Ministrul Justiţiei a propus două nume controversate pentru funcţiile de şef la DNA şi procuror general.
După două luni de selecţie a candidaţilor pentru funcţiile de procuror general al României şi procuror - şef al DNA, ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a scos din mânecă două propuneri surprinzătoare. La şefia DNA, favorit este Ioan Irimie, un fost procuror comunist, iar la conducerea Parchetului General, Tiberiu Niţu, un militar-revoluţionar. "Am chibzuit foarte mult, am meditat cu multă seriozitate la opţiunea asta, de altminteri şi extrem de limitată, pe care am avuto la dispoziţie", a încercat să motiveze Mona Pivniceru cele două alegeri. Procedura de selecţie demarată de aceasta a fost contestată de mai mulţi procurori cu experienţă, care au refuzat să-şi depună candidaturile. Au fost doar zece candidaţi pentru cele două posturi. Unul dintre contestatari este fostul şef al procurorilor anticorupţie, Daniel Morar, care a explicat că oamenii buni din DNA nu s-au înscris la acest concurs. "Una dintre întrebările procurorilor a fost: "Ce o să faceţi ,doamnă ministru, dacă se prezintă doar exoticii?" Răspunsul a fost: "Dacă o să se prezinte doar exoticii, o să numesc exotici", a explicat Daniel Morar de ce nu şi-a depus candidatura pentru funcţia de procuror general. Fostul procuror general al României, Laura Codruţa Kovesi, iniţial a candidat la şefia DNA dar, ulterior, a anunţat că nu se va prezenta la interviu. Detalii din cariera şi anchetele instrumentate au fost făcute publice. Surse din CSM spun că cei doi au şanse slabe pentru a fi numiţi în funcţiile de conducere. Va influenţa relaţia cu SUA Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat că alegerea celor doi este un test pentru România. "Pentru SUA, acest proces de selecţie va fi un criteriu foarte important, care va influenţa percepţia asupra parteneriatului nostru strategic cu România",a explicat diplomatul american. "Un frânar al dosarelor" Consiliul Superior al Magistraturii îi va intervieva pe cei doi procurori la 22 noiembrie. Avizul instituţiei este unul consultativ, iar decizia finală aparţine preşedintelui României, Traian Băsescu. Fostul magistrat militar Dan Voinea a declarat că Niţu este "un frânar al dosarelor Revoluţiei": "Din punctul meu de vedere, este un abuz încercarea lui de a ajunge procuror general. Eu zic că nu merită. Nu ştiu să fi făcut vreun dosar mai de Doamne - ajută". Despre Irimie, Dan Voinea arată că a făcut o parte din dosarele Revoluţiei din Sibiu: "Se vedea că au fost muncite, în rest, toate celelalte erau închise". Viorica Stoica: "Ministrul azi e, mâine nu mai este!" Viorica Stoica, procuror la Parchetul Instanţei Supreme şi unul dintre magistraţii care au candidat pentru ambele funcţii scoase "la bătaie", a declarat, în exclusivitate pentru Evenimentul Zilei, că în opinia ei această nominalizare nu putea fi făcută de ministrul Justiţiei fără a avea o consultare la nivel politic. "Nu comentez în nici un fel aceste nominalizări. Dacă aşa au considerat forţele... Cred că este vorba de o consultare la nivel politic. Părerea mea personală este că funcţia de procuror general este o funcţie mult prea importantă pentru ca decizia să fie luată de un singur om. Procurorul general trebuie asumat de la ministru, la guvern, la preşedinte. Această nominalizare nu poate fi făcută fără a consulta toate celelalte forţe: politice, de conducere a ţării, CSM, având în vedere că avem Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV).Nu răspunde doar ministrul Justiţiei, pentru că ministrul azi e, mâine nu mai este!", a declarat procurorul Viorica Stoica. Surse politice au precizat, pentru "Evenimentul Zilei", că Mona Pivniceru ar fi preferat să o nominalizeze pe Elena Hach, cea pentru care Pivniceru şi fostul preşedinte al AMR Viorica Costiniu au făcut campanie electorală la alegerile pentru un loc în Consiliul Superior al Magistraturii. Dar balanţa ar fi fost înclinată dinspre USL, Niţu fiind susţinut de PSD. Tiberiu Niţu a fost coleg de facultate cu Victor Ponta, azi premier, şi cu Dan Şova, promoţia 1995 a Facultăţii de Drept Bucureşti. Surse din magistratură susţin că cei doi "au fost aruncaţi" în faţă, pe post de carne de tun, şi că de fapt echipa pentru care s-ar dori victoria este cea formată din procurorul Elena Hach pentru procuror general şi Claudiu Dumitrescu, pentru şefia DNA.
A închis dosarele Revoluţiei din '89
- PROPUNEREA MONEI pentru DNA: "Mi-am dat demisia ca să nu apar cu revocare din funcţie"
- EXCLUSIV Dan Voinea: Tiberiu Niţu, un frânar al dosarelor Revoluţiei
- CSM discută ALEGERILE MONEI PIVNICERU peste trei săptămâni. Candidaţii: un procuror comunist şi un soldat-revoluţionar