Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film din România a dat un comunicat de presă în care anunţă decesul artistului.

Familia însă neagă această informaţie şi inclusiv medicii de la Floreasca.

După ce anunțul de pe Facebook al Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România a creat panică în rândul oamenilor, știrea fiind preluată de majoritatea ziarelor centrale, reprezentanţii Spitalului de Urgenţă Floreasca, acolo unde artistul se află internat, au infirmat decesul cântăreţului.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, Bogdan Opriţa, a declarat pentru România TV că Mihai Constantinescu nu a murit.

Monica Pop, managerul Spitalului de Oftalmologie din Bucureşti şi o apropiată a familiei, a declarat şi ea că starea de sănătate a artistului se îmbunătăţeşte.

„Astăzi a plecat în stele Mihai Constantinescu! Dumnezeu să-i lumineze drumul. Melodiile din copilăria unora dintre noi vor rămâne „dovada” existenţei lui pe această lume! Drum lin, Mihai ne vom gândi cu bucurie şi preţurie la tine. Dumnezeu să-l ierte!”, era mesajul UARF, care a fost şi el şters ulterior depe pagina de Facebook.

Mihai Constantinescu a suferit un stop cardio-respirator în 13 mai şi a fost internat la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca.