11 firme româneşti au semnat un cod etic prin care se angajează să nu mai facă reclame la produsele periculoase pentru copii.
Un proiect al Comisiei Europene va interzice publicitatea „mincinoasă“ la alimentele pentru copii. În acest context, în România s-a votat un cod etic prin care este interzisă publicitatea la produsele alimentare care nu îndeplinesc criterii nutriţionale stricte. Copiii au fost încurajaţi, prin reclame, să consume produse nesănătoase şi s-a ajuns în situaţia în care la nivelul UE există 22 de milioane de copii supraponderali. Dintre aceştia, 5 milioane sunt obezi. „În România, 20% dintre copiii sub 12 ani au probleme de greutate“, a precizat Magor Csibi, membru al Parlamentului European, care a promovat acest proiect. Promovarea stradală, interzisă
Toate informaţiile referitoare la gust, compoziţie şi calităţi nutritive „vor fi conforme cu realitatea“, prevede codul etic. Kraft, Coca-Cola, Nestle, Unilever, Star Foods, Burger King, Ferrero, General Mills, Kellogg’s, Mars, PepsiCo se numără printre companiile care au aderat la acest cod etic. Documentul prevede că în mass-media se vor promova doar produsele „care îndeplinesc criterii nutriţionale specifice, bazate pe dovezi ştiinţifice acceptate sau ghiduri internaţionale“.
Totodată, semnatarii codului nu vor mai face publicitate stradală la alimentele pentru copii în apropierea grădiniţ elor şi şcolilor primare, fără ca acestea să îndeplinească anumite criterii nutriţionale, şi nici promovare directă adresată copiilor în cazul în care aceştia nu sunt însoţiţi de un adult. Până în prezent, codul etic a fost semnat de 11 mari companii din industria românească, iar numărul lor va creşte. Codul nu prevede sancţiuni în cazul încălcării regulamentului, însă compania în culpă poate fi amendată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.
Studiile despre nutriţie arată că alimentaţia zilnică a copiilor se axează pe un regim foarte caloric, cu grăsimi saturate, zahăr şi sare. „Copiii consumă prea puţine fructe, legume, cereale şi vitamine. Ne confruntăm cu rate ridicate ale obezităţii“, a mai spus parlamentarul european Magor Csibi.
Ministerul Sănătăţii a fost de acord ca, pe viitor, medicii să calculeze la controalele de rutină indicele corporal al copilului, în funcţie de greutate şi de înălţime, pentru a stabili riscul de obezitate.
„Publicitatea poate influenţa alegerile şi îi poate determina pe copii să îşi convingă părinţii să le cumpere anumite produse“, arată proiectul. FLEXIBILITATE Liber la reclamele pentru medicamente În timp ce companiile de produse alimentare vor avea de înfruntat reguli mai stricte privind promovarea, companiile farmaceutice care vând în Europa ar putea beneficia de un cadru legislativ mai relaxat. Ele şi-ar putea face reclamă şi la medicamentele vândute pe reţetă, nu doar la OTC-uri, cum se întâmplă acum. Un nou proiect al Comisiei Europene ar putea permite publicitatea prin internet şi prin diferite publicaţii, dar nu şi la posturile de radio sau TV. Potrivit proiectului, datele oferite spre publicare vor fi armonizate la nivel european şi nu vor avea caracter promoţional. Susţinătorii proiectului afirmă că cetăţenii europeni nu vor fi supuşi unor informaţii de proastă calitate. „În acest sistem care se cheamă «direct to consumer advertising», pacientul este mult mai informat în decizia care se ia şi îl priveşte. De cele mai multe ori, medicul nu are timp să discute cu pacientul toate variantele de tratament. În Europa nu se va ajunge probabil la acelaşi nivel ca în SUA, unde publicitatea la medicamente cu reţetă se face inclusiv la TV“, este de părere Sorin Popescu, director relaţii externe la firma Merck Sharp & Dohme.