<?xml version="1.0" encoding="UTF-8"?>
	<rss version="2.0"
		xmlns:content="http://purl.org/rss/1.0/modules/content/"
		xmlns:wfw="http://wellformedweb.org/CommentAPI/"
		xmlns:dc="http://purl.org/dc/elements/1.1/"
		xmlns:atom="http://www.w3.org/2005/Atom"
		xmlns:sy="http://purl.org/rss/1.0/modules/syndication/"
		xmlns:slash="http://purl.org/rss/1.0/modules/slash/"
        xmlns:media="http://search.yahoo.com/mrss/" >
		<channel>
		<atom:link href="https://evz.ro/feeds/15" rel="self" type="application/rss+xml" />
		<title>Evenimentul Zilei</title>
        <description>Evenimentul Zilei este o publicatie multimedia, dedicata celor care apreciaza stirile corecte, obiective si relevante din toate domenile de activitate</description>
        <link>https://evz.ro</link>
		<lastBuildDate>Tue, 14 Jul 2026 20:15:02 +0000</lastBuildDate>
					<item>
							<title><![CDATA[Fenomene]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/fenomene.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/fenomene.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Acum aproape două mii de ani, cea mai puternică administrație pe care o cunoscuse lumea până atunci, sprijinită de cea mai influentă autoritate religioasă a vremii, a judecat un om, l-a condamnat și l-a executat, fiind convinsă că, odată cu moartea lui, problema dispăruse pentru totdeauna.

Sentința fusese pronunțată, ordinea fusese restabilită, iar instituțiile își făcuseră datoria. Două milenii mai târziu, Imperiul Roman există doar în tratatele de istorie, numele lui Ponțiu Pilat este reținut aproape exclusiv pentru că apare în povestea celui pe care l-a condamnat, iar omul asupra căruia s-a pronunțat sentința continuă să modeleze conștiința a miliarde de oameni.

Dincolo de semnificația religioasă a acestui episod, există o lecție pe care istoria o repetă cu o regularitate aproape obsedantă: instituțiile pot condamna un om, însă nu pot hotărî niciodată dacă au avut în față doar un om sau un fenomen.
Fenomene și fenomen
Această confuzie însoțește civilizația de când omul a descoperit puterea legii și confortul organizării sociale. De fiecare dată când a ridicat un tribunal, a redactat un cod sau a învestit o autoritate cu dreptul de a decide în numele tuturor, omul a fost tentat să creadă că a găsit și instrumentul prin care poate controla orice formă de realitate.

Din această credință s-au născut instituțiile moderne, iar fără ele nici libertatea, nici ordinea și nici democrația nu ar putea exista. Numai că aceeași credință ascunde și una dintre cele mai mari iluzii ale civilizației: aceea că orice lucru care apare în lume poate fi, la nevoie, oprit prin voința unei instituții.

Natura este primul și cel mai sever profesor al acestei lecții. Niciun uragan nu și-a schimbat vreodată direcția pentru că un guvern a decretat stare de urgență, după cum niciun cutremur nu a cerut aprobarea unui parlament înainte de a zgudui un continent și niciun tsunami nu a renunțat la forța lui pentru că o curte constituțională ar fi considerat că produce prea multe victime.

Omul poate construi diguri, poate inventa sisteme de avertizare, poate evacua orașe și poate limita pagubele, însă nu poate emite o hotărâre prin care să interzică existența unui fenomen natural, fiindcă natura nu recunoaște jurisdicția niciunei instituții create de om.
Definiția termenului
Termenul „fenomen” definește orice manifestare, eveniment sau proces observabil care poate fi perceput în mod direct sau indirect. Acesta provine din limba greacă (phainómenon), însemnând „ceea ce apare” sau „ceea ce se poate observa”.

Ar fi însă o eroare să asociem fenomenul exclusiv cu distrugerea. Există fenomene care ucid și fenomene care salvează. Dacă un uragan poate șterge de pe hartă un oraș întreg, descoperirea penicilinei de către Alexander Fleming a schimbat pentru totdeauna istoria medicinei și a prelungit viața a sute de milioane de oameni. 

Nici uraganul, nici penicilina nu au fost rezultatul unei decizii administrative. Unul a venit împotriva voinței oamenilor, celălalt în folosul lor. Dar amândouă au avut aceeași proprietate fundamentală: nu au putut fi comandate, nici oprite, de instituțiile omenești.
Excepția care confirmă regula
Poate că tocmai de aceea folosim cuvântul „fenomen” atât de rar. Nu-l rezervăm pentru ceea ce este doar valoros și nici pentru ceea ce este doar periculos, ci pentru acele împrejurări în care realitatea pare să depășească măsura obișnuită a lucrurilor. Un fenomen nu este definit prin moralitate, ci prin intensitate. El poate fi o binecuvântare sau o catastrofă, însă întotdeauna reprezintă ceva care obligă lumea să se adapteze lui, nu invers.

Aceeași regulă se verifică, uneori, și în cazul oamenilor.

De cele mai multe ori, oamenii sunt exact ceea ce dreptul presupune că sunt: indivizi care răspund pentru propriile fapte, care pot fi recompensați sau pedepsiți și ale căror acțiuni se desfășoară în cadrul regulilor stabilite de societate.

Din când în când, însă, apare câte cineva care încetează să mai fie doar suma biografiei sale și devine expresia unei energii colective pe care nimeni nu o poate explica prin simpla analiză a persoanei respective; în acel moment nu mai avem în față doar un individ, ci un fenomen.
Il Fenomeno
Fotbalul, poate mai bine decât orice alt domeniu al vieții publice, are talentul de a găsi numele potrivite pentru asemenea apariții. Nu întâmplător, italienii – poporul care a ridicat arta apărării la rang de știință și care a produs generații întregi de fundași considerați imposibil de depășit – i-au dat brazilianului Ronaldo Nazário da Lima numele sub care avea să rămână în istorie: „Il Fenomeno”. Nu i-au spus „campionul”, fiindcă asemenea campioni au existat înaintea lui și au existat și după el; nu i-au spus „geniul”, fiindcă fotbalul a cunoscut și alte genii; ci i-au spus, pur și simplu, „Fenomenul”, fiindcă în fața lui cedau tocmai acei oameni despre care se spunea că nu pot fi învinși.

Zlatan Ibrahimović, un om pe care nimeni nu l-ar putea acuza de modestie...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2025/03/Marius-Niculescu-885x1200.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[România celor două tabere]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/romania-celor-doua-tabere.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/romania-celor-doua-tabere.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[România nu este doar polarizată politic. Este o societate în care oamenii au început să se privească unii pe alții ca niște dușmani.
În urmă cu ceva ani, politica era unul dintre subiectele despre care puteai discuta în contradictoriu, cu amuzament chiar, după care mergeai mai departe. Astăzi, pentru tot mai mulți români, politica a devenit chiar un motiv de ruptură definitivă.

Se ceartă frații între ei, se ceartă părinții cu copiii, iar soții care votează diferit evită anumite subiecte pentru a nu ajunge la conflicte. 

Prieteni care au trecut împreună prin zeci de ani de viață au încetat să-și mai vorbească pentru că unul votează PSD, iar celălalt votează AUR. Unul îl admiră până la fanatism pe Ilie Bolojan, altul îl susține pe George Simion sau pe Călin Georgescu.

Fiecare este convins că doar el vede adevărul. Celălalt nu mai este doar cineva cu o altă opinie, devine “prost”, “extremist”, “hoț”, “trădător” și mai ales “spălat pe creier”.

În clipa în care folosim astfel de etichete, dialogul se încheie și începe “războiul”.
Psihologia unei societăți divizate
Paradoxul este că politica nu este adevărata cauză a acestei rupturi, este doar pretextul. Asta este opinia mea, după ce am studiat cu atenție cazuistica. Unele situații, dacă nu ești implicat direct, sunt de un amuzament teribil. Dacă ești implicat, devine dramatic.

Psihologia socială explică foarte bine acest fenomen. În perioade de criză economică, de lipsă de încredere în instituții și de stres colectiv, oamenii caută grupuri în care să se simtă protejați. Apar identitățile de grup: “noi” și “ei”. Iar odată ce intrăm într-o astfel de logică, nu mai analizăm argumentele, ci apărăm tribul din care credem că facem parte.

Nu mai votăm doar un partid, ne apărăm identitatea. De aceea, orice critică la adresa politicianului preferat este percepută ca un atac personal.

La această transformare contribuie decisiv rețelele sociale. Algoritmii nu promovează echilibrul, ci emoții puternice: furia, revolta, indignarea. Cu cât o postare produce mai multă ceartă, cu atât devine mai virală. Platformele nu recompensează dialogul, ci conflictul.
Capcana „bulei” informaționale și biasul de confirmare
În plus, fiecare dintre noi ajunge, într-un final, să consume aproape exclusiv informații care îi confirmă doar propriile convingeri. Psihologii numesc acest fenomen „bias de confirmare”, adică tendința de a căuta și a reține informații sau ipoteze prezentate într-un mod care confirmă propriile convingeri, ignorând opiniile contrare.

Vedem doar informațiile care ne convin și le respingem instinctiv pe celelalte. Sau, cum se mai spune, rămânem în bula noastră.

Astfel, doi oameni care trăiesc în aceeași țară ajung să creadă că trăiesc în două Românii complet diferite.

Sunt, desigur, și teorii care susțin că dezbinarea socială poate fi amplificată deliberat în anumite momente, pentru ca atenția publică să fie comutată de la problemele esențiale. Istoria arată că societățile profund divizate sunt mai ușor de influențat și mai greu de mobilizat în jurul unor obiective comune.

Nu înseamnă neapărat că fiecare conflict este creat intenționat, dar înseamnă că o societate dezbinată devine mai vulnerabilă și că unii pot profita de asta.
Când mediocritatea înlocuiește meritocrația
Dezbinarea apare și din acumularea unor frustrări generate de percepția că statul și politica nu recompensează competența și meritul. Mai există însă un element care întreține această stare de tensiune și care este discutat prea puțin.

Ani la rând, românii au avut impresia că meritul și competența au ajuns să conteze mai puțin decât apartenența politică, relațiile sau loialitatea față de un lider. Au văzut oameni cu o pregătire modestă sau insuficientă ajungând în funcții importante ale statului, în timp ce profesioniști autentici au ales să plece din sistem sau nu au acces.

Această percepție, indiferent de cazurile concrete, generează o frustrare profundă. Pentru că oamenii nu se compară cu politicienii, ci cu propriile vieți. Ei văd cât de greu este să promovezi prin muncă și competență, în timp ce, în spațiul public, par să existe reguli diferite.
Rădăcinile dezbinării
Și poate cea mai mare nemulțumire este că prea puțini dintre cei ajunși în astfel de funcții par dispuși să facă un pas în spate atunci când nu livrează rezultate. Funcția devine un scop în sine, nu o responsabilitate. Iar când accesul oamenilor competenți este blocat de interese de partid sau de rețele de influență, frustrările societății nu fac decât să se adâncească.

Poate că tocmai aici se află una dintre rădăcinile dezbinării de astăzi. Nu în simpatiile politice diferite, ci în sentimentul tot mai răspândit că meritocrația a fost înlocuită de mediocritate, iar interesul public a fost prea des sacrificat în favoarea interesului personal sau de partid.
Generația celor mai mari dezamăgiri
Ceea ce mă îngrijorează cel mai mult este generația din care fac și eu parte. Cei care astăzi a...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2026/06/doina-gradea.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Ideea pe care a câștigat-o PSD din istovitoarea luptă cu Bolojan]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/ideea-pe-care-a-castigat-o-psd-din-istovitoarea-lupta-cu-bolojan.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/ideea-pe-care-a-castigat-o-psd-din-istovitoarea-lupta-cu-bolojan.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Lupta PSD-ului cu Ilie Bolojan, care a agitat la maximum spiritele, pare că decantează primele concluzii mai clare. Deci nu doar că pot constitui o bază de analiză, odată emoția consumată, dar pot fi și orientative pentru evoluții pe termen mai lung. Unul dintre slide-urile prezentării Agenției de Rating Politic notează, pe un ton grav: „Nehotărâții au intrat în joc, activați de criza politică”, sugerând un punct de inflexiune. Cifrele arată, mai degrabă, că „nehotărâții” indică plafonarea generală a liderilor, creșterile de moment fiind insule într-un context marcat de fragmentare și apatie. 

Încrederea în Bolojan și Simion, în rândul nehotărâților, seamănă cu o împotmolire pe termen lung, în ton cu epuizarea generală
Este, totuși, de remarcat că, după un conflict cu linii de demarcație atât de clare, în narațiunea confruntării dintre „cei răi” și „cei buni”, încrederea în rândul nehotărâților este atât de diferită față de încrederea generală. Pentru Ilie Bolojan, de la 29%, încredere la nivelul întregii populații (deși și aici s-a purtat o discuție legată de metoda aleasă pentru eșantionare), încrederea în rândul nehotărâților este de 21%. Iar pentru George Simion, față de 35%, încrederea la nivelul întregii populații, încrederea în rândul nehotărâților este de 22%. Este o frână în raport cu prima interpretare optimistă, privind modul în care criza a dus creșteri și pierderi de încredere pentru liderii implicați.
Intrând în analiza încrederii pe bazine electorale, vedem că evoluția încrederii pentru Ilie Bolojan se suprapune peste energizarea la maximum a bazinului USR: 91% dintre useriști au încredere în liderul PNL, față de doar 77% dintre votanții PNL. În mod normal, ar fi fost de așteptat ca liberalii să aibă un nivel de încredere de peste 91%. 
În ceea ce îl privește pe George Simion, faptul că încrederea în rândul votanților PSD este de 29%, sub nivelul de încredere în populația generală, de 35%, duce cu gândul că acesta este punctul maxim al presiunii pe care AUR o poate genera asupra PSD (contrar narațiunii pierderii continue de electorat de către PSD). Cam aceasta este imaginea după cea mai importantă criză a momentului: PNL-USR au atins un plafon, maxim de o treime din voturi, iar AUR stă pe cealaltă treime, cu un nucleu PSD solid, între 17% și 20%.

Fragmentare și neclaritate în rândul PNL. Susținerea limitată pentru anticipate arată această dispoziție generală
Acesta este, într-adevăr, un punct de inflexiune în dinamica post-criză pentru bazinul USR-PNL. De aici încolo, evoluția va merge, mai greu în sus. Nu doar că datele privind sentimentul general sunt pesimiste, dar la acest 33% (22,4% – PNL plus 10,5% – USR) s-a ajuns într-un punct de maximă tensiune. Agenda se schimbă: vorbim despre nevoia de soluții negociate, despre un acord, despre un tip de înțelegere, fie condiționată, fie necondiționată.
După hărmălaia generală care a polarizat, aducând fiecare segment electoral la un vârf de mobilizare, de acum încolo, logica nu poate fi decât de administrare. Iar asta înseamnă luptă de tranșee și erodare. În plus, perspectiva beneficiului electoral și politic prin alegeri anticipate este un argument al liderilor PNL-USR care nu se reflectă deloc în poziționarea generală a susținătorilor celor două partide. Doar 34% dintre votanții USR și doar 18% dintre votanții PNL văd alegerile anticipatele drept o soluție. Paradoxal, refacerea coaliției PSD-PNL-USR-UDMR este văzută ca soluție de mai mulți liberali - 28%, decât cei care consideră alegerile anticipate o rezolvare.

Punctul pe care PSD aproape l-a câștigat. Întrebarea este ce face cu el?
Sorin Grindeanu întreba retoric, în ultima apariție la Digi24, „Care reforme?”, referindu-se la lipsa unor măsuri de reformă în guvernul Bolojan. La capătul unei lupte politice care a consumat toate energiile în ultimul an, acesta este singurul argument pe care PSD îl poate câștiga cu adevărat. Și aici, prin cei câțiva miniștri pe care i-a avut în guvern, cea mai vizibilă figură, ministrul Sănătății (care a fost măsurat inclusiv în sondajul ARP), poate câștiga mai mult chiar decât oscilația redusă de acum din interiorul bazinului de susținători de până la 20%, asupra căruia încă deține monopolul.
Discuția despre reforme este însă complicată. Nu doar că majoritatea politicienilor au puțină tracțiune reală când vine vorba despre credibilitatea acestui discurs, dar scepticismul public general lasă fără suport orice lider care nu reușește rapid sau care nu apare clar onest. Iar aici, într-adevăr, nici guvernarea Bolojan nu a reușit. Diferența de încredere pentru principalii lideri politici, între populația generală și nehotărâți, are ca una dintre cauze și această imagine generalizată asupra tuturor politicienilor: că nu reușesc să schimbe lucrurile în bine. Inclusiv în rândul bazinului PNL-USR, dincolo de polarizarea tradițională cu PSD, există nemulțumirea că reformele nu s-au produs.]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2025/06/Angelin-Ioan-2-1200x831.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Judecătoarea Denisa Lazăr nu a condamnat doar Lotul „Ciutacu”, ci pe orice critic al ONG-urilor #rezist]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/judecatoarea-denisa-lazar-nu-a-condamnat-doar-lotul-ciutacu-ci-pe-orice-critic-al-ong-urilor-rezist.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/judecatoarea-denisa-lazar-nu-a-condamnat-doar-lotul-ciutacu-ci-pe-orice-critic-al-ong-urilor-rezist.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Halucinant! Este un cuvânt pe care îl rostim consternați, de câte ori auzim de o situație petrecută după legități din afara raționalului. Adică, petrecute precum într-o halucinație în care ni se înfățișează forme geometrice, culori și desfășurări de situații care în viața reală nu există. Exact așa după cum Victor Ciutacu și o serie de colegi și invitați ai săi au fost aruncați într-o situație halucinatorie.

Pe scurt, Victor Ciutacu, Ioan Korpos, Liviu Alexa și Iosefina Pascal, au fost dați în judecată de Asociația Dăruiește Viață si de către fondatoarele Oana Gheorghiu si Carmen Uscatu. Motivul a fost nemulțumirea pe care cei patru au generat-o Asociației și celor două fondatoare într-o emisiune a postului România TV.
Primul episod al halucinației
La ceva vreme după introducerea acțiunii, judecătoarea Denisa Florina Lazăr de la Tribunalul București a decis ca reclamantele să primească în total de la cei patru daune morale de 3,1 milioane lei. Adică, vreo 620.000 de euro. Ciutacu, Korpos și Alexa, câte 1.000.000 de lei, Pascal, 100.000 de lei. Exact cât au cerut reclamantele. Sume, fără absolut niciun precedent.

Nu exagerez, la aflarea veștii, am rămas mut. Ca în fața unei halucinații. M-am gândit că o fi vreo eroare de transcriere, că s-or fi pus niște zerouri în plus. Dar, de unde? Cifrele ieșite din mintea judecătoarei au fost transcrise și transmise corect. Următorul meu gând a fost că judecătoarea a urmărit cu totul altceva decât să-i pună la pământ pentru totdeauna pe cei patru. Dar, să nu anticipăm.
Al doilea episod al halucinației
Am așteptat apoi date suplimentare, care să mă facă să înțeleg gravitatea a ceea ce au comis cei patru, în măsură să-i lase lefteri pentru tot restul zilelor. A venit și ziua aceea. Una în care am aflat că sentința a fost dată sub semnul lui „Se pare că”. Dar și sub alte semne care nu au nici cea mai vagă legătură cu înfăptuirea justiției.

Care sunt afirmațiile false?

Nu-i dau cuvântul lui Victor Ciutacu, nici celorlalți trei, pentru că pot fi acuzați de subiectivism. O fac însă cu toată încrederea față de profesionalismul și obiectivitatea jurnaliștilor de la Lumea Justiției, care au comentat:

„Problema motivării este ca în niciun moment cele trei reclamante nu sunt menționate cum au explicat în mod concret care sunt afirmațiile false și de ce sunt acestea false, care sunt acuzațiile fără fundament și de ce sunt acestea fără fundament, și în ce fel acestea au generat pretinsul prejudiciu suferit.”
Ciutacu „pare că” a făcut sau n-a făcut ceva
Să ne oprim o clipă asupra principalului cap de acuzare împotriva realizatorului emisiunii cu pricina. În opinia judecătoarei Denisa Florina Lazar, una în valoare de 1.000.000 de lei, Victor Ciutacu se face vinovat de faptul că „Pare ca a alimentat, validat si amplificat acuzațiile făcute la adresa reclamantelor de invitații din platou.”

Nu insist cu detalii din compunerea pe 57 de pagini prin care judecătoarea Denisa Florina Lazăr își exprimă admirația față de Asociația Dăruiește Viață, de fondatoarele Oana Gheorghiu si Carmen Uscatu. Nici cu detalii despre cum vede domnia sa modul în care se înfăptuiește justiția. Sper că o va face instanța de recurs și nu în ultimul rând, CSM-ul.
Ieșirea din halucinație
Voi încerca în final și ies din zona halucinatorie în care suntem aruncați de judecătoare și să explic ce cred eu despre motivele gestului. Pentru mine este foarte clar că judecătoarea Denisa Florina Lazăr nu a decis ceea ce a decis împotriva celor patru, nutrind vreo speranță că soluția pronunțată de ea va fi menținută de instanța superioară.

Oricât de fan #rezist ar fi, nu are cum să nu înțeleagă că oricât de Românie am fi, absurdul are o limită. Mesajul pe care a dorit să-l transmită, nici măcar nu este îndreptat împotriva celor patru victime. El este adresat oricărei voci care ar fi tentată să se ridice împotriva combinațiilor tefeliste: „Puteți spune ce vreți, despre cine vreți, mai puțin despre ONG-urile #rezist!”

&nbsp;]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/08/mirel-curea-editorial-1024x570.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Se caută prim ministru. Dar ce fel de prim ministru ar trebui să ceară românii?]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/se-cauta-prim-ministru-dar-ce-fel-de-prim-ministru-ar-trebui-sa-ceara-romanii.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/se-cauta-prim-ministru-dar-ce-fel-de-prim-ministru-ar-trebui-sa-ceara-romanii.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Poate că nu putem schimba clasa politică peste noapte, dar putem schimba criteriile după care o alegem

În fiecare campanie electorală discutăm despre persoane, despre partide, despre alianțe, despre cine câștigă și cine pierde. Mult mai rar discutăm despre o întrebare simplă: cum ar trebui să arate, de fapt, un prim-ministru al României? Mai ales că intrăm în a treia lună și România nu are prim ministru, doar unul demis care dă semne că îi place să mai rămână.
Când spun cum ar trebui să arate un prim ministru al României nu mă refer, desigur, la înălțime, la imagine sau la talentul de a câștiga alegeri.

Mă refer la profilul profesional și uman al celui care primește cea mai importantă responsabilitate executivă într-un stat.
Din punctul meu de vedere, principala misiune a unui prim-ministru este administrarea averii statului în interesul cetățenilor. El nu este un influencer, nu este un prezentator tv și nici un lider de galerie. Este omul care conduce aparatul administrativ al României, răspunde pentru felul în care sunt cheltuiți banii publici și pentru direcția în care merge țara.

În 2026, funcția de prim ministru nu mai poate fi ocupată doar pe baza popularității sau a talentului politic. Ne ajunge ce am avut în ultima vreme…

Un prim-ministru ar trebui să aibă o educație solidă, construită la timpul potrivit, nu obținută în grabă pentru a bifa o diplomă. Ar trebui să fi studiat drept, administrație publică, economie, management sau domenii apropiate și să fi avut mai multe stagii de pregătire după absolivirea cursurilor superioare, inclusiv în străinatate, pentru a înțelege cum funcționează administrațiile performante.
Mi se pare firesc să vorbească impecabil limba română și fluent limba engleză. Dacă știe și franceză, italiană sau spaniolă, cu atât mai bine. De ce nu? Dacă românii care au plecat să muncească în străinătate au învățat limbi noi pentru a se integra și pentru a reuși, cred că pot învăța și ei.

Nu văd de ce am avea așteptări mai mici de la cei care ne reprezintă la cel mai înalt nivel executiv.
La fel de firesc mi se pare ca viitorul prim-ministru să cunoască bine istoria și geografia României. Nu poți conduce o țară pe care o cunoști doar din rapoarte și statistici. Trebuie să-i înțelegi diferențele regionale, resursele, problemele și potențialul, istoricul, obiceiurile și tradițiile.
Mi-aș dori un prim-ministru care a construit deja ceva înainte de a ajunge la Palatul Victoria. Nu contează dacă este vorba despre un proiect public, o companie, o instituție sau o reformă administrativă. Contează să existe rezultate concrete, măsurabile.

Funcția de premier nu ar trebui să fie locul unde cineva învață să administreze.

Cred și că experiența de viață are importanța ei. Personal, aș vedea potrivit un interval între aproximativ 40 și 60 de ani. O vârstă la care experiența profesională se întâlnește cu energia necesară pentru decizii dificile, majore,, pentru o țară întreagă.
Aș adăuga și alte calități care nu apar în niciun CV: caracter, echilibru, capacitatea de a comunica, disponibilitatea de a asculta și experiența de a conduce echipe numeroase.

România nu are nevoie de lideri care dezbină permanent, ci de oameni care pot construi consens atunci când interesul public o cere.
Aș mai adăuga o condiție pe care o consider la fel de importantă precum educația sau experiența profesională: un prim-ministru trebuie să fie prezent în mijlocul oamenilor. Nu doar în campanie și nici doar la evenimente festive, ci mai ales atunci când oamenii trec prin momente grele. Când au loc tragedii, calamități, accidente sau situații care afectează comunități întregi, premierul trebuie să fie acolo. Nu pentru camerele de filmat și nici pentru capital politic, ci pentru că îi pasă și pentru că aceasta este una dintre responsabilitățile funcției.

Un prim-ministru trebuie să știe să asculte. Să înțeleagă problemele oamenilor direct de la ei, nu doar din rapoarte, statistici sau prezentări pregătite de consilieri. Empatia nu este o slăbiciune în politică, ci una dintre cele mai importante forme de leadership.
La urma urmei, orice om politic ar trebui să își amintească permanent că nu reprezintă partidul înaintea cetățenilor, ci cetățenii înaintea partidului. El este ales pentru a le reprezenta interesele și pentru a face toate eforturile necesare pentru a le rezolva problemele. Dacă pierde legătura cu oamenii, pierde, de fapt, sensul funcției pe care o ocupă.

Un candidat la funcția de prim-ministru ar trebui să prezinte Parlamentului, înainte de votul de învestire, propria viziune pentru România.

Nu doar un program de guvernare scris de o echipa la partid, ci o strategie coerentă pe cel puțin 3-5 ani, cu obiective clare, priorități și indicatori prin care cetățenii să îi poată măsura performanța.
În lipsa unei astfel de viziuni, votul de învestire – nu de investire - riscă să fie doar un exercițiu politic, nu un contract între guvern și societate.
La fel de important este ș...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2021/01/DoinaGradea2_RzV-1024x682.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Sprânceana lui Bolojan și miza Hidroelectrica]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/spranceana-lui-bolojan-si-miza-hidroelectrica.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/spranceana-lui-bolojan-si-miza-hidroelectrica.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Hoția are picioare scurte, dar sprânceana lui Bolojan rezistă! Sper că nu mult...

Miza adevărată a puterii nu se vede la televizor, ci în cifrele reci de pe bursă. Iar când o companie de stat poate ajunge la o capitalizare colosală de peste 100 de miliarde de lei, băieții deștepți din politică și din așa-zisa societate civilă încep să saliveze.

Este cazul Hidroelectrica, care a devenit oficial perla coroanei economiei românești, o adevărată mașinărie de făcut bani.
Capitalizare bursieră de aproape 20 de miliarde de euro
Abia acum, privind această cifră uriașă, putem înțelege cu adevărat graba suspectă a unor personaje tip Oana Gheorghiu și Ilie Bolojan care pozau în salvatori ai patriei. Ceea ce spuneam în aprilie 2026 se dovedește a fi extrem de adevărat!

Mai țineți minte, cum ne explica proaspăta mlădiță a lui Brătianu că TREBUIE să vindem acțiuni la Hidroelectrica? Doreau să salveze Hidroelectrica, deși nu avea nevoie… Despre ce vorbim, de fapt? De unde atâta grabă pentru o companie care producea miliarde de euro pentru statul român?

Miza reală din spatele acestui conflict de culise constă în intenția de a lansa o Ofertă Publică Secundară (SPO) prin care statul român să scoată la vânzare un pachet suplimentar de până la 10% sau 15% din acțiunile deținute la Hidroelectrica.

La o capitalizare de piață care a pulverizat pragul de 100 de miliarde de lei, acest procent minoritar echivala cu o sumă uriașă, evaluată între 10 și 15 miliarde de lei, aproximativ 2-3 miliarde de euro. Date cu discount, că d-aia era justificată graba. Atenție, nu era o scoatere a acțiunilor pe Bursă, ci vânzare directă către un “prieten”.
Graba de a vinde
În timp ce tabăra formată din Ilie Bolojan și Oana Gheorghiu susținea că un astfel de pas ar aduce lichidități masive la bugetul de stat pentru investiții critice și ar bloca definitiv controlul politic asupra managementului, eu cred că interpretarea corectă a grabei era o tentativă de a ceda „perla coroanei” energetice și dividendele sale sigure către fonduri private mari, exact în momentul în care compania se află la apogeul valorii sale pe bursă.

De ce să vinzi, când toată lumea spunea că valoarea va ajunge la un maximum istoric? Răspunsul e simplu și ține de vechea rețetă românească: privatizarea profitului pentru prietenii prietenilor de la Bruxelles. Sau Paris. Sau Berlin.
Complexul Înaltei Porți
I-am spus Complexul Înaltei Porți.

Planul din spatele ușilor închise era, așa cum am tot spus atunci, plasarea acestor pachete de acțiuni către anumiți cumpărători selectați cu mare atenție. Noi acționari aleși pe sprânceană. Mai exact, pe sprânceana lui Bolojan, cel care dirija din umbră aceste mișcări strategice pe ideea îmbogățirii altora.

Astăzi aș vrea să știu care erau fondurile sau entitățile din spatele acestei liste scurte? Mi-ar plăcea să-mi spuneți ce interese ascunse o legau pe Oana Gheorghiu de această rețetă de succes financiar pe spatele activelor statului?

Am asistat la o încercare de Hold-Up financiar de proporții epice, mascată sub umbrela „eficientizării”. Doar că, de data asta, miza are 11 cifre. Zece sunt zerouri…]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2020/05/dan-andronic-editorial.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Can-canuri de la Ankara-Revolverul, coasta de vită și „dragostea plutind în aer"]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/can-canuri-de-la-ankara-revolverul-coasta-de-vita-si-dragostea-plutind-in-aer-2.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/can-canuri-de-la-ankara-revolverul-coasta-de-vita-si-dragostea-plutind-in-aer-2.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[M-am uitat zilele acestea peste articolele scrise despre Summitul NATO de la Ankara. Ce am constatat? Că românii nu sunt prea interesați. Ceea ce îi frământă este situația politică de la noi. Bine-înțeles este vacanță iar oameni vor si puțină liniște. Puțini au citit materialele despre eveniment, judecând după statisticile pe care le-am văzut. Comunicate, cifre, burden-sharing, procente din PIB — recunosc, nu e lectură de plajă în luna iulie. Așa că articolul de astăzi va fi unul despre can-canurile de la Ankara pentru a descreți frunțile românilor.

Dincolo  de documentul final, unul scurt, summitul a produs o colecție de scene pe care niciun scenarist nu ar fi îndrăznit să le propună. Și pentru că, în diplomație, culisele spun adesea mai mult decât scena.  Cât despre declarația finală — un document laconic aproape spartan, cu șase puncte în care Rusia este numită fără ocolișuri principala amenințare, Ucrainei i se garantează 70 de miliarde de euro în 2026 și „cel puțin la același nivel" în 2027, articolul 5 este reconfirmat drept „angajament de neclintit", iar europenii și Canada anunță achiziții noi de peste 50 de miliarde de dolari — dovadă că, atunci când can-canurile umplu culisele, comunicatelor nu le mai rămâne decât aritmetica.
Revolverul cu numele gravat
 Să începem cu bomba evenimentului, detonată — cum altfel — nu de gazde, ci de sinceritatea unui britanic în avion. La întoarcerea de la Ankara, premierul Keir Starmer le-a povestit jurnaliștilor din aeronava oficială un detaliu pe care Financial Times și The Guardian l-au servit apoi lumii întregi: președintele Erdoğan le-a dăruit șefilor de stat și de guvern prezenți la summit câte un revolver de fabricație specială, cu numele fiecărui lider gravat pe armă, plus o cutie de muniție. Reală. Și, ca totul să fie impecabil birocratic, gazda le-a înmânat liderilor și documentele de export necesare pentru ca armele să poată părăsi legal Turcia. Ankara a confirmat ulterior, prin Direcția de Comunicare a Președinției, după ce știrea devenise virală.

Starmer nu și-a putut duce cadoul acasă — introducerea unui revolver în Regatul Unit este ilegală — așa că arma a rămas la Ambasada Britanică din Ankara, unde urmează să fie dezactivată. Serviciul de securitate al lui António Costa a preluat exemplarul președintelui Consiliului European „pentru verificări", urmând ca acesta să fie păstrat în Belgia „conform procedurilor". Imaginea merită savurată: Erdoğan oferă instrumente de forță cu o generozitate ostentativă, iar capitalele europene le primesc stânjenite, le declară incompatibile cu propriile legi și le încuie în seifuri.
Cadoul care nu poate fi dus acasă — greu de găsit o parabolă mai exactă a relației dintre Europa și Turcia. Semnificația gestului are însă mai multe straturi.
Cel comercial este evident: summitul a fost dublat de un Forum al Industriei de Apărare cu anunțuri de achiziții de peste 50 de miliarde de dolari, iar un pistol turcesc în mâna fiecărui lider NATO este cea mai literală mostră de produs din istoria diplomației. Turcia nu mai vrea să fie percepută drept consumator de securitate, ci furnizor — iar catalogul de prezentare a plecat, gravat nominal, în bagajul fiecărui șef de stat.

Cel cultural, la fel: în tradiția anatoliană, arma dăruită este semn de onoare și de frăție de arme — dai o armă doar cuiva de la care nu te aștepți să o întoarcă împotriva ta. Iar la un summit măcinat de neîncredere transatlantică, mesajul nu putea fi mai transparent. Și ca autoportretul să fie complet, revolverul a venit la pachet cu biografia „The Politics of Courage: Erdoğan and the Rise of Türkiye", însoțită de o scrisoare personală semnată de autor-președinte: glonțul și doctrina, în același colet. Președintele Dan a primit și el un pistol care se află la ora actuală, după unele surse, în seiful SPP.
Documentul politic comestibil
 Al doilea capitol al culiselor s-a scris la masă. Dineul oficial de la Complexul Prezidențial, pregătit de Fatih Tutak, chef cu două stele Michelin, a fost un document politic comestibil: pide la cuptor de piatră cu unt de Trabzon și miere de fagure din Hizan, mantı de Kayseri cu iaurt ars de Denizli și pastă de tomate afumată de Ayaș, biban de mare cu anghinare de Urla și foi de viță de Tokat, coastă de vită gătită lent cu pilaf de firik și zbârciogi, iar la final Sütlü Nuriye cu spumă de fistic de Antep și înghețată de Maraș. O cartografiere gastronomică a întregii Turcii, de la granița cu Georgia la cea cu Siria, fiecare ingredient cu indicație geografică — dacă tot vorbim de suveranitate, măcar să fie și protejată.

Hai să facem o paranteza …culinară: Zbârciogii — „kuzugöbeği" în turcă, adică „buric de miel", denumire inspirată de textura alveolată a pălăriei — sunt ciupercile Morchella, printre cele mai prețuite și mai scumpe ciuperci comestibile din lume, alături de trufe. Apar doar primăvara, câteva săptămâni pe an, nu pot fi cultivate industrial la scară comercială (încercările reușite sunt recente și...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/08/alexandru-grumaz-1-1024x749.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Mitul superiorității ardelenești și „complexul bucureșteanului”. De unde vine provincialismul inversat al Capitalei]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/mitul-superioritatii-ardelenesti-complexul-bucuresteanului.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/mitul-superioritatii-ardelenesti-complexul-bucuresteanului.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Sfinxul de la Bădăcin. Grupul de la Cluj. Minunea de la Oradea. Cazul azilului din Bihor mi-a dat prilejul să văd cum ele revin în discursul public, împinși frenetic zilele astea de boții lui Despoiu.

O mulțime de exemple/stereotipuri domină imaginarul colectiv. Finalul: Mitul ardeleanului serios, așezat și gospodar, omul de cuvânt care lucrează încet, dar temeinic.

Serios? De afacerea Skoda ați auzit? Dar de țeapa uriașă Caritas mai ține cineva minte? Prăbușirea Băncii Dacia-Felix, vă spune ceva? Marile dosare de corupție din Cluj, le mai țineți minte?

De ce centrul politic și economic al României, Bucureștiul, își caută atât de des modelul de civilizație într-o provincie pe care, administrativ, o domină? Răspunsul stă într-o istorie a instituțiilor, a elitelor și a geografiilor simbolice.
Mitul ardeleanului, începuturi
Există în cultura publică românească o hartă morală mai rezistentă decât harta administrativă. Pe aceasta, Transilvania apare drept ținutul oamenilor calmi, gospodari și disciplinați, al orașelor „nemțești” și al muncii bine făcute.

Bucureștiul și, prin extensie, Vechiul Regat sunt asociate cu graba, improvizația, zgomotul, clientelismul și o vagă, dar persistentă „balcanicitate”.

Clișeul circulă în glume, în discursul electoral, în comparațiile dintre administrații și chiar în felul în care sunt prezentate orașele la televiziune. În spatele umorului se află însă un paradox.

Bucureștiul concentrează puterea politică, economică, universitară și mediatică a țării, dar acceptă frecvent Transilvania ca instanță superioară de validare civilizațională. Capitala comandă, însă provincia îi spune cum ar trebui să arate ordinea.
Autocritică, prin comparație
Mai exact, vorbim despre o formă istorică de autocritică prin comparație: centrul politic se privește în oglinda unei regiuni transformate în model normativ.

Istoricii au identificat tocmai acest mecanism în România de la începutul secolului al XX-lea. Elitele Regatului independent puteau considera că rămăseseră în urma românilor transilvăneni, deși aceștia trăiau sub dominație imperială.

Transilvania nu era admirată pentru puterea sa politică, pe care nu o avea, ci pentru disciplina culturală și solidaritatea națională atribuite unei comunități aflate sub presiune.
Două istorii instituționale, nu două caractere etnice
Explicația cea mai răspândită opune „rigoarea habsburgică” „corupției fanariote”. Ea conține un sâmbure de adevăr, dar, în forma sa obișnuită, transformă două experiențe istorice complexe într-o poveste moralizatoare.

Transilvania habsburgică a cunoscut o administrație interesată de cartografiere, inventariere fiscală, uniformizare și control central. Reformismul absolutist al secolului al XVIII-lea a creat practici birocratice mai stabile și mai impersonale decât cele întâlnite în multe părți ale Principatelor. Aceste practici au lăsat urme în organizarea municipală, în raportarea la documentul scris și în aspectul unor orașe.

Dar a descrie Transilvania secolului al XVIII-lea ca pe un sistem ordonat, imperial, este anacronic. Însuși împăratul Iosif al II-lea, după călătoria sa din 1773, se plângea de problemele economice și de corupția administrației provinciale.

În același timp, Transilvania a cunoscut una dintre formele severe ale iobăgiei europene, țăranul fiind legat atât de stăpân, cât și de pământ. Ordinea habsburgică putea însemna previzibilitate administrativă, dar și ierarhie socială rigidă, constrângere fiscală și excludere politică.
Epoca fanariotă, beneficii
Nici epoca fanariotă nu poate fi redusă la bacșiș, peșcheș și absența instituțiilor. Fanarioții au constituit o elită creștină integrată în sistemul de guvernare otoman, activă în administrație, diplomație, comerț și conducerea Principatelor.

Numirile domnești instabile, obligațiile financiare față de Poartă și competiția dintre rețelele de patronaj au favorizat, fără îndoială, fiscalitatea excesivă și personalizarea puterii.

Dar aceeași epocă a produs reforme fiscale și juridice, încercări de reglementare urbană și norme privind igiena, siguranța nocturnă și funcționarea orașelor. Reforma lui Constantin Mavrocordat din 1741 este considerată, în istoriografie, un text fundamental pentru înțelegerea regimului fanariot.
Două modele diferite
Diferența reală nu a fost, așadar, între o regiune cu legi și alta fără legi. Au existat două arhitecturi instituționale, cu stimulente și forme de autoritate diferite.

