Rudele băiețelului de trei ani Aylan Kurdi, înecat în mod tragic pe coastele turcești la începutul acestui an, a sosit în siguranță în Canada, ca refugiați, scrie CNN.
Scene emoționante au avut loc pe aeroportul Vancouver, când mătușa lui Aylan, Tima Kurdi, și-a îmbrățișat fratele, unchiul băiețelului, Mohammad, pe soția acestuia și cei cinci copii.
Familia Kurdi au devenit un simbol al eforturilor și sacrificiilor pe care le fac familiile multor sirieni, când imaginile cu trupul neînsuflețit al micuțului au fost publicate în toată lumea, în luna septembrie.
Aylan Kurdi s-a înecat când o barcă în care se afla împreună cu familia sa a încercat să traverseze marea, din Turcia în Grecia și a naufragiat. mama lui Alan și fratele acestuia, de 5 ani, au murit în aceeași călătorie, iar tatăl lor, Abdullah a fost singurul supraviețuitor.
Foto: Aylan Kurdi
Puternica imagine cu băiețulul cu fața-n jos pe plaja turcească a condus la un val de emoții la nivel global și a determinat mai multe mesaje și măsuri de compasiune la nivel internațional. A atras și mai mult atenția lumii asupra războiului din Siria și a valului imens de refugiați dintr-o țară, numită de Organizația Internațională pentru Migrație ca „cel mai letal punct al lumii”.
Tima Kurdi spionsorizează acum familia sa ca refugiați în Canada și toți așteaptă cu nerăbdare un nou început.
Tatăl lui Aylan, fratele mai mare al Timei, a refuzat invitația de a se muta în Canada și trăiește în Kurdistanul irakian, conform CBC.
Tima, cu ochii-n lacrimi, a mulțumit guvernului canadian și a transmis și recunoștința fratelui său, Mohammad. „Vă mulțumim. Noi aproape că ne pierdusem speranța”, a spus ea. Au mai declarat că sunt fericiți să se regăsească, să fie împreună, dar ceea ce-și doresc cel mai mult este un viitor pașnic pentru Siria.