Evenimentul Zilei > Social > Fără căldură până în noiembrie! Copiii nu se mai duc la școală din cauza frigului
Fără căldură până în noiembrie! Copiii nu se mai duc la școală din cauza frigului

Fără căldură până în noiembrie! Copiii nu se mai duc la școală din cauza frigului

Vești groaznice pentru românii din municipiul Timișoara. Mii de cetățeni nu vor avea căldură zile la rând, din cauza unor probleme la sistemul centralizat de încălzire al Colterm, societate aflată în subordinea Primăriei conduse de Dominic Fritz. Anunțul vine în contextul în care temperaturile au scăzut foarte mult, iar vremea continuă să se răcească. Întreaga țară e amenințată de frig, ploi și intensificări ale vântului.

În urma lucrărilor edilitare din timpul verii, Colterm a anunțat furnizarea etapizată a căldurii la câteva puncte termice, însă unele dintre ele nu au fost racordate la rețea. Din cauza frigului, cursurile școlare pentru unii elevi au fost suspendate la începutul săptămânii. Colterm promite, însă, că va reglementa situația începând de vineri.

Mii de timișoreni nu au căldură

„Începând de astăzi (n.r. vineri, 15 octombrie), pe măsură ce lucrările se finalizează, începem furnizarea agentului termic de încălzire, etapizat, la toate punctele termice. Primele două puncte care vor deveni operaţionale vor alimenta şapte străzi, între beneficiari fiind şi Liceul de Informatică Grigore Moisil, care şi-a suspendat cursurile la începutul săptămânii, din cauza frigului din clase”, a transmis Colterm într-un comunicat de presă.

Mii de timișoreni, însă, nu vor avea parte de căldură până la finalul lunii octombrie, din cauză că unele puncte de încălzire nu au fost racordate la rețea. Punctul termic 21, ultimul de pe lista companiei citate, va fi racordat pe 30 octombrie. Anunțul vine în contextul în care România e lovită din plin de temperaturi scăzute, vânturi și ploi. În weekend, sâmbătă și duminică, la Timișoara se anunță temperaturi ce vor varia între 7 și 15 grade Celsius.

Elevii liceelor din Timișoara învață în frig

„La punctele termice 10A şi 10B, situate în zona Piaţa Traian, se efectuează lucrări fără a afecta furnizarea căldurii, urmând ca atunci când temperaturile exterioare o vor permite, să se realizeze cuplarea la noua reţea. De asemenea, urmează să efectuăm lucrări la Liceul de Muzică Ion Vidu şi la Liceul de Arte, pentru depistarea şi remedierea problemelor la instalaţiile interioare, astfel încât de săptămână viitoare să putem furniza căldură în parametrii”, mai arată comunicatul de presă.

Lucrările amintite anterior fac parte din proiectul de retehnologizare a sistemului centralizat de termoficare din municipiul Timişoara. Din cauza temperaturilor scăzute, companiile care execută lucrările și-au decalat termenele stabilite inițial, motiv pentru care timișorenii au rămas fără căldură, potrivit agerpres.