Un fost angajat al Euro Insol, firma care a administrat CFR Mesagerie, susține că a vândut în 2010 un vagon la fier vechi, din cele despre care șeful său, Remus Borza, spunea că ar fi fost înstrăinate de Hassan Awdi.
Numele controversatului om de afaceri libanezoamerican Hassan Awdi este asociat cu falimentarea Rodipet și punerea pe butuci a CFR Mesagerie. El a fost acuzat și condamnat definitiv în urmă cu doi ani la 8 ani de închisoare pentru delapidarea CFR Mesagerie, însă a reușit să fugă din țară înainte de pronunțarea deciziei. Procurorii DIICOT l-au acuzat pe Hassan Awdi, în esență, că a preluat CFR Mesagerie, iar apoi i-a vândut activele, bucată cu bucată, printr-un sistem tip suveică, mai multor firme pe care le controla.
Protocol ținut secret
Versiunea lui Awdi este, însă, diferită: el spune că a preluat CFR Mesagerie perfect legal, dar că statul român l-a păcălit. EVZ a contactato pe avocata libanezului, Violeta Oancea, care spune că la preluarea companiei de la stat, Hassan Awdi și asociaților lui nu li s-a adus la cunoștință existența unui protocol încheiat între CFR și CFR Mesagerie, prin care prima pompa lună de lună bani grei pentru ca ultima să își continue activitatea. O precedere a acestui protocol era că înțelegerea funcționează până la preluarea CFR Mesagerie de către un investitor. Un alt aspect despre care Awdi susține că nu i-a fost adus la cunoștință este numărul de angajați: în loc de 600, afaceristul ar fi găsit 900. Neputând face față costurilor, compania a intrat în insolvență, iar judecătoarea Elena Rovența de la Tribunalul București l-a numit Euro Insol, firma lui Remus Borza administrator. Concret, Awdi îl acuză pe Borza că i-ar fi vândut la preț de nimic (n.r. - 2.000-5.000 de lei) 170 de vagoane. La rândul său, Borza susține contrariul: că în 2006 când a fost numit administrator la CFR Mesagerie nu mai exista niciun vagon, le înstrăinase libanezul.
Libanezul Hassan Awdi a fugit din țară înainte ca instanța să pronunțe hotărârea definitivă de condamnare la 8 ani de închisoare pentru delapidare și spălare de bani.
Un vagon, vândut în 2010
EVZ a obținut o plângere penală depusă de un fost angajat al firmei lui Remus Borza, Mihail Clătici, în care scrie că el personal a vândut un astfel de vagon la fier vechi în anul 2010.
„Legat de bunurile din Stația CFR Sighișoara –vagoane tip mesagerie- în vara anului 2010 m-a sunat (...) un agent de la Poliția TF Sighișoara, care mi-a comunicat faptul că în stația CFR Sighișoara se află un vagon despre care e interesată o societate de reciclare a fierului vechi. A sunat la EURO INSOL SPRL (...) și de acolo a luat numărul meu, pentru că mă ocupam personal de SC CFR Mesagerie SA. I-am spus d-lui Borza că avem un vagon în Stația CFR Sighișoara, dar acesta mi-a zis să am rabdare, că mai avem vagoane și în alte locații din țară și spații comerciale”, scrie Mihail Clătici în declarația dată în fața procurorilor. Plângerea nu îl vizează pe Remus Borza, ci pe fosta soție a lui Clătici, despre care acesta scrie că și-ar fi însușit cei 5.000 de lei, prețul vagonului vândut la fier vechi.
Ce susține Remus Borza
EVZ l-a contactat pe Remus Borza pentru a-l întreba care afirmație este adevărată; cea a fostului său angajat, potrivit căruia în 2010 cel puțin un vagon al CFR Mesgerie a fost valorificat la fier vechi sau afirmația lui, conform căreia la momentul luă rii în administrare, la CFR Mesagerie nu mai existau vagoane, moment în care a avut loc următorul schimb de replici:
„Remus Borza: Dvs. care credeți că e cea adevărată?
Rep.: Eu v-am întrebat de dvs.
Remus Borza: Evident că ce spun eu e adevărat. Nu am avut nici o osie de vagon, darămite un vagon întreg pe CFR Mesagerie. Nu are rost să comentez elucubrații. Awdi le pusese pe numele altor firme din grupul lui. La plângerea noastră penală a demarat ancheta și, într-un final, a fost condamnat”.
Avocata lui Awdi spune că libanezul pregătește o a doua acțiune la Curtea de Arbitraj Internațional cu privire la CFR Mesagerie, după ce în martie 2015 această instanță i-a dat dreptate și a obligat statul român să-i plătească 11 milioane de euro despăgubiri pentru „afacerea” Rodipet. „O să câștige iarăși vreo 10 milioane de euro, bani pe care noi - eu și dvs. - îi vom plăti”, conchide Violeta Oancea.
Acuzațiile procurorilor DIICOT
Pe 21 decembrie 2012, DIICOT i-a trimis în judecată pe Hassan Awdi, Mehdi A. Awdi, Iordan Bădeanu și Bassam Istanbouly, pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare cu consecințe deosebit de grave și spălarea banilor. Anchetatorii susțineau că inculpații, având funcții de conducere în cadrul CFR Mesagerie SA au constituit o asociere infracțională în scopul delapidării companiei prin însușirea activelor patrimoniale de care dispunea aceasta. În acest scop, cei patru au încheiat contracte fictive de prestări de servicii, o parte dintre acestea antedatate, în baza cărora au fost înregistrate în contabilitatea SC „CFR Mesagerie” SA facturi fiscale reprezentând cheltuieli având la bază operațiuni nereale. „Acționând în această modalitate, inculpații și-au însușit din patrimoniul SC ‚CFR Mesagerie’ SA active în valoare de aproximativ 3.400.000 lei și au cauzat bugetului de stat un prejudiciu de peste 380.000 lei”, arată procurorii DIICOT.
Condamnat definitiv
Hassan Awdi, om de afaceri cu cetățenie libaneză și americană, a fost condamnat definitiv, în data de 27 noiembrie 2014, de Curtea de Apel București la 8 ani închisoare cu executare într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DIICOT pentru falimentarea companiei CFR Mesagerie. În același dosar, fratele lui Hassan Awdi, Mehdi A. Awdi, cetățean american, a primit 6 ani și 4 luni de închisoare cu executare. Prin aceeași decizie penală, Bassam Istanbouly, cetățean libanez, a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare, iar Iordan Bădeanu a primit 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare.