Falsificarea probelor - Operațiune tipică Binomului SRI- DNA. România lui Cristoiu

Falsificarea probelor - Operațiune tipică Binomului SRI- DNA. România lui Cristoiu

Îl credeam pe Sebastian Ghiță un tip deștept. Pînă duminică seara, cînd a acceptat să i se ia prin telefon un interviu de către Mihai Gâdea și Mircea Badea la Sinteza zilei de la Antena 3, după dezvăluirile lui Vlad Cosma despre cum s-au născocit și plantat probe întrun dosar administrat de «Unitatea de elită (citat din Codruța Kovesi) a DNA de la Ploiești» (citat din Codruța Kovesi n. n.)

Intervenția lui Sebastian Ghiță avea din start o dublă valoarea însemnată:

1. Era prima sa ieșire în public (fie și cu vocea) după intrarea în Silenzio Tampa de vreun an și ceva.

2. Se referea la importanța dezvăluirilor lui Vlad Cosma pentru adevărul despre folosirea luptei împotriva corupției în răfuielile politico-mafiote dîmbovițene.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cei doi (de ce fac Mihai Gâdea și Mircea de la un timp emisiuni în cuplu, unul singur n-are energia și intelingența de a duce o emisiune de la un capăt la altul ?) s-au dat peste cap să facă terci intervenția lui Sebastian Ghiță astfel încît nu numai din interviu, dar și din dezvăluirile lui Vlad Cosma să nu se înțeleagă mare lucru.

Mircea Badea, deoarece a intrat în emisiune total nepregătit, fără a avea habar despre ce dosar era vorba în dezvăluiri, pentru că nu citește, se bazează doar pe talentul său de actor.

Mihai Gâdea, pentru că avea misiunea să tragă frîna de mînă atît prin deraierea emisiunii în porumbiștea telenovelei de tip turcesc, cît și prin evitarea cu orice preț a semnificațiilor politice grave ale dezvăluirii, între care principala îl viza pe Klaus Iohannis căruia Binomul SRI-DNA îi făgăduise, după alegerile din 2016, „Guvernul Meu!” Pentru Mihai Gâdea trimiterea la Klaus Iohannis ar fi însemnat depășirea primejdioasă a misiunii pentru care primise stickul.

Nu e prima oară cînd Mihai Gâdea, jucînd comedia indignării de pastor, face jocuri obscure, despre care știu doar el și Dan Voiculescu.

Ce a încercat să spună în intervenția sa Sebastian Ghiță? Că dosarul în care cei doi procurori DNA – Mircea Negulescu și Lucian Onea, șeful DNA Prahova – au născocit și plantat probe a fost unul eminamente politic. Mai precis, acest dosar al unor așa-zise fraude comise de Sebastian Ghiță în R. Moldova pentru candidatul Victor Ponta la prezidențialele din 2014, a fost născocit de cei doi, la ordinele Binomului SRI-DNA, pentru a-i face rost lui Klaus Iohannis de demisia lui Victor Ponta și, prin asta, de aducerea la Victoria a „Guvernului meu”.

Ceea ce n-a reușit să spună Sebastian Ghiță, carotat cu măiestrie de cei doi moderatori, a fost că proba născocită și plantată de DNA Ploiești a reprezentat o probă cheie, folosită pe larg atît în Rechizitoriul de trimitere în judecată a lui Sebastian Ghiță la ICCJ, cît și în cererea de extrădare a lui Sebastian Ghiță.

O scurtă recapitulare a anului 2015 ne va oferi o imagine suficient de puternică pentru a ne convinge că născocirea și plantarea probei nu se iviseră la cei doi procurori din nevoia de răzbunare pe Sebastian Ghiță, cum se străduie să manipuleze Mihai Gâdea, ci din nevoia, dramatică, de a îndeplini cu orice preț ordinul primit de la Centru, cel de a-l executa pe Sebastian Ghiță din două motive:

1. Colaboratorul de frunte al Binomului scăpase de sub control și la alegeri jucase cu Victor Ponta și nu cu Klaus Iohannis, cum i se ordonase.

