FC Liverpool a câștigat Liga Campionilor. „Cormoranii” au câștigat finala cu Tottenham, disputată la Madrid

FC Liverpool a câștigat Liga Campionilor. „Cormoranii” au câștigat finala cu Tottenham, disputată la Madrid

FC Liverpool și-a trecut în palmares cea de-a șasea Ligă a Campionilor, după ce a învins-o pe Tottenham, sâmbătă, la Madrid, scor 2-0.

Liverpool a pus mâna pe un nou trofeu al Ligii Campionilor (al șaselea), după ce s-a impus în finala cu Tottenham, găzduită de „Wanda Metropolitoano” din Madrid, scor 2-0. Meciul a debutat furtunos și „cormoranii” au beneficiat de o lovitură de la 11 metri, în secunda a 22-a, după un henț comis de Moussa Sissoko. Mohamed Salah a transformat și oamenii lui Jurgen Klopp au plecat la drum cu un avantaj ce avea să se dovedească decisiv. Ambele echipe au dezamăgit și au părut stoarse de puteri, mai ales că, la ora confuntării, la Madrid s-au înregistrat 32 de grade Celsius. Lovitura decisivă a venit în minutul 87, atunci când belgianul Divock Origi a punctat pentru 2-0. Tottenham pierde prima finală disputată în LC, Liverpool ridică trofeul după ce anul trecut a fost învinsă în ultimul act de Real Madrid, scor 1-3.