În Transilvania, norma era mai des personalizată prin aparatul imperial. În Principate, aplicarea ei depindea mai mult de rang, negociere și accesul la putere.

Aceste experiențe pot influența cultura instituțională pe termen lung. Ele nu justifică însă deducerea automată a punctualității unui clujean sau a „adaptării” unui bucureștean din imperiul în care au trăit strămoșii lor.

Când explicația istorică devine verdict antropologic, istoria este înlocuită de folclor.
Cum a devenit Transilvania profesorul m...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2020/06/dan-andronic-editorial-2-1024x687.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Europa obosită în pragul distrugerii. Între „oamenii de loc” și „oamenii de aeroport”]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/europa-obosita-in-pragul-distrugerii-intre-oamenii-de-loc-si-oamenii-de-aeroport.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/europa-obosita-in-pragul-distrugerii-intre-oamenii-de-loc-si-oamenii-de-aeroport.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Am rămas interzis câteva minute privind prezentarea unui volum de Peter Handke- laureat al Nobelului pentru literatură. Nu atât titlul – ”Gânduri despre oboseală” –, cât felul în care editorul rezumă cartea. Handke nu vorbește despre oboseală ca despre o simplă epuizare a trupului, ci ca despre o experiență care străbate toate formele existenței: iubirea, prietenia, cultura, politica. Există, spune el, o oboseală distructivă, dar și una renăscătoare. O oboseală care sfârșește prin a-l risipi pe om și alta care îl obligă să se întâlnească din nou cu sine. Iar eseul care deschide volumul, ”Gânduri despre ziua reușită”, pare să sugereze că o viață împlinită nu este altceva decât înlănțuirea unor zile trăite cu sens.

Citind aceste rânduri, mi-am dat seama că întrebarea lui Handke poate fi mutată, fără niciun efort, de la individ la civilizație. Dacă oamenii obosesc, nu obosesc oare și popoarele? Nu obosesc culturile? Nu obosesc imperiile? Nu obosește, în cele din urmă, chiar Europa?
La reuniunea NATO președintele Trump a spus un adevăr crunt: ”Europa nu mai este cea de acum 20 de ani!”

Vă amintiți, desigur, avertismentul lui Donald Trump privind revenirea comunismului. Mulți l-au tratat ca pe încă o exagerare electorală. Dar poate că problema nu este dacă a folosit cuvântul potrivit, ci dacă nu cumva a intuit starea de spirit a Occidentului. Ideologiile totalitare nu se întorc doar pentru că sunt bine organizate. Ele se întorc atunci când întâlnesc societăți obosite.

Nu cred că Europa traversează oboseala fertilă despre care scrie Handke, aceea din care omul renaște. Mai degrabă trăiește oboseala unei civilizații care nu mai găsește energia de a-și apăra propriile adevăruri. A obosit să vorbească despre rădăcinile ei, despre creștinism, despre libertate, despre națiuni, despre familie, despre merit. A obosit până și să creadă că acestea merită apărate. Iar când o cultură obosește astfel, apare inevitabil cineva care îi propune să renunțe la povara libertății în schimbul confortului unei noi egalități.



Comunismul de astăzi nu mai seamănă cu cel de acum cincizeci de ani. Nu mai are nevoie de gulag, nici de portretele lui Lenin în fiecare instituție. El se strecoară prin limbaj, prin universități, prin vinovăția colectivă, prin convingerea că trecutul trebuie șters și omul reinventat. Și tocmai fiindcă Europa este obosită, aproape că nu mai observă această revenire. O primește cu politețe, o declară progres și îi oferă chiar argumente morale.
Adevărata dramă nu este renașterea neomarxismului. Adevărata dramă este că el găsește o Europă prea istovită pentru a mai opune rezistență. O Europă care nu mai luptă pentru ceea ce este, fiindcă nu mai știe foarte bine ce este.

Handke vorbește despre oboseala omului. Eu mă tem de oboseala continentelor. Pentru că un om obosit poate dormi și se poate trezi dimineața. Dar o civilizație care adoarme în propria ei oboseală riscă să se trezească într-o lume pe care nu o mai recunoaște.

Pete Hegseth, șeful Pentagonului susține că Europa se confruntă cu o criză de identitate: ”Fiți inteligenți ori veți fi invadați”!, atrage el atenția…
Secretarul american al Apărării a stârnit multe comentarii și controverse după discursul susținut pe 6 iunie în Normandia, la ceremonia care a marcat 82 de ani de la Debarcarea aliaților din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Întâmplarea a făcut ca în timp ce apărea această știre eu să mă fi aflat în fața televizorului urmărind unul dintre cele mai bune seriale de pe Discovery
 ”Great Continental Railway Journeys”,  în care un domn, Portillo,  călătorește prin Europa cu o ediție din 1913 a ghidului lui George Bradshaw, comparând lumea de dinaintea Marelui Război cu cea de astăzi.

Michael Portillo nu este doar un prezentator TV. A fost una dintre figurile importante ale Partidului Conservator britanic, ministru al transporturilor și apoi, mai ales, Secretar al Apărării al Regatului Unit între 1995 și 1997, în guvernul lui John Major. După retragerea din politică a devenit comentator și realizator de documentare.

Iar Bradshaw's Continental Railway Guide nu era un simplu mers al trenurilor. Era o adevărată enciclopedie a Europei: peste o mie de pagini cu orare, hărți, hoteluri, restaurante, descrieri de orașe și recomandări pentru călători. Ediția din 1913 avea să fie ultima mare fotografie a Europei înainte ca Primul Război Mondial să spulbere acea lume.
Fost ministru al apărării al Marii Britanii, conservator elegant, cu aerul unui profesor care și-a pierdut catedra și a descoperit că lumea este mai interesantă decât politica, Portillo străbate Europa ținând în mână un volum masiv: Bradshaw's Continental Railway Guide, ediția din 1913.

La prima vedere, pare doar un artificiu de televiziune. Un englez urcă în trenuri, coboară în gări și verifică dacă mai există hotelurile, piețele și monumentele descrise acum mai bine de o sută de ani. Dar pe măsură ce episoadele se succed, înțelegi că nu este vorba despre ...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2023/04/Octavian-Hoandra_RzV-1024x683.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Viorel  Pașca, șeful Sistemului. Să fie condamnat la muncă în folosul comunității!]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/viorel-pasca-seful-sistemului-sa-fie-condamnat-la-munca-in-folosul-comunitatii.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/viorel-pasca-seful-sistemului-sa-fie-condamnat-la-munca-in-folosul-comunitatii.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Cazul lui Viorel Pașca și al azilelor sale ilegale este ca un duș rece pentru întreaga societate. Ne-am trezit în fața unei realități mai hâdă decât ni se părea că o știm. Mai gravă decât în cazul „azilelor groazei”, unde buba locală a putut fi extirpată relativ repede tocmai pentru că nu cuprinsese un întreg sistem. „Dumbrava” este altceva, iar Viorel Pașca e șeful Sistemului de asistență socială românesc.

Am primit dușul rece, e vremea să privim realitatea lucid. Românii sunt împărțiți în două tabere. Unii care văd doar umanitatea gestului de a găzdui și îngriji niște persoane vulnerabile pe care rețeaua de stat nu le accepta, alții care au înțeles că legile au fost grav încălcate de Viorel Pașca, cu complicitatea unor autorități ale statului.

Peste întreaga dezbatere din spațiul public se cațără ca o iederă politicieni din Guvern și Parlament. Fie se justifică, fie acuză în studiourile de televiziune, ei sunt responsabili de degringolada scoasă la lumină de ancheta DIICOT pentru că au puterea să facă o legislație mai bună pentru protecția socială a persoanelor cu dizabilități psihice și fizice, a persoanelor abandonate, fie de la naștere, fie de familia dispărută.

Guvernanții pot crea sau modifica mecanismele care să-i ajute să trăiască și pe acești români cu tarele lor. Ei știau de directiva europeană din 2022 de a reduce numărul azilelor, centrelor sociale de stat și dezvoltarea rețelei private și a ong-urilor. I-ați auzit vorbind despre acest subiect în interviuri scrise sau la televizor? A creat cineva vreo strategie de dezvoltare a acestui sector, dacă tot se tăiau „paturile” din așezămintele statului? Iar trebușoara asta impusă de UE va fi dusă la capăt până în 2030.

[caption id="attachment_4753708" align="alignnone" width="1084"] Hotărârea Guvernului care stabilește dezinstituționalizarea persoanelor adulte cu dezabilități în perioada 2022-2030[/caption]

A apărut cazul azilelor ilegale și sistemul dezvoltat de Viorel Pașca, timp de aproape 20 de ani în județul Bihor, pentru a descoperi că nimic nu ar fi fost posibil dacă instituțiile statului și-ar fi făcut treaba. Procurorii își vor face ancheta, iar judecătorii vor stabili vinovății sau nevinovății. Dar ce facem cu Sistemul, fiindcă persoane și copii cu dizabilități vor continua să existe?

Viorel Pașca putea rezolva orice își punea în cap

Procurorii DIICOT au consemnat în referatul lor de urmărire penală, înaintat instanței, toate faptele infracționale comise de Viorel Pașca și familia sa în activitatea caritabilă pe care o desfășurau în satul Dumbrava și în alte câteva localități din zonă. Aceste acțiuni ale lor arată că a fost posibil ca, ani de zile, să fie sparte barierele legale impuse de mai multe instituții de stat oricărei persoane fizice.

Viorel Pașca a reușit să convingă spitale din întreaga țară să-i trimită la Dumbrava, cu Ambulanța, pacienții în fază terminală sau care erau „cazuri sociale” promițând că îi va îngriji el. Medicii trimiteau și actele medicale, cardurile de sănătate și, acolo unde existau, cărți de identitate.

De ce făceau medicii aceste concesii? Pentru că nu puteau ține la nesfârșit patul de spital ocupat de un „om al străzii”, de un pacient oncologic în fază terminală, de un bătrân abandonat sau singur pe lume. Dacă de la DGASPC veneau răspunsuri că nu sunt locuri în rețeaua de stat a centrelor sociale, soluția Dumbrava era convenabilă. Unele spitale știau că trimit bolnavul la „persoana fizică” Viorel Pașca, alții credeau că îl încredințează unei asociații de tip ONG.

Viorel Pașca reușea să le facă oamenilor acte de identitate, să-i ia în spațiu în casele lui, să le întocmească dosarele pentru obținerea de la DAS a certificatului de handicap cu însoțitor. Știți ce greu este să parcurgi toate procedurile?

„Din probele administrate a rezultat că Pașca Viorel-Teodor ar fi solicitat în mod expres ca pe fișele persoanelor încadrate în grad de handicap, să fie menționat „grav cu asistent personal”, chiar dacă aceste persoane nu se încadrează la acest grad și nu au nevoie de asistent personal, în scopul obținerii unei indemnizații mai mari”, scriu procurorii în referatul lor.

Așa a strâns bani Pașca pentru a-și dezvolta activitatea de Bun samaritean. O indemnizație de handicap gradul 1 este de 728 lei, iar 2.574 lei este suma alocată pentru însoțitor. Ministrul Dragoș Pîslaru a spus că erau 125 de persoane care beneficiau de aceste sume, din totalul de 393 găzduite la data descinderii procurorilor.

Alte drepturi ale persoanei cu hadicap, încasate de Viorel Pașca: bonuri de benzină/cantitate mică sau bilete de tren.

Cu banii încasați din aceste indemnizații sociale, din pensii și donații, Viorel Pașca hrănea și îngrija oamenii găzduiți, plătea femeile din sat angajate, a ridicat 18 case și le-a mobilat, iar în comuna Holod, acolo unde fiul e viceprimar, are în construcție un bloc cu 12 apartamente. Vrea să cazeze acolo femeile victime ale violenței domestice.

Pașca s-a descur...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2024/02/simona-editorial.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[„Soluţia Paşca” - de ce statul impotent îşi trage singur un şut în fund]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/solutia-pasca-de-ce-statul-impotent-isi-trage-singur-un-sut-in-fund.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/solutia-pasca-de-ce-statul-impotent-isi-trage-singur-un-sut-in-fund.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Aşezămintele conduse de Viorel Paşca erau convenabile pentru toată lumea. Legale sau ilegale, ele erau un fel de groapă de gunoi, pentru cele mai chinuite suflete de pe pământ. Cei mai vulnerabili oameni. Părăsiţi, unii dintre ei foarte bolnavi, flămânzi, degeraţi, găsiseră la Dumbrava un pat cald şi o farfurie de mâncare.
Câştigau toţi.
În primul rând instituţiile de asistenţă socială se spălau pe mâini de răspundere. Într-un judeţ, după spitalul judeţean, DGASPC este instituţia cu cel mai mare buget din banii locali. Dar de ce să îşi bată capul asistenţii sociali şi să se cheltuiască aceşti mulţi bani pe asistenţa socială, dacă exista „rezolvarea Paşca”. Îi făceau pe năpăstuiţi pachet şi-i trimiteau la Dumbrava.

Salvarea şi spitalele erau şi ele avantajate de „soluţia Paşca”. Vă mai amintiţi de filmul „Moartea domnului Lăzărescu”, făcut după un caz real? Un om fusese purtat cu salvarea pe la mai multe spitale, care nu vruseseră să-l primească, pe motiv că nu mai aveau locuri. Până la urmă a fost abandonat, aruncat mai exact, din salvare, pe stradă. Asistenta a fost condamnată atunci. Acum, se aplică „soluţia Paşca”. Salvarea îl duce la Dumbrava şi-l basculează acolo.

La rândul lor spitalele, după ce-i tratau pe unii dintre aceşti nenorociţi ai sorţii, adică pe cei care aveau norocul să fie primiţi în spital şi scăpau cu viaţă, nu-i mai „externau” pe străzi, ci îi trimiteau la Paşca. Nici nu le mai ocupau patul, nici nu mai trebuia să-l îngrijească. Inclusiv pe cei care aveau nevoie de îngrijiri paliative.

Poliţia şi Jandarmeria scăpau şi ele de o grijă. Un vagabond găsit pe stradă, dar care nu avea nevoie neapărat de îngrijiri medicale, unde să-l duci? La spital, nu-l primea, pentru că nu era bolnav. Aşezămintele de stat numără, la nivel de ţară, 7000 de locuri şi sunt pline ochi. Nu există niciun loc. Atunci se aplica tot „soluţia Paşca”.

Astfel că salvări, maşini de la DGASPC-uri din toate judeţele, maşini de poliţie sau jandarmertie opreau în poartă la Paşca şi lăsau acolo câte un năpăstuit al sorţii. Aşadar, toată lumea mulţumită. Aşezământul, că nu-l putem numi azil, pentru că nu este acreditat, funcţioinează de mai bine de cincisprezece. O groapă de gunoi pentru suflete rătăcite, ale nimănui, de care cei plătiţi să aibă grijă scăpau fără nicio bătaie de cap.
Aşadar, existenţa aşezământului de la Dumbrava convenea tuturor.
Atunci, se naşte firesc o întrebare. De ce statul îşi trage singur un şut în fund şi desantează în acest loc de pe urma căruia toată lumea avea de câştigat. Şi nu mă refer neapărat la bani, ci la lipsa unei bătăi de cap în plus. Şi încă una extrem de sensibilă. De ce statul şi-a scormonit, şi încă făcând mare tam-tam, groapqa de gunoi care îi rezolva o problemă extrem de sensibilă, aşa cum am spus.
Oare din dragoste de intrat în legalitate, pentru că aşa cum am spus, aşezămintele lui Paşca nu erau acreditate? Trebuie să fim naivi să credem aşa ceva.

Oare din grijă pentru cei care erau adăpostiţi acolo? Trebuie să fim şi mai naivi să credem asta, de vreme ce însuşi statul era cel care deversa acolo sufletele necăjiţilor loviţi de soartă.

Oare din dorinţă de dreptate, ca nu cumva Paşca şi ai lui să se îmbogăţească ilegal? Nici vorbă. Probabil, mulţi dintre dumneavoastră aţi auzit de vulturul hoitar. Este o specie de vultur pe cale de dispariţie la noi, de talie redusă, cântăreşte cam două kilograme şi se hrăneşte cu cadavre. Cam aşa este şi Viorel Paşca. Ciugulea ce rămânea de pe urma celor pe care îi primea în aşezămintele sale. Care aveau pensie, le lua pensia. Care aveau ajutoare sociale, le lua ajutoarele. De oricare ar fi fost ele. Fie bani de lemne, de carburanţi (vă amintesc faptul că în birou i s-au găsit, pe lângă actele de identitate ale celor aflaţi acolo şi carduri de carburanţi pe numele unora dintre ei), sau banii de înmormântare, pentru cei care căpătau aceşti bani după ce se stingeau.

Ca să curmi asemenea matrapazlâcuri cu carduri de carburanţi şi ajutoare de înmormântare nu faci un veritabil desant. Din care fac parte, atenţie, şi medici legişti. Foarte mulţi medici legişti. Legiştii, se ştie, nu tratează bolnavi. Ci cercetează dacă nu cumva un deces nu a fost din alte cauze decât cele naturale.
Să vedem în continuare alte lucruri care nu se potrivesc în acest caz.
La momentul descinderii, în aşezământ erau 400 de persoane. În apropiere, a fost instalat un spital de campanie, din acela de front, dotat cu toată aparatura necesară. Inclusiv, dintre cele 700 de persoane care au descins la Dumbrava şi în celelalte locaţii, făceau parte medici şi asistente. Întrebăm. Dacă în aşezămintele lui Paşca erau condiţiile aşa de bune, cum sunt prezentate în numeroase filmări postate pe reţelele de socializare de oameni obişnuiţi, nu dintre cei care ar trage vreun folos de pe urma prezentării eronate a realităţii, de ce toţi, repet, toţi cei 400 de oameni care locuiau acolo au fost relocaţi? De ce, dacă unii dintre ei aveau nevoie de îngrijiri medical...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2021/02/sorin-ovidiu-balan-editorial-1024x662.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Triunghiul Bermudelor din Bihor. Politică, religie și statul pe post de traficant]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/triunghiul-bermudelor-bihor-politica-religie-stat.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/triunghiul-bermudelor-bihor-politica-religie-stat.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Tot discutăm despre ce s-a întâmplat la Bihor. Haideți să facem un exercițiu de imaginație, pentru că zodia ipocriziei din România merită o demonstrație ca la carte.

Scenariu: Mașina DIICOT oprește cu scârțâit de roți în fața unor clădiri insalubre. Mascații coboară, televiziunile transmit în direct, iar din curte sunt scoși, pe tărgi sau în brațe, zeci de bătrâni și oameni cu dizabilități psihice grave, ținuți în condiții de lagăr.

Locul acțiunii? Comuna Băbăița, județul Teleorman.

Perioada? Epoca de glorie a PSD-ului, iar în Capitală, la Palatul Victoria taie și spânzură premierul Liviu Dragnea.
De la Bihor, un salt în imaginație
Ce s-ar fi întâmplat în secunda doi? Aveam o cu totul altă dezbatere, iar lucrurile se întorceau cu 180 de grade, nu-i așa? Studiourile televiziunilor „de rit nou” ar fi luat foc. S-ar fi cerut demisii de la vârful guvernului, s-ar fi vorbit despre „genocidul baronilor”, despre cum feudalismul sudic ucide bunicii României. Piața Victoriei se umplea de luminițe, iar hashtag-urile epocii deveneau sentințe executorii.

Dar astăzi? Astăzi este liniște. O liniște suspectă, mormântală, spartă doar de zgomotul de fond al unor justificări penibile. Pentru că, vedeți dumneavoastră, cred că puțini sunt pregătiți să accepte o astfel de abordare atunci când realitatea nu le pică bine la stomacul politic.
Războiul tribal și boții lui Despoiu
Asta este marea problemă a României, așa cum spuneam și zilele trecute. Trăim în triburi. Nu contează principiile, ci apartenența la un grup. Ne luptăm să apărăm ceva chiar și când știm, în sinea noastră, că nu este corect. Că e strâmb, că e ticălos, că e inuman.

Simt că dezbaterea pe marginea ororilor din Bihor s-a mai domolit în ultimele ore, dar tot în loc să discutăm despre prăbușirea morală a instituțiilor statului și despre cum a fost posibil ca un astfel de loc să funcționeze ani de zile sub ochii tuturor, discuția publică este confiscată de interese meschine de partid.

O discuție purtată în stilul tribal specific României, alimentată de fermele de boții ale lui Despoiu. Vorba aia, ce mi-e Indonezia, ce mi-e România...
De ce s-a mutat totul în arena politică
Pentru că acest caz atinge, de fapt, două dintre cele mai sensibile, puternice și, până acum, intangibile sfere de influență din regiune: administrația locală de neatins și „umbrela” trecutului glorios.

Întreaga construcție de la Dumbrava a fost edificată și extinsă de-a lungul multor ani în județul Bihor. Faptul că această mașinărie a suferinței a funcționat nestingherită în perioada în care administrațiile județene și locale erau dominate autoritar de Ilie Bolojan a transformat cazul într-un exercițiu electoral perfect.

Toți cei care adoră prostește urma pasului Proorocului Moise de la Palatul Victoria au trecut instantaneu de partea „binefăcătorului” Viorel Pașca. Au activat mașinăria de spălat cadavre politice: au ieșit la atac cu punctaje de partid bine tăbăcite și cu armatele de boți ale lui Despoiu, gata să decreteze că acolo se făcea „misiune divină”.

Viceversa a funcționat la fel de prompt. Adversarii politici au sărit direct la gâtul administrației liberale, mirosind sânge electoral proaspăt, în timp ce rețelele adverse de influenceri și de partid au încercat din răsputeri să mușamalizeze responsabilitatea directă a instituțiilor de control. Vorbim de AJPIS, de DSP, de primării, toate acele entități pline de funcționari care au emis doar note de constatare formale și au „închis ochii” la sesizări concrete încă din anul 2015!
Paravanul caritabil și filiera penticostală
Nu a fost numai asta, pentru că schema de protecție a fost mult mai complexă.

A intervenit filiera religioasă și paravanul caritabil, filiera penticostală. Aici, influencerii de partid au primit un sprijin prețios din partea celor care, din naivitate sau complicitate, văd activitatea lui Viorel Pașca exclusiv ca pe un „act caritabil”.

Oameni care înghit povestea bunului samaritean fără să se întrebe elementar: câți medici, câți psihologi și câte asistente medicale lucrau, de fapt, acolo? Care erau dotările minim necesare pentru un act medical și de îngrijire care să servească nu 10, nu 20, ci 400 de oameni abandonați?
De ce este importantă acreditarea și standardizarea
Pentru că o instituție dedicată ajutorării celor în nevoie nu se face după ureche, după principiul medieval „masă-casă”, ci după niște standarde europene stricte. Că doar d-aia avem o „țară ca afară” în discursuri, dar o realitate de Ev Mediu în teren.

Un element cheie, trecut sub tăcere de mulți, dar explodat direct din referatul procurorilor DIICOT, arată că liderul grupării, Viorel Pașca, figura ca angajat în funcția de administrator în cadrul Comunității Penticostale Regionale. Vorbim despre un cult religios extrem de puternic, influent, cu conexiuni transatlantice și extrem de bine organizat în zona Bihorului.

Banii din donații interne și internaționale, gestionați prin asociații-paravan, au fost folo...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2020/05/dan-andronic-editorial.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Circul global și zeul profit: Radiografia unui Mondial devenit mare afacere]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/circul-global-si-zeul-profit-radiografia-unui-mondial-devenit-mare-afacere.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/circul-global-si-zeul-profit-radiografia-unui-mondial-devenit-mare-afacere.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Campionatul Mondial de fotbal - acest grandios eveniment contemporan, ridicat la rangul de religie seculară - a încetat demult să mai fie o simplă competiție sportivă. Astăzi, el funcționează ca un teatru geopolitic și cultural, unde adevăratele bătălii nu se mai dau pentru teritorii, ci pentru audiențe, drepturi de televiziune și capital de imagine.
Spectacolul identitar și iluzia suveranității populare
În mod paradoxal, în epoca interconectivității totale, „identitatea națională” devine din nou cuvântul de ordine. Națiunile participă la o psihoză colectivă pendulând dramatic între un entuziasm tumultos, în caz de victorie și o dezamăgire generalizată, în caz de înfrângere, ambele orchestrate magistral de trusturile de media.

Mondialul, mai mult decât Olimpiadele, oferă acel prilej unic - aproape terapeutic - în care masele coboară în piață. Istoria ne-a învățat că piețele publice se umplu pentru a dărâma dictaturi sau pentru a schimba guverne corupte. Fotbalul, în schimb, reușește miracolul de a îmblânzi această energie revoluționară: cetățenii ies în stradă nu pentru a cere dreptate socială, ci pentru a flutura simboluri, eșarfe și culori care demonstrează apartenența, adesea fictivă sau exacerbată, la o națiune. Este o formă de catharsis controlat, unde frustrările socio-economice rămân în afara strigătului colectiv.
Cantitate și calitate, pe teren, în tribune și în ... lume
Această ediție extinsă reprezintă triumful cantității asupra calității. Având o „bază de lucru” de 48 de state, competiția cuprinde acum în faza finală aproape un sfert din națiunile recunoscute ale lumii. Extinderea este vândută publicului larg într-un ambalaj romantic, democratic: „democratizarea fotbalului”, șansa istorică ca țări considerate minuscule pe harta fotbalistică să calce pe marea scenă pentru prima dată. Aceasta ar fi, în viziunea idealiștilor naivi, partea non-afacere. În realitate, această generozitate geopolitică ascunde un calcul corporatist elementar: mai multe meciuri înseamnă mai multe minute de publicitate, piețe noi de desfacere pentru sponsori și, desigur, mai multe voturi asigurate în Congresul FIFA pentru menținerea status-quo-ului decizional. Domnul Sepp Blatter ne-ar putea explica mai bine situația reală, pentru că în timpul domniei sale s-a lansat în ,,formă modernă’’.

Extinderea la 48 de echipe nu este despre incluziune culturală, ci despre lărgirea rețelei de distribuție a unui produs de lux, pe care, cel puțin aparent, și-l permite toată lumea.
Radiografia demografică a gazonului: Multinaționalele fotbalistice și energiile imperiului
Dincolo de discursurile patriotice sforăitoare, realitatea din teren oferă o lecție brutală de demografie și sociologie politică. Echipele naționale ale marilor puteri fotbalistice nu mai sunt de mult oglinda unei dimensiuni etnice idilice, ci laboratoare în care se observă schimbările profunde din compoziția populației globale. Evoluțiile în sens multietnic ale bazei demografice sunt evidente: imigranți din prima generație și descendenți ai acestora compun astăzi coloana vertebrală a selecționatelor care aspiră la glorie.

Persoane care în urmă cu doar 50 de ani erau admise cu greu în echipele naționale – sau chiar excluse pe criterii rasiale și sociale – sunt astăzi zeii stadioanelor. Cazurile unor țări precum Franța, Anglia, Germania, Belgia sau Olanda sunt de-a dreptul elocvente. Forța lor sportivă și speranța legitimă în victoria finală nu sunt produsul vreunui miracol genetic autohton, ci consecința directă a capacității acestor state de a absorbi și de a valorifica energiile sportive imense ale comunităților formate în urma migrației.
Una vorbim și alta ... aplaudăm
Această realitate nu a apărut însă într-un vid istoric. Ea este efectul tardiv și adesea neasumat al vechiului proces colonial, combinat cu mecanismele moderne ale globalizării muncii și ale mobilității inter-europene. Marile imperii de ieri își culeg astăzi roadele sportive din fostele colonii. Fotbalul devine astfel o formă de colonialism rezidual, dar îndulcit: talentele brute descoperite în periferiile defavorizate ale lumii sunt șlefuite în academiile occidentale pentru a aduce glorie simbolică exact acelor metropole care, la nivel politic, dezbat intens închiderea granițelor și restricționarea imigrației. Este culmea sarcasmului și ipocriziei ca aceiași politicieni care își construiesc platformele pe retorici xenofobe să sară de pe scaunele din lojele oficiale celebrând golurile înscrise de fiii imigranților.
Periferia economică și capcana diasporei: Iluzia repatrierii talentului
La polul opus al acestei dinamici se află statele cu poziții net inferioare pe scena economică mondială. Aceste țări sunt, prin excență, surse de emigrație, bazine de resurse umane secătuite de exodul creierelor și, implicit, al picioarelor talentate. Conștiente de propria neputință infrastructurală, aceste federații de la periferia sistemului încearcă cu disperare să-și repatrieze simbolic valorile....]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/06/George-Milosan-1-1024x887.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Dumbrava, Bihor ]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/dumbrava-bihor.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/dumbrava-bihor.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Delegația PSD din Parlamentul European a sesizat Comisia pentru Libertăți Civile, Justiție și Afaceri Interne (LIBE), acuzând PNL că a pus sub semnul întrebării modul de repartizare a completurilor de judecată și activitatea instanțelor în dosarele privind Congresul partidului. Social-democrații susțin că declarațiile liberalilor reprezintă un atac la adresa independenței justiției și cer ca situația să fie analizată în cadrul dialogului european privind statul de drept.
Statul groazei
De ani de zile, România vorbește despre „căminele groazei”. Dar poate că întrebarea corectă este alta: cine a creat condițiile în care astfel de tragedii au devenit posibile?

Cazul de la Dumbrava, Bihor, ridică o problemă incomodă. În loc ca întreaga energie publică să fie îndreptată spre cauzele profunde – abandonul persoanelor vulnerabile, lipsa serviciilor sociale și incapacitatea instituțiilor de a interveni la timp – atenția se mută asupra celui care a încercat să ofere un refugiu unor oameni pe care statul i-a uitat. Asupra lui Viorel Pașca!

Dacă oameni bolnavi, fără familie, fără adăpost și fără sprijin ajung să locuiască în case private, întrebarea nu este doar cine i-a primit, ci de ce au fost împinși în această situație. De ce nu existau locuri suficiente în centre publice? De ce autoritățile nu au construit un sistem capabil să le ofere demnitate și îngrijire? De ce responsabilitatea a ajuns pe umerii unor cetățeni?
Este ușor să găsești un țap ispășitor.
Este mult mai greu să privești în oglindă și să recunoști eșecul instituțional. Atunci când statul lipsește, cineva încearcă inevitabil să umple golul. Iar atunci când acel efort este imperfect, statul revine nu pentru a-și asuma vina, ci pentru a găsi un vinovat convenabil.

Dar, Viorel Pașca nu este vinovat. Dimpotrivă, raportat la nenorocirea pe care au abătut-o asupra acestui popor născut umil acești pigmei politici, numiți politicieni, el este un erou. Este o victimă colaterală a unui război politic mult mai amplu, o victimă colaterală a urii cu care PSD privește acum la un om, numit Ilie Bolojan. Miza reală nu este atât activitatea unui om care, ani la rând, a încercat să suplinească lipsurile statului, cât lovirea politică a premierului Ilie Bolojan. În momentul în care orice subiect sensibil este transformat într-o armă de confruntare politică, oamenii aflați în centrul acestor cazuri riscă să devină simple piese pe tabla de șah a partidelor. Viorel Pașcă nu reprezintă ținta principală, ci un efect colateral al unei bătălii politice care îl depășește și în care numele său este folosit pentru a alimenta atacuri îndreptate împotriva lui Ilie Bolojan.
Adevărata dramă nu este că există oameni care încearcă să ajute. Adevărata dramă este că au fost nevoiți să o facă în locul autorităților.
Responsabilitatea principală pentru persoanele vulnerabile aparține statului român. El încasează taxe, el are instituții, el are direcții de asistență socială, ministere, agenții și autorități locale. Când toate acestea nu funcționează, vina nu poate fi transferată automat asupra celor care încearcă să ofere o soluție de avarie.

Clasa politică este singurul vinovat pentru starea sistemului social. Ani de promisiuni, reforme începute și abandonate, birocrație sufocantă și lipsă de investiții au produs un sistem care, prea des, reacționează doar după apariția unui scandal.

În acest context, este legitim să ne întrebăm dacă prioritățile politice sunt cele corecte. În loc ca energia să fie consumată în dispute și confruntări politice pe plan european, mulți cetățeni așteaptă soluții concrete pentru problemele din România: centre sociale funcționale, finanțare adecvată, personal calificat și mecanisme reale de protecție pentru cei mai vulnerabili.

România nu are nevoie doar de anchete după fiecare criză, are nevoie de un stat care previne, nu doar sancționează; care sprijină, nu doar controlează; care își asumă responsabilitatea înainte de a căuta vinovați.
Dumbrava nu ar trebui să fie doar un nou subiect de dezbatere televizată, ci un semnal de alarmă despre un sistem care, prea des, îi abandonează pe cei mai slabi și apoi se miră că societatea încearcă să le găsească alternative.
Până când statul nu va reuși să ofere răspunsuri reale pentru persoanele vulnerabile, orice scandal va fi doar un nou episod al aceleiași povești: aceea a unui sistem care ajunge prea târziu și își caută vinovați înainte de a-și recunoaște propriile eșecuri.

În loc să transforme problemele sociale ale României în arme politice, partidele și patronii televiziunilor de știri - presa, a patra putere în stat - ar trebui să-și concentreze energia pe rezolvarea lor aici, acasă. Dacă PSD consideră că există disfuncționalități grave în sistemul de protecție socială, atunci primul pas ar trebui să fie identificarea și corectarea lor prin măsuri concrete, nu doar prin amplificarea conflictului politic.

Este firesc ca într-o democrație să existe sesizări și controale, inclusiv la n...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2025/03/Marius-Niculescu-885x1200.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Pericolul de moarte în care premierul Ilie Bolojan împinge România]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/pericolul-moarte-ilie-bolojan-impinge-romania.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/pericolul-moarte-ilie-bolojan-impinge-romania.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Înțelegem foarte puțin despre pericolul uriaș în care se află România din pricina datoriei externe. Acela constituit de perspectiva ca o mare parte a acestei datorii să fie „vândută”.

Am încercat, pe cât m-a dus capul, să simplific subiectul, pentru a ușura înțelegerea unei tragedii care deja se conturează. De aceea, este posibil ca specialiștii să-l considere superficial prezentat. Asta este, nu mă adresez specialiștilor, ci publicului larg.

Potrivit datelor oficiale, nivelul actual al datoriei publice a României este de 61,6% din PIB. În valoare absolută, datoria guvernamentală administrată de Ministerul Finanțelor depășește pragul psihologic de 1.132 de miliarde de lei. Adică, aproape 227 de miliarde de euro. Enorm!
De unde sunt banii împrumutați
În principal, banii provin de la investitori privați instituționali de pe piețele financiare internaționale și interne, precum și de la instituții financiare globale și populație. Statul nu se împrumută de la alte țări în mod direct, ci emite titluri de stat și obligațiuni cumpărate de diverse entități juridice și financiare.

Mai pe înțeles, banii provin în principal de la fonduri de pensii private și de investiții. Sunt cei mai mari cumpărători interni și externi de obligațiuni românești.

Băncile comerciale din țară și din străinătate achiziționează și ele masiv titluri de stat. Companiile  de asigurări alocă la rândul lor procente importante din fonduri în active sigure, cum sunt datoriile suverane.
Cele mai mari dobânzi din UE
Românii devin și ei creditori, atunci când cumpără direct titluri de stat prin programe speciale precum Tezaur sau Fidelis. Nu în ultimul rând, o importantă parte a datoriei suverane a României este deținută de instituții financiare internaționale cum ar fi Banca Mondială, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Uniunea Europeană, prin programe specifice sau PNRR.

Costurile, adică dobânzile generate, sunt cele mai ridicate în rândul țărilor din Uniunea Europeană. Motivul este simplu: plătim dobânzi mult mai mari decât alte state, pentru a convinge investitorii să cumpere obligațiuni emise de o țară din ce în ce mai nesigură.

Costurile cu dobânzile pentru datoria publică vor ajunge în acest an la valoarea record de 60,8 miliarde de lei, peste 13 miliarde de euro, și vor reprezenta o povară uriașă, care va mușca 3% din PIB-ul țării. Doar pentru plata acestor dobânzi, statul român direcționează în prezent aproape 10% din totalul veniturilor sale încasate. Campioni absoluți în rândul țărilor UE.
Anul acesta, scadențe istorice
În ciuda performanțelor prezentate a fi salvatoare de propaganda camarilei lui Ilie Bolojan, statul român continuă să se împrumute la dobânzi pe termen lung ridicate, situate în jurul valorii de 6,3% - 6,9%. În timpul ăsta, agențiile internaționale mențin ratingul României pe ultima treaptă recomandată investitorilor (BBB-). Cât or mai putea. Cu cât riscul perceput de piețe este mai mare, cu atât dobânzile pretinse de creditori sunt mai mari.

Veștile proaste nu se opresc însă aici. Acest an aduce scadențe istorice. România trebuie să ramburseze sau să refinanțeze datorii mai vechi de aproximativ 30 de miliarde de euro, un total care include dobânzi și rate. Bun, și ce este grav în toate astea? Mai sunt țări în aceeași situație. Păi, să vedem ce este grav.

Riscul principal al îndatorării excesive nu este executarea silită a țării sau confiscarea teritoriilor, ci intrarea în incapacitate de plată și pierderea suveranității economice. După urmează pierderile de avuție națională. În termeni financiari, activele unui stat nu pot fi vândute la licitație precum bunurile unei persoane fizice, însă mecanismele pieței pot bloca complet funcționarea economiei.
Ce este, de fapt, „vânzarea datoriei”
Obligațiunile emise de România se tranzacționează liber pe piața secundară. Dacă investitorii își pierd încrederea în economia României, încep să își vândă masiv titlurile de stat deținute, chiar și sub prețul de achiziție. Când toată lumea vinde, valoarea acelor obligațiuni scade, iar dobânzile cresc exploziv.

Pentru stat, acest lucru înseamnă că următoarele împrumuturi vor deveni imposibil de scumpe sau că nimeni nu va mai dori să îi ofere bani. Dacă datoria continuă să crească accelerat spre prognoza de 90% din PIB, riscurile se vor transfera direct asupra populației prin trei mari canale.

Când piețele private refuză să mai împrumute un stat, acesta este obligat să ceară acorduri de urgență. Condițiile atașate acestor bani implică tăieri masive de salarii publice, înghețări ale pensiilor și creșteri agresive de taxe. Pentru a acoperi costurile interne, apare presiune asupra cursului de schimb. Un leu mai slab înseamnă automat scumpiri în lanț și o scădere severă a puterii de cumpărare.
„Fondurile vultur”, cioclii economiilor
Băncile preferă să împrumute statul, pentru că el oferă dobânzi mari, în loc să finanțeze companiile private sau populația. Creditele pentru locuințe sau a...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/08/mirel-curea-editorial-1024x570.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Dacă o parte din AUR ar susține un guvern PSD, care ar efectul electoral]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/daca-o-parte-din-aur-ar-sustine-un-guvern-psd-care-ar-efectul-electoral.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/daca-o-parte-din-aur-ar-sustine-un-guvern-psd-care-ar-efectul-electoral.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Cearta de AUR dintre Călin Georgescu și Anca Alexandrescu a dus la scăderea audienței Realitatea TV. Cine urmărește rețelele sociale, chiar și cu rezerva că mare parte din informații reprezintă emoții supralicitate sau dezinformare, va da peste discuții între suveraniștii care urmăresc Realitatea TV și care acum își exprimă public dezamăgirea.

Călin Georgescu domină electoratul suveranist, însă AUR ar putea face un joc dublu în Parlament: o parte a partidului ar susține un guvern PSD, în timp ce restul formațiunii și-ar păstra discursul de opoziție.

Electoratul AUR nu stă doar pe televiziuni, dar are nevoie de o platformă media unde să-și vadă amplificate mesajele.
Prăbușirea audienței Realitatea
Paginademedia anunța că, din 28 iunie, când prezența lui Călin Georgescu a atras 260.000 de telespectatori, audiența Realitatea Tv a început să scadă, ajungând, pe 30 iunie, la doar 107.000 de telespectatori. Începutul lunii iulie a confirmat tendința de scădere, audiența fiind de doar 104.000 de telespectatori pe 2 iulie.

Prin comparație, cea mai solidă audiență din luna trecută postul a avut-o pe 22 iunie, cu 280.000 de telespectatori.

Cifrele variază și în această perioadă de vacanță, audiențele scad, în general, pentru toate televiziunile, însă fenomenul de la Realitatea merită urmărit, dată fiind legătura directă și emoțională a stației cu publicul suveranist. 

