Fanii sunt terminați. Regele manelelor se retrage din industrie! Anunț oficial

Fanii sunt terminați. Regele manelelor se retrage din industrie! Anunț oficial

Dani Mocanu și-a anunțat în mod oficial fanii că se va „retrage” din lumea manelelor pentru a lua pe „drumul celor sfinte”.

Dani Mocanu a anunțat în această seară că renunță la cariera din lumea manelelor. Mesajul transmis de „Regele Vizualizărilor de pe YouTube”, așa cum s-a autointitulat, i-a șocat atât pe apropiați, dar mai ales pe fanii săi.

Celebrul manelist Dani Mocanu a publicat atât pe Facebook, cât și pe Instagram, o poză neagră pe care a scris cu alb un mesaj în care a dezvăluit că pe 7 ianuarie 2021 va fi ultima zi în care va cânta muzică de petrecere.

Mesajul manelistului a devenit viral

„Dragi prieteni și fani,

Ne puteți urmări și pe Google News

Vă anunț din toată inima mea și cu toată sinceritatea că nu voi mai cânta absolut deloc. Am câteva proiecte terminate deja, pe care le-am programat până la data de 7 ianuarie 2021, iar apoi, voi lăuda pe Domnul Iisus prin cântări duhovnicești.

Eu și familia mea suntem credincioși de când ne știm și cred că a venit momentul în care să vestesc oamenilor ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi!!!”, este mesajul ciudat, scris de celebrul manelist pe contul său de Facebook.

Postarea de pe pagina sa de Instagram a fost însoțită de următoarea descriere: „Dragi prieteni și fani Dumnezeu să fie cu noi! Aceasta este alegerea mea. AMIN”.

Reacția faniilor

Mesajul lui Dani Mocanu a strâns multe aprecieri, dar și comentarii. Unii l-au felicitat pentru decizia lui, alții l-au ironizat. ”Boss, ai luat covid?”, a fost unul dintre comentarii.

„Mi-a crescut respectul față de Dănuțul nostru”, „Bravo faci un lucru minunat bravo” și „Bv tot respectul domnul să te binecuvânteze”, au fost alte comentarii, pe pagina de Facebook a artistului.

Alții au fost chiar supărați din cauza mesajului publicat de Dani Mocanu. ”Dani… Ești ultimul la care mă așteptam să mă dezamagească. Tu ești făcut pentru asta frate. Nu poți renunța să cânți. Ai mulți fani ce ti-au fost alături. Nu îi poți abandona”, „Dănuțule, știi că ești fratele meu și te iubesc din toată inima, dar nu îmi fă una ca asta pentru mine și pentru fanii tăi”, i-au scris aceștia.

„Stai la loc Dănutzule că locul tău e pe 1 greule”, „Ne bagi în depresie”, „Mocane lasă prostiile că vreau să-mi Cânți la nuntă frate altfel nu mă mai însor” și „Nu pot să cred sunt fana ta nr unu îmi plac toate cântecele tale”, au fost alte comentarii, conform Cancan.