Extremiștii Beke și Szocs, din nou în fața Înaltei Curți

Extremiștii maghiari Istvan Beke și Zoltan Szocs vor fi aduși în fața Înaltei Curți, astăzi, pentru dezbaterea recursului în casație declarat de cei doi membri ai „Mișcării de Tineret 64 de Comitate” (HVIM) împotriva deciziei definitive prin care au fost condamnați la câte 5 ani de închisoare.

Istvan Beke și Zoltan Szocs au fost acuzați că au planificat un atentat de 1 decembrie 2015, la Târgu Secuiesc, acțiune dejucată de autorități. Curtea de Apel i-a condamnat inițial la pedepse minime cu suspendare pe Beke și Szocs, care au susținut tot timpul că au fost victimele unei înscenări. Ei au primit pedepse de câte 10 luni de închisoare, însă procurorii DIICOT au făcut apel, iar Curtea supremă le-a majorat pedepsele celor doi extremiști.