Bucureştenii din sectoarele 2, 3, 4 şi 5 au rămas fără apă caldă, pentru că, începând de marţi, Distrigaz a limitat cantitatea de gaze livrată Electrocentrale Bucureşti (Elcen), din cauza unei datorii de 88,86 de milioane de lei. Distrigaz a anuțat sâmbătă că a reluat furnizarea la parametri normali.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB), citat de Mediafax, Distrigaz Sud Reţele SRL afirma, într-o adresă trimisă primarului Sorin Oprescu, că are o creanţă de 88,86 milioane lei, la Elcen, reprezentând contravaloarea serviciilor de distribuţie a gazelor naturale neachitate pânǎ în prezent, motiv pentru care au fost realizate limitari în furnizarea gazelor naturale la centralele termoelectrice CET Sud şi la CET Vest ale producătorului de agent termic.
Potrivit unui comunicat al Distrigaz Sud Reţele, compania a redus cantitatea de gaz distribuită către CET Sud şi CET Vest din 30 septembrie, "ca urmare a acumulării de către Elcen a unor datorii importante de plata aferente serviciului de distribuţie prestat inclusiv pentru sezonul rece 2013-2014". "Măsura limitării a fost luată după ce au fost parcurse toate etapele de mediere în vederea eşalonarii debitelor", mai spun reprezentanţii Distrigaz.
Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti (RADET) anunţă pe site, sâmbătă, că a fost nevoită să reducă temperatura apei calde, în sectoarele 2,3,4 şi 5, din cauza reducerii presiunii şi cantităţii de gaze livrate către Elcen.
Distrigaz Sud Reţele a mai anunţat, sâmbătă, că, în prezent, a restabilit parametrii de furnizare a gazelor naturale catre unităţile Elcen din Bucureşti, urmând ca "nu mai târziu de finalul săptămânii viitoare, conform promisiunii autorităţilor responsabile, să se găseasca o soluţie acceptabilă pentru stingerea datoriei".