Procurorii DNA Constanța au început urmărirea penală, luând măsura controlului judiciar pe 60 de zile, a inculpaților Bogdan Chiriluță și Bogdan Moise, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații, uz de fals, instigare la abuz în serviciu, fals intelectual. Preotul Chiriluță, consilier cultural al Arhiepiscopiei Tomisului,cu complicitatea decanului Bogdan Moise, prin falsuri, a obținut titlurile de lectror, respectiv conferențiar universitar, primind astfel și plăți ilegale.
Procurorii DNA dețin probe și date care atestă că “în perioada 2013 – 2015, inculpatul Chiriluță Bogdan-Florin, în calitate de candidat la posturile didactice scoase la concurs de Universitatea Ovidius Constanța, Facultatea de Teologie, a întocmit în fals un număr de șase declarații pe propria răspundere, pe care le-a depus la dosarul personal în scopul menționat mai sus. Ulterior, conducerea Universității Ovidius Constanța, “acționând fără vinovăție”, i-a acordat inculpatului titlurile de lector, respectiv conferențiar universitar și l-a numit pe aceste posturi, concomitent cu, efectuarea în perioada februarie 2014 – iunie 2017, a unor plăți ilegale (salarii brute) în sumă totală de aproximativ 118.570 lei.
În același context, în cursul lunii aprilie 2017, inculpatul Chiriluță Bogdan-Florin a prezentat Comisiei de verificare a activității științifice și de cercetare a candidaților înscriși la concursul pentru ocuparea posturilor didactice de conferențiar și profesor în cadrul Universității Ovidius din Constanța, în fotocopie, o revistă susținând că în cuprinsul ei ar fi publicat un articol de specialitate. În realitate, inculpatul a înlocuit prin alterarea grafică a machetei articolul original cu al său. La data de 13 septembrie 2017, cu ocazia audierii, inculpatul a depus la dosarul cauzei, din proprie inițiativă, un exemplar al aceleiași reviste fotocopiate în care și de această dată a înlocuit prin alterarea grafică a machetei articolul original cu al său.
În demersurile sale infracționale, în anul 2013, inculpatul Chiriluță Bogdan-Florin a beneficiat de ajutorul inculpatului Moise Bogdan, în calitate de decan al Facultății de Teologie din cadrul Universității Ovidius Constanța. Concret, inculpatul Moise Bogdan având și calitatea de persoană însărcinată de către Senatul Universității Constanța cu verificarea criteriilor de promovare a candidaților, a declarat pe proprie răspundere că inculpatul Chiriluță Bogdan-Florin îndeplinește criteriile respective, ceea ce a condus la consecințele prezentate mai sus”.