„Extravirginul” Geoană se ia de „modestul” Blaga

Mircea Geoană pune la îndoială calităţile lui Vasile Blaga, pe care îl cataloghează drept „un politician modest”.

Liderul PSD a răspuns ieri astfel criticilor aduse de secretarul general al PDL, care i-a acuzat pe social-democraţi că „au nenorocit” ţara împreună cu PNL, iar pe Geoană - că „se dă extravirgin”.

„Nu vreau să intru în polemică. Domnul Blaga este un ministru bun, dar un politician modest”, a comentat liderul social-democrat.

Răspunsul lui Geoană vine la două zile după ce Vasile Blaga l-a acuzat că, fiind în campanie pentru prezidenţiale, uită că PSD face parte din guvern. „În guvern, lucrurile merg bine, echipa este sudată, dar vedem punctele de vedere ale domnului Geoană. Pot să înţeleg postura de posibil candidat la prezindenţiale, dar observ că dânsul vine cu mai multe măsuri anticriză pe care le propune guvernului din care face parte! Nu vedeţi în ce situaţie suntem, că domnul Geoană nu ştie din ce guvern face parte, ce extravirgin se dă?”, a spus secretarul general al PDL. Blaga a adăugat că „nu poţi să nu te revolţi când te uiţi cum se manifestă PSD, de parcă nu ei ar fi nenorocit ţara, împreună cu PNL”.