Ca argument suplimentar, discuția tensionată dintre Georgescu și Alexandrescu a fost unul dintre cele mai discutate subiecte la nivel național, iar în segmentul suveranist, în mod evident, a fost subiectul care a monopolizat conversația.

Prin urmare, efectele nu sunt lipsite de logică și există o bază pentru reacții emoționale, de moment, chiar dacă publicul mai revine asupra deciziei de a se despărți de un canal media care, momentan, l-a dezamăgit.
Jocul AUR la moțiune
Cât profit electoral a însemnat jocul AUR de la moțiune? Principala forță de atracție a AUR este acum la nivel parlamentar

Deși se vehiculează în jurul a 45% intenție de vot pentru AUR, ca efect al surprizei produse după eșecul guvernului Veștea de a strânge o majoritate parlamentară, nu există o confirmare clară încă.

Cei care măsoară în perioada aceasta vor surprinde, oricum, un efect emoțional: AUR a reușit o lovitură politică care a atras puternic atenția publică și și-a pus competitorii și adversarii în dificultate. 

Din punctul de vedere al relevanței publice a subiectelor, în contextul dezamăgirii față de politicieni și a saturației publicului față de politică, poziționările recente ale AUR au reușit să mențină partidul lui Simion într-o zonă de interes ceea ce este un câștig mare.

Dincolo de efectul în plan public, importantă este și starea de spirit la nivel parlamentar, lucru care contează, în argumentația partidelor, mai ales în condițiile în care se discută despre alegeri anticipate.
Problema parlamentarilor
Majoritatea parlamentarilor sunt puțin interesați de imaginea publică. În schimb, sunt direct interesați să-și recâștige mandatul, iar acum, în Parlament, se cam știe ce partid are dificultăți în a-și menține mandatele actuale sau, dimpotrivă, are forța de a trage o listă mai numeroasă de parlamentari.

AUR este în a doua categorie. Puțini parlamentari vor fi dispuși să se ducă la un proiect nou, care, chiar dacă oferă beneficii pe moment, poate pune în pericol reînnoirea mandatului.

Bazinul AUR are tradiția sciziunii, dar orice grup desprins din AUR nu va avea identitate proprie și nu va câștiga procente

Mulți lideri aspiră la o felie din bazinul electoral larg și eterogen al AUR. Există o tradiție a sciziunii, începând cu exemplul cel mai cunoscut, SOS a Dianei Șoșoacă.
Efectele unui sprijin acordat PSD
Dacă am specula un scenariu, o desprindere parțială din AUR, susținută mediatic și motivată de oportunitatea unei majorități parlamentare pentru un guvern PSD, întrebarea n-ar fi doar ce se întâmplă cu grupul desprins, ci și ce calcul ar face George Simion?

Pentru liderul AUR, o ruptură parțială ar putea fi și un instrument: partidul obține avantajul politic al unei majorități parlamentare oferite guvernului, fără să fie nevoit să-și asume public susținerea unui executiv PSD, o poziționare care i-ar eroda mesajul de opoziție.

Riscul ar fi de a pierde controlul asupra narativului. Un grup care pleacă, chiar temporar sau „de formă”, oferă adversarilor argumentul că AUR se fisurează. Greu de crezut însă că cei desprinși din AUR vor avea aspirația unei identități proprii; nu doar că publicul este plictisit, dar AUR este un brand prea solid acum în rândul votanților suveraniști.
Rolul lui Călin Georgescu
Miza n-ar fi, așadar, doar câți parlamentari migrează, ci dacă Simion poate gestiona simultan beneficiul tactic al unei majorități oferite discret guvernului și nevoia de a fi, în ochii electoratului suveranist, forța care nu face compromisuri cu „vechea clasă politică”.

Călin Georgescu, care rămâne elementul de coag...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2025/06/Angelin-Ioan-2-1200x831.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Influencerii au mai multă putere decât politicienii? În România, tot mai des răspunsul este da]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/influencerii-au-mai-multa-putere-decat-politicienii-in-romania-tot-mai-des-raspunsul-este-da.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/influencerii-au-mai-multa-putere-decat-politicienii-in-romania-tot-mai-des-raspunsul-este-da.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Influencerii au mai multă putere decât politicienii? Puterea nu mai stă în funcții, ci în încrederea pe care oamenii sunt dispuși să o ofere

Am fost și sunt extrem de atenta la evoluțiă, dar și revoluția digitală pe care o trăim. Lucrând de foarte mulți ani în media, în comunicare, încerc să țin pasul cu tot ce este nou sau în trend. 

Un lucru este evident de ceva timp, astăzi, un creator de conținut poate ajunge la mai mulți oameni, poate genera mai multă atenție și poate influența mai multe decizii decât un ministru. În timp ce politicienii comunică prin mesaje atent controlate, milioane de români aleg să asculte voci pe care le consideră autentice. În era digitală, influența nu mai vine din funcție, ci din încredere.
Văd că mulți încă nu realizează că puterea s-a mutat în online. 
Alegerile din 2024 din România, locale, parlamentare si apoi prezidențiale, au fost câștigate cu multă influență în online. La fel cele din 2025. Nu intru în detalii, dar dacă nici acum oamenii politici nu au înțeles asta, vorbim degeaba pentru ei, sunt pierduți.

Nu vreau să mă refer doar la politică, dar trebuie să înțelegem că puterea este astăzi în telefonul mobil.

În fiecare dimineață, milioane de români deschid TikTok, Instagram, Facebook sau YouTube înainte să facă orice altceva. Acolo află ce se poartă, ce se cumpără, ce se discută și, uneori, chiar ce trebuie să creadă despre anumite subiecte.

Iar oamenii care influențează aceste decizii nu sunt miniștri, parlamentari sau lideri de partid. Sunt creatorii de conținut.

Noua putere nu are funcții oficiale. Dar, atenție, poate avea într-o bună zi.

În urmă cu zece, cincisprezece ani, influența era asociată cu funcția. Cu poziția ocupată într-o instituție. Cu apariția la televizor.


Astăzi, lucrurile s-au schimbat radical.


Un ministru poate organiza o conferință de presă pentru a explica o măsură importantă și poate ajunge la câteva zeci de mii de oameni.


În același timp, un influencer poate publica un videoclip de câteva minute care ajunge la milioane de persoane în aceeași zi.


Diferența este uriașă.


Mai ales că publicul nu mai consumă informația în mod tradițional. O consumă rapid, personal și emoțional.

Apropo, politicienii sunt pe rețelele sociale. Dar sunt cu adevărat acolo?

Aproape toți liderii politici importanți au astăzi conturi pe Facebook, Instagram, TikTok sau X.


La prima vedere, pare că s-au adaptat vremurilor.


În realitate însă, cu foarte puține excepții, comunicarea lor este realizată de echipe de consilieri, specialiști în marketing și, din ce în ce mai des, de instrumente de inteligență artificială.


Textele sunt atent construite. Fotografiile sunt selectate strategic. Mesajele sunt verificate de cele mai multe ori, ajustate și rescrise până când nu mai lasă loc pentru spontaneitate.

Problema este că oamenii simt acest lucru, simt lipsa autenticității.

Se vede de la o poștă când un mesaj nu aparține celui care îl semnează. Se vede în formulările perfecte, în expresiile standardizate, în postările care seamănă izbitor unele cu altele. Se vede în engleza perfectă pe X când el, de fapt, nu știe engleză. Și se vede mai ales atunci când politicianul intră într-o emisiune live.


Dintr-odată, omul care pe Facebook părea extrem de articulat, profund și inspirat întâmpină dificultăți în a exprima aceleași idei cu aceeași claritate.


Publicul observă imediat diferența. Observă că există două personaje: cel din online și cel din realitate.


Diferența imensă este că politicienii transmit mesaje, iar influencerii construiesc relații.


Aici se află cheia fenomenului.


Politicienii comunică instituțional. Influencerii comunică personal. Își arată viața de zi cu zi. Vorbesc despre succese, eșecuri, familie, vacanțe, probleme și emoții. Oamenii au senzația că îi cunosc și se atașează de ei, sunt ca într-o relație de prietenie.


Se creează astfel o legătură pe care multe instituții publice au pierdut-o de ceva timp.


Încrederea nu mai vine din funcție.Vine din apropiere.

De ce îi cred oamenii pe influenceri?

Ar fi o greșeală să credem că influencerii au succes doar pentru că algoritmii îi favorizează. În realitate, cei mai mulți dintre cei care au construit comunități mari și stabile au făcut-o pentru că au câștigat încrederea oamenilor.

Contrar unei prejudecăți răspândite, influencerii de succes nu sunt, în general, oameni falși. Dacă ar fi, și-ar pierde foarte repede urmăritorii.


În mediul online, publicul sancționează imediat lipsa de autenticitate. O recomandare făcută doar pentru bani, o promovare în care nimeni nu crede sau o atitudine artificială poate distruge în câteva zile ceea ce s-a construit în ani.


Un politician poate supraviețui ani întregi în ciuda neîncrederii publice.


Un influencer nu. El trăiește din credibilitatea sa.


Poate că acesta este motivul pentru care mulți români acordă mai multă atenție unui creator de conținut decât ...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2021/01/DoinaGradea_RzV-e1695468633191-1024x577.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Mișcări politice haotice ale lui George Simion și spectrul unui nou pol de putere condus de Victor Ponta]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/miscari-politice-george-simion-revenire-victor-ponta.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/miscari-politice-george-simion-revenire-victor-ponta.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Spectacolul politic de la București a atins un prag critic, în care interesul public a fost complet radiat, fiind înlocuit de calcule electorale meschine și de strategii disperate de supraviețuire judiciară. Pe fondul unei slăbiciuni generalizate a sistemului se încearcă mișcări de forță disperate.

Fiecare tabără își joacă în aceste ore ultima carte pe masa puterii, într-o complicitate toxică care riscă să arunce întreaga țară într-un blocaj instituțional fără precedent.

În timp ce actul de guvernare este mimat, tensiunile din subteran amenință cu o implozie în rândul opoziției naționaliste.
George Simion, Italia și scutul imunității de la Senat
Liderul AUR a început să se miște agresiv în culise abia după ce a căutat și a obținut o formă de înaltă protecție. În ciuda discursurilor naționaliste aprinse pe care le susține periodic, viața privată a lui Simion s-a mutat deja peste granițe: sursele politice ne-au confirmat deplasări de două-trei ori pe săptămână în Italia, țară în care liderul AUR și-a evacuat deja în secret întreaga familie.

Această strategie de repliere geografică ascunde panica în fața unui dosar penal iminent și întrebările tot mai dure care vin din interiorul partidului privind dispariția suspectă a unor sume uriașe din vistieria AUR.

[caption id="attachment_4692873" align="alignnone" width="1200"] George Simion. Sursă foto: Facebook[/caption]

În acest context tensionat, insistența cu care Simion cere la masa negocierilor a doua funcție în stat, șefia Senatului, nu este o simplă ambiție politică. Este un calcul juridic de o precizie chirurgicală.

Simion are nevoie disperată de greutatea acestei funcții oficiale ca de un scut de imunitate suprem, capabil să blocheze o eventuală reținere sau saltul procurorilor. El speră că poziția de președinte al Senatului va face mult mai dificilă orice cerere de ridicare a imunității parlamentare, încercând să transforme, în mod cinic, instituția legislativă într-o fortăreață personală anti-justiție.
Victor Ponta și revolta mocnită din AUR
În timp ce liderul AUR caută imunitate, Victor Ponta își joacă tăcerea cu o precizie strategică. Această absență temporară din spațiul public ascunde o strategie de absorbție politică totală: Ponta își pregătește în secret grupul parlamentar pentru a deveni o forță reală a țării, fiind gata să colecteze, ca un magnet, facțiunile profund nemulțumite din AUR.

În interiorul partidului condus de Simion, tensiunile interne au atins deja pragul unei explozii iminente. Conștienți de problemele financiare severe ale liderului lor și de faptul cert că mulți dintre ei nu vor mai prinde listele electorale sau dețin deja interdicții juridice clare de a mai candida din cauza dosarelor din timpul mandatului, parlamentarii AUR pregătesc un puci intern de amploare.

Mesajele disperate ale lui Simion, care le cere obsesiv pe rețelele sociale să rămână uniți și să nu cadă pradă „fentelor” sistemului, dovedesc clar că acesta a pierdut complet controlul real asupra propriilor oameni. Facțiunile nemulțumite privesc acum spre Victor Ponta ca spre singura ancoră de salvare politică capabilă să le ofere protecție și continuitate legislativă.

[caption id="attachment_4588108" align="alignnone" width="1800"] Victor Ponta. Sursa foto: facebook / Victor Ponta[/caption]
Bisericuțele din AUR
În spatele discursului public unitar și al disciplinei mimate la televizor, în interiorul AUR nu mai mocnește doar un război rece, ci se pregătește o adevărată revoltă.

Foarte mulți oameni din partid au simțit jocul disperat pe care îl joacă George Simion în aceste zile și au început să se coalizeze. În culise se vorbește tot mai intens chiar despre un puci menit să îl debarce de la conducere.

Membrii de rând și parlamentarii nu mai sunt dispuși să fie sacrificați: ei știu în detaliu ce dosare grele îl pândesc pe Simion, ce probleme juridice majore are și, mai ales, pun întrebări tot mai incomode despre modul obscur în care au dispărut sume uriașe de bani din vistieria partidului.
PNL și paralizia interimatului
Pentru liderii liberali, haosul reprezintă o oportunitate. Sub bagheta premierului interimar Ilie Bolojan, aceștia amână deciziile mari pentru a evita decontul austerității fiscale. Consecințele sunt grave: fără un guvern legitim, România riscă să piardă 5 miliarde de euro până la sfârșitul lunii august 2026.

În plină vacanță parlamentară, Bolojan își consolidează controlul și își epurează adversarii, precum Adrian Veștea, îndepărtat din cursa pentru funcția de premier.

Dezastrul se reflectă și la Ministerul Mediului: instituțiile sunt blocate, directorul de la „Apele Române” stă în concediu medical pentru a evita demiterea, iar ministerul mimează neputința în fața inundațiilor violente din țară.

[caption id="attachment_4735343" align="alignnone" width="1600"] Ilie Bolojan. Sursă foto: gov.ro[/caption]
PSD: Schimbarea polului de putere
În tabăra PSD, eșecul Guvernului Veștea a impus o tăcere generaliza...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2026/07/adrian-homan-2026.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Omul care a scindat Partidul Republican!]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/omul-care-a-scindat-partidul-republican.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/omul-care-a-scindat-partidul-republican.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Elbridge Colby, subsecretarul Apărării pentru politică la Pentagon, a transformat un birou virtual necunoscut publicului larg în epicentrul celui mai profund conflict intern din sânul GOP în materie de politică externă. România a fost primul front.
Testul de onestitate
Toamna trecută, unul dintre cei mai influenți republicani din Congresul american a ieșit de la Pentagon cu o bănuială care îl rodea: fusese mințit. Conform Washington Post, Reprezentantul Mike D. Rogers, președintele Comisiei pentru Servicii Armate a Camerei Reprezentanților, aflase că administrația Trump plănuia să retragă mii de soldați din România — tocmai în momentul în care comisia sa cerea Pentagonului să consulte Congresul înainte de orice retragere militară majoră. Rogers a decis să îl testeze pe Elbridge Colby, șeful de politică al Pentagonului, în cadrul unei întâlniri directe în octombrie 2025.

Întrebarea era simplă: urmează reduceri de trupe? Colby a răspuns că nu știe de niciuna. Două săptămâni mai târziu, anunțul a venit: Brigada 2 de Luptă Infanterie a Diviziei 101 Aeropurtate urma să fie retrasă de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, de la Marea Neagră, fără a fi înlocuită. Aproximativ 800 de militari americani de pe flancul estic al NATO — brigada care consolidase prezența alianței în urma invaziei ruse din 2022 — urmau să plece acasă, în Kentucky.

Rogers, căruia România îi acordase titlul onorific de comandor în 2017 pentru sprijinul consecvent față de securitatea țării, era furios. Fac o paranteză și spun: este vorba despre Ordinul Național „Steaua României" în grad de Comandor — cea mai înaltă distincție civilă a statului român.

Klaus Iohannis a conferit-o, în iunie 2017, în a patra zi a vizitei sale în SUA, unui grup de opt membri ai Congresului american, „în semn de înaltă apreciere pentru implicarea personală avută în direcția excelentei cooperări bilaterale în plan politic, militar și economic". Printre ei s-a numărat și Mike Rogers, pe atunci președinte al Subcomitetului pentru forțe strategice din Camera Reprezentanților — ceremonia a avut loc chiar la sediul Congresului din Washington. Alături de el au fost decorați, între alții, Marco Rubio, Ron Johnson, Ben Cardin și Devin Nunes. Să nu mai ziceți că Iohanis nu știa să facă jocuri diplomatice!

Colby, în schimb, a respins acuzația de înșelătorie: la momentul întâlnirii din octombrie, ordinul final nu fusese emis, a argumentat el, iar declarațiile sale au fost atent dozate.

„Sunt foarte atent la ceea ce spun și la ceea ce nu spun”, i-a transmis Colby, ziarul The Washington Post, menționând că îi ceruse congresmenului, printr-o scrisoare oficială, să retracteze acuzația. Rogers a refuzat. Episodul nu a rămas izolat. Pe 29 octombrie 2025, președinții ambelor comisii pentru servicii armate — senatorul Roger Wicker și reprezentantul Mike Rogers — au emis o declarație comună în care calificau retragerea drept „abruptă” și „direct contrară strategiei președintelui”, avertizând că aceasta „transmite un semnal greșit Rusiei tocmai în momentul în care președintele Trump aplică presiune pentru a-l forța pe Vladimir Putin să vină la masa negocierilor”. Cei doi au subliniat că decizia părea „necoordonată” și că „este îngrijorător că Congresul nu a fost consultat în prealabil”.

https://www.youtube.com/watch?v=ceh6mO8gS4Q
Un birou „virtual necunoscut” în centrul furtunii
În afara Washingtonului, subsecretarul apărării pentru politică este o funcție practic necunoscută publicului larg. Dar în arhitectura Pentagonului, este al treilea cel mai important post din instituție — strateg-șef responsabil de dosare precum contraterorismul, descurajarea nucleară și Strategia Națională de Apărare. Elbridge Colby a preluat această funcție în aprilie 2025, după o audiere de confirmare tensionată în fața Comisiei pentru Servicii Armate a Senatului, la 4 martie 2025.

Colby vine dintr-un alt univers decât superiorii săi direcți. Spre deosebire de secretarul Apărării Pete Hegseth — fost ofițer al Gărzii Naționale și personalitate Fox News — sau de adjunctul Steve Feinberg — capitalist de risc reconvertit în funcționar public —, Colby este un produs al elitei de politică externă: diplome de la Harvard și Yale, nepot al fostului director CIA William Colby, veteran al think tank-urilor de la Washington.

Dar în anii premergători celui de-al doilea mandat Trump, Colby s-a transformat într-un critic dur al propriei clase. Teza sa centrală: America risipește resurse militare pe angajamente globale dispersate, în timp ce China construiește capacitatea de a modifica raportul de forțe în Pacific. Înarmarea Ucrainei în timp ce Pentagonul nu are suficiente stocuri pentru un eventual război cu China privind Taiwanul i se pare o eroare strategică gravă. Tocmai această filozofie l-a adus în coliziune frontală cu „șoimii” republicani din Congres. „Sunt aceiași oameni care cer atacarea Iranului și care cer totodată escaladarea războiului din Ucraina.

„A te bate cu mai mulți dușman...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/08/alexandru-grumaz-1-1024x749.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Despre nevinovăția lui Ilie Bolojan și de ce a tolerat Statul filiera ilegală de la Dumbrava]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/despre-nevinovatia-lui-ilie-bolojan-si-de-ce-a-tolerat-statul-filiera-ilegala-de-la-dumbrava.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/despre-nevinovatia-lui-ilie-bolojan-si-de-ce-a-tolerat-statul-filiera-ilegala-de-la-dumbrava.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Ilie Bolojan, ieri, 2 iulie, a spus: „Nu am avut tangențe, nu am avut competențe de reglementare asupra acestei situații”. A fost preluat cu entuziasm de toți cei care îi adoră urma pasului apăsat prin cenușa economiei. Numai că lucrurile sunt puțin mai complicate.

Drama de la Dumbrava, județul Bihor, scoate la suprafață o realitate mult mai profundă și mai dureroasă decât simpla biografie a lui Viorel Pașca sau controversele legate de rețelele neoprotestante care îl finanțează. Adăugând strădania influencerilor penticostali care sunt trup și suflet alături de el, așa cum este normal să fie. Pentru că nu în asta constă adevărata problemă...

Acest caz este, în esență, radiografia perfectă a unui eșec sistemic, cronica unei abdicări pe care statul român o practică, cu o seninătate înfiorătoare, de mai bine de un deceniu. 

Faptul că o structură paralelă de asistență socială a putut crește, să adăpostească sute de oameni și să funcționeze ani de zile în afara legii nu este o dovadă de ingeniozitate privată, ci un certificat de neputință și, mai grav, de complicitate fățișă a instituțiilor publice.
Externalizarea cinică a suferinței umane
Timp de ani de zile, statul a ales un rol dublu și profund ipocrit: cel de spectator-beneficiar și, ulterior, cel de birocrat intransigent. Argumentele apărării sunt simple și expun un adevăr crunt: Viorel Pașca nu a vânat acești oameni de pe străzi pentru a-și construi un imperiu ilegal, ci i-a cules dintr-un sistem public care îi dăduse deja la deșeuri.

Spitalele de stat i-au externat și i-au trimis direct la Dumbrava pentru că nu aveau unde să-i țină, iar azilele publice, blocate de liste de așteptare interminabile și sufocate de o birocrație absurdă, i-au refuzat sistematic.

În tot acest timp, instituțiile publice au respirat ușurate. Fiecare caz social preluat la Dumbrava însemna un bolnav mai puțin pe capul unui primar, al unui director de spital sau al unei direcții de asistență socială.

Statul a externalizat tacit, la negru, mizeria și suferința umană pe care era obligat constituțional să le gestioneze. Finanțarea privată, venită dinspre cultul baptist și penticostal, a suplinit, pur și simplu, absența totală a infrastructurii publice de urgență.
Scutul legal și ipocrizia controalelor
Și totuși, când realismul legal se prăbușește peste această construcție fragilă, contraargumentele autorităților devin, juridic, de neclintit. Justiția nu poate opera cu sentimente, iar argumentul că „s-a făcut un ieftin act de caritate” nu poate suspenda Codul penal.

Absența autorizațiilor, spațiile supraaglomerate, lipsa medicilor calificați și suspiciunile legate de gestionarea precară a pensiilor și indemnizațiilor de handicap sunt vulnerabilități uriașe.

Într-un stat de drept, standardele de siguranță există pentru a preveni catastrofe, de la incendii până la abuzuri financiare ascunse sub paravanul credinței. Fără reguli, adăpostul umanitar se poate transforma oricând într-o capcană mortală, iar procurorii au obligația legală de a investiga aceste circuite.

Adevărata tragedie este cinismul cu care statul a permis acestei anomalii să se întindă pe parcursul multor ani, pentru ca abia astăzi, printr-o trezire bruscă și brutală, să intervină cu detașamente de control și cu dosare penale.

Să discuți astăzi despre lipsa de aprobări, după ce ani de zile ai beneficiat de pe urma ei, nu este un act de triumf al legii, ci doar ultima dovadă a impotenței administrative.
Încrengătura politică din Bihor: Protecția de la vârful administrației
Adevărul din spatele cortinei administrative din Bihor este însă mult mai pătat de interese politice directe, iar încercările de a-l spăla pe Ilie Bolojan de responsabilitate devin ridicole în fața faptelor.

Această mașinărie ilegală nu ar fi putut rezista 20 de ani fără protecție la cel mai înalt nivel local. Ilie Bolojan a cultivat și a cerut în mod sistematic voturile și bunăvoința influentei comunități penticostale din Oradea și din întregul județ Bihor, transformând sprijinul religios într-un pilon al puterii sale electorale.

Mai mult, oamenii care au condus Prefectura Bihor și serviciile de asistență socială din județ în tot acest timp nu erau niște străini, ci făceau parte chiar din gașca sa de apropiați politici, numiți să închidă ochii la rețeaua de la Dumbrava.

Legitimarea instituțională a fost directă: chiar Direcția de Asistență Socială Oradea l-a premiat oficial pe Viorel Pașca în anul 2020, oferind girul autorității publice unui azil care funcționa ilegal.

Relația de patronaj politic și recompense electorale a mers până într-atât încât fiul lui Viorel Pașca a fost propulsat direct în funcția de viceprimar din partea PNL în comuna Holod, exact acolo unde partidul condus de Bolojan deținea și primăria.
Ultimul argument
Cercul complicității se închide perfect la nivel stradal! 

Mitingurile organizate în Oradea pentru susținerea lui Ilie Bolojan, după demiterea de către Parlament, și manifesta...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2020/05/dan-andronic-editorial.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Mai este România de partea României? Între umbra Catedralei și lumina ecranelor: De la Cayo Bermúdez la România ca viitor land German.]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/mai-este-romania-de-partea-romaniei-intre-umbra-catedralei-si-lumina-ecranelor-de-la-cayo-bermudez-la-romania-ca-viitor-land-german.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/mai-este-romania-de-partea-romaniei-intre-umbra-catedralei-si-lumina-ecranelor-de-la-cayo-bermudez-la-romania-ca-viitor-land-german.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[


























Mai toată lumea uită repede. Eu nu pot. Poate e un defect de memorie — memoria mea ține minte nu chipuri, ci fapte. Ține minte cum Ursula von der Leyen, cea care pozează azi în icoană a corectitudinii europene, a șters SMS-urile trimise lui Bourla de la Pfizer, acelea în care probabil se decideau nu doar dozele, ci și șpăgile. Ține minte cum aceeași Ursula plătea zeci de milioane în consultanțe fictive, încă de pe vremea când era ministru al Apărării, cu McKinsey și Accenture în rolul sfinților patroni ai birocrației. Țin minte cum Vanguard, acel zeu financiar invizibil, leagă într-un singur cordon ombilical Pfizer și Orgenesis — acolo unde lucrează soțul ei, între salariu și tăcere.

Și mai ține minte cum același model de corupție, parfumat cu idealuri europene, s-a repetat apoi în scandalul Piepergate, când Ursula și-a premiat fidelul Markus Pieper, un modest eurodeputat din partidul ei, în timp ce alții, infinit mai competenți, erau dați la o parte. Europa se umple de Pieperi și Ursule: figuri mici, fără măsură, dar cu puteri absolute.

Și parcă văd același decor când apare Boris Johnson, cu zâmbetul lui de bufet englezesc, încasând milionul de lire pentru lobby-ul care a prelungit războiul din Ucraina. În spatele lui, piticul ridicol de la Kiev, Zelenskyi, îmbrăcat în verdele khaki al unei epopei care n-a mai fost niciodată a eroismului, ci a contractelor. Boris i-a șoptit probabil ceva despre onoare și rezistență, dar dincolo de vorbe, s-a semnat doar un nou cec. Milionul de lire care a cumpărat, la pachet, câteva milioane de morți. Amârâtul de premier comunist ,demisionar al Marii Britanii nici nu mai merită amintit…



Pe ecranul televizorului, totul e ambalat impecabil: Kajsa Ollongren, fost ministru al Apărării olandeză, vorbește despre „valorile europene”, în timp ce primește în același timp o bursă de recunoștință de la oligarhul ucrainean Viktor Pinciuk. Ironia perfectă: după ce i-ai livrat Ucrainei miliardele, te regăsești răsplătit în board-ul ONG-ului său, YES-Ukraine, unde corupția devine strategie de Yalta.

Acolo, printre nume mari, defilează o întreagă aristocrație a dublului discurs: Aleksander Kwaśniewski, fostul președinte al Poloniei, convertit în purtător de cuvânt al propagandei pro-război; Kersti Kaljulaid, fosta președintă a Estoniei, care ridică tonul moral al Europei, în timp ce semnează, probabil, noi fonduri „umanitare”; Carl Bildt, fostul ministru suedez care a transformat neutralitatea într-o afacere militară; Sanna Marin, copilul de laborator al globalismului nordic, care a renunțat la liniștea Finlandei pentru aplauzele unui război străin; și Wolfgang Ischinger, învăluit în aura Conferinței de Securitate de la München, orchestrând cu calm de banker moral spectacolul războiului etern.

E greu să nu simți că trăim printre farsori. Ucraina, transformată în scenă de teatru pentru corupția mondială. Ajutoare care nu ajung la front, ci în conturi; cereale care dispar pe drum, reapar în portul Constanța sub alte nume; scheme cu nume englezești, „Black Grain”, „Rebuild Together”, ca niște mărci ale unei Europe care și-a pierdut sufletul, dar și limba.

Mă gândesc, privind aburul cafelei, că nimeni nu mai crede în nimic. Nici în pace, nici în justiție, nici în Europa însăși. Ursula, Bourla, Johnson, Ollongren, Pinciuk, Marin, Bildt — fețele aceleiași boli. O birocrație cu instinct de pradă, un continent care trăiește din propriul cinism.
Cei care vorbesc despre „valoarea vieții umane” calculează în același timp profitul per rachetă.

Pe ecran, vocile continuă, identice, ca un cor mecanic al ipocriziei. Trag aer în piept, dar și liniștea are mirosul ei rânced — o liniște contaminată de tot ce am văzut și nu mai putem uita.

Nici liniștea nu mai e curată, dar e tot ce ne-a mai rămas. Într-o lume în care puterea se măsoară în contracte, singura formă de rezistență e să rămâi treaz — chiar și atunci când nu mai există speranță.
Așa începe decadența: nu cu zgomot, ci cu o tăcere în care se aud doar respirația ta, ceasul, și scânteia care se stinge în scrumieră.

Unele personaje din politica românească au un talent pe care îl invidiez. Nu pentru că ar fi excepționale, ci pentru că apar mereu exact când trebuie. Ca iepurii din jobenul unui iluzionist. Dispar ani întregi, apoi, dintr-odată, ni se spune că au fost aduși să conducă nația, pentru că sunt indispensabili. Că fără ei România s-ar opri din mers.

Mă uit la Siegfried Mureșan și încerc să înțeleg firul poveștii. Băsescu. Udrea. Pinalti. PDL. Parlamentul German. Bruxelles.  Mă întreb de ce, în politica noastră, traseele sunt atât de previzibile, iar concluziile atât de convenabile.

În același timp aflăm despre ”înțelegeri” strategice, pe sub masă, în mare secret, despre SAFE și ”portofelul european”,  contracte despre care cetățeanul obișnuit află abia după ce au fost parafate. Ni se spune că așa trebuie. Că acestea sunt vremurile. Că interesele stra...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2023/04/Octavian-Hoandra_RzV-1024x683.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Azilele din Bihor. Va fi Viorel Pașca pentru Bolojan ce a fost Denise Rifai pentru Ciucu? PNL fierbe]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/azilele-din-bihor-va-fi-viorel-pasca-pentru-bolojan-ce-a-fost-denise-rifai-pentru-ciucu-pnl-fierbe.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/azilele-din-bihor-va-fi-viorel-pasca-pentru-bolojan-ce-a-fost-denise-rifai-pentru-ciucu-pnl-fierbe.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Ilie Bolojan se află în mijlocul cercului de foc. Grindeanu îl presează să semneze, președintele Dan a sugerat că premierul demis l-a mințit la negocieri, PNL a început să fiarbă în teritoriu dar și la nivel central, procurorii l-au săltat pe Bunul samaritean al județului Bihor, lăsat de el și autoritățile locale să-și dezvolte ilegal o afacere cu azile de bătrâni. Va reuși Bolojan să stingă flăcările din jurul său?

În interiorul Partidului Naționa Liberal ieri, 1 iulie, s-au înregistrat primele mișcări seismice mai serioase după anunțul de excludere a unor membri marcanți care au susținut că Adrian Veștea, colegul lor, ar trebui susținut ca premier.

Nemulțumirile, unele semnalate de surse din interiorul PNL, au apărut și ca urmare a deciziei de ieri a instanței Tribunalului București, care a suspendat hotărârea Consiliului Național al PNL de organizare a Congresului Extraordinar.

Gruparea liderilor excluși a înregistrat o primă victorie, dar va exista și apel. A fost însă un prilej ca lui Ilie Bolojan să i se pună în față, din nou, toate măsurile pe care le-a luat și care au produs nemulțumiri în rândul românilor, dar pe care premierul demis și rămas în Palatul Victoria nu pare că le-a înțeles. Sau e destul de încăpățânat ca să nu recunoască faptul că a mers într-o direcție greșită.

Liberalul Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov, a fost unul dintre exclușii care a punctat că Reforma lui Bolojan nu se știe pe cine ajută atâta timp cât „România e la un pas de junk”. Thuma a reafirmat ceea ce au tot semnalat analiștii economici în atenționările lor:  reformele promovate de Ilie Bolojan nu au avut efectele promise.

Știm cu toții că majorarea de TVA, taxe, impozite, tăieri de indemnizații de la mame și persoanele cu handicap, scumpirile alimentelor, blocajele multor investiții i-au adus lui Bolojan porecla de „Ilie Sărăcie”, iar pe sindicaliști i-au scos în stradă la proteste.

Politica reformatoare a premierului Bolojan a creat, tot ieri, un scandal major la Timișoara, unde 200 de angajați ai primăriei au fost concediați de Dominic Fritz, în urma indicațiilor date de șeful guvernului. Oamenii au dat Primăria Timișoara în judeactă și au câștigat în prima instanță. Primarul Fritz i-a expediat acasă, motivând că a făcut apel și va aștepta decizia definitivă.

Sunt lucruri disparate, dar toate sunt consecințe ale unei strategii politice care ne-a dus în gard. Până și chestia cu scăderea deficitului e un fel de pânză pe ochi, ca să nu vedem strategia slabă a guvernării. Totul s-a făcut pe spinarea noastră, a contibuabililor.

Desigur că ai un deficit mai mic, dacă ai tăiat banii de investiții, ai blocat indexarea pensiilor, ai făcut concedieri din aparatul bugetar, ai mărit taxele etc. Peste toate aceste „beneficii” trebuie să traversăm vara fără guvern legitim?

Piticii din grădina liberală

Ultimele decizii și declarații ale conducerii PNL au produs consternare la nivelul mai multor organizații locale. Sunt liberali care au bombănit cu privire la promovarea în funcții a Oanei Gheorghiu și Dragoș Pîslaru, abia intrați în partid pentru că sunt oamenii de încredere ai lui Ilie Bolojan.

Pe de altă parte, transformarea în liberali a trei parlamentari intrați pe listele SOS și POT a nemulțumit, de asemenea. Cred însă că aberanta declarație a lui Dragoș Pîslaru, lansată ieri, a vrut să acopere cumva, prin așteptate reacții politice virulente, subiectul cu procurorii DIICOT care au descins la azilurile ilegale din județul Bihor, județ administrat ani de zile de Ilie Bolojan. Ba ca primar al Oradei, ba ca președinte al Consiliului Județean și președinte PNL Bihor.

Dragoș Pîslaru, fost lider REPER și actual vicepreședinte PNL, a susținut că a existat un plan premeditat care viza destabilizarea și ruperea din interior a PNL și alipirea la PSD. Conform acestuia, citat de Libertatea, miza întregii operațiuni politice era izolarea conducerii liberale și formarea unei noi majorități guvernamentale. Mori de râs, gândindu-te că Thuma, Alina Gorghiu, Rareș Bogdan etc. devin PSD-PNL, aripa tânără!

Va fi Viorel Pașca pentru Bolojan ce a fost Denise Rifai pentru Ciucu?

După ce primarul Capitalei, liberalul Ciprian Ciucu, a devenit penal pe motiv de corupție, a bubuit ancheta DIICOT în județul Bihor, unde s-a descoperit că Viorel Pașca a construit mai multe case ca să găzduiască în ele persoane nevoiașe, bătrâni abandonați și bolnavi.

Deja se știe că azilele înființate de Pașca și familia lui nu aveau autorizație pentru a desfășura astfel de activitități sociale, inclusiv cu profil medical și că afacerea a fost tolerată de toate autoritățile responsabile. Mai ales înmormântarea pe un câmp de lângă cimitir a peste 1.000 de persoane a uluit de-a dreptul!

Viorel Pașca nu are studii înalte, nu s-a învârtit prin niciun partid, dar a reușit să-și creeze o rețea stufoasă prin care își racola persoanele  bolnave și neajutorate din mai multe județe ale țării. A început în 2008, cân...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2024/02/simona-editorial.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Bolojan l-a vândut la bucată pe fiecare român, germanilor]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/bolojan-l-a-vandut-la-bucata-pe-fiecare-roman-germanilor.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/bolojan-l-a-vandut-la-bucata-pe-fiecare-roman-germanilor.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Demisul Bolojan continuă să rămână la Palatul Victoria, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat în Parlament, în ziua de 5 mai 2026, când a fost demis prin moţiune de cenzură de către Parlamentul României. Nu numai că se face că nu ştie să numere că au trecut cele 45 de zile când mai avea voie, practic, să rămână interimar, dar a început să se şi întârească.

ONG-işti paraşutaţi prin nu se ştie ce merite în fruntea Guvernului, treziţi peste noapte liberali, aşa cum este cazul domanei Oana Gheorghiu, foşti duşmani doctrinari, cum este cazul domnului Dragoş Pîslaru, sau pur şi simplu extremişti, fascişti, putinişti din partide fasciste, putiniste, anti-pro, care s-au trezit cu soarele în ochi într-o dimineaţă şi au văzut liberalismul strălucindu-le direct pe cornee şi împlântându-li-si adânc în cap.

Deşi demis, Bolojan cel cu puteri limitate continuă să funcţioneze cu motoarele la capacitate maximă şi adunându-şi ciracii tupeişti ca să-l sprijine. Unii dintre ei fac inclusiv o propunere halucinantă: Bolojan să rămână premier, în orice formulă de guvernare. Deşi a fost demolat de Parlament tocmai pentru că a condus ţara prost. Este ca şi cum ai pune un pedofil condamnat de Justiţie, să efectueze muncă în folosul comunităţii la un cămin de copii orfani.

https://www.youtube.com/watch?v=baxuHRkBeho

Nu mai enumăr acum toate scandalurile pe bani foarte mulţi pe care Ilie Bolojan şi acoliţii le-au provocat prăduind ţara în favoarea Germaniei. Lucru care a şi început să fie recunoscut de altfel de către cei care încă îl mai apără.

După imbecilitatea cu „un nou premier, vechiul Bolojan”, a apărut acum, născută din laboratoarele unei progagande care, după părerea mea, nu are valoare nici cât un litru de motorină: „Şi ce dacă am dat la nemţi? Ce, voiaţi să dăm la ruşi?”. Nu mai analizăm acum şi această a doua prostie. Spunem doar că nicio ţară din UE nu a dat cea mai mare oparte din banii împrumutaţi doar unei singure alte ţări. Că s-au făcut comenzi, pe SAFE, spre exemplu, la mai mulţi furnizori, nu doar la unul singur. Iar furnizorul să se nimerească a fi fix cel cu al cărui CO s-a întâlnit în prealabil Bolojan şi s-a pozat fericit că şi-a îndeplinit o parte din misiune. Să ne fio dat nouă, nu altora.

Dar, dincolo de contracte oneroase, de bani, de foarte mulţi bani, de sărăcirea României, zilele trecute s-a petrecut ceva extrem de grav. Ilie Bolojan şi gaşca lui au vândut pe fiecare român, la bucată, Germaniei. Pe fiecare dintre noi. Pe părinţii, copiii, nepoţii şi strănepoţii noştri, pentru că efectele acesteri trădări naţionale se va întinde, ca şi datoriile nesăbuite, pe generaţii întregi.

Nu sunt alarmist. Nici nu exagerez aiurea. Dar afirm acum că printr-o singură semnătură, Ilie Bolojan a desfiinţat populaţia României. A reuşit ceea ce niciun serviciu secret din lume, oricât de performant ar fi el, nu ar fi reuşit decât parţial şi cu mari cheltuieli. Ilie Bolojan strânge în el, deşi n-ai zice, pe Mata Hari, Richard Sorge şi toţi spionii rămaşi necelebri, dar care au produs pagube grave adversarilor. Căci aşa se comportă acest guvern interimar. Ca un duşman care vrea să producă pagube Romaniei.

Iată despre ce este vorba concret. Pare o bagatelă. O altă vânzare către Germania, aşa cum a mai comis multe altele Cabinetul Bolojan, şi când era în funcţie, şi după ce a fost demis. Ba, încă adevărul crud ne şi este ambalat frumos. Nu ne costă niciun ban, spre deosebire de alte vânzări făcute de Guvernul Bolojan înainte şi după demitere, care ne-au cocoşat cu datoriile. Gratis, dar efectele sunt devastatoare.

Până la sfârşitul lui 2026, trebuie implementat şi în România Portofelul European de Identitate Digitală (engleză EU Digital Identity Wallet, EUDI Wallet). Ce este acesta în fapt. Este un concept de portofel mobil de identitate care permite cetățenilor și întreprinderilor să își dovedească identitatea online și să partajeze informații verificate în întreaga UE. Foarte bine până aici.

Să scăpăm de dosarele cu şină, de cozi la ghişee, de drumuri inutile pentru modificarea câte unei ştampile puse aiurea de un funcţionăraş acru. „Progresul, stimabile, progresul! În zadar, veniți cu gogorițe, cu ... că voi progresul cu orice preț. Da, da, da, de trei ori da!” – vorba lui Caţavencu.

Progresul, adică varianta românească în cazul portofelului dgital din patria noastră trebuia dezvoltată de către Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR). Putea această instituţie să-l realizeze? Ne explică un specialist. Domnul Dragoș Vlad, fost şef al ADR: "Noi aveam un plan la începutul acestui an, aveam mecanisme și proceduri în desfășurare, aveam o investiție de cloud guvernamental prin PNRR realizată, ca și infrastructură de bază pentru a rula aceste tipuri de aplicații. În discuțiile exploratorii din ianuarie am prezentat că România este pregătită, că există instituții cu bugete mai mici decât ale altor state membre şi putem implementa într-un termen scurt”.
De aici însă, începe sarabanda boloje...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2021/02/sorin-ovidiu-balan-editorial-1024x662.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Anatomia unui eșec diplomatic: Germania a ratat alegerea în Consiliul de Securitate al ONU (Partea a doua)]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/anatomia-unui-esec-diplomatic-germania-a-ratat-alegerea-in-consiliul-de-securitate-al-onu-partea-a-doua.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/anatomia-unui-esec-diplomatic-germania-a-ratat-alegerea-in-consiliul-de-securitate-al-onu-partea-a-doua.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Țări mici, campanii lungi și eficiente. Atât Austria, cât și Portugalia – deși împărtășeau, în linii mari, aceeași orientare pro-ucraineană în dosarul est-european – au demonstrat o înțelegere mult mai acută a mecanismelor de micro-diplomație specifice ONU. Ele nu au permis ca poziționarea lor europeană să le blocheze canalele de comunicare globală, ci au compensat prin strategii de nișă extrem de eficiente.

Ignorând asimetria de resurse materiale, Viena și Lisabona au abordat fiecare stat membru cu mult timp înaintea Germaniei - vorbim de 7, 8 sau chiar 10 ani - obținând promisiuni de vot ferme într-un moment în care aparatul diplomatic de la Berlin încă funcționa pe coordonatele unei inerții birocratice autosuficiente.

Studiu de caz al competitorilor: Neutralitatea activă a Austriei ...

Succesul Vienei și al Lisabonei oferă o contra-pildă metodologică remarcabilă în raport cu eșecul german. Austria a capitalizat în mod magistral statutul său constituțional de neutralitate militară, transformându-l dintr-o limitare auto-impusă într-un avantaj competitiv major pe scena ONU. Ca gazdă a unuia dintre cele patru sedii centrale ale Organizației Națiunilor Unite, Viena s-a profilat istoric ca un spațiu de convergență și mediere, un „constructor de punți” credibil între blocuri geopolitice divergente. Această identitate de mediator imparțial, dublată de o campanie începută precoce și de o suită de promisiuni de asistență punctuală îndeplinite riguros de-a lungul anilor, a atras voturile multor state care căutau o voce moderată, nealiniată marilor tensiuni militare globale.

... și rețeaua geostrategică și lusofonă a Portugaliei

Pe de altă parte, Portugalia a desfășurat o strategie bazată pe valorificarea inteligentă a legăturilor sale istorice și culturale. Lisabona a activat o redutabilă rețea diplomatică în spațiul Comunității Țărilor de Limbă Portugheză (CPLP), asigurându-și un bloc inițial solid de susținere în Africa și America de Sud. Acestui fundament lusofon i s-a adăugat avantajul simbolic – deși oficial neutru – al prezenței unui Secretar General de origine portugheză la conducerea organizației, fapt care a sporit prestigiul și vizibilitatea diplomatică a țării. Prin combinarea identității transcontinentale a Portugaliei cu neutralitatea strategică a Austriei, cele două state au configurat o ofertă electorală mult mai atractivă pentru un corp electoral ONU, profund fragmentat și reticent la retorica de mare putere promovată de Berlin.

Limitele puterii structurale și imperativul coerenței în politica externă contemporană

Insuccesul electoral de la începutul lui iunie transcende simpla dinamică a unei înfrângeri procedurale în cadrul adunărilor multilaterale; el se constituie într-un diagnostic sever adus limitelor actuale ale puterii diplomatice germane și modului în care Berlinul își gestionează proiecția externă. Acest eveniment demonstrează empiric că, în cadrul sistemului internațional contemporan, dimensiunea economică hipertrofiată și statutul de pilon central al Uniunii Europene nu se traduc în mod automat în influență geopolitică globală sau în autoritate morală acceptată universal.

Principala lecție strategică ce emerge din această „înfrângere amară” – cum o numea Wadephul - este aceea că lipsa de coerență doctrinară și oscilația între imperative morale divergente penalizează sever un stat care aspiră la statutul de mare putere globală.

În loc de concluzii

Diplomația germană s-a găsit blocată într-o triadă conceptuală a cărei sumă, matematic vorbind, se apropie de zero. În primul rând, promovarea în forță și susținerea materială a ideii de solidaritate occidentală în Europa de Est, precum și ajutorul masiv pentru Ucraina agresată, au expus-o ostilității Moscovei, care și-a recalibrat acțiunile de lobby. În al doilea rând, imperativul istoric sacrosant al responsabilității istorice speciale față de Israel i-a limitat flexibilitatea în Orientul Mijlociu. Nu în ultimul rând, a contat și pretenția - să-i spunem universalistă - incomplet explicată diplomatic, de a reprezenta interesele întregii comunități internaționale, inclusiv ale Sudului Global.

Această fragmentare a priorităților a creat percepția unei politici externe lipsite de un vector unic, predictibil și coerent. Un stat care tinde să devină un actor geopolitic de prim rang nu își poate permite să proiecteze o imagine de ambiguitate strategică sau de vulnerabilitate în fața campaniilor de izolare orchestrate de rivali. Într-o eră a revenirii la logica competiției de mari puteri, sistemul ONU tinde să sancționeze actorii din Nordul bogat care nu își pot proteja interesele printr-o prezență diplomatică agilă, proactivă și adaptată sensibilităților din afara spațiului euro-atlantic.

De cealaltă parte, succesul Austriei și al Portugaliei indică faptul că pragmatismul diplomatic, gestionarea timpurie a parteneriatelor multilaterale și coerența mesajului public reprezintă monede de schimb mult mai valoroase î...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/06/George-Milosan-1-1024x887.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Doi frați buni: Bolojan și Petru Groza. Și un tată comun, demn de Fatherland: Karl Marx]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/doi-frati-buni-bolojan-si-petru-groza-si-un-tata-comun-demn-de-fatherland-karl-marx.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/doi-frati-buni-bolojan-si-petru-groza-si-un-tata-comun-demn-de-fatherland-karl-marx.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Dimineața îmi beau cafeaua cu cîteva ziare deschise pe telefon. Nu mai caut știri. Caut texte. Știrile îmbătrânesc până seara. Textele, dacă sunt bune, rămân.

Astăzi au fost două.

Primul era editorialul excelent al lui Dan Andronic. Un text foarte bun, care pornea de la comparația dintre Ilie Bolojan și Petru Groza. O comparație pe care mulți o vor respinge instinctiv, alții o vor îmbrățișa la fel de instinctiv. Eu am încercat s-o citesc altfel. Nu ca pe o identitate între doi oameni despărțiți de aproape un secol, ci ca pe o reflecție despre felul în care istoria își schimbă decorurile, păstrând de cele mai multe ori, aceeași recuzită.

Petru Groza n-a venit la putere vorbind despre dictatură. A vorbit despre ordine, reconstrucție și necesitate istorică. Marile rupturi nu se anunță niciodată brutal. Ele vin întotdeauna în haine respectabile și cu argumente impecabile.

Al doilea text la Digi 24 (unde altundeva?) era despre un studiu al cercetătorilor de la Oxford. Ei observaseră că experiența religioasă activează anumite mecanisme cerebrale implicate în starea de bine. O constatare științifică, dar care ascundea formal binecunoscuta butadă marxistă, cea cu religia, care ar fi ”opiul popoarelor” Altfel spus, religia este un drog, Dumnezeu este doar biochimie, credința poate fi explicată prin câțiva neurotransmițători.

Am închis telefonul șii m-am întrebat de ce cele două texte îmi lăsau aceeași senzație. Nu vorbeau despre același lucru. Și totuși vorbeau despre aceeași lume.

Thomas Mann spunea că a părăsit Germania fiindcă ajunsese să fie condusă de „cei mai puțin pregătiți dintre noi”. Nu cred că aceasta este singura tragedie care pândește o societate. Există una mai discretă. O societate poate ajunge să fie condusă și de cele mai seducătoare idei ale timpului ei, fără ca nimeni să le mai pună sub semnul întrebării.

Mă gândesc adesea la Orwell. El înțelesese că totalitarismul nu începe cu lagărul. Începe cu schimbarea limbajului. Cu mutarea sensurilor. Cu transformarea evidențelor în prejudecăți și a prejudecăților în adevăruri oficiale. La fel și astăzi.

Nu mai este nevoie să interzici religia. Este suficient să o explici complet. Dacă rugăciunea este doar un efect al neuronilor, iar speranța doar un mecanism evolutiv, transcendența devine inutilă. Nu este negată. Este pur și simplu dizolvată într-un limbaj tehnic.

Nu mai este nevoie nici să vorbești despre omul nou, ca în secolul trecut. Expresia a devenit compromițătoare. Dar ideea pare să fi supraviețuit.

Omul trebuie recalibrat, reeducat, optimizat, făcut mai incluziv, mai eficient, mai adaptat. Vocabularul s-a schimbat. Ambiția a rămas.

Când citesc asemenea texte, îmi revine în minte ”Gândirea captivă” a lui Czesław Miłosz. Nu pentru că am trăi aceeași istorie. Nu o trăim. Ci pentru că Miłosz descria un mecanism care nu îmbătrânește niciodată: fascinația intelectualilor pentru ideea că omul poate fi explicat și reorganizat până la capăt.

Aici se întâlnesc, fără să știe unul de altul, editorialul lui Dan Andronic și studiul de la Oxford. Primul vorbește despre tentația de a remodela societatea. Al doilea riscă să fie folosit pentru a remodela imaginea omului.

În ambele cazuri, misterul devine incomod. Mă gândesc și la Soljenițîn. El spunea că linia care desparte binele de rău nu trece între clase sociale, între partide sau între state, ci prin inima fiecărui om. Este una dintre acele fraze care rezistă tuturor ideologiilor. Pentru că refuză să reducă omul la economie, la biologie sau la apartenență politică.

Aici începe și adevărata neliniște. Nu în comparația dintre doi politicieni.

Nu în studiul despre religie, ci în faptul că, din direcții diferite, tot mai multe voci neomarxiste, par să spună același lucru: că omul poate fi explicat complet. Că libertatea, credința, conștiința și memoria sunt doar mecanisme mai complicate decât credeam.

Eu continui să bănuiesc că tocmai ceea ce nu poate fi explicat în întregime ne face oameni. Poate de aceea încă mai caut texte și nu știri.
Textele bune nu-mi spun ce să cred. Îmi arată, uneori, chipul aproape invizibil al epocii în care trăiesc.]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2023/04/Octavian-Hoandra2_RzV-1024x683.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[De la 1 iulie 2026 se scumpește din nou shopping-ul online din afara UE - opinie]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/de-la-1-iulie-2026-se-scumpeste-din-nou-shopping-ul-online-din-afara-ue-opinie.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/de-la-1-iulie-2026-se-scumpeste-din-nou-shopping-ul-online-din-afara-ue-opinie.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[De la 1 iulie 2026 se scumpește din nou shopping-ul online din afara UE, scriu într-un material de opinie, pe care îl redăm integral, Ana-Maria Săbiescu, director, Vladislav Dabija, senior manager, și Sorin Popa, senior consultant, la Deloitte România.

Shopping-ul online din afara UE, o nouă scumpire
Produsele cumpărate online de persoanele fizice din România din afara Uniunii Europene (UE), prin intermediul unor platforme de comerț online pe care plasează comenzi cu o valoare cumulată mai mică de 150 de euro, devin tot mai scumpe. După introducerea taxei logistice de 25 de lei/colet, la începutul anului, acestea vor fi supuse, de la 1 iulie 2026, și unei taxe vamale de trei euro, dar de data aceasta aplicată pentru fiecare articol (subpoziție tarifară) din coletul respectiv. Anterior, coletele de acest tip erau scutite de taxe vamale la nivelul UE. 
Spre deosebire de taxa logistică, adoptată doar de România și Italia (care între timp a amânat aplicarea) de la 1 ianuarie 2026, taxa vamală pentru produsele din comenzile sub 150 de euro a fost decisă de autoritățile europene, astfel că se aplică uniform în toate statele membre. Practic, este vorba de eliminarea facilității fiscale care scutea de taxe vamale coletele de mică valoare.

Totodată, în 26 martie 2026, Consiliul și Parlamentul European au convenit să introducă o nouă taxă logistică/de manipulare pentru coletele mici vândute online. Nivelul taxei va fi stabilit printr-un act delegat al Comisiei înainte de a începe să fie aplicată de statele membre ale UE, cel târziu la 1 noiembrie 2026.
În consecință, în România se vor aplica simultan taxa logistică de 25 de lei pe colet (pe bunurile achiziționate electronic din afara UE de către persoane fizice - B2C, indiferent de țara prin care intră în spațiul comunitar) și taxa vamală de trei euro pe articol din colet, în funcție de încadrarea tarifară (dacă într-un colet de sub 150 de euro sunt mai multe produse cu aceeași încadrare tarifară, taxa vamală se plătește o singură dată pentru toate produsele cu acea încadrare tarifară). După data la care Uniunea Europeană va reglementa o taxă logistică la nivel comunitar, așteptarea este ca aceea să înlocuiască taxa logistică de 25 de lei impusă mai devreme de către România.

Cine și cum plătește taxa
Taxa vamală, ca și cea logistică, se aplică pentru coletele cu valoare intrinsecă sub 150 de euro (valoarea bunurilor dintr-un colet, fără costuri adiționale, cum ar fi transportul etc.) provenite din afara UE, care intră în spațiul comunitar și pentru care se aplică sistemul IOSS (Import One-Stop Shop sau Ghișeul Unic pentru Importuri, care permite magazinelor online să colecteze, să declare și să plătească taxa pe valoarea adăugată pentru importurile de bunuri din afara UE cu valoarea sub 150 de euro), fie prin trimiteri poștale. Așadar, cel mai probabil consumatorii vor suporta, direct sau în prețul produselor comandate, aceste taxe. 
În cazul taxei logistice, obligația de plată revine furnizorului bunurilor, persoanei care expediază coletul sau entității care, printr-o platformă digitală, facilitează vânzarea la distanță a bunurilor.
În cazul taxei vamale, care se colectează la bugetul UE, obligația de plată către autoritatea vamală revine, în funcție de fluxul logistic și de modul de organizare a business-ului, declarantului vamal (platformei de vânzare online, vânzătorului, transportatorului sau agentului) care realizează importul sau, în cazuri limitate, consumatorului final care declară mărfurile la import, dacă își organizează în regim propriu importul (primește coletul prin curier și îndeplinește formalitățile vamale în nume propriu).

Care este scopul taxei vamale
Preocuparea autorităților europene pentru taxare produselor provenite din afara UE a crescut odată cu dezvoltarea comerțului electronic, devenit parte integrantă a modului în care consumatorii europeni fac cumpărături (70% dintre aceștia cumpără regulat produse online, conform studiilor UE). Numărul comenzilor de valoare redusă (sub 150 de euro) din afara Uniunii realizate de consumatorii din UE a înregistrat o creștere accelerată în ultimii ani. Astfel, în 2022 au fost importate 1,2 miliarde de astfel de colete în UE, iar în anii care au urmat acest volum a crescut exponențial de la an la an (2,4 miliarde în 2023, 4,6 miliarde în 2024 și 5,8 miliarde în 2025). Prin urmare, în 2025, în Uniunea Europeană au fost introduse zilnic circa 15,8 milioane de colete cu valoarea sub 150 de euro.
În acest context, statele membre ale UE au început să discute două direcții de acțiune pentru a tempera acest fenomen: introducerea unei taxe logistice (de manipulare/procesare) pentru acest tip de colete, menite să compenseze costurile tot mai mari pe care autoritățile vamale le au cu supravegherea și derularea fluxului semnificativ de colete și eliminarea scutirii de la plata taxelor vamale (care echivalează cu aplicarea taxei de trei euro/articol) pentru coletele aferente comerțului electronic ...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2025/10/discount-shopping-season-with-sale-1200x800.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Vârful de lance al intereselor germane în România: „Cvartetul de la Viena”]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/varful-de-lance-al-intereselor-germane-in-romania-cvartetul-de-la-viena.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/varful-de-lance-al-intereselor-germane-in-romania-cvartetul-de-la-viena.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Este că, parcă a intrat dracu, Doamne, iartă-mă!, între ei? La politicieni mă refer. Prin metoda permutărilor ciclice, partidele nu se pot înțelege între ele, astfel încât să poată forma o majoritate parlamentară care să susțină un guvern.

Pentru cei care sunt familiarizați cât de cât cu istoria politică românească a ultimilor 36 de ani, sentimentul că s-a ieșit în mod nefiresc dintr-un anume tipar este din ce în ce mai pregnant. Insistența cu care partidele politice nu se mai înțeleg a depășit deja limita impusă de diferențele doctrinare. Ba chiar și pe aceea a loviturilor sub centură specifice luptelor pentru putere, să nu le zic pentru ciolan.

Apare din ce în ce mai clar faptul că partidele politice nu sunt lăsate de mâini nevăzute să se mai poată înțelege. S-ar putea crede că serviciile de informații românești nu mai pot ajunge la un acord prin care să-și împartă puterea. Greșit! Și ele sunt depășite și asistă buimace. Devine din ca în ce mai clar că bătălia pentru Palatul Victoria nu se mai dă în interiorul granițelor țării, ci între doua puteri, una mare, cealaltă, așa-și-așa: SUA și Germania.
Paralizarea României
Nu voi trece în revistă episoadele ușor de văzut sau de intuit ale acestui meci care scufundă țara în două uriașe pericole. Cel intern, economic, cel extern, al vidului de gândire în materie de politică externă. Suntem practic paralizați și periodic ni se administrează doze după doze de anestezic, nu cumva să ieșim din stare.

Așadar, este mult mai mult decât ne apare la prima vedere. Ca să înțelegem câte ceva, ne trebuie informații mai greu accesibile. Mai ales este însă așezarea celor văzute și celor mai puțin văzute într-un tablou care să ne dumirească ce este cu noi și către ce ne îndreptăm.
Explicațiile unui profesionist
O bună parte a acestui tablou a dezvăluit-o col. Tudor Păcuraru, fost sintezist al SRI,  în interviul „Rețeaua de influență germană. Cum a sabotat Cvartetul de la Viena, armamentul american”, acordat postului Noua Tv. Reproduc mai jos, spusele unui profesionist de primă mână, specializat ani îndelungați în înțelegerea și redarea celor mai inaccesibile conjuncturi care formează de fapt Istoria:

„Povestea este destul de complicată și o să încerc să o prezint pe câteva fire narative simple și legate de actualitate. Din 1990, Soros n-a fost singur în România. A fost și o filieră franceză, a fost și o filieră germană și, evident, a fost și o filieră americană. Americanii au acționat prin Freedom House, au selectat intelectuali și i-au școlit prin Statele Unite și au constituit un lobby intelectual destul de valabil și care nu a făcut probleme, nu a creat stridențe politice.
Lobby german de un miliard de euro pe an
În mod similar, Germania a acționat constituindu-și un lobby cu ajutorul fundațiilor celor două mari partide din Germania: social-democrat, respectiv democrat-creștin. Aceste fundații s-au preocupat de formarea cadrelor simpatice, adică zâmbitoare către Germania, în toate țările din Estul Europei. Ele au fost și sunt finanțate, la nivel de un miliard de euro pe an de către statul german. Statul german își constituie astfel un lobby nedeclarat în statele care sunt vizate de investițiile germane.

Efectul este foarte bun și, aș spune, din punctul de vedere nemțesc, este foarte valabilă modalitatea de acțiune, mai ales într-o țară ca România, unde transparența fondurilor și a utilizărilor, în cazul ONG-urilor, este ca și absentă. Adică, în mod normal, într-un stat normal, un ONG ar trebui să publice anual un decont în care să spună: „Am primit atâția bani din străinătate, uite, cu asta am făcut aia, aia, proiectul ăla, proiectul ăla”; la noi nimica. Nu există nici măcar un singur organism de reglementare sau de supervizare a acestei jungle a ONG-urilor.
Conflictul achizițiilor militare și fondurile SAFE
Acum să vă explic cum au evoluat lucrurile în ultimii doi ani. În primăvara anului 2025, deci acum un an și un pic, Donald Trump a considerat necesar să blocheze ajutoarele militare către Ucraina. Cu acest prilej, Trump a ieșit în presă și a explicat că toată tehnica militară pe care o exportă Statele Unite are un comutator ascuns, un „kill switch”, Dacă îl supără lumea, el are pe birou un buton, apasă pe buton și gata: avioanele nu mai decolează, tancurile nu mai pornesc.

Evident, asta a produs consternare, fiindcă toată emisfera vestică este dotată cu tehnica americană. Evident, producătorii americani au început să nege. Europenii însă și-au făcut propriile lor cercetări. În urma acestor cercetări, încă de anul trecut, Comisia Europeană a decis că fondurile SAFE vor fi folosite pentru achiziția de tehnică militară europeană.

Aici au apărut problemele. Producătorii americani nu s-au supărat direct. Ei s-au mai confruntat cu asemenea obstacole. Din această cauză, de ani mulți, marii producători americani au divizii europene care operează sub alt nume. Și aceste divizii europene sunt integrate, sunt înregistrate în țările europene, plătesc ...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/08/mirel-curea-editorial-1024x570.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Deutschland über alles! Suveranitatea digitală a României predată în Germania sub umbrela unei false crize politice]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/suveranitatea-digitala-romaniei-predata-germaniei.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/suveranitatea-digitala-romaniei-predata-germaniei.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Germania, un cuvânt care reapare obsesiv în discuțiile de la București. De câteva săptămâni, scena politică de la București ne oferă spectacolul grotesc al unei neputințe regizate.

Negocieri mimate, consultări maraton, lideri de partide care ies în fața camerelor cu fețe preocupate, invocând „stabilitatea”, „responsabilitatea” și „rigorile europene”.

PNL, USR și UDMR deschid buletinele de știri cu tot felul de răzgândeli. Bolojan anunță că susține un guvern tehnocrat, în 24 de ore se schimbă modificarea. Merge la Cotroceni, minte de 3-4 ori, mai câștigă o zi.

Preia ștafeta un alt Fritz, aka Dominic Fritz, care vine cu ideea unei rotative. Vine și UDMR, deloc îngrijorată de soarta României, dar mai preocupată de relația cu Budapesta și amenințarea Tisza.

Apoi este scos la înaintare politicianul tip Hauptmann al lui Siegfried Mureșan, propunerea de premier scoasă din jobenul cu iepuri crescuți pe culoarele Reichstagului.
În tot acest timp, țara stă în blocaj
Un blocaj pe care analiștii de serviciu îl atribuie orgoliilor, algoritmilor de partid sau împărțirii deconcentratelor.

Oameni buni, este o uriașă și ticăloasă perdea de fum. În spatele ușilor închise nu se negociază ministere, ci se securizează circuite financiare și strategice care vor amaneta România pentru următorul deceniu.

Adevărata miză nu este numele următorului locatar de la Palatul Victoria, ci controlul absolut asupra suveranității digitale a României. Mai exact: Portofelul European pentru Identitate Digitală (RoEUDIW).

Pentru cei mai puțin familiarizați cu termenii tehnici, acest proiect nu este o simplă aplicație de mobil prin care tinerii își vor arăta buletinul la festivaluri. Este „cheia de boltă” a întregii infrastructuri de date a statului român. Este locul în care vor fi centralizate, digitalizate și interconectate actele de identitate, pașapoartele, cardurile de sănătate, diplomele de studii, istoricul fiscal și conturile bancare ale fiecărui cetățean român. Vorbim despre esența pură a securității naționale, despre aurul negru al secolului XXI: datele populației.
Marea tranzacție de culise cu Germania
O tranzacție garantată din umbră de cel mai bine conservat mit al politicii românești, Ilie Bolojan.

Sub pretextul eficienței ardelenești și al nevoii urgente de modernizare, axa PNL controlată de la Bihor a bătut palma pentru o capitulare tehnologică totală. S-a decis, rapid și fără o dezbatere reală, ca România să adopte integral soluția tehnică, arhitectura și codul sursă dezvoltate de Germania pentru acest portofel digital.

Practic, baza de date și controlul conceptual asupra identității românilor sunt predate la cheie Berlinului. Iar pentru ca cercul să se închidă perfect, coaliția de dreapta vine și ne propune un premier croit parcă în laboratoarele de acolo: Siegfried Mureșan.

Un politician al cărui parcurs profesional este ombilical legat de Germania, cu masterat la Humboldt University, fost consilier în Bundestag și un vector clar al intereselor germane în Parlamentul European.
De ce nu avem un guvern instalat nici până astăzi
De ce se folosește tactica tergiversării și a minciunii prin omisiune?

Răspunsul este simplu: o astfel de mega-afacere, care implică contracte de sute de milioane de euro din PNRR și bugete masive de mentenanță pe termen lung, are nevoie de liniște. Are nevoie de un executiv docil și de un premier care să nu pună întrebări neconforme.

Planul de acasă nu s-a potrivit însă complet cu cel din târg. Unii au mirosit uriașa miză financiară și de informații din spatele acestei mișcări și au început, prin intermediul specialiștilor din comisiile de specialitate, să ridice întrebări extrem de incomode.
Întrebări fără răspuns
Întrebări la care germanofilii de la Palatul Victoria nu catadicsesc să răspundă:

Cine va audita, linie cu linie, acest cod sursă extern pentru a ne asigura că nu există breșe sau sisteme de monitorizare terțe?

În buzunarele căror mari integratori IT din Germania, sau ale partenerilor lor locali, vor intra sutele de milioane de euro alocate digitalizării României?

Care mai este rolul Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) sau al Autorității pentru Digitalizarea României, acela de a deveni simple filiale de mentenanță care execută instrucțiuni scrise în limba germană?

Ilie Bolojan și-a construit cu migală imaginea administratorului rigid, omul legii care taie în carne vie pentru a face economii la bugetul local.
O mască excelentă pentru public
Însă la nivelul marii strategii de stat, această rigiditate pare să se fi transformat într-o flexibilitate suspectă în fața intereselor externe. De la concesiile incredibile făcute multinaționalelor, la miliardele de euro aruncate în industria germană de apărare. Iar acum, să cedezi controlul tehnologic asupra identității propriilor cetățeni este o decizie de o iresponsabilitate cruntă. Înseamnă să renunți de bunăvoie la suveranitate în favoarea unui „vendor lock-in” geopolitic.

Tergiver...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2020/05/dan-andronic-editorial.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Europa riscă să piardă războiul înainte de prima bătălie]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/europa-risca-sa-piarda-razboiul-inainte-de-prima-batalie.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/europa-risca-sa-piarda-razboiul-inainte-de-prima-batalie.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Schengenul militar: ori îl construim acum, ori plătim prețul mai târziu. V-ați întrebat vreodată ce însemnă un Schengen militar? Poate.  E un concept cu circulație tot mai mare în dezbaterile de apărare europeană. Schengen militar = prin analogie cu Schengen-ul pentru persoane, un spațiu în care forțele armate ale statelor membre UE/NATO se pot deplasa liber și rapid peste frontiere, fără birocrație, vize de tranzit sau aprobări parlamentare individuale.

În practică înseamnă: un convoi de tancuri germane poate traversa Polonia spre frontiera estică fără să aștepte săptămâni aprobări vamale și administrative; aeronave militare pot survola și ateriza fără notificări bilaterale laborioase; infrastructura (poduri, șosele, căi ferate) pre-certificată pentru greutăți și gabarite militare. În 1999, în timpul războiului din Kosovo (bombardamentele NATO asupra Iugoslaviei), un tren militar NATO (cu echipament tehnic și armament, escortat de militari americani) a fost oprit în gara Pielești (Dolj) de către șeful de gară Florin Pătrăchioiu. Motivul oficial: lipsa actelor vamale/complete pentru transport.

Trenul a stat oprit câteva ore la dus și chiar două săptămâni la întors (după unele relatări). Gestul a creat un scandal diplomatic la vremea respectivă, ajungând până la nivelul conducerii statului. Florin Pătrăchioiu, șeful gării la acea vreme, a refuzat să-l lase să plece deoarece actele de transport nu erau complete (lipseau unele documente vamale sau de autorizare pentru transportul militar). Gestul a creat un scandal diplomatic uriaș la vremea respectivă. S-au implicat: ambasada americană, Guvernul României (era premier Radu Vasile) conducerea CFR și Ministerul Transporturilor.

Autoritățile centrale i-au cerut să dea drumul trenului, dar Pătrăchioiu a refuzat inițial, spunând că respectă legea și regulile feroviare. Până la urmă trenul a plecat după ce s-au completat actele. Ce s-a întâmplat cu șeful de gară? A devenit celebru peste noapte în România. A fost criticat de o parte a presei și a politicienilor (era acuzat că blochează „ajutorul NATO”). Pe de altă parte, mulți români l-au văzut ca pe un erou al birocrației corecte și al demnității („nici americani nu trec dacă n-au acte”).

Ulterior a fost decorat de autoritățile sârbe pentru gestul său. Florin Pătrăchioiu a declarat de mai multe ori de-a lungul anilor că ar face la fel și acum, pentru că a acționat strict legal. Asta e povestea reală care a inspirat filmul California Dreamin. În film s-a exagerat mult (durata opririi, comportamentul personajelor, efectele asupra satului), dar nucleul evenimentului este adevărat.

Pe scurt evenimentul nu a schimbat cursul războiului din Kosovo (a fost un incident minor din punct de vedere militar), dar a devenit un simbol cultural și o anecdotă celebră în România despre birocrație, curaj și orgoliu național. La întoarcere (după terminarea misiunii), războiul din Kosovo se terminase deja (începutul lunii iunie 1999), trenul a luat-o pe aceiași rută. A fost oprit din nou în Pielești pentru aproximativ 14 zile (două săptămâni). Motiv principal: neplata taxelor de transport pe teritoriul României (valoare: circa 20.000 de dolari + 37 de milioane lei vechi). Trenul a fost tras pe o linie moartă, decuplat de locomotivă și a stat blocat până când americanii au plătit taxele. După ce s-au achitat toate obligațiile financiare și documentele au fost puse în regulă, trenul a plecat și și-a continuat drumul spre vest, ieșind din România.



De ce contează acum: în scenariul unui atac rapid rusesc pe flancul estic, întârzierile birocratice de tranzit pot fi la fel de periculoase ca lipsa trupelor. NATO a identificat această vulnerabilitate după 2014, iar după 2022 a devenit urgentă. Stadiul actual: UE lucrează la un „pachet de mobilitate militară" prin PESCO și EDIP. Progresele sunt reale dar lente — statele membre ezită să cedeze suveranitate asupra mișcărilor militare pe teritoriul lor.
De ce „Schengenul Militar” NU este o opțiune, ci o necesitate vitală?
Textul de mai jos nu este o simplă analiză neutră – este un semnal de alarmă strategic. „Schengenul Militar” nu reprezintă un proiect birocratic european oarecare, ci o corecție obligatorie și întârziată a unei vulnerabilități fatale: incapacitatea Europei de a-și apăra teritoriul pentru că nu se poate mișca eficient pe el. Orice ezitare, orice amânare suplimentară sau orice cedare în fața criticilor „pacifiști” echivalează cu o inconștiență strategică periculoasă în contextul actual de securitate.
Realitatea crudă a lumii de azi: viteza ucide sau salvează
Războiul din Ucraina a demonstrat cu brutalitate că războaiele moderne se decid și prin logistica rapidă. Rusia a reușit să concentreze forțe masive prin mobilitate internă, în timp ce Europa încă se chinuie cu permise de o lună, poduri prea slabe și locomotive schimbate la frontieră. Exemplele sunt concrete și umilitoare: 60 de zile pentru un convoi francez până la Cincu (România); ecartamente ferovi...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/08/alexandru-grumaz-1-1024x749.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Mirel Curea: Siegfried Mureșan, cheia pentru Guvernul Bolojan II]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/mirel-curea-siegfried-muresan-cheia-pentru-guvernul-bolojan-ii.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/mirel-curea-siegfried-muresan-cheia-pentru-guvernul-bolojan-ii.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Jurnalistul Mirel Curea susține că propunerea europarlamentarului Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru nu este una întâmplătoare și leagă această variantă de „filiera germană”, despre care afirmă că încearcă să contureze un „Guvern Bolojan II”.
„Siegfried Mureșan, omul „filierei germane” pentru Guvernul Bolojan II”
Mirel Curea susține că experiența profesională a lui Siegfried Mureșan reprezintă un element relevant în contextul actualelor discuții.

„Filiera germană încearcă un guvern Bolojan II

În meciul SUA-Germania, în România a apărut o nouă idee de premier: Siegfried Mureșan.
Din biografia sa, prezentată de el însuși:
„În 2004 am absolvit Academia de Studii Economice din București. Am continuat studiile cu un Master în Științe Economice și Management la Universitatea Humboldt din Berlin. În 2006, am primit o bursă din partea Parlamentului Germaniei și am făcut parte din programul internațional de stagii al Bundestag-ului.
Ulterior, am activat timp de trei ani în această instituție drept consilier al președintelui Comisiei pentru Afaceri Europene a Parlamentului german, Gunther Krichbaum.”

Subliniez, pentru cine nu a băgat de seamă:
Siegfried Mureșan a funcționat timp de trei ani ca angajat al statului german, în postura de consilier al președintelui Comisiei pentru Afaceri Europene a Parlamentului german, Gunther Krichbaum”, arată cunoscutul jurnalist Mirel Curea.
Continuă lupta pentru fotoliul de la Guvern
PNL, USR și UDMR au anunțat oficial că îl susțin pe Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru. Decizia a fost comunicată printr-un comunicat de presă al PNL, în care formațiunile atrag atenția că viitorul Executiv trebuie să gestioneze principalele provocări ale României, printre care implementarea PNRR, Programul SAFE, menținerea echilibrelor financiar-bugetare și continuarea demersurilor pentru aderarea la OCDE.

„România are nevoie de un guvern care să gestioneze în mod responsabil urgenţele şi priorităţile ţării (PNRR, Programul SAFE, echilibrele financiar-bugetare, aderarea la OCDE), să continue reformele şi să valorifice fiecare oportunitate de dezvoltare în interesul cetăţenilor”, se arată în comunicatul PNL.
Ce a declarat Ilie Bolojan despre experiența lui Siegfried Mureșan
Vineri, Ilie Bolojan a declarat nominalizarea are ca obiectiv deblocarea negocierilor politice și facilitarea unui acord care să permită învestirea unui nou Guvern în perioada următoare.
Acesta a explicat și că propunerea „vine să ofere soluții, astfel încât să se poată ajunge la un acord care să ne permită instalarea unui guvern în perioada următoare”.

„PNL a încheiat o ședință a Biroului Politic Național, în care a votat sprijinul pentru această propunere”, a mai afirmat Ilie Bolojan.

Liderul liberal a arătat că experiența lui Siegfried Mureșan în administrarea fondurilor europene și a bugetelor de investiții reprezintă principalul argument pentru această nominalizare, apreciind că europarlamentarul poate reprezenta o soluție pentru România în actualul context politic.

„Este o propunere care se bazează pe experiența dânsului în privința gestionării fondurilor europene și a bugetelor mari de investiții. Este un profesionist care a dovedit în acești ani că este atașat valorilor europene și reprezintă o soluție pentru România în actuala perioadă”, a mai completat Bolojan.]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2026/06/Bolojan-1-1200x856.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Partidul Național Liberal moare așa cum moare și România: fără spectacol, fără lăutari, fără dric]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/partidul-national-liberal-moare-asa-cum-moare-si-romania-fara-spectacol-fara-lautari-fara-dric.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/partidul-national-liberal-moare-asa-cum-moare-si-romania-fara-spectacol-fara-lautari-fara-dric.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Mă alătur dezamăgirii și scârbei prietenului Mirel Curea: actuala configurație a Partidului Național Liberal  este rezultatul unor transformări începute în urmă cu aproximativ 12 ani, după fuziunea dintre PNL și formațiunile asociate fostului președinte Traian Băsescu. PNL, ca și politica românească s-a transformat într-un partid diferit de cel pe care îl reprezenta în trecut.

A devenit, acum după lovitura dlui Bolojan, după cea a lui Băsescu, „Partidul Național Reper” , prin împingerea lui ideologică în sfera mizeriei neomarxizante a USR și REPER.” Moartea PNL și a politicii noastre, - apoate greșesc -, a îceput cu mizeria umană Traian Băsescu și se definitivează cu îngrozitorul Ilie Bolojan, acompaniați de aceeași sicofanți din partid, de la televiziuni, universitari frustrați, economiști, artiști fără glorie, etc. Pitici de grădină, avant la lettre,  acum 20 de ani, ajunși acum spre sfârșitul carierei inexistente, slugi pe vecie…
Plecarea - oriunde -, din această atmosferă puturoasă pare să fie singura scăpare.
”Plec fiindcă Germania a ajuns să fie condusă de cei mai puțin pregătiți dintre noi”, ar fi spus Thomas Mann, când Hitler s-a instaurat cîștigând alegerile, în Reichstag…

Eu unde să mai plec? Asta mă întreb, cu o oboseală aproape calmă.

Mann mai avea, poate, iluzia unui afară, a unui loc în care spiritul putea respira, în care limba, cultura, decența și discernământul nu fuseseră încă batjocorite de cei mai gălăgioși și mai nepregătiți dintre contemporani. Noi, cei de azi, nu mai avem această consolare geografică. România și Lumea ca și PNL seamănă cu o casă în care toate camerele au fost, pe rând, invadate de același miros greu, de aceeași vulgaritate satisfăcută de sine, de aceeași promovare a incompetenței transformate în merit și a agresivității neomarxiste, transformate în virtute civică.

Nu mă mai înspăimântă doar faptul că suntem conduși de cei mai puțin pregătiți dintre noi, ci faptul, mai grav și mai discret, că am început să-i privim ca pe ceva firesc. Ceea ce altădată ar fi produs ruptură morală a devenit peisaj, mobilier, climă. Ne-am obișnuit cu oamenii fără operă care țin discursuri despre destinul culturii, cu analfabeții morali care predică etica, cu politicienii care vorbesc despre sacrificiu din interiorul confortului lor obscen, cu funcționarii minții care administrează adevărul după buget, neamuri, amante, rețea de partid și interesul de moment.
Nu mai pleci, de fapt, dintr-o țară, ci dintr-o atmosferă.
Dar cum să pleci dintr-o atmosferă care s-a întins peste tot? Singurul exil rămas e unul interior, precar, aproape ridicol: să păstrezi în tine o insulă de dezgust lucid, de memorie, de ironie și de tăcere încă necontaminată. Să nu accepți că urâtul e norma, că stridența e semn de viață, că ignoranța agresivă e autenticitate populară și că grosolănia și prostia are ceva tonic, democratic, sănătos.

Și, ca să nu mă mint, trebuie să adaug că nici eu nu sunt în afara acestei lumi. Port și eu destulă mediocritate, destulă lene, destulă lașitate, destulă disponibilitate de a tăcea când ar trebui să spun ceva. Nu sunt un exilat eroic, ci doar un om care a înțeles, poate prea târziu, că nu mai există țări de refugiu, ci doar grade diferite de asfixie. Iar demnitatea, dacă mai există undeva, nu se mai găsește în pașaport, ci în refuzul zilnic, neglorios, de a te lăsa colonizat cu totul de epoca ta.

În 1936, la Sibiu, într-o vară care mirosea a praf încins și a vin vărsat pe mese, un scandal a izbucnit nu atât prin ceea ce s-a întâmplat, cât prin felul în care a fost povestit mai târziu: cu fotografii, cu detalii aproape teatrale, cu o anumită voluptate a dezvăluirii. Ilie Floașiu - un afacerist local -, nu doar că a denunțat, ci a pus în scenă o pedeapsă, ca un regizor crud al ridicolului: un dric chemat la bordel, lăutari plantați în fața ușii, dimineața transformată într-un priveghi grotesc pentru un mort care încă trăia.

Protagoniștii nu erau figuri obscure, ci oameni cu nume și funcții precise, recognoscibile în oraș: prefectul Regmann și primarul Piso, cei doi reprezentanți ai autorității locale care, după o zi de „propagandă”, au transformat noaptea într-o prelungire bahică a puterii lor, la bordel…
În contrapunct, Floașiu — om de afaceri, fost deputat, dar și adversar — a intuit momentul și l-a convertit într-o umilire publică exemplară, dând scandalului nu doar conținut, ci și formă.
E greu să nu vezi în toată această întâmplare o lume care, deși coruptă, își trăia corupția la vedere, cu o sinceritate aproape brutală. Primarul Piso, beat la ora șase dimineața, cu birjari adunați la masă, nu încerca să pară altceva. Nu își construia o imagine, nu se ascundea în spatele unor comunicate sterile sau al unei moralități de carton. Era exact ceea ce era: un om al excesului, al plăcerii imediate, al unei puteri care nu simțea nevoia să se deghizeze.
Aici apare ruptura care ne apasă astăzi
Politicienii de atunci aveau, în mod paradoxal, o anumită coerență î...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2023/04/Octavian-Hoandra_RzV-1024x683.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Să-i îmbrăcăm pe cei goi! Bubele „noului PNL”, cum îi zice Sigartău, s-au cicatrizat, dar se văd]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/sa-i-imbracam-pe-cei-goi-bubele-noului-pnl-cum-ii-zice-sigartau-s-au-cicatrizat-dar-se-vad.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/sa-i-imbracam-pe-cei-goi-bubele-noului-pnl-cum-ii-zice-sigartau-s-au-cicatrizat-dar-se-vad.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Urmează o nouă rundă în boxul politic la care asistăm pentru ca România să aibă un guvern la Palatul Victoria. Am traversat multe astfel de meciuri în cei 34 de ani de democrație, dar niciunul nu a fost atât de mizerabil. Metodele au fost mizerabile, perfide, iar excluderea unor lideri din „vechiul PNL” de către cei din „noul PNL” a fost de-a dreptul ticăloasă. Iar jocul lui George Simion a fost identic cu cel din 2024, de la alegerile prezidențiale, când suspect a ieșit din joc.

Deși românii și interesul național au fost invocați în discursurile politicienilor când a fost vânzoleala cu votarea propusului Guvern Veștea, cele două entități au fost doar metafore. Ilie Bolojan nu mai era premier, iar România avea nevoie de unul nou. Președintele Dan l-a propus pe Veștea, iar asta a declanșat nebunia orgoliilor în PNL, partidul în care Adrian Veștea era prim-vicepreședinte ales.

Istoria Bolojan de după Brătieni

Nu putem trece ușor peste cea mai șocantă etapă a acestei desemnări deoarece ea va rămâne consemnată în istorie și, mai ales, în istoria Partidului Liberal mereu raportată la Epoca Brătienilor.

Faptul că Ilie Bolojan și „noul PNL” - cum l-a numit secretarul general Robert Sigartău – nu l-au vrut pe colegul Adrian Veștea în fruntea unui guvern, e o opțiune democrată. Dar să ajungi să excluzi din partid vechi liberali, care au consolidat PNL prin activitatea lor de zeci de ani, e un mare abuz. Iar terfelirea celor care, practic, și-au susținut colegul propus de președinte, a fost chiar o ticăloșie.

Îi am în vedere pe Alina Gorghiu, Cătălin Predoiu, Sorin Cîmpeanu, Nicoleta Pauliuc, Hubert Thuma, Rareș Bogdan, Toma Petcu. Sunt liberali vechi, fără pete de „penali” și neimplicați în scandaluri de corupție.

Acum, conform lui Robert Sigartău, sunt vinovați de „corupție morală” și de „trădare” pentru că au împărtășit propunerea lui Nicușor Dan, idolul politic al PNL și USR la alegerile prezidențiale din 2025.

Robert Sigartău, și Ceaușescu a fost trădat de oponenții din PCR?

Sigartău zice: „Ștampila trădării îi va urmări toată viața”. E o iluzie a domniei sale. Politica românească este pigmentată de trădări, cel puțin de la Caragiale încoace. Chiar și dictatorul Ceaușescu a fost trădat prin opiniile antagonice avute de liderii comuniști Constantin Pârvulescu, Ion Iliescu, Silviu Brucan, Alexandru Bârlădeanu...

Pentru mine, ca jurnalist deținător al unui noian de informații, au fost greu de digerat acuzațiile de nesupunere și de trădare aduse liberalilor din gruparea exclusă, mai sus menționată. Sunt oameni de partid asupra cărora n-au existat nici măcar „suspiciuni rezonabile” de încălcare a legilor, nu au fost în primele rânduri de militanți pentru alianța cu PSD, atunci când s-a format coaliția și rotativa Ciucă-Ciolacu.

În schimb, dintre moraliștii care s-au urcat pe scenă la Congresul PNL de duminică, sunt nume grele care au avut de a face cu corupția de Parchet, nu doar cu corupția morală.

Cei care au decis excluderea colegilor nu-s fără de greșeală

Oare greșeala poată fi măsurabilă? Sunteți liberi să decideți. Eu spun despre ce am scris și publicat de-a lungul anilor.

Discursul lui Vasile Blaga a fost furibund la adresa „trădătorilor”. Fostul lider PDL și co-președinte PNL după fuziune, a criticat o parte dintre liderii formațiunii, pe care i-a acuzat că folosesc partidul în interes personal și că nu respectă hotărârile adoptate de organizație prin susținerea lui Adrian Veștea.

Îmi amintesc că Vasile Blaga și-a folosit funcția, cu mulți ani în urmă, când ghinionul a făcut să i se găsească în portbagajul mașinii o geantă cu 700.000 de euro.

În 2016, Vasile Blaga a fost acuzat de DNA de trafic de influență. Potrivit procurorilor, banii ar fi fost primiți în perioada 2009-2012 prin intermediari, o parte din sumă provenind de la Gheorghe Ștefan (zis „Pinalti”), pentru a finanța PDL. După ani de anchete și procese, a fost achitat în 2022 de Înalta Curte. Judecătorii au stabilit că banii au ajuns la partid, dar l-au achitat pe Blaga deoarece nu s-a putut dovedi că acesta a știut că sumele proveneau din corupție și că ar fi sprijinit activitatea infracțională.

Ludovic Orban, deși e plecat din PNL, a venit la Congres să-l susțină pe Bolojan și să-i înfiereze pe „trădători”. Este unul dintre politicienii PNL și USR care săreau în Piață și strigau „Cine nu sare, ia condamnare!”. El sărise și când a lovit cu mașina o fetiță, dar și în 2016 când i se deschisese un dosar penal pentru o presupusă mită.

Înainte de începerea campaniei electorale pentru alegerea primarului Capitalei, omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu a denunțat procurorilor DNA că Ludovic Orban i-a cerut 50.000 de euro pentru managerii a două posturi de televiziune. Vâlva a adus deservicii atunci PNL.

Ludovic Orban a negat că ar fi cerut bani, spunând că doar a intervenit pentru niște contracte de publicitate electorală la conducerea a două televiziuni. Consiliat bine din punct de vedere juridic, lib...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2024/02/simona-editorial.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Ce ar însemna pentru România să intre în categoria "Junk". De ce politicienilor nu le pasă]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/ce-ar-insemna-pentru-romania-intre-categoria-junk.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/ce-ar-insemna-pentru-romania-intre-categoria-junk.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avertizat într-o postare pe Facebook, ieri, 24 iunie 2026, că România reîncepe, în aproximativ două săptămâni, discuțiile cu agențiile de rating Fitch și Moody’s, cu întâlniri deja planificate, iar obiectivul este să convingă din nou că România „nu merită să ajungă în Junk”.

Un lucru pe care îl spun de câteva săptămâni. Nu suntem pe marginea prăpastiei, ci, ca în desene animate, am trecut de margine și suntem suspendați deasupra unui hău. Pentru cei care nu m-au crezut, le recomand mesajul lui Alexandru Nazare.

Potrivit acestuia, miza nu este doar una tehnică, de rating, ci una de credibilitate externă: România trebuie să arate că nu este o economie de periferie și că poate rămâne într-un dialog strategic cu Europa, SUA și marile economii ale lumii.

[caption id="attachment_4746139" align="alignnone" width="1300"] Cum arată situația economică în caz de rating junk. sursa: colaj evz/ai[/caption]
Ce înseamnă Junk din punct de vedere al ratingului de țară
Pentru România, intrarea în categoria „junk” ar însemna pierderea calificativului investment grade: adică trecerea sub BBB- la S&P/Fitch sau sub Baa3 la Moody’s. Pragul imediat inferior este BB+ la S&P/Fitch, respectiv Ba1 la Moody’s. S&P definește explicit granița: BBB- și peste = investment grade; BB+ și sub = speculative grade. Fitch folosește aceeași delimitare între BBB și BB. (S&P Global)

În prezent, România este chiar pe ultima treaptă investment grade: BBB- cu perspectivă negativă la S&P și Fitch, respectiv Baa3 cu perspectivă negativă la Moody’s, potrivit celor mai recente decizii/raportări publice disponibile.
S&P a reconfirmat în mai 2026 ratingul BBB-/A-3 cu perspectivă negativă; Fitch a reconfirmat în august 2025 BBB- cu perspectivă negativă; Moody’s a menținut Baa3 cu perspectivă negativă în 2025/2026, conform relatărilor care citează deciziile agenției.
O situație de care Ilie Bolojan și Dominic Fritz sunt direct responsabili!


[caption id="attachment_4717588" align="alignnone" width="1600"] Dominic Fritz și Ilie Bolojan, doi politicieni (i)responsabili . Sursă foto: Facebook[/caption]
Statul s-ar împrumuta mai scump
Un rating junk semnalează investitorilor un risc mai mare de nerambursare sau de întâmpinare a unor dificultăți fiscale.

România ar trebui, de regulă, să ofere randamente mai mari la titlurile de stat pentru a atrage capital. Asta se traduce prin dobânzi mai mari la noua datorie publică și la refinanțarea datoriei ajunse la scadență.

Problema este amplificată pentru că România are deja deficite mari. Comisia Europeană menține România în procedura de deficit excesiv, iar FMI a marcat deteriorarea finanțelor publice și riscul unei retrogradări dacă programul de consolidare fiscală nu este implementat în mod credibil.
Bugetul ar fi prins într-un cerc vicios
Dobânzi mai mari înseamnă cheltuieli bugetare mai mari cu serviciul datoriei. Asta lasă mai puțin spațiu pentru pensii, salarii publice, investiții, apărare, sănătate și educație.

Pentru a convinge piețele și agențiile de rating, guvernul ar fi împins spre măsuri fiscale mai dure: creșteri de taxe, tăieri de cheltuieli, înghețări ale salariilor sau reducerea investițiilor neesențiale.

FMI a consemnat că pachetul fiscal amplu al României a ajutat la evitarea unei retrogradări în non-investment grade și a unei posibile întreruperi a fondurilor structurale UE. (IMF)
Investitorii ar putea fi obligați să vândă titluri românești
Multe fonduri de pensii, fonduri mutuale, asigurători și investitori instituționali au mandate care limitează sau interzic deținerile de obligațiuni speculative.

O retrogradare sub nivelul investment grade poate declanșa vânzări automate sau reducerea expunerii în România, mai ales dacă două dintre cele trei agenții mari coboară ratingul.

Efectul ar fi presiune asupra prețului obligațiunilor, randamente mai mari și volatilitate crescută.

[caption id="attachment_4454028" align="alignnone" width="2000"] Mugur Isărescu, probleme mari, politicieni mici. Sursa foto: Dreamstime.com[/caption]
Leul ar intra sub presiune
O retrogradare ar reduce apetitul investitorilor străini pentru activele românești. Asta poate duce la ieșiri de capital sau la cerere mai mare de valută, punând presiune pe cursul leu/euro.

Nu înseamnă automat o depreciere bruscă, pentru că BNR poate interveni și pentru că România are încă ancore importante, inclusiv apartenența la UE.

Dar costul apărării stabilității valutare ar putea crește, iar dobânzile interne ar rămâne mai sus pentru mai mult timp.
Băncile ar fi afectate
Băncile românești dețin cantități importante de titluri de stat. Dacă randamentele cresc, prețurile obligațiunilor existente scad, ceea ce poate afecta bilanțurile, profitabilitatea și apetitul de creditare.

BNR a arătat că deteriorarea echilibrelor macroeconomice interne reprezintă un risc sistemic, iar schimbarea perspectivelor de rating ale...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2020/06/dan-andronic-editorial-2-1024x687.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[​Justiţia, o slugă de dânşii subjugată]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/justitia-o-sluga-de-dansii-subjugata-2.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/justitia-o-sluga-de-dansii-subjugata-2.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Din păcate, constatăm că Justiţia românească a rămas tot un instrument în mâna celor care se luptă în ţara asta pentru putere, adică, mai pe şleau spus, pentru avantaje. Ultimile zile ne-au demonstrat-o din plin. Nu vreau să intru în amănunte politice, pentru că le cunaoşteţi prea bine.

Toată lumea se bate cu toată lumea. Toţi vor mai mult decât ceilalţi şi pun condiţii, deşi unii dintre cei care aspiră la funcţii înalte în stat au trecut pragul electoral asemenea ultimului alergător de la o cursă de semifond, prăbuşindu-se în nesimţire imediat ce a trecut lina de sosire. Ar fi avut loc, în mod normal, la coada opoziţiei. Vrea însă la putere. Se trage ca în buncărul lui Hitler, la sfârşitul războiului: fiecare în fiecare.
Din păcate, parte dintre gloanţele care zboară, au cămaşă de Justiţie.
Departe de mine gândul de a lua apărarea celor doi ultimi implicaţi, Fritz şi Ciucu. Cu atât mai mult cu cât erau dintre cei care agitau acele mânuţe galbene la manifestaţii în susţinerea Justiţiei pe la tot felul de proteste, care în ultima vreme s-au subţiat rău de tot o dată cu oprirea USAID şi strângerea pungii altor sponsori.

Acum, Justiţia nu mai este bună. Dimpotrivă! Este subordonată politic. Vrea să le termine carierele pe care cei doi şi le-au clădit din greu, fiecare pe calea lui. Ciucu începând chiar de la 20 de ani, opintindu-se să ducă în spate, nu ştim ce, dar sigur ştie doamna Alina Mungiu-Pippidi care a declarat: „Se vedea la Ciucu si Ghinea că aveau spate înca de când erau studenți, la 21 de ani. Cine a mai reușit așa ca ei să ajungă atât de repede atât de sus?!” Dominic Fritz, nu a lucrat cu spatele. Ci şi-a dedicat şi el viaţa României şi a muncit din greu să devină cetăţean român pe repede înainte, după ce devenise, fără a fi cetăţean român, primarul oraşului-simbol al noii Românii: Timişoara.

Amândoi au reuşit, până zilele trecute, când a venit Justiţia şi le-a tăiat aripile. Ciucu a intrat sub control judiciar, iar despre Fritz, cu sentinţă definitivă, se duc discuţii interminabile şi sterile, de către tot felul de jurişti, unul mai pregătiti decât celălalt, dacă este penal în funcţie publică, sau nu. Şi dacă este, se aplică şi la el lozinca de pe mânuţele galbene: „Fără penali în funcţii publice”, sau este exceptat, pentru că Justiţia e bună atunci când rade adversarii politici şi rea când îi ia la puricat pe ei înşişi şi-i mai şi găseşte vinovaţi.
Dar nu Fritz şi Ciucu ne doare pe noi, cetăţenii de rând.
Cei care apărem în faţa Justiţiei ca în faţa unei furtuni de care nu ai cum să te aperi şi care te loveşte după bunul plac, fără ca judecătorul, deşi a pronunţat o sentinţă clar împotriva realităţii şi a bunului simţ, nu răspunde în niciun fel. Ci faptul că Justiţia a rămas sluga politicii. Fritz era incompatibil imediat după ce a preluat primul mandat de primar. Adică, acum mult timp. Ciucu era bănuit rezonabil că e un şpăgar încă de pe vremea când conducea Primăria Sectorului 6 şi erau săltaţi oameni din preajma lui.

Adică, tot cu atât de mult timp în urmă. Şi totuşi, la DNA au fost chemaţi abia acum, când, aşa cum am spus, bătălia pentru putere şi ciolan se duce cu dinţii şi cu unghiile. De ce? Pentru că Justiţia noastră a rămas în continuare la dispoziţia celor tari. A celor care hotărăsc dincolo de partide şi personaje publice care par lideri. La ordinele celor care au dreptate întotdeauna.

În ce constă periculozitatea acestei situaţii? În faptul că noi, oamenii de rând, riscăm să ne-o mai furăm încă o dată, aşa cum s-a întâmplat imediat după Revoluţie. Abia ieşiţi cu capul din traista comunismului, am zis că facem stat de drept. Numai că acel stat de drept, cu cine l-am făcut? Fix cu toţi cei de dinainte. Judecători care dăduseră sentinţe după cum dictase PCR-ul. Procurori neoameni care lăsaseră să moară pe patul de spital femei care îşi provocaseră avorturi, pentru că refuzaseră să spună cine le ajutase, sau băgaseră în puşcărie medici care, înjurându-i în sala de operaţie, salvau viaţa bietelor femei în ciuda ameninţărilor.
Cu ei am fost atât de naivi să credem că vom face statul de drept.
Că dacă îşi vor suci robele pe partea cealaltă şi-şi vor schimba insigna din piept, vor fi alţii. Nu, nu au fost alţii. Dimpotrivă, au avut urmaşi mai răi decât ei. După părerea mea, Justiţia românească a devenit pilonul putred al statului de drept român încă de la început. De la acel simulacru de proces al lui Ceauşescu. Unde s-a pretat la o mascaradă de care a râs toată lumea civilizată în care aspiram să intrăm şi noi.

Unde se mai văzuse proces în care condamnaţii la pedeapsa capitală să nu aibă drept la recurs şi unde avocaţii erau mai vehemenţi împotriva clienţilor lor decât procurorii. De atunci, au apărut judecători precum Carmen Bogdan, Vasile Dănileţ ori autista din cazul „Vlad Pascu”, aia care se uita fix în camere fără să înţeleagă pe ce planetă e şi întreba în sala de judecată dacă există şi victime decedate în dosarul care făcuse vâlvă şi pe care, pentru că îl ju...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2021/02/sorin-ovidiu-balan-editorial-1024x662.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Moartea lui Ronin]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/moartea-lui-ronin.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/moartea-lui-ronin.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Medalia George Cross (Crucea lui Gheorghe) este cea mai înaltă distincție civilă a Regatului Unit și a Commonwealth-ului. Asemănătoare ca prestigiu cu Crucea Victoria (acordată militarilor în fața inamicului), această medalie recompensează civilii și militarii pentru acte de cel mai mare eroism sau curaj remarcabil în circumstanțe de pericol extrem, în afara situațiilor de luptă.

A fost instituită la 24 septembrie 1940 de către Regele George al VI-lea în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (pentru a recunoaște curajul de care dădeau dovadă civilii în timpul bombardamentelor). Ea se acordă doar pentru fapte care implică un risc major și direct pentru propria viață; poate fi acordată și postum. Medalia înfățișează pe avers scena în care Sfântul Gheorghe ucide balaurul, fiind înconjurată de inscripția "FOR GALLANTRY" (Pentru Curaj).

La 17 februarie 2026, organizația APOPO a transmis un mesaj care a întristat milioane de oameni din întreaga lume: „Cu profundă tristețe, vă anunțăm că mult iubitul nostru Ronin a trecut în neființă. În urma unui blocaj intestinal apărut brusc, în pofida tuturor eforturilor depuse de medici, starea lui s-a deteriorat continuu. Cu mare regret, s-a luat decizia de a-l eutanasia pentru a-i curma suferința. Șase ani și jumătate pe această planetă, dar el va dăinui pentru totdeauna în inimile noastre.”

Cambodgia este și astăzi una dintre cele mai minate țări din lume, o consecință a deceniilor de război civil, care s-a încheiat în 1998, odată cu capitularea ultimilor lideri ai Khmerilor Roșii și dizolvarea structurilor lor militare și politice. Se estimează că între 4 și 6 milioane de astfel de dispozitive au fost abandonate, în special în zonele rurale și de frontieră, fiind foarte greu de curățat din cauza amplasării lor.

Din 1979 și până în prezent, zeci de mii de cambodgieni au fost uciși sau răniți de aceste pericole ascunse, propulsând Cambodgia pe primul loc în lume la numărul de amputări cauzate de mine antipersonal. Regimul lui Pol Pot a achiziționat și primit cantități uriașe din aceste arme, în special din Uniunea Sovietică, China și Vietnam, inclusiv mine fabricate la uzinele din România (la Zărnești).
Anul 2030 a fost stabilit de Cambodgia drept dată-țintă pentru a deveni o zonă liberă de mine antipersonal.
Un campion al adaptării
Șobolanul este un mamifer rozător omnivor, care aparține genului Rattus, din familia Muridae, subfamilia Murinae; mănâncă aceeaşi hrană ca oamenii şi are obiceiul să călătorească, la ocazie, cu orice mijloc de transport. În 1775, şobolanul obişnuit a debarcat în Boston, după o călătorie din Europa, iar pe la 1850, călătorise până în partea cealaltă a Statelor Unite, la San Francisco. Dinții lui cresc continuu (până la 12 cm pe an), forțându-l să roadă materiale dure precum lemnul, plasticul sau chiar betonul și țevile metalice pentru a-i toci și a-i menține la o lungime adecvată.

Șobolanul este foarte fertil și se înmulțește pe tot parcursul anului; o femelă poate naște de șapte ori pe an, aducând pe lume câte 6 până la 10 pui la fiecare gestație. Această rată rapidă de reproducere face ca o populație mică să devină o infestare majoră în doar câteva luni. După ultimele estimări, la fiecare om de pe Pământ revin câte doi șobolani.
Șobolanul este unul dintre cele mai inteligente animale de pe planetă: are o memorie excelentă – învață trasee complexe și nu le uită niciodată –, trăiește în comunități bine organizate, cu ierarhii și relații sociale complexe și posedă un instinct de supraviețuire atât de dezvoltat încât biologii îl consideră unul dintre marii campioni ai adaptării.

Se adaptează remarcabil chiar și celor mai ostile condiții de mediu; nişte pui de şobolan în vârstă de numai trei zile, prinşi într-un congelator al unei uzine de procesare a cărnii, au fost găsiţi complet acoperiţi cu blană. Alţi pui de aceeaşi vârstă, aflaţi într-un mediu umed şi cald, nu aveau deloc păr. Capacitatea lor de a răspunde rapid la condiţiile externe este atât de mare încât a stârnit interesul cercetătorilor din întreaga lume.
Singurătatea îi provoacă șobolanului stări asemănătoare depresiei, deoarece, prin natura lui, este un animal extrem de sociabil. Formează legături puternice cu membrii grupului, comunică permanent între ei şi îşi petrec mare parte din viaţă în comunităţi numeroase, în care cooperarea este esenţială pentru supravieţuire.

Este un înotător excelent și poate rezista sub apă până la 3 minute; de asemenea, poate supraviețui fără apă mai mult timp decât o cămilă. Își marchează teritoriul printr-o urină cu miros puternic, care acționează ca o amprentă chimică.
Contrar reputației lor, șobolanii sunt animale foarte curate; ei se spală și se îngrijesc frecvent, mai des chiar decât pisicile. Pot manifesta forme surprinzătoare de empatie; experimentele au arătat că un șobolan liber încearcă adesea să elibereze un alt șobolan captiv, rănit sau bolnav și poate chiar renunța la hrană pentru a-l ajuta.

Există însă o tr...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2025/03/Marius-Niculescu-885x1200.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Anatomia unui eșec diplomatic: Germania a ratat alegerea în Consiliul de Securitate al ONU (Prima parte)]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/anatomia-unui-esec-diplomatic-germania-a-ratat-alegerea-in-consiliul-de-securitate-al-onu-prima-parte.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/anatomia-unui-esec-diplomatic-germania-a-ratat-alegerea-in-consiliul-de-securitate-al-onu-prima-parte.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[La începutul acestei luni, la New York, a avut loc alegerea membrilor nepermanenți ai Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite (CS-ONU), pentru perioada 2027-2028.

Pentru grupa ,,Europa Occidentală și alte state’’ - care are rezervate două locuri - au concurat Germania, Portugalia și Austria. Au fost alese ultimele două, cu 134 – Portugalia și 131 – Austria. Pentru prima dată în istoria CS-ONU, Berlinul a ratat alegerea obținând doar 104 voturi. Până acum, Germania a fost aleasă de câte ori a candidat, respectiv de șase ori.
Anatomia unui eșec diplomatic: Germania a ratat alegerea în Consiliul de Securitate al ONU 
CS-ONU este organul internațional responsabil cu menținerea păcii în lume. Mai bine spus, așa ar trebui să fie. Oricum, este singurul. Înstituit după Al Doilea Război Mondial, este compus din 15 membri: Cinci permanenți cu drept de veto - Federația Rusă, Statele Unite, Regatul Unit, Franța și China – și zece nepermanenți, aleși pentru doi ani.

În rândurile de mai jos și în partea a doua a acestui text, voi încerca să explic motivele – vizibile, dar mai ales, ascunse – care au determinat înfrângerea ,,istorică’’ a Germaniei la ONU și consecințele acestei bătălii pierdută de guvernul cancelarului Merz tocmai atunci când războaiele și crizele regionale redefinesc echilibrele internaționale. S-a pierdut, de fapt, singura tribună diplomatică pe care Germania nu trebuia să o piardă.
Repercursiunile geopolitice ale sprijinului pentru Ucraina și contraofensiva diplomatică a Rusiei
Prima cauză structurală a acestui insucces rezidă în poziționarea geopolitică fermă a Berlinului în contextul războiului din Ucraina, o alegere de politică externă care a atras torsionări sistematice pe scena multilaterală. Susținerea necondiționată acordată Kievului – atât prin asistență financiară substanțială, cât și prin livrări masive de tehnică militară – a transformat Germania într-o țintă prioritară a acțiunilor de lobby negativ orchestrate de Federația Rusă în cadrul Adunării Generale a ONU și în grupurile de lucru colaterale.

Moscova a instrumentalizat cu succes rețelele sale de influență, mobilizând un bloc compact de state partenere din rândul formatului BRICS și o serie de actori proxy din Sudul Global pentru a bloca ascensiunea Berlinului. Pentru multe state non-atlantice, alinierea totală a Germaniei la agenda de securitate occidentală a fost percepută – urmare a acțiunilor de lobby menționate mai sus - ca o formă de partizanat profund, incompatibilă cu rolul de mediator pe care un membru nepermanent al Consiliului de Securitate ar trebui să și-l asume.
Politica de Zeitenwende nu i-a bucurat pe toți ... europenii
Mai mult, această dinamică a fost complicată de rezervele istorice și contemporane privind reînarmarea accelerată a Germaniei (politica de Zeitenwende lansată de cancelarul Scholz în 2022).

Creșterea masivă a bugetului apărării și ambiția Berlinului de a edifica cea mai puternică armată convențională din Europa comunitară nu au fost privite cu ochi buni de toți actorii continentali, reactivând temeri latente legate de hegemonia militară germană.

Astfel, prin confluența dintre izolarea diplomatică generată de Moscova în rândul țărilor în curs de dezvoltare și reticența tacită a unor parteneri europeni, candidatura Germaniei a fost subminată de o opoziție transcontinentală difuză, dar extrem de eficientă în formatul de vot secret al ONU.
Dilema morală a „responsabilității speciale” față de statul Israel și ... 
Cea de-a doua dimensiune importantă a eșecului reflectă complexitatea nuanțată a doctrinei de stat germane, marcată profund de imperativul istoric al reconcilierii. Memoria Shoah-ului a fundamentat în mod tradițional o „responsabilitate specială” (Staatsräson) a Berlinului față de securitatea și existența statului Israel, un angajament moral și politic considerat nenegociabil în arhitectura internă și externă a politicii Republicii Federale.

Totuși, transpunerea acestei responsabilități unice în contextul escaladărilor din Gaza și Liban a plasat diplomația germană într-o postură de profundă ambiguitate conceptuală pe scena internațională. Încercând să balanseze fidelitatea față de acest principiu istoric fundamental cu respectarea normelor de drept internațional umanitar în teatrele de conflict menționate - în codițiile avansului electoral al extremei drepte în țară - Berlinul a adoptat poziții adesea percepute ca ezitante sau contradictorii de către comunitatea internațională.
 ... costurile ambiguității în Sudul Global
Această prudență diplomatică extremă și nuanțarea excesivă a pozițiilor oficiale față de criza din Orientul Mijlociu au generat neînțelegeri majore în rândul statelor majoritare din Adunarea Generală.

Pentru o mare parte a platformelor multilaterale din Sudul Global, poziția Germaniei a fost interpretată în mod eronat ca o lipsă de fermitate în apărarea universală a drepturilor omului, subminând capitalul de încredere morală de care Berlinul bene...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/06/George-Milosan-1-1024x887.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[34 de ani de Evenimentul Zilei. „Bulina Roșie”, nopțile albe din redacție și de ce povestea EVZ merge mai departe.]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/34-de-ani-de-evenimentul-zilei-povestea-merge-mai-departe.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/34-de-ani-de-evenimentul-zilei-povestea-merge-mai-departe.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Se împlinesc astăzi 34 de ani de când, pe piața media din România, apărea un ziar care avea să schimbe definitiv nu doar jurnalismul, ci și fața societății românești: Evenimentul Zilei. „Bulina Roșie”.
EVZ (1992-azi)
“EvZ este una dintre puținele edificii ale democrației care nu se dărâmă! Ziarul Evenimentul Zilei rămâne în picioare”, spunea Ion Cristoiu în 2019. Pare că a avut dreptate.

[caption id="attachment_4745036" align="alignnone" width="879"] EVZ, iulie 1992. sursa: arhiva[/caption]

Pentru mulți dintre cei care privesc astăzi mass-media prin ecranul telefonului, EVZ este doar un brand din online. În care depindem de bunăvoința Google ca să putem plăti salariile.

Pentru noi, cei care am trăit acele vremuri romantice și nebune sub bagheta lui Ion Cristoiu, EVZ a fost o școală de viață, o redacție în care se fuma mult, se urla mult, dar mai ales, se scria cu o pasiune greu de egalat astăzi. Se vindeau peste 700 de mii de exemplare pe zi.
Gurile rele vorbeau de vreun milion de exemplare, dar pe vremea aia difuzorii plăteau dinainte cât cumpărau, cu cash, așa că nu vom știi niciodată adevărul.
Am intrat în redacția EVZ în iunie 1992, eram un tânăr care dorea să se angajeze, am plecat în 1996 spre televiziune, am făcut multe lucruri, până în 2011. Așa că am o mulțime de amintiri. Unele le pot povesti, altele nu.

Cea mai frumoasă amintire a mea? În 28 iulie 1992, trei semnături apăreau pe prima pagină, Adrian Andronic, tata, Dan Andronic, alături de Ion Cristoiu, cel care mi-a dat voie să învăț tainele meseriei de gazetar.

[caption id="attachment_4745053" align="alignnone" width="1300"] Evenimentul Zilei, 28 iulie 1992, sursa: arhiva Evz[/caption]
Enervam Puterea
Un lucru era cert, românii își începeau diminețile cu noi, iar politicienii își începeau zilele tremurând de frică în fața titlurilor noastre. Nu eram singurii, presa scrisă avea o forță uriașă, dar eram cei care schimbam fața presei.

Am trăit în această redacție momente istorice. Am văzut cum se nasc și cum mor cariere politice, am asistat la secrete de stat dezvăluite pe holuri și am învățat că singurul stăpân al unui jurnalist trebuie să fie cititorul său.

De la faimoasa „găină care a născut pui vii”, o găselniță genială, de altfel, pe care mulți au transformat-o în glumă, deși era o lecție despre senzaționalul cotidian și până la marile anchete de corupție care au zguduit guverne, EVZ a fost mereu acolo unde se dădea ora exactă.

Astăzi, la 34 de ani distanță, peisajul este complet schimbat. Presa scrisă aproape că a dispărut fizic, fiind înghițită de algoritmi, rețele sociale și un val de corectitudine politică ce tinde să sufoce libertatea de exprimare.

Jurnalismul de investigație a devenit un lux, iar goana după click-uri ieftine a înlocuit, de multe ori, verificarea din trei surse. Uneori, chiar și verificarea dintr-o sursă...

[caption id="attachment_4745044" align="alignnone" width="926"] EVZ în 2013. sursa: arhiva[/caption]
Adaptare și inovație
Și totuși, EVZ rezistă. Ne-am mutat în online, ne-am adaptat, facem podcasturi, realizăm emisiuni, dar am păstrat neschimbat un singur lucru: spiritul critic și refuzul de a ne alinia unei narațiuni oficiale.

Le mulțumesc tuturor celor care au pus o cărămidă la acest brand, de la Ion Cristoiu, cel care i-a dat viață, la sutele de reporteri, tehnoredactori și corectori care au lăsat bucăți din sufletul lor în paginile ziarului.

Spun și un Dumnezeu să-i odihnească în pace! celor care s-au dus, deloc puțini...
Vă mulțumim!
Și, în primul rând, vă mulțumesc vouă, cititorilor, care ne sunteți alături de peste trei decenii.

Istoria continuă să se scrie sub ochii noștri, iar Evenimentul Zilei va rămâne, așa cum a fost mereu, un cronicar incomod care consemnează trecerea timpului.

La mulți ani, EVZ! 🥂]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2020/05/dan-andronic-editorial.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Strigătul disperat-resemnat al medicului pediatru Oana Mocanu]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/strigatul-disperat-resemnat-al-medicului-pediatru-oana-mocanu.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/strigatul-disperat-resemnat-al-medicului-pediatru-oana-mocanu.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Cred că știți aproape totul despre cât de greu este să fii magistrat. Câtă muncă! Ce de jale! Asta, pentru că de mulți ani, magistrații știu să se văicărească. Astfel, ar trebui să-și spună publicul, merită privilegii deșănțate, merită să nu răspundă pentru acele mizerii comise cu rea voință sau din gravă neglijență împotriva unor oameni nevinovați. Ca nimeni alții din orice altă breaslă.

În România magistrații nu răspund real pentru nicio nemernicie comisă. Și se comit în continuare, scoaterea SRI din Justiție nu a curmat total practica mizerabilă. Sistemul îi protejează de răspundere, ca să nu scape din arsenal Brațul Înarmat. Cine s-ar încumeta să mai vopsească vreun dosar, dacă știe că victima îi poate cere despăgubiri cu șanse de succes?
Reaua voință și grava neglijență
Mai există și alte categorii care ar binemerita de la societate? Sigur că da! Orice truditor dăruit profesiei sale, oricare ar fi ea, merită respect. Mai mult decât atât, orice profesionist din țara asta răspunde atât penal, cât și civil, pentru ceea ce comite cu rea voință, sau din gravă neglijență. Pe ei îi vedem? Noi, da, Sistemul, nu!

Nu scriu despre ceea ce știu eu

Am să dau astăzi un exemplu, pe care l-am tot evitat, ca să nu fiu acuzat de subiectivism: medicii. Am unul în casă, iar proștii m-ar fi acuzat de ceea ce se cheamă pledoarie „pro domo”. Așa că nu voi scrie nimic de la mine, nimic din ceea ce știu eu, ci îi voi da cuvântul unui medic despre care am aflat că există zilele trecute.
Un medic pe care nu-l cunosc
Nu știam absolut nimic despre doamna doctor Oana Mocanu, medic primar pediatru in Unitatea de Primiri Urgente a spitalului Marie Curie.  Am aflat doar atunci când i-am citit un text postat pe Facebook. L-am citit, apoi l-am recitit de câteva ori. Absolut corect, de-a dreptul tulburător. Un strigăt de ajutor, care parcă nu mai speră la niciun ajutor.

După aceea, am abordat-o pe tânăra doctoriță și am rugat-o să-mi permită preluarea textului dumisale. Cam reticentă, o înțeleg, mi-a dat permisiunea, cu condiția să nu-i truchez spusele.

S-a mai liniștit, atunci când a auzit de medicul din viața mea. Iată povestea mai jos și veți constatata că nu are nimic din văicărerile dezgustătoare ale multor magistrați:
11 ani de ture și gărzi
Sunt medic primar pediatru in Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului Marie Curie din Capitala și lucrez aici de 11 ani, în ture și gărzi. Am 5-7 nopți pe luna în care lipsesc de acasă și ratez momente importante din viața de familie, ca sa fiu în slujba pacienților. Crăciunuri, revelioane, Pasti, serbări ale copiilor, în care sunt absenta. Copiii mă întreabă îngroziți dacă îi voi onora cu prezența la diferite evenimente, dar se mulțumesc cu mândria faptului că mama lor e medic și salvează vieți.

Pe o ora de gardă primesc 30 de lei

Aș vrea să vă întreb pe voi, ce puteți face cu banii ăștia și dacă ați reuși să vă desfășurați viața, să vă întrețineți familia, să vă plătiți creditele și facturile, eventual să mai reușiți să mergeți și în câte o vacanță ieftină, care să vă mai îndulcească viața.
În Urgențe și ATI depresia este la ea acasă
Cei care lucrează la Urgențe, ATI  și în alte unități de genul, au tente depresive. Noi privim moartea în ochi și ne luptam zilnic cu ea. Și nu ne luptam numai cu moartea, ci și cu pacienții și aparținătorii care ne abuzează fizic sau psihic, față în față și virtual, care ne spun ca o meritam, pentru că ei ne plătesc!

Un îndemn la tăieri anticipate

Vreți să tăiați sporurile. Le puteți tăia, de voi depinde. Dar aș vrea să vă mai dau niște idei de câteva sporuri pe care nu le avem, dar le puteți tăia de pe acum, nu cumva să dea cuiva prin minte să le acorde:
Sporul de a îndura nopțile grele
Nopți care suntem în mișcare continuă, în care ne învârtim din loc în loc cu foi în mână, cu idei în cap și cu „să nu uit să fac asta”. Să nu uit să mai iau o dată tensiunea, să-i iau glicemia lui Popescu, să sun pentru radiografia lui Ionescu, să sun la laborator pentru analizele de sânge ale lui Stănescu.

Sporul de răbdare

Răbdare pe care din ce în ce mai multe ori o pierdem. De fapt nu numai pe cale, chiar o pierdem, nu suntem roboți, suntem tot oameni și noi, care au o viață de trăit, chiar dacă pare că ar trebui să fim medici 24/24.

Sporul de abandon al familiei.

Familiile noastre nu au de ce să sufere pentru noi, decât dacă simt că merită! Ei ne substituie acasă atunci când noi suntem absenți, iar în zilele după gardă, nu cumva să credeți că vă puteți baza pe noi! Vă spun eu, după gardă suntem ca niște schelete pe câmpii, care nu știu unde trebuie să ajungă și ce trebuie să facă.
Sporul de agresivitate, fizică și verbală
Numai în ultima lună am fost înjurată, făcută „nesimțită” și amenințată că voi fi așteptată la ieșirea din tură. Știți care e primul lucru pe care îl fac după ce urc în mașină? Blochez ușile! Am un spray paralizant în geantă, după ce părinții unui copil m-au abordat pe stradă, nemulțumiți de tratament....]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/08/mirel-curea-editorial-1024x570.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[De ce propaganda rusă îşi îndreaptă săgeţile spre sudul  Basarabiei. Video]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/de-ce-propaganda-rusa-isi-indreapta-sagetile-spre-sudul-basarabiei-video.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/de-ce-propaganda-rusa-isi-indreapta-sagetile-spre-sudul-basarabiei-video.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Republica Moldova. În ultima perioadă, propaganda rusă se concentrează tot mai mult pe regiunea de sud a Republicii Moldova.
Rusia investeşte în portaluri de ştiri, radio şi televiziune, darcel mai mult în reţele de socialzare, Tik-Tok şi Telegram. Iar rezultatele nu întârzie. Relaţia Chişinău-Comrat devine tot mai tensionată, iar majoritatea locuitorilor de altă etnie din regiunea de sud sunt pentru o colaborare cu Federaţia Rusă.
În rândul populaţie mai persistă şi frica că Chişinăul ar urmări să le distrugă identitatea etnică.
De ce propaganda rusă acordă mai multă prioritate regiunii de sud şi care sunt medodele eficiente de combatere a propagandei ruse ne vorbeşte într-un podcast Vitalie Ponomariov, director executiv al Asociaţiei pentru combaterea izolării informaţionale ECOU, organizaţie neguvernamentală care activează în regiunea de sud a Republicii Moldova.

„Rusia este interesată de gurile Dunării”
Vitalie Ponomariov susţine că Rusia manifestă un interes deosebit pentru regiunea Cahul din cauza portului de la Giurgiuleşti de pe Dunăre.
„Regiunea Cahul, ca și toată Republica Moldova, este importantă în punct de vedere geostrategic pentru Rusia. Dar cel mai important loc din Cahul sau spațiu, spun așa, este bineînțeles portul Giurgiulești, pentru că acolo este legătura cu Dunărea, este un port internațional și, bineînțeles, știm că Federația Rusă a fost interesată și rămâne interesată de gurile Dunării.
Cu siguranță, din acest punct de vedere, Cahul apare ca o regiune de interes sporit”, susăne directorul Asociaţiei ECOU.

„Propaganda rusă şi dezinformarea la sud nu prezintă o noutate”
Ponomariov susţine că Rusia este cointeresată de mai mult timp de sudul Republicii Moldova. Iar propaganda rusă nu este o noutate.
„Propaganda rusă și dezinformarea nu este ceva nou. Adică n-au apărut ieri aici. În regiune este de foarte mult timp. Ţin minte că încă când m-am angajat la universitate, în anul 2000, erau diferite personaje care promovau diferite zvonuri. Bine, atunci nu era pe internet. Se făcea în cadrul unor adunări, unde erau mai mulți oameni, încercau să destabilizeze, să dezinformeze, să polarizeze comunitatea locală. Lucrul acesta s-a dezvoltat pe parcurs și am observat și o campanie așa parcă regizată cu focus pe Cahul.
În anul 2013, cineva a înregistrat o petiție la Parlamentul European, prin care, în baza Declarației Conferinței de la Montevideo, solicita recunoașterea drepturilor sale asupra Cahlului și solicita ca regiunea să fie declarat stat independent. Acea petiție puteți să o vedeți, este accesibilă pe Internet.
Totodată, de acest personaj sunt legate site-uri şi un profil pe Facebook, care denegrează personalități din Cahul, care incită la ură și promovează propaganda rusă. Este un promotor deschis al războiului împotriva Ucrainei. Este un promotor deschis al lui Vladimir Putin și așa mai departe.
Eu chiar am avut ocazia să discut și cu reprezentanții ai poliției și cu ai serviciilor de informație și securitate și le am spus: "Fiți atenți că sunt așa personaje pe Facebook,
Sper eu că s-au autosesizat și au luat măsuri în acest sens. Acestea sunt epizoade mici, sunt chestii care vorbesc iarăși de acest interes mărit față de Cahul, față de regiune”, susţine Ponomariov.

„Dezinformarea poate fi oprită prin educaţie şi dialog”
Interlocutorul susţine că dialogul reprezintă armele principale pentru a opri şi combate propaganda rusă.
„Dacă să ne axăm pe ceea ce este foarte important pentru noi, chestiunile care țin de securitatea națională, care țin de securitatea țării ansamblu în ansamblu, nu țin de atribuțiile autorităților publice locale, nu țin de competențele și responsabilitățile societății civile. Deși și unii și alții au posibilitatea să intervină prin diferite activități educaționale, informative, ca să pună umărul la asigurarea securității naționale în Republica Moldova.
Dar este foarte important pe noi să ne axăm pe chestiuni mult mai simple, care aduc și rezultate. În primul rând, este vorba despre educație medie atunci când vorbim despre combaterea dezinformării.
Este vorba despre o comunicare eficientă între toți actorii la nivel local. Este nevoie de a asigura o transparență reală în procesul decizional. Este nevoie de a fi foarte deschiși unii cu alții atunci când abordăm diferite probleme de dezvoltare locală. Care, bineînțeles, implică și chestiuni care țin de securitate.
Pentru că atunci când este deschidere, când este transparență, când este o abordare constructivă din partea tuturor actorilor implicați în dezvoltarea locală, bineînțeles că apar diferite suspiciuni, prejudecăți, obstacole sau im
Cred foarte mult că societatea civilă la nivel local, împreună cu autoritățile publice locale, cu mass media, dar și cu alți actori la nivel local, pot face multe pentru ca cetățenii să fie informați corect la timp despre ce înseamnă agenda europeană, ce înseamnă integrare europeană, ăce înseamnă o reformă sau alta.
Astfel ca să fie prevenite discuții co...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2026/06/Deepin-Screenshot_select-area_20260621171353-1200x647.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[PNL epuizat, între „modernizatorul cu rădăcini" al lui Bolojan și „seriozitatea și echilibrul" lui Veștea]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/pnl-epuizat-intre-modernizatorul-cu-radacini-al-lui-bolojan-si-seriozitatea-si-echilibrul-lui-vestea.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/pnl-epuizat-intre-modernizatorul-cu-radacini-al-lui-bolojan-si-seriozitatea-si-echilibrul-lui-vestea.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Congresul PNL produce iar imagini de manual: lideri zâmbind la poză și slogane sonore. Tabăra Bolojan a mers pe „modernizatorul cu rădăcini", o idee care împacă reformismul cu legitimitatea istorică și caută să sune a om serios care știe și de unde vine.
Tabăra Veștea a ales „seriozitate și echilibru", amintind de vocabularul campaniei lui Nicolae Ciucă, un slogan care spune puțin într-un joc de putere. 
Dacă fotografiile de astăzi ar fi oneste, liderii PNL ar arăta îngândurați, nu din dramă teatrală. Singurul cuvânt care ar fi putut sta real în sloganul oricărei tabere și ar arăta realitatea este „epuizare".

Echipa lui Bolojan: ideea tăierilor de cheltuieli publice și o echipă majoritar erodată
În afară de Ilie Bolojan și ideea sa clară de a „tăia cheltuielile statului", o altă idee la fel de clară și urmată consecvent PNL nu are. Iar dacă este să fie analizată pe fond, inclusiv această idee este incompletă din punct de vedere economic și a fost pusă în aplicare nu dintr-o concepție, ci ca acțiune disperată, de ultim moment.
Majoritatea liderilor din echipa Bolojan, cu foarte puțin excepții, deși sunt încă tineri ca vârstă biologică și se află în etapa de maturitate politică, sunt foarte erodați. Pentru că ne raportăm mult la politica din SUA, putem vedea că există politicieni americani cu cariere de 40 de ani, Joe Biden, de exemplu, a ajuns președinte ca moment de maxim al unei astfel de cariere. 

Liderii experimentați din echipa Bolojan, dar exact la fel și cei din echipa Veștea - au deja cariere de 15 până la 20 de ani în politică. Problema este că nu știu câți români - indiferent dacă acum sunt sincer nemulțumiți de PSD și Nicușor Dan - ar accepta încă 20 de ani cu acești lideri din PNL.
„Modernizarea cu rădăcini" este o idee interesantă despre identitatea PNL, însă PNL a făcut în ultimii ani compromisuri atât de mari cu propria identitate, încât ideea de partid liberal cu bagaj istoric, deși reală, este aproape total disociată de orice perspectivă pe care caută să o ofere liderii. 
Nimeni nu mai crede în autenticitatea idealurilor și a marilor confruntări politice, nici măcar susținătorii echipei Bolojan nu mai au energie și încredere pentru un nou conflict politic, chiar dacă narativul războiului cu PSD și, mai nou, al confruntării cu Nicușor Dan, este polarizant și mobilizează pe fond de resentiment și dezamăgire masivă. 
Echipa Veștea, raționalitate cu puțin ecou public
Erodarea este la fel de vizibilă ca în tabăra adversă. Experiența de guvernare există - și în unele cazuri chiar cu rezultate administrative concrete - dar experiența singură nu câștigă lupte politice interne. Pentru asta este nevoie de mobilizare, de un minim sentiment că urmezi pe cineva spre ceva, nu doar spre o funcție sau o confruntare de putere.
Cătălin Predoiu a formulat singura idee cu contur real din tabăra Veștea: PNL să revină la guvernare cu un termen-limită asumat public - iunie 2027, data până la care partidul își angajase inițial conducerea executivului. Este o ofertă rațională și plauzibilă, ancorată în timp și verificabilă. Exact tipul de angajament pe care un electorat dezamăgit ar putea, teoretic, să-l urmărească.

Problema este că o idee bună fără tracțiune rămâne un argument de dezbatere, nu un proiect politic. 
Iar echipa Veștea nu a demonstrat că poate genera energia necesară ca această idee să depășească conflictul intern dintre taberele liberale și să ajungă cu forță în spațiul public. Raționalitatea fără ecou nu mobilizează pe nimeni, nici în politica internă, nici în fața alegătorilor.
“Epuizare” descrie ce se întâmplă cu PNL acum, care se scindează public pentru a doua oară în câțiva ani, după confruntarea Cîțu-Orban; care intră în congres tot fără o idee de guvernare coerentă și care iese cu o majoritate fragilă construită pe excludere. Ca imagine comprimată a unui eșec acumulat, cuvântul descrie realitatea pe care sloganele taberelor din PNL o evită.]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2025/06/Angelin-Ioan-2-1200x831.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Capcana Mercenarilor lui Bolojan. Cum răpesc ultima urmă de liberalism din PNL]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/capcana-mercenarilor-lui-bolojan-cum-rapesc-ultima-urma-de-liberalism-din-pnl.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/capcana-mercenarilor-lui-bolojan-cum-rapesc-ultima-urma-de-liberalism-din-pnl.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Azi o să asistăm la dispariția PNL, așa cum l-am cunoscut unii dintre noi. Dezavantajul vârstei și al experienței de 34 de ani de presă mă face să compar. Dar o să încerc să fiu mai explicit pentru cei care nu înțeleg sau nu mai au amintiri.
PNL devine Partidul Neo-marxist (ex) Liberal
Astăzi, prin aducerea unor progresiști de tip Oana Gheorghiu și Dragoș Pîslaru, propulsați în echipa de conducere cu vechime de o zi în PNL, Ilie Bolojan își întărește armata de mercenari. Sub privirile umile ale celor care ar trebui să vadă cum liberalismul lui Radu Câmpeanu, Mircea Ionescu-Quintus și Călin Popescu Tăriceanu se transformă într-un progresism bruxellez, cu accente de internaționalism proletar.

Ceea ce se întâmplă sub cupola Partidului Național Liberal nu mai este politică, nu mai este doctrină și, în mod cert, nu mai are nicio legătură cu liberalismul. Asistăm la o deshumare în direct a Brătienilor, un asalt de tip corporatist-ideologic prin care ultima urmă de identitate de dreapta a acestui partid este ștearsă cu buretele.

Ilie Bolojan, intrat în zodia disperării politice după demiterea guvernului său, a întins o capcană mortală partidului pe care îl conduce. O capcană în care mercenari progresiști, parașutați de pe tușa politicii sau din laboratoarele societății civile, sunt urcați direct la timona PNL, având o vechime de exact o zi ca membri de partid.
Blitzkrieg-ul de sâmbătă
Cronologia ultimelor zile este halucinantă și arată disprețul suveran pe care echipa lui Bolojan îl are față de miile de primari, consilieri și activiști liberali care au tras pentru acest partid ani de zile.

Sâmbătă, cu doar câteva ore înainte de termenul-limită pentru depunerea moțiunilor la Congresul Extraordinar de la Romexpo, s-a activat „Rețeaua”. Oana Gheorghiu, vicepremier interimar provenit din zona ONG (Dăruiește Viață), și Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Investițiilor și fost lider de frunte al defunctelor proiecte PLUS și REPER ale lui Dacian Cioloș, și-au depus cererile de înscriere în PNL, la Organizația Sector 6. În fieful lui Ciprian Ciucu.

[caption id="attachment_4706881" align="alignnone" width="1200"] Oana Gheorghiu și Ilie Bolojan. Sursa foto: Facebook/Oana Gheorghiu[/caption]

Nici nu se uscase bine cerneala pe cererile de aderență, că moțiunea lui Ilie Bolojan, intitulată cu un cinism strigător la cer „Modernizare cu Rădăcini”, a fost înregistrată oficial. Pe listă, la funcțiile de vicepreședinți naționali? Exact ei: Oana Gheorghiu și Dragoș Pîslaru.

Oameni care cu o zi înainte nuanțau discursuri anti-sistem, troțkisme economice și viziuni de stânga-progresistă, specifice curentului neomarxist de la Bruxelles, au devenit peste noapte eminențele cenușii ale „dreptei” liberale. Cum s-ar spune, liberalism de sâmbătă seara, bun de livrat la Congresul de duminică.
Jocul de domino și retragerea lui Veștea
Această manevră de culise a fost forțată și de colapsul intern al grupării Bolojan. Inițial, postul de prim-vicepreședinte unic îi fusese rezervat lui Ciprian Ciucu. Însă, lovit fulgerător de un dosar de luare de mită la DNA, Ciucu a trebuit ascuns de urgență pentru a nu compromite total imaginea de „integrii porniți să salveze țara”. În acel moment, Bolojan a recurs la mercenari.

Reacția puilor de liberali rămași prin partid a fost una de capitulare sau retragere de fațadă. Premierul desemnat Adrian Veștea, care îndrăznise să schițeze o candidatură la șefia partidului și să ceară amânarea acestui simulacru, a făcut un pas în spate, aruncând prosopul, dar lansând un avertisment dur: „Nu voi gira printr-o candidatură acest simulacru democratic prin care se instalează dictatura în partid.”

[caption id="attachment_4743036" align="alignnone" width="1384"] Adrian Veștea și Alexandru Nazare. sursa: Facebook[/caption]

Are dreptate Veștea, dar reacția lui e tardivă și palidă. Ce vom vedea azi la Romexpo este o moțiune unică, un vot în stil nord-coreean unde cei 2.500 de delegați din teritoriu sunt chemați doar să execute ordinele din plic ale lui Bolojan, Mureșan și ale noilor veniți din zona progresistă.
Lipsa totală de demnitate din Modrogan
Dincolo de cinismul lui Bolojan, adevărata dramă este complicitatea lașă a celor din partid. Unde sunt liderii cu state vechi de serviciu, unde sunt cei care au câștigat alegeri locale pe sigla PNL? Cum acceptă „greii” din teritoriu ca o mână de tehnocrați și activiști veniți de pe filiera USR-REPER să le dea lecții de liberalism de pe poziții de vicepreședinți naționali, la 24 de ore de la înscriere?

Acceptarea acestei stări de fapt arată o lipsă cruntă de demnitate și o colonizare ideologică totală. Statutul partidului a fost modificat peste noapte în ședințe tehnice pentru a restrânge funcțiile. Astfel a avut loc reducerea prim-vicepreședinților de la patru la unul singur, preluat de Dan Motreanu ca monedă de schimb pentru liniștea din teritoriu, lăsând restul partidului la cheremul „echipei de tehnocrați”.

PNL-ul nu mai este condus ...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2020/05/dan-andronic-editorial.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Spectrul morții: războiul invizibil care decide cine câștigă și cine dispare]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/spectru-mortii-razboiul-invizibil-care-decide-cine-castiga-si-cine-dispare.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/spectru-mortii-razboiul-invizibil-care-decide-cine-castiga-si-cine-dispare.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Există un război pe care nu îl vezi, nu îl auzi și nu îl simți — până când este prea târziu. Nu se duce cu tancuri pe câmpii sau cu avioane pe cer. Se duce în spectrul electromagnetic, în acel spațiu invizibil în care semnalele radio, radarele, sistemele de comunicații și dronele coexistă și se combat simultan, uneori, la viteza luminii.

Cine controlează acest spațiu controlează, în mare măsură, soarta oricărui conflict modern. Iar România, situată pe frontul estic al NATO, cu un conflict activ la câteva sute de kilometri distanță, a început să înțeleagă — mai bine mai târziu decât niciodată — că acest domeniu nu mai este un lux tehnologic, ci o necesitate existențială. Sau poate nu a înțeles?
Ucraina — laboratorul viu al războiului electronic
Niciun conflict din ultimele decenii nu a demonstrat mai clar importanța supremației electromagnetice ca războiul din Ucraina. De la primele zile ale invaziei rusești din februarie 2022, spectrul electromagnetic a devenit un câmp de bătălie la fel de intens disputat ca orice poziție fizică. Rusia a intrat în conflict cu unul dintre cele mai sofisticate arsenale de război electronic din lume.

Sistemul Krasukha-4 a fost capabil să orbească radarele NATO și să blocheze comunicațiile satelitare la distanțe de sute de kilometri. Murmansk-BN, un sistem de bruiaj strategic cu rază de acțiune de câteva mii de kilometri, a perturbat semnificativ comunicațiile ucrainene în primele săptămâni ale conflictului, a blocat temporar semnalele GPS și a creat un coșmar operațional pentru forțele de la Kiev.

Rusia a dezvoltat o rețea densă și stratificată de bruiaj, nu un număr fix de stații: pe lângă sistemele clasice de bruiaj GPS/comunicații, a introdus recent complexul Volna Kupol Garant, conceput special pentru a bruia sateliții Starlink — un sistem masiv, montat pe șase remorci, cu o acoperire de aproximativ 20 de kilometri pătrați și un cost de circa 1,5 milioane de dolari per unitate, dar care, fiind energointensiv și deci ușor detectabil termic, a fost deja vizat și distrus de Ucraina în cel puțin două cazuri documentate.

Ucraina a răspuns cu o creativitate remarcabilă și cu ajutor occidental masiv. Sistemele americane de bruiaj electronic, livrate discret prin canale NATO, au permis forțelor ucrainene să recupereze treptat inițiativa în spectrul electromagnetic.  Escadronul 68 de Război Electronic (68th EWS), o unitate mică de la Eglin Air Force Base, Florida, a fost însărcinat cu reprogramarea sistemelor EW de la bordul F-16-urilor donate de Danemarca și Olanda, pentru a le permite să supraviețuiască bruiajului rusesc și altor atacuri electromagnetice. Această intervenție nu a fost anunțată inițial — armata americană nu recunoscuse anterior că și-a adus expertiza în domeniul războiului electronic la F-16-urile Ucrainei.

Dronele V-BAT fabricate de Shield AI, construite să reziste interferențelor electromagnetice masive, au fost folosite de operatori speciali ucraineni lângă Dnipro: lansate de la 40 km de front, au zburat 100 km dincolo de linia frontului, au localizat sisteme Buk SA-11 și au transmis date de țintire pentru HIMARS. Sintagma „livrate discret prin canale NATO" reflectă o realitate generală — SUA a preferat adesea să livreze capabilități EW fără anunțuri publice — dar nu există dovezi că a existat un mecanism NATO instituțional specific pentru transferul secret al acestor sisteme. Transferurile s-au făcut preponderent bilateral, prin mecanisme precum Ukraine Security Assistance Initiative (USAI).

Ce este inexact sau neconfirmat: Afirmația că Ucraina ar fi „recuperat inițiativa în spectrul electromagnetic" față de Rusia este prea optimistă față de sursele deschise disponibile. Eforturile EW rusești au reușit să degradeze performanța receptoarelor satelitare din arme precum JDAM și HIMARS, reducând precizia acestora — inclusiv prin depășirea semnalelor M-Code criptate din constelația GPS americană. Războiul electromagnetic rămâne o competiție continuă, nu o victorie ucraineană clară.

Concluzie: Fraza este acceptabilă că descriere literară a unui proces real, dar nu trebuie prezentată ca fapt militar stabilit. Livrările americane de capabilități EW sunt reale și documentate, dar „recuperarea inițiativei în spectrul electromagnetic" este o apreciere dezbătută, nu o concluzie unanimă a surselor de specialitate.

Mai mult, Ucraina a dezvoltat rapid capacități proprii de război electronic asimetric — folosind drone comerciale modificate, sisteme improvizate de interceptare a comunicațiilor rusești și tehnici inovatoare de localizare a surselor de emisie electromagnetică, urmate de lovituri de artilerie sau drone de atac. Producția de echipamente EW în Ucraina a crescut de 340 de ori față de anii anteriori, conform ministrului Industriilor Strategice Herman Smetanin.

Când platforma Brave1 a început să lucreze în acest domeniu, existau aproximativ zece soluții EW în Ucraina; în prezent, peste 140 de companii sunt implicate în producția lor. Au...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/08/alexandru-grumaz-1-1024x749.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Administrarea unei demolări. Frumoasele râme]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/administrarea-unei-demolari-frumoasele-rame.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/administrarea-unei-demolari-frumoasele-rame.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Deschizi televizorul dimineața, pentru a afla dacă negocierile pentru viitorul premier au ajuns la vreun rezultat. Ca de obicei, înainte de a afla ceva, am fost informat că trebuie să mă alarmez. Prompterista de serviciu a început aproape strigând. Nu anunța o invazie, nici o revoluție și nici măcar arestarea guvernului demis. Era vorba despre aceleași negocieri care durează de săptămâni, despre aceleași surse, aceleași calcule și aceleași ambiții.
Pe ecran se succedau politicieni, analiști, experți și foști experți. Toți vorbeau despre viitorul țării.
Și, pe măsură ce îi ascultam, aveam impresia că urmăresc nu construcția unei puteri, ci administrarea unei demolări. Miza nu părea să fie cine va conduce România, ci ce va mai rămâne din partidele care au construit-o în ultimele decenii.

M-am gândit atunci, inevitabil, la PNL. Nu la partidul real, cu defectele, compromisurile și mediocritățile sale, ci la ideea pe care pretinde că o reprezintă. Și m-am întrebat dacă nu asistăm la una dintre acele situații descrise de filosofii istoriei, când o instituție nu este înfrântă de adversari, ci de propriii săi administratori. Nu prin atac frontal, ci prin dizolvare lentă. Nu prin interdicție, ci prin anularea istoriei. I-am condamnat pe foștii băsiști din PNL, dar am greșit: dl. Alin Tișe, liberal fost P.D., s-a demonstrat mai liberal decât mulți. Președintele CJ Cluj a cerut PNL să voteze Guvernul Veștea, constatând amar:„Au devenit brusc niște fecioare ieșite din bordel”

În timp ce pe ecran se discutau ministere și formule de guvernare, am observat din nou ceva care mă irită de fiecare dată. Prezentatoarea care începuse jurnalul aproape țipând purta una dintre acele rochii fără mâneci devenite uniforma neoficială a televiziunilor de știri.
Nu am nimic împotriva femeilor. Nu am nimic împotriva vârstei.
Ar fi absurd, câtă vreme mă aflu și eu sub aceeași jurisdicție a timpului. Dar mă întreb adesea de ce televiziunea contemporană pare incapabilă să accepte demnitatea maturității. De ce femei care au trecut de mult de prima tinerețe și s-au îngrășat,  sunt împinse să joace rolul unor femei care debordează de tinerețe. De ce trebuie să existe această expunere permanentă a umerilor, a brațelor, această simulare obositoare a prospețimii.

Citind cu ani în urmă cartea lui Jean-Claude Kaufmann, ”Trupuri de femei, priviri de bărbați. Sociologia sânilor goi”, am înțeles mai bine acest mecanism. Cartea nu este despre erotism, așa cum au crezut mulți după titlu, ci despre puterea privirii sociale. Despre felul în care oamenii ajung să se privească pe ei înșiși prin ochii celorlalți. Despre corpul care încetează să mai fie locuit și începe să fie administrat. Despre omul care nu se mai întreabă cine este, ci cum apare.

Probabil că de aceea aceste brațe goale mă irită mai mult decât ar trebui. Ele nu reprezintă feminitatea. Reprezintă supunerea. Nu sunt un semn al libertății, ci al obligației de a rămâne permanent în competiție cu propria tinerețe. Sunt uniforma unei epoci care nu mai știe să îmbătrânească.

Dar, nu doar prezentatoarea trăiește această dramă. Întreaga scenă politică o trăiește…
Și partidele au început să se privească prin ochii altora. Să nu mai întrebe cine sunt, ci cum ”apar”. Să nu mai caute ce reprezintă, ci ce imagine proiectează.
Din această perspectivă, vocea ridicată a jurnalului și neliniștea unui partid care pare dispus să se redefinească până la dispariție provin din aceeași maladie. O epocă în care relevanța a înlocuit identitatea, în care vizibilitatea contează mai mult decât continuitatea și în care orice tradiție trebuie sacrificată dacă împiedică adaptarea la moda zilei.

Mediocrul din mine privea ecranul și avea impresia că vede aceeași poveste repetată la două scări diferite. În studiou, femei fanate, care se luptă cu vârsta. În politică, partide care se luptă cu propria lor istorie. Unii încearcă să pară mai tineri decât sunt. Ceilalți încearcă să pară altceva decât au fost. Și unii, și ceilalți par convinși că supraviețuirea depinde de această metamorfoză.

Poate că au dreptate. Dar există și posibilitatea ca, într-o zi, după atâtea transformări, să nu mai rămână nimic recognoscibil. Nici femeia din oglindă. Nici partidul din siglă.
Uneori am impresia că asist la două drame paralele.
Pe ecranul politicii, un partid istoric pare dispus să renunțe la propria identitate pentru a rămâne relevant. Pe ecranul televiziunii, femei mature par dispuse să renunțe la propria vârstă pentru a rămâne vizibile. În ambele cazuri, mecanismul este același: teama de a nu dispărea.

Acesta este adevăratul spirit al epocii. Nu curajul de a deveni altceva, ci frica de a rămâne ceea ce ești. Frica de a îmbătrâni, frica de a părea demodat, frica de a apăra o tradiție, frica de a fi scos din lumină. De aceea știrile trebuie să țipe. De aceea prezentatorii trebuie să pară mereu energici. De aceea partidele trebuie să se reinventeze până la uitare.
Recunosc că scena, privită în ansamblu ar...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2023/04/Octavian-Hoandra_RzV-1024x683.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Nicoleta Pauliuc și Clanul Cămătarilor. G4media a deformat ancheta mea din 2004 ca să o atace pe senatoarea PNL]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/nicoleta-pauliuc-si-clanul-camatarilor-g4media-a-deformat-ancheta-mea-din-2004-ca-sa-o-atace-pe-senatoarea-pnl.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/nicoleta-pauliuc-si-clanul-camatarilor-g4media-a-deformat-ancheta-mea-din-2004-ca-sa-o-atace-pe-senatoarea-pnl.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Nicoleta Pauliuc și clanul Cămătarilor, tema zilei. La ora actuală românii sunt la curent cu două lucruri: viața și faptele fraților „Cămătaru”, aflate din documentarul difuzat de PRO Tv, și lupta politică pe care o duce Ilie Bolojan și gruparea PNL și USR din jurul lui cu Nicușor Dan. Președintele încearcă să pună un Guvern ca să nu ne fie mai rău decât ne este. De pe margine, unii aruncă fumigene, în funcție de interes sau simpatii. M-am trezit și eu cu una-n cap.

În vârtejul acesta mediatic de dezvăluiri despre politicienii anti-Bolojan, de negocieri pro-Veștea și anti-Veștea, am avut surpriza să citesc un articol pe G4media care făcea referire la un episod din serialul Frații Cămătaru, o anchetă jurnalistică scrisă de mine în vara anului 2004, când lucram la Libertatea. Onorabil, nu?! O jurnalistă din noua generație îmi cita munca de investigație din vremea în care ea era în școala primară!

Din păcate, scopul servea denigrării senatoarei Nicoleta Pauliuc, vicepreședinte PNL, aflată în opoziție cu Ilie Bolojan, alături de alți lideri liberali. Adevărul era contorsionat. Iar lucrul acesta m-a enervat teribil, pentru că autoarea a rupt din contextul articolului meu din 2004 niște idei care să-i servească manipulării, să fie legată cumva senatoarea de interlopii Cămătaru.

S-a muncit multișor – sau a fostă servită informația! - ca să se descopere textul semnat de mine în Libertatea, de fapt un interviu cu Nicoleta Pauliuc, la vremea aceea mai mult tânără soție de polițist, decât membră a PNL. Sunt, totuși, 22 de ani la mijloc!

Chiar și eu uitasem în amănunt episodul. Am căutat pe site-ul Libertatea articolul. Nu mai există. Iar restul episoadelor despre clanul Cămătarilor nu mai poartă semnătura mea, ci un pseudonim impus de trust.

Jurnalista de la G4media s-a dus și a consultat ziarul tipărit. Deci a avut toate informațiile în față, însă a ales să scrie că „parcursul public al senatoarei PNL Nicoleta Pauliuc a început acum mai bine de 20 de ani, sub semnul controverselor legate de legăturile dintre soțul ei, fostul polițist Viorel Pauliuc, și clanul Cămătarilor”.

O oponentă a lui Ilie Bolojan trebuia terfelită cumva și ce era mai nimerit decât să fie lipită de frații Cămătaru, despre care românii tocmai află din serialul tv sau își reaminteau de fărădelegile comise de aceștia!?!

Nicoleta Pauliuc era în 2004 avocată (intrase în Barou în 1997), dar avea soțul polițist de judiciar. Oameni de 30-33 de ani, fără nicio legătură cu politica. Nu i-am mai văzut și nu am mai vorbit cu niciunul dintre ei de 22 de ani, însă cazul lor se regăsește atât în ziare, cât și în agenda mea de jurnalist. Așa lucrau ziariștii de investigații pe vremuri, cu carnețelul și pixul după ei.

Povestea din 2004 cu frații Cămătaru e altfel decât cea prezentată azi, iar soțul Nicoletei Pauliuc a fost mai degrabă victimă decât un polițist corupt, așa cum s-a vrut să se transmită prin presa de birou. Ca în vremurile Binomului, ale procurorului „Portocală”...

Nicoleta Pauliuc, excepțională pentru PNL, deși se știa de trecutul soțului

Lidera PNL de azi a devenit vizibilă în politică începând cu 2016. Atunci a fost aleasă senator de Ilfov. Ulterior, a devenit și președinta Organizației de femei a PNL, iar din iulie 2025 a fost aleasă prin vot, la Congresul Extraordinar al PNL, în funcția de prim-vicepreședinte al Partidului Național Liberal condus de Ilie Bolojan.

Lăudată, bibilită, Nicoleta Pauliuc făcea cinste partidului. Presa care azi o atacă murdar, anul trecut o prezenta ca „prima femeie prim-vicepreședinte PNL din ultimul deceniu”.

Se amintise și atunci că soțul ei avusese o problemă cu justiția în urmă cu două decenii, fără a se face mare vâlvă ca acum, când Pauliuc și alți liberali „l-au trădat” pe fostul premier Bolojan pentru că vor guvern cu lider PNL.

Frații Cămătaru și locotenenții lor au făcut atât de multe nenorociri în anii 90 și 2000 încât orice asociere cu ei în acea perioadă este un blam greu de dus. Vânarea lor de către polițiști și procurori a fost lungă și, de mai multe ori, presărată cu așa-zise eșecuri. Și am să arăt și ce s-a întâmplat în 2004 cu polițistul Viorel Pauliuc, soțul senatoarei de azi.

Scurtă relatare despre  clanul Cămătarilor și crima organizată

Despre frații Cămătaru și faptele lor am aflat în primii ani de după revoluție. Generalul Valerică Dabu de la Poliția Capitalei i-a avut în vizor mult timp pe frații Ion și  Vasile Balint, hoți de mașini și tâlhari la începuturile lor infracționale.

În anul 1994, cei doi au atacat și bătut pe doi bărbați pentru a-i jefui. Le-au luat sume importante de bani, lei și valută, bijuterii din aur și un Mercedes. Polițiștii de la Capitală i-au prins, iar instanța i-a ținut arestați doar două luni. Cum s-au văzut liberi, frații Balint au fugit în străinătate. Încă nu căpătaseră numele care i-a făcut celebrii: „Frații Cămătaru”.

Am să reiau pasaje din ceea ce am publicat în serialul din Libertatea în 2004, anul în care C...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2024/02/simona-editorial.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Hegemonia Ucrainei în zonă s-a sfârşit în portul Constanţa]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/hegemonia-ucrainei-in-zona-s-a-sfarsit-in-portul-constanta.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/hegemonia-ucrainei-in-zona-s-a-sfarsit-in-portul-constanta.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Luaţi cu alba neagra, deloc veselă dacă ar fi să ne gândim numai la inflaţie, de-a asta are Bolojan, asta n-are, asta are Veştea, asta n-are, am uitat cazul deosebit de grav de la Constanța, când drona ucraineană era să radă mai mult de jumătate din oraş şi să pună pe butuci cel mai important port al nostru şi unul dintre cele mai importante de la Marea Neagră în actualul contesc al conflictului din ţara vecină.

Noi am continuat însă să strângem mărturii şi evenimente şi să le punem cap la cap. Am ajuns la o concluzie care pentru mulţi o să pară halucinantă, dar vom aduce argumente în favoarea ei. Pe care vă invităm să le combateţi, tot cu argumente. Că altminteri, nu am nicio îndoială că tot felul de capete de căţeluşi sau floricele, vajnici luptători din spatele tastaturii se vor activa, folosind vechile stigmate, atunci când nu există argumente: putinist, legionar, fascist, antioccidental, neproeuropean şi celelalte, deja binecunoscute.
Să începem cu începutul.
În dimineaţa zilei de 5 iunie 2026, în Portul Constanţa, la ora 10,28, a explodat o dronă militară lângă dana 78. Nu mai spun acum ce se afla pe acea dană. Explozia ar fi ras cea mai mare parte din Constanţa. Drona fusese semnalată încă de la ora şase dimineaţa. Filmată şi fotografiată. Blocată în nişte flotoare antipoluare. A trecut peste primul, în care şi-a făcut praf elicea şi, nemaiavând propulsie, deşi motoarele încă mergeau, s-a oprit în cel de-al doilea rând. Flotoarele acelea au salvat dezastrul.

Acum, să luăm elementele esenţiale şi să vedem dacă a foat doar un noroc chior pe care l-am avut, sau a mai fost şi altceva. Eu, personal, cred că nu a fost vorba despre noroc, ci despre ceva foarte bine calculat. Din nefericire, se petrecea pe teritoriul României, care, în mod normal, nu are nimic de-a face cu războiul între ruşi şi ucraineni. Război fratricid între veri, în care noi nu avem ce căuta nici de o parte, nici de cealaltă. Şlagărul că Ucraina ţine, prin eroismul ei, departe de graniţele noastre agresiunea rusă, nu prea e de crezut. Drona de la Constanţa era ucraineană. În plus, suntem stat NATO, iar Rusia nu vrea să se bată cu NATO.
Să revenim la dronă şi la teoria noastră.
Există, într-un război, două planuri de luptă. Războiul la vedere, pe front, cu tranşee în dinţi de dragon, tancuri şi alte blindate, cu oameni care, din păcate, mor nevinovaţi, dar şi războiul din umbră. Acest război din umbră s-a desfăşurat în Portul Constanţa, pe teritoriul nostru, fără ca noi să fim parte sau să avem vreo reacţie.

S-a spus că drona a fost scăpată de sub control, deşi traseul ei indică foarte clar că a fost condusă printre digurile portului. Dar să spunem că aşa este. A fost scăpată de sub control de ucraineni. Ea era dirijată prin Starlink. Aşa că americanii ar fi ştiut în secunda doi că s-a pierdut controlul asupra ei. Şi ar fi avut nenumărate mijloace să o urmărească, nu aşa cum ni s-a spus că nu a putut fi observată.

Pescarii mai bătrâni îşi aintesc faptul că atunci când mergeai la pescuit pe mare cu o barcă, dacă te îndepărtai prea mult şi părea că ai cam vrea să o tai în Turcia, imediat apărea lângă tine o şalupă a grănicerilor. Iar atunci erau radare pe lămpi, nu aşa cum sunt cele de azi, despre care am foat asiguraţi chiar de autorităţile române, că nu trece nici pescăruşul fără să fie văzut. Deci, drona a fost urmărită tot timpul şi s-a ştiut traseul ei.
Şi aici intervine teoria mea pe care sunt sigur că mulţi or să o combată.
S-a ştiut de la bun început ce ţintă are drona lansată de ucraineni. De ce au făcut asta, vom vorbi mai târziu. Când s-a aflat scopul, au preluat-o americanii, căci sistemul Starlink este la ei. Şi au făcut un joc, după părerea mea, foarte ingenios. Au dus-o în port, dar nu la ţintă, unde putea face prăpăd, ci într-un loc apropiat, unde să poată fi şi identificată şi nici să nu producă pagube însemnate.

În acele balize de protecţie împotriva poluării. Autorităţile noastre au aflat despre ea mult înainte de a ne anunţa ucrainenii. Dovadă este faptul că în spitalele din Constanţa s-a dat codul alb, adică niciun cadru medical care fusese da gardă nu pleacă acasă şi sunt aduşi la spital toţi cei disponibili, chiar dacă sunt în concediu. Aşadar, se aşteptau la un număr mare de răniţi, înainte chiar de a şti ce fel de dronă este şi dacă are explozibil pe ea, sau nu.
De ce să fi făcut americanii jocul ăsta, care pare puţin verosimil.
Simplu! Pentru a tăia tendinţele hegemonice în zonă ale Ucrainei. Puternic înarmată, pe banii noştri altminteri, cu experienţă de război, deja, de mai bine de trei ani, Ucraina cam face ce vrea în zonă. Şi nu numai în România, ci şi în celelalte ţări: Ungaria, Polonia etc. Dacă aţi uitat, deja Ucraina s-a oferit să asigure asistenţă statelor care se confruntă cu atacurile cu drone. Inclusiv americanilor în războiul din Golf.

Din ţară agresată care trebuie ajutată, Ucraina a devenit ţară exportatoare de inteligenţă strategică şi de arme, pentru că sunt statistici...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2021/02/sorin-ovidiu-balan-editorial-1024x662.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[România vinovaților de serviciu. Țara în care nimeni nu greșește și nimeni nu își asumă]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/romania-vinovatilor-de-serviciu-tara-in-care-nimeni-nu-greseste-si-nimeni-nu-isi-asuma.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/romania-vinovatilor-de-serviciu-tara-in-care-nimeni-nu-greseste-si-nimeni-nu-isi-asuma.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Prea multă ură, prea puțină construcție. Dacă mâine PSD ar dispărea, ar dispărea și problemele României?

Eu una am o întrebare pe care cred că ar trebui să ne-o punem cu toții, indiferent de opțiunea politică: dacă mâine PSD ar dispărea complet din viața publică, ar dispărea și problemele României?

După felul în care arată dezbaterea publică din ultimii ani, ai putea crede că da. Pentru orice merge prost există deja un răspuns, un punctaj ca să fiu mai precisă, pregătit. PSD este de vină. Dacă economia încetinește, PSD este de vină. Dacă există inflație, PSD este de vină. Dacă există blocaje administrative, PSD este de vină. Dacă partidele aflate la putere se ceartă între ele, tot PSD este de vină. Dacă este nominalizat  premier un lider PNL, PSD este evident de vină.
România nu mai caută soluții, ci vinovați
Am ajuns într-un punct ciudat și periculos al politicii românești. Nu mai căutăm soluții, căutăm doar vinovați. Nu mai discutăm despre ce trebuie făcut, ci despre cine trebuie arătat cu degetul.
Și aici este adevărata problemă.

România traversează poate cea mai gravă criză de identitate, de leadership din ultimele decenii. Nu pentru că nu avem oameni aflați în funcții. Avem. Nu pentru că nu avem partide. Pentru că avem. Nu pentru că nu avem instituții. Avem și instituții.

Nu mai avem însă ceva esențial: ASUMAREA.

În trecut, liderii puteau greși. Uneori grav. Dar exista măcar ideea că cineva trebuie să răspundă pentru acele greșeli. Astăzi asistăm la un fenomen nou. Nimeni nu greșește niciodată. Nimeni nu este responsabil pentru nimic. Nimeni nu își asumă consecințele propriilor decizii.

Dacă un guvern eșuează, de vină este opoziția. Dacă un partid pierde alegeri, de vină sunt alegătorii care nu au înțeles mesajul. Dacă un lider este contestat, de vină sunt adversarii politici, presa, rețelele sociale sau “sistemul”.
Puterea fără responsabilitate. Întotdeauna există un vinovat. Mai puțin cel care a luat decizia.
Vedem acest lucru zilnic. Partide care conduc și care se comportă ca și cum ar fi în opoziție. Nici nu are sens să dau exemple pentru că le știți aât de bine… Lideri care dețin puterea, dar vorbesc permanent despre greșelile altora. Oameni aflați în funcții importante care explică ore întregi de ce nu se poate face ceva, dar foarte rar ce au făcut concret pentru a rezolva problema.

În loc să vedem proiecte, vedem conflicte. În loc să vedem construcție, vedem demolare. În loc să vedem viziune, vedem răfuieli politice.

Energia publică este consumată într-un război permanent. Fiecare tabără își mobilizează susținătorii împotriva unui dușman. Fiecare zi aduce o nouă vină, un nou scandal, un nou responsabil de serviciu.
Numai că România nu se dezvoltă din acuzații.

Niciun spital nu se construiește din postări furioase. Nicio autostradă nu apare din conferințe de presă. Nici o reformă nu se face din etichetarea adversarului drept sursa tuturor relelor.
Cum au dispărut liderii și au apărut comunicatorii
Țările care merg înainte au lideri care înțeleg că puterea vine la pachet cu responsabilitatea. Că în momentul în care ai primit mandatul de a conduce nu mai poți da vina la infinit pe ceilalți. La un moment dat, trebuie să răspunzi pentru rezultate.

Poate că acesta este marele test al clasei politice de astăzi. Nu să găsească încă un vinovat. Nu să inventeze încă un dușman. Nu să transforme fiecare dezbatere într-un proces public.
Ci să aibă curajul să spună o propoziție simplă, pe care românii o aud tot mai rar:
“Am greșit. Îmi asum.”
Până atunci, vom continua să asistăm la aceeași piesă. Actorii se schimbă. Partidele se schimbă. Funcțiile se schimbă. Dar scenariul rămâne identic.

Cineva trebuie să fie de vină.

Și tocmai de aceea întrebarea rămâne valabilă: dacă mâine PSD ar dispărea, ar dispărea și problemele României?
Sau am descoperi, poate pentru prima dată, că adevărata problemă nu este existența unui adversar politic, ci incapacitatea celor aflați la putere de a-și asuma propriile decizii și propriile greșeli?

Poate că abia atunci am începe să vorbim despre ceea ce contează cu adevărat: nu despre cine este vinovat, ci despre cine este capabil să construiască. Poate că problema României nu este PSD. Poate că problema României nu este PNL. Poate că problema României nu este USR.

Poate că problema majoră a României este că am ajuns să acceptăm o clasă politică pentru care vina este întotdeauna a altora și meritul întotdeauna al lor. Și la fiecare tur de alegeri, alegem răul cel mic. Greșit!
Trăim într-o țară în care nimeni nu greșește. Nimeni nu răspunde. Nimeni nu pleacă. Nimeni nu își asumă.
Deja toata scena politică este extrem de previzibilă. Amuzant, nu? Ar putea să fie de râs dacă nu ar fi trist pentru că este vorba despre noi, despre ceea ce urmează.Toți, dar absolut toți, caută vinovați. Nimeni nu caută oglinda.
De ani de zile ni se spune că, dacă dispare adversarul politic, România va înflori. Dar adversarii s-au schimbat, guverne...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2026/06/doina-gradea.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Avertismentul lui Cătălin Predoiu: PNL are de ales între orgoliul distructiv al lui Bolojan și salvarea României]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/avertismentul-lui-catalin-predoiu-pnl-are-de-ales-intre-orgoliul-distructiv-al-lui-bolojan-si-salvarea-romaniei.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/avertismentul-lui-catalin-predoiu-pnl-are-de-ales-intre-orgoliul-distructiv-al-lui-bolojan-si-salvarea-romaniei.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[România nu se mai află în fața unei simple crize de guvern, ci în buza unui colaps strategic pe care liderii de la București par incapabili să-l gestioneze.

Ședința de luni a conducerii PNL a scos la iveală fractura majoră dintre realismul politic brutal și orgoliile oarbe de partid. Încă de aseară mi-a atras atenția intervenția lui Cătălin Predoiu, prim-vicepreședinte al PNL, preluată de știripesurse.

De ce? Nu a fost doar o analiză de conjunctură. A fost, în esență, un ultimatum moral adresat unui partid care riscă să confunde guvernarea unei țări cu propria neputință și schizofrenie internă.

Realitatea: Ilie Bolojan a subordonat PNL în totalitate și joacă după un scenariu în care România se prăbușește din punct de vedere economic. Fie ca urmare a îndemnurilor primite din afara României, fie dintr-un sadism, dublat de măreția propriei persoane.

Consecința: Dacă Adrian Veștea merge înainte, liberalii vor avea de ales între Orgoliu și Datorie. Aparent, nu e greu de ales. Dar să revin la intervenția ministrului de Interne.
Avertismentul lui Predoiu
Daca ar fi să o rezum, aș spune că PNL are astăzi în față o alegere necruțătoare: fie continuă să se scalde în orgoliul distructiv și calculele meschine din jurul taberei lui Ilie Bolojan, fie înțelege momentul istoric și alege salvarea României.

„Intuiesc că ar putea fi ultima dată când iau cuvântul în această formulă a conducerii PNL. Tocmai de aceea vreau să vorbesc deschis, responsabil și fără echivoc.”. Așa a sunat debutul dramatic al discursului lui Cătălin Predoiu, conform surselor participante la reuniune.

Atunci când un lider politic de calibrul său își începe intervenția ca pe un avertiemnt final, este clar că dincolo de ușile închise nu se mai discută despre funcții, ci despre supraviețuirea statului.

[caption id="attachment_4643936" align="alignnone" width="1427"] Cătălin Predoiu. Sursă foto: Captură video[/caption]
De ce Nicușor Dan nu a ales PSD
Cea mai importantă cheie de boltă a discursului lui Predoiu rezidă în decodificarea semnalului politic transmis de la Cotroceni. Într-un PNL paranoizat de scenariul unor „negocieri paralele” și trădări imaginate, Predoiu a pus degetul pe o realitate factuală: desemnarea lui Adrian Veștea este o victorie de etapă și o oportunitate uriașă pentru liberalismul românesc.

Argumentul lui Predoiu desființează complet narativul radicalilor din partid: președintele Nicușor Dan nu a oferit mandatul social-democraților. Dacă șeful statului ar fi dorit să predea total frâiele puterii către PSD sau dacă ar fi avut încredere oarbă în ei, ar fi putut nominaliza fără ezitare un premier de la stânga eșichierului politic.

Faptul că nu a făcut-o demonstrează că președintele vede în PNL, în ciuda slăbiciunilor sale evidente, o garanție superioară de responsabilitate și stabilitate. Nicușor Dan a preferat o soluție liberală, iar refuzul PNL de a îmbrățișa această realitate politic-strategică denotă o orbire greu de scuzat.

De fapt, asistăm la un exercițiu de sadism politic orchestrat de Ilie Bolojan. Acesta vrea să-l chinuie cât poate de mult pe președintele României, Nicușor Dan. Se consideră jignit personal de acesta și vrea să i-o plătească. Numai că nota de plată o achităm noi, nu ei...

[caption id="attachment_4740767" align="alignnone" width="2560"] Ilie Bolojan. Sursa foto: INQUAM/George Călin[/caption]
Mizele de sute de miliarde: România nu mai poate sta în interimat
În timp ce unii lideri liberali par mai degrabă blocați în resentimentul față de comportamentul PSD de la moțiunea de cenzură, lumea din jurul nostru se reconfigurează cu o viteză uluitoare.

Predoiu a avertizat că PNL nu își poate construi întreaga strategie națională pe baza unui singur episod tensionat, oricât de reprobabilă a fost atitudinea social-democraților. Întrebarea fundamentală a zilei este ce soluție are PNL astăzi pentru a pune capăt unui interimat guvernamental distrugător.

România este paralizată, iar prețul acestei stagnări se măsoară în dosare strategice de o greutate colosală, care nu mai pot aștepta nicio secundă. Sunt proiecte de infrastructură globală, precum coridorul transversal, un proiect cu un potențial estimat la sute de miliarde de dolari în următorii 10-20 de ani, ce riscă să fie pierdute din cauza lipsei unui guvern cu puteri depline.

Într-un context regional extrem de volatil, discuțiile privind poziționările de trupe ale Statelor Unite ale Americii și arhitectura de securitate aliată necesită un partener de dialog ferm la București. România nu poate sta la masa deciziilor NATO cu un executiv lipsit de autoritate politică deplină.
Dubla măsură și ruptura de propria bază
Poate cel mai sever avertisment lansat de Predoiu a vizat lipsa de consecvență și duplicitatea morală a unor lideri din partid. Culmea este că, în loc să fie apreciat pentru o astfel de poziție rațională care oferea o ieșire onorabilă atât pentru țară, cât și pentru PNL, lăsând partidului opțiunea de a trece în o...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2020/05/dan-andronic-editorial.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Avertismentul „cuplului Trump-Hegseth”: Europa, trezește-te!(Partea a II-a)]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/avertismentul-cuplului-trump-hegseth-europa-trezeste-tepartea-a-ii-a.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/avertismentul-cuplului-trump-hegseth-europa-trezeste-tepartea-a-ii-a.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Unul dintre cele mai importante semnale transmise de Hegseth la IISS Shangri-La Dialogue a fost recalibrarea relației cu Beijingul. Competiția cu China nu mai este prezentată ca o ciocnire apocaliptică între democrație și autoritarism. Washingtonul a abandonat această narațiune care pare să fi obosit ambele capitale. Astăzi, problema este abordată strict în termenii realismului clasic: echilibru strategic, descurajare eficientă și o distribuție stabilă a puterii militare în Indo-Pacific.

Competiția cu China: Echilibru de putere, nu război 

Relațiile directe dintre SUA și China sunt descrise ca fiind mai bune și mai stabile decât în trecut, o aluzie transparentă la abordarea directă, de tip business, promovată de Donald Trump, în timpul vizitei la Beijing. Totuși, această destindere controlată la nivel înalt vine cu o condiție dură pentru aliații regionali: obligația de a-și consolida masiv propriile capacități militare. America nu va lupta în locul nimănui doar pentru a menține un status-quo pe care aliații săi refuză să-l finanțeze.

Logica forței și nota de plată geopolitică

Diplomația fără forță militară este ca o fanfară fără instrumente. Hegseth a fost extrem de clar: diplomația americană va fi susținută de o forță militară formidabilă - cea mai importantă din lume, cum o califică adeseori ,,șeful’’ Trump - însă această forță trebuie distribuită, inclusiv din punct de vedere financiar, între toți membrii rețelei de securitate. În mod specific, s-a vehiculat așteptarea ca aliații din Asia să țintească pragul de 3,5% din PIB pentru apărare.

Asiaticii înțeleg: State precum Japonia, Coreea de Sud sau Australia accelerează înarmarea și își asumă costurile, conștiente că securitatea costă.

Europenii încă speră la o minune: În timp ce în Pacific se vorbește serios despre 3,5% din PIB, în Europa multe state încă se chinuie, prin artificii contabile, să depășească pragul istoric de 2%, deși la Haga au fost de acord cu cererea - amenințătoare, este drept -  a lui Trump.

Adolescentul leneș european

În realitate, pe fondul seriei de crize generată de cele două conflicte majore, europenii privesc bugetul apărării ca pe o pedeapsă administrativă, nu ca pe o investiție în propria supraviețuire. Rezistența lor la sugestiile repetate și din ce în ce mai iritate ale Washingtonului seamănă cu cea a unui adolescent leneș care refuză să se angajeze, deși statul i-a tăiat deja alocația iar părinții nu-l mai pot finanța. Între timp, a făcut și niște datorii. Fără nicio aluzie ... dâmbovițeană.

 Absența Taiwanului și misterul „primului lanț de insule”

Un detaliu extrem de sofisticat din discursul lui Hegseth a fost omisiunea completă a Taiwanului din textul pregătit, dublată însă de menționarea explicită a „primului lanț de insule”, despre care am mai scris la începutul acestui an. În Strategia de Securitate Națională (NSS), lansată la sfârșitul lui 2025 de administrația Donald Trump, expresia „primul lanț de insule” (First Island Chain) reprezintă o barieră geografică și geopolitică fundamentală pentru îndiguirea și descurajarea expansiunii militare a Chinei în Oceanul Pacific. Acest lanț pornește din insulele Japoniei, trece prin Taiwan și Filipine, ajungând până în Borneo (Indonezia), în apropierea Strâmtorii Malacca. Semnificația sa politică în doctrina actuală reflectă o redefinire tranzacțională și strategică a modului în care SUA își proiectează puterea în regiune. Să nu uităm că strâmtoarea menționată este o rută maritimă crucială pentru comerțul global, mai ales pentru schimburile comerciale externe ale Chinei.

Și asiaticii sunt sub presiune ...

Spre deosebire de fostele administrații - să le spunem ,,globale’’  - Strategia Trump folosește „primul lanț de insule” ca pe un argument pentru aplicarea principiului America First. Documentul din decembrie 2025 stipulează clar că armata SUA nu va securiza singură această linie. Statele din zonă - în principal Japonia, Coreea de Sud, Taiwan și Filipine - sunt presate politic pe trei direcții:

 	Să-și majoreze masiv bugetele de apărare.
 	Să ofere armatei americane un acces extins la porturi și facilități militare
 	Să își asume roluri operaționale de prim-plan în cadrul unei apărări colective regionale.

Un detaliu semnificativ: Întrebat ulterior de jurnaliști despre viitoarele vânzări de arme către Taipei, Secretarul de război a pasat elegant decizia finală către președintele Trump. Misiunea lui de ,,buzdugan’’ - vestitor de necazuri pentru unii și speranțe pentru alții - se încheiase ...

Din punct de vedere politic, noua viziune este extrem de pragmatică. În loc să se axeze strict pe protejarea democratică sau ideologică a Taiwanului ca entitate izolată, strategia încadrează insula ca fiind centrul vital al primului lanț de insule. Argumentul este strict economic și de securitate națională: dacă o putere ostilă (China) preia Taiwanul, va dobândi acces la al doilea lanț de insule – în realitate, sunt trei lanțuri, al treilea o...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/06/George-Milosan-1-1024x887.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Dinamica datoriei publice în România și nevoia de consolidare fiscală]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/leonardo-badea-prim-viceguvernator-bnr-dinamica-datoriei-publice-in-romania-si-nevoia-de-consolidare-fiscala.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/leonardo-badea-prim-viceguvernator-bnr-dinamica-datoriei-publice-in-romania-si-nevoia-de-consolidare-fiscala.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Stabilitatea pe termen lung a unei economii nu depinde doar de volumul brut al datoriei publice, ci mai ales de dinamica subtilă a diferențialului „r-g”, reprezentând diferența dintre costul real al finanțării r și rata de creștere economică g. Acest indicator funcționează ca un multiplicator tăcut al poverii fiscale: când economia crește mai rapid decât costul împrumuturilor, datoria se poate dilua natural în PIB. 
Totuși, acest avantaj nu este un dat imuabil, ci un echilibru fragil care poate fi rapid erodat de inflație, volatilitatea piețelor financiare sau de schimbările în percepția riscului de țară. 

Piețele financiare au devenit mult mai sensibile
Experiența recentă din Europa Centrală demonstrează că un diferențial favorabil nu poate substitui la infinit disciplina fiscală. Fără o ancorare solidă în prudența bugetară, beneficiile matematice ale lui „r-g” rămân doar un paravan temporar în fața unor vulnerabilități structurale.
În noul context global, marcat de fragmentare economică și costuri de finanțare mai ridicate, piețele financiare au devenit mult mai sensibile, penalizând rapid orice incertitudine legată de traiectoria deficitului public. De aceea, disciplina fiscală se transformă dintr-o simplă opțiune într-o condiție de supraviețuire. 
Nu mai este suficient să ne bazăm pe ritmul de creștere al generațiilor trecute pentru a plăti datoriile prezentului; devine imperativ un model în care eficiența cheltuielilor publice și investițiile cu valoare adăugată mare să mențină diferențialul „r-g” în teritoriu negativ. Atingerea obiectivelor de guvernare depinde de capacitatea de a implementa o strategie fiscal-bugetară credibilă, care să convingă investitorii că sustenabilitatea datoriei este rezultatul unor politici publice responsabile, reducând componenta de risc din „r” și securizând un ritm de creștere „g” adecvat.
Reperele numerice sunt esențiale pentru a înțelege proporțiile dintre variabilele de flux (tranzacțiile nete anuale) și cele privind stocul acumulat. Datele indică o traiectorie de expansiune rapidă: datoria publică guvernamentală a crescut de la 413 miliarde lei în anul 2019 la un nivel prognozat de 1.220 miliarde lei la sfârșitul anului 2025, altfel spus, datoria s-a triplat în șase ani.

Dinamica datoriei publice reflectă în principal deficitele bugetare succesive dintre 2019 și 2025
 Această dinamică reflectă în principal deficitele bugetare succesive înregistrate în această perioadă, ilustrând o creștere nominală netă anuală care a accelerat de la 112 miliarde lei în 2020 față de anul precedent până la un ritm de 177 miliarde lei anual în 2024 și aceeași valoare în anul 2025.
Pe măsură ce nevoile brute de finanțare anuale, determinate de suma dintre deficitul curent și refinanțarea datoriei scadente, au urcat spre praguri critice de aproximativ 14% din PIB, în creștere semnificativă de la mai puțin de 10% din PIB înainte de pandemie, capacitatea de absorbție a pieței financiare interne a devenit insuficientă. 
În acest peisaj, titlurile de stat destinate populației au avut o contribuție vizibilă și în continuă creștere, însă stocul total atras prin aceste instrumente, estimat la 72 miliarde lei în 2025, rămâne modest, reprezentând doar 6% din total.
Deși instituțiile financiare locale și-au menținut rolul de finanțator semnificativ al necesarului anual net suplimentar generat de deficite, fenomenul de saturare a băncilor locale a obligat statul să acorde atenție sporită piețelor internaționale prin emisiuni de Eurobonduri. Sursele externe au devenit motorul principal de finanțare a deficitului, cu emisiuni nete care ating un nivel de 82 miliarde lei anual. 
Din punct de vedere al managementului datoriei, acest canal oferit de piețele externe prezintă avantajul unor scadențe mai lungi, factor care temperează considerabil riscul de refinanțare pe termen scurt, deși crește concomitent dependența economiei de apetitul și starea de spirit a investitorilor globali precum și importanța riscului valutar.


Evoluția datoriei publice și nevoia de finanțare
Pivotarea către piețele externe este determinată în mod direct de limitările structurale ale procesului de economisire internă, manifestate prin intensificarea canalului de interdependență dintre datoria suverană și bilanțurile băncilor locale. În condițiile în care nevoile brute de finanțare ating praguri record raportate la PIB, menținerea unei prezențe active pe piețele externe rămâne vitală pentru a preveni absorbția excesivă a lichidității de pe plan local. 
Deși necesarul de finanțare externă înregistrează o ușoară tendință de scădere în 2026 comparativ cu anii precedenți, el rămâne un pilon de sprijin critic într-un context marcat de deficite încă ridicate și de costuri mari ale creditului în monedă națională. Această abordare evită exercitarea unei presiuni suplimentare pe piața internă, transformând finanțarea externă într-o supapă macroeconomică obligatorie. 
Ea limitează riscul de scumpire a finanțărilor...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2026/04/Leonardo-Badea-1200x1111.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Până nu le cere iertare victimelor Protocoalelor SRI-DNA-ÎCCJ, nu mă interesează niciun Comunicat CSM]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/pana-nu-le-cere-iertare-victimelor-protocoalelor-sri-dna-iccj-nu-ma-intereseaza-niciun-comunicat-csm.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/pana-nu-le-cere-iertare-victimelor-protocoalelor-sri-dna-iccj-nu-ma-intereseaza-niciun-comunicat-csm.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Iar, despre magistrați. Mai exact, despre Comunicatul de presă al CSM, intitulat „Secția pentru judecători apără independența justiției în fața unui atac fără precedent în istoria post-revoluționară a României”.

Opa, am făcut eu ochii mari la vederea textului emis de CSM, stai să vezi că au dat un comunicat despre ce au pățit în perioada Coldea-Kovesi, aceea a Combinației Criminale SRI-DNA-ÎCCJ. Tâmpitul de mine, credeam că atunci a fost cotropită independența justiției de un atac fără precedent în istoria post-revoluționară a României.
Justiția-victimă
Dar, de unde? Documentul vorbește despre o „campanie constantă și continuă de denigrare și decredibilizare” a puterii judecătorești și despre „manifestări explicite de ostilitate” din partea unor actori politici, susținuți de „o parte din presă și ONG-urile afiliate mesajului acestora”.

Nu doar că vorbește despre o asemenea campanie, care este clar că există, ca o expresie tefelistă a nemulțumirilor generate de numirile la șefia parchetelor și nu numai. Comunicatul conține și o listă de politicieni, ong-uri, redacții și jurnaliști distinși în această campanie.
Aplaudacii de ieri, acuzatorii de azi
Curios din fire și profesie, am parcurs lista cu toată atenția. Mai toți cei pomeniți, instituții și indivizi, îmi erau cunoscuți bine din  perioada Gestapoului „SRI-DNA-ÎCCJ”. Pe acea vreme se ocupau cu încurajarea și aplaudarea crimelor comise de Gruparea de Criminalitate Organizată „Coldea-Kovesi”.

Cum altfel poate fi numită asocierea dintre cei doi, din moment ce în privința a sute de victime verdictul final a fost „fapta nu există”, sau „fapta nu este prevăzută de legea penală”? Asta, doar pentru cei care au avut zile, pentru că mulți s-au prăpădit striviți de nedreptate, înainte de a li se reda demnitatea.
Nu mă interesează, mi-am spus, după ce am parcurs documentul
De ce m-ar interesa demnitatea lor? Atunci când Justiția transformată într-o prostituata roasă de sfrenție îmbolnăvea societatea și distrugea destine, nu considerau că le este pusă în pericol demnitatea și independența.

Am mai povestit și o voi mai face. Deși aveam mulți amici magistrați, oameni care știau că pot avea încredere totală în mine și în discreția mea, nu de la ei am aflat de Protocoale. M-a tras de mânecă un ofițer superior SRI, care era îngrozit de ceea ce se petrecea.
Prietenii m-au mințit
Omul nici măcar nu mă cunoștea prea bine, dar a considerat că este de datoria lui să informeze un jurnalist și a riscat. Ceea ce mi-a povestit depășea imaginația mea în materie posibile forme de cancere statale. Am bănuit chiar că-mi întinde o capcană.

Am încercat să verific cele aflate de la el la amicii magistrați. Toți, dar absolut toți, fie au negat, fie mi-au spus că așa ceva nu este posibil. Nu, nu erau deloc din afara zonei în care operau Protocoalele. Unul dintre ei, activa chiar în DNA, într-o importantă funcție, alți doi, judecători penaliști la CAB și ÎCCJ. Sper să citească și să le fie rușine.
Inspecția CSM, un Nufărul de cartier
Așadar, mi-am spus, să fie sănătoși absolut toți magistrații, cu tot cu pensii, cu tot CSM-ul și cu toată Inspecția lui. Inspecție pe care eu nu dau mai mulți bani, decât dau pe un Nufărul de cartier, în măsură să scoată mizeria de pe orice izmană împuțită.

Acum, magistrații sar în sus și damnează liste cu diverse caricaturi care acum îi atacă pe ei, după ce ieri îi lăudau pe cei care îi călcau în picioare, în timp ce ei stăteau aliniați? Deci, care independență și care demnitate?  I-am mai văzut clamându-și demnitatea doar când a fost vorba de privilegii deșănțate. Atunci, toți au fost niște vasilicădănileți.
Să facă liste cu cine vor ei!
Pe mine nu mă interesează nimic din ceea ce au de spus. Au pierdut ocazia de a-mi (re)câștiga respectul, dacă asta poate conta. Cu atât mai mult, cu cât nu au nimic de spus, iarăși niciunul, despre numeroase instanțe din țară care funcționează și astăzi după mecanismele puse la punct în vremea Gestapoului „Coldea-Kovesi”.
Prezentare de scuze și răspundere civilă directă
Este interesat CSM de opinia mea? Sigur nu și nici nu am această pretenție enorm exagerată. Dacă însă printr-un miracol ar fi, le pot spune cum îmi pot recâștiga interesul. În primul rând, să dea un comunicat prin care să le ceară iertare victimelor justiției din Epoca „Coldea-Kovesi”.

În al doilea rând, să elaboreze un proiect de lege care să introducă răspunderea civilă directă pentru magistrați. Adică, să deschidă calea legiferării posibilității ca cetățenii să dea în judecată direct un magistrat pentru erori judiciare comise cu rea-credință sau din gravă neglijență.]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/08/mirel-curea-editorial-1024x570.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Nicușor Dan a mutat cu Veștea, dând șah PNL! Să vedem cum mută "Secta lui Ilie-Sărăcie"]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/nicusor-dan-mutat-vestea-sah-pnl.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/nicusor-dan-mutat-vestea-sah-pnl.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[

După multe calcule matematica parlamentară a dat cu virgulă și că jocurile abia încep! Ei bine, bomba a bubuit în această dimineață: președintele Nicușor Dan a anunțat oficial că Eugen Tomac și-a depus mandatul, iar noul premier desemnat este liberalul Adrian Veștea.

Nicușor Dan a înțeles rapid că „râde UE de noi” cu un guvern blocat în Parlament și a mutat rapid, lăsând la o parte utopiile tehnocrate pentru o „soluție politică”.

Haideți să facem o analiză la sânge, în cel mai pur stil chirurgical, asupra acestei rocade și să vedem cum se poziționează marile tabere: PNL, USR, AUR și PSD.
Retragerea lui Tomac: Sacrificiul programatic
Tomac s-a retras ca un domn, dar adevărul este că a fost trimis pe banca de rezerve de cerbicia politicienilor.

Când vii într-o țară în recesiune tehnică (-1,9% în T4 2025) și cu titluri de stat la dobânzi de 7,38% și propui chestii de tipul „stat agentic”, „sandbox-uri de inteligență artificială” și tăierea bonusurilor nesimțite din companiile de stat, deranjezi prea multe rețele.
Adrian Veștea: Mutarea de șah la PNL
Nicușor Dan dă PNL marea lovitură. După ce l-au refuzat pe Tomac, liberalii au ocazia să își instaleze propriul om la Palatul Victoria: Adrian Veștea. Nicușor Dan l-a descris perfect: „o persoană categoric occidentală, de dialog, preocupată de dezvoltare, care a dezvoltat aeroportul din Brașov și a lucrat mult cu bugete”.

Veștea vine cu un parcurs de 30 de ani în PNL. Nu este un parașutat politic, este un om de partid care are în spate primarii, președinții de consilii județene și structurile din teritoriu. Pentru liberali, numirea lui înseamnă recâștigarea controlului total asupra resurselor administrative.

Ilie Bolojan va avea de ales în a da voturile unui guvern care să fie conduse de un liberal, fie să refuze și să ne arate că de fapt marea sa problemă este orgoliul personal. 

[caption id="attachment_4740155" align="alignnone" width="1499"] Eugen Tomac, Nicușor Dan și Adrian Veștea. Sursă foto: captură video[/caption]
USR: Între pragmatism și frica de izolare
USR-ul s-a trezit într-o poziție ingrată. L-au refuzat pe Tomac sperând că vor negocia de pe poziții de forță. Acum, cu Veștea pe masă, USR nu prea mai are spațiu de întors. Veștea este un liberal cu profil administrativ curat, greu de atacat pe linie de corupție.

Dacă USR votează împotrivă, riscă să fie acuzați că blochează o persoană „categoric occidentală” și care știe să atragă fonduri europene.

Cel mai probabil, USR va intra la negociere pe noul program de guvernare, încercând să salveze măcar propriile poziții guvernamentale, dar vor trebui să înghită abandonarea lui Ilie Bolojan.
AUR: S-a terminat muniția cu „globaliștii”
Pentru AUR, Tomac era ținta perfectă: un tehnocrat școlit la Bruxelles care voia să digitalizeze tot, să folosească inteligența artificială și să aducă muncitori extracomunitari pe bandă rulantă.

Cu Adrian Veștea, discursul AUR își pierde din tracțiune. Veștea este un ardelean așezat, un om care vorbește despre drumuri, aeroporturi și problemele de la firul ierbii.

AUR va încerca să atace în continuare pe tema deficitului bugetar masiv de 7,9% lăsat de Bolojan, dar le va fi mult mai greu să-l portretizeze pe Veștea ca pe o „păpușă a intereselor străine”. Expectativa lor va fi agresivă pe rețelele sociale, dar în Parlament vor vota la vedere împotrivă, sperând în anticipate.
PSD: Spectatorul mulțumit care așteaptă decontul
Deocamdată la sediul din Kiseleff e liniște și se deschid sticlele de șampanie. PSD-ul a privit de pe margine cum dreapta s-a măcelărit singură în ultimele săptămâni. Prăbușirea Cabinetului Bolojan și eșecul lui Tomac sunt victorii curate pentru ei.

Cum va juca PSD cu Veștea? Simplu: vor negocia la sânge. Ei știu că Veștea, ca fost președinte de Consiliu Județean, înțelege limbajul baronilor locali.

PSD s-ar putea să nu intre direct la guvernare, dar ar putea asigura o susținere parlamentară masivă din umbră, în schimbul deblocării banilor din Programul „Anghel Saligny”. Exact acolo unde Tomac voia să finanțeze doar proiectele cu stadiu de peste 50% și a indexării pensiilor de la 1 ianuarie 2027 pe cifre mari, electorale.
Realpolitik în loc de utopie digitală
Nicușor Dan a făcut o mișcare de Realpolitik pur. A înțeles că un program de guvernare care sună ca un trailer de film SF, plin de „sandbox-uri de reglementare”, nu va trece niciodată de votul unor parlamentari care se gândesc doar la sinecurile din companiile de stat și la primăriile lor comunale.

Tomac a căzut victimă Sectei lui Bolojan. Veștea vine să salveze ce se mai poate salva din stabilitatea țării. Are cifrele dezastruoase în față, inflația de 10,7% și recesiunea tehnică. PNL are acum la dispoziție pâinea și cuțitul, dar decontul va fi uriaș dacă jaloanele PNRR nu sunt salvate până pe 31 august.

Rămâneți pe poziții, măi băieți, că de data asta chiar se împart cărțile mari!

]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2020/05/dan-andronic-editorial.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Pe ce se bazează rezistența lui Bolojan și cât va ține? Zero șanse pentru guvern minoritar PNL-USR-UDMR]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/pe-ce-se-bazeaza-rezistenta-lui-bolojan-si-cat-va-tine-zero-sanse-pentru-guvern-minoritar-pnl-usr-udmr.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/pe-ce-se-bazeaza-rezistenta-lui-bolojan-si-cat-va-tine-zero-sanse-pentru-guvern-minoritar-pnl-usr-udmr.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[La baza deciziilor categorice ale PNL și USR privind nesusținerea guvernului Tomac este perspectiva oferită de Ilie Bolojan. Pe termen mai lung, că îi poate ridica electoral. Pe termen imediat, că îi poate chiar readuce la guvern. Ambele au de-a face cu mirajul avantajelor puterii și cu optimismul că adversarii sunt mai puțin credibili și rămân fără energie. Acestea sunt însă presupuneri.

Așa cum arată politica, și nu doar în România, cu perioade tot mai scurte de calm, mișcări radicale și erodare rapidă, greu de crezut că datele actuale se vor menține. Iar șanse pentru guvern USR-PNL sunt ZERO.

Un semnal că lucrurile nu merg pentru bine pentru Eugen Tomac: vizibilitatea scrisorii lui Ciprian Ciucu

Deși media contează mult mai puțin în deciziile politice, sunt încă momente importante în care, felul în care presa încadreaza un subiect și îl ridică în atenție, devine și un indicator al unei evoluții politice. Un astfel de indicator a fost și mediatizarea scrisorii lui Ciprian Ciucu către Eugen Tomac.

La cât de largă a fost prezența subiectului în media, inclusiv pe canalele media care acum nu susțin PNL și USR; și la cât clar s-au văzut mesajele din scrisoare legate de aplecarea guvernului Tomac spre PSD – se poate spune că narativul promovat de PNL a fost autentic și cu ecou public mare.

Într-adevăr, numele propunerilor de miniștri din lista lui Eugen Tomac răspundeau destul de bine așteptării publice uriașe pentru decență profesională și onestitate în politică – și asta poate fi spus privind chiar critic la cei vehiculați ca miniștri. Problema este că publicul a devenit mult mai sceptic, prinde mult ușor substratul unei acțiuni politice și s-a impus rapid ideea că PSD are o influență mare asupra unui guvern care se dorea neutru.

Strategia PSD de a-și exercita influența din Parlament, așa cum a făcut-o în cazul Guvernului Tăriceanu nu mai ține deloc. Așteptarea este pentru claritate, iar narativul PSD are puțină susținere. Din nou, ca indicator, asta s-a reflectat în media, și după conferința de presă a liderilor PSD, în poza foarte mediatizată a fețelor îngândurate ale lui Grindeanu-Manda-Neacșu.

Zero șanse pentru un guvern minoritar USR-PNL-UDMR.

Pe termen lung, Opoziția nu înseamnă decât pierderi de oportunități și avantaje

În plan public, PNL continuă să se poziționeze alături de Bolojan, profitând de capitalul de încredere și de vizibilitatea pe care acesta le generează. Totuși, între logica electorală și logica exercitării puterii tensiunea este clară. Pe termen scurt, înseamnă doar pierderea accesului la resursele guvernării.

Politica acum a devenit mult mai tranzacțională, deciziile politicienilor acum sunt influențate mult mai mult de avantajele imediate - funcții, rețele administrative și resurse pentru primari - chiar și când asta intră în contradicție cu strategii care ar putea aduce beneficii electorale mai consistente în viitor.

Și pentru PNL, și pentru USR, este dificil să transforme într-un argument mobilizator promisiunea unor câștiguri electorale peste doi ani. Degeaba se încurajează liberalii între ei că pot sta și în afara guvernării. Iar USR au o experiență traumatizantă cu Opoziția, unde nu au reușit să crească deloc, deși argumente pentru a critica guvernarea Ciucă-Ciolacu au fost multe.

De aceea, în spatele discursurilor despre consolidare electorală, presiunea pentru revenirea la guvernare rămâne puternică. Ideea unui guvern PNL-USR-UDMR cu sprijin de la minorități și parlamentari de strânsură este o iluzie.

În plus, problema nu este doar că ar fi foarte greu de găsit sprijinul parlamentar și ar însemnna compromisuri mari ce ar anula chiar obiectivele guvernului, dar ar fi chiar și contraintuitiv în raport cu obiectivele de a beneficia electoral peste 2 ani.

Nici măcar votanții PNL-USR și suporterii lui Bolojan nu sunt încântanți de anticipate: nimeni nu mai crede real în „the greater good”

În narativul PNL-USR, anticipatele sunt văzute ca un fel de “izbăvire”. Dar nu pentru că ar rezolva real ceva, ci pentru că, pe moment, PNL și USR beneficiază de un vârf electoral pe baza susținerii pentru Ilie Bolojan. Real însă, nici măcar toți votanții PNL-USR nu sunt încântanți de anticipate.

Polarizarea Bolojan-PSD este într-adevăr mare și mulți din suporterii președintelui PNL sunt enervați de PSD și inerțiali după moțiune, dar asta nu înseamnă că oamenii chiar mai cred „în the greater good”, chiar au energie pentru politică și chef de vot. Anticipate, la nici doi ani după anularea alegerilor prezidențiale, încă nelămurite de instituțiile statului, pe fundalul de lipsă de încredere și nemulțumire adâncă față de politică, ar orienta votul multora care acum declară că votează într-un fel, într-o direcție radicală.

AUR ar avea de câștigat, PSD ar pierde, și tot echilibrul politic și așa precar de acum, în care PSD există ca și cale de mijloc față de cei care chiar vor să dărâme tot, din temelii, s-ar strica.

În primul rând, forța de atrac...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2025/06/Angelin-Ioan-2-1200x831.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Despre ciori...De la vulturii lui Petre Țuțea la realitatea administrativă]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/despre-ciori-de-la-vulturii-lui-petre-tutea-la-euro.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/despre-ciori-de-la-vulturii-lui-petre-tutea-la-euro.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Puțini intelectuali români ai secolului XX au avut darul de a comprima în câteva cuvinte adevăruri pe care alții au încercat să le explice în biblioteci întregi de tratate.

Unul dintre aceștia a fost Petre Țuțea (1902-1991) – filosof, eseist, economist, jurist, publicist și martir al temnițelor comuniste; el a petrecut treisprezece ani în închisorile regimului pentru convingerile sale. A ieșit din detenție sărac, marginalizat și lipsit de orice putere materială, dar cu o libertate intelectuală pe care puțini au avut-o.

Petre Țuțea a lăsat în urmă zeci de aforisme devenite celebre, formule scurte și tăioase care surprind esențe politice și umane imposibil de ignorat. Unul dintre acestea suna astfel:

„Politicianul este ca vulturul de sus, afaceristul este ca rața de jos care se uită la el.”

Formula poate părea brutală, dar ascunde o observație profundă despre diferența dintre perspectiva politică și cea strict economică.
România în context euro: Între orgoliu național și realitate economică
Există popoare care au dreptul să fie orgolioase, care au construit imperii, au dat lumii civilizații, au schimbat cursul istoriei și au impus modele urmate de alții. Există națiuni care pot privi cu o anumită superioritate în jurul lor pentru că au în spate secole de putere, prestigiu și, mai ales, cultură - o mare cultură.

România nu este una dintre ele, iar aceasta nu este o insultă, ci o constatare. Țara noastră nu este o mare putere economică, militară, tehnologică sau diplomatică, nu stabilește regulile jocului european, nu influențează decisiv marile decizii ale continentului; nu produce curente intelectuale globale, nu are companii care domină piețe mondiale, nu este un stat de care depinde echilibrul Europei.

România este, în cel mai bun caz, o țară de pluton; nu una dintre locomotivele continentului, ci unul dintre vagoanele care încearcă să țină pasul cu ele. O țară care, de cele mai multe ori, este mulțumită atunci când nimeni nu o observă, care rareori apare în presa internațională din motive pozitive și care, în marile dosare ale lumii, este de regulă spectator, nu actor principal.
Paradoxul adoptării monedei euro și mitul „patrioților monetari”
Și tocmai aici începe paradoxul. Atunci când trebuie să concurăm cu statele performante, explicăm doct că suntem prea mici, prea săraci și prea puțin dezvoltați. Când vine vorba despre autostrăzi, spitale, educație, productivitate sau inovare, găsim imediat o mie de motive pentru care nu putem fi comparați cu Germania, Franța sau Belgia – țară în care ne trimitem arșii, chiar și atunci când este vorba de un singur pacient – spre disprețul tacit al celor care ne privesc.

Dar când vine vorba despre moneda euro, descoperim brusc o mândrie națională aproape mistică. Dintr-odată, leul devine un simbol sacru. Dintr-odată, apar patrioți monetari care vorbesc despre identitate, demnitate și suveranitate de parcă România ar fi Elveția, Statele Unite sau Japonia.

Aceasta însă nu este mândrie, este orgoliu; iar diferența dintre cele două este fundamentală. Mândria reprezintă satisfacția legitimă pe care o simți atunci când ai realizat ceva valoros, este bucuria unei reușite reale, a unui merit autentic sau măcar a participării la o operă demnă de respect. Orgoliul, în schimb, este o părere exagerată și nejustificată despre propria importanță. Dacă mândria se sprijină pe realitate, orgoliul se hrănește din iluzii. Dacă mândria este o virtute, orgoliul este o caricatură.
Refuzul euro
În cazul României, refuzul monedei euro de către unii politicieni, atât de la putere, cât și din opoziție, pe motiv că trebuie să fim „mândri de leul românesc”, seamănă izbitor cu orgoliul omului care locuiește într-o garsonieră insalubră, dar refuză să se mute într-un apartament modern pentru că este atașat sentimental de igrasie.

Leul nu este o valoare în sine, ci un instrument. Nimeni nu devine mai patriot pentru că își măsoară distanțele în kilometri și nu în mile, după cum nicio națiune nu devine mai demnă pentru că folosește o anumită monedă.

În schimb, apartenența la zona euro reprezintă un semnal de credibilitate, stabilitate și maturitate economică. Nu întâmplător statele din Europa Centrală și de Est tratează aderarea la zona euro ca pe un obiectiv strategic.
Studiul de caz: Trecerea Bulgariei la Euro în 2026
Cel mai bun exemplu este vecinul nostru de la sud, Bulgaria, care a renunțat la 1 ianuarie 2026 la propria monedă națională, leva (cuvânt care înseamnă, de altfel, tot „leu”), și a aderat la zona euro. În timp ce la București se organizau dezbateri solemne despre „apărarea leului românesc” și despre pretinsa obligație patriotică de a păstra moneda națională cu orice preț, la Sofia clasa politică urmărea un obiectiv mult mai concret: creșterea prestigiului internațional al statului bulgar și integrarea deplină în nucleul dur al Uniunii Europene.

Bulgarii au înțeles ceva ce mulți comentatori români refuză să accepte: într o lume competitivă și i...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2025/03/Marius-Niculescu-885x1200.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Acord sau război în Orientul Mijlociu (extins)?]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/acord-sau-razboi-in-orientul-mijlociu-extins-2.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/acord-sau-razboi-in-orientul-mijlociu-extins-2.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Orientul Mijlociu traversează, în iunie 2026, unul dintre cele mai paradoxale momente din istoria sa recentă: în timp ce diplomații americani și iranieni negociază detaliile tehnice ale unui acord nuclear care ar putea redefini arhitectura de securitate a regiunii, forțele armate ale celor două state fac schimb de lovituri deasupra Golfului Persic. Doborârea unui elicopter american de atac în apropierea Strâmtorii Hormuz, riposta aeriană ordonată de președintele Donald Trump și valul de drone iraniene lansate asupra bazelor americane din regiune au transformat masa negocierilor într-un teren minat, în care fiecare incident militar poate spulbera luni întregi de eforturi diplomatice. Și totuși, în mod surprinzător, procesul diplomatic nu s-a prăbușit.

Dimpotrivă, potrivit relatărilor din presa americană, negocierile dintre Washington și Teheran au atins cel mai avansat stadiu din ultimii ani, iar părțile au reușit să restrângă divergențele la patru mari dosare nucleare. În cele ce urmează analizăm conținutul acestor negocieri, dinamica escaladării militare care le însoțește, rolul Libanului în ecuația regională și mizele financiare și energetice ale unui eventual compromis.
Un proces diplomatic ajuns la maturitate, dar fragil
Relația dintre Statele Unite și Iran a oscilat, în ultimul deceniu, între speranța unui acord cuprinzător și pragul confruntării directe. După retragerea americană din acordul nuclear din 2015 (JCPOA) și după anii de „presiune maximă”, urmați de runde succesive de negocieri eșuate, puțini observatori mai credeau într-o revenire la masa tratativelor. Cu toate acestea, contextul anului 2026 – marcat de un război de uzură între Israel și Iran, de închiderea Strâmtorii Hormuz și de costurile economice tot mai apăsătoare pentru ambele tabere – a creat o fereastră de oportunitate pe care niciuna dintre părți nu își permite să o ignore complet.

Spre deosebire de rundele anterioare, actualele discuții nu mai vizează principii generale, ci aspecte tehnice precise: cantități de uraniu, numărul instalațiilor de îmbogățire, regimul inspecțiilor și calendarul deblocării fondurilor iraniene. Această granularitate este, în sine, un semn de progres: părțile au depășit faza declarațiilor de intenție și negociază acum literele mici ale unui posibil acord. Faptul că divergențele au fost reduse la patru chestiuni centrale arată că ambele capitale consideră compromisul posibil – chiar dacă fiecare dintre cele patru dosare rămase este suficient de sensibil pentru a bloca, singur, întreaga negociere.

Cele patru dosare-cheie ale negocierilor nucleare

 	
 Soarta stocului de uraniu îmbogățit


Prima mare problemă privește stocul de uraniu îmbogățit acumulat de Iran de-a lungul anilor, perceput la Washington drept cea mai directă amenințare la adresa regimului de neproliferare. Americanii doresc ca acest stoc să fie neutralizat – fie prin scoaterea sa de pe teritoriul iranian, fie prin transformarea sa tehnică într-o formă inutilizabilă pentru scopuri militare. Semnificativ este faptul că trimisul special al Casei Albe, Steve Witkoff, împreună cu Jared Kushner, au vizitat recent laboratorul nuclear american de la Oak Ridge, tocmai pentru a examina soluțiile tehnice prin care stocul iranian ar putea fi neutralizat în eventualitatea unui acord. Această vizită sugerează că administrația americană tratează scenariul unui compromis cu maximă seriozitate și pregătește deja infrastructura necesară implementării lui.

Facem o paranteză și spunem: am căutat cele mai recente relatări și există detalii destul de concrete despre opțiunile aflate pe masă. Iată ce se conturează: Dimensiunea stocului. Iranul deține aproape 1.000 de livre (circa 450 kg) de uraniu îmbogățit la 60%, suficient pentru aproximativ 10 arme nucleare, potrivit inspectorilor internaționali, iar experții estimează că acest material ar putea fi adus la puritate de uz militar în câteva săptămâni sau chiar zile, dacă ar exista o instalație funcțională. Trump a insistat ca Iranul să predea ceea ce el numește „praful nuclear", în timp ce oficialii iranieni au repetat că țara are dreptul la un program nuclear fără arme.
Opțiunile tehnice discutate: Diluarea („downblending")
- varianta care pare să se impună. Potrivit unei relatări recente bazate pe oficiali americani, acordul ar urma să includă diluarea stocului existent de uraniu îmbogățit, mai degrabă decât predarea lui, alături de suspendarea extinsă a îmbogățirii, dezafectarea unor situri nucleare și inspecții inopinate.

Iranul ar fi oferit încă din februarie, la negocierile informale de la Geneva, diluarea stocului de la 60% la 3,67% printr-un proces ireversibil, sub monitorizarea AIEA; Conversia în pulbere de oxid de uraniu — un pas intermediar comun ambelor scenarii. Primul pas comun ar fi conversia uraniului din formă gazoasă într-o pulbere „inerent mai stabilă", ceea ce ar face transportul semnificativ mai sigur; Scoaterea din țară cu sprijin american — aici intervine vizita...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/08/alexandru-grumaz-1-1024x749.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[România lui Bolojan și a USR. Între proști și barbari.]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/romania-lui-bolojan-si-a-usr-intre-prosti-si-barbari-2.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/romania-lui-bolojan-si-a-usr-intre-prosti-si-barbari-2.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Mă uit în jur și observ că tot mai mulți oameni nu mai discută faptele, ci senzația. Iar senzația aceasta este poate mai importantă decât orice statistică. Omul de rând nu citește rapoarte ale Comisiei Europene, nu urmărește fluxurile comerciale de cereale și nici nu stă să compare cifrele bugetare. El vede doar că viața lui este mai scumpă, că taxele cresc, că statul îi cere sacrificii și că, în același timp, i se repetă necontenit că trebuie să fie solidar.

Solidaritatea este un cuvânt frumos. Dar omul acceptă sacrificiul numai atunci când înțelege scopul și când are sentimentul că este tratat cu respect. Când informațiile sunt ascunse, când cifrele sunt clasificate, când întrebările sunt întâmpinate cu superioritate morală, solidaritatea începe să semene cu obligația, iar obligația cu resentimentul.

Îmi amintesc scandalul Canalului Bâstroe. Nu mai contează acum dacă acuzațiile au fost toate adevărate, parțial adevărate sau exagerate. Ceea ce a rămas în memoria colectivă este impresia că adevărul a fost împins sub preș. Apoi au venit alte episoade, alte explicații incomplete, alte tăceri. Și, încet, în mintea omului obișnuit s-a depus sedimentul neîncrederii.
Oamenii suportă aproape orice, dar nu suportă sentimentul că sunt luați de proști.
Poți să le ceri bani. Poți să le ceri răbdare. Poți să le ceri chiar și sacrificii. Dar dacă le ceri toate acestea și în același timp le spui că nu au dreptul să întrebe, atunci începe ruptura.

Românul de astăzi vede drone explodând și fabrici cumpărate de ”investitorii” lui Zelenski. Aude povești despre averi, milioane de euro, aur și valori uriașe, care au tranzitat România și vameșii n-au întrebat nimic. Vede camioane, trenuri, convoaie, mărfuri care trec granițele. Și, mai nou, vede explodând drone în Constanța, care îi distrug turismul, drone despre care Zelenski ”a uitat” să ne anunțe… Plus miile de dezertori ucrainieni bronzându-se pe plajeje noastre.

Nu are acces la toate datele și poate că multe dintre suspiciunile lui sunt nedrepte sau exagerate. Dar nici nu primește suficiente explicații pentru a și le risipi. În acest gol dintre realitate și comunicare se nasc toate fantomele politice.

Mă întreb dacă nu cumva adevărata problemă nu este Ucraina. Nici Rusia. Nici Europa. Problema este că statul român pare să fi uitat să vorbească propriului popor. Să-i explice, să-l convingă, să-l respecte suficient încât să-i răspundă la întrebări.
În lipsa răspunsurilor, omul își construiește singur explicațiile. Iar acestea sunt aproape întotdeauna mai întunecate decât adevărul.
Aici începe drama. Nu în cifrele ajutoarelor și nici în milioanele care circulă ilegal, ci în sentimentul tot mai răspândit că țara se conduce într-o limbă pe care cetățenii ei nu o mai înțeleg. Iar când oamenii nu mai înțeleg limba puterii, încep să creadă că puterea vorbește cu altcineva, cu străinii. Ceeace transpare este propriul interes, cel de a-și pune oamenii, neamurile, amantele, în posturi din care pot mulge bani și influență. La oamenii lui Bolojan și la USR-iști se vede cel mai bine asta.

Și atunci, seara, la o cafea sau la un pahar de vin, omul simplu trage concluzia cea mai veche din lume: „Toți câștigă din povestea asta, numai noi nu.”

Sentimentul acesta, odată instalat, este mai greu de înlăturat decât orice criză economică. Pentru că sărăcia poate fi suportată o vreme. Neîncrederea, aproape niciodată.

”Trei fenomene ale timpului: invazia verticală a barbarilor, domnia proștilor, trădarea oamenilor cumsecade.
Primul: năvălesc nu barbarii din alte continente, ci, de jos în sus, derbedeii. Barbarii aceștia preiau locurile de conducere.
Al doilea: au sosit, pur și simplu, în sensul cel mai categoric, proștii și inculții la putere și, în ciuda tuturor legilor economice și tuturor regulilor politice, fac prostii, ca niște ignoranți ce se află.

Al treilea: în loc de a se împotrivi, oamenii cumsecade adoptă expectative binevoitoare, se fac că nu văd și nu aud, pe scurt – trădează. Nu-și fac datoria. Imparțialii și încrezătorii înregistrează și tac. Sunt cei mai vinovați.” — scria , încă din 1937,  Nicolae Steinhardt…

Am recitit aceste rânduri și am avut senzația neplăcută pe care o ai atunci când descoperi că istoria nu înaintează, ci doar își schimbă decorurile. Se modifică hainele, jargonul, tehnologia, ecranele devin mai subțiri, mașinile mai silențioase, telefoanele mai inteligente, dar mecanismul moral al lumii rămâne aproape neschimbat. Derbedeii urcă, proștii guvernează, iar oamenii decenți privesc în altă parte.

Ni s-a spus că omenirea evoluează. Că, odată cu știința, educația și confortul, vom deveni mai lucizi, mai responsabili, mai greu de manipulat. Că barbaria aparține trecutului. Că prostia va fi corectată de expertiză, iar lașitatea de instituții solide. Și totuși, privind în jur, am impresia că am perfecționat doar ambalajul, nu și conținutul. Barbarii de astăzi poartă costume bine croite, folosesc cuvinte englezești și zâmbesc în s...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2023/04/Octavian-Hoandra2_RzV-1024x683.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[De ce cumpără românii de pe Shein și Temu?]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/de-ce-cumpara-romanii-de-pe-shein-si-temu.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/de-ce-cumpara-romanii-de-pe-shein-si-temu.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Lecția pe care magazinele românești refuză să o învețe

Fenomenul shoppingului online de pe platformele asiatice a ajuns la o dimensiune pe care autoritățile și comercianții tradiționali o înțeleg cu greu și o pot opri și mai greu. Nu este doar o tendință românească. Se întâmplă în toată Europa, în America de Nord și în multe alte piețe dezvoltate. Însă în România efectele sunt poate mai vizibile decât în alte țări.

La început, românii cumpărau de pe Shein și Temu haine pentru toată ziua și accesorii ăi nu prea vorbeau despre asta pentru că erau desconsiderați de unii că aleg haine proaste ăi ieftine. Dar era ca o curiozitate, iar ei testau, dedicând sume nu foarte mari, cât să nu le pară rău dacă dădeau chix. O comandă din când în când, câteva produse la prețuri incredibil de mici. Apoi au urmat încălțămintea, produsele pentru casă, articolele de curățenie, decorațiunile. Mai târziu au apărut cosmeticele, electronicele și accesoriile pentru telefoane. Astăzi, mulți cumpără deja mobilă, electrocasnice și aproape orice le trece prin minte., #metoo. Toate de pe platformele chinezesti.

De ce? Explicația simplă este prețul. Explicația reală este mult mai complexă.
Noua mentalitate a consumatorului
Românii au devenit mult mai atenți la modul în care își cheltuie banii. Inflația, criza, nesiguranța economică și creșterea costului vieții au schimbat profund comportamentul de consum. Oamenii compară, verifică și caută cea mai bună ofertă.

Dar nu este vorba doar despre bani.

Generațiile de astăzi consumă diferit față de generațiile părinților și bunicilor lor. Dacă în trecut cumpărai o haină pentru câțiva ani, personal am haine de zeci de ani care sunt în stare foarte bună, astăzi mulți cumpără pentru un sezon, pentru o vacanță, pentru un eveniment sau chiar pentru o fotografie instagramabilă.

Moda se schimbă mult mai repede acum. Tendințele apar și dispar într-un ritm amețitor. Iar oamenii vor să fie în pas cu ele. Produsele de îmbracat și încălțat pentru copii deveniseră extrem de scumpe, mai ales că ele nu pot fi purtate decât o perioadă scurtă de timp. Jucăriile copiilor de asemenea.

Mulți tineri și adulți preferă să aibă zece articole diferite decât unul singur foarte scump. Preferă să schimbe culorile, stilurile și accesoriile, să experimenteze și să se reinventeze. Nu mai caută neapărat exclusivitatea unui brand celebru, de designer eventual, ci varietatea și libertatea de a alege.

A apărut astfel o nouă filozofie de consum: diversitatea contează mai mult decât exclusivitatea.
Un exemplu din experiența personală
În urmă cu ceva timp, am participat la o petrecere cu tematica anilor ’30. Organizatorii au ținut foarte mult la respectarea temei, iar ținuta era obligatorie.

Ca orice femeie care vrea să respecte evenimentul, am început să caut soluții. În magazinele clasice, oferta era limitată, iar prețurile erau destul de ridicate pentru ceva atât de specific.

Am intrat pe una dintre aceste platforme și am scris simplu, în limba română, “ținută stil anii ’30”.

În câteva secunde, am găsit zeci de variante. Nu doar rochii, ci și accesorii, mănuși, bijuterii, bentițe și sugestii complete pentru întreaga apariție, pe mai multe culori ca să am de unde alege. Și atunci mi-am pus întrebarea pe care și-o pune orice consumator rațional: de ce aș cheltui câteva mii de lei pe o ținută pe care o voi purta o singură dată și pe care, foarte probabil, nu o voi mai îmbrăca niciodată?

Cred că exact aici se află unul dintre secretele succesului acestor platforme.

Ele au înțeles că oamenii cumpără astăzi pentru experiențe. Pentru o petrecere tematică. Pentru o vacanță în Grecia. Pentru o croazieră. Pentru o aniversare. Pentru o ședință foto. Pentru serbările de la școală sau de la grădiniță ale copiilor, tot mai multe și mai diverse. Pentru un moment special.

Consumatorul modern nu mai gândește în termenii garderobei pe cinci ani. Gândește în termenii experiențelor pe care le trăiește.
Algoritmii, tot algoritmii, care ne cunosc mai bine decât comercianții
Succesul Shein și Temu nu este construit doar pe prețuri mici. El este construit pe o înțelegere perfectă a psihologiei consumatorului.

Aceste platforme îți memorează istoricul preferințelor, al căutărilor, îți urmăresc comportamentul, îți personalizează oferta și îți recomandă produse care se apropie foarte mult de ceea ce cauți. Ele nu vând doar produse, vând o experiență de cumpărare.

Este șocant câteodată, dar, de multe ori, ai impresia că platforma știe ce îți dorești înainte să formulezi clar în mintea ta acel lucru.

Asta pentru că în spatele fiecărei recomandări există algoritmi sofisticați care analizează comportamentul a milioane de consumatori și învață continuu. Algoritmii de care eu tot scriu în opiniile mele din evz.ro

Practic, comercianții tradiționali nu mai concurează doar cu alte magazine. Concurează cu unele dintre cele mai performante sisteme de analiză comportamentală din lume cărora nu prea le poți ...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2026/06/doina-gradea.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Ne-am pierdut busola, dacă și Poliția participă la linșaj!]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/ne-am-pierdut-busola-daca-si-politia-participa-la-linsaj.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/ne-am-pierdut-busola-daca-si-politia-participa-la-linsaj.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[De peste 30 de ani, polițiștii au scăpat de năravul milițienilor de a mai bate contravenienții sau infractorii în secții. De aceea, episodul de la Constanța, petrecut și vizionat de milioane de români, a fost șocant. Un polițist lovea și îi dădea cu spray paralizant în ochi unui șofer imobilizat în cabina tirului și care nu avea cum să fugă. Polițistul local nu aplica legea, ci participa la un linșaj colectiv asupra unui individ, răspunzând cu violență cerințelor galeriei de bărbați din preajmă.

Acum se derulează o anchetă. Polițiștii locali care au participat la o asemenea intervenție trebuie să explice de ce s-au comportat ca niște golani care se bat în trafic după ce s-au șicanat pe șosea.

S-a presupus că șoferul era drogat, căci lovise sau împinsese cu tirul 8 autoturisme și un autobuz. Din filmările postate pe rețelele sociale se vede că vehiculul nu avea viteză mare și circula haotic. S-a oprit într-un copac.

De ce polițistul care s-a urcat pe scara cabinei a început să lovească șoferul cu piciorul? Pe film se vede cum acesta nu a avut reacție, a luat jetul de spray în față și s-a întors cu spatele la cel care-l ataca.

Cum și unde putea să fugă șoferul, presupus drogat, când el era în cabina tirului proptit în pom?

Acestea sunt faptele petrecute în Constanța. Dar dincolo de ele există marea problemă a felului în care au intervenit polițiștii care – zice legea – „veghează la ordinea și liniștea publică”. Din această cauză am considerat că e necesar să despicăm firul în patru și să accentuez tușele acestui eveniment.

Medicii au lămurit ce s-a petrecut cu șoferul

Intervenția medicilor a lămurit ce s-a petrecut cu șoferul care a provocat accidentul în lanț: e diabetic și a intrat într-o criză hipoglicemică. Când unui om îi scade glicemia sub 80 începe să piardă controlul funcțiilor. Intervine o stare de semiconștiență, unii chiar leșină brusc.

Polițiștii, fie locali sau naționali, ar trebui să fie instruiți cu privire la astfel de situații, așa cum au învățat că la volanul unei mașini poate fi un șofer beat sau drogat. Pe Vlad Pascu care, drogat, a spulberat cu mașina un grup de studenți pietoni și a omorât doi dintre ei, nu l-a bătut niciun polițist constănțean după accidentul de la 2 Mai. Pe alți nenorociți care au comis fapte grave i-au salvat ca să nu fie linșați de cetățeni indignați.

Polițiștii trebuie instruiți că pe șosele nu circulă doar bețivi și drogați

Bolnavii de diabet nu au interdicție să conducă o mașină. Sunt învățați de medici cum să-și trateze boala și să o stăpânească. Apar, însă, și situații de excepție. Este posibil (ancheta o va lămuri) ca șoferul tirului, venit din Oradea la Constanța, să nu-și fi respectat orele de masă și de tratament, să fi acumulat oboseală după un traseu lung. Sunt cauze care provoacă criza de hipoglicemie.

Toată lumea e bine să știe că hipoglicemia poate afecta reflexele, concentrarea şi capacitatea de reacţie în trafic a unei persoane care suferă de diabet sau care se află la debutul acestei boli, fără să știe ce i se întâmplă. Un om aflat într-o astfel de criză nu trebuie bătut sau bruscat fiindcă oricum e ca o cârpă, nu se poate apăra sau fugi. Iar o violență exercitată asupra lui poate avea consecințe dramatice.

În urmă cu câțiva ani, în perioada de dinaintea pandemiei, au existat accidente în București provocate de șoferi ai RATB/STB care au suferit crize cardiace sau de diabet. Nu au existat incidente cu polițiștii sau cetățenii ca acele din Constanța, deși unul dintre autobuze s-a proptit într-un bloc. Un altul, condus de un șofer diabetic, a evitat în ultimul moment să intre întro stație de pe bulevardul Magheru.

La acel moment, conducerea de atunci a rețelei de transport public a deschis o serie de cercetări cu privire la dosarele medicale ale conducătorilor auto și s-au luat niște măsuri pozitive. Același lucru ar trebui să-l facă și șefii polițiilor locale și naționale, ca să evite ca vreun „apărător al legii” să dea dovadă de exces de zel și să participe la un linșaj colectiv a unui „nenorocit” care a comis un accident.

Violența are întotdeauna un preț

Ca jurnalist am scris despre întâmplări tragice. Din toate se puteau trage învățăminte. Un tânăr șofer a fost scuipat de un pieton care i-a tăiat calea. A coborât din mașină, l-a lovit cu pumnul, pietonul s-a lovit cu capul de asfalt și a murit. Tânărul șofer a stat niște ani după gratii pentru lovituri cauzatoare de moarte.

Alți doi tineri bucureșteni au fost târîți doi ani prin sălile de judecată fiindcă au pedepsit cu pumnul un hoț din mașini. Proprietarul unui autoturism l-a surprins într-o noapte pe hoț când îi demonta casetofonul din mașină (anii 90). L-a luat la bătaie. I-a sărit în ajutor și un vecin polițist. Hoțului i s-a făcut dosar penal, dar i-a dat în judecată pe tineri că l-au bătut.

Exemple sunt multe, le-am tot împărtășit cititorilor de presă și pentru că ele reprezintă semnale de alarmă pentru situații critice. Să nu ne pierdem ...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2024/02/simona-editorial.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Fenomenul „Clanul Cămătarilor”. Codine, ești cel mai mare șmecher pitic din tot spațiul public]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/fenomenul-clanul-camatarilor-codine-esti-cel-mai-mare-smecher.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/fenomenul-clanul-camatarilor-codine-esti-cel-mai-mare-smecher.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Apropos de marea controversă din jurul marelui documentar realizat despre clanul Cămătaru la Pro TV de către amicul Anghel Damian, pe care îl invit să citească asta, și despre marea carte a lui Codin Maticiuc, marele creator al eroului Nuțu în marele nostru spațiu public. Practic, cel mai acultural din UE, cu cele mai mari festivaluri de manele din lume, cu cel mai mic consum de carte din Europa și cu cel mai mare consum de jocuri de noroc și camătă pe cap de locuitor. Altfel, felicitări, foarte bun! Mai bun decât ăla cu Recorderul anti-Lia.

Codine, vorba lui Naumo, ai redevenit Poponeț cu cartea asta a ta de juma de milion de coco. Hai să-ți zic și #dece. Băi băiatule, erai, după cum bine știi, pe lista mea de invitați la radio Guerrilla. Nu mai ești. Știu, ți se rupe: ai scris o carte care va face juma de milion de euro net, pe puțin; ești și mai influencer cu cei peste 600k de falăuărși; te invită toți DJ-ii pe la podcasturile lor de jurnaliști pirați. Știu, ai semnat cu Netflix pentru „Miami Bici”. Ești, ca între pitici ți-o zic, cel mai mare șmecher pitic din tot spațiul public.

Te-am cunoscut la fostul nostru prieten comun și cineast, Dan Chișu, ultimul golan povestaș mai pe gustul meu, și mi-ai fost simpatic că ești asumat pe ce faci sau pe ce nu vrei să faci.

[caption id="attachment_4251817" align="alignnone" width="1078"] Codin Maticiuc. sursa: EVZ[/caption]

Bun, hai acuma să-ți explic de ce „cover-up-ul” tău justificativ-explicativ și „mash-up-ul” tău comparativ cu Escobar, Narcos și Sean Penn nu va sta niciodată în picioare la coadă la cartea ta și nici în genunchi la „domnul Nuțu”. Eu fac jurnalism din 1990. Primul articol din Cațavencu se numea: „Cu cât suntem mai mulți, cu-atât suntem mai culți”. Băi, nu mai e așa! Jur pe bufanții mei de proto-hipster și pe fostul meu cercel din ureche, de băiat care o ardea prin discotecile pe valută pe vremea lui Ceaușescu: nu, e invers. Cu cât suntem mai mulți, cu-atât suntem mai proști. Deci, ratingul pe mine mă lasă suficient de rece.

Păi nu-i așa, nu pentru că tu nu ești Sean Penn. Și nici pentru că nu ești nici Cărtărescu, nici Teleșpan, și nici pentru că nu ai inventat tu p...a sau banii de la tata. Nu-i așa pentru că, atunci când faci un film despre Escobar sau Toto Rina sau alți mari mafioți ai lumii, faci un film despre un fenomen de terorism mafiot anti-judiciar sau narco-terorism, care a dominat Italia, Mexicul sau Columbia aruncând în aer șosele cu judecători, sau au executat amantele miniștrilor de justiție, sau au îngropat banii și oamenii într-atât de multe locuri pe pământ, încât nici CIA-ul nu le-a dat nici azi de cap.

„Domnu Nuțu” nu s-a bătut nici cu CIA-ul, nici cu carabinierii și nici cu judecătorii cei mai tari ai României. Și nici nu a adus statul român în asemenea „hal de nervi” încât să intre pe proprietățile private ale mafioților cu TAB-uri sau tancuri, „montându-le” probele prin curte, ca italienii pe vremea judecătorilor asasinați, Falcone, Borsellino, sau a procurorului Di Pietro. Așa că, lasă-mă cu comparația pe care ai scuipat-o repede și ușor nervos pe podcasturile de marketing la fraieri. Jurnalismul este una, șmecheria cu simț mereu acut al oportunității e altceva. E biznis. La care tu ai nas. Și spate.

Și nici domnu' Nuțu nu e vreun fenomen. Că altfel prefera să moară în „luptă dreaptă” cu organele, pe acoperișul închisorii. Gen. „Dresorul tău de fraieri și de lei” – numele cărții tale epuizate instant – este un interlop de top care, alături de fratele său, Sile, au încasat peste 30 de ani de închisoare (în SUA ar fi luat peste 250 de ani).

Fac parte din acea Românie în care Poliția e atât de coruptă, încât șefii de la „doi și-un sfert” (afacerile interne române) mai luau și ei câte o valiză „dă cheș”, de le spuneau băieților de tip Nuțu, Fane Spoitoru (domnul Ion Titișor) sau Nicu Gheară când s-o taie din fața statului de drept. Sub acoperirea că șmecherii ăștia sunt informatori speciali împotriva marilor rețele internaționale de infractori. Așa că, dacă e s-o luăm la categoria „cel mai mare șmecher român”, Nicu Gheară este cel mai tare dintre toți, că e și acționar la o televiziune care bagă „marfă vie” din fashionul mondial.

[caption id="attachment_4683675" align="alignnone" width="1609"] Nuțu Cămătaru. Sursă foto: Captură video[/caption]

Fraierii lui Cămătaru sunt niște victime și victimele suntem cam toți, în țara în care exemplele proaste domină spațiul public. Ba mai mult, pe Google apare în front-line-ul căutărilor „nuțu cămătaru carte”. În același timp în care statul este declarat oficial „eșuat” de cel care ar trebui să bage vaporul în port, nu în gard. Băiatul ăla cu „România Educată”.

Uite, și eu l-am cunoscut pe Fane Spoitoru și l-am intervievat pe Miron Cozma, sau pe Costel Bobic. Dar admirația mea omenească și jurnalistică s-a îndreptat spre altcineva, un alt tip de șmecher, ceva mai eroic: maiorul Florea, căruia „domnu' Spoitoru” i-a tăiat mâna cu spada, dar care a băgat ...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2026/03/Liviu-Mihaiu-1200x659.jpg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[De ce nu-şi cere măcar scuze Ucraina de la noi]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/de-ce-nu-si-cere-macar-scuze-ucraina-de-la-noi.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/de-ce-nu-si-cere-macar-scuze-ucraina-de-la-noi.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Despre drona care era să facă praf Constanţa s-a analizat şi s-a răsanalizat. Pe lângă tâmpiţii de serviciu, care sar la orice eveniment cântând aceleaşi şlagăre pe care le cunoşteţi, au fost şi oameni pregătiţi, care ştiau foarte bine despre ce vorbesc.

Deci, drona era ucraineană, nu aşa cum s-a spus la început, rusească. Deci, drona nu a fost scăpată nicio clipă de sub control. Avea ţintă cel mai sensibil punct al Portului Constanţa. Au explicat specialiştii, făcând inclusiv comparaţie cu Beirutul, ce s-ar fi putut întâmpla şi la noi. Drona nu şi-a atins obiectivul, adică de a arunca în aer Constanţa, pentru că am avut un mare noroc, pe care cei care au plănuit acţiunea nu l-au luat în calcul.
De ce nu-şi cere măcar scuze Ucraina de la noi
Flotoarele acelea prăpădite, baraj împotriva unei eventuale deversări poluante, în care maşinăria infernală s-a împotmolit. Traseul dronei se ştie la milimetru, pentru că ea a fost dirijată prin Starlink, sistem care, după cum se ştie, aparţine partenerului nostru strategic, SUA. Despre al cărui vicepreşedinte, doamna ministru de extrene cu nume de măsură în care se vinde rachiul în bodegile de prin gări a spus că este un necioplit şi un  bătăuş.

Deci, drona a mai demonstrat că în fruntea ţării avem nişte incapabili. Şi nu mă refer doar la premierul demis, care se uită în continuare crunt la noi, că nu a mai apucat să ne mai belească de ceva bani cu birurile lui numite pompos reformă, sau cel desemnat, care lăcrimează în colţul ochilor, aducându-şi aminte de „Ozana cea frumos curgătoare şi limpede ca cristalul”.

Şi, ca să încheiem cu toate aceste analize, să spunem că există un raport, clasificat drept secret, în care este analizat la sânge acest eveniment, dovadă că, totuşi, avem şi specialişti, dar nu sunt membri de partide. Este menţionat inclusiv impactul pe termen lung. Pentru că pe lângă dezastrul pe care l-ar fi produs pe moment explozia obiectivelor vizate, ar fi fost şi un impact pe termen lung. Spre exemplu asupra agriculturii noastre.

Se ştie că România este unul dintre cei mai mari exportatori de cereale din UE. Se ştie şi că fermierii români sunt în pragul falimentului, pentru că vara trecută grânele venite din Ucraina, mult mai ieftine pentru că nu respectă nicio normă europeană, le-au făcut o crâncenă concurenţă neloială, deşi, teoretic, nu li s-a dat voie decât să tranziteze pe aici, ca să nu moară de foame Africa. Africa nu a murit de foame, dar grânele ucrainene au rămas aici, la noi, dar şi în Polonia sau Bulgaria. Fermierii de acolo au fost apăraţi de statele respective, după ce au iniţiat proteste. Ai noştri au rămas doar cu protestele.

Şi ca să încheiem cu argumentele împotriva minciunilor oficialităţilor noastre, în spitalele din Constanţa s-a dat cod alb, adică tot personalul care era în serviciu a rămas pe loc, înştiinţat că nu mai pleacă la încheierea programului, iar cei liberi au fost chemaţi de acasă, cu mult înainte ca Nicuşor Dan să ne spună ora la care ucrainenii l-au anunţat că are o bombă în izmene şi în curând va exploda. Deci, ştiau că va fi un dezastru, încercau să se pregătească, cu mult înainte să ne mintă pe noi că au aflat de dronă.

Şi acum, să vedem de ce Ucrainei nu-i pasă de România. Nici măcar pentru a-şi cere scuze, cu toate că, datele care ies la iveală cu fiecare zi dovedesc un atac sub steag fals asupra statului NATO România. De ce nu face Ucraina măcar ce a făcut cu Grecia, care a găsit şi ea o dronă hălăduind prin apele ei teritoriale. Care nici măcar nu a explodat, dar grecii au fost extrem de fermi cerând explicaţii şi scuze. Şi le-au primit. La noi, e concurs de ascuns incompetenţa şi de dat cu stângul în dreptul.

Ca să ne răspundem la întrebare, de ce nu-şi cer scuze, trebuie să ne întoarcem puţin în timp. Pe data de 2 septembrie 1991, nava Rostok, sub pavilion ucrainean, a eşuat şi s-a pus de-a curmezişul Canalului Sulina, blocând navigaţia navelor mari mai bine de 10 ani şi aducând pierderi de sute de miliarde de dolari staului român. Am fost de mai multe ori la faţa locului, în comuna Partizani, unde zăcea nava blocând şenalul navigabil.

Am discutat cu localnicii, care, întâmplător, cunosc foarte bine limba rusă. Mi-au declarat că echipajul, după naufragiu, a sărit pe mal, foarte vesel, au deschis câteva sticle de votcă şi s-au cinstit, sporovăind până au venit să îi recupereze. Nu a rămas nimeni de pază la nava eşuată. Nici atunci Uicraina nu şi-a cerut scuze. Deşi măcar atâta lucru meritam. De ce a naufragiat nava plină cu laminate, adică foarte greu de scos sau de pus pe linia de plutire?

În octombrie 2001, au demarat lucrările la Canalul Bîstroe, care au fost accelerate începând cu 2004. Ciudat că, deşi era pusă în pericol Delta Dunării, una dintre perlelel naturale unicat ale Europei, niciun ONG îngrijorat de mediu nu a făcut niciun fel de scandal.

Nu reclamaţii pe la forurile internaţionale, nu plângeri pe la tribunale, aşa cum a făcut, spre exemplu ONG-ul Declic, care a o...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2021/02/sorin-ovidiu-balan-editorial-1024x662.png" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item>
					<item>
							<title><![CDATA[Avertismentul „cuplului Trump-Hegseth”: Europa, trezește-te!(I)]]></title>
							<link><![CDATA[https://evz.ro/avertismentul-cuplului-trump-hegseth-europa-trezeste-tei.html]]></link>
							<guid isPermaLink="true"><![CDATA[https://evz.ro/avertismentul-cuplului-trump-hegseth-europa-trezeste-tei.html]]></guid>
							<description><![CDATA[]]></description>
							<content:encoded><![CDATA[Avertismentul „cuplului Trump-Hegseth”. În timp ce Asia decodează rapid noul realism de la Washington și se adaptează din mers, Europa rămâne blocată într-o matrice ideologică expirată. Vremea diplomației de catifea a apus.

Un mesaj rostit în Asia, dar adresat în bună parte unei Europe adormite în propriile iluzii, pune aliații de pe vechiul continent în fața unui test de supraviețuire geopolitică: fie își reformează radical gândirea strategică, fie își asumă abandonul total din partea Washingtonului.

Mesajul a fost transmis recent de către Pete Hegseth – Secretarul de război al SUA -  la summit-ul anual de securitate Shangri-La Dialogue de la Singapore. Duritatea reprezentantului administrației de la Washington este extremă. Autorul moral este Donald Trump, iar cel material, Elbridge Colby, subsecretarul – a se citi ,,comisarul’’ – politic al Pentagonului.

Parteneri, nu protectorate și proconsuli

În discursul său, Pete Hegseth, a trasat o linie de demarcație brutală între trecutul idealist și prezentul tranzacțional al geopoliticii globale din ,,era Trump’’. Mesajul, livrat sub deviza „parteneri, nu protectorate”, redefinește complet termenii alianțelor americane, prioritizând pragmatismul militar în detrimentul retoricii clasice,  aparținând vechii matrici democratice crescută pe ruinele Războiului Rece.

În timp ce aliații asiatici - cărora li se adresa șeful Pentagonului - dau semne că înțeleg noua ecuație bazată pe contribuții financiare și descurajare strategică, cancelariile europene par blocate într-un anacronism moralist, riscând degradarea din statutul de parteneri strategici în cel de simple „piese de decor” geopolitic.

Sfârșitul mesianismului global: Interesul bate doctrina

Multă vreme, diplomația de la Washington a funcționat ca o firmă de caritate geopolitică. Se împărțeau garanții de securitate în schimbul unor promisiuni vagi privind democrația liberală, drepturile omului și „ordinea internațională bazată pe reguli”. O viziune romantică, extrem de costisitoare pentru contribuabilul de peste Atlantic, dar extrem de confortabilă pentru aliații europeni, obișnuiți să-și finanțeze sistemele sociale generoase din banii economisiți de la apărare.

La Singapore, Pete Hegseth a coborât cortina peste această piesă de teatru, sub textul căreia, Donald Trump a refuzat să-și pună semnătura. Noua logică a Washingtonului pune pe primul loc primordialitatea intereselor naționale naturale.

Realism strategic versus cruciade ideologice

Acum, nu mai vorbim despre cruciade ideologice sau pornite din rațiuni ideologice - de pe pământ american - ci despre realism strategic. Statele Unite își reorganizează alianțele pe criterii de utilitate, nu de afinitate doctrinară. În tot acest timp, europenii par să fi rămas blocați în anticamera istoriei.

De la Bruxelles la Paris, Roma și Madrid, elitele politice încă mai cred că recitarea din tratatele privind drepturile omului poate opri o rachetă hipersonică lansată de Moscova. Berlinul a înțeles câte ceva, Varșovia puțin mai mult.

Incapacitatea cronică a unei mari părți din vechiul continent de a se adecva acestei realități tranzacționale frizează ridicolul. În timp ce lumea se reîmparte pe bază de bilanțuri contabile și capacități de producție militară, Bruxelles-ul organizează simpozioane despre standarde etice în politica externă și diplomație.

Programul SAFE, de exemplu  - un lucru bun, în esență – a generat mai multă polemică decât arme, iar acestea din urmă vor fi cu o generație în urma celor americane.

Modelul asiatic versus iluzia europeană

Hegseth a validat, implicit, tradiția strategică asiatică: în Extremul Orient, valoarea unui aliat se măsoară în utilitate strategică, nu în puritate ideologică. Asia nu a avut niciodată luxul moralismului european; acolo, securitatea este o chestiune de supraviețuire matematică, nu de corectitudine politică. Această viziune pragmatică americană lovește direct în dogma europeană a „convergenței valorilor”.

Washingtonul a înțeles că un numitor comun politic este irelevant dacă partenerul nu poate alinia pe front două divizii funcționale. Convergența intereselor concrete a devenit noul standard de aur.

Ironia face ca europenii să privească încă de sus această abordare, considerând-o „cinică” sau „tranzacțională”. Ei preferă să rămână o comunitate de valori – o formulă elegantă pentru a descrie un club de state care vorbesc frumos, dar nu pot produce suficiente muniții nici pentru un conflict regional de uzură. Critica adusă de Hegseth este subtilă, dar devastatoare: America nu mai are timp de pierdut cu aliați care oferă doar sprijin moral și comunicate de presă îngrijorate.

Moartea asistată a retoricii: Securitatea se măsoară în rezultate

Pentru noua administrație de la Casa Albă, retorica politică a devenit zgomot de fond. Uneori asurzitor, alteori inexistent. Epoca discursurilor kilometrice despre „solidaritate transatlantică” s-a încheiat. Singurul indicator de perfor...]]></content:encoded><enclosure url="https://evz.ro/wp-content/uploads/2022/06/George-Milosan-1-1024x887.jpeg" length="1024" type="image/jpeg" />		
					</item></channel></rss><!-- end of xml string -->