Fabrică clandestină de țigări.Traficanții au făcut avere din vânzarea on-line

Fabrică clandestină de țigări.Traficanții au făcut avere din vânzarea on-line

O fabrică clandestină de producere a țigărilor a fost descoperită de polițiștii din județul Argeș. Aproape 200 de kilograme de tutun, peste 11.000 de euro și 12.000 de lei au fost confiscați de polițiștii din casele traficanților. Infractorii vindeau țigările on-line în toată țara.

Doi bărțați și o femeie, cu vârste cuprinse între 49 și 51 de ani, din Pitești, au fost reţinuți de polițiștii argeșeni, într-un dosar penal privind săvârșirea de infracțiuni economice. Din cercetările polițiștilor Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș a reieșit că cei trei, începând cu luna aprilie a.c., ar fi achiziționat tutun vrac, pe care l-ar fi prelucrat clandestin prin mărunţire şi producerea de ţigări, cu ajutorul unor instalaţii artizanale, pe care ulterior le-ar fi valorificat prin intermediul platformelor de comerţ on-line, informează Poliția Română

Polițiștii au efectuat, ieri, 20 iunie, cinci percheziții domiciliare la locuințele lor și în alte locații prin intermediul cărora cei în cauză efectuau trimiterile. Astfel,  au fost descoperite aproximativ 120 de kg. de tutun vrac, 55 de kg. de tutun mărunțit, dispozitive artizanale de mărunțire și injectare a tutunului, peste 10.000 de tuburi goale (țigarete cu filtru, fără tutun), precum şi 11.400 de euro şi 12.700 de lei. Prejudiciul estimat până în prezent este de aproximativ 380.000 de lei. Persoanele în cauză au fost reținute pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive, în dosarul penal în care sunt cercetați pentru producere, deținere şi comercializare de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal.

 

Ne puteți urmări și pe Google News