Asociem singurătatea cu izolarea, cu lipsa partenerului sau a partenerei de viață și chiar cu lipsa de afecțiune.
Ne simțim singuri și când suntem înconjurați de oameni, ne lipsește ceva ce ne este greu să explicăm pentru propria persoană și cu atât mai greu să explicăm pentru cei din jur și, atunci, fugim și ne refugiem în singurătate. Ființele umane sunt pregătite și condiționate de a-și trăi viața în compania altora.
Ceea ce înseamnă că interacționăm în societate, într-o lume a relațiilor împărtășite cu familia, prietenii, vecinii, colegii sau cu grupurile de interese comune. Când vorbim despre singurătate, este important să ne reamintim că poate fi o combinație între o stare reală și o percepție pe care persoana o are despre sine. Sunt persoane singure care se bucură de singurătate și sunt persoane care, deși sunt într-o relație sau sunt înconjurate de alte persoane, se simt singure. Un astfel de sentiment de singurătate va depinde întotdeauna de modul în care o persoană este percepută în mediul ei social.
Când suntem singuri putem să lenevim, să ne simțim bine, să ne relaxăm, să ne bucurăm de natură, să facem plajă, să ne plimbăm, să medităm sau pur și simplu să facem ceea ce ne place fără intervenția altor oameni. Cu toate acestea, de multe ori, ne este teamă să fim singuri, iar această stare ne aduce în situația de a intra în relații nepotrivite, cu persoane nepotrivite, și viața ni se transformă într-o adevărată agonie, pentru că nu cunoaștem nici fericirea și, de cele mai multe ori, ieșim mai afectați pentru că nu avem sentimente autentice și pentru că nu ne simțim capabili să stârnim nimic frumos în cel de lângă noi. În aceste cazuri există o dependență afectivă, în care o persoană se angajează într-o relație doar pentru nevoia de a avea o companie, chiar dacă aceasta înseamnă acceptarea compromisurilor, cum ar fi abuzul verbal sau fizic, infidelitatea sau alte abuzuri care sărăcesc chiar esența ființei care le tolerează, plătind un preț foarte mare pentru a avea un partener.
În consecință,credința falsă că singurătatea este astfel evitată nu este altceva decât o iluzie, deoarece nu numai că astfel de așteptări nu sunt îndeplinite, ci ele deterioreză din ce în ce mai mult calitatea vieții. Doar atunci când suntem singuri putem intra în legătură cu noi înșine. Această oportunitate ne permite să ne vedem și să evaluăm dacă suntem într-adevăr ceea ce dorim să fim și dacă facem ceea ce vrem să facem. Iar dacă această imagine nu este în acord cu așteptările noastre, este timpul să ne întrebăm ce facem acum pentru a o realiza. Și dacă despre acest subiect se pot spune multe, puțini sunt cei care știu că: l Singurătatea nu ține de câți prieteni ai; l Mai mult de 60% dintre oamenii singuri sunt, de fapt, căsătoriți; l Singurătatea este contagioasă în mediul virtual; l Singurătatea dezvoltă problemele de inimă; l Atunci când ne simțim singuri, organismul produce mai mult colesterol; l Singurătatea mărește nivelul de stres pe care îl resimțim peste zi; Singurătatea îmbracă mai multe forme și suntem tentați să-i vedem mai mult laturile care ne provoacă suferință decât cele care ne ajută sau care ne dezvoltă.
Chiar și când suntem înconjurați de familie sau de prieteni ar trebui să petrecem timp singuri pentru a ne gândi, pentru a lua decizii și pentru a nu dezvolta dependență față de cei din jur.