Editura Evenimentul si Capital

RAVAGIUL NUCLEAR, ultima şi cea mai trăsnită teorie a conspiraţiei. AŞA SĂ FIE, oare? Scenarii apocaliptice

Autor: | | 0 Comentarii | 2605 Vizualizari

Teoriile conspirației privind extratereștrii prind foarte rapid, iar acest lucru se datorează faptului că apelează la fapte inexplicabile și la sentimentul care îi cuprinde pe oameni atunci când cred cu tărie că un anumit eveniment este în neregulă. Iar acest lucru se vede foarte ușor, atunci când este vorba despre armele nucleare, pe care unele voci susțin că extratereștrii le sabotează de decenii încoace.

Un ufolog anonim scrie că extratereștrii încearcă să saboteze tehnologia atomică pe care o folosim în armament pentru că „pur și simplu nu putem fi încredințați cu o asemenea putere masivă”. Autorul articolului de pe Alien Revelations citează un eveniment ciudat, în care este implicat și fostul locotenent din Forțele Aeriene ale SUA, bob Jacobs, care a fost în centrul unui interviu acordat CNN, potrivit Daily Star.

Fostul militar spune că superiorii lui l-ar fi avertizat să tacă, după ce aceștia au fost martorii apropierii unui OZN, la Baza Aeriană Vandernburg, din SUA.

„În ceea ce te privește pe tine, asta nu s-a întâmplat”, i s-ar fi spus.

Un autor scria, pe site-ul Collective Evolution: „Un alt incident s-a petrecut la Baza Aeriană Malmstorm din Montana și este unul dintre cele mai spectaculoase evenimente din istoria întâlnirii OZN-urilor cu armata. Se întâmpla în martie 1967, la o bază care era responsabilă de un număr imens de focoase nucleare. Martorii au văzut un OZN roșu, strălucitor care plutea chiar deasupra intrării. După ce s-a întâmplat acest lucru, toate rachetele nucleare au fost găsite nefuncționale, au pierit pur și simplu”, scrie autorul.

Cu toate acestea, NASA neagă orice existență a vieții extraterestre, mai ales a unor specii inteligente, susținând că această descoperire va fi făcută imediat publică, la momentul respectiv.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Fapt divers

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
10:38 SCANDAL în PSD. Un NUME GREU din PARTID dă de pământ cu PUCIȘTII 10:32 De ce TACE Dăncilă? Omul care îl poate TERMINA pe Dragnea ÎNCĂ NU s-a HOTĂRÂT de partea cui e. Opinie de DAN ANDRONIC 10:30 Indiferent de rezultat, ședința CExN se va sfîrși prost pentru PSD. România lui Cristoiu 10:20 Ce se așteaptă, azi, la ședința PSD. Dăncilă îi înfige cuțitul „Cezarului” Dragnea? 10:13 CEx al PSD. BOMBĂ DE ULTIMĂ ORĂ! Strategul Dragnea a rezolvat o mare problemă. MESAJUL ESTE CLAR. Breaking news 09:11 SURSE: Viorica DĂNCILĂ este CONDAMNATĂ să devină PREȘEDINTE PSD. Care ar fi POZIȚIA premierului în SCANDALUL DEMITERII lui DRAGNEA 09:09 Cum se poziționează liderii județeni înainte de CExN PSD 00:11 TABĂRA Firea PIERDE teren. Un important CONTESTATAR a lui DRAGNEA, MESAJ cu două ÎNȚELESURI 21:46 Firea PIERDE teren în PSD. O întreagă ORGANIZAȚIE de sector TRECE în TABĂRA DRAGNEA. 16:51 ÎNTÂLNIRE de taină în biroul lui DRAGNEA. Se PREGĂTEȘTE mutarea FINALĂ pentru RĂZVRĂTIȚI 15:20 A apărut o NOUĂ poză care îl ARUNCĂ în AER pe DRAGNEA. Victor Ponta dă LOVITURA de GRAȚIE, cu o zi înainte de CEx-ul DEBARCĂRII 13:52 Cine NU vrea DEMISIA lui DRAGNEA? Susținerea șefului PSD vine din BIHOR 13:48 Tabăra DRAGNEA CONTRAATACĂ. Va fi EXCLUS vineri! Ghicitoare pentru CExN al PSD: cine a scris SCRISOAREA CELOR TREI 13:44 HAOS și TRĂDARE la nivel înalt în PSD. Dragnea primește o LOVITURĂ FATALĂ de unde nu s-ar fi așteptat NICIODATĂ 12:07 Păzea, Ion Iliescu se întoarce! Editorial de Simona Ionescu 07:51 POZIȚIONĂRI înaintea CEx-ului. Un LIDER al PSD face declarații despre DEMISIA lui DRAGNEA 00:05 TRĂDARE la care DRAGNEA NU se AȘTEPTA! Prieteniile PERSONALE pot ZĂDĂRNICI CONTRAATACUL. „PSD are ȘANSE MARI să PIARDĂ GUVERNAREA” 20:00 Fotografia momentului! Cum arată HARTA cu judeţele PRO şi CONTRA lui Liviu Dragnea şi care organizații se ABŢIN. Foto în articol 17:37 Partizanii lui DRAGNEA activează OPȚIUNEA NUCLEARĂ. Acuzații de COLABORARE cu STATUL PARALEL. „Parcă e venită din LABORATORUL KOVESI-MAIOR-COLDEA!”

Articole salvate