Evenimentul Zilei > Economie > Facturi mai ieftine pe perioada iernii: Soluția care vine în ajutorul românilor. „Trebuie să supraviețuim cumva”
Facturi mai ieftine pe perioada iernii: Soluția care vine în ajutorul românilor. „Trebuie să supraviețuim cumva”

Facturi mai ieftine pe perioada iernii: Soluția care vine în ajutorul românilor. „Trebuie să supraviețuim cumva”

Deși Executivul României a luat câteva măsuri pentru a sprijini consumatorii români în contextul crizei economice din Europa, oficialii ar trebui să aibă în vedere posibile noi demersuri astfel încât să putem supraviețui iernii din acest an. Directorul general al filialei E.ON România, Volker Raffel, propune guvernanților să urmeze exemplul Germaniei.

„Germania a decis reducerea TVA pentru şase luni şi aceasta ar fi o soluţie şi pentru România, pentru a supravieţui cumva acestei ierni. Cred că impactul energiei este atât de mare, încât o reducere a taxelor poate fi ceva folositor”, a declarat Volker Raffel, șeful filialei E.ON România a companiei nemțești, sugerând că măsurile luate de Guvernul țării noastre sunt importante, însă ar putea să nu fie suficiente.

Guvernul ar trebui să reducă TVA-ul la energie

„Suntem foarte bucuroşi că Guvernul a pus deja în funcţiune două scheme-suport: prima este cea privind consumatorii vulnerabili, iar a doua, ce a făcut Guvernul chiar înainte de a fi demis, schema-suport (de compensare a facturilor – n.r.) atât pentru electricitate, cât şi gaze. Pentru cei care nu au consum mare, ci mic. Cred că este foarte important să ajutăm consumatorii”, a declarat Volker Raffel.

Cu toate acestea, Guvernul ar trebui să adopte noi decizii, precum scăderea TVA-ului la energie astfel încât consumatorii români să poată supraviețui iernii. „Preţul electricităţii şi al gazelor în toată Europa continuă să crească şi nu exclud necesitatea de a lua mai departe şi alte măsuri de susţinere a consumatorilor. Sunt bucuros că există discuţii politice la nivel european şi vor decide cum să o facă. De exemplu, Germania a decis reducerea TVA pentru şase luni şi aceasta ar fi o soluţie şi pentru România, pentru a supravieţui cumva acestei ierni. Cred că impactul energiei este atât de mare, încât o reducere a taxelor poate fi ceva folositor”, s-a exprimat reprezentantul E.ON România într-un interviu oferit Agerpres.

TVA-ul la energie și gaze ar putea fi redus la 5% pentru IMM-uri

Recent, premierul demis Florin Cîțu a precizat că este de acord cu reducerea TVA-ului la energia electrică și gaze naturale pentru IMM-uri, ca măsură temporară, aplicată pentru următoarele 6 luni. În acest sens, Florin Cîțu a precizat că momentan se așteaptă avizul Ministerului Finanțelor Publice pentru a propune măsura ca amendament la legea de aprobare ordonanței de urgență, adoptată în ultima zi înainte ca Guvernul să fie demis prin moțiune de cenzură.

„Am discutat și lucruri suplimentare, să știți, pentru că au mai venit câteva idei cu care sunt de acord, în special pentru SME (Small and Medium-Size Entreprises, engl, – întreprinderi mici și mijlocii – IMM-uri). Dacă Ministerul Finanțelor este de acord, s-ar putea ca temporar, doar temporar, pentru o perioadă de 6 luni de zile sau până la sfârșitul lui martie, să reducem TVA pentru IMM-uri. Sunt 500.000 de companii. Deci temporar, dacă Ministerul Finanțelor spune că este ok să facem acest lucru, am putea să reducem TVA-ul de la 19% la 5% pentru IMM-uri”, a spus Florin Cîțu.

„Este o măsură care ne-a fost prezentată, am spus că da, este bună, acum să vedem dacă putem să facem acest lucru temoporar, deci doar până la sfârșitul lui martie, și dacă și Ministerul Finanțelor este d acord. Până la urmă, vedeți?, căutăm și venim cu aceste soluții. Dacă nu am fi avut această creștere economică, dacă nu am fi avut mai multe resurse la buget, nu am fi putut să implementăm, pentru că, de exemplum o reducere de TVA înseamnă o gaură la deficitul bugetar, chiar pe cinci luni, ar însemna o creștere a deficitului”, a spus premierul demis. „Impactul e mare, dar ne putem permite”, a spus premierul.

Publicat in categoriile: Economie
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: