Facebook și WhatsApp au picat din nou. Ce s-a întâmplat vineri seara

sursa: Arhiva EVZ

Rețeaua de socializare Facebook a dat, din nou, rateuri în ultimele ore. Varianta de desktop s-a încărcat foarte greu, opțiunea de distribuire a postărilor fiind și ea afectată. Și utilizatorii aplicației WhatsApp au  întâmpinat probleme, vineri seara.

Cei care foloseau aplicația WhatsApp vineri seara au putut observa că mesajele pe care doreau să le trimită nu se expediau. Mai mult decât atât, cei care folosesc varianta de browser a aplicației au fost deconectați.

La încercarea de conectare, aceștia primeau o eroare și mesajul să încerce mai târziu. În același timp, varianta de desktop a rețelei de socializare Facebook s-a încărcat extrem de greu, opțiunea de distribuire a postărilor fiind și ea afectată.

Nu este prima dată când aceste servicii pică

Nu este prima dată când acest servicii nu funcționează când ți-e lumea mai dragă. În urmă cu o lună, WhatsApp, Facebook și Instagram au picat în același timp.

Din fericire pentru utlizatori problemele s-au remediat  câteva minute.

La vremea respectivă, presa americană nota că aceste aplicații nu au picat în oricare altă zi, ci în ziua în care Senatul SUA trebuie să o audieze pe Frances Haugen, cea care a dezvăluit că firma a făcut o serie cercetări detaliate din care reiese că platforma Facebook este utilizată pentru a răspândi discurs de ură, limbaj violent și dezinformare.

Totodată, printr-o serie de documente publicate de Wall Street Journal, acesta mai povestea că Facebook a încercat să ascundă dovezile. Amintim faptul că Haugen a făcut publice mii de documente interne ale companiei, pe care le-a trimis autorităților americane și către ziarul the Wall Street Journal.

Pe de altă parte, compania a avut alte explicații. Mai exact, într-o postare pe pagina de Twitter, Facebook anunța că se lucrează pentru ca toate aplicațiile să revină la normal, cerându-le scuze utilizatorilor.

„Lucrăm pentru ca lucrurile să revină la normal cât mai repede posibil şi ne cerem scuze pentru orice inconvenient”, este mesajul Facebook. Într-un mesaj pe Twitter transmis la scurt timp după raportarea problemei, WhatsApp a confirmat aceași informație.

„Suntem conştienţi că unii oameni se confruntă cu probleme folosind WhastApp în acest moment. Lucrăm la remedierea lor şi vom publica o actualizare aici cât de curând posibil. Mulţumim pentru răbdare!”.

La rândul său, Messenger a transmis pe Twitter că „Mercur retrograd a scos ce-i mai bun din noi. Lucrăm la rezolvarea problemei cât de curând posibil şi ne cerem scuze pentru inconvenienţă”.