2. Împreună cu reținerea cumnatului lui Victor Ponta, prin acest dosar creșteau presiunile asupra lui Victor Ponta să demisioneze, așa cum îi ceruse, în 5 iunie 2015, Klaus Iohannis.

Pe 17 și 18 februarie 2015, patru Comunicate ale DNA Ploiești sunt consacrate Operațiunii Executarea lui Sebastian Ghiță. Primul informează opinia publică de la noi că procurorii din cadrul acestui Serviciu teritorial (Mircea Negulescu, zis Portocală, zis Zdreanță - n.n.) efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează „suspiciuni privind săvîrșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție și infracțiuni de fraudare a fondurilor Uniunii Europene”.

Comunicatul nr. 298 vorbește de percheziții de amploare în București și Ploiești, în 14 locații. Comunicatul nr. 306 dezvăluie și cine erau suspecții: Mircea Cosma și Vlad Cosma.

Al treilea Comunicat – 308- – anunță punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pentru Sebastian Ghiță. A doua zi, 18 februarie 2015, DNA Ploiești emite un nou Comunicat – 312 – prin care se anunță punea în mișcare și reținerea pentru patru persoane, între care se afla și cumnatul lui Victor Ponta. Asaltul împotriva lui Victor Ponta, pentru a-l face să demisioneze a început. Toate Comunicatele mărturisesc nu fără mîndrie că „procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea SRI”. Explicabil.

La vremea respectivă, Binomul SRI-DNA, întruchipat de cuplul Florian Coldea, Codruța Kovesi, funcționa din plin. Pe 24 iunie 2015, un alt Comunicat – nr. 1136 – dat de la „Unitatea de elită” Ploiești anunță aparițiile unor noi infracțiuni la Dosarul lui Sebastian Ghiță.

Printre acesta se numără și infracțiunea: „Inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian a conceput, inițiat și coordonat o activitate de corupere a alegătorilor din Republica Moldova, la alegerile prezidențiale din anul 2014, în scopul obținerii de voturi pentru candidatul Ponta Victor Viorel. Suma remisă de inculpat pentru influențarea opțiunilor electorale a fost în cuantum de 350.000 euro.”

Ieșind din DNA Ploiești, Sebastian Ghiță acuză, într-o declarație de presă, că dosarul privind R. Moldova se vrea un factor de presiune pentru a-l convinge pe Victor Ponta să demisioneze. Citez din presa vremii: „«O parte din dosar vizează alegerile prezidenţiale. (…) Am interdicţie să vorbesc cu domnul Victor Ponta», a declarat Sebastian Ghiţă. El a mai spus că «nu îl poate influenţa pe primul-ministru să îşi dea demisia atunci cînd doresc procurorii».

«Discuţii, întîlniri, ameninţări, luări la rost care vizau demisia primului ministru Victor Ponta. Nu-l pot influenţa pe primulministru să îşi dea demisia atunci cînd doresc procurorii, nu am această influenţă asupra primului ministru al României chiar dacă dînşii cred asta. (…) Deputatul a mai susţinut că acest dosar penal este unul politic, care vizează «dărîmarea Guvernului»”.

Într-adevăr, noua acuzație făcea parte din Operațiunea Forțarea demisiei lui Victor Ponta. Mai înainte, pe 5 iunie 2015, Victor Ponta a fost chemat la DNA pentru a fi anunțat c-a fost pus sub învinuire în Dosarul Turceni-Rovinari. Imediat după publicarea Comunicatului DNA (dovadă a înțelegerii dintre Klaus Iohannis și Binom), președintele iese și-i cere public demisia lui Victor Ponta. Indiscutabil, Operațiunea beneficiază de complicitatea lui Liviu Dragnea. Acestuia i se făgăduiește că la Procesul de la ICCJ din dosarul Referendumului va primi achitare.

