Cu o zi înainte, s-a certat cu tatăl ei care nu voia s-o lase să iasă în stradă. „Eu despre ziua de 16 decembrie 1989 am aflat seara, târziu, când un grup de manifestanţi au ajuns pe strada Gheorghe Lazăr şi strigau «Veniţi cu noi», «Jos Ceauşescu». Atunci am înţeles că se întâmplă ceva foarte important în oraş şi din cauza acestui lucru m-am certat cu tatăl meu, care nu mi-a dat voie să ies din casă”, povestea Corina Untilă.

„Lumea era foarte bucuroasă”

S-a alăturat, totuși, coloanei de manifestanţi: „Era o atmosferă extraordinară. Ne uitam unii la ceilalţi şi parcă ne cunoşteam de foarte multă vreme între noi şi eram foarte buni prieteni. Era o atmosferă de apropiere între oameni şi eram bucuroşi că puteam striga cu voce tare «Jos Ceauşescu», «Jos comunismul», «Vrem libertate». În acea noapte am mers pe mai multe trasee: pe Calea Lipovei, Aradului, apoi spre centru. Erau grupuri de manifestanţi care se plimbau în mai multe zone pentru a convinge lumea să ni se alăture şi să ne întâlnim cu toţii în centru. Am făcut aceste trasee, iar pe parcursul drumului am călcat pancartele cu Ceauşescu, iar lumea era foarte bucuroasă”.

Un TAB și trei rânduri de soldați

Pe 17 decembrie se îndrepta, într-o coloană de protestatari, spre Comitetul Județean de Partid: „La capătul străzii ne așteptau un TAB și trei rânduri de soldați. Era clar că nu vom putea trece de ei. Ne-a spus comandantul lor să mergem acasă și oamenii au spus: „Suntem frații voștri, de ce faceți asta?”. Ne-am prins de brațe și am început să cântăm „Deșteaptă-te, române” și ne-am îndreptat spre ei. Și atunci au început să tragă cu pușca. Eram cu un coleg de la școală, pe care îl știam din vedere. A zis „hai să fugim, că ăștia chiar trag”. Nu aveam unde să fugim că într-o parte era Bega, iar în cealaltă un gard înalt pe care nu puteam să îl sărim și în spate erau oameni peste tot. M-am întors spre coleg și i-am spus „unde să fugim?”, iar în acel moment m-au împușcat și pe mine”.

Ne-am ținut de răni să nu pătăm mașina omului

A pus mâna la spate, a văzut sânge și și-a dat seama că a fost împușcată. Respira greu, îi era foarte sete și transpira rece. S-a îndreptat spre spatele coloanei unde oamenii se organizaseră să ajute răniții. A pus mâna pe o femeie și i-a spus că e împușcată. A fost urcată într-un Oltcit „împreună cu un alt coleg al meu, pe care ulterior am aflat cum îl cheamă. Avea în el cinci gloanțe. O femeie care stătea lângă mine avea creier pe păr. Mai era un coleg care a fost împușcat sub bărbie, i-a ieșit glonțul prin față. Ne-am ținut de răni să nu pătăm mașina omului”.
A stat în spital până pe 27 decembrie, când a fost externată la cerere: „Este atinsă coasta 11, ficatul și plămânul. Fiind tânără și sănătoasă, am scăpat. Probabil a intrat glonțul de-a latul, pentru că era gaura foarte mare la intrare. M-au operat atunci, în 17 decembrie, în zona ficatului, apoi m-au ținut în comă indusă”.
După un an, i-a fost scos glonțul, care ajunsese în omoplatul drept.

„Rana s-a cicatrizat frumos”

Membrii Comisiei de Expertiză Medicală din București au considerat, în 2015, că nu mai merită „ajutorul” și că, la cei 44 de ani, Corina „arată foarte bine”. „Nu mai corespunde gradului de invaliditate trecut în acte, criteriile s-au schimbat odată cu promulgarea noii legi din 2010!”, au informat-o sec medicii. Comisia de Expertiză din București a contestat după șase ani decizia uneia locale din Timișoara, dat fiind faptul că noul cadru legislativ al Legii 341 prevedea alte încadrări. Și că „rana s-a cicatrizat frumos”, așa cum i s-a spus eroinei din decembrie de către specialiști. „Ce ar fi vrut să vadă? O femeie total neîngrijită, ca o cerșetoare, care nici nu se mai spală? Statul ne mai împușcă o dată?!”, se întreba ea.

„Moștenirea revoluției este, din păcate, democrația română, așa cum e ea, un pic cam strâmbă din cauza legilor, de parcă clasa noastră politică nu ar face politică pentru români”, Corina Untilă, în 2014

Te-ar putea interesa și: