național de Istorie și Muzeul Drents din Olanda și a susținut că singura instituție românească implicată a fost instituția condusă de Ernest Oberlander-Târnoveanu. E de neuitat mărturisirea ei că, din cauza furtului, nu putea să doarmă noaptea, deși „toți pașii legali au fost îndepliniți, dar a fost hazardul”.

Acest jaf putea fi prevenit

După furt, au existat specialiști români și străini care au opinat că acest jaf putea fi prevenit. Acum ne văicărim în fața instanței de judecată din Olanda. „Furtul a avut un impact semnificativ asupra societății românești. Aceste comori au o istorie care se întinde pe mulți ani în spate”, a transmis muzeul de la București.

Furtul e furt, dar autorităţile române au eşuat, în primul rând, pentru că nu au stabilit standarde clare de securitate pentru artefactele expuse.

Nu au cerut sau nu s-au asigurat că sticla vitrinei este laminată, armată, așa cum folosesc mulţi bijutieri. Nu s-a știut că cele mai de preț obiecte nu au pază permanentă.

„Nu te poţi aştepta ca personalul de securitate să intervină fizic într-un jaf”, a spus un expert.

[caption id="attachment_4565573" align="alignnone" width="1200"] Muzeul Drents. Sursa foto: Wikipedia[/caption]

Anul trecut, președintele Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor declara că este nevoie de „multe reglementări legale suplimentare” în privința securității atunci când este organizată o expoziție în afara României. Emanuel Petac atrăgea atenția că legislația noastră de patrimoniu datează de acum circa un sfert de secol.

„Legea patrimoniului e din 2000, dar ea a fost în elaborare chiar un pic înainte. Trăim în altă lume. De atunci s-au făcut mici modificări, mici ajustări pe unde au fost nevoi stringente, dar nu de esență”, spunea Petac. Evident, nu s-a făcut nimic.

Pledoarie românească: Onorată instanță, am fost proști și hoții deștepți!

Reprezentanții Muzeului Național de Istorie al României a transmis instanței din Olanda un mesaj-pledoarie...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2024/02/simona-editorial.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Cristian Tudor Popescu ar vrea să le ia mielul românilor]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/cristian-tudor-popescu-ar-vrea-sa-le-ia-mielul-romanilor.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/cristian-tudor-popescu-ar-vrea-sa-le-ia-mielul-romanilor.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Nu există sărbătoare, fie religioasă, fie civilă, fără ca niște proști să nu se dea de ceasul morții, să strice bucuria și tihna oamenilor. Până acum credeam că doar veganele se activează de Sărbătoarea Învierii Domnului pe tema mieilor. În rândul lor, în acest an, pesemne din pricina inevitabilei andropauze, însoțite de scăderea testosteronului, a intrat și jurnalistul Cristian Tudor Popescu.

Cunoscutul gazetar s-a activat public, precum o veritabilă tefelistă ridicată împotriva a tot ceea ce este bucurie cu iz de credință și tradiție, împotriva a tot ceea pun oamenii pe masă de Paște. Asta, în loc să consume ceea ce crede Popescu că obișnuia Mântuitorul să mănânce: lăcuste, miere și semințe. Dar să-i dăm cuvântul:

Vă simțiți bine, da? Friptura de miel, stufatul, drobul v-au mers la casa sufletului. Deși, aici,  înainte de desfătarea gurii pline, e vorba de păstrarea unui statut social și ontologic: și pentru un creștin sărac, a nu avea de Paști o masă bogată, cu bucate „tradiționale”, înseamnă nu numai sărăcie, dar și că încetează să mai fie om, devine un paria. Aceeași idee ca în cazul celor două „fete” care discută despre o a treia: „Auzi, dragă, aia a ajuns să bea apă de la ghivetă!...”.