A primit cu suspendare și cel care i-a promis achitarea (Livia Stanciu mai era președinte ICCJ), Klaus Iohannis, îi va cere lui Liviu Dragnea demisia de la șefia PSD. D-ale mafioților dîmbovițeni ! Că numai mafioți dîmbovițeni nu-și țin cuvîntul.

Piesa cheie în dosarul privind R. Moldova e reprezentată de un plic, despre care procurorii de la Ploiești spun că l-au primit de la un cetățean revoltat de peste Prut.

Precizează Digi24, televiziunea Binomului, în 24 iunie 2015: „DNA ar fi primit un ajutor nesperat la finalul lunii mai, cînd prin poştă a primit declaraţia unuia dintre cei angajaţi să strângă voturi pentru Victor Ponta. Acesta le-a trimis procurorilor şi documente care ar fi rămas la biroul de campanie din Chişinău. Unul dintre documente cuprindea calcule, sume de bani, numărul de voturi strînse, iar un expert a stabilit că scrisul i-ar aparţine lui Sebastian Ghiţă”.

Unitatea de comando de la Adevărul e și mai convingătoare: „Unul dintre angajaţii în această operaţiune a trimis la DNA mai multe documente pe care Petran le-a lăsat în sediul de campanie. «În campania prezidenţială din 2014 am fost angajat în Chişinău de domnul Petran să muncesc la negru pentru candidatura lui Ponta», arăta «Serghei Petruş».

Surse judiciare au explicat că este vorba de documente electronice cu tabele care conţin numele supervizorilor, responsabililor şi al celorlalte 200 de persoane. Un alt document este un înscris olograf conţinînd calcule, sume de bani/voturi, în cuprinsul căruia este specificată suma de 350.000 de euro ca total cheltuieli. Expertiza grafologică a scos la iveală că scrisul era al lui Sebastian Ghiţă. «Serghei Petruş» şi-a explicat gestul prin faptul că Petran nu l-a mai plătit după turul II al alegerilor şi nici nu i-a mai răspuns la telefon.

«Întrucît am lucrat la negru, singura modalitate de a vă dovedi că spusele mele sînt reale sunt înscrisurile pe care domnul Petran le-a lăsat în biroul de campanie», a precizat acesta.” Așadar, dosarul se bazează pe colaborarea lui Serghei Petruș. Duminică seara, Vlad Cosma a dovedit, cu documente, că Serghei Petruș nu există. Serghei Petruș e el, Vlad Cosma. Cei doi procurori s-au străduit din răsputeri să planteze proba venită din R. Moldova.

I-au zis mai întîi lui Vlad Cosma s-o planteze în mașina lui Petran. După care au optat pentru plicul trimis din R. Moldova, de cetățeanul revoltat Serghei Petruș. Care Serghei Petruș e nimeni altul decît Vlad Cosma. Mihai Gâdea și Mircea Badea s-au străduit din răsputeri să abată atenția de la un adevăr: Cei doi au fost obligați la aceste ilegalități de ordinul primit de sus de a face orice pentru ca Victor Ponta să demisioneze. De ce a evitat Antena 3 această semnificație, a dezvăluirilor menite a atrage din nou atenția asupra folosirii luptei împotriva corupției pentru răfuieli politico-mafiote?

Pentru că misiunea emisiunii n-a fost de a dezvălui adevărul în totalitate, ci doar parțial, cît s-o lovească doar pe Codruța Kovesi, astfel încît:

1) Victor Ponta să nu iasă de aici erou.

2) Klaus Iohannis să nu fie atins nici cu o petală.

Cine are interesul ca adevărul să nu fie dezvăluit?

Nu cumva Liviu Dragnea?

Dacă ne gîndim că PSD n-a luat atitudine oficială în cazul dezvăluirilor, răspunsul e la mintea cocoșului.