Familia Aurei Ion, REVOLTATĂ la 3 ani de la tragedie: ”Se MODIFICĂ probe!”

Familia Aurei Ion, REVOLTATĂ la 3 ani de la tragedie: ”Se MODIFICĂ probe!”

Au trecut trei ani de la tragedia care le-a curmat viețile pilotului Adrian Iovan, și studentei la medicină Aura Ion. Avionul de mici dimensiuni, pilotat de Iovan, avea la bord şapte medici care se duceau la Oradea pentru o prelevare de organe. Acesta s-a prăbuşit în Munţii Apuseni, însă salvatorii nu au putut localiza locul impactului. Epava a fost găsită de trei localnici, după căutări care au durat aproximativ cinci ore. Medicii din avion urmau să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral.

Familia Aurei Ion susține că operaţiunea de localizare şi salvare a eşuat din cauza lipsei de coordonare a instituţiilor statului şi aşteaptă să vadă că se dispune începerea urmăririi penale faţă de persoanele direct răspunzătoare.

La trei ani de la accidentul aviatic din Munţii Apuseni, familia Aurei Ion acuză nereguli în ancheta desfăşurată în cazul morții acesteia. ”Se modifică probe. Ni se încalcă drepturile procesuale! Deşi avem ordonanţe prin care ne este permis accesul la toate probele şi la toate actele de procedură (ordonanţe emise de procurori care astăzi nu mai sunt pe funcţii), procurorii de caz ne dau probe trunchiate şi ne spun să ne mulţumim cu ele, ne comunică cu întârziere cererile formulate în cadrul anchetei, astfel încât să ne îngreuneze accesul în cauză şi emit ordonanţe ruşinoase pentru nivelul Parchetului Înaltei Curţi”, susține sora Aurei Ion, Mariana Ciucă, citată de Cancan.ro.

Mariana Ciucă îl acuză pe procurorul general, Augustin Lazăr, că e dezinteresat de soluționarea cauzei.

Ne puteți urmări și pe Google News

În accidentul aviatic produs în 20 ianuarie 2014 în Munţii Apuseni au murit pilotul Adrian Iovan şi studenta Aura Ion. Aura Ion a urmat cursurile Universităţii de Medicină Carol Davila, Institutul Medico-Militar Bucureşti. Ea a fost găsită în stop-cardio respirator de către echipajele care au ajuns în locul unde se prăbușise avionul. Tânăra suferise traumatisme craniene, fracturi la membre, la bazin, la coloana cervicală şi era în stop cardio-respirator, cu temperatura corpului de numai 18 grade, iar toate manevrele de resuscitare au eșuat.

Au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sfânta Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.