Masa încărcată de Paști mai simbolizează ceva. Nu sacrificiul lui Iisus, căci El, ca și Ioan Botezătorul, nu punea în gură carne și n-a vorbit nicăieri despre omorârea mieilor de Pesahul morții Lui. E o celebrare a lui Irod „mare-mpărat, auzind s-a tulburat”. Căci el a poruncit să fie uciși toți pruncii mai tineri de 2 ani din cuprinsul stăpânirii sale. Irod a măcelărit puii oamenilor fiindcă se temea că își va pierde tronul, creștinii (ca, de altfel, și musulmanii!) ucid și devorează puii oilor, ca să nu fie dați jos din om.

De Paști, credincioșii ar trebui să mănânce doar lăcuste, miere și semințe. Dar ei se mulțumesc să-L preamărească pe Mântuitor, nu încearcă să trăiască asemenea lui.

Lăsăm la o parte dialogul dintre cele două despre o a treia, pentru că nu știu unde l-o fi auzit Popescu. Dar și dacă l-ar fi auzit, ceea ce nu cred, de unde i-o fi scos valența generalizatoare? O lăsăm și pe aia cu decăzutul celui sărac din condiția umană, în ochii celui avut. Care avut s-ar îndopa până la macerarea colecistului, doar ca să arate că are și că poate.  În trimiterea la Irod nici măcar nu intru, acolo este o varză fără legătură cu subiectul ales, cât de calp ar fi el.

Ajungem la meniul Cinei Cea de Taină. A fost el alcătuit în gama „lăcuste, miere și semințe”? Referințele sunt puține, doar de una ne putem lega ferm, chiar dacă nu este consemnată într-un proces-verbal de ridicare a alimentelor de la magazia Grădinii Ghetsimani.

Dacă Popescu ar fi consultat Evangheliile, ar fi putut nota că apostolii L-au întrebat pe Iisus: „Unde voiești să-Ți pregătim să mănânci Paștile?”

Matei 26:17-20

În ziua dintâi a Praznicului Azimilor, ucenicii au venit la Iisus şi I-au zis: „Unde vrei să-Ţi pregătim să mănânci Paştele?”

El le-a răspuns: „Duceţi-vă în cetate la cutare om și spuneți-i: „Învăţătorul zice: «Vremea Mea este aproape; voi face Paștele cu ucenicii Mei în casa ta.»”

Ucenicii au făcut cum le poruncise Iisus și au pregătit Paştele.

Seara, Iisus a șezut la masă cu cei doisprezece ucenici ai Săi.

Deci, L-au întrebat „Unde?”, nu „Ce”? Pentru că „Ce?” ar fi fost inutil. De Pesach(Paști) meniul era unul fix, ritualic, încărcat de semnificații, iar el nu conținea cu siguranță lăcuste.

De la istorici și nu numai, aflăm exact „Ce?” Pe masa de Pesach stătea pâinea nedospită(azima), vinul, mielul fript, diferite sosuri în care se înmuia azima, și ierburile amare, care aminteau de suferința din robia egipteană. Nu insist în privința semnificației fiecărui aliment în parte, cine este curios poate afla într-o clipă.

După cum se știe, obiceiurile și tradițiile religioase sunt strict legate de realități obiective, nu țin deloc de întâmplare, au rost și rațiune. Să vedem cum este cu mieii, de ce se sacrifică, iar asta nu doar în creștinism. Începem cu precizarea că se sacrifică doar parte bărbătească. Cine nu înțelege de ce și cât de necesar este acest lucru, să facă un exercițiu de imaginație.

În România, există permanent în jur 7-8 milioane de oi. În lume sunt peste un miliard. Iar oile astea au obiceiul să fete primăvara. Nu toate, dar marea majoritate. Cum jumătate din mieii fătați sunt parte bărbătească, înseamnă că doar la noi se numără anual peste trei milioane de viitori berbeci, iar în lume, socotiți singuri. Ei bine, după ce se păstrează câteva zeci de mii de berbecuți, pentru prăsila, restul de 3 milioane se sacrifică, mare parte de Pasti, restul mai încolo.

Altfel, ar fi dezastru, ar pustii pășunile, ar mânca și băncile de lemn din parcuri, nu ar mai avea oile alea de ne dau lapte, brânză, lână, cum sa mai supraviețuiască și nu ar mai avea cum să supraviețuiască nici vreun alt ierbivor. În câțiva ani, populația de berbeci ar depăși populația de lăcuste, alea de le recomandă P...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2021/01/mirel-curea-editorial-1024x576.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Căderea lui Orban, triumful „Sistemului” sau pur și simplu oboseala ungurilor? Câteva adevăruri incomode de la Budapesta.]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/caderea-lui-orban-triumful-sistemului-sau-pur-si-simplu-oboseala-ungurilor-cateva-adevaruri-incomode-de-la-budapesta.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/caderea-lui-orban-triumful-sistemului-sau-pur-si-simplu-oboseala-ungurilor-cateva-adevaruri-incomode-de-la-budapesta.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[A căzut Viktor Orban. După 16 ani de putere absolută, „băiatul rău” al Europei a fost măturat la alegerile de duminică de o formațiune apărută parcă din neant, partidul Tisza, condus de Peter Magyar. 138 de locuri din 199. O majoritate zdrobitoare, de peste două treimi, suficientă cât să șteargă cu buretele toată arhitectura constituțională pe care Orban a construit-o timp de un deceniu și jumătate. Așa cred Reuters, Politico, CNN, cam toate canalele de media importante.

Am văzut deja titlurile exaltate din presa mainstream: „Democrația a învins”, „Ungaria se întoarce în Vest”, „O lovitură pentru Putin și Trump”. Ursula von der Leyen jubilează la Bruxelles, Zelenski trimite telegrame de felicitare la miezul nopții. E o petrecere mare în cancelariile occidentale din toate țările europene.

Dar, dacă dăm la o parte șampania și discursurile cu ceardaș pe fundal, ce s-a întâmplat, de fapt, la Budapesta? Și mai ales, ce urmează? Părerea mea, bazată pe ce se vede dincolo de pozele oficiale.
Orban nu a fost învins de Bruxelles, a fost învins de propriul sistem.
Oricât de mult și-ar asuma europenii victoria lui Magyar, realitatea e mai prozaică. Ungurii pur și simplu au obosit. Au obosit de stagnarea economică, de inflație, de izolarea diplomatică și, mai ales, de oligarhia din jurul lui Fidesz.

S-a dovedit încă o dată că sloganul: It's about economy, stupid! se aplică peste tot în lume. Mai ales când elitele unui partid se îmbogățesc ostentativ în timp ce populația strânge cureaua. Atunci „valorile creștine” și retorica anti-migrație nu mai țin de foame.

O familia de unguri obișnuită nu o ducea tragic, dar o ducea greu și fără perspectivă. Magia promisiunilor economice ale Fidesz se destrămase, iar acel „contract social” nescris care funcționase: „Noi vă oferim stabilitate și prosperitate, voi ne votați”, fusese rupt de inflație și de corupția vizibilă de la vârful statului. Această realitate zilnică de la firul ierbii este exact motivația care i-a scos la vot în aprilie 2026.

Magyar nu a câștigat neapărat pentru că e un pro-european convins, ci pentru că a reprezentat o alternativă viabilă într-o societate sufocată.
Banii Europei și războiul din Ucraina.
Aici e cheia întregii afaceri. Orban ținea blocat un împrumut uriaș, de 90 de miliarde de euro, pentru Ucraina.

Ce se va întâmpla acum?

Consultanții de la Eurasia Group deja o spun clar: Magyar va deschide robinetul. În schimb, ce primește Budapesta? Deblocarea fondurilor europene suspendate de Bruxelles pentru „derapaje democratice”. E un troc clasic de putere. Bruxelles-ul plătește pentru alinierea Ungariei la „mainstream”. Orban a încercat să negocieze dur, Magyar a înțeles că e mai profitabil să joace în echipă cu Consiliul European.
Miza reală în Ungaria
Obținerea unei majorități absolute de două treimi de către partidul Tisza, condus de Péter Magyar, reprezintă un moment crucial pentru Ungaria, deoarece îi oferă instrumentele necesare pentru a demonta sistemul construit de Viktor Orbán în ultimii 16 ani.

Această supermajoritate ar permite noului guvern nu doar să implementeze reformele judiciare cerute de Uniunea Europeană pentru deblocarea fondurilor înghețate și să inverseze declinul democratic, ci și să curețe aparatul de stat de loialiștii Fidesz aflați în funcții cheie, cum ar fi președinția și conducerea Curții Constituționale.

Mai mult, Tisza ar avea forța legislativă să destructureze rețelele care controlează 80% din mass-media, să recupereze activele statului transferate către fundațiile aliate lui Orbán și să rescrie legea electorală, considerată până acum un instrument de blocare a opoziției, deschizând astfel calea către restabilirea pluralismului democratic, crede Politico.
Lovitura pentru axa Trump-Putin.
Nu putem ignora contextul global. J.D. Vance a fost la Budapesta săptămâna trecută. Orban era capul de pod al lui Trump în Europa și singurul canal de comunicare funcțional cu Kremlinul din interiorul UE. Căderea lui complică enorm calculele geopolitice în regiune. Scenariile apărute în campanie despre „coluziunea” cu Moscova și-au făcut efectul.

Azi, Peter Magyar este eroul Europei. Dar să nu uităm că sistemele nu se schimbă peste noapte, iar Ungaria rămâne o țară cu o puternică amprentă naționalistă. Dacă noul lider crede că simpla încolonare în spatele directivelor de la Bruxelles îi va garanta un mandat liniștit, se înșeală amarnic. Orban a pierdut o bătălie istorică, dar rămâne de văzut dacă noul guvern va ști să gestioneze victoria.

Până atunci, un lucru e sigur: polul puterii de la Budapesta s-a mutat, iar reverberațiile le vom simți curând și la București. Primele la sediul UDMR.

Voi ce părere aveți, exprimați-o aici? Cât de repede se va „europeniza” Ungaria sub noua conducere?

Hristos a Înviat!]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2020/05/dan-andronic-editorial.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Șoc și groază în bula #rezist! Nicușor Dan se comportă ca un Președinte]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/soc-si-groaza-in-bula-rezist-nicusor-dan-se-comporta-ca-un-presedinte.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/soc-si-groaza-in-bula-rezist-nicusor-dan-se-comporta-ca-un-presedinte.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Este jale mare pe rețelele de socializare. Idolii au căzut de pe piedestal, iar tastaturile fierb de indignare: Am luat țeapă! Nicușor Dan a numit procurorii...

Dacă aruncați o privire pe paginile unor corifei ai mișcării #rezist, precum Cristian Tudor Popescu, Raluca Prună, Ovidiu Vanghele, Valeriu Nicolae & Co., veți vedea un spectacol al deziluziei totale. Conspirație, trădare, multe alte cuvinte grele, nepermise parcă până mai ieri: „netrebnic”, „gunoi”, „nemernic”, acuzații că sunt luați de fraieri. De ce atâta ură bruscă, revărsată visceral, tocmai către omul pe care l-au validat și susținut cu atâta fervoare?

Răspunsul este mult mai simplu decât pare și ține de o realitate politică pe care activiștii de profesie refuză să o înțeleagă: Nicușor Dan a decis să acționeze ca un Președinte. Care a fost ales să conducă, nu să se lase condus. 

Iureșul declanșat de decizia numirii procurorilor generali a fost doar pretextul perfect, scânteia care a aruncat în aer butoiul cu pulbere al așteptărilor nerealiste. Bula #rezist se aștepta ca el să rămână eternul reprezentant al USR, un copil al străzii făcut președinte, un liderul docil, ușor de manevrat prin postări pe Facebook și șoapte schimbate la sindrofiile de la Cotroceni.

Se așteptau să facă numiri în Justiție doar pe bază de „like” și „share”, eventual să ceară voie în scris de la „societatea civilă” înainte de a lua o decizie de impact major.

Însă realitatea puterii este cu totul alta, iar Nicușor Dan pare să fi înțeles asta. Odată confruntat cu butoanele puterii reale, el a realizat că statul nu se conduce cu impresii și lozinci. Instituțiile de forță, serviciile de informații, CSAT-ul și magistratura cer pragmatism, decizii instituționale asumate și, de multe ori, un echilibru care nu are nimic de-a face cu atitudinea puritană  afișată în Piața Victoriei. Un lider de stat lucrează cu materialul clientului și caută stabilitate, nu revoluție permanentă.

De aici și valul de critici furibunde. Nu numirea unor procurori îi doare cel mai tare pe talibanii noii politici, ci faptul că Nicușor Dan le-a arătat, rece și uneori râzând, că nu face ce i se spune. A ieșit din logica de sectă.

Când unul din cei de mai sus decretează că Nicușor Dan „s-a îngropat politic și moral” și că a devenit inexistent, el nu face altceva decât să își monteze la mașină plăcuța suedeză, varianta nouă, M**E #REZIST, și să scoată din torpedou invitația la parastasul defunctului Binom Coldea-Kovesi. Pe care îl spera reînviat, precum Lazăr.

Pentru această zonă extrem de vocală a susținătorilor, un politician este considerat „bun” doar cât timp răspunde la comenzi și confirmă prejudecățile eternei bule.

O grupare de susținători, tip gruppies, care a stat (și) în jurul lui Emil Constantinescu, Traian Băsescu, Klaus Iohannis. La un anumit moment declarându-se, invariabil, dezamăgiți... În momentul în care vreunul dintre ei a luat o decizie gândind în termeni de arhitectură a statului și nu de agendă neomarxistă, a devenit automat un „trădător”.

Ceea ce vedem zilele acestea este tranziția brută a lui Nicușor Dan de la statutul de reprezentant al societății civile la cel de om de stat. A ales să fie un președinte în funcție sau să exercite o autoritate de tip prezidențial, cu toate compromisurile pe care le implică acest rol.

Dacă va reuși să impună această viziune, rămâne de văzut. Dar un lucru a devenit cert: a înțeles că nu poți conduce România stând mereu cu frica de ce va scrie alde CTP pe Facebook.

Și asta, în mod ironic, este prima lui decizie cu adevărat politică.]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2020/05/dan-andronic-editorial.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Radu Miruță, instruit de generali și atenționat să nu facă „vreo combinație” cu armamentul]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/radu-miruta-instruit-de-generali-si-atentionat-sa-nu-faca-vreo-combinatie-cu-armamentul.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/radu-miruta-instruit-de-generali-si-atentionat-sa-nu-faca-vreo-combinatie-cu-armamentul.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Săptămâna Patimilor a fost grea pentru ministrul Apărării, Radu Miruță, userist și soldat neinstruit. Probleme cu programul SAFE de înarmare, a primit avertizări dure cu privire la achiziții de tehnică militară, declarații bălmăjite în româno-engleză despre cum „Ministerul Apărării și-a făcut treaba” în privința contractelor în programul SAFE. Bucurie a manifestat ministru doar când ne-a anunțat că se mărește armata țării.

Acum că s-a detensionat situația din strâmtoarea Ormuz, decizia ministrului Radu Miruță și a generalilor din staful MApN rămâne doar în istoricul armatei. Geniștii noștri rămân acasă și își vor exercita priceperea, pe mai departe, cu minele rusești din Marea Neagră.

Radu Miruță, instruit de generali după o practică veche

Prestația ministrului Radu Miruță la cârma MApN, pigmentată cu informațiile venite din interioarul armatei și de criticile unor specialiști, îmi amintesc de un fost ministru al Ministerului de Interne care a intrat în instituție zmeu și a plecat ca un iepuraș. S-a întâmplat cu mulți-mulți ani în urmă și ministrul nu era de la PSD ci de la Opoziția istorică.

La prima conferință de presă pe care a convocat-o la minister, politicianul ne-a arătat cât de dur va fi în a pune lucrurile la punct și cum va schimba mentalitățile în toate structurile, de la Poliție, la Jandarmeri, Pașapoarte, Circulație, până la celebra unitate „doi și un sfert”. Generalii de atunci l-au ascultat și ei, l-au aprobat, l-au aplaudat, iar mai apoi l-au luat la prelucrat. L-au învățat atât de bine mersul lucrurilor în MAI, că la momentul demisiei sale (după 3 ani) și-a motivat decizia ca un „milițian” și s-a retras ca un iepuraș care a încercat să cucerească pădurea, dar a căzut în prăpastie.

Radu Miruță, soldatul neinstruit și cu parcurs politic ciudat, este deja devorat ușor-ușor de generali, care n-au cum să lase armata pe mâinile unui nepriceput și care face mult zgomot pentru nimic. Iar acum e și o perioadă cum alta n-a mai fost, iar încordarea și orgoliul unui politruc enervează militarii. Așa cum spuneam, Săptămâna Patimilor nu a fost ușoară pentru ministrul Miruță și nici viitorul nu sună bine până în luna mai, termenul impus pentru finalizarea proiectului SAFE.

Programul SAFE și așteptarea banilor pentru achiziții

Am scris recent despre faptul că România încearcă să își consolideze capacitatea de apărare prin programul european SAFE. Acesta presupune accesarea unui împrumut de aproximativ 16,7 miliarde de euro pentru dezvoltarea unui lanț propriu de producție de armament. Programul are o importanță majoră, nu doar prin achiziții de tehnologie modernă, cât mai ales pentru că dă posibilitatea dezvoltării unei industrii locale de apărare. Se crează locuri de muncă, se dezvoltă localități, crește bugetul.

Ministrul Miruță a ieșit public și s-a declarat zmeul care va sparge cutumele MApN: „În așteptarea banilor din SAFE pentru înzestrarea Armatei, se face curățenie”.

Adică?! Va da afară decidenți din MApN sau îi va schimba din funcții? Nu ne-a spus. A aruncat doar o nadă, ca să o mestece electoratul.

Radu Miruță a povestit că, la începutul discuțiilor despre proiectul SAFE, unii producători privați de muniție au venit cu un preț rezonabil. Când a fost aproape să se semneze documentele, producătorii respectivi au propus un preț cu 30% mai mare. „Nu vom accepta acest lucru”, a tunat ministrul în fața presei.

Miruță a insistat că ministerul nu va ceda niciunei presiuni și că sectorul privat nu poate forța statul să accepte costuri mai mari doar din cauză că se apropie închiderea procedurii contractuale. Nu a spus despre ce companii este vorba.

În presă a apărut totuși numele unei companii care a promis una la începutul discuțiilor, apoi a cerut un preț cu 30% mai mare. Este, însă, doar un exemplu care pare că se vrea a fi plapumă pentru furnizorii de dedesubt.

Informații îngrijorătoare cu privire la contracte

Surse îngrijorate din armată au scurs către Mediafax niște informații grave. Se spune că există propuneri recente de modificare a cadrului SAFE. Printre schimbările discutate se află prevederi care ar permite autorităților să desemneze dinainte un furnizor și să organizeze cooperarea pe mai multe programe. Această manevră ar putea influența rezultatul înaintea unei evaluări competitive complete, susțin sursele.

Până la acest moment ministrul Apărării, Radu Miruță nu a negat și nu a venit cu nicio explicație. Tăcere a păstrat și vizavi de declarația directorul fabricii Beretta din Italia, Carlo Ferlito, apărută în publicația de specialitate Defense România. Acest director al unei celebre fabrici de armament, dispus să producă în România, susține că a răspuns solicitării și a depus o ofertă avantajoasă pentru înarmarea României, iar „România nici măcar nu i-a răspuns la e-mailuri”.

„Nu a existat niciun răspuns din partea autorităților române. După răspunsul transmis în urma primirii RFI-ului (Request for Information) din noiembrie (n.r. semn că MAp...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2024/02/simona-editorial.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item></channel></rss><!-- end of xml string -->