Procedura de extrădare din Madagascar a lui Radu Mazăre va fi începută imediat ce fostul primar al Constanței va primi o sentință definitivă.
Ministrul interimar al Justiției, Ana Birchall, a spus că va începe demersurile de extrădare a lui Radu Mazăre după ce va avea de la instanțe o sentință definitivă. Problema este că Mazăre are încă din luna februarie a acestui an o condamnare definitivă, de nouă ani de închisoare, pentru retrocedarea frauduloasă a unor plaje și terenuri din Mamaia, la care nu a apărut încă motivarea judecătorilor. Între timp, Mazăre a mai fost condamnat la alți nouă ani într-un alt dosar, Polaris, unde sentința poate fi atacată cu apel. Birchall a confirmat, într-o scurtă declarație de presă, că a primit de la autoritățile din Madagascar informațiile privind reținerea fostului primar de Constanța.
Consulul onorific al Madagascarului în România, Serge Rameau, a declarat, într-un interviu pentru Europa Liberă, că extrădarea lui Radu Mazăre în România poate fi rezolvată ușor, dacă autoritățile de la București vor dori acest lucru, pentru că în țara sa noul președinte este ferm împotriva corupției. Mazăre nu se ascundea, locuia în complexul lui turistic, unde se practică sporturi extreme. Oficialul malgaș a spus că nu are, până în acest moment, o confirmare oficială din Madagascar privind reținerea lui Radu Mazăre.
„Dacă Radu Mazăre este arestat în Madagascar, ar putea fi o chestiune gestionată de Poliție. Am întrebat Ministerul de Externe, Ministerul Justiției și presa din țara mea, dar nu am primit o confirmare până acum”, a declarat Serge Rameau pentru Europa Liberă. „Oficial, nu am nicio notificare din Madagascar privind arestarea lui Radu Mazăre”, a spus diplomatul. El a menționat că a trimis, imediat după condamnarea definitivă a lui Mazăre, o informare în Madagascar despre alerta pe care Interpolul o emisese pe numele acestuia, însă nu a primit niciun răspuns nici la vremea respectivă.
Trebuie să vă spun că în Madagascar am avut alegeri prezidențiale, iar noul președinte, Andry Rajoelina ( a fost instalat în ianuarie 2019 – n.r), este foarte ferm în eradicarea corupției în țară”, a precizat Serge Rameau. „Mai multe persoane importante au fost arestate pentru fapte de corupție, așadar, dacă dl. Mazăre este în arest și dacă România face pași concreți pentru extrădare, sunt convins că vom găsi ușor soluția legală”, a arătat consulul onorific malgaș. Țara sa se află printre statele care nu au acorduri de extrădare, dar, așa cum a arătat diplomatul, dacă România dorește, extrădarea se poate face foarte rapid. Serge Rameau a dat ca exemplu, cazuri de oameni de afaceri din țara sa care fugiseră de lege în Insula Mauritius și „care au fost extrădați într-o singură săptămână”. „Dacă a funcționat în cazul nostru, poate funcționa și în altă situație”, a adăugat consulul onorific din Madagascar.
L-am întrebat pe Serge Rameau dacă poate estima cât ar putea dura extrădarea lui Radu Mazăre, în noile circumstanțe politice din țara sa – „În primul rând, dacă dl Mazăre se află în custodie la noi și dacă autoritățile române vor cu-adevărat să negocieze extrădarea lui, ambasadorul României în Madagascar poate grăbi lucrurile”, a răspuns oficialul malgaș.
România nu are ambasadă în Madagascar. Marius Borănescu este ambasador în Africa de Sud, care are în atribuții și reprezentarea României în insula din Oceanul Indian, unde a fugit Radu Mazăre la finele lui 2017. În urmă cu nici două luni, la 28 martie, România a numit-o consul onorific în Madagascar pe Lăcrămioara Toader, după cum au confirmat pentru Europa Liberă surse oficiale din Ministerul de Externe, care au spus că Lăcrămioara Toader a fost desemnată de autoritățile române pentru că locuiește în Antananarive de 30 de ani. Un consul onorific are atribuții limitate, este puțin probabil să reprezente România în negocieri de extrădare, au declarant sursele diplomatice române. La instalarea sa a fost prezent ambasadorul Borănescu.