FC Vaslui - FC Braşov 2-1

FC Vaslui s-a impus, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, în faţa formaţiei FC Braşov, într-o partidă din etapa a 4-a a Ligii I la fotbal.

Dacă braşovenii au plecat aşa cum au venit din Moldova - cu şapte puncte strânse în primele trei etape, fiind la egalitate cu mai multe echipe în fruntea ierarhiei din acest sezon -, vasluienii au obţinut prima victorie din acest sezon prin golurile marcate de Papp şi Pouga. Pentru oaspeţi a punctat Cristi Ionescu, din lovitură liberă.

Înaintea succesului cu FC Braşov, oamenii spaniolului Lopez Caro înregistraseră doar două remize, cu nou-promovatele FCM Târgu Mureş şi Universitatea Cluj, ambele încheiate cu scorul de 1-1, şi un eşec, 0-2, în Giuleşti, în faţa Rapidului.

FC Vaslui - FC Braşov 2-1 Au marcat: Papp (20), Pouga (66) - Ionescu (22) FC Vaslui: Kuciak, Milanov, Papp, David Rivas, Hugo Luz, L. Sânmărtean, Gladstone, Wesley, Pavlovici, Aticah, Adailton. Antrenor: Lopez Caro

FC Braşov: Mincă, Cr. Ionescu, Ad. Rusu, Oros, I. Voicu, Chipciu, M. Cristescu, Ilyes, Williams, Hadnagy, Cătălin Dedu. Antrenor: Daniel Isaila REZULTATE ETAPA A 4-A A LIGII I Urziceni - U Cluj 0-1 CFR Cluj - Astra 2-2 Bistriţa - Pandurii 3-0