Evenimentul Zilei > Sport > Fanii lui Dinamo chemați să strâgă rândurile. Mesajul transmis de Peluza Cătălin Hîldan
Fanii lui Dinamo chemați să strâgă rândurile. Mesajul transmis de Peluza Cătălin Hîldan

Fanii lui Dinamo chemați să strâgă rândurile. Mesajul transmis de Peluza Cătălin Hîldan

Fanii dinamoviști sunt chemați să strângă rândurile și să ajute în continuare echipa pe care o iubesc pentru a depăși momentele grele prin care trece.

Fanii echipei Dinamo, inițiatorii „Programului Doar Dinamo București” (DDB), au ales o modalitate inedită prin care să atragă noi sponsorizări. Reprezentanții grupărilor de suporteri din cadrul Peluza „Cătălin Hîldan” au transmis un comunicat de presă menit să-i determine pe susținătorii echipei să strângă rândurile.

Comunicatul începe cu anunțul care, dacă ar fi adevărat ar aduce dezastrul în curtea lui Dinamo București: „Drumul DDB se oprește aici”. Suporterii susțin că vor renunța la programul prin care au fost strânși bani pentru licență și pentru plata salariilor care au ajutat clubul să supraviețuiască. Motivul ar fi criticile pe care le-au fost aduse de-a lungul vremii.

Drumul DDB se oprește aici! Lansat în mai 2018, cu scopul de a nu lăsa Dinamo să moară, după ce acționarul majoritar a anunțat că își retrage total sprijinul, programul DDB și-a îndeplinit obiectivul. Cu peste 15.000 de membri cotizanți, DDB a devenit în scurt timp cea mai mare comunitate socios din Estul Europei. Împreună, suporterii DDB am reușit să luăm licența pentru Europa și Liga 1, în sezonul 2019-2020, demers în urma căruia am devenit oficial acționari la club”, se arată în comunicatul de presă.

Programul DDB încetează?

Autorii merg mai departe arătând cum au fost cheltuite fondurile strânse de la cei care au dorit să sprijine echipa și care se ridică la 1,74 milioane de euro.

„De atunci, programul DDB a asigurat cheltuielile curente ale clubului, a plătit deplasări, a achitat datorii către stat, a păstrat jucătorii și staff-ul, i-a îndepărtat pe spaniolii iresponsabili de la conducere, a salvat baza de la Săftica, a obținut licența și pentru sezonul în curs, a câștigat procese costisitoare pentru Dinamo și a adus recent antrenor, cu care echipa să aibă șanse reale de a rămâne în Liga 1.

Judecând în cifre, DDB a virat în club 1.740.000 euro, bani care au ținut Dinamo în viață, la propriu!

Efortul suporterilor în aceste vremuri tulburi a fost unul extraordinar. Împreună am reușit să transformăm programul DDB într-un veritabil fenomen, care a atras admirația presei la nivel internațional, precum și suportul fanilor altor echipe din țară și din lume”, se mai arată în comunicat.

După trecerea în revistă a acestor reușite, autorii comunicatului susțin că vor înceta programul și le mulțumește pentru sprijin celor care s-au implicat în derularea lor. Ei spun că acest lucru se datorează criticilor pe care le-au primit din toate direcțiile.

„Din păcate, în ciuda eforturilor fantastice ale DDB, Dinamo a ajuns în pericol de retrogradare. Contestat vehement de către presă, atacat de foști jucători emblematici ai clubului și cu susținerea diminuată până și din partea suporterilor, mulți dintre ei chiar membri cotizanți, programul DDB se oprește, astăzi, aici. Echipa DDB mulțumește tuturor pentru sprijin și face o ultimă reverență în fața suporterilor dinamoviști din toate colțurile lumii!”, se mai arată în document.

Fanii dinamoviști chemați să strângă rândurile

Este doar o fentă, pentru că finalul nu este aici. Cel puțin așa susțin reprezentanții suporterilor dinamoviști. În fapt, rolul mesajului este de a-i determina pe toți suporterii dinamoviști să strângă rândurile și să continue cu acțiunile de susținere.

„Asta vreți să auziți, câinilor? Treziți-vă toți la realitate, Dinamo are în continuare nevoie de noi! PCH nu va abandona niciodată, dar niciodată, Dinamo! DDB nu se va opri nici măcar o secundă din misiunea lui! Nu vom da vreodată satisfacție celor care urăsc acest club! «Suntem aici și vom mai fi, ca atunci când eram copii!»”, se mai arată în comunicat.

Publicat in categoriile: Sport
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: